Dimineaţa mă trezesc pe la 7. Lenevesc în pat. Citesc din Gitter şi Heilmeyer şi constat cu uimire că unele analize uzuale pe care le cunosc şi eu (care nu-s nici Gitter, şi nici Heilmeyer!) lipsesc din carte. Am să revin cu creionul în mînă.
Cînd dau să trec Boişoara, mă opreşte din fugă o femeie. Mă întreabă sfioasă, folosindu-l des pe „dacă nu vă supăraţi“, dacă n-ar fi posibil să vin să-i văd un copil, și se scuză : „Fiindcă ştiu că azi m-aveţi serviciu“. Pentru prietenii mei boişoreni e „serviciu“ numai dacă stau la dispensar. Cînd alerg pe teren, dintr-un sat într-altul, nu-i serviciu... Bine impresionat de modul de-a întreba, cît şi de faptul că-i informată precis de programul nostru de muncă, n-o refuz. (N-aş fi refuzat-o nici altminteri...)
— Să „merem“, femeie!
Copilul are o rinosinuzită purulentă. Trăiască antibioticele!
Concluzie: la Boişoara medicina nu se face numai cu capul, ci şi cu picioarele (drumurile fiind din cale-afara de lungi!). Aş putea cumula, cu mult succes, și funcţia de poştaş. Să nu fac propuneri la raion în acest sens?
•
La dispensar mă ia la refec o femeie pe care n-am mai văzut-o pînă acum. Sînt împreună cu amîndoi sanitarii, cu care mă întîlnisem întîmplător, pe teren.
— De ce nu vă faceţi datoria? zice. De ce nu staţi la dispensar şi vă plimbaţi?
Văzînd-o cu gura mare, o reped. Intrăm cu toţii în dispensar, repartizam sarcinile pe categorii şi le împărtim pe din trei. Azi nu-i zi de consultaţie, dar, afară fiind coadă, lăsam cîte un om sa se strecoare. Cu o ureche trag la ce-mi povesteşte bolnavul, cu alta la calculele pe care le face Dan privind situaţia statistică lunară. Domnu’ Roşianu liniază tabelele.
jurnal de
,,Salutări din prizonierat!” > carte poștală trimisă acasă de dincolo de Munții Ural
au fost (...) care au ajuns pana la Polul Nord, în Vladivostok, la granita cu Japonia...