Dragoş Vrânceanu
Nastere: 14 februarie 1907, Babeni, judetul Valcea
Deces: 4 mai 1977, Bucuresti
S-a nascut in Babeni, judetul Valcea, la 14 februarie 1907. Între 1921 si 1926 face liceul la Balti, unde tatal sau fusese mutat ca inspector scolar.
Debutul se va realiza in revista lui Perpessicius, "Universul literar", in mai 1927, cu poezia Porumbeii. Din 1929 poetul isi vede realizat visul de a fi student al Facultatii de Filosofie din Florenta. Se apropie de marii oameni de cultura ai vremii, de poezia moderna.
Isi da doctoratul in filosofie la Universitatea din Florenta cu o lucrare despre natura mitologiei. Dupa debutul in volum cu Closca cu puii de aur, in 1934, continua activitatea publicistica prin colaborari la "Curentul", " Viata literara", "Azi", "Revista Fundatiilor".
Functioneaza
cu intermitenta ca asistent universitar de limba italiana la Academia de inalte
Studii Comerciale din Bucuresti, post pe care il va relua, in 1947-1949, pana
la desfiintarea lui. intre 1940 si 1945 este atasat de presa si cultural pe
langa Consulatul Roman din Milano.
Un timp, poetul lucreaza in cadrul Ministerului Comertului
Interior, apoi, in 1952, se retrage in satul natal. Colaboreaza cu Institutul
de Lingvistica de pe langa Academie si, ca si alti oameni de cultura cu un
traseu al existentei asemanator, mentine contactul cu literatura, prin
traduceri. Din 1959 este reincadrat la universitate, de aceasta data la
Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu". in 1960 realizeaza si
editeaza, impreuna cu Silvio Guarnieri, o antologie de poezie romaneasca in limba
italiana, prima de acest fel in Italia. Din 1962 lucreaza ca redactor al
revistei "Luceafarul", colaborand constant si la alte reviste,
publica traduceri din literatura italiana in limba romana sau din literatura
romana in limba italiana, parte esentiala, alaturi de studiile si eseurile sale
vizand domeniul literaturii italiene, in intelegerea personalitatii complexe a
celui care se stinge din viata la Bucuresti, in 4 mai 1977.
Formatia sa cultural-artistica ii defineste, in mare masura,
si profilul sau liric, pe care criticul literar Serban Cioculescu il surprinde
astfel: "Modern in expresie si traditionalist in fond, dar folosind ca
modern cuvantul arhaic, iar ca traditionalist neologismul, el ramane tanar dupa
ce s-a dovedit la inceput cumpanit, contemplativ, matur. (...) Pe malul
Oltului, poetul recheama colina florentina, acolo la Florenta, scrie balade si
aude cornul de vanatoare al Basarabilor".
Volume de versuri:
Closca cu puii de aur, Bucuresti, Editura Fundatiilor, 1934;
Columne, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Poemele Transhumantei, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968;
Poezii, editie selectiva, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Poezii, Bucuresti, Editura Albatros, 1970 (colectia
"Cele mai frumoase poezii");
Migdalul inflorit a doua oara, Bucuresti, Editura Cartea
Romaneasca, 1972;
Cantecele Casei de sub padure, Bucuresti, Editura Eminescu,
1973;
Cantecul vremilor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975;
Closca cu puii de aur si alte versuri, 1933-1975, editie
selectiva, Bucuresti, Editura Eminescu, 1975;
Priveste spre oras, Bucuresti, Editura Albatros, 1976;
Versuri, editie selectiva, Bucuresti, Editura Minerva, 1986.
Poezia Marul de langa izvor a aparut in volumul Cantecele
Casei de sub padure, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973
,,Dragoş Vrânceanu biografie completa” de Andrei Ciurunga
&&&
&&&
În timpul copilăriei lui Dragoș Vrânceanu (avea 11 ani):
«...o petiţie antologică, din 14 august 1918, cu o indiscutabilă valoare
istorică, formulată în limbile germană şi română, este cea înaintată de mama
Marioara şi soţia lui Ştefan Atanasie Necula - învăţător din Băbeni (tatăl lui
Dragoş Vrânceanu), care se afla mobilizat pe front. Formulată lapidar,
plângerea glăsuieşte astfel:
Onor Comandaturii Etapa 270 R. Vâlcea. Avem onoarea a vă aduce la
cunoştinţă că printr-o greşită interpretare a ordinelor d[umnea]voastră, ni
s-a[u] ridicat aproape toate vitele cornute din comuna Băbeni-Bistriţa,
jud[eţul]) Vâlcea; aşa că azi abia au rămas în total de 120 perechi de boi,
pentru 800 familii şi câte o vacă cu lapte şi laptele îl ducem întotdeauna la
lăptărie. Credem că nu în acest sens sunt date ordinele d[omniei]voastre, ci
însărcinaţii de afaceri, printr-un exces de zel, contrariu ordinelor
d[umnea]voastră, distrugând, prin rechiziţionarea ce fac, ultima noastră sursă
economică, nemaiavând cu ce munci în viitor câmpurile şi complică mijloacele de
existenţă. Deci, cu respect, vă rugăm să binevoiţi a ordona şi dispoza ca pe
viitor şi chiar de la data aceasta, să fim scutiţi de rechiziţia vitelor mari
cornute, fiind reduse la extrem. Nădăjduim în dreapta d[umnea]voastră judecată
şi umanitate, de la care aşteptăm un răspuns grabnic şi favorabil.
Cu toată stima, Marioara St. Necula – proprietăreasă
(urmează iscăliturile a 91 de semnatari).
Locuitorii comunei Băbeni cereau să se lucreze fără părtinire şi, totodată,
fără abuzuri, când se făceau rechiziţii, întrucât din documente reies două
concluzii:
a) că autorităţile comunale nu respectau nicio normă în alegerea vitelor
sau a obiectelor ce se cereau a fi predate autorităţilor militare de ocupaţie
şi
b) că se lua de la unele persoane, în special de la cei săraci, aproape
totul, pe când alţii, în mare parte – dintre cei cu dare de mână, adică mai
influenţi în comună, erau favorizaţi).
Primarul Băbenilor în timpul războiului a fost Adam Comănescu, de la „ocupaţiune” până în luna mai 1918, când demisionează, motivând - prin petiţia 222 din 11 august 1918 - că „având proprietăţi în mai multe localităţi”, nu le mai putea „administra aşa cum trebuie”. Cauzele erau însă cu totul altele, una dintre ele fiind abuzurile din Băbeni: „preocupaţia noastră principală - locuitorii din Băbeni – este că, ne ocupăm cu creşterea animalelor, ca atare subsemnatul a avut 951 oi, din care ni s-au rechiziţionat în primăvara anului curent, un număr de 179 oi, care mi s-au ridicat de Autorităţile – Militare de ocupaţie” fără plată. Din muntele Cocora, i s-au mai ridicat 175 oi de către reprezentanţii lăptăriei din Râmnicu-Vâlcea „sub pretextul că nu ar fi predat cantităţi de brânză suficiente”. La cerere, anexează şi o chitanţă prin care dovedeşte că a predat 274 kg de brânză de burduf şi unt. Vitele erau ţinute în condiţii improprii în comuna Foleşti şi se îmbolnăviseră de gălbează (Ibidem, 419). Rezoluţia nr. 3652 din 13 august 1918 a prefectului, dă câştig de cauză primarului: „cele sesizate fiind adevărate, roagă pe Domnul Komandant al Etapei 270 Rm. Vâlcea, ca în baza cercetărilor să i se restituie oile. Cu petiţia nr. 3672 din 14 august 1918 „un număr de 27 locuitori, în numele comunei Băbeni-Bistriţa protestează contra arestării, pe nedrept, a primarului şi notarului”. Din acest protest, desprindem şi cauzele arestării: a) „prin abuz de putere” din ordinul Domnului Vaiss, însărcinatul cu afaceri al Comandaturii; b) din spirit de acaparare şi interpretarea ordinelor Comandaturii, „numai în scopul de a distruge cu totul viaţa economică a băbenarilor, luându-le sub formă de rechiziţie şi ultimele vite, absolut necesar, cum sunt boii de la jug şi vacile de prăsilă; c) „arestarea lezează demnitatea de român”. Citește tot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu