Capturile de ecran și studiul la care trimitem sunt din „Cercetări Arheologice 28.1, 2021, 9-90”/ «Frontiera romană din Dacia Inferior. O trecere în revistă și o actualizare. 1.»/ autori Ovidiu Țentea Florian Matei-Popescu Vlad Călina.
În prima captură de ecran din colaj vedem în dreapta una dintre vederile vechi din/ despre Vâlcea; este din colecția constituită de noi în cadrul proiectului „Contribuția românească la Biblioteca Digitală Europeana - LoCloud”, sursă pe care autorii studiului o citează corect, profesionist, așa cum este normal. Imaginea redă zona „Masa lui Traian” - Piscul Turnului/ Vârful lui Teofil, dincolo de care se găsește Mănăstirea Turnu, numită la începuturi ,,Schitul de după turn”, după cum de asemenea cititorii noștri fideli își amintesc.
Din întreg studiul la care trimitem, publicăm aici doar selecția în care autorii descriu Castrul de la Nord de Călimăneşti, fost Bivolari (Arutela, Tabula Peutingeriana VIII, 1), jud. Vâlcea (RAN: 167954.01; VL-I-s-A-09562) și ne explică:„Fortificația (fig. 14.1 -14.10) a fost identificată pe terasa de pe partea stângă a râului, în punctul „Bivolărie” sau „Poiana Bivolari”, situat în vecinătatea Mânăstirii Cozia. Astăzi se află pe teritoriul orașului Călimănești. Castrul avea probabil o formă pătrată (60,40 m × 46,40/41,40 parțial), având porta praetoria către Est, anume către drum.
Selecția celor 24 de imagini din colaj poate fi vizualizată la această legătură.
Primele informații despre ruinele castrului datează din 1888, prilej cu care s-au descoperit cele două inscripții. Ulterior amatorii de antichități au distrus o parte din ruine. În anii 1891 şi 1892, P. Polonic a săpat în întregime termele şi parțial castrul (laturile de Est, de Nord și câteva sondaje în interior). Rapoartele de săpătură şi schițele întocmite de Polonic s-au păstrat numai parțial în manuscrisul Tocilescu (Biblioteca Academiei R.S.R., vol. 5 133, p. 95-104 cf. Tudor 1942, 143). Între anii 1897–1902, castrul a fost parțial acoperit ca urmare a construirii căii ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, prilej cu care băile, parțial afectate de cursul Oltului, au dispărut în întregime.
Săpăturile arheologice au fost reluate între anii 1967 - 1970, respectiv 1978. Acestea au fost concentrate în partea vestică a castrului, unde a fost dezafectată calea ferată construită în urmă cu șapte decenii în vederea mutării la o cotă superioară pentru a face loc amenajării barajului Turnu. (Poenaru-Bordea, Gh. și Vlădescu, C. M. 1979, 235).
Castrul de piatră avea colțurile rotunjite și dimensiunile de 60,80×60,80 metri (?), porta praetoria pe latura estică (fig. 14.7 fig. 14.8); zid cu o grosime de 1,60 m lucrat în tehnica opus incertum; turnuri de colț de formă trapezoidală, ușor ieșite în exterior. Portae principales nu au fost prevăzute cu turnuri; în interior au fost identificate principalele drumuri; principia sunt parțial distruse; în praetentura dextra a fost identificat un horreum, și o altă construcție dreptunghiulară, 20×9 m, a cărei funcționalitate nu a putut fi stabilită;
Două inscripții de construcție din anul 138 p. Chr. atestă Suri sagittarii (CIL III 13793 = IDR II 575; CIL III 13794 = IDR II 576). Pe un mic fragment de bronz a fost atestat un librarius cohortis I Hispanorum (CIL III 12602 = IDR II 582). De asemenea, a fost atestată o ștampilă a legiunii V Macedonica (IDR II 579).
Fortificația este restaurată, iar parte din clădirile păstrate pot fi vizitate. Porta praetoria este reconstituită pe baza unor presupuneri ipotetice avansate de colectivul de cercetare din deceniul opt al secolului trecut, fiind prima tentativă de acest fel din România.
Rambleul căii ferate de la sfârșitul sec. XIX (se poate observa în vederile din această perioadă) trecea printre „Masa lui Traian” la Vest (azi inundată) și Piscul Turnului/Vârful lui Teofil la Est. Această porțiune fusese inundată în momentul în care barajul Turnu a fost dat în folosință (1982). Noua cale ferată a fost mutată pe o terasă superioară, în funcțiune și astăzi (fig. 14.9 și fig. 14.10).
Pe linia stâncii numită „Masa lui Traian” (care altădată făcea corp comun cu masivul muntos, rămasă izolată prin spargerea rocii pentru montarea căii ferate), pe prima creastă mai înaltă, de la vest spre est către vârful muntelui Cozia, se află piscul lui Teofil, pe platoul căruia a funcționat un turn de observație roman (Vlădescu 1986, 60). Drumul roman se vedea tăiat mai mult în stâncă (fig. 14.4a/14.4b) la intrarea în defileu, trecând pe lângă „Masa lui Traian” (Tocilescu 1896, 105). O construcție importantă o reprezintă băile. Cea mai bună descriere a localizării băilor romane i se datorează lui Dumitru Tudor. Băile romane erau situate tot pe malul stâng al Oltului (între Cozia şi Piscul Turnului), la o mică depărtare de Masa lui Traian și alături de drumul roman (Tudor 1942, 145).
