Horezu – identitate și personalitate etnoculturală

În configuraţia etnoculturală a judeţului Vâlcea, oraşul Horezu este centrul unei subzone deosebit de productive şi performante, care coagulează fondul structural al zonei Vâlcea în contextul culturii populare româneşti, cuprinzând valori recunoscute pe plan naţional, mai ales în domeniul artei populare. “Ceramica de Hurez” este una din mărcile identitare ale spaţiului vâlcean în cultura tradiţională din România.

Această realitate este rezultatul unei evoluţii de câteva veacuri, dinamizate, de la cumpăna secolelor XVII-XVIII, odată cu ctitoria brâncovenească a Hurezilor, de dialogul între artele cultivate în mediul mănăstiresc şi meşteşugurile de tradiţie ţărănească. Ea a fost explorată şi evaluată de cerc
etători exponenţiali ai etnografiei româneşti, precum Tancred Bănăţeanu, Gheorghe Focşa, Corina Nicolescu, Paul Petrescu, Elena Secoşan, Barbu Slătineanu, Paul Stahl, Georgeta Stoica, Ion Vlăduţiu, Boris şi Silvia Zderciuc şi alţii. Bibliografia etnografică românească a ultimului veac include numeroase studii şi volume, în care arta populară din Vâlcea şi, cu precădere, aceea a Horezului, se bucură de o exegeză pertinentă, însoţită şi de o iconografie expresivă. Dintre acestea, menţionăm doar titlurile care acordă Horezului un interes consistent: Ceramica românească (1938), de Barbu Slătineanu; Ceramica de Hurez (1956), de Paul Petrescu şi Paul Stahl, Olăria ţărănească din Vâlcea (1965), de Paul Petrescu şi Paul Stahl; Arta populară din zonele Argeş şi Muscel (1967), de Florea Bobu Florescu, Paul Petrescu, Paul Stahl; Ceramica românească tradiţională (1974), de Corina Nicolescu, Paul Petrescu.

Un moment de vârf în cercetarea artei populare vâlcene, inclusiv a celei din Horezu şi arealul său, l-a constituit apariţia, în 1972, a primei sinteze ştiinţifice în materie: monografia-album Arta populară din Vâlcea, de Georgeta Stoica, Elena Secoşan, Ion Vlăduţiu, Paul Petrescu – lucrare elaborată sub patronajul şi cu sprijinul financiar al CJCES Vâlcea şi cu managementul ştiinţific şi editorial al CJCÎCPMAM Vâlcea, asigurat de Gheorghe Deaconu şi Ioan St. Lazăr. În această lucrare, oraşul Horezu, viguros şi polivalent centru meşteşugăresc, cu forţă de iradiere în arealul înconjurător (care acoperă, aproximativ, întinderea fostului raion Horezu, din cuprinsul defunctei regiuni Argeş) – este omniprezent. În capitolul introductiv, Ion Vlăduţiu plasează Horezul în subzona nordică a Vâlcii: “O altă arie sau subzonă etnografică, individualizată prin arhitectura construcţiilor, prin interiorul