Rolul mănăstirilor în ,,Istoria Igienei în România”

În ţerile române, bisericile şi mănăstirile sunt în general mai vechi decât oraşele. Înainte de a studia modul de alimentare cu apă a satelor şi oraşelor, trebue să cercetăm modul după care bisericile şi mănăstirile şi-au procurat apa necesară în timpul năvălirilor inimice, când au servit de adăpost locuitorilor refugiaţi în incinta lor.

B. P. Hasdeu spune că până la Alexandru Basarab (1310—1364) au fost în ţară numai biserici, nu şi mănăstiri. Deja bisericile vechi de mir au fost înconjurate cu ziduri, având în incinta lor câte un puţ ori izvor, pentruca în caz de invaziune duşmană să poată servi ca refugiu. Biserica Bucur din Bucureşti, fundată ca bisericuţă de lemn, înainte de a fi acest oraş capitală, edificată de zid de Mircea Vv. Basarab în a. 1416, este aşezată pe o movilă care fusese întărită ca punct de apărare. (Pantazi Ghica).

Ca exemplu mai dăm una din bisericile cele mai vechi, cea din Câmpulung, zidită de Alexandru Basarab ca biserică de mir, iar mănăstirea s'a clădit de fiul său Radu Negru Basarab, 1373—1384 (B. P. Hasdeu). Mănăstirea Câmpulung a fost înconjurată cu două ziduri înalte, tari, formând două curţi concentrice; la spatele mănăstirii curge Râul-Târgului; o portiţă în zidul înconjurător ducea spre râu, dar înlăuntrul curţii interioare avea un puţ adânc vechiu, zidit cu piatră.

În Moldova avem ca exemplu al unei biserici de mir întărite cea din satul Şcheia pe malul Şiretului, fundată de Ştefan cel Mare în 1486 (C. Istrati), şi dintr'o epocă mai înaintată, dela finele evului mediu, una din cele două biserici catolice din Cotnari, despre care zice N. Iorga, după Remondi, că eră zidită de piatră, că în a. 1636 eră bine fortificată, înconjurată cu lemne groase bine legate, astfel că biserica cu cimitirul constituiau un castel.