nu doar în amintiri, ci și într-o carte temeinic documentată, parcă special pentru #memoriavalceana
după lucrarea de referință privind #CraiovaMaxima, #IulianMeianu (re)intră în #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni și cu tot ceea ce a putut ,,aduna” referitor la echipa de suflet a microbiștilor vâlceni de odinioară un episod cu farmec aparte este transferul lui Corneliu Nicolae, ,,extrema care ridica tribuna în picioare” 
potrivit relatării autorului, la negocieri fotbalistul a cerut o căruță cu un cal; nedumerirea interlocutorului l-a făcut să pluseze: „doi cai și-o căruță!” I. Meianu păstrează însă limita informației: „Nu se știe dacă a primit căruța!” în acest amestec de talent, lipsuri și ingeniozitate recunoaștem o întreagă lume a fotbalului de atunci... anul 1973 este centrul de greutate al ,,poveștii” (de unde și #metafora* din titlu - <<1973. Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean>>) ,,divizionara B” din Râmnicu Vâlcea (#Chimia încă nu promovase în ,,A”) cucerește #CupaRomâniei!Prin lucrarea în două volume „1973. Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean” (Sibiu, Editura Techno Media, 2019), Iulian M. Meianu redă memoriei vâlcene povestea unui sport care a adunat generații întregi în jurul aceleiași pasiuni. Pe terenurile improvizate ale începuturilor, apoi în Zăvoiul devenit neîncăpător, „jocul cu balonul rotund” a însemnat speranță, apartenență și, pentru un timp, bucuria unui oraș care se putea măsura cu marile puteri ale fotbalului românesc.
Efortul autorului, prin amploarea cercetării, răbdarea recuperării informațiilor și atenția acordată oamenilor, poate fi pus alături de munca unui documentarist profesionist. În „Argument”, Meianu își explică limpede motivația:
„m-am apucat să caut, să adun și să scot din beznele postume fapte și evenimente ce au dat identitate și valoare fotbalului vâlcean.”
(Vol. I, p. 9)
Presa veche, documentele de arhivă, anuarele sportive, programele de meci, mărturiile celor implicați și colecțiile fotografice personale susțin această reconstrucție. Bibliografia include și caietul antrenorului Gheorghe Nuțescu din sezonul 1973/1974, rămas nepublicat. Rezultatele și clasamentele sunt însoțite de formații, transferuri, scurte biografii, împrejurări administrative și detalii din viața echipelor. Fotbalul capătă astfel oameni, locuri și context. (Vol. I, p. 10; vol. II, pp. 340–345)
Un merit al cercetării este felul în care autorul discută începuturile fotbalului vâlcean. El confruntă datele de înființare preluate de diferite publicații și semnalează confuziile dintre organizațiile sportive. Anul 1924 rămâne reperul pentru Societatea Sportivă Vâlceana, cu rezerva identificării unor documente noi. În „Universul” din 3 aprilie 1925 găsește o știre despre partida cu C.F.R. Sibiu, disputată pe câmpul regimentului:
„pe terenul de pe câmpul regimentului din localitate a avut loc un macht interesant între S.S. Vâlceana și C.F.R. Sibiu încheiat cu scorul de 3:0”
(„Universul”, 3 aprilie 1925, citat în vol. I, p. 25)
Chiar această relatare semnala, prin afluența publicului, nevoia unui stadion. Primii fotbaliști evoluau în condiții modeste, pe un teren din apropierea gării, în zona viitoarelor „Arene Traian”. Echipa se sprijinea pe elevi și soldați, iar spectatorii aveau băncuțe de lemn pe laturile terenului. Un detaliu spune mult despre distanța parcursă până la performanță:
„Antrenamentele se țineau de două ori pe săptămână sau deloc.”
(Vol. I, p. 28)
Cartea urmărește construirea stadionului din Zăvoi, între 1934 și 1938, dificultățile financiare ale cluburilor, războiul și reorganizările de după acesta. Vâlceana, Clubul Sportiv Muncitoresc, Flamura Roșie, Unirea, Șantierul Național Govora, Chimia Govora, Oltul și Chimia Râmnicu Vâlcea alcătuiesc o istorie în care schimbările de nume însoțesc schimbări de finanțare, organizare și putere. Autorul caută să explice cum s-a format, în timp, echipa capabilă să atingă gloria.
Anul 1973 este centrul de greutate al acestei povești. O divizionară B cucerește Cupa României după o primă finală încheiată 1–1 cu Constructorul Galați și o rejucare câștigată cu 3–0, la 3 iulie. Dumitru Anescu, antrenorul echipei, și fotbaliștii săi intră în istoria orașului. Urmează aventura europeană cu Glentoran Belfast, apoi promovarea în Divizia A, în 1974. Din cronici, fotografii și relatări se recompune emoția unei comunități care își descoperea propria forță.
Dar drumul spre trofeu trecea și prin treninguri peticite, mingi puține și ciorapi împrumutați de la vânătorii de munte. Meianu îi readuce în lumină pe oamenii care făceau posibilă viața echipei: magazioneri, îngrijitori ai terenului, medici, maseuri, șoferi și susținători. Nicolae Idu și Gică Stoiculescu, „Gică Mocsul”, apar în relatarea sa printre cei care ajutau cu hrana și cantonamentele. În timpul finalei, o mașină frigorifică adusă de Mocsul ar fi stat lângă hotelul echipei, cu „de-ale gurii”. (Vol. I, pp. 174–175)
Un episod cu farmec aparte este transferul lui Corneliu Nicolae, extrema care ridica tribuna în picioare. Potrivit relatării autorului, la negocieri fotbalistul a cerut o căruță cu un cal; nedumerirea interlocutorului l-a făcut să pluseze: „doi cai și-o căruță!” Meianu păstrează însă limita informației: „Nu se știe dacă a primit căruța”. În acest amestec de talent, lipsuri și ingeniozitate se recunoaște o întreagă lume a fotbalului de atunci. (Vol. I, p. 176)
La fel de captivantă este noaptea dintre cele două finale din 1973. Jucătorii erau epuizați, iar delegația vâlceană i-a cerut ajutorul fostului antrenor Gică Nuțescu, acasă, în București, la miezul nopții. Soluția consemnată în carte: „Niciun antrenament, doar recuperare și destindere”. În timp ce vizitatorii gustau dulceață de trandafiri, Nuțescu mobiliza maseuri; ulterior, discuțiile au continuat asupra soluțiilor de joc. Un asemenea episod ne lasă să vedem pregătirea din spatele rezultatului de pe tabelă. (Vol. I, p. 195)
Volumul al doilea urmărește anii din prima divizie, generațiile lui Marcel Pigulea și Ion Oblemenco, afirmarea jucătorilor și contribuția școlii locale de fotbal și arbitraj. Iancu Carabageac, Sorin Gîngu, Marian Cincă, Dumitru Teleșpan, Marian Bașno și Marian Preda sunt repere ale acestei perioade. Bilanțul reconstituit de autor — zece ediții și 340 de meciuri în Divizia A — dă măsura locului ocupat de Chimia în fotbalul românesc. (Vol. II, p. 332)
Microbiștii vor găsi și episoade care cer povestite mai departe. În septembrie 1979, Carabageac, întors din Mexic după aproximativ douăzeci de ore de zbor, este dus de la Otopeni direct la stadion. În relatarea lui Meianu, joacă împotriva Stelei în ciuda recomandării de repaus și contribuie la victoria Chimiei, 2–1, în fața a 12.000 de spectatori care îndură ploaia torențială. (Vol. II, p. 14)
Povestea cuprinde și pierderi: moartea tragică a lui Marian Preda, declinul Chimiei, dificultățile tranziției și încercările ulterioare de reconstrucție. Autorul urmărește până în anii 2010 legătura dintre performanță, finanțare și deciziile conducătorilor. Albumul lui Marian Preda, păstrat de familie și oferit pentru documentare de fiica sa, Lorena, arată cât de mult datorează această carte memoriei personale.
Iulian M. Meianu restituie astfel Vâlcii oamenii și întâmplările care au făcut posibilă cea mai frumoasă poveste a fotbalului său. Munca lui păstrează și emoția tribunelor, surprinsă în descrierea meciului european cu Glentoran:
„Spectatorii trăiesc la intensitate, se îmbrățișează cunoscut cu necunoscut îmbărbătându-se de parcă victoria depindea de însuflețirea lor.”
(Vol. I, p. 220)
În această imagine se întâlnesc echipa, orașul și cititorul de astăzi. Cartea îi oferă microbistului bucuria recunoașterii, iar celui interesat de istoria locală o parte vie a memoriei vâlcene, recuperată cu pasiune și răbdare.
Iulian
M. Meianu_ 1973 - un an cat un veac pentru fotbalul valcean_vol. I
Iulian
M. Meianu_ 1973 - un an cat un veac
pentru fotbalul valcean_vol. II
Pozele din colaj una câte una cu explicațiile autorului - la această legătură.
____________
* cum se întâmplă, o metaforă ne amintește de o alta, cea care a dat titlul celebrului roman „O zi mai lungă decât veacul” al scriitorul kârgâz Cinghiz Aitmatov. Publicată în 1980, cartea îmbină realismul dureros din stepele Kazahstanului cu elemente mitice (legenda privitoare la #mankurt – omul deposedat de memorie) ...în fine, lucrarea explorează drama păstrării identității, a memoriei și a umanității într-un sistem totalitar opresiv...
_____________
#Fotbal #Legenda #FotbalRomanesc #memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #UZPR #Valcea #Educație #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #sport #sporturi #IstoriaSportului #ChimiaRâmnicuVâlcea #CupaRomâniei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu