Sate vechi cuprinse în hotarul oraşului Râmnicului Vâlcii din sec. XIV-XV/ Aurelian Sacerdoțeanu

<< ...vechiul Rîmnic din Deal ocupa platforma care prelungeşte dealul Capelei. O spun documentele de mai tîrziu cu toată claritatea, dar o spun şi urmele materiale. Mai întâi aci se încrucişează drumurile N-S şi E-V: fosta stradă Traian azi V.I. Lenin şi concurenta ei Calea Dorobanţilor azi general Praporgescu, cu Calea Călăraşilor, azi Ştirbei Vodă care ramificîndu-se ajunge la Olt fie pe ulița de sub Capela, fie pe ulita care ocoleşte platforma unde este acum parcul central. În al doilea rînd, cu toate modificările ulterioare, aici sînt străzile cele mai dese, bisericile cele mai vechi, Domneasca şi Bărăţia, cum și piața triunghiulară de tip medieval din centru.

Alături de acest Rîmnic s-a dezvoltat de timpuriu şi oraşul din vale, care de fapt s-a născut din satul Uliţa. Apoi s-a întins în mod natural peste Licura şi peste lnăteşti, ultimul fiind încă prezent în topografia oraşului. Toate acestea merită atenţia deosebită fiindcă sînt tot aşa de vechi ca şi Rîmnicul.

Hinăteşti (Inotești) apare la 20 mai 1388, când se vorbeşte de „curtea la locul Hinateșilor” dăruită Coziei; îndata i se spune şi sat cu hotar pînă la Troian şi pînă la apa Rîmnic (18). Informaţia privitoare la „curte" este foarte preţioasă fiindcă presupune a fi fost a unui feudal, adică boier mare, care nu a putut ajunge în această treaptă într-o singura generație. Mai mult, acum familia boierului care avusese această curte era pe cale de dispariţie, ceea ce face posibilă trecerea ei în domeniul Coziei. Deci vechimea acestei curţi poate să aibă înainte cel puţin două-trei generații. Cum este ştiut că un mare feudal la curtea sa avea şi biserica sa la care slujoa preotul său, avem tot dreptul să credem că biserica aceasta era tot așa de veche. Trecând curtea pe seama mănăstirii Cozia va trece și biserica ajungînd astfel metocul ei.Uliţa e un sat pe care nu-l mai ştie nimeni în Rîmnic, dar a fost pe uliţa bisericii Sf. Gheorghe. Şi este şi el foarte vechi. La 8 ianuatle 1392 Mircea cel Bătrân dăruia Coziei „Uliţa la Rîmnic pe Olt" cu 300 ţigani şi cu români, care aceştia vor da mănăstirii vinăriciul domnesc (19). În secolul următor i se zice sat, cînd apar aci şi boieri stăpîni de ocine şj mori, între care remarcă Rudenii. Se pare că mai tîrziu vor fi două Ulițe, căci ţiganii trecînd la episcopie vor da naştere mahalalei Ţigănia, care se întinde şi ea pe o uliţă.

Licura apare ceva mai tîrziu ca fiind în hotarul oraşului, nu ştim precis unde, probabil însă peste rîu de Uliţa. Aci la 1440 popa chiar Dorotei avea să ridice mănăstire iar el să-i fie egumen (20). Satul ajunge apoi al Coziei, căreia mănăstirea lui Dorotei îi devine metoc.

Rîmnicul oraş domnesc. Rîmnicul apare în istorie ca oraş domnesc: în această calitate domnul face danii din ocina domnească, acordă imunităţi mănăstirilor şi boierilor şi corfirmă tranzacțiile între orăşeni. În scurtă vreme însă aceştia domină viaţa economică şi politică locală încît tind către autoadministrare în care preponderenţa o vor avea boierii rîmniceni şi negustorii. Nu ştim cînd capătă de la domnie acest drept, dar avem certitudinea că pe la 1500 el exista. Dovada certă o constituie apariţia sfatului orăşenesc cu judeţ şi pîrgari, sfat care foloseşte un sigiliu propriu.

Oraşul din deal s-a întins şi el, mai întîi către episcopie care la înfiintare, în jurul anului 1500, va fi fost la marginea oraşului de oare se despărţea prin drumul de acces la îndrăgita Capela. Poare dincolo de acesta să mai fi fost o mare ogradă sau o curte. Dupa aceea a cuprins Ţigănia, Cetățuia şi Priba, încît ocolul ocinei orăşenești ajunsese în hotar cu Bujorenii şi cu Oltenii. Deci tîrcolul lui era destul de întins...>>

(selecție)

Sursa: prof. dr. doc. Aurelian Sacerdoțeanu/ Originea și condițiile social-economice ale dezvoltării vechiului oraș Râmnicu Vâlcea/ revista Buridava, I, 1972. Integral pe biblioteca-digitala.ro, la această legătură.