încep cercetarea din zorii fotbalului craiovean (1914) și o continuă până la dispariția forțată a F.C. Craiova, în 1948
cele două cărți reconstruiesc o lume de echipe a câte unsprezece jucători și infinit mai multe pasiuni, pe care istoria risca să o lase în desuetunine, în uitare...
«...cartea e atât de importantă și de frumoasă, atât de esențial necesară și atât de bine scrisă și construită, încât cei doi autori, Florin și Iulian, merită mai întâi aplauze pentru curajul abordării temei și abia apoi toată admirația pentru felul în care au reușit să spună povestea
o poveste a unui naufragiu, mai degrabă, decât a unei ,,regine neîncoronate”, cum cred ei
o poveste a unei campioane dinainte de cea a marii iubiri. A unei regine, da. Dar o poveste adevărată, în măsura în care trecutul fiecăruia se poate înțelege prin ceea ce ne-am dori să fi fost...»
Și ce echipă avură! Cu mult înainte ca marile generații ale Universității Craiova să umple tribunele și să aprindă imaginația unei țări, în Bănie se juca fotbal, se trăiau rivalități, se făureau speranțe. Pe terenurile de atunci, în fotografii pe care timpul abia le mai lasă să vorbească, stau oameni cărora le-am uitat numele, deși pasiunea lor ne este atât de familiară.
Florin Jianu și Iulian M. Meianu au pornit în căutarea acestei lumi. Doi pasionați ai fotbalului care au scotocit presa veche, au adunat fotografii, au urmărit rezultate și destine, au pus mărturiile în legătură unele cu altele. Din această muncă au ieșit cele două volume ale lucrării „Football Club Craiova. Regina neîncoronată a fotbalului românesc”, publicate la Editura Techno Media, în 2024. Și, odată cu ele, o invitație de a privi dincolo de istoria pe care credem că o cunoaștem.
Oltenia, Excelsior-Oltenia, Rovine-Grivița, Craiu Iovan… Nume care astăzi par desprinse dintr-o poveste, dar care însemnau cândva echipe, culori, orgolii și duminici așteptate cu nerăbdare. Autorii ne poartă spre primele decenii ale fotbalului craiovean, când sportul-rege își câștiga locul în viața orașului. Ne apropie de jucători, de antrenori, de oamenii care susțineau echipele și de publicul pentru care un meci putea schimba întreaga săptămână.
Fotografiile păstrează ceva ce niciun clasament nu poate cuprinde: felul în care oamenii aceștia stăteau împreună. Tricouri cu șiret la gât, mingi grele, tribune pline, chipuri serioase înaintea partidei și zâmbete largi după victorie. Privindu-i, distanța de aproape un secol se micșorează. Recunoaștem emoția jocului, bucuria izbânzii, sentimentul că echipa ta duce pe teren ceva din tine.
În centrul acestei recuperări se află F.C. Craiova și victoria sa în ,,campionatul de război” din sezonul 1942–1943, performanță pentru a cărei recunoaștere autorii pledează cu pasiune și documente. De aici și forța titlului: o „regină neîncoronată”, cu izbânda câștigată pe teren și cu locul în memoria fotbalului rămas în dispută.
Dar povestea ajunge și în locul în care lectura doare. În august 1948, F.C. Craiova este desființată, bunurile îi sunt preluate, iar jucătorii sunt repartizați altor grupări. Volumele urmăresc intervenția politică în viața sportivă și destrămarea unei lumi care își construise, cu trudă, rostul și identitatea. Citind, simți că autorii au suferit alături de această echipă prin însăși cercetarea destinului ei: au refăcut drumul până la înfrângerea din afara terenului și au căutat urmele celor risipiți de istorie.
De aceea era nevoie de o asemenea lucrare. Pentru numele rămase sub fotografii, pentru generațiile de fotbaliști „olteni” ieșite din amintirea publică, pentru oamenii care au făcut posibil spectacolul înainte ca el să capete celebritatea de mai târziu. Și pentru dreptul nostru de a cunoaște trecutul cu izbânzile, nedreptățile și rupturile lui.
Prin cele două volume, Florin Jianu și Iulian M. Meianu le redau acestor oameni un loc în poveste. Îi aduc din nou împreună, ca într-o fotografie de echipă în care, în sfârșit, începem să recunoaștem chipurile.
Oltenii avură echipă! Iar acum avem și cartea care ne îndeamnă să n-o mai uităm!
(mai jos, informații complete: Prefața volumelor, informații despre autori, bibliografii și linkurile spre volumele in pdf online).
&&&
<<
Prefață/ Doi oameni în oraș
de Marius Mitran
,,Și, înainte de toate acestea, domnule profesor, ce a fost?”
Îmi amintesc întrebarea și locul, și chiar și ziua în care a fost pusă. S-a întâmplat la începutul mileniului în care deja suntem, undeva, pe Calea Victoriei, în București, la un curs al inegalabilului Neagu Djuvara. Genialul istoric ne vorbea despre România dintre cele două războaie mondiale. Cum era țara, ce s-a întâmplat cu ea, de ce nu a mai rămas la fel, ce a supraviețuit. Cine. Deodată, o fată care nu cred că avea 20 de ani împliniți, a rostit întrebarea asta. ,,Și, înainte, ce a fost?” ,,Mai înainte de tot ce v-am spus, e o altă poveste, încă și mai frumoasă, dar nu știu dacă mai este timp și pentru ea. Sau, dacă eu mai am suficient timp să o pot spune. Nu acum, nu azi, poate altădată!” Profesorul avea mai bine de 90 de ani. Văzuse și trăise tot. Știa tot. Tocmai de aceea era atât de senin. Înțelesese tot…
Cartea pe care o țineți acum în mâini nu e rezultatul muncii unor profesori de istorie. Nu, nici pe departe. Nici măcar nu e vorba de munca unor cercetători de specialitate. Dar cartea e atât de importantă și de frumoasă, atât de esențial necesară și atât de bine scrisă și construită, încât cei doi autori, Florin și Iulian, merită mai întâi aplauze pentru curajul abordării temei și abia apoi toată admirația pentru felul în care au reușit să spună povestea. O poveste a unui naufragiu, mai degrabă, decât a unei ,,regine neîncoronate”, cum cred ei. O poveste a unei campioane dinainte de cea a marii iubiri. A unei regine, da. Dar o poveste adevărată, în măsura în care trecutul fiecăruia se poate înțelege prin ceea ce ne-am dori să fi fost. Numai că, în cazul lor, chiar au găsit realitatea pe care, mai întâi, îmi închipui, și-au imaginat-o! Și ei au văzut tot ce au scris, și ei au trăit acele vremuri, și ei au înțeles tot, deși sunt tineri, foarte tineri. Probabil că tocmai de aceea au găsit puterea să ducă până la capăt o istorie luată prizonieră de alții și în primul rând de război, dar căreia îi aparținem cu toții, cei care ținem cu Craiova.
O lămurire, acum. Trebuie. Pentru că, vai, ce adevăr cumplit, Craiova cu care ținem toți, în această carte chiar nu e Craiova cu care ținem în această viață! Dar e, totuși, pentru că, dacă am fi avut-o, dacă ne-ar fi fost lăsată, cea de atunci, dacă istoria nu ne-ar fi luat-o, noi am fi trăit azi o aceeași poveste. O altă poveste. Mai veche, mai albastră, mai regală, mai altfel. Alta. Sau aceeași. Cât despre teoria iubirii unei singure echipe, să mai zăbovim un pic asupra ei, să nu fugim. Cred că nu poți ține în viață decât cu o singură echipă și am certitudinea că și cei doi autori, și eu, și dumneavoastră, cu toții, simțim la fel. Trăiești o singură mare iubire, nu poți trăi două, cum nu poți avea două mame, ori două țări. Ori două inimi.
Ei bine, cartea aceasta reușește să dea peste cap și acest adevăr, între altele, demonstrând aproape științific și, în orice caz, sentimental, ceea ce este încă și mai important, că noi, oltenii, am iubit Craiova înainte să știm ce ne așteaptă și fără să știm prea bine ce-am avut! Am iubit două Craiove, ca niște amanți doborâți de dragoste și de istorie, de roata norocului, apoi de un război și de consecințele lui. Am iubit Craiova pe care nu o știam, simțind că ar fi fost a noastră și azi, dacă după cumplitul an 1943, când am devenit pentru prima oară campioni ai României, timpul ar fi avut răbdare cu noi, bieți Moromeți cu casa și inima și echipa sechestrate.
Despre povestea acelei Craiove e cartea, a acelei echipe și, mai ales, a acelui oraș, fabulos, mitic aproape, cel mai frumos din lume, cu mulți, foarte mulți ani înainte ca un poet de geniu, cum sunt absolut toți oltenii, să fi scris cum e ea, Craiova, văzută din car. Așa era și atunci. Dar văzută din perspectiva vieților altora? Cum e? Această carte despre asta vorbește. Despre timp. Despre oameni. Timpul ce ni s-a dat. Și despre oamenii acelor timpuri.
Am spus, mai devreme, că mi se pare că avem în față istoria unui naufragiu uriaș, nu a unui regat și cu atât mai puțin a unei regine, fie ea cu coroană ori nu. Pentru că, în ciuda unui citat celebru, cu care cartea începe, ,,istoria e scrisă de învingători”, autorii demonstrează, cu argumente perfecte, că lucrurile, în cazul lor, adică al nostru, stau exact invers. Istoria nu e scrisă corect decât de cei învinși. Nu vorbim aici despre cartea genială a lui Cinghiz Aitmatov, ,,O zi mai lungă decât veacul”, pe care autorii o aduc în discuție, deloc întâmplător, ci, cred eu, despre noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912. Da, noaptea în care cel mai frumos, cel mai impunător, cel mai impresionant vas din lume, din acea lume, s-a scufundat.
Noaptea Craiovei, un Titanic, a fost mai lungă decât veacul, da. Abia acum s-a ieșit la suprafață. Florin Jianu și Iulian Meianu sunt, de fapt, pe numele lor reale, Robert Ballard și Jean Louis Michel, cei doi cercetători care au descoperit epava Titanicului, la peste 70 de ani de la impactul devastator cu un aisberg presimțit de toată lumea și neluat în seamă de nimeni. Ballard și Michel au vrut să vadă ce s-a întâmplat după ora 2 și 20 de minute, în dimineața de 15 aprilie 1912, când, rupt în două, uriașul vas a dispărut pentru totdeauna în adâncurile Atlanticului. Cu oamenii lui, cu geniile care l-au proiectat și construit, cu căpitanul care l-a condus, cu tablourile lui și cu tapițeriile somptuoase, cu toate.
Cei doi oameni din oraș, care au reconstituit povestea, Florin și Iulian, sunt Ballard și Michel, asta e sigur. Ca și Robert și Jean Louis, și ei au pornit, în demersul lor, de la un scop și au ajuns să găsească și apoi să descrie altceva. Primii căutau două submarine nucleare, într-o misiune militară secretă. Florin Jianu și Iulian au plecat, îmi închipui, cu gândul de a descrie electrocardiograma primei campioane a orașului și a Olteniei, FC Craiova, din sezonul 1942-1943, și au închis în urma lor o carte minunată despre câteva decenii prăbușite peste oamenii și străzile și casele și visele orașului lor. Craiova, my love.
De undeva, de la istoria scrisă când de învingători, când de învinși, au plecat și ei. Scriu despre mancurtizare, adică despre ce se întâmplă cu oamenii care își uită trecutul, deși sunt dependenți de propriul lor trecut. Ce paradox! Oltenii însă se hrănesc cu paradoxuri. Cartea arată asta, viața noastră arată același lucru! Florin și Iulian încearcă, pe tot parcursul cărții, să se opună celui mai crunt dintre paradoxuri: să oprească prăbușirea elitelor Craiovei după ce prăbușirea s-a petrecut, să păstreze sistemul de valori, să intervină, cu sufletul și cuvântul în curgerea unor ani care s-au sfârșit de mult!
De aceea am senzația asta că e vorba despre imposibila întoarcere în timp a unor oameni care exact asta vor. De fapt, greșesc, și Florin și Iulian reușesc să regăsească acele vremuri și acel oraș, și le descriu și le înțeleg impecabil. Au însă, ca toți marii olteni de altfel, ambiția și orgoliul, de a încerca să le schimbe. Cum fac asta? Scriind cu dragoste despre vremuri rele, scriind cu pasiune despre oameni care nu mai pot răspunde istoriei azi și care au sfârșit învinși de istorie. De cizma bolșevică, care a dus la desființarea marii campioane FC Craiova, de politrucii României de atunci, de balansarea totală a unui sistem de valori care, împreună cu ,,omul nou”, au pus între paranteze marii oameni și faptele lor. Din Craiova, din România. De la noi.
Și supun cercetării lor științifico-sufletești totul: apariția în oraș a celor de la celebra, ulterior, Rovine Grivița, apoi a Craiului Iovan, echipele cu cele mai frumoase nume din istoria fotbalului. (Francezii nu ar ține azi cu Austerlitz ori cu Lagardere? Cu d’Artagnan?). Aflăm totul, dar chiar totul despre epopeea lor, despre rivalitatea lor, dar, înainte de orice, despre oamenii mari, excepționali care au construit Craiova fotbalului și fotbalul Craiovei. Și nu, nu e un joc de cuvinte. Nu e loc de așa ceva.
Pentru că Florin Jianu și Iulian sunt prea serios implicați ca să admită așa ceva. Undeva, prin 1912-1914 începe povestea lor, ca și viețile noastre, pentru că paginile cărții acolo și atunci ne transportă, aproape fără să fim conștienți de călătoria în timp. Cei doi oameni ieșiți în oraș reușesc să ne ducă în mijlocul unor evenimente, pe Lipscani ori pe Unirii, unde se chibițează despre Lambru Dunăreanu ori despre Ale Popescu, pe stadionul din Parc, peste tot unde invențiile astea englezești, fotbalul în primul rând, se pomenesc jucate de noi. Știați, câți știați că în anii 20, acum exact un secol, în oraș aveam și Rovine Grivița, și Craiu Iovan, și Excelsior Craiova? Dar și Generala, Rapid, Neptun, Fulgerul, Oltenia și Tinerimea Craiova? Ori că ,,rovinarii” jucau în alb-roșu? Iar Craiu în galben-negru, apoi în galben cu dungi verticale albastre? Nu prea știați!
Dar Florin și Iulian știu toate acestea și încă multe, foarte multe altele. Și ni le spun. Așa aflăm că Rovine era favorita celor mai mulți, un fel de ,,campioană a unei mari iubiri”, dacă vă vine să credeți…
Tot astfel ne împrietenim cu marii fotbaliști ai vremii, care au scris istoria Craiovei sau a țării întregi, pornind de la noi din oraș. Augustin Botescu, viitor selecționer în anii 58-60, Lambru Dunăreanu, Angelo Niculescu, (desigur, Mexico 1970, Guadalajara!), Ghiță Albu, marele fotbalist, venit de la Venus, cu care FC Craiova ia titlul ca antrenor-jucător, Silviu Ploieșteanu, viitorul creator al Steagului Roșu Brașov și, mai ales, selecționerul României între 1962-1965, căruia îi datorăm locul 5 al naționalei la Olimpiada de la Tokio, din 1964. Toți au plecat, au venit ori au trăit la Craiova.
Dar marile, uriașele figuri și umbre magnifice ale Craiovei și ale cărții sunt medicul Marcel Spânișteanu, omul care ridică pe umerii săi Craiovanul, și creatorul puterii celor de la Rovine Grivița, inginerul Grigore ,,Puiu” Pleșia, ginerele marelui Gheorghe Vorvoreanu, prefect și proprietar a sute de hectare de pământ. Cu banii și inima lor a trăit Craiova!
De altfel, aventura fuziunii dintre cele două mari echipe li se datorează ori este cauzată, după caz, tot de ei. Nu se înțeleg cu anii, apoi se vor înțelege: pe 21 iunie 1939, de Sânziene, în ziua cea mai lungă, Gazeta Sporturilor scrie astfel, și autorii cărții transmit emoțiile mai departe: „Fuziune și la Craiova! Rovine Grivița și Craiu Iovan s-au contopit devenind „Frații Buzești”. De fapt, echipa se va numi englezește Football Club Craiova și-l va avea pe inginerul Grigore Pleșia ca președinte, dar și pe doctorul Marcel Spânișteanu, drept vicepreședinte. Vineri, 11 august 1939, FRF face anunțul oficial. Peste trei săptămâni avea să înceapă cel mai mare război din istoria lumii.
Urmează povestea drumului către titlu, ca și poveștile Venusului, de unde venea antrenorul jucător Ghiță Albu să fie campion cu FC Craiova, a Juventusului, a Rapidului ori a Ripensiei și a Unirii Tricolor. Totul e în această carte document, în această carte la fel de importantă ca emblema în culori a orașului care îi aduce acolo pe Rudy Wetzer și Albu, pe Francisc Ronnay și Thierjung, pe Iosif Kovacs și Johann Walter. Primul, căpitanul României la Cupa Mondială din Uruguay, când cu Conte Verde. Un vas care a rezistat timpului, iată. Singurul din povestea noastră. Craiova aceea nu rezistat însă. După titlul din 1943, aisbergul comunismului o va scufunda.
Cartea se încheie însă, zic eu, ca în film, cu scena din Halifax, acolo unde supraviețuirea a fost posibilă pentru unii. Alt vas, Carpathia, i-a dus acolo. Pe mal, mai țineți minte, Rose găsește în buzunarul hainei diamantul. ,,Inima Oceanului”, unul alb-albastru. Ficțiune? La fel, și aparatul de filmat manevrat de Florin și Iulian se mișcă încet, cu reflectoarele aprinse pe ruinele Craiovei de atunci, explicându-le, și apoi abandonându-le, iar curând vor intra în cadru, mai întâi Tunarul și apoi chiar inima oceanului nostru, cu părul blond și ochii albaștri. Iar ,,Cartea cu ochii albaștri” se va scrie repede, spun ei, jucându-se cu Timpul. Unul dintre ei chiar a scris-o. „Opt” se numește. Un infinit altfel.
Da, la Craiova în oraș veneau să joace și să supraviețuiască Rudy Wetzer și Ghiță Albu, desi orașul nu avea Universitate. Va avea apoi, Universitatea de Fotbal Craiova care se înființa în anul destrămării campioanei cu nume englezesc, Football Club. Cartea oferă speranță, așadar, pentru că autorii știu ce a urmat.
,,Și înainte de toate acestea, domnilor, ce a fost?” Un miracol, absolut da!
Pentru că minunata dumneavoastră carte, dedicată „Reginei neîncoronate”, FC Craiova, e chiar mult mai mult decât atât. E despre cum doi oameni, doi scriitori, se întorc cu un veac în urmă, în orașul lor și ne pregătesc pentru impactul cu campioana pe care am avut-o, dar, mai cu seamă, pentru cel declanșat de campioana ce o vom avea.
>>
&&&
Despre autori
Iulian Marian Meianu — de la pasiunea tribunei la recuperarea istoriei fotbalului
Născut în 1970, originar din Băbeni/ Vâlcea, Iulian Marian Meianu este licențiat în istorie și absolvent al Școlii de poliție de la Câmpina. Stabilit la Sibiu, a păstrat o legătură puternică cu locurile de origine și cu fotbalul oltenesc. Între prieteni și suporterii apropiați este cunoscut sub apelativul „Mancini” (inclusiv ProSport, într-un articol din 10 ian. 2015, precizează că suporterii care însoțesc echipa la meciuri îl cunosc drept „Mancini”, iar Cuvântul Libertății a menționat același apelativ)
Fotbalul l-a cunoscut întâi de pe suprafața de joc - la juniorii echipelor Forestierul Băbeni și Metalul Băbeni, apoi la Energia Voila, în județul Brașov, Gloria Nocrich și Carpați Agnita. Experiența de jucător amator și pasiunea pentru Universitatea Craiova au alimentat, în timp, preocuparea pentru păstrarea istoriei echipelor și a oamenilor care le-au dat viață.
Debutul editorial a avut loc în 2012, cu „Cronica unei echipe de legendă «Știința Craiova»”, publicată în două volume la Editura Alma Mater din Sibiu. Lucrarea adună date, rezultate și evenimente din istoria echipei, exprimând dorința suporterului de a conserva cât mai cuprinzător trecutul clubului iubit.
În 2014 i-a apărut „Pe urmele unei echipe pierdute – Forestierul Băbeni”, tot la Alma Mater. Cartea recuperează istoria fotbalului din localitatea de origine a autorului, prin generațiile de jucători, amintirile și fotografiile unei comunități. Lansarea s-a desfășurat la Băbeni, în prezența unor foști fotbaliști și antrenori. Autorul pregătește o reeditare a lucrării.
Cu „Craiova – moștenirea fotbalistică”, publicată în 2016, preocupările sale se extind către o istorie cu caracter enciclopedic, în care rezultatele sportive sunt însoțite de biografii și de recuperarea contribuției celor implicați în destinul fotbalului craiovean.
În 2019 a urmat „1973 – Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean”, în două volume. Lucrarea readuce în atenție istoria Chimiei Râmnicu Vâlcea și generația legată de marile performanțe ale fotbalului vâlcean, reunind documente, fotografii și informații despre oamenii acelor ani.
În 2023, împreună cu Constantin Barbu, a publicat la Editura Techno Media „Agnita: cronică fotbalistică”, dedicată istoriei fotbalului local. Cartea continuă recuperarea unei memorii sportive construite în comunități ale căror echipe și jucători ajung mai rar în marile istorii ale fotbalului.
În 2024, colaborarea cu Florin Jianu a dus la apariția celor două volume „Football Club Craiova. Regina neîncoronată a fotbalului românesc”, la Techno Media, cu prefață de Marius Mitran. Lucrarea urmărește începuturile fotbalului din Bănie, echipele din care s-a format F.C. Craiova, performanța din sezonul 1942–1943 și desființarea clubului în 1948.
Documentarea acestei istorii l-a purtat prin presă, arhive și pe urmele biografice ale personajelor. La lansarea cărții, Iulian Meianu a relatat că a urmat Facultatea de Istorie în contextul demersurilor pentru accesarea arhivelor militare și că cercetarea l-a dus inclusiv în cimitire, pentru identificarea oamenilor și completarea informațiilor despre destinele lor.
Autorul însuși distinge între etapele scrisului său: primele două sau trei cărți au fost scrise de suporterul „Mancini”, iar următoarele au fost gândite diferit. În această mărturisire se poate citi evoluția de la pasiunea pentru echipa favorită la cercetarea mai amplă a trecutului sportiv și a împrejurărilor istorice care l-au modelat.
Prin cărțile sale, Iulian Marian Meianu contribuie la păstrarea memoriei fotbalului craiovean, vâlcean și sibian. Rezultatele, fotografiile și biografiile devin repere pentru reconstruirea vieții unor comunități și pentru readucerea în atenție a unor generații de sportivi pe care timpul le-a îndepărtat din amintirea publică.
Surse documentare:
— Informații biografice și bibliografice comunicate direct de Iulian Marian Meianu, la cerere, în 5 octombrie 2026: anul nașterii, originea băbenară, studiile, parcursul de jucător, lucrările publicate, proiectul reeditării cărții despre Forestierul Băbeni și precizările privind evoluția preocupărilor sale de autor.
— Biblioteca Națională a României, Bibliografia Națională Română, pentru înregistrarea lucrării „Cronica unei echipe de legendă «Știința Craiova»”, două volume, Alma Mater, Sibiu, 2012.
Înregistrare bibliografică.
— Biblioteca Națională a României, Bibliografia cărților în curs de apariție, aprilie 2023, pentru „Agnita: cronică fotbalistică”, de Constantin Barbu și Iulian M. Meianu, Techno Media, Sibiu, 2023.
Înregistrare bibliografică.
— Adevărul, „Sibiu: Iulian Meianu, mândria de a fi oltean”, 26 octombrie 2009: profil biografic, pregătirea profesională și implicarea în asociația de suporteri Blue Angels.
Articol.
— ProSport, „Suporter pur-sânge. Visul lui a fost să joace la Universitatea Craiova și să-l înlocuiască pe Balaci la național”, 10 ianuarie 2015: pasiunea pentru Universitatea Craiova, apelativul „Mancini” și primele preocupări editoriale.
Articol.
— Ziarul de Vâlcea, „Pe urmele unei echipe pierdute – Forestierul Băbeni”, 4 septembrie 2014: prezentarea cărții și relatarea lansării din 29 august 2014.
Articol.
— Cuvântul Libertății, „Cartea «Craiova. Moștenirea Fotbalistică» se lansează la Școala «Costică Donose»”, 23 septembrie 2016: prezentarea lucrării și repere despre autor.
Articol.
— Eveniment Vâlcean, „1973. Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean”, 26 noiembrie 2019: relatarea lansării lucrării în două volume.
Articol.
— Constantin Barbu și Iulian M. Meianu, „Agnita: cronică fotbalistică”, Techno Media, 2023: informații despre parcursul fotbalistic al autorului și bibliografia sa, în versiunea disponibilă public pe Academia.edu.
Lucrare.
— Fanatik, „Imagini de colecție de la lansarea cărții «Football Club Craiova. Regina neîncoronată a fotbalului românesc»”, 10 noiembrie 2024: declarațiile lui Iulian Meianu despre studiile de istorie, accesarea arhivelor și documentarea lucrării.
Articol.
&&&
Florin Jianu — pasiunea pentru fotbal și păstrarea memoriei
Florin Jianu este autor de cărți și un pasionat al fotbalului craiovean, cu o admirație aparte pentru Ilie Balaci. În interviul publicat de Fanatik în 2022 este prezentat ca ofițer, iar Digi Sport menționează participarea sa la trei misiuni în Afganistan. Experiența militară și pasiunea pentru fotbal au devenit, fiecare, subiecte ale scrisului său.
Potrivit prezentării Fanatik, în 2018 a publicat „Jurnal de misiune din țara de praf și piatră”, o lucrare legată de experiența din Afganistan.
În 2022 a apărut „Opt”, carte dedicată lui Ilie Balaci, realizată cu participarea lui Gică Craioveanu. Titlul trimite la numărul purtat pe tricou de „Minunea Blondă”, devenit pentru autor un simbol al admirației păstrate din copilărie.
Despre această legătură, Florin Jianu mărturisea: „Ilie Balaci a fost eroul din poveștile copilăriei mele, mi-a fost Făt Frumos.” Deși nu îl văzuse jucând, poveștile despre marele fotbalist îi construiseră o apropiere afectivă durabilă. „Opt” reunește această admirație cu experiența lui Gică Craioveanu, care a jucat alături de Balaci și a fost antrenat de el.
Primul cititor și prefațator al cărții a fost Marius Mitran. Colaborarea lor precedă astfel apariția celor două volume dedicate vechii F.C. Craiova.
Și legătura cu Iulian Marian Meianu este mai veche. Într-o prezentare din 2019 a lucrării despre fotbalul vâlcean, Iulian Meianu îi mulțumea pentru înțelegere și corectura textului, numindu-l „prieten de suferință alb-albastră”. Formula surprinde o prietenie alimentată de pasiunea comună pentru Universitatea Craiova și de preocuparea pentru istoria fotbalului.
Privite împreună, „Opt” și istoria F.C. Craiova conturează o preocupare pentru recuperarea memoriei sportive: readucerea în atenție a unor oameni, echipe și destine care au modelat pasiunea generațiilor următoare.
Surse documentare
— Fanatik, „Povestea cărții «Florin Jianu – Opt», dedicată «Minunii Blonde»: «Ilie Balaci a fost eroul din poveștile copilăriei mele!»”, 3 aprilie 2022. Interviu cu autorul: pasiunea pentru Balaci, participarea lui Gică Craioveanu la realizarea cărții, legătura cu Marius Mitran și menționarea jurnalului publicat în 2018.
Articol.
— Digi Sport, „«Opt», cartea despre Minunea Blondă. Gică Craioveanu, plecăciune pentru marele Ilie Balaci”, 28 aprilie 2022. Relatare despre lansarea cărții și prezentarea autorului ca militar cu trei misiuni în Afganistan.
Articol.
— Arena Vâlceană, „1973 – Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean. Iulian Meianu prezintă artizanii primei promovări în Divizia A”, 2019. Prezentare care reproduce mulțumirile lui Iulian Meianu adresate lui Florin Jianu pentru înțelegere și corectura textului.
Articol.
— Cuvântul Libertății, „Lansarea cărții «Football Club Craiova – Regina neîncoronată a fotbalului românesc»”, 8 noiembrie 2024. Anunțul lansării lucrării semnate de Florin Jianu și Iulian Meianu, cu prefață de Marius Mitran.
Articol.
&&&
Florin Jianu & Iulian M. Meianu/ Fotball Club Craiova regina neincoronată a forbalului romanesc - vol. I Florin Jianu & Iulian M. Meianu/ Fotball Club Craiova regina neincoronată a forbalului romanesc - vol. II Colajul AI și pozele una câte una cu explicații, la
această legătură.
________________
* Marius Mitran, jurnalist și editorialist sportiv cu peste trei decenii de carieră, cunoscut pentru felul în care transformă istoria fotbalului în povești despre oameni, locuri și memorie. În prezent este directorul de comunicare al Ligii Profesioniste de Fotbal.
gsp.ro Repere care îl recomandă:
A debutat în presă în 1992, la „Ora”, apoi a lucrat la Gazeta Sporturilor, Sportul românesc, ProSport și Sport Total, inclusiv în funcții de conducere editorială.
Este absolvent al Facultății de Litere a Universității din București — o formație care ajută să înțelegem caracterul literar al scrisului său.
Publicul îl cunoaște din „Replay”, emisiunea TVR dedicată memoriei fotbalului, alături de Marian Olaianos.
A scris, împreună cu Marian Nazat, „Basmul fotbalului”, publicat în 2018.
Liga 2 Legătura lui cu Universitatea Craiova este profund afectivă. În interviuri și editoriale vorbește despre echipa copilăriei sale, despre Craiova Maxima și despre Ilie Balaci. Această atașare explică de ce prefața celor două volume are atâta emoție.
gsp.ro În prefața „Doi oameni în oraș”, își folosește foarte bine această dublă calitate: cunoscător al fotbalului și povestitor. Imaginea Craiovei ca un Titanic recuperat din adâncurile uitării dă cercetării celor doi autori o miză umană: recuperarea unei comunități și a unor destine. _________
#UniversitateaCraiova #Stiinta #AlbAlbastrii #CraiovaMaxima #Fotbal
#CampioanaUneiMariIubiri #Legenda #FotbalRomanesc #UZPR #OlteniaEternaTerraNova #memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #sport #sporturi
#BVaAV #IstoriaSportului #Sporturi #fotbal #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni
#Valcea / #ClasaDeMijloc (𝑰)
cum scrie prof. dr. #SorinOane în #PovestileRamnicului că s-a format? 
episodul de astăzi — dedicat contribuției autohtonilor (vor urma și străinii) — pune în lumină deschiderea către ocupații și competențe noi, rolul educației și implicarea comunității în propria dezvoltare
în aceste gesturi putem vedea temeliile unei dezvoltări sănătoase: pregătire, inițiativă și răspundere pentru viitorul comunității...