După o altă vagă indicație a lui Gr. Tocilescu termele ar fi fost chiar în castru, dar cel mai probabil a fost surprinsă una din camerele clădirii comandamentului (principia) sau din casa comandantului (praetorium), prevăzută cu instalație de hypocaust. Pe un plan al lui P. Polonic, care corespunde planului băilor lui Tocilescu, topograful notase „Clădirea din mijlocul Cet. rom. de la Bivolari (Mân. Cozia)”. Informația a fost preluată în Marele Dicționar Geografic al României, și explicată de D. Tudor în prima ediție a cărții Oltenia romană (Tudor 1942, 145, nota 2). În mai multe publicații mai recente se perpetuează informații confuze privind amplasarea acestui edificiu. Observațiile privitoare la terme au fost publicate integral și adnotate.”
Primele informații despre ruinele castrului datează din 1888, prilej cu care s-au descoperit cele două inscripții. Ulterior amatorii de antichități au distrus o parte din ruine. În anii 1891 şi 1892, P. Polonic a săpat în întregime termele şi parțial castrul (laturile de Est, de Nord și câteva sondaje în interior). Rapoartele de săpătură şi schițele întocmite de Polonic s-au păstrat numai parțial în manuscrisul Tocilescu (Biblioteca Academiei R.S.R., vol. 5 133, p. 95-104 cf. Tudor 1942, 143). Între anii 1897–1902, castrul a fost parțial acoperit ca urmare a construirii căii ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, prilej cu care băile, parțial afectate de cursul Oltului, au dispărut în întregime.
Săpăturile arheologice au fost reluate între anii 1967 - 1970, respectiv 1978. Acestea au fost concentrate în partea vestică a castrului, unde a fost dezafectată calea ferată construită în urmă cu șapte decenii în vederea mutării la o cotă superioară pentru a face loc amenajării barajului Turnu. (Poenaru-Bordea, Gh. și Vlădescu, C. M. 1979, 235).
Castrul de piatră avea colțurile rotunjite și dimensiunile de 60,80×60,80 metri (?), porta praetoria pe latura estică (fig. 14.7 fig. 14.8); zid cu o grosime de 1,60 m lucrat în tehnica opus incertum; turnuri de colț de formă trapezoidală, ușor ieșite în exterior. Portae principales nu au fost prevăzute cu turnuri; în interior au fost identificate principalele drumuri; principia sunt parțial distruse; în praetentura dextra a fost identificat un horreum, și o altă construcție dreptunghiulară, 20×9 m, a cărei funcționalitate nu a putut fi stabilită;
Două inscripții de construcție din anul 138 p. Chr. atestă Suri sagittarii (CIL III 13793 = IDR II 575; CIL III 13794 = IDR II 576). Pe un mic fragment de bronz a fost atestat un librarius cohortis I Hispanorum (CIL III 12602 = IDR II 582). De asemenea, a fost atestată o ștampilă a legiunii V Macedonica (IDR II 579).
Fortificația este restaurată, iar parte din clădirile păstrate pot fi vizitate. Porta praetoria este reconstituită pe baza unor presupuneri ipotetice avansate de colectivul de cercetare din deceniul opt al secolului trecut, fiind prima tentativă de acest fel din România.
Rambleul căii ferate de la sfârșitul sec. XIX (se poate observa în vederile din această perioadă) trecea printre „Masa lui Traian” la Vest (azi inundată) și Piscul Turnului/Vârful lui Teofil la Est. Această porțiune fusese inundată în momentul în care barajul Turnu a fost dat în folosință (1982). Noua cale ferată a fost mutată pe o terasă superioară, în funcțiune și astăzi (fig. 14.9 și fig. 14.10).
Pe linia stâncii numită „Masa lui Traian” (care altădată făcea corp comun cu masivul muntos, rămasă izolată prin spargerea rocii pentru montarea căii ferate), pe prima creastă mai înaltă, de la vest spre est către vârful muntelui Cozia, se află piscul lui Teofil, pe platoul căruia a funcționat un turn de observație roman (Vlădescu 1986, 60). Drumul roman se vedea tăiat mai mult în stâncă (fig. 14.4a/14.4b) la intrarea în defileu, trecând pe lângă „Masa lui Traian” (Tocilescu 1896, 105). O construcție importantă o reprezintă băile. Cea mai bună descriere a localizării băilor romane i se datorează lui Dumitru Tudor. Băile romane erau situate tot pe malul stâng al Oltului (între Cozia şi Piscul Turnului), la o mică depărtare de Masa lui Traian și alături de drumul roman (Tudor 1942, 145).
După o altă vagă indicație a lui Gr. Tocilescu termele ar fi fost chiar în castru, dar cel mai probabil a fost surprinsă una din camerele clădirii comandamentului (principia) sau din casa comandantului (praetorium), prevăzută cu instalație de hypocaust. Pe un plan al lui P. Polonic, care corespunde planului băilor lui Tocilescu, topograful notase „Clădirea din mijlocul Cet. rom. de la Bivolari (Mân. Cozia)”. Informația a fost preluată în Marele Dicționar Geografic al României, și explicată de D. Tudor în prima ediție a cărții Oltenia romană (Tudor 1942, 145, nota 2). În mai multe publicații mai recente se perpetuează informații confuze privind amplasarea acestui edificiu. Observațiile privitoare la terme au fost publicate integral și adnotate.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu