Faceți căutări pe acest blog

31 oct. 2024

«Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni»/ lansare proiect (informații din 26 oct. 2021)

Comunicat:
O nouă Bibliotecă a Vâlcii – o Bibliotecă Tezaur, o Bibliotecă pentru viitori: „Banca” autorilor vâlceni

Sub patronajul Consiliului Județean Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Editura Fântâna lui Manole a Ateneului Meșterul Manole, din Golești-Vâlcea, și Editura-Tipografia Proșcoala, din Râmnicu-Vâlcea, se asociază, într-un parteneriat public-privat - care nu presupune utilizarea de fonduri publice și nici alte resurse materiale -, să constituie și să pună în online, începând cu data de 1 ianuarie 2022, «Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni» (BVAV). Este vorba despre o bibliotecă în format digital, constituită – pentru județul Vâlcea - în cadrul proiectului de memorie și cunoaștere locală «Istoria locală@biblioteca ta publică» (Local History@Your Public Library), în care Biblioteca Județeană Vâlcea/ Instituție de Cultură a Consiliului Județean Vâlcea este partener cu Bibliotecile Județene Bihor, Brăila, Cluj și Suceava, de 10 ani (începând din 2011).
Inițiativa „adoptă” și „adaptează” un proiect al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Vâlcea, din anii 2003-2004, derulat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea (director: Dumitru Lazăr), conceput și manageriat de Gheorghe Deaconu, care a capacitat, în realizarea lui, șase cărturari recunoscuți ai Vâlcii – Gheorghe Dumitrașcu, Dumitru Lazăr, Ioan St. Lazăr, Costea Marinoiu, Dumitru Mitrana și Ion Soare. Cei șapte realizatori și-au asumat misiunea de a elabora și publica antologia «O sută de autori vâlceni» (selectați dintr-o listă preliminară, de câteva sute de nume). Lucrarea, aflată într-un stadiu avansat de elaborare, a fost depusă, la 31 decembrie 2004, în format pretipărit și electronic, în arhiva DJCCPCN Vâlcea și în arhiva BJ Vâlcea, dar, după 1 ianuarie 2005, proiectul a fost abandonat. Între timp, seria „Volume de autor” a BIBLIOTECII AUTORILOR VÂLCENI (fondator și coordonator: Gheorghe Deaconu) a fost deschisă prin volumul: Doru Moțoc, «Textul – înainte de toate! Teatru», Prefață de Ion Soare, Ediție îngrijită și Postfață de Gheorghe Deaconu, volum editat de DJCCPCN Vâlcea și apărut cu generosul sprijin al parlamentarului Vintilă Matei, senator de Vâlcea, la Editura și Tipografia Conphys, 2004, Râmnicu-Vâlcea.«Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni» este un proiect editorial nou, care își propune să colecteze, să conserve și să gestioneze, în format digital, opera tipărită a autorilor vâlceni, operând cu sintagma «Autor vâlcean» într-o accepție ce urmează să fie definită și, desigur, anunțată. Noua inițiativă - bazându-se, așadar, pe travaliul cărturăresc, editorial și tipografic încorporat în istoria seculară a cărții în Vâlcea - este o bibliotecă a trecutului, a patrimoniului, dar și o bibliotecă a creativității contemporane, concepută ca un corolar al conlucrării între formatul tipărit și formatul digital al cărților/ scrierilor. Dar BVAV se vrea, mai ales, o bibliotecă pentru viitorul cultural al Râmnicului, al Vâlcii, o bibliotecă accesibilă oricând, de oriunde, gratuit – evident, DOAR în scopuri educationale: de instrucție, cercetare, formare si informare (scopuri non-comerciale).

«Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni» își asumă două obiective, care sunt, totodată, și argumente ale constituirii și funcționării ei: (1) să pună la dispoziția cititorilor / utilizatorilor de toate vârstele și de toate profesiile, cu precădere tinerilor studioși, într-o formă unitară, sistematică și accesibilă/ adaptată actualelor și viitoarelor facilități ale Tehnologiei Informației, producția editorială a Vâlcii, de la începuturile tiparului și până astăzi; (2) să ofere cercetătorilor, editorilor și tipografilor „materie primă” pentru noi creații - realizări științifice, editoriale și tipografice, bineînțeles, în condițiile respectării normelor deontologiei profesionale și a prevederilor legislației dreptului de autor/ paternității editoriale.*

«Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni» va fi structurată pe COLECȚII DE AUTOR: fiecărui autor i se va rezerva o colecție, care va fi precedată de o fișă biobibliografică a autorului (inclusiv referințe critice) – preluată tot din surse tipărite, și va cuprinde textele publicate (tipărite) ale autorului, în ordinea cronologică a apariției lor. Cu acordul scris al autorilor (sau, după caz, al moștenitorilor legali), se vor colecta și conserva și texte inedite.

«Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni» pornește la drum cu un colectiv de realizare format din: Valentin Smedescu, salariat al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea din anul 2002 (coordonator proiect
«Istoria locală@biblioteca ta publică» (Local History@Your Public Library) pentru județul Vâlcea/ șef Serviciu „Îndrumare metodologică și Coordonare filiale”), care va fi trezorierul și custodele BVAV; Gheorghe Deaconu, editor, managerul Editurii Fântâna lui Manole a AMM; Dumitru Ciobanu, editor și tipograf, managerul Editurii / Tipografiei Proșcoala.

Până la 31 decembrie 2021, cei trei realizatori vor definitiva proiectul, document care va fi Actul constitutiv al «Bibliotecii Virtuale a Autorilor Vâlceni», și vor redacta cele două instrumente pentru managementul ei: Regulamentul de organizare și funcționare și Buletinul informativ.

Lansăm proiectul «Biblioteca Virtuală a Autorilor Vâlceni» astăzi, 26 octombrie 2021, ziua în care regretatul nostru scriitor ION SOARE, inițiatorul și coordonatorul Enciclopediei județului Vâlcea – „Cartea cărților vâlcene” – ar fi împlinit 80 de ani, ca un semn de cinstire a memoriei și de prețuire a operei sale cărturărești.

Vă oferim, mai jos, două documentare dedicate, menite să marcheze împlinirea a 80 de ani de la nașterea cărturarului: unul sub egida Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vâlcea și a Ateneului Meșterul Manole, iar celălalt al Forumului Cultural al Râmnicului, Fundației Culturale Sfântul „Antim Ivireanul” și, de asemenea, al Ateneului Meșterul Manole. Așadar:
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vâlcea & Ateneul Meșterul Manole: «Ion Soare - arhivist, cercetător și editor de documente, lingvist și istoric al culturii - 80 de ani de la naștere/ documentar biobibliografic» și
Forumul Cultural al Râmnicului & Fundația Culturală Antim Ivireanul & Ateneul Meșterul Manole: «Memorial Ion Soare (1941 – 2020)/ 80 de ani de la naștere»

Revenind, prima colecție a BVAV va fi rezervată autorului ION SOARE și ea va fi realizată, experimental și promoțional, până la 1 ianuarie 2022, data oficială de deschidere a «Bibliotecii Virtuale a Autorilor Vâlceni», cum am anunțat, în cadrul platformei www.istorielocala.ro, cu promovare/ conținut și pe:
https://www.facebook.com/bibliotecivalcene
https://memoriavalceana.blogspot.com/
https://www.youtube.com/@bibliovl
https://www.istorielocala.ro/
https://www.flipsnack.com/bibliotecivalcene/
https://issuu.com/bibliotecivalcene
https://bibliotecivalcene.blogspot.com/
https://x.com/valnext

Autori vâlceni de pretutindeni, Banca Editorială a Râmnicului vă așteaptă să depuneți cu încredere textele Dumneavoastră! 👏👏👏

Comunicat asumat/ semnat de:
Gheorghe DEACONU
Dumitru CIOBANU
Valentin Smedescu

_____
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvau #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni

_________
*https://www.istorielocala.ro/termeni-conditii/ (descrierea de la lansarea proiectului, în anul 2011):
Prima pagina a site-ului www.istorielocala.ro este in continua schimbare doatoria faptului ca informatiile sunt introduse concomitent din cinci judete, iar ultimele articole publicate, intotdeauna din categoria "Istorie", apar primele (doar pana cand informatii mai noi le iau locul, desigur).
In coloana din stanga, sub "Acasa", informatiile din categoriile Istorie, Personalitati. Genealogii, Cladiri. Monumente... etc. sunt accesibile sistematizat pentru fiecare din cele cinci judete initiatoare ale proiectului: Bihor, Braila, Cluj, Suceava, Valcea.

In coloana din dreapta, sub "Contact", informatiile sunt sistematizate pentru fiecare judet, in ordinea urcarii lor pe site (cele mai noi, primele). In aceasta sectiune, informatiile nu mai sunt clasificate dupa categoriile "Personalitati. Genealogii", "Cladiri. Monumente"... etc., ci doar dupa aparenenta lor la un judet sau altul.

In fine, prin tastarea unor cuvinte de căutare, a oricăror cuvinte de căutare, nu doar a unor cuvinte-cheie, în căsuţa din dreapta sus a site-ului, puteti afla tot ceea ceea va putem oferi legat de subiect, pana la momentul interogatiei dvs. Este posibil - si ne dorim, suntem permanent preocupati de aceasta - ca informatiile pe care le cautati si nu le gasiti la un moment dat sa fie introduse ulterior in site, pentru a va fi la dispozitie.

______

Continutul paginilor site-ului web www.istorielocala.ro. este protejat de legile dreptului de autor. Toate materialele (incluzand fara limitari toate articolele, textele, imaginile, logo-urile si design-ul) continute in acest site sunt protejate de legile dreptului de autor si nu pot fi reproduse, distribuite, transmise sau publicate fara acordul scris al Echipei de proiect. Nu aveti voie sa modificati continutul acestor pagini. Nu aveti voie sa modificati, copiati, distribuiti, transmiteti, publicati, reproduceti, creati ceva derivat din orice informatie sau servicii obtinute de pe sau prin intermediul site-ului.

Totusi, puteti face download sau copia materialele specifice oferite pentru download sau copiere, nu insa pentru a le folosi in scopuri comerciale. Informatiile continute de www.istorielocala.ro sunt destinate exclusiv scopurilor educationale, de formare si informare (deci non-comerciale).

Orice persoane care expediaza in orice mod informatii ori materiale catre site isi asuma obligatia de a nu prejudicia nicicum drepturile de autor pe care o terta persoana le-ar putea invoca in legatura cu materialele si informatiile transmise in orice mod catre site; oricine expediaza, in orice mod, informatii ori materiale intelege si accepta ca nicio incalcare a acestei obligatii nu poate angaja in nici un fel raspunderea initiatorilor prezentului proiect, ci numai raspunderea proprie.

Toate materialele si informatiile accesibile prin intermediul site-ului sunt proprietatea istorielocala.ro.

Pentru orice intrebari sau solicitari de utilizare in alte scopuri (evident, tot necomerciale) a materialelor de pe acest website va rugam sa ne contactati la (adresă actualizată): biblioteci.valcene@gmail.com
Va rugam si va incurajam permanent sa precizati sursa informatiilor gasite pe site-ul nostru, in toate referatele, lucrarile de licenta, comunicarile, prezentarile dumneavoastra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gheorghe Petre-Govora/ ,,Vîlcea, vatră de viețuire multimilenară a patriei noastre”/ Rev. Studii vîlcene V 1985

Cercetările arheologice privind trecutul patriei, cit şi cunoaşterea apro­fundată a epocilor culturale prin care a trecut poporul român s-au...