Faceți căutări pe acest blog

17 nov. 2026

#AndreiPandrea #MediclaBoișoara (XVI)

doctorul ,,consultă” #TurnulLuiDoanca
,,din vorbă în vorbă, #Loviștea ni se înfățișează dintr-o dată, într-o străfulgerare, ca o viziune luminoasă, plasîndu-se în plină romanitate și într-o veche istorie...”


>— urmare (carte în foileton) din 27 oct. 2026 — <

Luni, 16 iulie 1962

N-am mai plecat spre Boișoara...

Am plănuit în schimb, ieri seară, cu Nicu Băbeanu, să urcăm la Turnul lui Doancă și acum călărim amîndoi spre țintă. Descălecăm deocamdată în Băiașu, la biserică. Examinăm curioși, pe dinafară și pe dinăuntru, micul lăcaș de lemn — pe care cinci-șase bărbați voinici cred că l-ar putea lesne îmbrățișa ! —, avînd altar strîmt și zugrăveli naive. Cînd ieșim, mîngîiem cu duioșie, pătrunși de fiorul veșniciei timpului, vechea lespede rotundă, de lîngă intrare, pe care inscripția chirilică, cuneiformă, atacată adînc de acizii timpului și oblojită grijuliu de hăinuța cafenie a mușchiului, nu va mai fi de nimeni, niciodată, înțeleasă.

Drumul nostru spre Cornet e acoperit din loc în loc de-un nisip avînd finețea celui marin. Impresia tactilă e de covor oriental, gros și moale, întins maiestuos sub copitele grele ale cailor noștri. Însoțim apa zglobie a Băiașului de lîngă poienile înclinate și verzi ale Coziei, aflate în stînga, pe cînd din față, de unde adie spre noi un curent răcoros, încep să crească stîncile unei chei...

Trecem de jumătatea drumului dintre cătunele Băiașului din Perișani și Copăcenii Racoviței. Calea noastră șerpuiește între vîrfuri masive și colțuroase, înalte și golașe, în dreapta, și înverzite de ierburi în Cozia cea din stînga, toate ridicate semeț peste albia în care pîrîul se zbenguie neastîmpărat, verde și înspumat, din toplițe-n săritori, răcorindu-ne și înveselindu-ne. După o cotitură a drumului, acolo unde valea se lărgește întrucîtva, zărim pe neașteptate, spre dreapta, forma ciudată a unei stînci. Acolo se află turnul. Privim muntele cu ochi critic, ca pe-o redută, și ne transformăm în... strategi ! Pe unde să urcăm ? Descălecăm, legăm caii de-un gard și încercăm întîi prin vîlceaua din dreapta.

Ne bălăcim prin smîrcuri și ierburi cu miros puternic, iute-amărui, bîzîiți de musculițe în roi, și căutăm o potecă pe care să urcăm stîncile din stînga. Deasupra, bolta scundă, alcătuită din frunze împletite și crengi de arini și fagi stingheri, cerne cu zgîrcenie, din bogăția de lumină a aurului solar din slăvile necuprinse, umbre palide de seară.

16 nov. 2026

Din „Albina” (1 decembrie 1933): gospodărie, agricultură și medicină veterinară

Două pagini din revista „Albina” readuc în atenție preocupări ale vieții rurale și gospodărești interbelice: hrană și îngrijire pentru animale, conservarea nutrețurilor, aprovizionarea cu carne, pregătirea florilor pentru iarnă, precum și corespondența redacției cu cititorii.

La pagina 11, rubrica „Medicina veterinară. Agricultorul și vitele de muncă” reunește șase texte despre nutrețuri, cai, păsări și boli transmisibile; pagina 13, „Gospodărie. Casa – Curtea – Grădina”, cuprinde patru texte despre carne, flori, fumul de tutun și sfaturi pentru gospodine.

Reproducem mai jos integral conținutul celor două pagini, păstrând, pe cât posibil, grafia și formulările originale. Au fost îndreptate doar erorile vădite de recunoaștere a caracterelor și despărțirile de la capăt de rând. Ilustrațiile originale au fost valorificate separat, în caruselul documentar de zece slide-uri de la această legătură.

Notă documentară: Recomandările sanitare și veterinare din 1933 sunt reproduse strict ca surse istorice. Unele explicații și tratamente sunt depășite sau periculoase și nu trebuie aplicate. Pentru suspiciune de rabie, tetanos ori colici la animale este necesară evaluarea medicală sau veterinară urgentă, după caz.

15 nov. 2026

#PetreȚuțea în#memoriavalceana – #doctrineextreme; la care dintre ele va fi cugetat mai adânc în temnița de la Ocnele Mari?

În aprilie 1949, Petre Țuțea era transferat de la Jilava la închisoarea din Ocnele Mari. Avea în urmă un drum politic care începuse la stânga și îl dusese în Mișcarea Legionară. Peste decenii, avea să explice ce anume deosebea, în ochii lui, legionarismul românesc de fascismul italian și de național-socialismul german. [1] [2]


De la socialism la naționalism

În 1932–1933, Țuțea a scos, împreună cu Petre Pandrea, revista marxistă Stânga. În anii următori s-a apropiat de dreapta naționalistă și de cercurile legionare. Într-o declarație din 1957, el data intrarea sa oficială în Mișcarea Legionară imediat după 6 septembrie 1940. [1]
Legionarismul românesc în ochii lui Țuțea

„Legionarismul e mistic-creștin”, îi spunea Țuțea lui Radu Preda. În interpretarea sa, credința creștină dădea Mișcării Legionare caracterul ei distinct. Fotografia cortegiului funerar al lui Ion Moța și Vasile Marin, din 1937, arată locul pe care simbolurile creștine îl aveau în ceremoniile publice ale Legiunii. [2] [3]
Fascismul italian și statul lui Mussolini

Țuțea punea fascismul italian și național-socialismul german în aceeași categorie. Le numea „explozii etno-istorice” și le atribuia un caracter nereligios

13 nov. 2026

#CorabiaSalvatoare pentru #memoriavalceana a meșterilor populari și a tradițiilor

În povestea Potopului din Epopeea lui Ghilgameș, pe corabie urcă și meșteșugarii. În „Corabia salvatoare”, scrisă de Elena Stoica, ei au nume, sate și chipuri. Îl întâlnim pe Dumitru Șchiopu la roata olarului, pe Felicia David cântând pricesne și, alături de ei, o lume întreagă de oameni care au știut să dea mai departe ceea ce primiseră.

Prin această corabie, e rândul nostru să aducem în #memoriavalceana, pe istorielocala.ro, întregul volum al doilea, cu tot conținutul lui extrem de valoros, de la studiile despre port, olărit și credințe până la portrete, mărturii, dedicații și albumul de familie al autoarei. În PDF puteți căuta un nume, un sat sau un obicei și ajunge la pagina unde Elena Stoica îi spune povestea. Iar în carusel puteți răsfoi toate cele 145 de fotografii, cu legende care vă trimit la paginile albumului.

Poate că, răsfoindu-l, veți recunoaște un chip sau vă veți aminti cine mai lucra cândva în satul dumneavoastră la războiul de țesut. Spuneți-ne, vă rugăm. O fotografie păstrată în carte poate fi începutul unei povești pe care numai dumneavoastră o mai știți.

12 nov. 2026

#Valcea+#Argeș=#ReformaAdministrativa?

Doua judete pe o harta, doua casute de bifat. „Sunteți de acord cu comasarea Vâlcea–Argeș?” Cine pune întrebarea poate număra repede răspunsurile. Cel care răspunde ar avea nevoie și de proiect, să știe la ce spune „da” sau „nu”.

▪️ Vecinatatea se vede dintr-o privire. Vâlcea și Argeșul sunt vecine dintotdeauna. E partea „reformei” pe care o putem lămuri dintr-o singură imagine. Pentru sediile instituțiilor, mobilitatea oamenilor și a mărfurilor, serviciile publice (multe încremenite în timp) și viitoarele investiții, pe lângă harta comasată mai trebuie și câteva pagini de documentare.▪️ La Goranu si Caineni s-a mai vazut ce poate face o linie pe harta. De la Goranu, Râmnicul era la un pod distanță. Când comuna ținea de Argeș, pentru o treabă de județ aveai de mers până la Pitești, la vreo 60 km. La Câineni, vecinii își vedeau casele peste Olt. După reorganizarea din 1925, cei din Câinenii de Argeș mergeau la Jiblea pentru o treabă la plasă și la Pitești pentru una de județ. Cei din Câinenii de Vâlcea mergeau la Călimănești pentru plasă și la Râmnic pentru județ.

▪️ Inainte de bifa, cateva intrebari. Unde se depune o cerere și unde se rezolvă? Cât durează drumul până acolo? Și, mai ales, unde se hotărăsc investițiile pentru spital, școală, instituțiile culturale sau drumul de care depinzi? Cu răspunsurile în față, întrebarea despre comasare începe să aibă conținut…

11 nov. 2026

Euphonia

 În decembrie 1983, un cor tânăr din Râmnicu-Vâlcea trecea, în același concert, de la madrigale spaniole și italiene la colinde românești. În 1995, corul și orchestra de coarde „Concertino” aveau să stea la temelia Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Iar într-o filmare TV Etalon din anii ’90, corul se aude și astăzi, sub bagheta fondatorului Mihail Ștefănescu. Din cronici, fotografii, programe de sală și înregistrări se reface povestea unei formații care a schimbat viața muzicală a Râmnicului. [1, 16, 12]

Corul Euphonia în ținută de concert, pe scena Sălii Lahovari, dirijat de Marian Stroe
Muzică și poezie de Dragobete, Sala Lahovari, 25 februarie 2026. Corul Euphonia, dirijor Marian Stroe. Foto Lucian Șerban / PinPhoto. [17]

Începuturile · Turnee și premii · Filarmonica · Înregistrări · Fotografii · Cronologie · Surse

De la Arutela la Euphonia

Filarmonica datează apariția formației în 1981, sub numele „Arutela”, și trecerea la titulatura „Euphonia” în anul următor. Un document mai apropiat de începuturi, pliantul stagiunii 1985–1986, așază înființarea la 1 decembrie 1982. Tot de la 1982 își numără corul primul deceniu în documentarul aniversar din 1992. Historiograma Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” reține același an. Cele două datări pot fi citite împreună ca repere ale formării colectivului și ale începutului activității sub numele care l-a consacrat. [17, 3, 7, 14]

Portret de tinerețe al dirijorului Mihail Ștefănescu, în papion
Mihail Ștefănescu. Portretul care însoțește cronica debutului din 1983. Fotograf și data realizării neprecizate. [1] 

10 nov. 2026

Dumitru Zamfira și Cenaclul „Petale” din Râmnicu Vâlcea/ 10 nov. 2026

 Astăzi, 10 noiembrie, pictorul, sculptorul și prozatorul Dumitru M. Zamfira împlinește 64 de ani. S-a născut în 1962, la Nenciulești, în comuna Tetoiu. De ziua lui, întoarcem câteva file din istoria Cenaclului „Petale”, pe care l-a inițiat la Râmnicu Vâlcea și pe care îl conduce și astăzi. Firul acestei istorii pornește de la mărturia pe care – la rugămintea noastră – ne-a trimis-o chiar în dimineața aniversării. [1] [2]

Începuturile și tinerii anilor ’90

Dumitru Zamfira așază începuturile cenaclului în 1990. Ideea era ca persoanele cu dizabilități din Râmnicu Vâlcea să aibă un loc unde să-și poată prezenta creațiile literare și artistice. Îi amintește, alături de el, pe preotul Nicolae State-Burluși, pe Laura Vega și pe Alexandru Horezeanu. În istoria culturală vâlceană de după 1989, Laura Vega și Alexandru Horezeanu apar și ca autori de volume. [20] Fișa biografică din antologia lui Florentin Smarandache distinge două momente. În decembrie 1990, Dumitru Zamfira participă la înființarea societății persoanelor cu dizabilități, iar în 1992 fișa situează înființarea oficială a cenaclului. Tot de acolo aflăm că D. Zamfira a redactat și o revistă cu același nume, „Petale”. [1] [2]

În anii ’90, spune dl. Zamfira, cenaclul a adunat în jurul său mulți tineri și le-a dat prilejul să se facă auziți. Între cei pe care îi amintește se numără Andreea Soare, devenită soprană pe scenele Operei Naționale din Paris și numită în 2026 Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor din Franța, Bogdan Ciobotaru, care și-a continuat activitatea de interpret folk în Germania, Ramona Bercea, astăzi Ramona Ioana Mezei, directoare generală a Bibliotecii Metropolitane București după o carieră începută în presa vâlceană, și Marius Chivu, critic literar, scriitor și traducător. [1] [3] [4] [5] [6]

9 nov. 2026

Posada 1330

 🔴 De ce a căutat Nicolae Moga locul bătăliei în Țara Loviștei?

👉 În „,,#Loviștene” (Studii documentare), preotul-cărturar urmărește povestea din cronica medievală până în diplomele emise de regele maghiar după înfrângere.

👉 În timp, pe baza cercetărilor și scrierilor pr. #NicolaeMoga , am adunat numeroase resurse de bibliotecă virtuală. Le găsiți reunite la legătura (1) din subsol.

👉 Resursele despre Posada, 1330, publicate de-a lungul timpului pe pagina de Facebook Biblioteci Vâlcene, sunt reunite la legătura (2). Dacă o legătură de căutare nu se deschide pe telefon, încercați de pe PC.

📖 De la Posada la haiducii de pe Valea Lotrului

În 1330, Basarab I înfrunta oastea regelui Ungariei. Secole mai târziu, pe Valea Lotrului, unii săteni le dădeau adăpost celor pe care stăpânirea îi urmărea ca pe niște tâlhari. Părintele Nicolae Moga a adunat în același volum documentele despre Posada și mărturiile despre haiducii pe care oamenii locului i-au păstrat în povești și cântece.

5 nov. 2026

Ion Talpoș/ Când a bătut clopotul la Boișoara

 Colajul articolului Când a bătut clopotul la Boișoara

#ColectivizareValcea
🔴 cand a batut clopotul la #Boisoara: #IonTalpos (ne-)a consemnat pe unde a intrat «colectiva»* in viata milenara din #TaraLovistei: pe poarta gospodariei, peste pragul scolii, pana la borcanul cu magiun din camara…

👉 O vioara in toc, opt linguri de fier si un borcan cu magiun
👉 Toate incap in procesul-verbal prin care, la 10 iulie 1950, se pune sechestru pe averea notarului Dumitru Teodorescu
👉 Functionarii trec in inventar casa cu patru camere, pamantul, vaca si vitelul, apoi numara pernele, iile si furculitele. La sfarsit se aplica sigiliul si se predau cheile
👉 Mircea Teodorescu, nepotul notarului, pastreaza amintirea transmisa in familie despre ce a urmat
👉 „Au batut usa in cuie!”
👉 In 1951, o decizie penala dispune confiscarea intregii averi inventariate
👉 In 1956, Sfatul Popular ii elibereaza aceluiasi om o adeverinta pentru a obtine tichete
👉 Actul certifica oficial ca omul din inventarul de cateva pagini nu mai figureaza cu nicio avere…

Cine a tras clopotul?

În 5 și 6 octombrie 1950, conflictul izbucnește când membrii Gospodăriei Agricole Colective „Steagul Roșu” ies la arat. Sătenii îi opresc pe terenurile intrate în perimetrul colectivului. Pe 6 octombrie, clopotul bisericii dă alarma. Apoi oamenii ajung la sediul G.A.C.-ului, instalat în casa din care fusese evacuată familia fostului primar Nicolae Popescu, cunoscut în sat drept Nicolae al Nicului. Aceeași casă avea să servească și la anchete. Gheorghe „Gogu” Popescu își amintește că a fost dus acolo și ținut până seara, când mama lui, Maria P. S. Popescu, s-a predat. (pp. 156–158, 165–167)

3 nov. 2026

Cele mai vânate #blănițe; și despre #legilesomptuare

#brebul* de pe la noi/ #chinchila/ #șinșila sud-americană, #samurul siberian-asiatic...
și despre #legilesomptuare care controlau comportamentul cetățenilor, cu limite stricte privind îmbrăcămintea la evenimente sociale... începând cu secolul al XVI-lea, orașe din Transilvania (Bistrița, Sibiu) au emis norme pentru limitarea numărului de oaspeți și felurile de mâncare (la nunți, botezuri și petreceri de breaslă, promovând moderația)...


Brebul (Castor fiber) este denumirea tradițională românească pentru castorul european/ euroasiatic). [1, 2]

Istoric și dispariție

Specia a dispărut complet din fauna României în secolul al XIX-lea, ultimul exemplar fiind atestat documentar în anul 1823 (sau 1824) în zona Moldova Veche din județul Caraș-Severin, din cauza vânanții excesive. [1, 2, 3]

Reintroducerea: Brebul a fost reintrodus oficial în România între anii 1998 și 2003, printr-un program derulat cu sprijinul Ministerului Mediului din Germania și al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS). Atunci au fost eliberați zeci de castori de origine bavareză pe cursurile unor râuri precum Olt, Mureș și Ialomița. [1]

Caracteristici și ecologie

Aspect și dimensiuni: Este cel mai mare rozător din Europa, un animal semiacvatic și monogam, care poate cântări până la 25 kg și poate ajunge la o lungime de aproximativ 120 cm (inclusiv coada). [1]
Rolul în natură: Este supranumit „arhitectul” sau „inginerul” naturii deoarece construiește baraje și loji subacvatice care modifică micile ecosisteme acvatice, creând zone umede benefice pentru alte specii. [1, 2, 3]
Răspândire actuală: După reintroducere, populația s-a adaptat și s-a răspândit, ajungând inclusiv în Delta Dunării până în 2011 și prosperând în arii protejate precum Parcul Natural Lunca Mureșului. [1, 2, 3]

Blana de breb (castor) a fost una dintre cele mai valoroase, căutate și scumpe mărfi din Europa medievală și modernă. Aceasta avea proprietăți unice: era extrem de deasă, impermeabilă (datorită uleiurilor naturale secrete de animal) și oferea o izolație termică excepțională. [1]

1 nov. 2026

La 76 ani

Prezentarea proiectelor de memorie locală pe calculator și pe telefon

🔴 #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni — #daredeseama (situația la zi) pentru componenta #BVaAV a proiectului istorielocala.ro
👉 pentru județul Vâlcea, site-ul este recuperat în proporție de peste 98% și optimizat atât pentru dispozitive mobile, cât și pentru PC-uri/ laptopuri (și, desigur, pentru toate browserele uzuale) 👉 este optimizat inclusiv pentru cititori din alte culturi/ civilizații — traducerea automată în principalele limbi de circulație internațională funcționează bine (în comentariu, vedem cum arată prima pagină, bunăoară, în limba chineză 😁)
👉 Biblioteca deschisa lumii: catalogul actualizat cuprinde 312 inregistrari principale de autor si 217 volume sau editii integrale individualizate bibliografic, alaturi de articole, studii, interviuri si materiale audiovizuale, cu peste 2.200 de trimiteri catre 915 adrese online distincte...

Azi, 1 noiembrie 2026, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea împlinește 76 de ani de la înființare. În 1950 se numea Biblioteca Centrală Regională Vâlcea. Era o altă lume, o altă organizare administrativă, alte tehnologii ale educației și informării, alte condiții de acces și de circulație a informației.

Am ținut ca astăzi, EXACT ASTĂZI, să vă prezentăm — Dvs./ vouă, cititorilor noștri din Vâlcea și din „satul mai mare” care a devenit Lumea — o „dare de seamă” despre proiectele noastre de istorie, memorie și cunoaștere locală. „Explicații” din inițiativă proprie, din respect pentru cei care ne citiți și pentru autorii ale căror lucrări/ prezențe „audiovizuale” le păstrăm și le facem cunoscute. Pregătirea acestui moment a început cu mult înaintea zilei de astăzi și acum putem face „bilanțul de etapă” al acestui moment aniversar...

31 oct. 2026

Vâlcea, între reorganizările trecutului și reforma administrativă anunțată pentru 2028

#𝙍𝙚𝙛𝙤𝙧𝙢𝙖𝘼𝙙𝙢𝙞𝙣𝙞𝙨𝙩𝙧𝙖𝙩𝙞𝙫𝙖
#Vâlcea, între reorganizările trecutului și anunțul pentru 2028
de la judetul cu 131 de comune rurale la sistemul regiunilor si raioanelor reorganizarea din 1968: revenirea la judete, dar nu si la vechea harta aprilie 1989: o reorganizare radicala, in ultimul an al regimului comunist ianuarie 1990: reorganizarea este anulata dupa numai noua luni dupa 1990: comunitati care au dobandit sau redobandit statut administrativ distinct cand comunele au devenit orase reforma anuntata pentru 2028: ce se pregateste de ce Valcea nu poate fi reorganizata numai dupa numarul locuitorilor economiile administrative si costurile suportate de comunitati ce ne invata istoria administrativa a Valcii?

1. Ironia reorganizarilor succesive
Privită retrospectiv, istoria administrativă a Vâlcii are și o latură ușor paradoxală: ceea ce statul a considerat necesar să desființeze în 1989 a considerat necesar să reînființeze în 1990. Câțiva ani mai târziu, alte comunități primeau administrații proprii, iar unele comune erau promovate la rangul de oraș. Astăzi, direcția pare să se inverseze din nou.
S-ar putea spune că administrația românească a demonstrat, de-a lungul timpului, o remarcabilă capacitate de a reorganiza ceea ce reorganizase deja.


2. Paradoxul comunelor devenite orase
În timp ce unele comunități își revendicau dreptul la o primărie proprie, altele dobândeau statutul de oraș. Numai că promovarea administrativă nu era întotdeauna însoțită, în același ritm, de dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor urbane.
O localitate poate deveni oraș printr-o lege. Urbanizarea propriu-zisă are însă nevoie de ceva mai mult decât publicarea legii în Monitorul Oficial.

3. Reforma din 2028 si lectia anului 1989
În 1989, concentrarea administrativă era prezentată ca o necesitate. În 1990, restabilirea comunelor devenea, la rândul său, o necesitate. După 2000, înființarea unor noi comune era considerată justificată. Pentru 2028, se discută din nou despre comasare.
Desigur, împrejurările istorice, politice și economice sunt diferite. Dar tocmai această alternanță ar trebui să ne îndemne să întrebăm nu doar câte primării pot fi desființate, ci și ce anume va funcționa mai bine după aceea…

30 oct. 2026

#𝗧𝗶𝗴𝘃𝗲𝗻𝗶 > #𝘾𝙀𝙏

  𝗴𝗮𝘇𝘂𝗹 𝗺𝗲𝘁𝗮𝗻 𝗮 𝗴𝗮𝘀𝗶𝘁 𝗱𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹 𝗶𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲𝗮 𝘀𝗼𝗳𝗲𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 „𝗱𝗲 𝗮𝘀𝗳𝗮𝗹𝘁 𝙥̲𝙚̲ 𝙤̲ 𝙗̲𝙖̲𝙣̲𝙙̲𝙖̲”, 𝘁𝗼𝘁 𝗽𝗲 𝘂𝗿𝗺𝗮 𝗰𝗮𝗿𝘂𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿... #DN73C are la capete Schitu Golești (est, int. cu DN73) și Blidari/ Rm. Vâlcea (vest, int. cu DN7)
#𝙁𝙡𝙖𝙘𝙖𝙧𝙖𝘼𝙡𝙗𝙖𝙨𝙩𝙧𝙖 𝙖𝙧𝙚 𝙡𝙖 𝙗𝙖𝙯𝙖 𝙖𝙘𝙚𝙚𝙖𝙨𝙞 𝙞𝙣𝙛𝙧𝙖𝙨𝙩𝙧𝙪𝙘𝙩𝙪𝙧𝙖 𝙙𝙚 500 𝙢𝙢, 𝙙𝙚 𝙖𝙥𝙧𝙤𝙖𝙥𝙚 𝙨𝙖𝙨𝙚 𝙙𝙚𝙘𝙚𝙣𝙞𝙞, dar sperăm să ni se aprindă veșnic în case
𝙞𝙣𝙫𝙚𝙣𝙩𝙖𝙧𝙪𝙡 𝙤𝙛𝙞𝙘𝙞𝙖𝙡 𝙞𝙣𝙙𝙞𝙘𝙖 𝙥𝙪𝙣𝙚𝙧𝙚𝙖 𝙞𝙣 𝙛𝙪𝙣𝙘𝙩𝙞𝙪𝙣𝙚 𝙖 𝙩𝙧𝙤𝙣𝙨𝙤𝙣𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙎𝙘𝙝𝙞𝙩𝙪 𝙂𝙤𝙡𝙚𝙨𝙩𝙞–𝙏𝙞𝙜𝙫𝙚𝙣𝙞 𝙞𝙣 1967 𝙨𝙞 𝙖 𝙩𝙧𝙤𝙣𝙨𝙤𝙣𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙏𝙞𝙜𝙫𝙚𝙣𝙞–𝙂𝙤𝙫𝙤𝙧𝙖 𝙞𝙣 1969, 𝙡𝙖 𝙖𝙥𝙧𝙤𝙖𝙥𝙚 𝙪𝙣 𝙙𝙚𝙘𝙚𝙣𝙞𝙪 𝙙𝙚 𝙡𝙖 𝙥𝙤𝙧𝙣𝙞𝙧𝙚𝙖 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙚𝙡𝙤𝙧 𝙞𝙣𝙨𝙩𝙖𝙡𝙖𝙩𝙞𝙞 𝙖𝙡𝙚 #CETGovora
𝗽𝗲 𝗮𝘁𝘂𝗻𝗰𝗶 𝗲𝗿𝗮 𝘂𝗻 𝗶𝗻𝗰𝗲𝗽𝘂𝘁 𝗱𝗲 𝗱𝗿𝘂𝗺 — 𝗻𝘂 𝗰𝗮𝗽𝗮𝘁𝘂𝗹 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶 𝗮𝗴𝗼𝗻𝗶𝗶...

Întâi au trecut oamenii, caii și căruțele. Mult mai târziu au venit motoarele și conducta de gaz. Nu suprapunem traseele la metru, nu punem căruța înaintea boilor și nici n-o folosim drept document cadastral: comparăm, cu aproximația declarată, o direcție de circulație și viteza cu care se mișcă secolele.

Pentru tronsonul Tigveni–Govora, inventarul oficial consemnează anul punerii în funcțiune 1969. Gazul și-a găsit, așadar, magistrala. Legătura rutieră modernă spre autostradă are o poveste separată, în care promisiunile circulă adesea mai repede decât automobilele.
𝗖𝗮𝗿𝘂𝘁𝗮 𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁. 𝗚𝗮𝘇𝘂𝗹 𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁. 𝗡𝗼𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝘃𝗲𝗺 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗱𝗲𝗰𝗹𝗮𝗿𝗮𝘁𝗶𝗶 𝗹𝗮 𝗱𝗿𝘂𝗺.

Dar să revenim la flacăra albastră.

29 oct. 2026

Marius Stătescu/ Biserica Vlăduceni-Vâlcea

#Vladuceni/ #Vâlcea
𝗼 #𝗯𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗮 și 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗮𝗽𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗶 𝘃𝗲𝗮𝗰𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗶𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 (din 𝟭𝟳𝟰𝟰 încoace)
𝗣𝗲𝘁𝗿𝗲 𝗠𝗮𝗿𝗶𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂 𝗩𝗹𝗮𝗱𝘂𝗰𝗲𝗮𝗻𝘂 – 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗥𝗮𝘇𝗯𝗼𝗶𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗜𝗻𝗱𝗲𝗽𝗲𝗻𝗱𝗲𝗻𝘁𝗮 𝗹𝗮 𝗰𝘁𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗯𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗶𝗶 𝘀𝗮𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 însă 𝗻𝘂 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗽𝗿𝗲𝗼𝘁𝗶 𝘀𝗶 𝗰𝘁𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶, 𝗰𝗶 𝘀𝗶 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶𝗶 𝗼𝗯𝗶𝘀𝗻𝘂𝗶𝘁𝗶
𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝟭𝟵𝟬𝟯, 𝗿𝗲𝗮𝗱𝘂𝘀𝗮 𝗶𝗻 𝗮𝘁𝗲𝗻𝘁𝗶𝗮 𝗰𝗶𝘁𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿
𝗱𝗶𝗻 𝗩𝗹𝗮𝗱𝘂𝗰𝗲𝗻𝗶, 𝗶𝗻 𝗶𝗲𝗿𝗮𝗿𝗵𝗶𝗮 𝗕𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗶𝗶 𝗢𝗿𝘁𝗼𝗱𝗼𝘅𝗲:
𝗳𝗼𝘁𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗶, 𝗽𝗶𝘀𝗮𝗻𝗶𝗶, 𝗵𝗮𝗿𝘁𝗶 𝘀𝗶 𝗺𝗮𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗲𝗽𝗼𝗰𝗮...
&&&

Repere istorice, personalități, mărturii documentare și destine umane desprinse din lucrarea „Biserica satului Vlăduceni – file de istorie”, de Marius Stătescu, ediția aprilie 2026.

Istoria unei biserici nu se rezumă la zidurile sale, la arhitectură, pictură ori la numele ctitorilor. Ea este, deopotrivă, istoria oamenilor care au ridicat-o, a familiilor care au contribuit la întreținerea ei, a generațiilor care i-au trecut pragul și a întâmplărilor, uneori dramatice, care au marcat viața comunității.

Lucrarea lui Marius Stătescu, dedicată Bisericii din satul Vlăduceni, comuna Păușești-Măglași, județul Vâlcea, ne oferă prilejul unei incursiuni în aproape trei secole de istorie locală, începând cu ctitoria din 1744 și ajungând până în anul 2026.

Din cele 32 de pagini ale lucrării desprindem câteva direcții documentare deosebit de importante: istoria moșnenilor Vlăduceni, întemeierea celor două biserici, personalitățile care și-au legat destinul de aceste locuri, participarea unor localnici la războaiele României, persecuțiile din timpul regimului comunist și continuitatea vieții comunitare.

I. Biserica veche din 1744 – o ctitorie a moșnenilor

Prima biserică a satului Vlăduceni a fost ridicată în anul 1744, în timpul domniei lui Constantin Nicolae Mavrocordat, având hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Pisania și pomelnicul din 12 februarie 1746 consemnează numele principalilor ctitori:

  • Constantin Malache (Malake), negustor și ctitor care a susținut financiar construirea bisericii;

  • Onisifor Monahul Vlăduceanu, cel care a dăruit terenul și livada din jur și s-a îngrijit de realizarea construcției;

  • Șerban Vlăduceanu, participant la ctitorie.

Biserica era mică, fără turlă, cu ferestre înguste și plan dreptunghiular. În apropiere se afla o clopotniță de zid, la parterul căreia funcționase și o dăscălie, o formă timpurie de învățământ pentru copiii satului.

27 oct. 2026

#𝗖𝗮𝗻𝘁𝗲𝗰𝘂𝗹𝗔𝗿𝗻𝗼𝘁𝗲𝗶 și conferința de la #Râmnic din dec. '37 a poetului-candidat #𝗥𝗮𝗱𝘂𝗚𝘆𝗿

#voievodul (#MateiBasarab) îi veghează (din criptă) pe tinerii din #tabăralegionară duhul său îi sărută pe frunte pe vitejii camarazi...
#Miorița, #MeșterulManole, #Corbea și #TomaAlimoș - atitudini pe care R. Gyr le considera ,,reprezentative pentru #sufletulromânesc”, pentru seninătatea în fața morții, acceptarea jertfei, suportarea unei osânde nedrepte și pedepsirea mișeliei și trădării...
#RaduDemetrescu-Gyr a fost cap de listă pentru județul #Vâlcea al Partidului ,,Totul pentru Țară” (aripa politică a Gărzii de Fier) și a fost ales deputat parlamentul nu s-a mai întrunit însă (a fost dizolvat)...
În numărul 242 al ziarului „Buna Vestire” datat joi 16 decembrie 1937 întâlnim două texte care merită citite împreună: pe prima pagină, poezia „Cântecul Arnotei”, semnată de Radu Gyr; pe pagina a doua, relatarea conferinței sale „Baladă și Eroism”, susținută la Râmnicu Vâlcea în 10 decembrie 1937.
Alăturarea lor ne ajută să înțelegem felul în care istoria, literatura și simbolurile religioase erau integrate în discursul politic legionar.


𝗥𝗮𝗱𝘂 𝗚𝘆𝗿 𝘀𝗶 „𝗖𝗮𝗻𝘁𝗲𝗰𝘂𝗹 𝗔𝗿𝗻𝗼𝘁𝗲𝗶”: 𝗶𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗮, 𝗽𝗼𝗲𝘇𝗶𝗲 𝘀𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗽𝗮𝗴𝗮𝗻𝗱𝗮 𝗽𝗼𝗹𝗶𝘁𝗶𝗰𝗮

În numărul 242 al ziarului „Buna Vestire” datat joi 16 decembrie 1937 întâlnim două texte care merită citite împreună: pe prima pagină, poezia „Cântecul Arnotei”, semnată de Radu Gyr; pe pagina a doua, relatarea conferinței sale „Baladă și Eroism”, susținută la Râmnicu Vâlcea în 10 decembrie 1937.

Alăturarea lor ne ajută să înțelegem felul în care istoria, literatura și simbolurile religioase erau integrate în discursul politic legionar.

𝘽𝙖𝙯𝙖 𝙞𝙨𝙩𝙤𝙧𝙞𝙘𝙖: 𝙩𝙖𝙗𝙖𝙧𝙖 𝙙𝙚 𝙡𝙖 𝘼𝙧𝙣𝙤𝙩𝙖 𝙙𝙞𝙣 𝟭𝟵𝟯𝟱

„Cântecul Arnotei” este legat de tabăra de muncă legionară organizată la Mănăstirea Arnota în vara anului 1935. Sursele istorice consultate situează activitatea acesteia între 8 iulie și 15 septembrie și menționează participarea a 242 de legionari la amenajarea unui drum de acces prin stâncă spre mănăstire.

#AndreiPandrea #MediclaBoișoara (XVI)

doctorul ,,consultă” #TurnulLuiDoanca ,,din vorbă în vorbă, #Loviștea ni se înfățișează dintr-o dată, într-o străfulgerare, ca o viziune ...