#mărturii în #memoriavalceana, cu/ despre #eroi/ #destine 
un poet care scrie despre camarazii căzuți în munții din #ȚaraLoviștei (,,și-n puține zile chinuit muri”, el însuși) un învățător care își poartă familia în gând și consemnează războiul într-un #jurnaldefront un dascăl și rapsod care cântă prin telefonul militar un ofițer care găsește o cale de a salva piciorul unui soldat... sunt ,,povești de viață” despre oameni ale căror nume merită rostite/ amintite unele ne-au rămas prin propriul scris al celor care nu mai sunte printre noi, altele - prin munca celor care i-au ascultat, le-au cercetat viața și le-au publicat mărturiile, facilitându-ne nouă privilegiul de a vi le oferi...&&&
𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕𝒊𝒏 𝑻. 𝑺𝒕𝒐𝒊𝒌𝒂: 𝒑𝒐𝒆𝒕𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒎𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆𝒂 𝒂𝒍𝒕𝒐𝒓𝒂 𝒔𝒊 𝒂 𝒎𝒖𝒓𝒊𝒕 𝒍𝒂 24 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊
În toamna anului 1916, Constantin T. Stoika luptă în Țara Loviștei, în Regimentul 1 Grăniceri. Însemnările sale păstrează frumusețea locurilor și suferința oamenilor prinși în război.
Una dintre paginile tulburătoare îi este dedicată caporalului Dumitru Sporiș, din Greblești. Acesta își văzuse părinții plecând în bejenie și rămăsese să lupte pe munții copilăriei sale. Moare la 18 octombrie. Stoika consemnează îngroparea lui într-o groapă de obuz și se întreabă dacă bătrânii părinți vor mai găsi crucea fiului.
Află apoi că locotenentul Ganovici, pe care îl văzuse cu picioarele zdrobite, s-a stins după săptămâni de suferință.
La 23 octombrie 1916, pe stil vechi, moare și Stoika, pe înălțimea Spinului. Relatarea îi consemnează aceeași rană cumplită: picioarele zdrobite. Aceste episoade sunt reunite în materialul preluat din Monografia comunei Câineni, de #MarianPătrașcu și #NicolaeDaneș.
Citiți: 𝑷𝒓𝒊𝒎𝒖𝒍 𝒓𝒂𝒛𝒃𝒐𝒊 𝒎𝒐𝒏𝒅𝒊𝒂𝒍 𝒊𝒏 𝒛𝒐𝒏𝒂 𝒎𝒖𝒏𝒕𝒐𝒂𝒔𝒂 𝒂 𝑽𝒂𝒍𝒄𝒊𝒊
Avea numai 24 de ani. Într-o scrisoare către mama sa, îi cerea ca, dacă moare, cărțile și manuscrisele să-i fie încredințate lui Ovid Densușianu, pentru publicare. Îi scria că „poezia și arta pentru care mi-am sacrificat tinerețea întreagă mă vor învăța să mor mai frumos și mai demn”.
Despre poet și scrisoare: 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕𝒊𝒏 𝑻. 𝑺𝒕𝒐𝒊𝒌𝒂 — 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔𝒐𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒕𝒓𝒆 𝒎𝒂𝒎𝒂
&&&
𝑰𝒐𝒏 𝑩𝒖𝒍𝒃𝒆𝒔: 𝒊𝒏𝒗𝒂𝒕𝒂𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝒅𝒖𝒔 𝒂𝒄𝒂𝒔𝒂 𝒖𝒏 𝒋𝒖𝒓𝒏𝒂𝒍 𝒅𝒆 𝒇𝒓𝒐𝒏𝒕
Învățătorul #IonBulbeș din Rădăcinești–Berislăvești notează întâmplările războiului între 25 august 1916 și 20 noiembrie 1918. Face parte dintr-o unitate de Drumuri și Poduri și, printre îndatoririle militare, găsește răgaz pentru scris.
Consemnează retragerea, bombardamentele, bolile, lipsurile și comportamentul oamenilor. Gândul îi revine mereu la soția și fiicele rămase acasă, sub ocupație. Nu primește scrisori și încearcă să-și închipuie ce s-a întâmplat cu familia lui, prin ce locuri s-ar fi refugiat.
Jurnalul păstrează încrederea în victorie, dar și judecata critică asupra nedreptății, incompetenței și celor care profită de suferința altora.
Întoarcerea aduce dezamăgire: cei care au făcut războiul își găsesc greu dreptatea, în timp ce alții s-au îmbogățit. Biografia reconstituită de nepotul său, Florea I. Niță, consemnează un sfârșit tragic: învățătorul supraviețuitor al războiului este ucis de o rudă, la mai puțin de șase ani după revenirea acasă.
Mărturia lui ne lasă și această întrebare: cum îi primește și cum îi sprijină societatea pe cei întorși de pe front?
Citiți: 𝑱𝒖𝒓𝒏𝒂𝒍𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒇𝒓𝒐𝒏𝒕 𝒂𝒍 𝒊𝒏𝒗𝒂𝒕𝒂𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑰𝒐𝒏 𝑩𝒖𝒍𝒃𝒆𝒔, 1916–1918
&&&
𝑰𝒍𝒊𝒆 𝒁𝒖𝒈𝒓𝒂𝒗𝒆𝒔𝒄𝒖: 𝒄𝒂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒆𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒕𝒆𝒍𝒆𝒇𝒐𝒏𝒖𝒍 𝒎𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒓
Din Al Doilea Război Mondial ne-a rămas o mărturie cu un alt fel de lumină, recuperată și comentată de profesorul dr. #GheorgheDeaconu.#IlieZugrăvescu, învățătorul și rapsodul legat de viața culturală a satelor vâlcene, cânta și în împrejurările grele ale serviciului militar. Vocea lui ajungea la camarazi inclusiv prin telefon.
În apropierea Cetății Albe, căpitanul îl sună pe colonel și îl întreabă dacă dorește să asculte „Radiodifuziunea Română”. La semn, Zugrăvescu începe Doina lui Iancu Jianu.
Colonelul ascultă, cere să afle cine cântă și îl recunoaște, dintr-o întâlnire anterioară, pe învățătorul din Bucovina. După cântec, îl felicită și cere să cânte și în nopțile următoare, pentru a-i ține pe ostași treji: se aștepta un atac.
Zugrăvescu povestește că a cântat trei nopți la rând. În a treia, la miezul nopții, a început atacul.
În această amintire, cântecul aducea camarazilor apropiere și curaj, în orele de așteptare a luptei.
Citiți mărturia și comentariul lui Gheorghe Deaconu: 𝑪𝒖𝒎 𝒂 𝒄𝒂𝒏𝒕𝒂𝒕 𝒐𝒔𝒕𝒂𝒔𝒖𝒍 𝑰𝒍𝒊𝒆 𝒁𝒖𝒈𝒓𝒂𝒗𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒑𝒆 𝒇𝒓𝒐𝒏𝒕, 𝒄𝒂 𝒍𝒂 𝒓𝒂𝒅𝒊𝒐…
&&&
𝑷𝒆𝒕𝒓𝒆 𝑮𝒆𝒐𝒓𝒈𝒆𝒔𝒄𝒖: 𝒔𝒐𝒍𝒅𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒊-𝒂 𝒓𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔𝒄𝒖𝒕 𝒔𝒂𝒍𝒗𝒂𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍
În cartea lui #GheorgheStancu, Amintiri din război – Amintiri din viață, veteranul #PetreGeorgescu povestește o întâlnire petrecută în București, după război.
Pe Calea Victoriei, un tânăr îl recunoaște, îl îmbrățișează și începe să joace călușul. Georgescu nu înțelege, la început, bucuria necunoscutului.
Era Vasile Brabete, soldat din Regimentul 3 Dorobanți–Olt.
În 1941, într-un spital de campanie din Transnistria, Brabete aștepta amputarea unui picior grav rănit. Medicul Cucu, din Râmnicu Vâlcea, considera intervenția singura soluție disponibilă acolo pentru a-i salva viața.
Georgescu propusese transferul la Viena. Folosindu-și legăturile cu militarii germani, obținuse un avion sanitar. Rănitul ajunsese la spital, iar piciorul îi fusese salvat.
Acum, după ani, dansul soldatului arăta ce însemnase acea intervenție pentru viața lui. După recuperare, Brabete ceruse să reintre voluntar în armată și lucrase în serviciile auxiliare.
Episodul este repovestit aici după paginile 165–168 ale volumului: o mărturie despre inițiativă, omenie și recunoștință.
Citiți prezentarea și accesați cartea integrală: 𝑮𝒉𝒆𝒐𝒓𝒈𝒉𝒆 𝑺𝒕𝒂𝒏𝒄𝒖 — 𝑨𝒎𝒊𝒏𝒕𝒊𝒓𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒓𝒂𝒛𝒃𝒐𝒊, 𝑨𝒎𝒊𝒏𝒕𝒊𝒓𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒗𝒊𝒂𝒕𝒂
&&&
𝑹𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔𝒕𝒊𝒏𝒕𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒂 𝒅𝒖𝒑𝒂 𝒄𝒆𝒓𝒆𝒎𝒐𝒏𝒊𝒊
Poetul care își încredințează manuscrisele viitorului, învățătorul care scrie cu gândul la familie, rapsodul care își susține camarazii prin cântec și ofițerul care caută o soluție pentru un rănit ne apropie de experiența omenească a războiului.
De Ziua Armatei, îi cinstim pe cei căzuți și îi salutăm pe veterani și pe militarii de astăzi. Iar dincolo de această zi, putem continua un lucru concret: să păstrăm jurnalele, scrisorile, fotografiile și mărturiile familiilor noastre; să le cercetăm, să le publicăm cu autorii și sursele lor și să le facem cunoscute celor tineri.
O fotografie identificată, un manuscris salvat, o poveste ascultată până la capăt pot reda unui om locul său în memoria comunității.
Cinste memoriei celor care s-au jertfit. Recunoștință celor care au slujit și slujesc țara!
Imaginile ilustrative au sursele în descrieri.
(Valentin Smedescu)
_____
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #ramnicuvalcea #judetulvalcea #UZPR #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #cultuleroilor #eroi #patriotism #istoriemilitară #ArmataRomana #MinisterulAparariiNationale #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #BVaAV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu