PETRE DĂNICĂ (1968-1974). Şi-a adus contribuţia la crearea principalelor instituţii necesare dezvoltării judeţului, după ultima împărţire administrativă a ţării. În timpul său au fost construite: Spitalul Judeţean, sediul actualului Consiliu Judeţean şi al Prefecturii Vâlcea, Liceul Energetic, Liceul Economic şi o parte a cartierului Ostroveni. De asemenea, în anul 1974 s-a pus în funcţiune primul hidroagregat al primei hidrocentrale de pe râul Olt, iar la insistenţele sale au fost acceptate unele investiţii importante la Platforma Chimică şi pentru modernizarea unor drumuri.
VASILE MUŞAT (1974-1976). Deşi beneficiar al unei instruiri peste medie şi cunoscător a patru limbi de circulaţie internaţională, implicarea sa în problemele judeţului a fost nesemnificativă.
GRIGORE COMARTIN (1976-1978). Statutul său de profesor universitar i-a permis sprijinirea învăţământului vâlcean şi construirea de şcoli, dar şi modernizarea staţiunilor balneo-climaterice din jurulRâmnicului. Tot atunci au fost construite numeroase locuinţe, din păcate acest lucru producându-se pe seama demolării unor întregi zone cu clădiri vechi, unele adevărate bijuterii arhitectonice.
THEODOR COMAN (1978-1984). Fără posibilitate de tăgadă, poate fi socotit printre cei mai importanţi diriguitori pe care i-a avut Vâlcea de-a lungul existenţei sale. Pe toată durata mandatului său, Theodor Coman a abordat întreaga gamă a activităţilor - încercând să nu neglijeze nici un sector.
Recomandăm lucrarea tuturor celor interesați de memoria și cunoașterea locală!
(vom mai reveni cu resurse de bibliotecă punctuale, online, legate de istoria recentă a Vâlcii - pe cât posibil conținuturi care redau ad litteram conținuturi din print)
VASILE MUŞAT (1974-1976). Deşi beneficiar al unei instruiri peste medie şi cunoscător a patru limbi de circulaţie internaţională, implicarea sa în problemele judeţului a fost nesemnificativă.
GRIGORE COMARTIN (1976-1978). Statutul său de profesor universitar i-a permis sprijinirea învăţământului vâlcean şi construirea de şcoli, dar şi modernizarea staţiunilor balneo-climaterice din jurulRâmnicului. Tot atunci au fost construite numeroase locuinţe, din păcate acest lucru producându-se pe seama demolării unor întregi zone cu clădiri vechi, unele adevărate bijuterii arhitectonice.
THEODOR COMAN (1978-1984). Fără posibilitate de tăgadă, poate fi socotit printre cei mai importanţi diriguitori pe care i-a avut Vâlcea de-a lungul existenţei sale. Pe toată durata mandatului său, Theodor Coman a abordat întreaga gamă a activităţilor - încercând să nu neglijeze nici un sector.
- integral mai jos, după ultima fotografie -
« . . . l a 13 o c t o m b r i e 1 9 8 1, pe fondul nemulțumirilor acumulate şi a situaţiei sociale, în continuă deteriorare, care a culminat cu ridicarea dreptului navetiştilor de a mai primi cartele de pâine, 150 de muncitori constructori din Râmnic s-au revoltat. Deşi conducerea întreprinderii respective s-a arătat neputincioasă în faţa situaţiei, Vasile Gorun, maistru zugrav, a găsit totuşi o soluţie prin care cei vizaţi puteau primi pâine de la un centru din cartierul Ostroveni, devenind în acest fel un lider al „celor ce muncesc”.
Cu această ocazie, Gorun a organizat un marş de protest, având ca punct de plecare cartierul Ostroveni. Participanţii au trecut pe podul de cale ferată peste râul Olăneşti, pe parcurs adăugându-li-se şi muncitori de la Fabrica de piele şi încălţăminte „Vâlceana”. Marşul a continuat prin zona gării, apoi coloana a parcurs bulevardul Tudor Vladimirescu, până în dreptul „Casei Albe”, cum era supranumită clădirea fostului Comitet Judeţean Vâlcea al PCR.
O delegaţie a protestatarilor a fost primită pentru discuţii, în urma cărora Vasile Gorun a fost arestat. Prin Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cu nr. 5001/ 27 oct. 1981, liderul manifestanţilor a fost condamnat pentru că „în urma unui incident petrecut la un chioşc de pâine din Ostroveni, contravenientul a folosit expresii indecente faţă de muncitori, expresii menite să ducă la indignarea oamenilor.”
În contextul acestor împrejurări nefavorabile, judeţul Vâlcea era condus de Theodor Coman, pe atunci prim secretar al Comitetului Judeţean Vâlcea al PCR, cea mai importantă funcţie locală.
În perioada 1968 -1989 această funcţie a fost ocupată, succesiv, de câteva persoane care au încercat să armonizeze politica PCR şi indicaţiile primite „de sus”, cu priorităţile locale:
PETRE DĂNICĂ (1968-1974). Şi-a adus contribuţia la crearea principalelor instituţii necesare dezvoltării judeţului, după ultima împărţire administrativă a ţării. În timpul său au fost construite: Spitalul Judeţean, sediul actualului Consiliu Judeţean şi al Prefecturii Vâlcea, Liceul Energetic, Liceul Economic şi o parte a cartierului Ostroveni. De asemenea, în anul 1974 s-a pus în funcţiune primul hidroagregat al primei hidrocentrale de pe râul Olt, iar la insistenţele sale au fost acceptate unele investiţii importante la Platforma Chimică şi pentru modernizarea unor drumuri.
VASILE MUŞAT (1974-1976). Deşi beneficiar al unei instruiri peste medie şi cunoscător a patru limbi de circulaţie internaţională, implicarea sa în problemele judeţului a fost nesemnificativă.
GRIGORE COMARTIN (1976-1978). Statutul său de profesor universitar i-a permis sprijinirea învăţământului vâlcean şi construirea de şcoli, dar şi modernizarea staţiunilor balneo-climaterice din jurulRâmnicului. Tot atunci au fost construite numeroase locuinţe, din păcate acest lucru producându-se pe seama demolării unor întregi zone cu clădiri vechi, unele adevărate bijuterii arhitectonice.
THEODOR COMAN (1978-1984). Fără posibilitate de tăgadă, poate fi socotit printre cei mai importanţi diriguitori pe care i-a avut Vâlcea de-a lungul existenţei sale. Pe toată durata mandatului său, Theodor Coman a abordat întreaga gamă a activităţilor - încercând să nu neglijeze nici un sector.
Apropiat de oameni, fără a ţine seama de treapta socială pe care aceştia se aflau, dialoga cu ei în mod direct, se deplasa frecvent la instituţiile, întreprinderile ori CAP-urile judeţului sau în pieţele publice, pentru a cunoaşte nemijlocit realităţile locale. Acest mod de lucru îi permitea adoptarea rapidă a măsurilor ce se impuneau pentru îmbunătăţirea situaţiei.
A sprijinit agricultura şi zootehnia judeţului, aducându-le, în condiţiile vitrege de atunci, pe poziţii invidiate de conducătorii din alte judeţe ale ţării.
Sub administraţia sa, a fost înfăptuită sistematizarea oraşului Drăgăşani şi a municipiului Râmnicu Vâlcea, iar zona centrală a Râmnicului a primit o nouă înfăţişare, apreciată mai târziu, în egală măsură de localnici şi de cei ce vizitau oraşul.
În aceeaşi perioadă, au fost regularizate cursurile râurilor Olt şi Olăneşti, s-au construit Sala Sporturilor şi Arenele Traian, finalizându-se şi modernizarea stadionului din Zăvoi. Mare iubitor al sportului, Theodor Coman i-a acordat tot sprijinul, în vremea aceea Râmnicul promovând câteva echipe în primele eşaloane.
Personaj incomod, pentru cei „de sus”, nu era foarte bine văzut de conducerea de atunci a României, mai ales pentru îndrăzneala de a lua unele decizii pe plan local, ce nu coincideau cu indicaţiile primite, dar slujeau interesele vâlcenilor (şi nu numai ale lor).
În contrast cu predecesorii săi, Theodor Coman a refuzat vila de serviciu pusă la dispoziţia oficialităţilor, preferând să locuiască la bloc, într-un apartament cu două camere din zona Zăvoi.
Ataşat sincer de judeţ şi de oraş, Theodor Coman a reuşit să se impună, încă de la început, printr-o atitudine fermă şi plină de demnitate, atât în fața autorităţilor locale, cât şi în faţa conducerii superioare a statului.
Pus în faţa faptului împlinit, a demolării centrului civic al Râmnicului, a făcut apel la arhitecţii vâlceni, încercând să atenueze aspectul sordid al unor blocuri şi dispunând construirea altora, în linie nouă, mai ales pe Calea lui Traian. În condiţii ostile, a reuşit să facă din Râmnicu Vâlcea, din județul Vâlcea, o zonă mult mai bine aprovizionată cu produse alimentare - în special carne - faţă de alte localităţi din ţară. Pentru acest fapt, chiar Radio Europa Liberă numea Râmnicul din acea vreme „o oază a Occidentului în România”, pe drept cuvânt, pentru că aici veneau, pentru a-şi procura bunuri alimentare, oameni din întreaga ţară, în special din Bucureşti şi din judeţele limitrofe.
Renumele de care începuse să se bucure Theodor Coman în rândul populaţiei a deranjat însă pe cei sus puşi, în mod deosebit pe Elena Ceauşescu, aceasta văzând în persoana lui un veritabil uzurpator al imaginii soţului ei.
Vâlcenii au ţinut mult la acest lider pe care l-au simţit aproape, manifestându-şi pe faţă, simpatia şi recunoştinţa, chiar după evenimentele din decembrie 1989, când l-au rugat pe Theodor Coman să se reîntoarcă la Râmnic, unde acesta dorise să se stabilească.
O scenă edificatoare s-a petrecut în primăvara anului 1984, când, cu prilejul câştigării unei importante competiţii sportive desfăşurate la Sala Sporturilor din localitate, cunoscuta şi apreciata handbalistă Maria Verigeanu (astăzi Maria Duca- Török) a dăruit buchetul primit de ea din partea publicului lui Theodor Coman, aflat în sală. Întreaga asistenţă s-a ridicat atunci în picioare scandând spontan: „Coman, Coman!”
Ajunsă la urechile Elenei Ceauşescu, întâmplarea a constituit ultima picătură în paharul plin cu apă. Creşterea popularităţii acestui om a deranjat-o enorm, apreciind-o drept un afront adus şefului statului şi chiar un potenţial pericol al imaginii acestuia din urmă. La scurtă vreme după cele întâmplate, Theodor Coman a fost rechemat la Bucureşti, unde a fost numit într-o funcţie cu prerogative limitate, în care putea fi mai uşor supravegheat.
În locul său, la Râmnicu Vâlcea a fost „unsă” Venerica Pătru, una din favoritele „primei doamne” ale cărei calităţi nu erau, pentru vâlceni, nici pe departe asemănătoare cu ale predecesorului ei.
VENERICA PĂTRU (1984-1989). Realizările ei în viaţa judeţului nu au fost nici de amploarea, nici de valoarea, nici de diversitatea celor din anii dinainte. Implicarea ei s-a făcut cunoscută în unele aspecte ale culturii vâlcene şi în reamenajarea parcului Mircea cel Bătrân din centrul oraşului.
Râmnicenii au fost şocaţi şi nemulţumiţi când, într-o bună zi, ca urmare a dispoziţiei Venericăi Pătru, pe Calea lui Traian (pe atunci strada Lenin), pe porţiunea cuprinsă între podul Vinerii Mari şi Liceul N. Bălcescu (azi Colegiul Naţional Alexandru Lahovari), au fost instalate nişte imense ghivece din beton, umplute apoi cu pământ, în care s-au plantat flori. Circulaţia autoturismelor pe această porţiune de şosea a fost interzisă ( pare-se pentru înlăturarea zgomotului acestora din zona locuinţei primului secretar). Aceste structuri inestetice au rămas în memoria râmnicenilor sub porecla de „Mormintele Venericăi”.
ELENA VERONA BURTEA (1989). A ocupat funcţia de prim secretar al judeţului Vâlcea o perioadă foarte scurtă, evenimentele din decembrie 1989 întrerupându-i mandatul. Nu s-a remarcat prin nici o acţiune importantă.
A fost o perioadă grea în care situaţia vâlcenilor s-a deteriorat considerabil, ajungând şi ei „în rândul lumii”, adică s-o ducă la fel de rău ca ceilalţi...»
Sursă text și foto: Ion Măldărescu & Emilian Frâncu/ «Râmnicu Vâlcea/ Mică Enciclopedie”, Editura Anton Pann 2002.
Cu această ocazie, Gorun a organizat un marş de protest, având ca punct de plecare cartierul Ostroveni. Participanţii au trecut pe podul de cale ferată peste râul Olăneşti, pe parcurs adăugându-li-se şi muncitori de la Fabrica de piele şi încălţăminte „Vâlceana”. Marşul a continuat prin zona gării, apoi coloana a parcurs bulevardul Tudor Vladimirescu, până în dreptul „Casei Albe”, cum era supranumită clădirea fostului Comitet Judeţean Vâlcea al PCR.
O delegaţie a protestatarilor a fost primită pentru discuţii, în urma cărora Vasile Gorun a fost arestat. Prin Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cu nr. 5001/ 27 oct. 1981, liderul manifestanţilor a fost condamnat pentru că „în urma unui incident petrecut la un chioşc de pâine din Ostroveni, contravenientul a folosit expresii indecente faţă de muncitori, expresii menite să ducă la indignarea oamenilor.”
În contextul acestor împrejurări nefavorabile, judeţul Vâlcea era condus de Theodor Coman, pe atunci prim secretar al Comitetului Judeţean Vâlcea al PCR, cea mai importantă funcţie locală.
În perioada 1968 -1989 această funcţie a fost ocupată, succesiv, de câteva persoane care au încercat să armonizeze politica PCR şi indicaţiile primite „de sus”, cu priorităţile locale:
PETRE DĂNICĂ (1968-1974). Şi-a adus contribuţia la crearea principalelor instituţii necesare dezvoltării judeţului, după ultima împărţire administrativă a ţării. În timpul său au fost construite: Spitalul Judeţean, sediul actualului Consiliu Judeţean şi al Prefecturii Vâlcea, Liceul Energetic, Liceul Economic şi o parte a cartierului Ostroveni. De asemenea, în anul 1974 s-a pus în funcţiune primul hidroagregat al primei hidrocentrale de pe râul Olt, iar la insistenţele sale au fost acceptate unele investiţii importante la Platforma Chimică şi pentru modernizarea unor drumuri.
VASILE MUŞAT (1974-1976). Deşi beneficiar al unei instruiri peste medie şi cunoscător a patru limbi de circulaţie internaţională, implicarea sa în problemele judeţului a fost nesemnificativă.
GRIGORE COMARTIN (1976-1978). Statutul său de profesor universitar i-a permis sprijinirea învăţământului vâlcean şi construirea de şcoli, dar şi modernizarea staţiunilor balneo-climaterice din jurulRâmnicului. Tot atunci au fost construite numeroase locuinţe, din păcate acest lucru producându-se pe seama demolării unor întregi zone cu clădiri vechi, unele adevărate bijuterii arhitectonice.
THEODOR COMAN (1978-1984). Fără posibilitate de tăgadă, poate fi socotit printre cei mai importanţi diriguitori pe care i-a avut Vâlcea de-a lungul existenţei sale. Pe toată durata mandatului său, Theodor Coman a abordat întreaga gamă a activităţilor - încercând să nu neglijeze nici un sector.
Apropiat de oameni, fără a ţine seama de treapta socială pe care aceştia se aflau, dialoga cu ei în mod direct, se deplasa frecvent la instituţiile, întreprinderile ori CAP-urile judeţului sau în pieţele publice, pentru a cunoaşte nemijlocit realităţile locale. Acest mod de lucru îi permitea adoptarea rapidă a măsurilor ce se impuneau pentru îmbunătăţirea situaţiei.
A sprijinit agricultura şi zootehnia judeţului, aducându-le, în condiţiile vitrege de atunci, pe poziţii invidiate de conducătorii din alte judeţe ale ţării.
Sub administraţia sa, a fost înfăptuită sistematizarea oraşului Drăgăşani şi a municipiului Râmnicu Vâlcea, iar zona centrală a Râmnicului a primit o nouă înfăţişare, apreciată mai târziu, în egală măsură de localnici şi de cei ce vizitau oraşul.
În aceeaşi perioadă, au fost regularizate cursurile râurilor Olt şi Olăneşti, s-au construit Sala Sporturilor şi Arenele Traian, finalizându-se şi modernizarea stadionului din Zăvoi. Mare iubitor al sportului, Theodor Coman i-a acordat tot sprijinul, în vremea aceea Râmnicul promovând câteva echipe în primele eşaloane.
Personaj incomod, pentru cei „de sus”, nu era foarte bine văzut de conducerea de atunci a României, mai ales pentru îndrăzneala de a lua unele decizii pe plan local, ce nu coincideau cu indicaţiile primite, dar slujeau interesele vâlcenilor (şi nu numai ale lor).
În contrast cu predecesorii săi, Theodor Coman a refuzat vila de serviciu pusă la dispoziţia oficialităţilor, preferând să locuiască la bloc, într-un apartament cu două camere din zona Zăvoi.
Ataşat sincer de judeţ şi de oraş, Theodor Coman a reuşit să se impună, încă de la început, printr-o atitudine fermă şi plină de demnitate, atât în fața autorităţilor locale, cât şi în faţa conducerii superioare a statului.
Pus în faţa faptului împlinit, a demolării centrului civic al Râmnicului, a făcut apel la arhitecţii vâlceni, încercând să atenueze aspectul sordid al unor blocuri şi dispunând construirea altora, în linie nouă, mai ales pe Calea lui Traian. În condiţii ostile, a reuşit să facă din Râmnicu Vâlcea, din județul Vâlcea, o zonă mult mai bine aprovizionată cu produse alimentare - în special carne - faţă de alte localităţi din ţară. Pentru acest fapt, chiar Radio Europa Liberă numea Râmnicul din acea vreme „o oază a Occidentului în România”, pe drept cuvânt, pentru că aici veneau, pentru a-şi procura bunuri alimentare, oameni din întreaga ţară, în special din Bucureşti şi din judeţele limitrofe.
Renumele de care începuse să se bucure Theodor Coman în rândul populaţiei a deranjat însă pe cei sus puşi, în mod deosebit pe Elena Ceauşescu, aceasta văzând în persoana lui un veritabil uzurpator al imaginii soţului ei.
Vâlcenii au ţinut mult la acest lider pe care l-au simţit aproape, manifestându-şi pe faţă, simpatia şi recunoştinţa, chiar după evenimentele din decembrie 1989, când l-au rugat pe Theodor Coman să se reîntoarcă la Râmnic, unde acesta dorise să se stabilească.
O scenă edificatoare s-a petrecut în primăvara anului 1984, când, cu prilejul câştigării unei importante competiţii sportive desfăşurate la Sala Sporturilor din localitate, cunoscuta şi apreciata handbalistă Maria Verigeanu (astăzi Maria Duca- Török) a dăruit buchetul primit de ea din partea publicului lui Theodor Coman, aflat în sală. Întreaga asistenţă s-a ridicat atunci în picioare scandând spontan: „Coman, Coman!”
Ajunsă la urechile Elenei Ceauşescu, întâmplarea a constituit ultima picătură în paharul plin cu apă. Creşterea popularităţii acestui om a deranjat-o enorm, apreciind-o drept un afront adus şefului statului şi chiar un potenţial pericol al imaginii acestuia din urmă. La scurtă vreme după cele întâmplate, Theodor Coman a fost rechemat la Bucureşti, unde a fost numit într-o funcţie cu prerogative limitate, în care putea fi mai uşor supravegheat.
În locul său, la Râmnicu Vâlcea a fost „unsă” Venerica Pătru, una din favoritele „primei doamne” ale cărei calităţi nu erau, pentru vâlceni, nici pe departe asemănătoare cu ale predecesorului ei.
VENERICA PĂTRU (1984-1989). Realizările ei în viaţa judeţului nu au fost nici de amploarea, nici de valoarea, nici de diversitatea celor din anii dinainte. Implicarea ei s-a făcut cunoscută în unele aspecte ale culturii vâlcene şi în reamenajarea parcului Mircea cel Bătrân din centrul oraşului.
Râmnicenii au fost şocaţi şi nemulţumiţi când, într-o bună zi, ca urmare a dispoziţiei Venericăi Pătru, pe Calea lui Traian (pe atunci strada Lenin), pe porţiunea cuprinsă între podul Vinerii Mari şi Liceul N. Bălcescu (azi Colegiul Naţional Alexandru Lahovari), au fost instalate nişte imense ghivece din beton, umplute apoi cu pământ, în care s-au plantat flori. Circulaţia autoturismelor pe această porţiune de şosea a fost interzisă ( pare-se pentru înlăturarea zgomotului acestora din zona locuinţei primului secretar). Aceste structuri inestetice au rămas în memoria râmnicenilor sub porecla de „Mormintele Venericăi”.
ELENA VERONA BURTEA (1989). A ocupat funcţia de prim secretar al judeţului Vâlcea o perioadă foarte scurtă, evenimentele din decembrie 1989 întrerupându-i mandatul. Nu s-a remarcat prin nici o acţiune importantă.
A fost o perioadă grea în care situaţia vâlcenilor s-a deteriorat considerabil, ajungând şi ei „în rândul lumii”, adică s-o ducă la fel de rău ca ceilalţi...»
Sursă text și foto: Ion Măldărescu & Emilian Frâncu/ «Râmnicu Vâlcea/ Mică Enciclopedie”, Editura Anton Pann 2002.
Recomandăm lucrarea tuturor celor interesați de memoria și cunoașterea locală!
(vom mai reveni cu resurse de bibliotecă punctuale, online, legate de istoria recentă a Vâlcii - pe cât posibil conținuturi care redau ad litteram conținuturi din print)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu