Chrisovul ce publicăm mai jos este interesant prin aceea că vedem pe un Domn fanariot recunoscĕnd şi resplătind ştiinţa şi învăţătura unui tĕnĕr fecior de boer din provincie.
In adevĕr, Constandin Mihai Gehan Racoviţă Voevod, recunoscĕnd meritele lui George, fiului Sfinţiei sale iubitorului de Dumnezeu Kyr Grigorie, Episcopul Rimnicului, care din vĕrsta lui cea copilărească şi până acum, fiind supus tot la învăţătură... îl cinsteşte cu dregĕtoria a fi vel clucer za arie şi îl aşează intru cei cinstiţi dregĕtori ai divanului Domnesc.
Acest chrisov este luat in plin divan domnesc şi contrasemnat de doisprezece boeri mari divanişti.
In dosul pergamentului este o notiţă scrisă in latineşte in următoarea coprindere:
„Dei gratia factus sum atque constitutus in munere
„magnaque in gratia apud Serenissimum Dominum Domi-
„num Constantinum Mavrochordat Principem Valachiensem.
Die 2ᵈᵃ Decembris, anno Domini 1756.
semnat: Georgius Rimnicianus, magnus satrar.
adică un an de la data chrisovului de mai sus, succesorul lui Racoviţă, Constantin Vodă Mavrocordat, recunoscĕnd şi dinsul meritele tĕnĕrului boer, îl inalţă la rangul de mare şatrar (Magnus satrar).
Este interesant faptul, cam rar in analele noastre, de a găsi pe la mijlocul veacului trecut un tĕnĕr fecior de boer dintr’un orăşel ca Rimnicul-Vălcii, care să ştie latineşte şi a cărui strădanie la învăţătură să fie recunoscută şi resplătită de doi domni consecutivi prin cinstire de dregĕtorie şi ranguri intr’un mod aşa de excepţional.
Eacă acum şi explicaţia acestui fenomen, căci fenomen este pentru acea epocă, ca un tĕnĕr fecior de boer din Rimnicul-Vălcii să fie trimis in străinătate ca să inveţe carte.
Episcopul Rimnicului Kyriu Kyr Grigorie, (prestrămoşul meu după mumă) devenit in urmă Mitropolitul Grigorie (1) perzĕndu-şi de timpuriu soţia, îmbrăţişase schima monachală şi ajunsese la cele mai nalte trepte ale ierarhiei bisericeşti. El insuş era un bărbat luminat (2) şi trăind douăzeci de ani in contact şi in relaţii aproape zilnice cu autorităţile civile şi militare austriace (in timpul ocupaţiunii Olteniei de cătră trupele imperiale 1718—1729) înţelese şi apreciĕ binefacerile unei civilisaţii atăt de superioare ca aceea a Austriacilor; aceasta probabil îl indemnă a-şi trimite mai târziu pe unicul său fiu la învăţătură la Beciu (Viena), unde acesta işi făcu studiile şi obţinu şi o diplomă, care din nenorocire ca multe alte acte de familie, ni s’au furat in vremea resmiriţii de la 1821.
O tradiţie păstrată in familia noastră, pretinde că tĕnĕrul Vâlcean işi cam pierduse capul in splendorile Vienei, şi lucrul nu este de mirat când citim impresia ce a făcut Viena asupra bĕtrânului boer, spătarul Ianake Văcărescu, când la 1792 fusese trimis acolo de cătră Alexandru Ypsilanti intru căutarea fugarilor săi fii. (3) Bĕtrânul Episcop, cu drept alarmat, se grăbi a rechema pe fiul său in ţară, îl presentă Domnitorului, obţinu pentru dinsul favoruri atăt de la Racoviţă V. V. cât şi de la Constandin Mavrocordat; şi in fine îl insură in Rimnicul-Vâlcii.
Dar toate acestea nu putea să facă pe sărmanul marele şetrar Gheorghiţă Socoteanu (căci Rimnicianus nu s’a numit de cât câtă vreme a fost părintele său Episcop al Rimnicului) să uite Beciul şi splendorile ei. El işi perdŭ de timpuriu soţia, de la care nu-i remase decât un fecior, clucerul Constandin Socoteanu, bunul meu, şi nu intârzie a se călugări şi a se retrage pe lângă părintele său la Episcopia Rimnicului, unde muri tĕnĕr ăncă sub numele de „monahul Gherasim“ consumat de melancolie şi regrete.
Spre a reveni la chrisovul, care se reproduce mai jos, voiu adăoga că el este scris pe un frumos pergament de şasezeci centimetri lungime şi patruzeci centimetre lărgime; este de jur împrejur împodobit cu un frumos kenar policrom. Sus sunt armele Domnitorului, împresurate de iniţialele I. K. M. G. R. V. (adică Iω Constandin Mihail Gehan Racoviţă Voevod). Litera începĕtoare este asemenea împodobită cu arabeşte policrome. In fine iscălitura caligraficească a Voevodului şi a logofătului sunt nişte lucrări de meşter a caligrafului Popa Florea, dascălul slavonesc de la şcoala domnească.
Jos este iscălitura autografă a lui Iω Constandin Voevoda şi mai jos pecetea domnească cu ceară, in fine la capătul de jos al pergamentului nu lipseşte inevitabilul „Procitoh vel logofăt“.
Tot chrisovul este de o execuţiune admirabilă, o adevĕrată lucrare de meşter, şi face onoare caligrafului, numitului Popa Florea.
Originalul acestui chrisov este in posesiunea nepotului meu, d. Ioan N. Lahovari.
Bucureşti, 1/13 Ianuarie 1888.
GEORGE I. LAHOVARI.
&&&
I. C. M. Armele G. Ţării R. V.
Iω Constandin Mihai Gehan Racoviţă V. V. etc.
Lucrurile cele ce cu bună orĕnduială şi cuviinţă se fac şi se săvirşesc de cătră blagocestivii Domni care de la Prea Inălţatu Dumnezeu sunt aleşi ca să fie orĕnduiţi cu oblăduiri şi stăpâniri de ţări şi de politii; măcar că se pot arăta şi prin alte mijloace de bunătăţi. Iar şi când la vre un obraz deosebit, vrĕnd să se arate cu fapte bune, volnici sunt să cinstească şi să inalţe la orice stăpân de dregĕtorie şi aşezămĕnt şi nu iaste lucru de defăimat, ci ăncă spre laudă şi pomenire vecĭnică, şi făcĕndu-se cu bună orinduială, remân bine ţinute şi nestrămutate.
Deci dar, de vreme ce milostivul şi a tot puternicul Dumnezeu, au bine vrut de m’au înălţat şi m’au miluit a fi Domn şi oblăduitor acestei provoslanice Domnii a ţării Româneşti, după datoria ce avem a fi pururea cu privighiare spre toată obştimea, şi pre cei ce s’ar cunoaşte a fi vrednici de mângăere să nu-i lăsăm scârbiţi. Drept aceea dar socotind Domnia mea şi pentru George, fiul sfinţiei sale iubitorului de Dumnezeu kyr Grigorie, Episcopul Rimnicului, care din virsta lui cea copilărească şi până acum, fiind supus tot la învăţătură, avĕnd şi cinstea neamului, după darul părintelui sĕu, cel archieresc; Am binevoit şi Domnia mea de l’am cinstit cu dregĕtorie de a fi vel clucer za arie şi l’am aşĕzat intru cei cinstiţi dregĕtori ai Divanului Domniei mele. Şi pentru ca să fiie nestrămutat din cinstea şi aşezămĕntul acesta, am întărit printr’acest cinstit şi domnesc al nostru hrisov cu toţi cinstiţii şi credincioşii boerii cei mari ai Divanului Domniei Mele.
Pan Constandin Dudescu, vel dvornic.
Pan Dumitraşco Racoviţa, vel logofăt.
Pan Lascarache Ţani, vel comis.
Pan Stefan Leurdeanu, vel serdar.
Pan Constantin Cretzulescu, vel ban.
Pan Mihai Cantacuzino, vel vistier.
Pan Matei Cantacuzino, vel paharnic.
Pan Ioniţă Căndescu, vel clucer.
Pan Constandin Brâncoveanu, vel spătar.
Pan Constandin Căndescu, vel clucer.
Pan Pantazi Câmpineanu, vel stolnic.
Pan Iordache Caragea, vel pitar.
Ispravnic Pan Dumitraşco Racoviţă, vel logofăt; şi s’au scris hrisovul acesta in anul al treilea din Domnia Domniei Mele, aici in scaunul oraşului Domniei Mele Bucureşti, in anul de la zidirea lumii 7264, iar de la naşterea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Is. Hr. 1755 in luna Noemvrie 8, de Popa Florea, dascălul slovenesc de la şcoala Domniei Mele.
(Urmează semnătura): Iω Constandin Voevoda.
Pecetea gospod. Procitoh vel logofăt.
(Verso)
Dei gratia factus sum atque constitutus in munere
magnaque in gratia apud Serenissimum Dominum Dominum
Constantinum Mavrochordat Principem Valachiensem.
Die 2ᵈᵃ Decembris, anno domini 1756.
Georgius Rimnicianus, Magnus satrar.
(1) Episcopul Rimnicului, Kyr Grigorie, a păstorit această Eparhie de la 8 Maiu 1748 pănă la 21 Maiu 1764, cănd a demisionat. In urmă a fost a fost ales mitropolit al Ungro-Vlahiei şi a păstorit (in lipsa mitropolitului Grigorie dus la St. Petersburg in misiune) de la 1768 pănă la 1777 cănd s’a retras, iar in anul 1778 s’a mutat către Domn in oraşul Rimnicul-Vălcei.
Vezi Biserica ortodoxă Română, anul IX, No. 4, aprilie.
(2) Episcopului Grigorie i se datoreşte tipărirea la anul 1750 a ochtoihului tradus de Episcopul Damaschin şi archimandritul Ghenadie de la Cozia. Tot dinsul a zidit biserica cu hramul Toţi-Sfinţii din Rimnicul-Vălcea şi a înmulţit averea Episcopiei.
V. Biserica orthodoxă Română, loc. cit. — Tocilescu, raporturi asupra câtorva monastiri, biserici din Ţară, Bucuresci, 1887.
(3) V. Istoria prea puternicilor împăraţi Otomani de Ianake Văcărescu, publicată in «Tesaur de monumente istorice» de A. Papiu Ilarian, Tom. II pag. 288 şi următoare.
și oamenii sînt extrem de refractari la 
