Nimic nu e întâmplător, iar destinul pare să aibă un simţ al umorului mult mai fin decât orice dramaturg premiat!
Totul a început într-o după-amiază de primăvară, prin 1992, când m-am intersectat pe stradă cu vechiul meu prieten, regretatul poet şi actor Cristi Alexandrescu. Era însoţit de un tip înalt, cu o carismă care „fura” privirea imediat. Am început cu politeţuri de protocol şi am sfârşit... spre dimineaţă, într-o cârciumă de cartier, unde am dezbătut soarta lumii până la ultima picătură de vodcă. Discuţia a fost atât de „efervescentă”, încât am trecut rapid de la metafore la etichetele celebre ale epocii. Ne-am despărţit prieteneşte, dar nu înainte de a ne arunca „onorurile” de rigoare: el m-a servit cu un „Securistule!”, eu, pentru a nu rămâne dator, i-am trântit un „Kaghebistule!”, spre hazul lui Cristi Alexandrescu.
Iar acum, cercul se închide magistral. Vineri seara, Radu Constantinov - „Kaghebistul” meu din '92 - urcă pentru ultima oară pe scenă. Şi ce rol credeţi că joacă? Exact: Cârciumarul!
Dacă asta nu e o regie perfectă a vieţii, nu ştiu ce mai e! De la paharul de vodcă din tinereţe, la tejgheaua de pe scenă, viaţa le-a aşezat „rotund”. Nostim, nu? Un final de carieră servit exact acolo unde am început noi conversaţia: în universul fascinant al cârciumii, unde adevărurile (şi replicile) sunt mereu la ele acasă, iar noi suntem permanent sub atenta supraveghere... a istoriei!
Profil artistic: de la origini la studiile cu mari maeştri ruşi
Născut la 28 martie 1961 în Chişinău, Radu Constantinov a inspirat aerul teatrului încă din primii ani de viaţă. Este fiul unor actori de renume ai Teatrului „Luceafărul”, iar destinul său a fost pecetluit de pasiunea arzătoare a părinţilor săi. Vocaţia sa l-a purtat până la porţile prestigiosului Institut Unional de Cinematografie „S.A. Gherasimov” (VGIK) din Moscova, unde, între 1985 şi 1989, s-a specializat în arta actorului de teatru şi film sub îndrumarea marilor maeştri ruşi.
Popas în destin: magia Râmnicului la picioarele Capelei
După o scurtă perioadă petrecută la Teatrul „Eugen Ionesco” din Chişinău, al cărui membru co-fondator a fost, anul 1991 marchează un punct de cotitură: Radu ajunge la Râmnicu Vâlcea împreună cu alţi 15 actori moldoveni chemaţi să pună bazele noii structuri a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.
„Soarta”, cum îi place să spună, l-a legat definitiv de acest oraş, unde şi-a găsit nu doar împlinirea profesională, ci şi pe cea personală, alături de soţia sa, Aura Sima.
Radu Constantinov face parte din generaţia de aur care a pus temelia instituţiei aşa cum o cunoaştem astăzi. De-a lungul celor 34 de ani de activitate, a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români, însă cel mai statornic partener i-a fost publicul. Spectatorii vâlceni l-au văzut crescând, transformându-se şi dăruind fiecărui personaj o doză rară de umanitate, ironie fină şi căldură.
Colaborări şi parteneriate vizionare, momente scenice memorabile
Cariera sa numără peste 60 de spectacole, acest palmares fiind construit sub bagheta unor regizori precum Silviu Purcărete, Dan Micu, Cristian Juncu, Alexandru Dabija, Jonathan Chadwick, Vadas Laszlo şi Goange Marinescu.
Debutul său pe scena vâlceană, în 1991, cu rolul Amantului din „Libertate conjugală” (regizor Silviu Purcărete), a fost doar începutul unui şir de succese.
Momentele de apogeu includ prezenţa la Festivalul Naţional de Teatru cu spectacolele „Telefonu', omleta şi televizoru'” (2006) şi „Portugalia” - în rolul Satanei (2008), dar şi reprezentaţia memorabilă pe scena Palatului Cotroceni în 2005, cu „Trei surori” de Anton Cehov.
Alchimia rolurilor: transmutarea Nebunului în Înţeleptul care conduce
Întrebat despre personajul preferat, Radu Constantinov priveşte cu egală sensibilitate spre toate creaţiile sale.
Totuşi, câteva rămân repere ale profunzimii sale dramatice: Ion Ocnaşul din „Năpasta” - o interpretare tulburătoare a nebuniei; Popraşcin din „Jurnalul unui nebun” - un tur de forţă actoricesc; Satana şi Cârciumarul din „Portugalia” şi Generalul din „Şi din 10 n-a mai rămas niciunul” - roluri care au demonstrat o versatilitate rară.
Voce a scenei româneşti în dialog cu lumea
Meseria i-a oferit lui Radu Constantinov privilegiul de a vedea lumea. Turneele cu spectacolul „Danaidele” (regizor Silviu Purcărete) prin Europa şi Statele Unite ale Americii, unde a jucat alături de monştri sacri ai scenei româneşti precum Victor Rebengiuc sau Coca Bloos, au fost adevărate lecţii de viaţă.
De asemenea, nu putem omite aplauzele primite pe scena Teatrului „Tramway” al lui Peter Brook, cu „Decameronul”, care rămân gravate în memoria sa ca momente de neuitat.
De notat, „Tramway” din Glasgow, Scoţia, este un spaţiu de performanţă internaţional renumit pentru arte vizuale şi spectacole contemporane, găzduit într-o fostă hală de tramvaie. Este un centru cultural vibrant care prezintă teatru, dans şi expoziţii, fiind un reper important pentru producţiile de avangardă.
O ieşire din scenă sub semnul excelenţei
„De-a lungul anilor, Radu Constantinov a fost mai mult decât un simplu nume pe afişul spectacolelor noastre. A fost o prezenţă constantă, un profesionist autentic şi, mai ales, un coleg generos. Talentul său nu a fost doar un dat natural, ci rezultatul unei munci asidue, transformând fiecare rol într-o lecţie de sensibilitate şi autenticitate.
Prin contribuţia sa, Radu Constantinov a ajutat la definirea identităţii artistice a Teatrului „Anton Pann”, transformând scena într-un spaţiu al dialogului sincer cu spectatorii. Fiecare personaj interpretat a purtat amprenta sa distinctă: o combinaţie rară de demnitate şi forţă creatoare.
Ieşirea la pensie nu reprezintă pentru un artist de talia sa finalul unei vocaţii, ci mai degrabă încununarea unei cariere clădite pe parcursul a zeci de ani cu devotament exemplar. Pentru generaţiile mai tinere de actori, Radu a fost şi rămâne un model de conduită profesională, demonstrând că teatrul se face cu disciplină şi, mai ales, cu suflet. Uşile teatrului nostru vor rămâne mereu deschise pentru el”, ne-a declarat Octavian Costin, managerul Teatrului „Anton Pann” în numele colegilor colegii săi de scenă.
Orizonturi noi pentru un artist de poveste...
Radu Constantinov, artistul care a transformat fiecare rol într-o lecţie de sensibilitate, păşeşte astăzi spre o nouă etapă a vieţii cu zâmbetul pe buze şi inima plină de recunoştinţă. Autointitulat cu umor „ultimul mohican”, maestrul ne reaminteşte tuturor că pasiunea nu cunoaşte vârstă: „Actorul rămâne actor până la victoria finală!”, o promisiune că flacăra creaţiei va continua să ardă la fel de viu, dincolo de luminile rampei.
Vineri seară, spectacolul „Portugalia”, în regia lui Tavi Costin, devine cadrul festiv unde îi vom celebra parcursul strălucit. Este momentul nostru, al publicului, să transformăm sala într-o îmbrăţişare colectivă. Ne adunăm nu pentru un rămas-bun, ci pentru a-i mulţumi cu aplauze furtunoase pentru demnitatea şi harul cu care a onorat scena atâţia ani. Pentru că, în marea familie a teatrului, „unele despărţiri nu se trăiesc în absenţă, ci împreună”, într-o sărbătoare a spiritului!
La mulţi ani inspiraţi, maestre! Să te bucuri de o relaxare plină de linişte, de sănătate de fier şi de bucuria de a depăna amintirile unei cariere de aur alături de cei dragi. Cortina se lasă peste un capitol glorios doar pentru a deschide o nouă cale, la fel de luminoasă!
*************
Vă invităm să fiţi martorii ultimelor aplauze: vineri, 27 februarie, începând cu ora 19:00, la Teatrul „Anton Pann”.
Post scriptum: Am optat pentru sintagma „Orizonturi noi” întrucât, la un an după apariţia „Red Horizons”, mai exact de la 1 septembrie 1988, am fost parte din singura voce a cetăţii de atunci, scriind istoria zilei sub semnul „Orizont”-ului vâlcean, devenit în 22 decembrie 1989,... „Orizonturi noi”! >>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu