Paraşutiştii legionari de la Olăneşti
În noaptea de 27 spre 28 iulie 1944, sovieticii (de fapt N.K.V.D.-ul) au paraşutat lângă Olăneşti patru legionari.
. Aceştia erau: I.Al.Miron, liderul grupului de comando, îmbrăcat în uniformă de locotenent al armatei române, Cristu Costache Gheracostea, care purta uniformă de sublocotenent, Tudor Djonat, îmbrăcat în uniformă de căpitan şi Andrei Vlăsceanu şi el echipat ca sublocotenent. După lansare, membrii grupului au reuşit să-şi ascundă toate materialele cu care fuseseră dotaţi şi anume arme, explozivi, mai multe rânduri de acte false şi bani (aproximativ 3.000.000 lei).[1]
Gheracostea se predă de bunăvoie jandarmilor vâlceni
Cristu Gheracostea, macedonean din Botoşani, s-a predat, de bună voie, în 28 iulie 1944, la Postul de Jandarmi Comanca, la câţiva kilometri de Olăneşti. Gheracostea fusese comandant legionar, organizator al trupelor alcătuite din macedoneni, adică un personaj important al Mişcării legionare. Jandarmii au anunţat imediat evenimentul la Bucureşti. Gheracostea s-a dovedit cooperant în timpul anchetei, recunoscând scopul pentru care fuseseră paraşutaţi : de a-şi face legături şi de a lua apoi contact cu Moscova, prin aparatele de radio-recepţie, urmând să se indice un loc de aterizare pentru şeful organizaţiei care-i instruise în U.R.S.S. şi care urma la rândul lui să fie paraşutat lângă Olăneşti la finele lunii iulie, data când trebuia să se declanşeze acţiunea. Deci, mai curând era vorba despre pregătirea terenului pentru un posibil atentat contra mareşalului Antonescu. Gheracostea a declarat că este purtătorul unui mesaj foarte important din partea ofiţerilor români prizonieri, pentru care a solicitat să fie condus în faţa şefului Marelui Stat Major. El nu a fost capturat de către jandarmi, ci s-a predat de bunăvoie, considerându-se purtătorul unor mesaje politice importante.
Intră în scenă comisarul Anton Milcom
La 28 iulie 1944, la Serghie Iandola, şeful Siguranţei din judeţul Vâlcea, a sosit agentul de poliţie Ion Eriţoiu cu o notă telefonică de la Ştefan Theodorescu, care făcea parte din serviciul secret de pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. În această notă i se aducea la cunoştinţă lui Iandola că la 1 august 1944 mareşalul urma să vină la Olăneşti pentru tratament. Staţiunea se aflau sub jurisdicţia Legiunii de Jandarmi Vâlcea, condusă de maiorul Alexandru Orăşanu, iar suspecţii din teritoriul rural erau în evidenţa acestei Legiuni. Şeful Siguranţei statului din judeţul Vâlcea avusese iniţial jurisdicţie doar peste teritoriul urban al judeţului, respectiv oraşele Drăgăşani, Govora Băi, Ocnele Mari şi Călimăneşti. Totuşi, în urma deciziei Ministerului de Interne cu nr. 62638 din 22 februarie 1944, autoritatea şefului Siguranţei din judeţ căpătase şi competenţa de a instrumenta, în materie de siguranţă, întreg teritoriul judeţului. Lui Iandola i se cerea şi sprijinul în colaborarea cu comisarul Anton Milcom într-o problemă care trebuia rezolvată urgent, cea a lui Gheracostea. Bucureştiul trimitea pe acest comisar să vadă ce era cu acest lider legionar ce se predase jandarmilor de la Olăneşti. Autorităţile se temeau de o capcană. Oricum, identitatea lui Gheracostea nu fusese verificată de nimeni. Într-adevăr, în aceiaşi seară, pe la orele 22, 30, comisarul Milcom, specialist pe problemele legionare, s-a prezentat la Iandola şi i-a cerut să i se pună la dispoziţie fişierul de cazier. Milcom nu ştia prea clar ce caută. El s-a oprit la dosarul unui anume Nicolae Bârsan. Ulterior, se va dovedi că a fost o alegere neinspirată. Nu Bârsan era cel ce se predase jandarmilor din Olăneşti. Milcom a plecat imediat spre staţiune.
Staţiunea este invadată de „autorităţi”
Pe data de 29 iulie 1944, încă de la 6 dimineaţa, în Olăneşti şi-au făcut apariţia generalul Piki Vasiliu, comandantul Inspectoratului General al Jandarmeriei, generalul Nicolae Diaconescu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne şi director general al Poliţiei ca şi Eugen Cristescu, directorul Serviciului Secret de Informaţii, precum şi o mulţime de ofiţeri de jandarmi, de diferite grade, cu circa 100 jandarmi. Ei urmau să plece în căutarea celorlalţi paraşutişti legionari.[2] Iandola a fost chemat şi el la Olăneşti.
„D-le şef, acesta este Djonat!”
Unul dintre legionarii paraşutaţi, Tudor Djonat, s-a deplasat şi el la Băile Olăneşti pentru a lua legătura cu un curier legionar, soţia unui preot din Râmnicu Vâlcea. Până a-şi întâlni legătura, Djonat a intrat într-un restaurant din staţiune, unde a consumat o cantitate mai mare de băutură. În stare de ebrietate, Djonat a plecat apoi spre locul întâlnirii. Din nefericire pentru el a fost însă recunoscut de comisarul Milcom, aflat pe terasa unui restaurat din centrul staţiunii.
Milcom stătea la masă cu Serghie Iandola, şeful Siguranţei vâlcene şi cu Ştefan Theodorescu, poliţistul care urma să răspundă de securitatea mareşalului Antonescu la Băile Olăneşti. La celelalte mese se aflau Piki Vasiliu, Eugen Cristescu, cât şi avocatul Radu Liveazeanu, membru marcant al P.N.|. Vâlcea. Milcom vorbea tocmai despre… Tudor Djonat, având informaţii despre el de la Gheracostea, legionarul care se predase. Iandola îi povestea că îl cunoştea pe fratele acestuia, pe Ion Djonat, refugiat basarabean din Soroca, stabilit la Râmnicu Vâlcea şi a cărui soţie era evreică.[3] N-au trecut 30 de minute de când se aşezaseră la masă, când Milcom a observat că din direcţia vilei mareşaului, vila Scarlat, cobora un ofiţer în uniformă de căpitan, mergând puţin legănat. Avea vestonul descheiat la gât, iar chipiul era ţinut în mână. Comisarul s-a sculat în picioare ca fulgerat, l-a fixat cu privirea şi a spus perplex : „D-le şef, acesta este Djonat!”. El s-a repezit la Djonat, l-a apucat pe la spate de ambele mâini, iar în acelaşi timp şeful de poliţie Ştefan Thedorescu i-a ieşti în faţă, Djonat fiind astfel complet imobilizat. Djonat a fost recunoscut de comisarul Milcom cu destulă greutate, totuşi, datorită unei operaţii estetice, care i-a modificat fizionomia obrajilor şi a bărbiei. Milcom îl ştia însă foarte bine din perioada rebeliunii legionare din 1941, Djonat fiind şi unul dintre participanţii la asasinatele de la Jilava, din seara zilei de 27 noiembrie. Comisarul îl filase şi după aceea. Dar, după reprimarea rebeliunii legionare, Djonat fusese trimis pe frontul rusesc De fapt, Antonescu îi trimisese în prima linie a frontului, pe toţi legionari prinşi după rebeliune, pentru a-i extermina. Piki Vasiliu i-a pus o întrebare, dar Djonat a răspus obraznic: „Domnule general, cu dumneavoastră nu stau de vorbă! Vin într-o misune specială şi nu iau contact decât cu dl. general Şteflea!” Acesta era şeful Marelui Stat Major al Armatei. La acest răspuns a intervenit colonelul de jandarmi Ionescu, care l-a înjurat pe Djonat. Acesta a replicat tăios: „D-le colonel, nu mă înjura, sunt ofiţer român ca şi dumneata!”[4]
Cine era Tudor Djonat?
Tudor Djonat, orginar din Chişinău, Basarabia, era cunoscut ca unul dintre importanţii comandanţi legionari, membru în faimoasa echipă a spărgătorilor de fronturi de sub conducerea legionarului Ovidiu Găină, fost chestor în Poliţia capitalei în regimul antonesciano-legionar, implicat în asasinatele de la Jilava, din 27 noiembrie 1940 - când au fost omorâţi 65 demnitari şi funcţionari plublici, în frunte cu generalul Gheorghe Argeşanu - fost prim ministru după asasinarea lui Armand Călinescu la 21 septembrie 1939 - şi unul din conducătorii rebeliunii din ianuarie 1941, trimis pe front ca sublocotenent şi dispărut în luptele de la Don.
Căzut prizonier, Djonat, împreună cu un camarad, I.Al. Miron, tot şef legionar, şi-au propus să câştige încrederea sovieticilor, care tocmai aprobaseră constituirea Diviziei „Tudor Vladimirescu”. La sfârşitul anului 1943, cei doi au luat mai întâi legătura cu alţi legionari din lagărele de prizonieri, pe care i-au asigurat că vor lucra în realitate numai în folosul mişcării legionare, apoi au adresat un memoriu autorităţilor sovietice, prin care au cerut să fie paraşutaţi în România, unde cu ajutorul altor legionari, trebuiau să organizeze o acţiune de răsturnare a guvernului Antonescu, concomitent cu ofensiva sovietică împotriva ţării. După primirea memoriului, autorităţile sovietice reacţionează favorabil şi, ceea ce pare greu de crezut, dar nu imposibil, grupul de legionari este primit chiar de către Molotov, ministrul de externe sovietic, iar I.Al. Miron chiar de către Stalin. Misiunea grupurilor de legionari ce urmau să fie paraşutate, era aceea de a lua legătura cu susţinătorii lor, de a răsturna guvernul Antonescu şi de a pune capăt alianţei cu Germania. Planul acesta pare, deci, o „alternativă” sovietică la tratativele eşuate purtate de U.R.S.S. cu guvernul României la Stockholm.[5]
Asupra lui Djonat au fost găsite mai multe obiecte : un revolver, bani şi acte false, atât pe numele Octavian Dragomir, căpitan de artilerie cât şi pe numele Dănilă Tudor, sublocotenent de rezervă, Regimentul 63 Infanterie. Tudor Djonat s-a arătat cooperant în timpul anchetei, informaţiile furnizate de el ducând la identificarea şi apoi la arestarea celorlalţi doi membri ai echipei de legionari.
Asasinarea conducătorului comandoului legionar
Sub comanda lui Eugen Cristescu sute de agenţi şi jandarmi au răscolit zona. Ceilalţi doi membri ai grupului au fost şi ei prinşi. Povestea este, însă, un pic mai complicată. Intervine acum varainta folclorică locală despre acest eveniment. Conforma acesteia, Andrei Vlăsceanu, îmbrăcat cu un pardesiu bej, lung, sub care ţinea automatul, s-ar fi dus şi el la Băile Olăneşti, unde încerca să găsească locul ideal al asasinării mareşalului Antonescu. O băieşiţă, zisă Licăroaia, văzându-l şi întrezărind automatul acestuia de sub pardesiu, l-ar fi întrebat : „Aoleo, maică şi dumneata eşti dintre ăia care s-au predat ? Surprins acesta a întrebat : „Păi cine s-a predat ?” Ieri la Postul de jandarmi s-au predat doi!”. „Aha!… Eu sunt venit la băi, aştept şi eu la rând aici”. A plecat cu teama în suflet, s-a întâlnit cu Miron în pădure, i-a relatat situaţia şi l-a întrebat dacă n-ar fi cazul să se predea şi ei. Furios acesta l-a înjurat şi i-a amintit că are de îndeplinit misunea pentru care fusese angajat de Moscova. Vlăsceanu s-a arătat de acord, dar, cu prima ocazie favorabilă, l-a împucat pe „locotenent”, pe când acesta se aplecase să bea apă dintr-un izvor. I.Al Miron, era şeful comandoului şi era supranumit „Locotenentul”. Vlăsceanu s-a predat apoi jandarmilor de la Cheia, la câţiva kilometri de Băile Olăneşti. Conform mărturiilor lui Serghie Iandola, şi soţia lui Miron era din RâmnicuVâlcea.[6] În pădure s-au găsit aparate de radio-emisie, ceasuri englezeşti, amorse, fitile Bickford, explozibil, revolvere şi muniţii. Djonat a declarat că toţi aveau cifru pentru a transmite la Moscova mersul misiunii. În noaptea de 29 spre 30 august urma lansarea altor paraşutişti, conduşi de un colonel. Pe baza rezultatelor cercetării Eugen Cristescu şi Piki Vasiliu au formulat ipoteza că echipa celor patru legionari fusese lansată cu scopul… asasinării mareşalului Ion Antonescu.
Cine să preia prizionierii ? Poliţiştii ? Militarii ? Sau jandarmii?
Încadrat de Ştefan Thodorescu, Anton Milcom şi Serghie Iandola, Djonat este dus la postul de jandarmi din Băile Olăneşti, unde prizionerul a fost interogat, procesul verbal fiind scris de şeful de post, plutonierul major Gheorghe Popa. Djonat a fost foarte calm, dar destul de tăcut.
S-a creat însă o dispută între poliţişti şi jandarmi pe tema „cine să preia prizonierii ?”. Djonat a refuzat să meargă cu jandarmii, spunând că va merge cu poliţiştii pe care-i cunoştea. Pe Djonat îl cereau însă şi militarii, căci la postul de jandarmi din Olăneşti s-a deplasat şi locotenent-colonelul Almăşanu - şeful Biroului de Control Militar - însoţit de o echipă de ofiţeri. Ei au ajuns în staţiune cu două automobile, în jurul orei două noaptea. Au câştigat jandarmii. Intervenise generalul Piki Vasiliu care a decis lucrurile în favoarea acestora. Ceva mai târziu, la post a venit un grup de ofiţeri de jandarmi, în frunte cu colonelul Ionescu, care, în mod delicat, le-a dat de înţeles lui Iandola, Theodorescu şi Milcom că misiunea acestora se încheiase. Iandola se întoarse la Râmnicu Vâlcea. Dacă nu ar fi fost generalul Piki Vasiliu, Djonat ar fi fost predat Poliţiei Râmnicu Vâlcea. S-a piedut astfel şansa de a fi aflat multe lucruri interesante, în special, cine l-a trimis din URSS şi în ce scop. Apoi ar fi fost predat Siguranţei. Dar, arhivele vâlcene nu au păstrat nici un document despre acest incident.
Mormântul lui Miron devine Monumentul soldatului sovietic
Miron a fost înmormântat în data de 31 iulie 1944, la ora 17,30, în cimitirul din satul Olăneşti de către şeful de post Gheorghe Popa, ajutat de paznicul de vânătoare Gheorghe Diaconu.[7] În 1993, Aurel Diaconu din Olăneşti a mărturisit redactorilor de la „Curierul de Vâlcea” ceea ce cunoştea din această poveste de la bunicul său, Gheorghe Diaconu.
În anii comunismului, Constantin Pârvulescu - vechi ilegalist şi membru de seamă al P.C.R., originar din Băile Olăneşti - aflând de existenţa acestui mormânt, a ordonat ridicarea peste mormânt a unui mic obelisc, aşa cum se obişnuia la sovietici, cu steaua roşie în vârf. Astăzi, în sat, el este cunoscut sub numele de… „Monumentul soldatului sovietic”.[8]
Mareşalul Antonescu a sosit la Olăneşti în ziua de 1 august 1944, dar pe 3 august a plecat în Germania, unde s-a întâlnit cu Hitler. A revenit la Olăneşti pe 5 august, continuându-şi tratamentul până la 19 august 1944, când a plecat la Bucureşti, datorită declanşării ofensivei sovietice pe frontul Iaşi-Chişinău. Antonescu vroia să fie cât mai aproape de linia frontului. La 23 august 1944 avea să fie arestat din ordinul regelui. Regimul său a fost înlăturat.
A aflat Antonescu de tentativa de asasinat?
Există două opinii pe acestă temă. Una este că directorul Siguranţei, Eugen Cristescu, i-ar fi luat pe Djonat şi Gheracostea şi i-ar fi dus la Antonescu, care tocmai venise în staţiune la tratament. Mai departe, lucrurile rămân învăluite în mister. Probabil că mareşalul însuşi nu a dorit să dea amploare acestui caz. În varianta folclorică, se spune că Vlăsceanu s-ar fi întâlnit cu Antonescu, la vila Scarlat, unde locuia mareşalul când stătea la Olăneşti. Acesta l-ar fi ascultat şi apoi i-ar fi spus : „Dacă or să mă omoare aştia (adică ruşii, n.n.), asta-i soarta mea!”
Cealaltă versiune este că mareşalului nu i s-a adus la cunoştinţă acest eveniment. Dovezile pledează pentru această versiune. Gheorghe Magherescu, aghiotantul mareşalului, în lucrarea „Adevărul despre Mareşalul Antonescu”, deşi pomeneşte copios şederea acestuia la Olăneşti, nu aminteşte de loc incidentul cu „atentatul” dejucat.
Cert este doar faptul că şeful Siguranţei vâlcene, Sereghie Iandola, prin adresa 540 / 7 august 1944, primeşte o informaţie importantă de la garnizoana militară locală şi anume că în noaptea de 6 spre 7 august 1944, în jurul Olăneştiului au fost lansaţi alţi17 paraşutişti. [9] Ceea ce înseamnă că un atentat la adresa lui Antonescu ar fi putut fi posibil, grupul lui Miron fiind, mai curând, unul de culegere de informaţii utile unui asemenea demers.
Soarta lui Djonat şi a lui Gheracostea după 23 august 1944
După 23 august 1944, doi dintre legionarii impricinaţi, Tudor Djonat şi Cristu Gheracostea au fost eliberaţi de armata sovietică şi luaţi ca oameni de încredere ai N.K.V.D-ului. Despre Djonat, agenţii S.S.I. au semnalat ulterior că, la începutul lui septembrie 1944, a fost văzut purtând uniformă de căpitan de geniu, apărând în postura de delegat al N.K.V.D. pentru organizarea, din punct de vedere comunist, a regiunii Oltenia.
La rândul lui, Gheracostea, în ţinută de locotenent, a fost văzut aproape zilnic la sediul Marelui Stat Major din Bucureşti. Avea două domicilii, unul în strada Vasile Lascăr şi altul la Comandamentul Corpului de Grăniceri, cultivând relaţii cu Lidia Pop, infirmieră de spital, dar una dintre principalele agente de legătură ale lui Horia Sima. Supravegherea efectuată de S.S.I. asupra lui Djonat şi Gheracostea, legionari metamorfozaţi în agenţi ai N.K.V.D., sub acoperirea de ofiţeri ai armatei române, a încetat brusc imediat după 6 martie 1945, o dată cu instalarea guvernului procomunist condus de Petru Groza.[10] Probabil că şi ei s-au alăturat lui Nicolae Petraşcu, şeful legionar care, pe 6 decembrie 1945, a semnat celebrul Pact legionaro-comunist. Astfel s-a instaurat, pentru un timp, o politică de „neutralitate” a unei părţii a fostei Mişcări Legionare, faţă de comunişti. Legionarii care semnaseră pactul cu comuniştii ţineau legătura cu Siguranţa, prezentau garanţii pentru legionarii care erau cercetaţi de aceasta şi furnizau chiar liste cu oamenii pentru care garantau. Cercetările următoare vor elucida, probabil, şi această poveste.
_____________________
Abstract
The failed attempt from Olanesti against to marshal Antonescu. A variant of the work
Article talks about the attempt against to marshal Antonescu, which should have been conducted by a team of four legionnaires settled by Moscow in Olanesti, at the end of July 1944. One of the legionnaires parachuted there, Cristu Gheracostea, gave oneself up to authorities from Baile Olanesti. Other, Tudor Djonat, was seized by authorities, accidentally, in the same locality. A third one, I. Al Miron, chief of the comando group, was assassinated by his mate, Andrei Vlasceanu, who wanted to give oneself up, as well. The assassination was buried in Olanesti. Later this grave became ... The Soviet Soldier Monument. Antonescu should have been the one who did not want to give proportion of the case. Subsequently, in the area were parachuted other groups sent by Moscow with the same mission of removing the marshal. About those three survivors, it knows that they just had a very good situation after the soviets arrival in Romania, in august 1944.
[1] Cristian Troncotă, Atentate dejucate, în Dosarele istoriei, nr. 5/2000, p. 51-53. Cristian Troncotă crede că acest eveniment s-ar fi petrecut în luna iunie 1944. Este o confuzie, el a avut loc în iulie 1944 după cum se va vedea mai departe. De asemenea, în articol se vorbeşte de o echipă de şapte legionari paraşutaţi acum (trei ofiţeri, doi subofiţeri şi doi radio-telegrafişti). Declaraţiile martorilor oculari, în special vâlceni, vorbesc însă doar de patru legionari !. Am ales varianta locală.
[2] Serghie Iandola, Memoriile şefului Siguranţei din Vâlcea, Curierul de Vâlcea, 9-10 octombrie 1993, p. 3
[6] Serghie Iandola, op. cit., Curierul de Vâlcea din 13 octombrie 1993, p. 3; vezi şi Mircea Monu, Alte m`rturii despre tentativa de ucidere a mareşalului Antonescu la Olăneşti, în Curierul de Vâlcea, 27 octombrie 1993, p. 3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu