<<
Cercetările arheologice ne pun adesea în faţa unor importante surprize ştiinţifice, necunoscute izvoarelor şi monumentelor sculpturale rămase din antichitate. Este cazul cu reconstituirea desfăşurării războaielor duse de romani pentru cucerirea regatului lui Decebal, evenimente slab cunoscute datorită istoricului Cassius Dio şi interpretării reliefurilor Coloanei lui Traian.
Pe malul Oltului, în faţa giganticului combinat de produse sodice „Govora”, s-a deschis de mai mulţi ani un şantier arheologic, pe locul unde a fost Buridava, tîrg al Buri-lor daci (Buridavensilor - n. V.S.), mai apoi importantă aşezare romană (satul Stolniceni, com. Rîureni, jud. Vîlcea). Cîmpia ce se întinde de aici pînă la bariera sudică a oraşului Rîmnicu Vîlcea, se cunoaşte de veacuri sub denumirea de Cîmpul Rîurenilor sau Cîmpul lui Troian, fiind renumită prin bîlciurile anuale. În afară de drumul cel mare al Oltului, se mai leagă la Rîureni numeroase căi de comerţ, venite din regiunile deluroase argeşene şi vîlcene. Din vremea dacilor se aduceau pe cîmpia de la Rîureni, bolovanii de sare extraşi de la Ocnele Mari, ca să pornească cu carele spre Dunăre, sau cu plutele pe Olt.
La Buridava, săpăturile arheologice au identificat un castru roman, o mare clădire destinată unui comandant, o instalaţie de băi, diferite clădiri publice şi particulare, cuptoare de olari daci şi romani ş.a. Marea noutate a cercetărilor sînt însă numeroasele cărămizi şi ţigle marcate cu ştampilele legiunilor I Italica, V Macedonica şi XI Claudia; apoi cu ale unor trupe auxiliare: Cohors II Flavia Bessorum, Pedites Singulares şi Cohors IX Batavorum. Cu excepţia ultimei, toate aceste unităţi militare făceau parte din armata guvernatorului Moesiei inferioare (nordul Bulgariei). O altă trupă a acestei provincii, menţionată ca fiind prezentă la Buridava, de un papirus egiptean, era Cohors I Hispanorum veterana. Cu ajutorul monedelor şi al unor indicaţii stratigrafice, s-a putut stabili că aceste trupe veniseră în acel loc, la începutul secolului II e.n.
Pentru a se lămuri concentrarea la Buridava a atîtor efective militare (de circa 20 000 luptători) şi calitatea comandantului lor suprem, ne ajută ştampilele cu Pedites Singulares. Era „Garda Pedestră”, de cca 300—500 oameni, ataşată unui guvernator de provincie. În cazul de faţă, este cel din Moesia inferioară, ale cărui trupe apar aici, într-o vreme cînd Dacia nu era încă constituită ca provincie romană. Corpul de gardă Pedites Singulares îl urma peste tot pe guvernator. Cel de la Buridava a staţionat mult timp în acest loc, fiindcă participă la construcţii locale.
Nu încape îndoială că guvernatorul Moesiei inferioare, în calitatea sa de comandant suprem al unor grupe de armate, îşi stabilise cartierul de comandă pe Cîmpul lui Troian, de unde pregătea o însemnată acţiune militară. Şederea lui la Buridava a avut loc în perioada dintre cele două războaie (103—104), după care, împreună cu Traian a pornit asupra dacilor pe valea Oltului carpatic.
Pacea încheiată după primul război (101—102) nu era respectată nici de daci şi nici de romani. Primii sufereau cu greu pierderea din trupul Daciei a Banatului, Olteniei şi Munteniei, iar ultimii se gîndeau numai la aurul din Transilvania. Decebal a trecut primul la represalii, iar romanii i-au răspuns cu intense pregătiri de război. Guvernatorii din cele două Moesii şi-au masat trupele pe malurile Oltului pînă la Turnu Roşu, au controlat pasul Surduc de pe Jiu şi au ţinut ferm în mînă „Poarta de Fier” a Transilvaniei. Podul ce zidea Apollodor, la Drobeta, era un cui înfipt în inima lui Decebal. Guvernatorul din Moesia inferioară — pare-se cel mai ameninţat — îşi fixase cartierul de comandă în gura defileului Oltului. Pe malul rîului, zidise numeroase castre înţesate cu trupe de elită. Printre acestea ridicase la 18 km nord de Buridava, lîngă actualul sat Sîmbotin, cetatea Castra Traiana, nume dat în cinstea împăratului care avea deja pregătit în acest loc cartierul său de comandă. După ce împăratul a trecut Dunărea cu grosul forţelor pe podul lui Apollodor, a străbătut Oltenia pînă la Buridava şi Castra Traiana, de unde, în fruntea unei puternice coloane, a atacat Sarmizegetusa dacică dinspre est.
