Aici se aflau adunați vreo 30 de săteni, din care aproape un
sfert erau femei, stând la mese vociferând agitați, fiecare având pahare și
sticle cu băuturile preferate, de diferite tării. Toți strigau, gesticulau, dar
nu asculta nimeni pe nimeni, deseori auzindu-se, prin norii fumului de țigări,
înjurături simple sau alcătuite din mai multe cuvinte legate, din care nu
lipseau: nașterea, soția, mama, sfinții, morții...
Singurul care fierbea, dar nu izbucnea, era cârciumarul care
scria consumațiile pe caietul ferfelițat, fiind supărat că, până la acea oră de
la miezul zilei, nu încasase niciun ban, iar până la venirea pensiilor,
ajutoarelor sociale și alocațiilor copiilor mai erau vreo două săptămâni.
Intrând în cârciumă, fermierul, nebăgat de nimeni în seamă,
strigă de două ori să se facă liniște. Văzând că nu este ascultat, trase un
scaun, se urcă pe el, bătu de câteva ori din palme, fluieră cu două degete ca
să se mai domolească zarva și strigă la cei din încăpere:
− Măi dragilor, măi fraților! Ascultați-mă o clipă! Caut
vreo 15 persoane, femei și bărbați, la cules de vie, plătesc bine la sfârșitul
zilei! Am de lucru o săptămână!
− Lasă-ne, patroane, în pace, nu ne mai deranja că suntem destul de cătrăniți! - îi strigă unul burtos cu cămașa deschisă până la buric.
− De muncă ne arde nouă acum? - țipă și o femeie după ce
goli berea din sticlă.
− Măi fraților, măi oamenilor! Ajutați-mă! Că acum e
momentul, apoi se strică vremea, încep ploile și mucegăiesc strugurii pe araci!
– îi imploră viticultorul. Plătesc bine, un milion la zi!
− Poți să ne dai și două, că nu ne interesează! Avem beleaua noastră mult mai grea! - replică lehamite un tânăr care butona telefonul, trimițând SMS-uri la prieteni.
