doctorul ,,consultă” #TurnulLuiDoanca
,,din vorbă în vorbă, #Loviștea ni se înfățișează dintr-o dată, într-o străfulgerare, ca o viziune luminoasă, plasîndu-se în plină romanitate și într-o veche istorie...”>— urmare (carte în foileton) din 27 oct. 2026 — <
Luni, 16 iulie 1962
N-am mai plecat spre Boișoara...
Am plănuit în schimb, ieri seară, cu Nicu Băbeanu, să urcăm la Turnul lui Doancă și acum călărim amîndoi spre țintă. Descălecăm deocamdată în Băiașu, la biserică. Examinăm curioși, pe dinafară și pe dinăuntru, micul lăcaș de lemn — pe care cinci-șase bărbați voinici cred că l-ar putea lesne îmbrățișa ! —, avînd altar strîmt și zugrăveli naive. Cînd ieșim, mîngîiem cu duioșie, pătrunși de fiorul veșniciei timpului, vechea lespede rotundă, de lîngă intrare, pe care inscripția chirilică, cuneiformă, atacată adînc de acizii timpului și oblojită grijuliu de hăinuța cafenie a mușchiului, nu va mai fi de nimeni, niciodată, înțeleasă.
Drumul nostru spre Cornet e acoperit din loc în loc de-un nisip avînd finețea celui marin. Impresia tactilă e de covor oriental, gros și moale, întins maiestuos sub copitele grele ale cailor noștri. Însoțim apa zglobie a Băiașului de lîngă poienile înclinate și verzi ale Coziei, aflate în stînga, pe cînd din față, de unde adie spre noi un curent răcoros, încep să crească stîncile unei chei...
Trecem de jumătatea drumului dintre cătunele Băiașului din Perișani și Copăcenii Racoviței. Calea noastră șerpuiește între vîrfuri masive și colțuroase, înalte și golașe, în dreapta, și înverzite de ierburi în Cozia cea din stînga, toate ridicate semeț peste albia în care pîrîul se zbenguie neastîmpărat, verde și înspumat, din toplițe-n săritori, răcorindu-ne și înveselindu-ne. După o cotitură a drumului, acolo unde valea se lărgește întrucîtva, zărim pe neașteptate, spre dreapta, forma ciudată a unei stînci. Acolo se află turnul. Privim muntele cu ochi critic, ca pe-o redută, și ne transformăm în... strategi ! Pe unde să urcăm ? Descălecăm, legăm caii de-un gard și încercăm întîi prin vîlceaua din dreapta.
Ne bălăcim prin smîrcuri și ierburi cu miros puternic, iute-amărui, bîzîiți de musculițe în roi, și căutăm o potecă pe care să urcăm stîncile din stînga. Deasupra, bolta scundă, alcătuită din frunze împletite și crengi de arini și fagi stingheri, cerne cu zgîrcenie, din bogăția de lumină a aurului solar din slăvile necuprinse, umbre palide de seară.




Doua judete pe o harta, doua casute de bifat. „Sunteți de acord cu comasarea Vâlcea–Argeș?” Cine pune întrebarea poate număra repede răspunsurile. Cel care răspunde ar avea nevoie și de proiect, să știe la ce spune „da” sau „nu”.





și despre 