Toponimicul românesc de azi, Cîmpul Troian (sau „al Troianului”), trebuie acceptat ca o moştenire din cel roman Campus Traiani. În limba latină, campus însemna cîmp-cîmpie, dar avea şi înţelesul de „tabără militară” (expl. Campus Martis, Campus Betriaci). Cît priveşte antroponimul Troianus, el reprezintă forma populară (vulgară) a numelui lui Traianus. Forma Troianus apare înregistrată de către unele inscripţii provinciale şi neoficiale. Pe Cezarul său îl numea astfel şi călăraşul Tiberius Claudius Maximus, atunci cînd afirmă că a adus capul lui Decebal „împăratului Troianus, la Ranisstorum” (vezi Magazin din 23 dec., 1970). În cazul nostru, Troian nu are nimic de-a face cu cuvîntul slav troian, ce însemnează „val de pămînt”, „brazdă” etc. Pe cîmpia Rîurenilor nu s-au ridicat asemenea obstacole militare, fiindcă rolul lor era suplinit de cursul Oltului. Mai amintim şi faptul că în vechile tradiţii populare româneşti, numele cuceritorului Daciei se rostea Troian, şi numai prin cronicarii cunoscători ai limbii latine s-a încetăţenit forma curentă de azi, Traian.
În concluzie: toponimicul românesc Cîmpul lui Troian este o moştenire a latinescului Campus Traiani, adică „Tabăra lui Traian”, rezultată din concentrarea pe acel loc a forţelor puse sub ordinele cuceritorului Daciei, în anul 105 e.n.
Aceeaşi importantă funcţie strategică a deţinut-o Cîmpul Troianului şi în timpul revoluţiei de la 1848. Acum 125 ani, Gheorghe Magheru, căpitanul-general, îşi orînduise tabăra pandurilor săi pe locul unde fusese şi a lui Traian — fără să ştie de aceasta. Sprijinit pe codrii şi văile din jur, Magheru se pregătea să facă faţă armatelor turceşti şi ţariste, care invadaseră ţara. Presiunile diplomatice străine şi sfaturile unor capi ai revoluţiei l-au silit pe Magheru să-şi dizolve tabăra, prea slabă pentru a face faţă oştilor duşmane.
Prin urmare, Cîmpul Troianului a avut un dublu rol istoric în trecutul neamului românesc, în anii 105 şi 1848, deci la naşterea şi redeşteptarea poporului latin din culmile Carpaţilor.
Sursa: <<TABĂRA LUI TRAIAN DE PE MALUL OLTULUI>>/ prof. univ. dr. docent Dumitru TUDOR, revista Magazin nr. 823/ sâmbătă 14 iulie 1973.
Notă-detaliu interesant pentru Vâlcea: articolul este una dintre primele încercări de a lega explicit toponimul „Câmpul lui Troian” de la Râureni de Campus Traiani, adică de presupusul cartier general al lui Traian înaintea campaniei din 105–106. Interpretarea lui Dumitru Tudor a fost foarte influentă, deși unele concluzii au fost nuanțate ulterior (de cercetări arheologice mai recente).
&&&
Castrul de la Buridava,
o fortăreaţă a Oltului
• Descoperirea unor terme romane, printre cele mai mari pe teritoriul Daciei
• După retragerea autorităţilor romane, aşezarea e locuită în continuare de daco-romani şi de dacii liberi veniţi de la est de Olt
Pe malul drept al Oltului, la Stolniceni, la o depărtare doar de 9 km de Rîmnicu-Vîlcea, a fost scoasă la lumină cea mai importantă aşezare civilă romană din zona sud-carpatică. Superlativul folosit se referă nu numai la dimensiunile construcţiilor. Pentru cel ce va păşi în incinta aşezării, coborînd în timp... vreo mie opt sute de ani, pînă către începutul sec. II e.n., impresionante îi vor apărea termele, cu ingeniosul lor sistem de încălzire, cu frumoasele căzi, una semicirculară, alta rectangulară, cu pereţii încăperilor vopsiţi în roşu pompeian. Culoarea este bine păstrată, în pofida timpului şi a permanentei umezeli. Cît despre standardul de viaţă al romanilor, aici avem o mărturie în plus la ceea ce se cunoaşte. Castrul era în apropiere, la vreo 400 de metri mai la sud.
Săpăturile mai ample au început în 1971, sub conducerea arheologului dr. Gheorghe Bichir, în colaborare cu Muzeul judeţului Vîlcea. Anterior, profesorul Dumitru Tudor făcuse o serie de sondaje, indicînd existenţa unor terme mici. Dr. Gh. Bichir descoperă însă termele care, alături de cele de la Micia, se numără printre cele mai mari de pe teritoriul Daciei, iar cele două căzi descoperite sînt, pînă la ora actuală, unice.
Dar s-au scos la lumină nu numai încăperile termelor, cu caldarium, cu frigidarium, cu bazinele de apă, conductele, canalul de scurgere şi pilele de susţinere ca şi acel prefurnium (cuptorul), dar şi monede de la Traian şi Hadrian, vase de ceramică, vase de sticlă şi cărămizi purtînd însemnele legiunilor romane care au staţionat aici şi au construit (legiunile: I Italica, a V-a Macedonica, a XI-a Claudia; cohortele: I Hispanorum, Flavia Bessorum ş.a.). Drumul roman trece pe la vest de castru, urcînd de la Dunăre către Dacia superioară.
— „Da, aici este castrul de la Buridava, amintit în itinerariile antice“ — îmi spune dr. Gh. Bichir, subliniind că e Buridava din epoca romană, spre deosebire de Buridava din epoca dacă, considerată a fi la Ocniţa, deci mai la vest. Prima făcea parte din sistemul de apărare al provinciei Dacia inferior, cunoscut sub numele de Limes Alutanus (fortificaţia Oltului). „În aceste denumiri avem o dovadă a continuităţii dacice, căci şi Buridava şi Alutanus sînt denumirile dacice preluate de romani. Dar nu sînt singurele dovezi descoperite aici. Săpăturile de la Stolniceni demonstrează prezenţa alături de romani a populaţiei autohtone. Mărturie stau vasele tradiţionale dacice modelate cu mîna care, sub influenţa puternică a romanilor, încep să fie lucrate la roată (căţuia dacică, vasul-borcan)“.
Şi tot în săpăturile făcute la Stolniceni apare cu pregnanţă viaţa de după retragerea autorităţilor romane din anul 271. Dacii liberi, în speţă carpii din răsărit, împreună cu populaţia daco-romană rămasă pe loc, continuă să locuiască în aşezare la sfîrşitul sec. III şi începutul sec. IV e.n. Încăperile mari ale termelor sînt redimensionate, făcîndu-se ziduri despărţitoare, legate cu pămînt, podeaua din opus signinum (un mortar cu cărămidă pisată) e lipită cu lut şi, pentru că, evident, nu încăpea toată comunitatea în terme şi în locuinţele făcute din zid (pavate cu mozaic, realizat din mici pişcoturi), se mai construiesc în apropiere bordeie.
— „Aceste mărturii obiective de locuire infirmă afirmaţiile unor cercetători după care teritoriul Daciei după retragerea autorităţilor romane a fost ocupat de goţi (populaţie de origine germanică)“ — îmi spune arheologul Bichir.
Frumuseţea vestigiilor, interesul pe care-l poate suscita chiar în rîndul nespecialiştilor, justifică restaurarea monumentului şi amenajarea unui muzeu.
— „Am construit şi o casă cu două încăperi în incinta şantierului, în care, după terminarea cercetărilor, să se organizeze o expoziţie cu cele mai reprezentative obiecte descoperite aici“.
Dr. Gheorghe Bichir este responsabilul coordonator al cercetărilor arheologice de pe toată valea Oltului şi, în această calitate, ne-a mărturisit:
— „Amenajarea hidroenergetică a Oltului a impus arheologilor obligaţia de a cerceta cu atenţie ambele maluri ale rîului, ceea ce a dus la identificarea a peste 150 de obiective arheologice, începînd din paleolitic şi pînă în epoca medievală. Multe dintre ele reflectă direct perioada de formare a poporului român. De unde şi datoria noastră de a contribui la păstrarea acestor monumente care vorbesc despre originile poporului nostru“.
Sursa: <<DESCOPERIRI ARHEOLOGICE/ Castrul de la Buridava, o fortăreaţă a Oltului>>/ CATINCA MUSCAN, revista Magazin nr. 1001/ sâmbătă 11 decembrie 1976.
>>
Notă despre un detaliu foarte interesant: în 1976, Gheorghe Bichir susţinea explicit că Buridava dacică se afla la Ocniţa, iar Buridava romană la Stolniceni, interpretare care a rămas în linii mari acceptată şi astăzi. De asemenea, articolul este una dintre primele prezentări de popularizare a descoperirii marilor terme romane de la Stolniceni, considerate atunci printre cele mai mari din Dacia.
&&&
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu