𝗴𝗮𝘇𝘂𝗹 𝗺𝗲𝘁𝗮𝗻 𝗮 𝗴𝗮𝘀𝗶𝘁 𝗱𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹 𝗶𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲𝗮 𝘀𝗼𝗳𝗲𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 „𝗱𝗲 𝗮𝘀𝗳𝗮𝗹𝘁 𝙥̲𝙚̲ 𝙤̲ 𝙗̲𝙖̲𝙣̲𝙙̲𝙖̲”, 𝘁𝗼𝘁 𝗽𝗲 𝘂𝗿𝗺𝗮 𝗰𝗮𝗿𝘂𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿... #DN73C are la capete Schitu Golești (est, int. cu DN73) și Blidari/ Rm. Vâlcea (vest, int. cu DN7)
#𝙁𝙡𝙖𝙘𝙖𝙧𝙖𝘼𝙡𝙗𝙖𝙨𝙩𝙧𝙖 𝙖𝙧𝙚 𝙡𝙖 𝙗𝙖𝙯𝙖 𝙖𝙘𝙚𝙚𝙖𝙨𝙞 𝙞𝙣𝙛𝙧𝙖𝙨𝙩𝙧𝙪𝙘𝙩𝙪𝙧𝙖 𝙙𝙚 500 𝙢𝙢, 𝙙𝙚 𝙖𝙥𝙧𝙤𝙖𝙥𝙚 𝙨𝙖𝙨𝙚 𝙙𝙚𝙘𝙚𝙣𝙞𝙞, dar sperăm să ni se aprindă veșnic în case 𝙞𝙣𝙫𝙚𝙣𝙩𝙖𝙧𝙪𝙡 𝙤𝙛𝙞𝙘𝙞𝙖𝙡 𝙞𝙣𝙙𝙞𝙘𝙖 𝙥𝙪𝙣𝙚𝙧𝙚𝙖 𝙞𝙣 𝙛𝙪𝙣𝙘𝙩𝙞𝙪𝙣𝙚 𝙖 𝙩𝙧𝙤𝙣𝙨𝙤𝙣𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙎𝙘𝙝𝙞𝙩𝙪 𝙂𝙤𝙡𝙚𝙨𝙩𝙞–𝙏𝙞𝙜𝙫𝙚𝙣𝙞 𝙞𝙣 1967 𝙨𝙞 𝙖 𝙩𝙧𝙤𝙣𝙨𝙤𝙣𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙏𝙞𝙜𝙫𝙚𝙣𝙞–𝙂𝙤𝙫𝙤𝙧𝙖 𝙞𝙣 1969, 𝙡𝙖 𝙖𝙥𝙧𝙤𝙖𝙥𝙚 𝙪𝙣 𝙙𝙚𝙘𝙚𝙣𝙞𝙪 𝙙𝙚 𝙡𝙖 𝙥𝙤𝙧𝙣𝙞𝙧𝙚𝙖 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙚𝙡𝙤𝙧 𝙞𝙣𝙨𝙩𝙖𝙡𝙖𝙩𝙞𝙞 𝙖𝙡𝙚 #CETGovora 𝗽𝗲 𝗮𝘁𝘂𝗻𝗰𝗶 𝗲𝗿𝗮 𝘂𝗻 𝗶𝗻𝗰𝗲𝗽𝘂𝘁 𝗱𝗲 𝗱𝗿𝘂𝗺 — 𝗻𝘂 𝗰𝗮𝗽𝗮𝘁𝘂𝗹 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶 𝗮𝗴𝗼𝗻𝗶𝗶...Întâi au trecut oamenii, caii și căruțele. Mult mai târziu au venit motoarele și conducta de gaz. Nu suprapunem traseele la metru, nu punem căruța înaintea boilor și nici n-o folosim drept document cadastral: comparăm, cu aproximația declarată, o direcție de circulație și viteza cu care se mișcă secolele.
Pentru tronsonul Tigveni–Govora, inventarul oficial consemnează anul punerii în funcțiune 1969. Gazul și-a găsit, așadar, magistrala. Legătura rutieră modernă spre autostradă are o poveste separată, în care promisiunile circulă adesea mai repede decât automobilele.
𝗖𝗮𝗿𝘂𝘁𝗮 𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁. 𝗚𝗮𝘇𝘂𝗹 𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁. 𝗡𝗼𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝘃𝗲𝗺 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗱𝗲𝗰𝗹𝗮𝗿𝗮𝘁𝗶𝗶 𝗹𝗮 𝗱𝗿𝘂𝗺.
Dar să revenim la flacăra albastră.
Nu ne-am propus să bocim sub drobul de sare al unei posibile crize de gaze. Nici să așteptăm stingerea aragazului și răcirea caloriferelor pentru a descoperi că prevederea ar fi fost folositoare. Între alarmism și liniștirea fără explicații există o cale firească: documentarea. Drobul de sare nu trebuie nici jelit, nici ignorat; trebuie verificat cât de bine stă pe sobă.
Dificultățile termoficării readuc în discuție alimentarea cu gaze a Râmnicului și a localităților din jur. Pentru o familie, centrala proprie înseamnă control asupra temperaturii și programului de încălzire. La scara comunității, fiecare asemenea alegere depinde însă de aceeași infrastructură comună de transport și distribuție.
𝗧𝗲𝗿𝗺𝗼𝘀𝘁𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗮𝗹 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝘂𝗶𝗮. 𝗦𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁𝗮 𝗮𝗹𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗶𝗶 𝗻𝗲 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗼𝘁𝗶.
Infrastructura are o istorie de aproape șase decenii. Inventarul oficial indică punerea în funcțiune a tronsonului Schitu Golești–Tigveni în 1967 și a tronsonului Tigveni–Govora în 1969, ambele cu diametrul nominal de 500 mm. Continuarea Govora–Drăgășani, de 400 mm, figurează cu anul 1973. Aceste date nu stabilesc începutul absolut al utilizării gazelor în zonă: istoricul CET Govora arată că primele sale instalații pe gaze funcționau deja în 1958–1959.
În inventarul actualizat în 2022, diametrele vechi și cele actualizate ale tronsoanelor Schitu Golești–Tigveni și Tigveni–Govora sunt identice: 500 mm. Documentele recente Transgaz continuă să le menționeze astfel și prevăd lucrări de punere în siguranță. Nu am identificat dovada unei dublări generale ori a înlocuirii întregii aducțiuni cu una mai mare. Aceasta nu înseamnă că toate porțiunile de conductă sunt cele originale și nici că debitul disponibil a rămas neschimbat.
Între timp, Râmnicul s-a transformat. Strategia municipală reproduce pentru oraș o populație de 23.867 de locuitori în 1966 și de 66.321 în 1977. Pentru analiza alimentării regionale trebuie urmărite toate localitățile și racordurile deservite, precum și modificările administrative; cele două cifre ilustrează însă amploarea transformării urbane din perioada construirii magistralei.
Mai importantă decât simpla numărare a locuitorilor este schimbarea utilizării gazului. O gospodărie care îl folosea numai la aragaz (eventual, de la butelie) poate ajunge să-l consume pentru încălzire și apă caldă. Strategia integrată de dezvoltare urbană recunoaște explicit creșterea consumului casnic în perioada 2014–2020 prin trecerea la centrale de apartament. Pentru 2020 consemnează 19,578 milioane m³ de consum casnic, dintr-un total municipal de 81,747 milioane m³. Sunt date istorice, nu fotografia consumului din 2026.
Aragazul și centrala sunt rude de combustibil, dar nu au aceeași poftă. Iar faptul că într-o locuință nu s-a mutat nimeni în plus nu înseamnă că la contor nu s-a schimbat nimic.
Nici argumentul restrângerii industriei nu închide discuția. Aceeași strategie descrie creșteri ale consumului necasnic și scăderea asociată opririi Ciech Soda/ #USG. Nu putem presupune că toate consumurile dispărute au rămas disponibile populației și nici că întreprinderile și serviciile dezvoltate între timp le-au înlocuit integral. Pentru aceasta lipsește din documentarea noastră un bilanț actualizat al întregii arii alimentate.
𝗚𝗮𝘇𝘂𝗹 𝗲𝗰𝗼𝗻𝗼𝗺𝗶𝘀𝗶𝘁 𝗱𝗲 𝗼 𝘂𝘇𝗶𝗻𝗮 𝗶𝗻𝗰𝗵𝗶𝘀𝗮 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻 𝗰𝗲𝗰 𝗶𝗻 𝗮𝗹𝗯 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼𝗿𝗶𝗰𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘂𝗺 𝘃𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿.
Există capacități publicate, dar ele trebuie citite corect. Strategia din 2015 indică pentru stația Râureni 960.000 Nm³/zi, echivalentul aritmetic a 40.000 Nm³/oră. Separat, bilanțul termoficării pentru 2024 descrie racordul CET la Transgaz și o stație cu o capacitate maximă de 66.000 Nm³/oră. Aceste valori nu reprezintă automat debitul inițial al magistralei, rezerva disponibilă astăzi sau două capacități care pot fi pur și simplu adunate.
Diametrul conductei, luat singur, nu dovedește nici insuficiența, nici suficiența alimentării. Pentru răspuns sunt necesare capacitatea efectivă în condițiile de exploatare, presiunile disponibile și consumul simultan maxim. Nu am documentat o majorare istorică a presiunii care să permită afirmația că alimentarea a fost suplimentată astfel. Existența legăturii spre Drăgășani impune și clarificarea posibilității reale de alimentare dinspre sud.
𝗗𝗲 𝗹𝗮 𝗿𝘂𝗹𝗲𝘁𝗮 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗺 𝗮𝗳𝗹𝗮 𝗱𝗶𝗮𝗺𝗲𝘁𝗿𝘂𝗹. 𝗥𝗲𝘇𝗲𝗿𝘃𝗮 𝗱𝗲 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁𝗮 𝘀𝗲 𝗮𝗳𝗹𝗮 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗹𝗰𝘂𝗹𝗲.
Există și perspectiva unei infrastructuri noi. Transgaz publică notificări privind începerea lucrărilor la conducta Tetila–Horezu–Râmnicu Vâlcea. Compania menționează pentru proiectele finanțate prin Fondul pentru Mediu termenul contractual din 2027, dar și demersuri de prelungire a implementării până în 2029. Investiția trebuie urmărită, fără a fi confundată cu o capacitate deja disponibilă.
O conductă din plan poate pregăti viitorul. Pentru iarna prezentă contează conducta pusă în funcțiune.
În paralel, documentația noii centrale pentru termoficare prevede utilizarea gazului în locul cărbunelui. Planificarea trebuie să coreleze producția centralizată cu încălzirea individuală și celelalte consumuri, fără numărarea de două ori a acelorași locuințe, dar și fără omiterea consumatorilor noi.
O altă direcție demnă de studiu este valorificarea pentru Râmnic a resursei geotermale din zona Călimănești–Căciulata–Cozia. Literatura tehnică indică aproximativ 92–95°C la gura sondelor, resursa fiind deja utilizată local. Un sistem destinat Râmnicului ar trebui evaluat prin debitul suplimentar disponibil, costurile și pierderile transportului, precum și prin compararea cu eventuale foraje mai apropiate de consumatori.
O sursă suplimentară amplasată în nordul municipiului ar putea include cogenerare. Dacă aceasta ar folosi gaz din rețea, ar necesita un racord și o capacitate corespunzătoare; necesarul nu poate fi stabilit înaintea proiectării. Geotermia nu presupune însă, prin definiție, obligativitatea unui supliment pe gaz. Un studiu publicat în 2011 analiza chiar utilizarea în mici instalații de cogenerare a gazelor combustibile separate din apa geotermală locală — o propunere tehnică, nu dovada unui proiect realizat pentru Râmnic.
Subsolul poate oferi căldură. Fezabilitatea nu se scoate însă cu găleata: trebuie demonstrată.
Rămâne legitimă compararea unei surse de căldură mai apropiate de consumatori cu producția de pe platforma industrială. Amplasamentul trebuie judecat prin pierderi, investiții, costuri și siguranță, nu numai prin distanță.
Documentele găsite justifică nevoia unui răspuns public despre rezerva de alimentare la ger și despre funcționarea sistemului când un element important devine indisponibil. Nu demonstrează inevitabilitatea unei crize.
Nu bocim, așadar, căderea drobului de sare. Dar nici nu-i eliberăm certificat de stabilitate numai fiindcă încă nu a căzut.
𝗙𝗹𝗮𝗰𝗮𝗿𝗮 𝗮𝗹𝗯𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮 𝗮 𝗮𝗿𝗮𝗴𝗮𝘇𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀𝗶, 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝗹𝗲𝘀, 𝗮 𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹𝗲𝗶 𝗻𝘂 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮 𝘀𝗲 𝘀𝘁𝗶𝗻𝗴𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮 𝗽𝗿𝗲𝘃𝗲𝗱𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗮 𝗿𝗮𝗺𝗮𝘀 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗽𝗲 𝗵𝗮𝗿𝘁𝗶𝗲.
&&&
𝗖𝘂 𝗰𝗲 𝗶𝗻𝗰𝗮𝗹𝘇𝗶𝗺 𝗮𝗽𝗮𝗿𝘁𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲? 𝗔𝘂𝘁𝗼𝗻𝗼𝗺𝗶𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝗻𝘁𝗲𝗶 𝘀𝗶 𝗮𝗹𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁𝗶𝘃𝗲𝗹𝗲 𝗹𝗮 𝗴𝗮𝘇
Când încălzirea comună devine nesigură, locatarii caută o soluție pe care să o poată controla. Alegerea este de înțeles. La bloc, însă, libertatea tehnică este mai restrânsă decât la casă: contează instalațiile existente, spațiul, alimentarea electrică și prepararea apei calde.
Chiar dacă am convenit că nu bocim preventiv stingerea flăcării albastre, merită să știm ce alternative avem înainte ca urgența să ne aleagă instalația, iar factura să ne explice alegerea.
𝗜𝗻𝗰𝗮𝗹𝘇𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗿𝗶𝗰𝗮 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝘀𝗶𝗻𝗴𝘂𝗿𝗮 𝘁𝗲𝗵𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲.
Centrala electrică, convectoarele, caloriferele electrice, aerotermele, cablurile și covorașele pentru pardoseală, foliile încălzitoare cu carbon și panourile radiante cu infraroșu produc căldură prin rezistență electrică. Diferă prin amplasare, distribuția căldurii și posibilitățile de reglare, dar transformă aproximativ un kWh electric într-un kWh de căldură la locul utilizării.
Denumirile „carbon” și „infraroșu” descriu materiale ori modalități de transmitere a căldurii; nu sunt parole cu care se suspendă legile fizicii. Confortul și economiile posibile depind de instalație, izolație, reglaje și spațiul încălzit.
Pompa de căldură funcționează diferit: transferă căldură din mediul exterior și poate furniza mai multe unități de energie termică pentru fiecare unitate de electricitate consumată. Aici se află diferența care poate schimba factura.
𝗔𝗰𝗲𝗲𝗮𝘀𝗶 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗶𝗲 𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗿𝗶𝗰𝗮, 𝗱𝗮𝗿 𝗻𝘂 𝗮𝗰𝗲𝗹𝗮𝘀𝗶 𝗿𝗲𝘇𝘂𝗹𝘁𝗮𝘁 𝘁𝗲𝗿𝗺𝗶𝗰.
Pentru apartamente, o variantă de evaluat este aparatul de aer condiționat reversibil, adică pompa de căldură aer–aer. Alegerea trebuie făcută pentru încălzire, verificând performanța sezonieră și capacitatea la temperaturi scăzute. Eficiența dintr-un punct favorabil de testare nu descrie întreaga iarnă: broșura comercială nu ține loc de prognoză meteo.
Camerele separate pot necesita mai multe unități, iar apa caldă menajeră cere o soluție distinctă. Amplasarea echipamentelor, zgomotul și evacuarea apei de dezghețare trebuie rezolvate prin proiectarea concretă a instalației.
Pompele aer–apă pot alimenta calorifere sau încălzire în pardoseală. Integrarea lor trebuie însă verificată pentru fiecare clădire. Temperaturile mai mici ale agentului termic favorizează eficiența; unele instalații pot necesita calorifere mai mari sau alte adaptări.
𝗖𝗼𝗺𝗽𝗮𝗿𝗮𝗺 𝗰𝗮𝗹𝗱𝘂𝗿𝗮 𝘂𝘁𝗶𝗹𝗮, 𝗻𝘂 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗲𝘁𝗶𝗰𝗵𝗲𝘁𝗮 𝗮𝗽𝗮𝗿𝗮𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶.
Un exemplu aritmetic arată diferențele, fără să reprezinte o ofertă sau o promisiune. La electricitate de 1,20 lei/kWh, o pompă cu performanță sezonieră 4 ar asigura căldură cu aproximativ 0,30 lei/kWh; la performanță 3, costul ar fi 0,40 lei/kWh. Încălzirea prin rezistențe ar rămâne în jurul valorii de 1,20 lei/kWh. Tariful electric este o ipoteză de calcul, care trebuie înlocuită cu prețul final al contractului fiecăruia.
Ca reper pentru gaz, oferta ENGIE consultată indică aproximativ 0,348 lei/kWh cu TVA pentru categoriile casnice uzuale din distribuția Distrigaz Sud Rețele, sub rezerva mecanismului de facturare explicat în document. La un randament sezonier presupus de 94%, rezultă aproximativ 0,37 lei/kWh util. Exemplul nu garantează factura unui consumator sau performanța oricărei centrale.
Prin urmare, gazul poate rămâne competitiv, iar pompa de căldură poate avea un cost de funcționare mai mic. Prețul energiei și performanța reală pot schimba ordinea.
𝗡𝘂 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗮 𝘂𝗻 𝗰𝗮𝘀𝘁𝗶𝗴𝗮𝘁𝗼𝗿 𝘂𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗮𝗹, 𝗮𝗰𝗲𝗹𝗮𝘀𝗶 𝗶𝗻 𝗼𝗿𝗶𝗰𝗲 𝗰𝗮𝘀𝗮 𝘀𝗶 𝗽𝗲 𝗼𝗿𝗶𝗰𝗲 𝗳𝗮𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮.
La costul energiei se adaugă investiția, întreținerea și lucrările necesare. O pompă aer–apă ori sol–apă poate cere o investiție atât de mare, mai ales cu adaptarea instalației, încât o centrală modernă în condensare să pară, prin comparație, „pistol cu apă”, îndeosebi dacă racordul de gaze și instalația interioară există deja. Comparația nu trebuie extinsă automat la un aparat reversibil aer–aer, care are altă configurație și nu asigură aceleași servicii.
Economia din exploatare și recuperarea investiției sunt două socoteli distincte. O factură mai mică nu șterge cu buretele prețul montajului.
Fotovoltaicele pot modifica bilanțul prin energia produsă și utilizată în locuință. Nu pot fi însă introduse în calcul ca și cum soarele ar respecta programul termostatului: trebuie considerate producția din sezonul rece, consumul din orele fără soare și energia cumpărată din rețea.
Comparația cu termoficarea cere prețul final aplicabil căldurii facturate. La nivelul comunității trebuie considerate și subvențiile, investițiile și pierderile. Costul care nu apare pe factura locatarului nu dispare; poate ajunge pe altă factură, plătită împreună.
𝗧𝗲𝗿𝗺𝗼𝗳𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻 𝗰𝗼𝗺𝗯𝘂𝘀𝘁𝗶𝗯𝗶𝗹.
Este un sistem de furnizare a căldurii. Sistemele moderne pot integra pompe de căldură mari, căldură recuperată și combinații de surse. Alegerea orașului nu trebuie redusă la termoficarea în forma actuală sau la câte o centrală pe gaz în fiecare locuință.
Electrificarea încălzirii trebuie corelată cu puterea disponibilă în apartamente, blocuri și rețeaua de distribuție. Nu rezolvăm problema unei conducte aglomerate trimițând, fără calcule, întreaga cerere la un transformator.
Reducerea consumului anual de gaz nu garantează aceeași reducere în zilele geroase: dacă gazul rămâne sursa de rezervă tocmai atunci, dependența de vârf poate persista.
Casele și unele clădiri de birouri, comerciale sau instituționale pot avea mai mult spațiu pentru instalații și soluții comune. Acolo pot fi evaluate suplimentar pompele sol–apă, cazanele pe peleți sau lemn și combinațiile dintre surse.
Peleții permit stocarea combustibilului, dar nu sunt automat mai ieftini decât gazul. Exemplele comerciale consultate, de 33,49–34,99 lei pentru sacul de 15 kg, conduc, la puterea calorifică declarată de 4,8 kWh/kg și un randament presupus de 85%, la aproximativ 0,55–0,57 lei/kWh util, înaintea transportului și consumurilor auxiliare.
Biomasa aduce și problema emisiilor. Instalațiile moderne pot polua mult mai puțin decât sobele obișnuite, însă arderea produce în continuare particule și alți poluanți. Autonomia față de conducta de gaz nu trebuie plătită fără socoteală cu aerul respirat de vecini.
Pentru locatari, soluția potrivită depinde de clădire, instalații, buget și confort. Pentru administrație, problema este coordonarea acestor alegeri cu infrastructura comună.
Alternativele merită evaluate din timp, astfel încât încălzirea locuințelor să nu devină un alt drob de sare, privit cu îngrijorare de la o iarnă la alta.
𝗖𝗮𝗹𝗱𝘂𝗿𝗮 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗮𝘀𝗲 𝘀𝗲 𝗽𝗹𝗮𝗻𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮 𝗶𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝘀𝗮 𝘃𝗶𝗻𝗮 𝗳𝗿𝗶𝗴𝘂𝗹. 𝗗𝘂𝗽𝗮, 𝗿𝗶𝘀𝗰𝗮𝗺 𝘀𝗮 𝗶𝗻𝗰𝗮𝗹𝘇𝗶𝗺 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝗹𝗲𝘀 𝗱𝗶𝘀𝗰𝘂𝘁𝗶𝗮...
Colajele ilustrative - primele două, create cu AI - au sursele în descrieri; precedenta documentare #Termoficare #RâmnicuVâlcea/ 𝙡𝙚𝙘𝙩𝙞𝙖 𝙖𝙣𝙞𝙡𝙤𝙧 '50 - 𝙜𝙖𝙣𝙙𝙞𝙧𝙚𝙖 𝙥𝙚 𝙩𝙚𝙧𝙢𝙚𝙣 𝙡𝙪𝙣𝙜, 𝙙𝙖𝙧 𝙛𝙖𝙧𝙖 𝙖 𝙪𝙞𝙩𝙖 𝙡𝙚𝙜𝙞𝙡𝙚 𝙛𝙞𝙯𝙞𝙘𝙞𝙞 are link în descrierea colajului trei - toate cu descrieri sunt la această legătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu