Cărțile autorului Ion Micuț: opt volume de epigrame + schița monografică a satului Bârsești, com. Mihăești/ Vâlcea); și prefața unuia din volume, semnată de dr. Elis Râpeanu

N-am obiceiul să scriu prefețe la volumele gata pentru tipar, de fapt, pentru volumele pe care autorii se pregătesc să le editeze, dar am comis câteva excepții. Și nu neapărat pentru personalități, ci pentru cărți care demonstrează valoarea căpătată de „condeiul” autorului, progresul realizat în serviciul acestei specii pe care unii o consideră o bagatelă, publicându-și maculatura între coperți simandicoase, nu de puține ori lăudată. (epigramele aferente capturilor)

Volumul de față demonstrează însă că juristul Ion Micuț și-a perfecționat condeiul, dar nu cel cu care semna condamnările la „camera de odihnă și creație”, ci pe cel care depistează fapte și aspecte pe care le prezintă cititorului spre luare aminte pentru ca acesta să dea verdictul

Ion Micuț/ Revolta din cârciumă/ vol. «În carcera libertății»

Viticultorul Gică Bogatu s-a dus la începutul lunii octombrie la cârciuma din sat, unde știa că se adună localnicii, pentru a angaja 14-15 lucrători necesari la recoltarea strugurilor din podgorie, pe o perioadă de 10 zile.

Aici se aflau adunați vreo 30 de săteni, din care aproape un sfert erau femei, stând la mese vociferând agitați, fiecare având pahare și sticle cu băuturile preferate, de diferite tării. Toți strigau, gesticulau, dar nu asculta nimeni pe nimeni, deseori auzindu-se, prin norii fumului de țigări, înjurături simple sau alcătuite din mai multe cuvinte legate, din care nu lipseau: nașterea, soția, mama, sfinții, morții...

Singurul care fierbea, dar nu izbucnea, era cârciumarul care scria consumațiile pe caietul ferfelițat, fiind supărat că, până la acea oră de la miezul zilei, nu încasase niciun ban, iar până la venirea pensiilor, ajutoarelor sociale și alocațiilor copiilor mai erau vreo două săptămâni.

Intrând în cârciumă, fermierul, nebăgat de nimeni în seamă, strigă de două ori să se facă liniște. Văzând că nu este ascultat, trase un scaun, se urcă pe el, bătu de câteva ori din palme, fluieră cu două degete ca să se mai domolească zarva și strigă la cei din încăpere:

− Măi dragilor, măi fraților! Ascultați-mă o clipă! Caut vreo 15 persoane, femei și bărbați, la cules de vie, plătesc bine la sfârșitul zilei! Am de lucru o săptămână!

− Lasă-ne, patroane, în pace, nu ne mai deranja că suntem destul de cătrăniți! - îi strigă unul burtos cu cămașa deschisă până la buric.

− De muncă ne arde nouă acum? - țipă și o femeie după ce goli berea din sticlă.

− Măi fraților, măi oamenilor! Ajutați-mă! Că acum e momentul, apoi se strică vremea, încep ploile și mucegăiesc strugurii pe araci! – îi imploră viticultorul. Plătesc bine, un milion la zi!

− Poți să ne dai și două, că nu ne interesează! Avem beleaua noastră mult mai grea! - replică lehamite un tânăr care butona telefonul, trimițând SMS-uri la prieteni.