CAPITOLUL XV
SUB SEMNUL VEȘNICIEI
Sub semnul veșniciei
Luni, 24 iunie, în holul Teatrului satiric muzical, de la Savoy, cu rochie albă, în sicriul de brad, Maria doarme somnul tăcerilor împietrite.
Cu surîsul amar în colțul buzelor, firele-i albe din părul castaniu închis, tresărind în lumina candelabrelor sub semnul veșniciei, figura cîntăreței amintește frumusețea stranie, tulburătoare a chipurilor cioplite în marmoră de geniul statuar al vechilor egipteni. Făptura neînsuflețită a cîntăreței realizează desăvîrșit împăcarea cu sine, simbolizînd indefinisabil liniștea stăpînind tiranică imperiul fără mărginire al enigmelor morții.
Mulțimea de oameni încercuind sala Teatrului Constantin Tănase, trece, în șiruri subțiri, prin fața catafalcului, pe care odihnește trupul Mariei, străjuit rînd pe rînd de toți artiștii din Capitală, în frunte cu artistul poporului, regretatul George Vraca.
A doua zi, îi cinstesc amintirea elogiind personalitatea și activitatea artistei: compozitorul și dirijorul Gherase Dendrino în numele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, profesorul Gh. Ciobanu în numele Institutului de Folclor, artistul emerit Gică Petrescu în numele colegilor de la teatru și artistul poporului Ionel Budișteanu.
Cortegiul pornește apoi spre locul de veci, străbătînd străzile largi ale orașului, de-a lungul zidului viu al zecilor de mii de cetățeni ai Bucureștilor, îngrămădiți pe trotuare să vadă chipul încremenit în tăcere al cîntăreței.
Sub bolta albastră, potopită de lumină, capul Mariei — legănat de carul mortuar, pășind încet — pare o arătare de vis, pe care fierbintele soare o îmbrățișează, vrăjit și el de minunata întruchipare.
Pasărea măiastră a murit
Martor al drumului din urmă al Mariei, scriitorul Petru Vintilă (revista „Luceafărul“, 6.VII.1963), notează:
— ...Prin moartea ei, poporul nostru pierde un adevărat geniu vocal. Pe ultimul drum al marei artiste, au petrecut-o mulțimile marelui oraș întinerit. Nu pot uita niciodată masele de oameni pe care le-am văzut adunate cu îndurerare, la înmormîntarea acestei mari cîntărețe; ciorchini de oameni urcați pe acoperișurile și balcoanele blocurilor din Calea Victoriei, pînă sus în Dealul de la Șerban Vodă la vechiul cimitir Bellu... Pasărea măiastră din Livada cu Duzi a murit. Dar cîntecul ei își începe acum viața lui nemuritoare.
S-a stins un glas din simfonia unei epoci
Criticul de artă Radu Popescu (revista „Magazinul“, 29.VII.1963), vorbind de cîntecul și personalitatea Mariei, scrie :
— ...Putem încă să ne străduim a crede că Maria Tănase s-a retras numai în culise, să ne facem a nu ști că acestea sînt culisele veșniciei, de unde cîntărețul nu se mai întoarce pe scenă, oricîte rechemări ar răsuna în sală... în ropote și tunete de aplauze... Așadar, încă un glas s-a stins din acelea care au adus un sunet propriu și aparte în simfonia unei epoci! Toată lumea știe ce a fost Maria Tănase în anii noștri de construcție a socialismului, anii de filtrare a tradiției, de adevărată valorificare a creației folcloristice, de trecere a artei din salonul elitelor în forul vieții populare... Ea a pus, pe cîntecul popular, accentul tuturor cumplitelor tensiuni și supremelor încleștări ale acelei epoci. În accentul acela mai ales care aducea cîntecul popular din străfundul timpurilor în miezul arzător al actualității, s-a afirmat profunda ei intuiție artistică, excepționalul ei talent...
Artist-cetățean
Scriitorul Eugen Barbu o portretizează ca artist-cetățean:
— ...Lumea o aplauda, se înghesuia în fața caselor de bilete, ca să pătrundă în sală, unde marea actriță Maria Tănase chema zeii campeștri cu gestul ei larg de regină. N-am să uit niciodată seara cînd aproape o mie de oameni cu fețele exaltate aplaudau la Teatrul Savoy cupletul ei, în care satiriza pe cei ce strîmbă din nas cînd aud romanța populară. Demonstrația vocală era alcătuită din cuplete franțuzești ce se întrețeseau cu minunatele noastre cîntece de la țară. Pereții erau supuși unui bombardament sonor, aproape insuportabil. Mulțimea o chema și o rechema la rampă cu frenezia stîrnită de geniu. Această femeie, plină de temperament, a avut într-adevăr geniu. Sprijinul moral și material, dat de Guvernul nostru după 23 August, a reînaripat-o și faptul că în ultimul timp conducea o școală de interpreți la Tg. Jiu, este cu totul semnificativ. Legată de poporul pe care îl iubea și căruia i se dăruia, ea a rămas pentru noi toți un exemplu de artist-cetățean. În ziua cînd știam că sute de mii de oameni o duc spre locul de veci, am fugit din București în mod intenționat. Eram departe de Capitală, lîngă un cîmp verde pe care clocotea o mare de grîu, în dogoarea amiezei. Atunci, din cutia unui radio a izbucnit acel glas pătimaș și unic al Mariei Tănase. Undeva, departe... se clătina o cumpănă de fîntînă. Pe un drumeag umbla o țărancă cu mersul caracteristic al româncei, ducînd apă unor tractoriști. Îmi venea să fug după umbra aceea. S-o rog să stea în puterea soarelui, să-mi închipui măcar o clipă că ceea ce știam cu atîta siguranță nu se întîmplase... Nestinsă să-i fie amintirea, să nu plîngem, așa cum a dorit, să ne închipuim că a plecat undeva, prin țară și, de cîte ori o s-o auzim, să ne bucurăm că făpturilor asemenea ei le este dat să trăiască veșnic... (revista „Gazeta literară“, 4.VII.1963).
Minunea întruchipării cîntecului popular
Poetul Ion Vinea (Gazeta „Glasul patriei“, 1.VII.1963) înfățișează, vibrant, aspecte înregistrate pe calea urcînd spre lăcașul din dealul țintirimului Bellu:
— În solara după-amiază de 25 iunie, pe o arșiță orbitoare, bulevardele Bucureștilor se întunecaseră, totuși, de revărsarea tăcută a talazurilor de lume sosite din toate cartierele orașului, pînă și în cele mai îndepărtate împrejurimi. Această imensă mulțime, care, prin numărul ei, te duce cu gîndul la vreun exod uriaș, la vreo roire de popor în restriște, însoțea la locul de veci pe Maria Tănase. În fruntea convoiului înainta un car, a cărui povară de coroane și jerbe de flori sporea necontenit pe ultimul ei drum. Urma carul mortuar, purtînd plăpîndele ei rămășițe. De pe terasele și balcoanele înțesate, de la ferestrele deschise cădeau fără întrerupere buchetele supremului bun rămas. Era în această mișcare mută și îndoliată o jale atît de mare și de unanimă, încît ai fi zis că posomorîtul și funebrul alai își petrece chiar propriul lui suflet la mormînt.
A fost, într-adevăr, o spontană și obștească tresărire, un strigăt de durere în toate inimile la vestea că Maria Tănase a murit. Se știa că se luptă cu moartea, că, deși înțelepciunea ei surîzătoare o împăcase cu gîndul prematurului sfîrșit, puterea nemăsurată a grațiosului trup dădea — fără voie — o bătălie, care ducea negreșit la suferință. Se știa că e în prada bolii ucigașe (flagel și blestem al acestui veac) și care-și hrănește hîda înflorire din chiar fîntînile vieții, din legea creșterii și înfloririi fiecărei celule vii. Clipă cu clipă, publicul românesc a stat de strajă cu gîndul la căpătîiul cîntăreței sale. Priveliște unică și care ne întărește în credința că poporul nostru e înzestrat cu o simțire artistică de neîntrecut, el care-și cinstește artiștii și poeții, punîndu-i în altarul său lăuntric pe aceeași treaptă cu eroii legendelor lui.
El vedea în Maria Tănase minunea întruchipării cîntecului popular. Pentru românii din țară, pentru cei din străinătăți, cîntecul exprimă esența și veșnicia neamului, iar în ultimele trei decenii, Maria înseamnă însuși glasul acestui cîntec, vibrantul, pateticul glas al pămîntului, glasul bucuriilor, al durerilor și al speranțelor noastre ale tuturora. Ea n-a fost însă, numai o ideală și autentică interpretă. A dus pe tărîmul folclorului o existență de pionier, al cărui gust și pricepere a stimulat zelul și cercetările savanților, luminîndu-le. Simplitatea, vigoarea și precizia cîntecului ei erau rodul unei munci obscure, a unei stăruințe neobosite, care a înălțat-o pe culmile măiestriei. Nebănuită a rămas știința ei muzicală și aleasa-i pricepere, pe care a știut să le tăinuiască, topindu-le în elanul aprig al ființei, în șipotul pur și clar al glasului ei izbucnit din adînc. Și, totuși, glasul a amuțit. Și a fost cu putință ca frumusețea ei tînără, chipul ei expresiv și mîndru, plin de farmec și de căldură să îmbrace masca morții.
Nu s-a împlinit anul, de cînd am întîlnit-o toamna, la Piatra Neamț. Nimic nu trăda pînda răului ce sta să o răpună. Aveam dinaintea ochilor icoana harului, expresia izbînzii prin artă, fericirea dragostei împărtășită cu publicul care o chema din loc în loc, cu un ropot neîntrerupt de aplauze. Era în turneu. Se răsfăța într-o dăruire fără sfîrșit, în gloria adevărată. Gloria, pe care ți-o dau numai mulțimile și curata lor iubire. Cînd oare s-a furișat în zveltul și sfîntul lăcaș al vieții Mariei vrăjmașul ticălos, care l-a surpat? Ce poartă a găsit nepăzită? Dar, nu ne dă voie s-o plîngem. Ne poruncește să ne bucurăm întru amintirea ei. Aceasta i-a fost legea pe care a impus-o celor care au fost s-o vadă la spital. Acesta i-a fost testamentul.
Astăzi, Maria Tănase a încetat de a mai fi o ființă. Ea e numai cîntec. Și, cum poți plînge oare un cîntec? Are dreptate Maria! S-o ascultăm!
Profesorul Șerban Cioculescu despre Maria
Criticul și istoricul literar Șerban Cioculescu, ne trimite aceste rînduri :
— Maria Tănase a fost și rămîne creatoarea incomparabilă a cîntecului popular românesc, interpretat în stil științific, cu respectarea fonetismelor regionale, dar și cu acel talent indefinisabil, care-i conferea unicitatea. Mărturisesc că dispariția ei mi s-a părut mai dureroasă decît aceea a unui bun și vechi prieten. Cu ea a pierit parcă și cîntecul popular, în expresia lui cea mai pură. Care va fi, oare, marele poet de azi, hărăzit cu darul de a nemuri amintirea minunatei Maria Tănase?
Cîntece pentru Maria Tănase
Cu prilejul Evocării organizată în memoria Mariei Tănase la Casa ziariștilor din România în ziua de 31 ianuarie 1965, artista dramatică Magdalena Buznea recită „Cîntecul Mariei“, versuri datate 12 mai 1958 și închinate cîntăreței în epoca cenaclului de la restaurantul „Continental“ :
Se-nclină florile
smerite
și firul ierbii-ncremenește
cînd trunchiu-și îndoaie copacii
și
cîntătoarele tac,
iar rîurile pun strună
în mers
s-asculte
cîntul Mariei.
Pe firul tors
din caerul vremii,
rotit prin veacuri
cu umbrele grele
brăzdate de fulger,
topit în cascada de trăznet
se-ngemănă versul cu cîntec,
cu joc —
și-aleargă-n goană nestinsă
sub cerul pămîntului dacic.
Ci firul vibrînd
atinge o floare,
o frunză,
un clipot de ape,
o coardă din gușe de păsări
și
trece pe creștet de brad ;
pătrunde-n chilia de lut,
păzită de veghea fără odihnă
a cetei zăvoizilor cu dinți de oțel
și limbi de jăratec.
Din somnul adînc
trezește ciobanii
din visuri vrăjite
cu boarea de cîntec
doinită din fluier de soc.
În cîntul Mariei
e firul întreg
din caerul vremii
rotit prin veacuri
cu umbrele grele
brăzdate de fulger,
topit în cascada de trăznet
sub cerul pămîntului dacic.
Se-nclină florile
smerite,
își pleacă fruntea copacii,
pun rîurile strună în mers
și
cîntătoarele tac —
s-asculte povestea,
neasemuita poveste
a neamului dac.
Poetul Virgil Carianopol ne trimite aceste versuri, scrise după moartea Mariei Tănase:
A mai căzut o frunză-n lacul
Veciei în care lauri cresc;
Mai des cad frunze din copacul
Acesta, mare, românesc.A mai plecat spre zări tihnite
Încă o inimă de foc.
Vecia, lacomă, înghite
Și nu se satură de loc.Pierind spre altă dimineață,
Spre unde gînduri doar pătrund,
A mai căzut o altă viață
În lacul morții, fără fund.În timp ce altă frunză crește
Și alte ramuri dau altoi,
Din ce în ce se desfrunzește
Stejarul bătrînesc de foi.Ea a iubit cu-nfrigurare
Și a cîntat acest pămînt,
Acest popor, azi plin de soare,
În care toți străbunii sînt.
Tot mai aud și-acum, departe,
Cîntarea ei — ca de la stea —
Dar vine azi din altă parte,
Poate de dincolo de ea.Ea a căzut cu-aripa frîntă,
Dar cîntul anii i-au păstrat
Ca într-un templu ce tot cîntă,
Deși cîntarea a-ncetat.Ea n-a murit, că moarte nu e
Pentru acei nemuritori.
Mereu se-ntoarce, veșnic suie
În alte noi privighetori.
O scrisoare și un cîntec pentru Maria Tănase
Mariana Dumitrescu — autoarea unor stihuri vibrante, împletire de gînduri și zvîcniri ale inimii — ne trimite o scrisoare, închizînd amintiri legate de Maria Tănase și un cîntec, pe care, după ce l-a tăinuit trei ani, îl dăruiește celor ce au iubit-o și prețuit-o, ca și ea, pe Fata din Livada cu Duzi:
„Cînd am cunoscut-o, cu mulți ani în urmă, am avut impresia că ne cunoaștem de totdeauna. Fără îndoială, eram prietene milenare. Aceleași rădăcini, plantate în același sol, aceleași frunzișuri fremătînd pe aceleași coline, aceleași tulnice cîntînd în suflete asemănătoare. Maria Tănase îmi era prietenă din erele istorice ale aceluiași popor din care făceam și eu parte.
De aceea, am fost întotdeauna sensibilă la arta ei, la cîntecul ei care răspîndea pînă la cer ciocîrlii, jerbe, păstrăvi și păuni infiniți. Nu-i pot uita vocea aceea zguduitoare, în care nu era numai talent și vocație, dar în care germinau incantații vînjoase și sălbatice.
Eram o fetiță de opt-zece ani, cînd, pe malul mării, îmi găseam loc pe o bancă în fața unei orchestre care-i întovărășea cîntecul. Geografii fantastice, decoruri românești înflăcărate și pline de aripi, imaginile unor subtile icoane pictate pe sticlă, flori și păsări stilizate se desprindeau din colțul acela, în care vibra sufletul unei mari românce.
Cariera ei, ca orice carieră artistică, a însumat zig-zag-uri, confruntări, tristeți și confirmări.
N-am înțeles niciodată atît de bine cît era de mare locul ei în conștiința publică românească, decît atunci cînd a murit. Sutele de mii de oameni, care au înfruntat cu strășnicie un soare de foc, numai pentru a spune adio acestui suflet de aur, erau o confirmare. Da! Maria Tănase era confirmată de un popor întreg în ultimele ei clipe de existență pămînteană, pe ultimii metri ai ultimului parcurs.
Nu știam, atunci cînd plănuiam cu ea un spectacol românesc în care eu urma să semnez poezia și ea elementele de folclor muzical, că stihia morții ne va despărți, fără ca planul nostru atît de sigur să fi fost împlinit.
Iartă-mă, dragă Maria, că eu întîi am părăsit arena, fiind bolnavă. Apoi boala și moartea ta, rupt-au în aparență zapisul. Dar, așa cum sufletele noastre — surori de milenii — se întîlniseră pentru a înfăptui o operă de ispravă, dedicată artei românești, poate tot așa se vor mai întîlni și alte suflete gemene, demne de a duce mai departe torța pe care am dus-o noi în mînă cu atîta dragoste.
Iată o floare lîngă numele tău, scumpă prietenă. Nu îndrăznesc să plîng. Ci numai să-ți binecuvîntez memoria și munca ta luminată, care au vorbit așa de frumos în continente depărtate despre poporul nostru și despre arta lui, pe care ai iubit-o atîta:
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată s-a ivit
Și mi-a răsărit,
Naltă ’ntre răzoare,
Fată ca o floare...A purtat cunună
De soare și lună,Pe cărări de munte,
Pe rîuri cărunte,
Prin vîlcele dalbe,
Prin grădini cu nalbe,
Maria cînta,
Oamenii minuna...Iară de s-a dus,
Dacă mi-a apus —
Cu noi împreună
Glasul ei răsună.
Prin zăpezi și ploi,
A cîntat ca noi...
Prin zile senine,
A doinit ca tine,
A cîntat ca mine...
Într-o neagră zi
Mîndra adormi...
Un luceafăr sfeșnic
O păzește veșnic...
Lîngă fruntea ei,
Vatră de scîntei,
Păsărele mii
Și stele făclii...
Bocet la mormîntul Mariei Tănase
Trecînd pe aleea cimitirului Șerban Vodă, în primăvara anului 1965 — poetul Tiberiu Utan zărește în careul destinat artiștilor mormîntul încărcat cu flori și încercuit cu iarbă al Mariei; sub năvala amintirilor, harfa poetului vibrează:
Cum treceam printre morminte
a-nceput iarba să cînte.
Întrebai iarba: ce ai
de ai prins, firule, grai ?
Mi-a răspuns: Nu mai călca
peste rădăcina mea.Pui sămînță omenească
și vrei altceva să crească
decît doină românească,
decît doină românească ?
Și an de an, poeții își vor înstruna lira să dea răspuns cu versul lor dorinței exprimată în întrebarea profesorului Șerban Cioculescu. Cît va dăinui pămîntul românesc vor dăinui și cîntecele lui, iar amintirea celei care, ca nimeni pînă la ea, le-a dat glas să urce în slăviile tăriilor cerești, va rămîne nestinsă în sufletul poporului nostru.
CAPITOLUL XVI
PREMIUL INTERNAȚIONAL
Comentariile muzicologilor, criticilor de artă, folcloriștilor, literaților, oamenilor de teatru etc. continuă, după trecerea Mariei în „lumea unde a murit cuvîntul“ ; puternica-i personalitate artistică își face mereu simțite valențele-i nepieritoare, prin stihurile și melodiile încrustate pe disc și transfigurate de unicitatea sa interpretativă.
În „Contemporanul“ nr. 34, compozitorul belgian Jean Absil, profesor la Conservatorul Regal din Bruxelles, membru al Academiei Belgiene, publică o scrisoare în care își expune opinia asupra folclorului românesc. Transcriem aceste rînduri :
„...Am ținut în Belgia numeroase conferințe despre folclorul muzical și poetic român, am făcut cunoscute unui auditoriu larg naiul, cobza, emoționantul poem „Miorița“... și interpretarea atît de vie și colorată a regretatei Maria Tănase...“
Iar în ziarul parizian „L'Humanité Dimanche“ din 31.I.1965, cronicarul muzical, vorbind despre înregistrările folclorice pe disc, face aceste aprecieri asupra cîntecelor Mariei, în versiune franceză:
„Maria Tănase interpreta ea însăși — ca nimeni altul — cîntecele pe care le culegea, cutreierînd satele. Rînd pe rînd galeșă sau pătimașe, învolburată sau tragică, ea ne dă în limba franceză versiuni ale cîntecelor sale. Poate, pentru că limba română este sora limbii noastre, versiunea franceză ni se pare spontană. Apoi cîntecul românesc curge ca un fluviu sau vijelia torentului... Maria Tănase a murit. Glasul ei trăiește... iar discurile acestea din colecția „Chant du Monde“ sînt flori, ornînd orice discotecă vrednică de acest nume“.
Pe tot întinsul globului nostru, cîntecul Mariei răscolește sufletele, chiar cînd ascultătorii nu-i înțeleg stihurile, pentru că poartă în el vibrația puternică a unui popor, povestindu-și multi-seculara și zbuciumata lui trăire. Interpreta melodiilor acestei trăiri pune accentul omenescului de pretutindeni pe fiecare fragment, desprins din melosul nostru popular. Trimițîndu-i volumul „Ce-ai cu mine, vîntule?“, maestrul Tudor Arghezi l-a însoțit de aceste rînduri omagiale: — Cine calcă silaba românească, stihul și cîntarea, ca subtila Maria Tănase? Diavolul. Nici el!
Regizorul N. Dinescu, directorul Teatrului „Constantin Tănase“, publică în ziarul „Scînteia“ un articol în care expune punctul său de vedere asupra „Diletantismului interpretului“, relevat ca „un viciu în muzica ușoară“. Ca pildă pentru remedierea neajunsurilor diletantismului în artă în genere, și în speță în interpretarea pieselor de muzică ușoară, el citează creația artistică a Mariei Tănase:
„Armonizarea tuturor... mijloacelor de expresie a ridicat... la mare înălțime artistică interpretările neuitatei Maria Tănase... De la doină și bocet pînă la cîntec satiric sau cupletul de revistă, în toate aceste variate și emoționante creații, Maria Tănase a fost unică prin personalitatea sa artistică puternică, prin stilul unei interpretări originale profund românești, prin cunoașterea temeinică a artei actorului și stăpînirea... tehnicii vocale. Arta ei constituie un model pentru tinerii noștri interpreți...“.
Aprecierile regizorului N. Dinescu se integrează în ansamblul opiniilor — transcrise în paginile acestei monografii — formulate de toți cei ce au urmărit afirmarea complexei întruchipări artistice a interpretei.
Premiul internațional pe anul 1965
Aceste excepționale însușiri ale Mariei au determinat juriul Academiei Charles Cros din Paris a-i decerna, în unanimitate, unul din marile premii internaționale ale discului pe anul 1965.
Fundată de un grup de critici muzicali ai Franței, conducerea acestei înalte instituții de cultură are în frunte, ca președinte, pe cunoscutul muzicolog Marc Pincherle ; vicepreședinți, Claude Rostand, muzicolog ; Jean Paul Vincent-Brecnignac, director artistic la Radioteleviziunea franceză și Jean Thevenon, de la Radioteleviziune ; secretar general Roger Vincent, critic muzical; secretar general adjunct Guy Erismann de la Radioteleviziunea franceză; 33 de membri alcătuiesc Biroul Academiei, care are cinci secții : muzică simfonică, muzică lirică și religioasă, muzică de cameră; literatură și folclor, muzică de jaz.
Prezentarea pe disc a cîntecelor noastre populare se datorește Casei franceze „Chant du monde“ care le-a copiat după benzile „Electrecord“ — București.
Discul, onorat cu această distincție de prestigiu mondial, conține patru cîntece în graiul nostru: „Lungu-i drumul Gorjului“ (oltenesc), „Bunu-i vinul ghiurghiuliu“ (moldovenesc), „Dragu-mi-i unde-am venit“ (bănățean), „Aseară vîntul bătea“ (muntenesc) și patru melodii țărănești cu stihuri tălmăcite în limba franceză de doctorița Nicole Sachelarie: „Tîrîișul șarpelui“ (oltenesc), „Doina de Dolj“ (text și muzică de Maria Tănase), „Uhăi, bade !“ (regiunea Sibiu), „Iac-așa!“ (text de Maria Tănase pe o melodie dobrogeană).
Impecabila frazare și pronunție în limba franceză a cîntăreței au impresionat nu numai juriul, ci și numeroșii audienți din aula de la Quai d'Orsay, unde a avut loc festivitatea.
Este aceasta cea dintîi strălucită izbîndă a unei versiuni a stihurilor melosului nostru popular într-o limbă de circulație universală datorită talentatei traducătoare, care a reușit să învingă dificultățile unei asemenea încercări. Și, trebuie să mărturisim părerea noastră de rău, că numai șase din cîntecele Mariei s-au bucurat de norocul unei asemenea tălmăciri, spre a purta pretutindeni, în lume, nu numai frumusețea și originalitatea cîntecului românesc, ci și tulburătoarea filozofie a versurilor lui.
Posturile de radio Paris, Monte Carlo, Roma, Londra, München, New York ș.a. au programat, în emisiunile lor, discul premiat iar comentariile cronicarilor muzicali ai ziarelor și revistelor de peste hotare nu-și precupețesc aprecierile laudative, relevînd deopotrivă unicitatea impresionantă a harurilor interpretei și universul inedit al melodiilor și cugetării poporului nostru.
Peisajul pămîntului românesc — cu varietatea-i coloristică, cu transparența și tonalitățile scînteietoare — se rotunjește vibrant în cîntecele pe care interpretarea Mariei le înmoaie în imaterialitatea unei inefabile armonii. De unde, vraja și deconcertanta noutate a pieselor folclorice, adunate nemijlocit din cuibarele țărănești.
Bogăția folclorică a României
Într-un interviu acordat săptămînalului „Magazinul“ (Nr. 447), compozitorul Juan Solano și Enrique Garea, reprezentantul casei de discuri „Hispanovox“ din Madrid, exprimîndu-și admirația pentru bogăția folclorică a României — acesta din urmă face următoarea mărturisire:
— Eu cunosc bine și discul încununat cu Marele Premiu al Academiei Charles Cros, interpretat de regretata Maria Tănase. O socotesc cea mai profundă și expresivă exponentă a folclorului d-voastră și aș vrea să import acest disc.
Stilul interpretativ al Mariei
Cronicarul muzical Radu Gheciu stăruie asupra stilului Mariei:
— Stilul ei izvorăște dintr-un temperament vulcanic, expresiv, teluric, asemenea rădăcinilor seculare ale cîntecului românesc, de care și-a legat inima... Este un cîntec personal și colectiv totodată, fenomen intuit de toți cei ce s-au apropiat de arta Mariei Tănase. Și astfel... și astfel, se poate afirma că Maria Tănase a ajuns la esența folclorului românesc. Cariera Mariei Tănase a fost fulgerătoare. În primul rînd, spre deosebire de toți ceilalți cîntăreți populari, Maria Tănase nu este interpreta vreunui folclor regional, ci însuși cîntecul național... Interpreta este cîteodată poetă și muziciană și multe din melodiile pe care le cîntă îi datoresc retușări esențiale, iar unele sînt în întregime creații personale. Niciodată Maria Tănase nu și-a cules vreun cîntec din arhiva de folclor. Orice cîntec al ei a fost auzit direct în sate, la șezători, pe cîmp, la muncă, în tîrguri... În repertoriul ei nu poți întîlni nici o singură piesă plată sau banală. Astfel, se poate afirma că Maria Tănase a ajuns la esența folclorului românesc și că asemeni lui George Enescu, care a ridicat doina și jocul românesc la înălțimile abstracte ale simfonismului — tot așa pe alt plan, firește, Maria Tănase expurgează cîntecul românesc de tot ce este local, neinteresant sau neartistic și îi conferă individualitate.
Profesorul Gh. Ciobanu, în revista „Muzica“ nr. 8, august 1963, scrie:
„Maria Tănase nu este o mare cîntăreață numai pentru că a avut un repertoriu atît de bogat și de variat, ci pentru felul în care cînta și interpreta cîntecele sale. Ea nu reproducea pur și simplu un cîntec, ci îl crea din nou, de fiecare dată, pe măsura sentimentului ce o stăpînea în momentul cîntării... Astfel, Maria Tănase a ajuns să-și creeze un stil personal care nu a putut și nu va putea fi imitat“.
Cronicarii muzicali de la noi și din străinătate sînt unanimi în a recunoaște în interpretarea cîntăreței, premiată la Paris, un stil propriu, făurit de ea însăși din îmbinarea perfectă a melosului popular (melodie și vers) cu darurile-i înnăscute. În adevăr: Maria n-a fost numai o virtuoză interpretă a cîntecelor românești, nu! Arta ei nu s-a mărginit doar la desăvîrșirea tehnică, ci a năzuit mai sus ; să-și creeze un stil propriu, generat din trăirea melodiilor și stihurilor, înțelegînd că cine cîntă numai cu vibrația coardelor nu-i decît cîntăreț, marele interpret, vrednic de acest nume, cîntă din suflet.
Trăirea piesei folclorice (și a oricărei creații muzicale) degajă întotdeauna fluidul, realizînd unisonul între interpret și auditor.
Climatul acesta izvoră din expresivitatea prezenței ei scenice : sigură pe sine, dezinvoltă, cu mișcări mlădioase, strunite de o distincție fără cusur, un joc al mimicii, în care surîsul și ironia din chiotele și strigăturile satirice se topeau sfioase, cînd doinele, baladele, blestemele și cîntecele de jale imprimau cu accentul lor grav pecetea amarului în privirea concentrată și duritatea figurii cîntăreței.
Temperamentul vulcanic dinamiza acest proces al trăirii, îngăduindu-i să aducă în sala de spectacol suferința, bucuria, zbuciumul gîndurilor smulse din viața țărănimii obidită odinioară și să le strecoare, transfigurate de propria-i frămîntare lăuntrică intensă, nelimitată, în sufletul audienților, sensibilizați și stăpîniți de vraja unei arte depănînd mereu înnoite mijloace de expresie și nesecate motive de inspirație.
Din șuvoiul acestei inspirații se alimenta variația continuă a interpretării; niciodată nu zicea la fel același cîntec, păstrînd totuși unitatea și limpezimea stilului prin prospețime și noutate, fără a știrbi nimic din autenticitate. Operele de artă desăvîrșite, cum sînt în majoritatea lor cîntecele populare, îngăduie întotdeauna unui mare artist gama unor nenumărate interpretări nealterîndu-le conținutul.
Maria nu numai că n-a imitat pe nimeni, dar s-a ferit să se imite chiar pe sine în gest, mimică, sau repetînd — ca atîția cîntăreți, pînă la saturație și monotonie — interpretarea inițială a pieselor folclorice.
Iată pentru ce ea nu va putea fi imitată de nimeni. Taraful care o acompania trebuia să se integreze în procesul creator al cîntăreței.
Recitativele cu accent metalic ale Mariei — în doine și balade — întrerupte de tăceri copleșitoare, continuînd apoi cu puterea de spaimă a tunetului, au impresionat, prin stilul inedit al interpretării, pe Guy Erismann, cronicarul muzical al revistei pariziene Musica (nr. aprilie 1965):
„O puternică și măreață melopee, învăluită în contraltoul adînc și cald al Mariei Tănase... Nu-mi amintesc să fi auzit vreodată un cîntec asemănător. Acesta este, fără îndoială, specificul doinei românești : mlădioasă și lascivă... stranie și aspră... O realizare de necrezut“.
În revista italiană Vie Nuove (an. XX — aprilie 1965) :
„...Ascultînd-o (e vorba de cîntecele de pe discul premiat, n.n.) îți dai seama cu ușurință de ciudatul și cu totul originalul ei fel de a-ți prezenta recitativul, într-un limbaj propriu, cu un registru extraordinar, profund... dublat de o scînteietoare inteligență... Arta sa recitativă este, în adevăr, strălucitoare, folosind o istețime și finețe șerpuitoare ; ritmul expresiv, înălțător, mistuitor, sclipind ca niște smalțuri colorate ; este fascinant... pentru a fi numai rodul unui dialog cu cîntecele populare... Neobișnuită... stranie, această sensibilitate folclorică realizată de Maria Tănase conturează o viziune... adîncă... ; Cîntecul „Doina“ de pildă, unul din cîntecele cele mai extraordinare, pe care le-am ascultat, excelează prin mîhniri, tristeți chinuitoare cu... izbucniri pasionale și cu toate acestea însuflețită de... un puternic impuls vital... de dragostea de viață“.
Una din casele de discuri din Roma a pus în vînzare pentru publicul italian cîntecele Mariei, imprimate pe discul premiat de Academia pariziană.
Din toate colțurile lumii sosesc la „Chant du mode“ din Paris și „Electrecord“ din București tot mai numeroase cereri ale celor care vor să asculte încrustate pe disc melodiile noastre populare, interpretate de marea cîntăreață.
Un glas al românilor din S.U.A.
La sfîrșit de august 1965 ne vizitează Suzana Lăncrăjan și soțul ei Simion, cetățeni americani din statul Arizona — S.U.A.
Născuți amîndoi în Transilvania, au plecat din țară acum 30 de ani. Dorul de pămîntul natal i-a mînat din nou pe locurile copilăriei și tinereții, să-și revadă rubedeniile și cunoscuții.
Încîntați de înnoirile și frumusețile peisajului românesc, nu contenesc să ne mărturisească bucuria prilejuită de înfăptuirile din ultimii ani:
— Peste tot, ne spune Suzana, s-au înălțat fabrici, blocuri de toată minunea, case țărănești, de ți se umple inima cînd le privești, s-au croit șosele asfaltate, lumina uzinelor — fremătînd de vîlvora apelor care le mișcă — scapără acum și alungă întunericul de la sate, iar Bucureștii și litoralul mării sînt parcă arătări de basme... Dar să vă spun și ultima bucurie: oftam după un disc cu cîntecele Mariei Tănase și, tot căutînd prin magazine, l-am găsit! Vedeți d-voastră, noi, românii din America, ducem dorul cîntecelor noastre. Cînd o auzim pe Maria la radio, zicînd cîntările de prin părțile Transilvaniei, ne strîngem toți ai casei — și sîntem destui! — le ascultăm cu evlavie, pentru că ne unge sufletele cu sumedenie de amintiri și ne simțim mîndri că ne tragem din poporul care a zămislit asemenea cîntări. Vecinii de pe strada noastră, deși nu-s români, vin de multe ori s-o asculte, ne mulțumesc și pleacă smeriți și ei de cîntecul Mariei...
Ecou din Brazilia
În cartea sa „Zeii desculți“, Toma George Maiorescu, călătorind prin Brazilia, a poposit și la pictorul Marcier, băștinaș din România, stabilit de multă vreme acolo. Admirator al cîntecului românesc, pe care-l păstrează nestins în tainițele sufletului încă din vremea copilăriei, Marcier prilejuiește oaspetelui bucuria de a asculta „glasul profund al Mariei Tănase“ interpretînd doine și balade transilvane, imprimate pe disc. De altfel, aceste balade și doine, cîntate de Maria, sînt bine cunoscute în țările sud-americane de cînd au apărut în traducerea lui Nelson Vainer, M. Cavalcante, Darcy Damasceno, Padua de Almeidy, Sarah Marques și José Alcive Pinto. Volumul este prefațat de prof. Austrogesilo de Athayde, președintele Academiei de Litere din Brazilia, care relevă neîntrecuta frumusețe a melosului popular românesc: „Inegalabila frumusețe a cîntecului popular românesc, ingenuitatea versului, gustul simbolurilor și, în același timp, prospețimea și elevația, pun în lumină noblețea sufletului plin de demnitate al colectivității care a dat naștere unei asemenea opere... Baladele și doinele românești sînt cele mai originale din Europa“.
Unicitate
Ziarul „Crișana“ din Oradea Mare (10.VI.1965) publică acest sonet, închinat Mariei de poetul Cristian Pâncescu, cu prilejul decernării Premiului:
Ieșită din adîncurile gliei
Ca alba crizantemă orbitoare,
De-a pururi pretutindeni ne apare
Uluitoarea voce a Mariei.Urcînd pe culmi mereu amețitoare
Această preoteasă a magiei,
A bucuriei și a nostalgiei
Rămîne-va în veci nemuritoare.Iar lumea, cînd se-apucă să-ncunune
Înalta-i frunte plină de credință
Cu premiul cel mai mare cu putință.Maria, din pămînturi vechi, străbune,
Ni-e flamura menită să ne-arate
Că strălucește prin unicitate.
În ziarul „Scînteia“ (16.VI.1965), Dorina Rădulescu scrie aceste rînduri despre „Cîntecul Păsării Măiastre“ :
„Fluier și cobză, bucium, scripcă, țambal, frunză și trestie este Maria Tănase.
Cîntecul l-a prins din îngînarea frunzelor, din arcușul vîntului, din răsunetul codrilor și din șipotul izvoarelor.
A strîns în glasul ei lacrima și jalea din bocetele și revolta străbunilor. A cules alintul din cîntecul de leagăn și dorul din freamătul pădurilor. În versul ei răsună chiotul haiducilor și bucuria împlinirii celor mai vrednici care stăpînesc răsăriturile și apusurile zilei de azi.
A legat farmecele dragostei de mirosul busuiocului, turnat vis în cîntece și cucută în blestemele pentru cel ce iubește și lasă... Domniță a cîntului din popor, a iubit oamenii și oamenii au iubit-o. Glasul ei era cînd leac, cînd îndemn de viață și dragoste.
I-am auzit din nou serile trecute vocea la radio, pe discul care a luat premiul internațional al anului, dăruind în limba franceză neîntrecuta bogăție a folclorului nostru.
Este cîntul păsării măiastre a lui Brâncuși, care s-a înălțat fără hotar, destăinuind lumii întregi aleanurile și aspirațiile vechi și bucuriile noi ale poporului nostru.“
Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă a organizat, prin Consiliul pentru răspîndirea cunoștințelor cultural-științifice, un Medalion Maria Tănase, la sala Dalles, în ziua de 20 mai 1965. Această evocare a cîntăreței a fost prilejuită de decernarea Marelui premiu internațional al discului pe anul 1965. Profesoara Mia Barbu a rostit o conferință în care a prezentat o schiță biografică a celei care i-a slujit ca îndrumătoare în arta cîntecului românesc, relevînd în același timp însușirile de căpetenie ale măiestriei sale artistice. Expunerea a fost însoțită de exemplificări pe benzi și filmul omagial „Maria Tănase“. Unul din vechii și statornicii admiratori ai Mariei Tănase a pus la dispoziția organizatorilor evocării propriile-i înregistrări pe benzi și aparatura de amplificare.
Din însărcinarea Consiliului pentru răspîndirea cunoștințelor cultural-științifice, profesoara Mia Barbu a repetat conferința și programul artistic de la Dalles la Casa Universitară din București și în alte centre de cultură și orașe ale țării: Timișoara, Arad, Constanța, Eforie, Mamaia, Brașov, Orăștie, Rîmnicu Vîlcea, Olănești, Govora, Băile Herculane, Buziaș, Lipova, Iași, Predeal.
Amintirea cîntăreței stăruie puternică în mintea și inima tuturor, iar cîntecele ei au depășit de mult hotarele pămîntului românesc.
Maria a aninat de orice floare un vis și a topit în fiecare cîntec un strop din sufletul ei.
Cîntînd, cernea în juru-i toate vrăjile pămîntului românesc cu peisajul lui original, colorat de proverbe și mîngîiat de melodiile țărănești.
Destinul Mariei s-a hotărît din copilărie, cînd s-a întîlnit cu versul și cîntecul poporului aduse de la izvor în grădina părintelui. Din încrucișarea aceasta de destine s-a înfiripat dragostea ei pătimașe pentru cîntul și gîndul răsărite din glia străbună. Legătura — născînd din împletirea bucuriilor și durerilor cu jocuri, povești și idile, între brazdele parfumate de unduirea florilor — a croit drumul pe care trebuia să meargă pînă la capăt, niciodată clintită, făptura cu viața dăruită cîntecului.
Cu arta-i incomparabilă a reliefat — prin melodiile și stihurile populare culese de ea, prin cele făurite de ea însăși — semnificațiile profunde ale izvoarelor noastre folclorice, înscriindu-le pe culmile prețuirii universale, acolo unde numai marii interpreți sînt volnici să-și orînduiască creația lor artistică.
&&&
ANEXA – Discografie și imprimări pe bandă de magnetofon
- Abua-abua (V. Cîntec de leagăn) — Imprimări: Radio.
- Aguridă — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: EPC 140, EPE 0193.
- Am avut trei mîndrulițe — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 342 a; Radio.
- Am ibovnic la Mizil — Imprimări: Inst. Folclor D 1065 II, D 1605 II; Columbia.
- Am iubit și-am să iubesc (Măr domnesc) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor D 1609 II; EPE 0193; Columbia.
- Aseară ți-am luat basma. ЕРА 2532, EPE 0135
- Aseară vîntu bătea — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: EPA 2532, EPE 0135.
- Astă iarnă era iarnă — Imprimări: Radio; EPA 2038, EPE 0135.
- Astă noapte te-am visat — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: EPC 622.
- Aș ofta să-mi iasă focul — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 343 f; Radio; EPA 2038, EPE 0135.
- Bade, din dragostea noastră — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Radio; EPA 2040.
- Badea neichii, București — Autor: Gherase Dendrino.
- Bătrînețe, haine grele — Imprimări: EDA 2778.
- Bocet (din Ciulinii Bărăganului) — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 341 e; Radio; Cinematografie.
- Bun e vinul ghiurghiuliu — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 341 b; Radio; EPA 1875, EPE 0135.
- Butelcuța me! — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 341 a; Radio; EPA 2286; EPE 0193.
- Ca din tulnic (Tri-hu-ri-hu) — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Radio; EPA 2041, EPE 0193.
- Ce mi-i drag mie, vărare — Imprimări: Radio.
- Cine iubește și lasă (Tîrîișul șarpelui) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor D 1074 I, Mg. 343 d; Radio; EPA 2002, EPZ 0129, EPC 128 (în l. franceză).
- Cine m-aude cîntînd — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 424 d; Radio.
- Ciuleandra (Țineți ciuleandra pe loc) — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 424 b; Radio; EPA 2190, EPZ 0128.
- Cînd m-am dus la însurat — Imprimări: Inst. Folclor D 1071 I, Mg. 426 d; Radio; L.I.F.A.; Columbia.
- Cînd o fi la moartea mea — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor D 1075 I; Columbia.
- Cînd toca la Radu Vodă — Autor: Anton Pann — Imprimări: Radio.
- Cîntec de leagăn (Abua-abua) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase.
- Cîntec de leagăn — Imprimări: Radio.
- Cîntec de nuntă din Ardeal (Iese mîndra mireasă, creștine) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 433 b; Radio.
- Cîntec de Oaș — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Radio; EPA 2042, EPZ 0135.
- Cîntecul recrutului (V. Nucu neică) — Imprimări: Radio.
- Cît îi Maramureșul — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 435 a; Radio.
- Cîte mute, cîte slute — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 435 c; Radio; EPE 0193.
- Colea-n vale-n grădiniță — Imprimări: Inst. Folclor.
- Dacă ai bărbat — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase.
- Dadă, frică mi-e că mor ca mîine — Imprimări: Inst. Folclor D 1069 I; Radio; Columbia.
- Dodă-dodă (V. Dragu-mi-e unde-am venit) — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase.
- Doină de Dolj (Măicuța m-a măritat) — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 342 (cu pian); Radio (cu orchestră); EPA 2040; EPC 0138 (în l. franceză).
- Doină de Maramureș (V. Dui-dui) — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 433 e; Radio.
- Dragă mi-a fost calea-ncoace — Autor: H. Mălineanu — Imprimări: EPA 2936, EPE 0135.
- Dragi mi-s cîntecele mele.
- Dragu mi-i unde-am intrat (V. Dragu-mi-e unde-am venit) — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 342 b, 344 a; Radio; EPB 5055; EPE 0135.
- Dragu-mi-e unde-am venit (Dragu-mi-e unde-am intrat, Dodă-dodă) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase.
- Dui-dui (Doină de Maramureș) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: EPC 110, EPE 0135.
- Fire-ai să fii, măi băiete (Foaie verde trei rozete) — Imprimări: Inst. Folclor D 779 b, D 1609 II; L.I.F.A.; Columbia.
- Foaie verde dedițel (V. Pe deal pe la Cornățel) — Imprimări: Radio.
- Foaie verde măr domnesc — Imprimări: Radio; EPA 2487, EPE 0193.
- Foaie verde mărăcine (Frică mi-e că mor ca mîine) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase.
- Foaie verde trei aglice — Imprimări: Inst. Folclor D 1066 I; Columbia.
- Foaie verde trei bujori — Imprimări: Inst. Folclor D 1066 II; Columbia.
- Foaie verde trei rozete (V. Fire-ai să fii, măi băiete).
- Foi de nuci (Măi Gheorghiță un-te duci) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Radio; EPA 2037, EPE 0135.
- Frică mi-e că mor ca mîine (V. Foaie verde mărăcine).
- Geaba mă mai duc acasă — Imprimări: Inst. Folclor D 1066 I; Columbia.
- Gheorghiță, măi — Imprimări: Radio; EPA 2002.
- Habar n-ai tu — Autor: Ion Vasilescu — Imprimări: Columbia.
- Hai, iu-iu — Imprimări: EPA 2487, EPE 0193.
- Hai, maico, la iarmaroc — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor D 1065 I, Mg. 341 f; Radio, Electrecord.
- Hăulita din Gorj — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Imprimare din concert; Cinematografie.
- Hora Unirii — Imprimări: Radio.
- Horincuța — Imprimări: Radio.
- Ia uite-o, zău — Imprimări: Inst. Folclor D 1607 II; Radio; L.I.F.A.; Columbia.
- Iacă-așa! — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Radio; EPA 2041, EPC 0138, EPE 0135 (în l. franceză).
- Iarna grea, muierea rea — Imprimări: Inst. Folclor D 1070 II; Columbia.
- Iese muma miresei (V. Cîntec de nuntă din Ardeal).
- În gară la Leordeni — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Radio.
- În Tîrgul Moșilor — Autor: Temistocle Popa — Imprimări: EDA 2778.
- Învîrtita de pe Tîrnave — Imprimări: Inst. Folclor D 1072 I; Columbia.
- Jandarmul — Imprimări: Inst. Folclor D 1068 II; Columbia.
- Jele mi-i, măicuță, jele — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor D 1072 II; Columbia.
- Juraj aseară pe cruce — Imprimări: Inst. Folclor D 1605 I; Columbia.
- Leliță cîrciumăreasă — Imprimări: Inst. Folclor D 1068 I; Columbia.
- Liță-i albă peste tot — Imprimări: Inst. Folclor D 1069 II; Columbia.
- Lume hăi (V. Todirel).
- Lume, lume! — Imprimări: Radio.
- Luncă, luncă — Imprimări: Radio.
- Lung îi drumul Gorjului — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 323 c; Radio; EPE 0135.
- Mahala și țigănie — Imprimări: Inst. Folclor D 1067 II; Columbia.
- M-am jurat de mii de ori — Imprimări: Inst. Folclor D 1074 II; Radio; Columbia.
- M-ar fi bătut Dumnezeu — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 343 a; Radio; EPB 5055.
- Mă dusai să trec la Olt.
- Măi Gheorghiță un’te duci (V. Foi de nuci).
- Măicuța m-a măritat (V. Doina de Dolj).
- Măr domnesc (V. Am iubit și-am să iubesc) — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 341 c; Radio; EPA 1186, 1987, EPE 0193.
- Mărie și Mărioară — Imprimări: Inst. Folclor D1070 I; Radio; Columbia.
- Mărioară de la Gorj — Imprimări: EPA 2538, EPE 0193.
- Mărioară, viață-amară — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase; Ion Vasilescu — Imprimări: EPE 0193.
- Mi-am pus busuioc în păr — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 433 c; Radio.
- Mîndruliță mititea — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 342 c.
- Moțule cu tundra neagră — Imprimări: Inst. Folclor D 757 a; Columbia.
- Neghinuță neagră — Imprimări: Inst. Folclor D 1606 II; Radio; L.I.F.A.; Columbia.
- Nici acela nu-i fecior — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor D 1608 II; Radio.
- Nu vine mîndru, nu vine (Nu vine mîndra, nu vine) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor D 1608 II; Radio; EPA 2198; L.I.F.A.; Columbia.
- Nu-i... bai! — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 343 b; Radio.
- Nu-l hain badea — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Radio; EPE 0193.
- Nucă seacă (Cîntecul recrutului) (Mîne toți recruții pleacă).
- Nuntă țigănească — Imprimări: Inst. Folclor D 1075 II; Columbia.
- O ceată de buciumari — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 433 a; Radio.
- O zis mama că mi-o da (V. Văleleu!).
- Of, zac.
- Orația soarelui (V. Cîntec de nuntă din Ardeal).
- Pe deal pe la Cornățel (Foaie verde diditel) — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 344 c; Radio; Electrecord.
- Pe ulița mai colea (Răsai lună de cu seară) — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 434 c; Radio.
- Pe vale, tato, pe vale — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 342 e; Radio; EPA 2084, EPE 0135.
- Pînă cînd nu te iubeam — Autor: Anton Pann — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 344 b; Radio.
- Pîrîiaș, apă vioară — Autor: Prelucrare de Maria Tănase.
- Răsai lună de cu seară (V. Pe ulița mai colea) — Imprimări: Radio.
- Rău mă doare inima — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 342 e; Radio.
- Romanță bănățeană — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Imprimare din concert.
- Salutare, bătrîne București — Imprimări: Radio; Electrecord.
- Să știi, fa, că te-am iubit — Imprimări: Inst. Folclor D 1073 I; Columbia.
- Se șterge mîndra pe frunte — Imprimări: Inst. Folclor D 1608 I; Columbia.
- Se teme Ion că moare — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Radio; EPE 0193.
- Spală, maico, hainele — Imprimări: L.I.F.A.
- Și-ar fi bătut Dumnezeu — Imprimări: Inst. Folclor D 757 b; Columbia.
- Te-am zărit printre morminte — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor D 1607 I; Radio; Columbia.
- Tîrîișul șarpelui (V. Cine iubește și lasă) — Imprimări: EPA 2042.
- Todirel (Lume, hăi) — Autor: Prelucrare de Maria Tănase.
- Tri-hu-ri-hu! (V. Ca din tulnic, Tulnicul).
- Trenule, mașină mică — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 435 b; Radio; EPC 110.
- Trei focuri arde pe lume — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 434 a; Radio.
- Țineți ciuleandra pe loc (V. Ciuleandra).
- Un țigan avea o casă — Imprimări: Radio.
- Uhăi, bade! — Autor: Prelucrare de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 343 e; Radio; EPA 2011, EPE 0193, EPC 0138 (în limba franceză).
- Uite dealu, uite via — Imprimări: Radio.
- Văleleu (O zis mama că mi-o da) — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 342 g; Radio; EPA 2036.
- Zis-a muma către mine — Autor: Prelucrare și versuri de Maria Tănase — Imprimări: Inst. Folclor Mg. 341 d; Radio.
&&&
CUPRINS
Nota Editurii ............................................. 3
Cuvînt înainte ............................................ 5
I. O fată și un taraf .................................... 11
II. Un copil nedorit ................................. 31
III. De la fata lui Ion al Ilincăi — la Maria Tănase .... 51
IV. Sufletul românesc se regăsește în cîntecul Mariei .... 72
V. Peste hotare ......................................... 101
VI. Estrada de la Wilson .............................. 109
VII. Giocondă și Mascotă ............................. 133
VIII. Bejanie ............................................. 142
IX. Crestături pe răboj ............................... 175
X. Colindele Mariei .................................... 201
XI. În vîrtejul cîntecelor .............................. 219
XII. Cascada tainelor .................................. 233
XIII. La Masa tăcerii ................................... 243
XIV. Zilele din urmă ................................... 254
XV. Sub semnul veșniciei ............................. 264
XVI. Premiul internațional ............................ 264
Discografie și imprimări pe bandă de magnetofon .... 275
&&&
