Sorin Oane/ #PovestileRimnicului/ Războiul celor doi Ghenadie pentru clopotele Coziei

În 1893, numirea de către guvern ca mitropolit-primat a lui Ghenadie Petrescu încălca grav legea sinodială din 1872, care prevedea ca mitropolitul să fie licenţiat al unei facultăţi de teologie. Ministrul conservator al Cultelor, Take lonescu, a abrogat însă în parlament acel articol de lege, ceea ce a atras mînia liberalilor conduşi de Dimitrie A. Sturdza. Politica îl făcuse mitropolit-primat pe Ghenadie Petrescu, dar tot ea îl va pierde, căci în toamna lui 1895, prim-ministru devine chiar Dimitrie A. Strudza. Petrescu a fost destituit. Motivul invocat a fost penibil, şi anume... clopotele Coziei. lată povestea.

Între 1879-1893, Cozia a fost închisoare (aici, de exemplu, a fost închis şi Grigore Pantazescu, cel care furase tezaurul „Cloşca cu puii de aur" de la Muzeul Naţional de Istorie, în 1875; a fost împuşcat în 1884 la penitenciarul din Ocnele Mari, în timp ce încerca să evadeze). Ghenadie Petrescu, pe atunci epsicopul Argeşului (1876-1893), profită de schimbarea destinaţiei mănăstirii şi fură două dintre cele trei clopote ale Coziei, care erau de pe vremea lui Mircea cel Bătrîn, şi le duce la Mănăstirea Argeşului. Asta s-a întîmplat în 1880, în „locotenenţa" de cîteva luni a arhiereului Teodorit („nepăsător şi uşor de momit ca orice grec”), cel care a condus Episcopia Rîmnicului după moartea lui Atanasie Stoenescu (1865-1880). Cel de-al treilea clopot a fost luat de noul episcop al Rîmnicului, losif Bobulescu (1880-1886), şi dus la episcopie. Dar, în 1893, episcopul Rîmnicului (1886-1898), Ghenadie Enăceanu - cel care a urmat după losif Bobulescu la scaunul episcopal - om învăţat, istoric pasionat şi filosof, membru al Academiei Române -, cu ajutorul Profirei Catargiu (soţia prim-ministrului conservator de atunci, Lascăr Catargiu), reuşeşte să desfiinţeze penitenciarul, Cozia redevenind iarăşi mănăstire. Enăceanu, care era „român naţionalist pînă la fanatism, cere vehement lui Petrescu restituirea clopotelor, căci mănăstirea nu avea niciun clopot, iar „slujba se anunţa prin sunarea unei veregi de oţel, îndoită în formă de dublu mel”. (755) Numai că, în 1893, Petrescu ajunge mitropolit-primat, adică şeful Bisericii române (cel de-al patrulea din istoria noastră), şi începe să îl persecute pe Enăceanu, pe care îl dă pe mîna Sf. Sinod pentru nişte lucruri minore.Enăceanu porneşte însă şi el o luptă împotriva mitropolitului pe care îl acuză de trei lucruri: inovaţii în cult, ierosilie (batjocorirea celor sfinte) şi arghirofilie. În final, Sf. Sinod îl cateriseşte pe Petrescu, trimiţîndu-l simplu călugăr la Mănăstirea Căldăruşani (1895). (756) Însă brutalitatea evacuării sale de la palatul mitropolitan a indignat opinia publică şi a determinat demisia guvernului Sturdza. (757) Pentru a se dezvinovăţi, Petrescu a scris chiar o carte de 66 de pagini, în 1896. (758) Ideea de bază a acesteia era că judecătorii săi erau, în acelaşi timp şi acuzatorii săi, ceea ce era, evident, absurd. Îl recuza în mod explicit pe Ghenadie, episcopul Rîmnicului. Deşi reabilitat în 1896, Ghenadie Petrescu a rămas stareţ al Mănăstirii Căldăruşani pînă la sfîrşitul vieţii. NB. Clopotele au fost recuperate de Mănăstirea Cozia. Au fost furate însă de germani, în 1916, şi transformate în cartuşe şi proiectile.

Sursa: Sorin Oane/ #PovestileRimnicului 2025


______________
753 Paul Lucian Brusanowski, Stat şi Biserică în Vechea România între 1821-1925, Presa universitară ctujană, Cluj-Napoca, 2010, p. 9.
754 Nicolae lorga, Istoria Bisericii Româneşti, voi. II, ediţia a ll-a, Bucureşti, 1930, p. 301.

755 Melete Răuţu, Monografia eclesiastică a judeţului Vâlcea, 1908, p. 63-65.

756 Naţionalul Vîlcii, nr. 97-100 / ianuarie-aprilie 1936, p. 28.

757 Cristina Deac, „Afacerea Ghenadie“ complot politic, în „Historia.ro", online.

758 Ghenadie Petrescu, Cum am fost  judecat, Tipografia Curţii Regale F. Gobl Fii, Bucureşti,  1896 (poate fi citită şi online).