«Priveliştea ce înfăţişează Olăneştii e mai jalnică de cât s’ar putea spune. S ’or fi mai întâmplat multe şi diferite furtuni şi nenorociri în lume, însa asta e ceva ce mintea omenească nu ş’ar fi putut închipui vr’odată. Dacă întreg judeţul Vâlcea ar fi muncit într’un timp de de 8 sau 10 ani, nu ar fi putut tăia şi nu ar fi putut căra atâta cătăţime de lemne în faţa cărora rămâi extasiat pe toată linia Rîmnicu-Olăneşti, lemne cari au fost desrădăcinate de tempesta din munţii Olăneştilor şi aduse de puterea apel. Sunt copaci în grosime de doui metri şi mai mult, ridicaţi unii în capetele altora şi grămădirea lor în sus formează ca nişte munţi, de vederea cărora te înfiorezi, şi înălţimea acestor grămezi de lemne este la nivel cu a dealurilor mari de cari Olăneştii sunt încunjuraţi. E ceva de speriat, de care nu se poate da socoteală şi care nu se poate explica în de ajuns; anume, cum aceste lemne enorme au fost smulse şi aduse dintr’o depărtare aşa de mare, prin nişte locuri aşa de muntoase şi aşa de răle pe unde nu s’ar fi putut crede nici odată ca ele să fie mânate de vr’o apă de ploaie cât de mare sau de vr’o altă putere. Şi apoi din Rîmnic pană la Olăneşti este o poştă, şi de la Olăneşti în sus până la munte, unde tempesta s’a lăsat şi de unde copacii au fost smulşi, este mai mult de o poştă.
Dacă toate aceste lemne cari au remas pe uscat, (afară de cele cari au intrat pe apa Oltului) de la munte pănă la Rîmnic unde rîul Olăneştilor de care au fost aduse se varsă în Olt, s’ar socoti în stânjeni, cine ştie câte zeci de mii de stânjeni de lemne ar eşi. Numai lemnele depuse afară în capul oraşului Rîmnic, la zăvoiul lui Rusie, ar ajunge de foc pentru Rîmnic vr’o 7 ani de zile.
Printre grămezile de copaci rupţi formate la Olăneşti şi de care toată albia rîulul şi toată linia drumului de comunicaţie sunt astupate, vezi, uitându-te în sus printre acele prăpăstii de lemne, cadavre zdrobite de vite şi de oameni, fără să se poată scoate de acolo.
Case şi alte clădiri distruse în Olăneşti sunt pănă la 70.
Nu se ştie însă de cătunul Comanca, care a fost foarte expus şi unde erau ca la 50 de familii, dacă acolo a mal remas vr’o fiinţă omenească sau dacă se mal cunoaşte cel puţin ceva p’acolo.
Cărarea ce duce de la Olăneşti la Comanca prin nişte râpi şi printre stânci în sus, este de o lungime ca de 12 kilometri, dacă nu mai mult.
Băile Olăneşti asemenea sunt distruse cu desăvârşire, ne mai cunoscându-se nimic pe unde au fost dependinţele şi diferitele izvoare de ape minerale.
Numărul oamenilor prăpădiţi se zice că ar fi numai 16, din Olăneşti, dintre cari s’au găsit cadavrele numai la 14, lipsind 2. Dintre cei din Comanca, despre care se crede că au perit toţi, nu s’a putut găsi, prin groaznica privelişte, nici unul până acum.
Eri s’au concentrat la Olăneşti oamenii din 20 de sate spre a vede dacă ar putea face ceva pentru a se deschide un mic drum pe unde să se poată umbla şi pe undo să se caute dacă mai sunt cadavre omeneşti.
Scene groaznice. — O casă plutitoare
Scenele cele mal tragice s’au petrecut la Olănesci în momentul năvălirei apelor; casele au fost sfârîmate de buştenii enormi şi luate cu toţi oamenii din ele; aşa a fost casa Mariţei Stroiasca, a învăţătorului Petre Iliescu, precum şi a lui Gheorghe Iliescu-Saizu.
Casa Stroiascăi îndată a fost toropită în bucăţi şi din câți se aflau în casă (o fetiţă ca de 12 ani, un alt copil mal mic, un argat şi o servitoare, aceştia au s’au prăpădit),¬ numai Stroiasca a scăpat ca prin minune, încălecând pe un buştean cu care s’a dus nevătămată pe valurile apei, ţipând puternic şi cerând ajutor, pănă la hotarul comunei vecine Sărăcinesci, unde femeea avea rude; aci buşteanul a fost ridicat In 3us şi aruncat departe la ţărm ; astsfel a scăpat Mariţa Stroiasca, alegându-se numai cu o mică contusie.
Casa lui Gheorghe-lliescu Saizu, în care nu se afla decăt soacră-sa dormind în pat, o lampă aprinsă în perete şi o pisică stând la fereastră şi privind pe geam la năvălirea apelor, ceea-ce i se părea poate o jucărie, această casă zic a fost ridicată de ape din temelie şi s ’a dus plutind pe valurile înalte până la Râmnic, unde ajungând în dreptul grădinei publice, Zăvoiul, s’a cufundat pe jumătate şi i s’a stins lumina, iar când s’a izbit de podul cel mare al rîului, s’a sfărîmat.
Casa aceasta a putut resista pe valuri până la Rîmnic, din cauză că era casă nouă, construită bine în paiente şi cu temelia aşezată pe plute mari (lemne groase).
Despre înecarea învăţătorului şi a copiilor lui pot să vă dau acest amănunt: învăţătorul se afla în camera despre rîu cu 4 copii. Nevastă-sa care era încă deşteaptă dând ţîţâ la al cincilea copil, care era mic, îl deşteptă spunendu-i nu ştie ce e afară, că sunt perduţi. El atunci zăpăcit de somn şi speriat, apucă în braţe pe cel 4 copil cu care voia să scape, dar în loc să apuce repede după nevastă-sa pe uşa de din dos a casei, în partea din spre deal, sare d’a dreptu pe uşa dinspre rîu în prăpastie. Nevastă-sa sărind iute cu copilul ce'l avea în braţe pe o fereastră de din dos, a scăpat, agățându-se d’un arbore, în să copilul i s’a înecat.
Alte amănunte. — Ajutoare
Lucrul de care toată lumea se ocupă acum la noi, nu este alt-ceva, de căt sodomul ce s ’a p etrecut la Olăneşti. Oameni din toate părţile se duc la locul desastrulul să vază priveliştea şi să vie în ajutorul numeroşilor nenorociţi cari au rămas fără case, fără nici un adăpost şi fără veștminte. Unii au rămas chiar în peile goale, pentru că oamenii de pe la ţară, ba şi de la orase, se culcă vara în pelea goală, din cauză de căldură sau de pureci.
Catastrofa s’a început pe la orele 11 şi jum. când mai toţi erau culcaţi; ea s’a vestit prin o bubuitură cu un urlet înspăimântător ce se auzea din depărtare pană a nu veni potopul ca şi cum s'ar fi anunţat oamenii să se păzească. Însă a fost în zadar, căci n’a putut nimeni să se prepare de ceva aşa de iute; n’au putut face alt-ceva de cât să fugă, aşa cum s’au aflat, goi şi zăpăciţi, ca nebuni de spaimă, fără să ştie în primul moment că ce putea fi asta, luănd’o pe coaste în sus pe ambele dealuri laterale ale Olăneştilor despărţite de rîul ce trece prin mijlocul satului; ast-fel bieţii nenorocjţi toată noaptea au sta pe dealuri în starea cum se găseau, țipând și jeluindu-se amar.
Apa a fost în înălţime de 30 de metri şi în lăţime căt valea, din răpa lui Cărceag pănă în partea cea-l’altă sub Glămeia, aşa că cei ce fugeau pe dealuri în sus, credeau că n’a u să scape nici acolo.
Ajutoare
Nenorociţii fără adăpost şi fără nimic, ne avănd ce mănca, sunt expuşi să moară de foame.
Prefectul Herescu a deschis liste de subscripţie pentru ajutorarea lor şi, ceva mai în grabă, le-a trimes 3000 de oca de mălaiu (făină de porumb).
D-sa depune o mare activitate şi umanitate în această împrejurare groaznică; se duce în toate zilele la Olăneşti unde muncesc sute de oameni.
Astă-zi s’a dus la Olăneşti şi d. inspector PencovicI care a venit într’adins din Bucureşti pentru aceasta.
Se trimet la Olăneşti şi vestminte, pentru cel care au rămas numai în cămăşi sau în pieile goale.
Am văzut azi trimiţând haine de îmbrăcat şi pe d. Gheorghe Popescu Ghica, secretarul revizoratului din Vâlcea; el le-a trimis tatălui său preotul Pârvulescu care dintr’o avere de 60 de mii de fr. ce a avut şi din case cu două etaje, a rămas cu familia pe drumuri. Numai bani în numerar a avut ca 400 de napoleoni pe care apa i’a luat.
Pagube
Tot aşa bogăţie şi poate mai multă a avut şi tatăl învăţătorului anume Ilie Popa care avere de asemenea s’a prăpădit, rămâind omul sărac şi dezolat cu un alt fecior al său şi cu noră-sa, nenorocita soţie a învăţătorului.
O enormă pagubă au suferit şi d-nii Costică şi Ghică Bădescu care au proprietate la Olăneşti.
Acest dezastru era să nimicească şi o parte mare a Rîmnicului, adică partea oraşului din spre rîu; ceea-ce au scris alte ziare că Rîmnicul s ’a inundat din ploi căzute aici, nu este adevărat.
Pagubele din Rîmnic pricinuite de potopul de la Olăneştî, sunt foarte mari. Mulţi comercianţi şi proprietari au rămas în stare de milă!
G. Androviceanu.»
&&&
Prof. Nicolae (Nicu) Angelescu («Memoriile unui om obscur/ - Contribuții la istoria Râmnicului Vâlcii», Râmnicu Vâlcea. Editura Adrianso, 2005):
«...îmi amintesc, astfel, de catastrofala inundaţie produsă de râul Râmnic în vara anului 1896, când abia împlinisem doi ani (în realitate, prof. Angelescu împlinise doar un an în 1895 și a menționat greșit anul 1896; și da, există oameni cărora le rămân în minte amintiri chiar și din jurul vârstei de un an - n. V.S.).
Nu ştiu dacă psihologii admit posibilitatea unor înregistrări atât de fidele şi de persistente ale memoriei la o vârstă atât de fragedă, dar, în ceea ce mă priveşte, faptul acesta este riguros exact. Mi-aduc aminte cum deodată, în puterea serii, răzbat de-afară ţipete de groază şi șuieră prelung ţignalele gardienilor. De undeva, din depărtare, se aude un zgomot surd care creşte cu fiecare clipă şi un vuiet confuz umple văzduhul. Strada se umple în curând de larmă şi pe sub ferestrele casei înalte se aude un topăit greu şi zorit de cizme.
Nu ştiam ce se petrece, dar, după forfota şi agitaţia celor din casă, îmi dădeam prea bine seama că se întâmplase ceva cu totul neobişnuit. Speriat, mă agățasem de rochia mamei şi mă uitam întrebător la ea.
Nu a mai trecut decât puţin timp şi ne-am trezit în casă cu un grup de oameni cu copii de mână şi purtând în spinare legături mari cu lucruri. Ţin bine minte că pe unul din copii aceştia l-au culcat în acea noapte în pătuc cu mine.
Mult mai târziu, când m-am mărit, am aflat de la părinţi că cei care căutaseră adăpost la noi în acea noapte de groază, a fost familia (sic!) unui bun prieten al tatii, Ștefan Iordănescu, apărător la Judecătoria de pace, care fusese surprins de puhoiul apelor în locuinţa lor de la capul podului de peste râul Râmnic (pentru mai tinerii noștri cititori: râul „Olănești” din prezent – notă V.S.).
Peste câţiva ani, am citit în "Convorbiri Literare", anul XXXX (sic!), pag. 852, explicaţia pe care a dat-o geologul Gheorghe M. Murgoci acelei inundaţii catastrofale. La coborârea din munte, râul Râmnic străbate o "cheie" strâmtă în masivul de calcar. În timpul unei ruperi de nori, trunchiurile de copaci şi bolovanii aduşi de torentele năvalnice ale apei au înfundat această cheie aproape de ieșirea ei, formându-se un lac imens. Sub presiunea apei care a crescut necontenit timp de câteva săptămâni, barajul a cedat şi noianul de apă s-a năpustit potop la vale, măturând totul în calea lui.
În Râmnic, cele două rânduri de piloni ai digului de-atunci, au fost smulşi de violența viiturii, ca nişte surcele, şi apa s-a revărsat peste toată partea de jos a orașului, înecând totul şi urcând în susul străzii Traian până aproape de biserica "Cuvioasa Paraschiva" (în spatele „CAR Pensionari” – notă V.S.).
Şuvoiul purta năprasnic copaci, gospodării întregi, cadavre nenumărate de animale şi de oameni surprinşi de furia apelor. Cei care au trăit acele clipe de groază povesteau o scenă înfiorătoare la care au asistat. Pe valuri a apărut, la un moment dat, o casă întreagă. Pe masă era lampa aprinsă, la fereastră sta cuminte o pisică, iar înăuntru o biată bătrână îşi frângea mâinile şi se ruga deznădăjduită. A fost o imagine fugară, de o clipă numai, fiindcă în momentul următor, casa s-a lovit de podul căii ferate nou construit, s-a sfărâmat cu un trosnet surd şi totul a dispărut în valuri, făcând să îngheţe sângele în vine privitorilor în[n]ebuniţi de groază.
În "Zăvoi”, apa ajunsese la un nivel de peste 1,50 metri şi până în 1940, o cruce modestă însemna, aproape de colţul de nord-est al "Stadionului", locul unde s-au găsit trupurile neînsufleţite ale învăţătorului Georgescu din Olăneşti şi ale copiilor săi, aduse atunci de puhoiul apelor.
Spre a se feri pe viitor oraşul de repetarea unui asemenea dezastru, sub administraţia primarului Petre Slăvitescu, s-a construit în 1898 actualul dig de piatră şi podul de fier de peste Râmnic...»
În colaj, capturi din «Universul» din 1 (18) iulie 1985 (corespondența pentr ziar a fost transmisă în 26 iunie); selecția din memoriile prof. Nicu Angelescu (resursă anterioară Biblioteci Valcene) are link în descrierea colajului aferent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu