Charlie Ottley la Firijba, Costești, Horezu... în Oltenia/ «Valahia Mică»/ resursă din 2 febr. 2021

Strict despre Vâlcea, extraordinarul documentar BBC World News începe la min. 5.40; după Costești și Firijba, Charlie Ottley merge la Târgu-Jiu și Ponoarele, apoi (de la min. 31.00) revine la Horezu și descoperă că secretul olăritului este să te murdărești cât mai tare de lut, pe mâini...; dar trebuie neapărat văzută și introducerea!!!
La impactul uriaș al postării noastre de ieri*, cu siguranță că vor fi existat cititori dezamăgiți: chiar și așa, umflat cu pompa cum e mitul, dacă îl demontăm, ce rămâne?

Și mai clar, cineva se va fi întrebat: păi dacă nu ne lăudăm cu „asta” și cu „ailaltă”, dacă nu „condimentăm” cu fantezii gen «Copilul sărac din Firijba Vâlcii, ajuns cercetător la NASA», cu ipotetice „festivaluri gen Gărâna”, cu tineri atrași „să asculte rock, să bea cola sau bere, să doarmă în corturi și să aducă bani la bugetul local”, cum (ne) promovăm Vâlcea? Se mai poate și altcumva?

Da, se poate, și încă bine de tot! O demonstrează Charlie Ottley, culmea ironiei, chiar la Firijba, Costești, Horezu ...unde a mers cu motocicleta nu după cai verzi pe pereți, ci să ne promoveze tradițiile, autenticitatea, originalitatea, memoria și cunoașterea locală. Adică, adevăratele atuu-uri, pe care le dezvăluie lumii, cu o audiență uriașă.
Ah, uitasem! Și să ne sugereze, elegant, cum ar trebui să (ne) vedem trecutul, prezentul și mai ales viitorul.

Capturile de ecran sunt din «Flavours of Romania»/ Aromele României sezonul 1, episodul 1, din cadrul campaniei pentru promovarea României pe BBC World News.
Documentarul a avut premiera în 20 Martie 2018, iar primul episod a vizat Oltenia/ «Valahia Mică». (clic pentru toate cele 44 capturi de ecran cu subtitrarea esențială pentru Vâlcea)

Ca și „Wild Carpathia”, și această producție de excepție a BBC World News poate fi lesne găsită pe Internet (subtitrată sau nu) și ar trebui obligatoriu vizionată de noi toți, chiar dacă proiectul/ campania, a vizat difuzarea în America, în Europa occidentală și în Orientul Mijlociu. Suntem parte din Europa, nu?

Bonus: avem ocazia să vedem ce vâlceni extraordinari a avut ca interlocutori cunoscutul realizator TV din Marea Britanie.

Link direct  către Flavours of Romania trailer în YouTube (poate fi nevoie de activarea subtitrării în română)

Thanks so much, Charlie! ❤🙏

__________

* vă mulțumim că ne urmăriți, resursa este la acest link! 👏 -

___________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvau #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #patrimoniu #Horezu #tradiții #obiceiuri #PatrimoniuUNESCO #meșteșuguri #artapopulara #CharlieOttley

Dezunirea și explozia socială din urmă cu un sfert de veac (ian. 1999)/ Horezu > Costești> Râmnicu Vâlcea...

Prof: Constantin Sorici/ martor ocular Horezu:

«...la primele ore ale dimineții, intersecția de la kilometrul zero era ticsită de lume. Din când în când soseau mașini de Gorj sau de Hunedoara care erau primite cu urale. Se îmbarcau în ele indivizi siguri pe ei, dar și localnici băgăreți. Mânați parcă de un regizor ascuns, mai mulți tineri, dar și bătrâni cu barbă albă se apropiau de mașini și lăsau plase cu pâine sau cu mâncare. Dacă priveai mai atent în caroserii, … bâte. Un “dihor” de-al meu, obișnuit al cârciumilor, m-a văzut și mi-a strigat peste umăr, tare, ca să fie auzit: “Mai ești mă cu liberalii!?”

Candidasem la primărie în ’96 din partea CDR și fusesem… jefuit de o mie de voturi. Mi-au spus unii cu jurământ… Noroc că nu l-a luat nimeni în seamă pe sărmanul ăla… Cei mai periculoși sunt cei care sunt… asmuțiți. Ei cred că a venit momentul lor de glorie...

M-am retras în curtea liceului și am urcat pe scheletul noii clădiri, începută și abandonată în ’97. De acolo de sus am văzut cum își făcea apariția la curba de la PECO coloana imensă de mineri. Televiziunile vorbeau de cincisprezece mii... Se filma de sus de pe clădire. Atâta lume nu a fost nici atunci când s-a filmat în oraș un…omagiu pentru Ceaușescu. Totul gerera frică și cred că înșiși minerii erau îngroziti. Erau îmbrăcați în salopetele lor obișnute, cu cască, cu lampă în frunte. M-a șocat că marșul era tăcut, fără steaguri, fără lozinci, ca un cortegiu funebru, prevestind parcă ceva rău. Din când în când se auzeau încurajări sporadice din mulțimea care ocupase trotuarele din zona centrală. Era o zi însorită de sfârșit de ianuarie… Au trecut zeci de minute până când “șarpele negru” s-a scurs lent peste Dealul Ulmului, la ieșirea din oraș.

Înainte de începerea ședinței Consiliului Local am urmărit transmisiunea televiziunii de la fața locului. În dreptul carierei de nisip se barase drumul cu un tub gros de beton, care se folosește de obicei la podurile provizorii. Din locul acela se vede clar cariera de piatră de pe muntele Arnota si Manastirea…

De pe Arnota, trupele ministerului de interne i-au coborât prin anii ’50 pe luptatorii anticomuniști uciși, atârnând ca niște animale vânate, cu mâinile și picioarele legate de niște pari... Istorii față-n față…

Vâlcenii în vremea Unirii din 1858 și a domniilor lui Alexandru Ioan Cuza și Carol I

 Anul 1859  a adus pentru poporul  român realizarea Unirii celor două principate surori, Ţara Românească şi Moldova, unire care avea să marcheze o etapă deosebit de importantă pe drumul cristalizării României moderne. Se realiza acum dezideratul generaţiei de la 1848 şi se înfăptuia ceea ce Nicolae Bălcescu întrevăzuse cu ani în urmă când spunea că ”e vremea ca moldovenii şi muntenii să ne aducem aminte că suntem români, să ne strângem împreună inimă lângă inimă, să ne organizăm, să ne concentrăm toate puterile” (1). Actul de la 1859 a fost, după cum se exprima Mihail Kogălniceanu, „Actul energic al întregii naţiuni” petrecut într-o conjunctură externă favorabilă românilor. Disputa între marile puteri şi neînţelegerile dintre acestea în privinţa acceptării unirii Moldovei cu Ţara Românească au făcut ca la Congresul de la Paris, din 1856 (2), să hotărască mai întâi consultarea poporului român în privinţa Unirii, prin organizarea unor Adunări ad-hoc ale căror lucrări să fie supravegheate de o comisie formată din reprezentanţii celor şapte puteri, comisie care îşi fixa sediul la Bucureşti. (surse/ explicații fotografii)

 

Publicaţiile unioniste ajungeau pretutindeni, se semnau în întreaga ţară petiţii în favoarea Unirii, acoperite de zeci şi sute de semnături. Manifestări publice de aderare la cauza unionistă sunt semnalate şi la Râmnicu-Vâlcea, unde se constituia un Comitet Judeţean unionist, în anul 1857 (3), transformat apoi, într-un club politic unionist, ca în timpul Revoluţiei din 1848. Acţiunea de desemnare a deputaţilor pentru Divanul ad-hoc este lansată la 2 mai 1857, către toţi administratorii de judeţe, odată cu firmanul Înaltei Porţi şi cu Regulamentul necesar pentru înscrierea pe liste a alegătorilor (4). Odată cu difuzarea acestor acte normative, în Vâlcea se desfăşoară o susţinută activitate din partea administraţiei judeţene pentru clarificarea şi aducerea la cunoştinţa locuitorilor a prevederilor referitoare la participarea la alegeri (5). În toate localităţile judeţului continuă, în perioada din martie până în iunie 1857, acţiunea de înscriere în listele de alegători a persoanelor pe categorii sociale şi după venituri, astfel că la sfârşitul lunii iunie lucrările preliminare erau în general încheiate. Dintr-o „situaţie” statistică (6) trimisă de ocârmuirea judeţului, în anul 1857, Departamentului Treburilor din Lăuntru, constatăm că în oraş locuiau 67 de cetăţeni având o avere de cel puţin 8000 de lei şi având dreptul de a alege doi deputaţi şi 3022 neorăşeni (noşneni), cu dreptul de a desemna delegaţii pentru alegerea unui deputat. Tot din aceiaşi situaţie mai aflăm de existenţa a zece mari proprietari care aveau să desemneze doi reprezentanţi pentru Divan. Din partea intelectualităţii vâlcene, profesorul Grigore Mihăiescu care făcea parte din partida unionistă, era menţionat şi el pe lista de alegători pentru Râmnicu-Vâlcea. (7)

,,Un document de oştean din Războiul celălalt”: Jurnal de front 1916-1918

Aşa a găsit de cuviinţă învăţătorul Ion Bulbeş din comuna Berislăveşti, satul Rădăcineşti, să-şi facă datoria, nu numai cu arma în mână, ci şi cu condeiul: pentru a lăsa un document peste timp. E foarte conştient că scrisul rămâne şi, de aceea, cum îşi află răgaz, notează tot ce se întâmplă în jurul său – pe frontul din Moldova – şi care îi sunt stările sufleteşti, judecăţile lui faţă de oameni, întâm-plări, atât pe teatrul de război românesc, cât şi european.

Suntem în Primul Război Mondial. Pentru români, războiul s-a întors. După o înaintare rapidă în Ardeal, în faţa experimentatelor trupe germane, austriece şi ungare, soldaţii români – cu tot eroismul de la Jiu şi Olt – cedează, bat în retragere. Frontul e străpuns, rezistenţa în Carpaţi e demontată şi invazia în Oltenia şi Muntenia este iminentă. Bătălia pentru Bucureşti e pierdută şi aceasta, deşi era aproape să fie câştigată. Inamicul face joncţiunea, venind din Sud – oo, primul dezastru, cel de la Turtucaia – şi din Nord-Vest. În această situaţie, şi Unitatea lor de Drumuri şi Poduri e nevoită să se retragă dinspre Galaţi, spre Moldova, pe Siret, urmând Corpul 5 Armată. În cadrul acestei mişcări de trupe, începe relatarea cu data de 25 august 1916 – deplasarea fiind pe direcţia Colibaşi-Budeşti-Radovan, prin Ciocoveni şi Valea Dragului. Consemnarea se face, aşadar, începând cu 25 august 1916 şi se opreşte la data de 20 noiembrie 1918, când revine acasă, după demobilizarea generală, întrucât războiul s-a încheiat şi pentru români, după ce dăduseră dovada eroismului lor în bătăliile de pe Siret şi Oituz. Fiind la o unitate de Drumuri şi Poduri, nu se află în linia întâi, ca atare, cumva mai ferit – nu şi de bombardamente şi canonade de artilerie – şi ţinând şi cancelaria unităţii, îşi află timp să noteze aproape zilnic, mai amplu sau doar succint – cum spune el –, impresiile de front, de război

Horezu – identitate și personalitate etnoculturală

În configuraţia etnoculturală a judeţului Vâlcea, oraşul Horezu este centrul unei subzone deosebit de productive şi performante, care coagulează fondul structural al zonei Vâlcea în contextul culturii populare româneşti, cuprinzând valori recunoscute pe plan naţional, mai ales în domeniul artei populare. “Ceramica de Hurez” este una din mărcile identitare ale spaţiului vâlcean în cultura tradiţională din România.

Această realitate este rezultatul unei evoluţii de câteva veacuri, dinamizate, de la cumpăna secolelor XVII-XVIII, odată cu ctitoria brâncovenească a Hurezilor, de dialogul între artele cultivate în mediul mănăstiresc şi meşteşugurile de tradiţie ţărănească. Ea a fost explorată şi evaluată de cerc
etători exponenţiali ai etnografiei româneşti, precum Tancred Bănăţeanu, Gheorghe Focşa, Corina Nicolescu, Paul Petrescu, Elena Secoşan, Barbu Slătineanu, Paul Stahl, Georgeta Stoica, Ion Vlăduţiu, Boris şi Silvia Zderciuc şi alţii. Bibliografia etnografică românească a ultimului veac include numeroase studii şi volume, în care arta populară din Vâlcea şi, cu precădere, aceea a Horezului, se bucură de o exegeză pertinentă, însoţită şi de o iconografie expresivă. Dintre acestea, menţionăm doar titlurile care acordă Horezului un interes consistent: Ceramica românească (1938), de Barbu Slătineanu; Ceramica de Hurez (1956), de Paul Petrescu şi Paul Stahl, Olăria ţărănească din Vâlcea (1965), de Paul Petrescu şi Paul Stahl; Arta populară din zonele Argeş şi Muscel (1967), de Florea Bobu Florescu, Paul Petrescu, Paul Stahl; Ceramica românească tradiţională (1974), de Corina Nicolescu, Paul Petrescu.

Un moment de vârf în cercetarea artei populare vâlcene, inclusiv a celei din Horezu şi arealul său, l-a constituit apariţia, în 1972, a primei sinteze ştiinţifice în materie: monografia-album Arta populară din Vâlcea, de Georgeta Stoica, Elena Secoşan, Ion Vlăduţiu, Paul Petrescu – lucrare elaborată sub patronajul şi cu sprijinul financiar al CJCES Vâlcea şi cu managementul ştiinţific şi editorial al CJCÎCPMAM Vâlcea, asigurat de Gheorghe Deaconu şi Ioan St. Lazăr. În această lucrare, oraşul Horezu, viguros şi polivalent centru meşteşugăresc, cu forţă de iradiere în arealul înconjurător (care acoperă, aproximativ, întinderea fostului raion Horezu, din cuprinsul defunctei regiuni Argeş) – este omniprezent. În capitolul introductiv, Ion Vlăduţiu plasează Horezul în subzona nordică a Vâlcii: “O altă arie sau subzonă etnografică, individualizată prin arhitectura construcţiilor, prin interiorul

Ion Micuț/ Revolta din cârciumă/ vol. «În carcera libertății»

Viticultorul Gică Bogatu s-a dus la începutul lunii octombrie la cârciuma din sat, unde știa că se adună localnicii, pentru a angaja 14-15 lucrători necesari la recoltarea strugurilor din podgorie, pe o perioadă de 10 zile.

Aici se aflau adunați vreo 30 de săteni, din care aproape un sfert erau femei, stând la mese vociferând agitați, fiecare având pahare și sticle cu băuturile preferate, de diferite tării. Toți strigau, gesticulau, dar nu asculta nimeni pe nimeni, deseori auzindu-se, prin norii fumului de țigări, înjurături simple sau alcătuite din mai multe cuvinte legate, din care nu lipseau: nașterea, soția, mama, sfinții, morții...

Singurul care fierbea, dar nu izbucnea, era cârciumarul care scria consumațiile pe caietul ferfelițat, fiind supărat că, până la acea oră de la miezul zilei, nu încasase niciun ban, iar până la venirea pensiilor, ajutoarelor sociale și alocațiilor copiilor mai erau vreo două săptămâni.

Intrând în cârciumă, fermierul, nebăgat de nimeni în seamă, strigă de două ori să se facă liniște. Văzând că nu este ascultat, trase un scaun, se urcă pe el, bătu de câteva ori din palme, fluieră cu două degete ca să se mai domolească zarva și strigă la cei din încăpere:

− Măi dragilor, măi fraților! Ascultați-mă o clipă! Caut vreo 15 persoane, femei și bărbați, la cules de vie, plătesc bine la sfârșitul zilei! Am de lucru o săptămână!

− Lasă-ne, patroane, în pace, nu ne mai deranja că suntem destul de cătrăniți! - îi strigă unul burtos cu cămașa deschisă până la buric.

− De muncă ne arde nouă acum? - țipă și o femeie după ce goli berea din sticlă.

− Măi fraților, măi oamenilor! Ajutați-mă! Că acum e momentul, apoi se strică vremea, încep ploile și mucegăiesc strugurii pe araci! – îi imploră viticultorul. Plătesc bine, un milion la zi!

− Poți să ne dai și două, că nu ne interesează! Avem beleaua noastră mult mai grea! - replică lehamite un tânăr care butona telefonul, trimițând SMS-uri la prieteni.