Cîți, din toate părțile țării, cu beteșuguri și speranțe, cu copii și cu bagaje, n-au venit să-și caute aici — încă de la început de primăvară — sănătatea, odihna, „izvorul“?! Fiindcă la Olănești, de unde pleacă mai zilnic turisme în fel de fel de direcții, e vorba de izvoare, de colite, de calculi renali, de cură, de tratament... De jur-împrejur sînt peșteri, sînt mănăstiri, sînt monumente istorice și locuri pe unde au călcat pași de voievozi, pe unde au trecut în tumulturi haiduci în cete și panduri, cu scrâșnetele ghem pe lama topoarelor, pe unde colonii romani au sîngerat biruind. Istoria ardea cu cărbuni de aur.
Aici şi azi sînt izvoare. Cu numere: 3, 7, 10, 19, 24... ş.a.m.d. Un corp de medici specializaţi indică riguros oamenilor cele ce se potrivesc hibelor fiecăruia şi specifică dietele, orele de somn, recreaţiile; o suită de surori se preocupă de tratamente; două cantine cu ospătare îmbrăcate ca la farmacie au grijă de doleanţele (şi uneori chiar de capriciile...) vizitatorilor staţiunii, iar „apele" se plimbă cu turiştii. Se plimbă cele pe care le bei, se plimbă cele cu care te îmbâiezi, se plimbă cele care curg de veac şi se plimbă şi cele care tremură — acuma din văzduh cernute, fiindcă în clipa cînd coborîm la Olăneşti-Băi... plouă.
*
Pe-o coastă (o treime — trup și două treimi — acoperiş, ca să nu mai vorbim şi de turlă, care înţeapă ca suliţele dace, de parcă ar soma cerul...), pe o coastă se ridică bisericuţa din Albac, adusă în 1908 la Florica, în fostul judeţ Argeş, iar apoi de acolo mutată în 1954 la Olăneşti şi reintinerită.Albacul e in Apuseni. În Apuseni unde, pe cînd încă nu plecase la drum lăcaşul acesta sortit să aibă numai pînă acum trei vetre: Transilvania, Muntenia şi Oltenia, s-a rugat Horia înainte de a porni în răzmeriţă. Bisericuţa e din bîrne şi draniţă; din semeţii, amintire şi fum; e din jurăminte, sudălmi şi lacrimă. De-a dreapta uşii, la intrare, sculptate pe lemn în relief, ea-şi păstrează versurile ce i le-a închinat Octavian Goga, Poate, ca simetrie estetică, ar fi fost nimerit ca pe talerul celălalt al balanţei, adică de-a stînga aceleiaşi uşi, să-i fi împodobit roua nu mai puţin vibrantele strofe ale lui Ion Pilat. Iar vecinătatea firească ar fi ţinut şi de dimensiunile incluse eu evidenţă în acest monument muzeal, nu numai de istoricul rutei parcurse şi nu numai de artă. Ar fi ţinut de cărbunele continuităţii.
*
Înăuntrul unei arii restrinse şi accidentate, pe numai un deget de atlas, toponimia îngrămădeşte ispite pentru care fantezii înzestrate de scriitori ar avea de obosit nopţile cine ştie cîtor luni, cîtor ani... O comună de la vreo trei kilometri se cheamă semeţ şi definitiv: Muiereasca. Pînă la ea, dai în Șuta. Și pădurea-i nărăvaşă! Piscului dintr-acolo i se spune baladic, dar imperial: Culmea frunţilor. El stă uneori argintat şi după ce — primăvara — ultimele petale de caişi s-au deschis, pentru că natura e pe cît de cochetă, pe atît de echilibrată. Ea nu-şi permite nici crepusculul candorii, nici inflaţii de înţelepciune, dar în acelaşi timp e departe de a posti şi încropită din amîndouă, legumeşte din fiecare. Stîncii aceleia mai înalte decît blocul i s-a păstrat numele de Piatra scrisă şi pe undeva curge pîrîul Mînzu, parcă ieşit odată cu zorii din „Metamorfozele" lui Ovidiu. Alte locuri amintesc, prin rezonanţa lor, de capitole largi ale faunei carpatine: Vulpoieşti, Purcăreţi. Groapa lupilor. Nu sînt uitaţi nici iepurii, nici şerpii — dar să-i lăsăm, cu şi fără picioare, iuţi, să lunece in legendele pe care nu li le ştim, iar noi să aliniem Comanca, Gurguiata, Muşei, Pitrişu, după canoanele alfabetului, deşi ecoul stîrnit de rostirea lor tare mentolează gîndul că pentru atîta expresivă simplitate totuşi alfabetele sînt de atîtea ori goale de litere. O literă e un semn convenţional, înmulţită cu cifre mari, ea ajunge pogoane şi hărţi, o poţi geomelriza in cuvinte, stivui în tomuri, poţi alcătui fîneţe întregi cu ea şi bărăgane de semne, dar tot convenţionale. Şi viaţa... viaţa scapă convenţiilor, se revărsă peste gulerul, peste buzele, peste creştetele literelor. Ea cutreieră tăcerea ca vîntul care a început de adineaori să bată cu miros de sulf şi de coajă de molid.
Trei fotografi, două femei şi un bărbat. ..,,imortalizează” cenuşiu pe consumatorii de ape. Ei aduc pe cărucioare un urs împăiat şi un viezure jerpelit de la muzeu, iar de lanț — un cîine lup, acesta viu, însă pe jumătate ştirb. Mai au o rachetă zugrăvită pe carton şi mai au un metru de placaj, cu flori reverberate interogativ de sub vopsea, placaj găurit Ia mijloc pentru portretul amatorilor. Ieri, burzuluită, vremea se pusese brusc pe viscolit şi pe ninsoare, deşi Olăneştii sînt apăraţi de curenţi, iar fotografii fugeau cu... ursul şi cu restul trusei, prin tîrg. Păcat că n-a avut cine să-i fotografieze! Ar fi fost şi instantaneul unei fantezii atmosferice, care a prefăcut pînă dimineaţa totul într-un orăşel de zahăr şi săniuţe : două forme ale copilăriei. Asta, ca să se joace, ori din frivolitate? Nici, nici. Din gingăşie pentru cărbunele din nasul omului de zăpada, ţuguiat şi bun...
Aici şi azi sînt izvoare. Cu numere: 3, 7, 10, 19, 24... ş.a.m.d. Un corp de medici specializaţi indică riguros oamenilor cele ce se potrivesc hibelor fiecăruia şi specifică dietele, orele de somn, recreaţiile; o suită de surori se preocupă de tratamente; două cantine cu ospătare îmbrăcate ca la farmacie au grijă de doleanţele (şi uneori chiar de capriciile...) vizitatorilor staţiunii, iar „apele" se plimbă cu turiştii. Se plimbă cele pe care le bei, se plimbă cele cu care te îmbâiezi, se plimbă cele care curg de veac şi se plimbă şi cele care tremură — acuma din văzduh cernute, fiindcă în clipa cînd coborîm la Olăneşti-Băi... plouă.
*
Pe-o coastă (o treime — trup și două treimi — acoperiş, ca să nu mai vorbim şi de turlă, care înţeapă ca suliţele dace, de parcă ar soma cerul...), pe o coastă se ridică bisericuţa din Albac, adusă în 1908 la Florica, în fostul judeţ Argeş, iar apoi de acolo mutată în 1954 la Olăneşti şi reintinerită.Albacul e in Apuseni. În Apuseni unde, pe cînd încă nu plecase la drum lăcaşul acesta sortit să aibă numai pînă acum trei vetre: Transilvania, Muntenia şi Oltenia, s-a rugat Horia înainte de a porni în răzmeriţă. Bisericuţa e din bîrne şi draniţă; din semeţii, amintire şi fum; e din jurăminte, sudălmi şi lacrimă. De-a dreapta uşii, la intrare, sculptate pe lemn în relief, ea-şi păstrează versurile ce i le-a închinat Octavian Goga, Poate, ca simetrie estetică, ar fi fost nimerit ca pe talerul celălalt al balanţei, adică de-a stînga aceleiaşi uşi, să-i fi împodobit roua nu mai puţin vibrantele strofe ale lui Ion Pilat. Iar vecinătatea firească ar fi ţinut şi de dimensiunile incluse eu evidenţă în acest monument muzeal, nu numai de istoricul rutei parcurse şi nu numai de artă. Ar fi ţinut de cărbunele continuităţii.
*
Înăuntrul unei arii restrinse şi accidentate, pe numai un deget de atlas, toponimia îngrămădeşte ispite pentru care fantezii înzestrate de scriitori ar avea de obosit nopţile cine ştie cîtor luni, cîtor ani... O comună de la vreo trei kilometri se cheamă semeţ şi definitiv: Muiereasca. Pînă la ea, dai în Șuta. Și pădurea-i nărăvaşă! Piscului dintr-acolo i se spune baladic, dar imperial: Culmea frunţilor. El stă uneori argintat şi după ce — primăvara — ultimele petale de caişi s-au deschis, pentru că natura e pe cît de cochetă, pe atît de echilibrată. Ea nu-şi permite nici crepusculul candorii, nici inflaţii de înţelepciune, dar în acelaşi timp e departe de a posti şi încropită din amîndouă, legumeşte din fiecare. Stîncii aceleia mai înalte decît blocul i s-a păstrat numele de Piatra scrisă şi pe undeva curge pîrîul Mînzu, parcă ieşit odată cu zorii din „Metamorfozele" lui Ovidiu. Alte locuri amintesc, prin rezonanţa lor, de capitole largi ale faunei carpatine: Vulpoieşti, Purcăreţi. Groapa lupilor. Nu sînt uitaţi nici iepurii, nici şerpii — dar să-i lăsăm, cu şi fără picioare, iuţi, să lunece in legendele pe care nu li le ştim, iar noi să aliniem Comanca, Gurguiata, Muşei, Pitrişu, după canoanele alfabetului, deşi ecoul stîrnit de rostirea lor tare mentolează gîndul că pentru atîta expresivă simplitate totuşi alfabetele sînt de atîtea ori goale de litere. O literă e un semn convenţional, înmulţită cu cifre mari, ea ajunge pogoane şi hărţi, o poţi geomelriza in cuvinte, stivui în tomuri, poţi alcătui fîneţe întregi cu ea şi bărăgane de semne, dar tot convenţionale. Şi viaţa... viaţa scapă convenţiilor, se revărsă peste gulerul, peste buzele, peste creştetele literelor. Ea cutreieră tăcerea ca vîntul care a început de adineaori să bată cu miros de sulf şi de coajă de molid.
Trei fotografi, două femei şi un bărbat. ..,,imortalizează” cenuşiu pe consumatorii de ape. Ei aduc pe cărucioare un urs împăiat şi un viezure jerpelit de la muzeu, iar de lanț — un cîine lup, acesta viu, însă pe jumătate ştirb. Mai au o rachetă zugrăvită pe carton şi mai au un metru de placaj, cu flori reverberate interogativ de sub vopsea, placaj găurit Ia mijloc pentru portretul amatorilor. Ieri, burzuluită, vremea se pusese brusc pe viscolit şi pe ninsoare, deşi Olăneştii sînt apăraţi de curenţi, iar fotografii fugeau cu... ursul şi cu restul trusei, prin tîrg. Păcat că n-a avut cine să-i fotografieze! Ar fi fost şi instantaneul unei fantezii atmosferice, care a prefăcut pînă dimineaţa totul într-un orăşel de zahăr şi săniuţe : două forme ale copilăriei. Asta, ca să se joace, ori din frivolitate? Nici, nici. Din gingăşie pentru cărbunele din nasul omului de zăpada, ţuguiat şi bun...
Din gingăşie.
Sursa: Ion CARAION/ «Istoria ardea cu cărbuni de aur»/ revista ,,Magazin”/ Sâmbătă 16 aprilie 1966.
Sursa: Ion CARAION/ «Istoria ardea cu cărbuni de aur»/ revista ,,Magazin”/ Sâmbătă 16 aprilie 1966.
Poza de grup de la #PiatraScrisă e din «Sportul popular»/ ,,Organ al Uniunii de cultură fizică și sport din R. P. Romînă”/ Joi 7 august 1958.
Foto din colaj una câte una cu descrieri și linkuri spre mai multe informații în conexiune - la această legătură.
______
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #UZPR #BisericuțadinAlbac #PiatraScrisă #Gurguiata #Olăneşti #Comanca #IonCaraion #Olănești #StelianDiaconescu #JurnalulFericirii #MarinPreda #NicolaeSteinhardt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu