Mânăstirea Turnu

Documentar, sihăstria apare la începutul secolului al XVII-lea în două acte redactate la Cozia de „Gavriil Lotreanu de la Schit”. După tradiţie, atunci s-au retras din această Mănăstire şase călugări iubitori de viaţă pustnicească, stabilindu-se în peşterile din împrejurimi. Odată cu  sporirea numărului lor, aceştia şi-au construit o bisericuţă de lemn, unde oficiau Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine, respectând astfel rânduiala monahală.

         Ajungând mitropolit al Ţării Româneşti, fostul egumen cozian Varlaam (1663-1665) construieşte aici o bisericuţă din piatră şi cărămidă, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, întemeind „Schitul de după Turn”, în anul 1676, luând fiinţă o aşezare monahală statornică, sub oblăduirea Mănăstirii Cozia106.

          Nu se cunosc multe date istorice referitoare la începuturile acestui Schit; chiar documentele privind pe ieromonahul Macarie – primul egumen – au dispărut. Se ştie că în timpul războiului ruso-turc (1716-1718), armata imperială invadează schitul, provocându-i mari daune. Intrând Oltenia sub administraţia austriacă, Schitul Turnu devine independent de Cozia, întrucât se afla în altă „ţară”; singurul avantaj a fost construirea şoselei „Via Carolina”, între Boiţa şi Călimăneşti, uşurându-i astfel legătura cu exteriorul. După pacea de la Belgrad (1739), Schitul Turnu intră din nou sub jurisdicţia Coziei, iar monahii îşi refac aşezământul.

          În secolul al XVIII-lea se întâlnesc la Turnu primele preocupări culturale. Astfel, în anul 1752, un grămătic face o însemnare, pe un manuscris ce cuprinde Învăţăturile Sfântului Theodor Studitul, precizând că: „Am însemnat eu Constantin grămăticul ot Turnu, când am învăţat de la dascălul Arsenie” 107. 

Grigorie „smeritul şi nevrednicul ieromonah de la sfântul Schit al Cozii de după Turn” scria în 1765 Leastviţa, adică Scara ce cuprinde 30 de cazanii pentru  îndreptarea călugărilor şi un cuvânt de învăţătură cătră năstavnic. La finele manuscrisului, citim într-o postfaţă că „Această sfântă şi dumnezeiască carte ce să chiiamă Scara, scrisu-s-au prin osteneala smeritului întru ieromonahi Grigorie, şi oricine să va întâmpla a ceti pre dânsa şi va afla greşeli, au în cuvinte sau în slove, să nu vă grăbiţi a-m[i] pune în ponos, şi îndreptaţi cu duhul blândeţelor, că n-au scris înger, ci mână de ţărână, şi minte de om păcătos… Să zică, Dumnezeu să iarte pre Grigorie ieromonahul, carele au scris această sfântă carte. La anul de la zidirea lumii 7273, iară de la Hristos 1765, luna avgust 15 zile. Grigorie ierografos de la sfânta Mănăstire Coziia” 108. În anul 1768, dascălul Hrizea de la Mânăstirea Curtea de Argeş copiază Canoanele de umilinţă către Născătoarea de Dumnezeu, ce se cântă la Pavecerniţă 109, care au fost tălmăcite „de pe slovenie pre rumânie de cucernicul între ieromonaşi chir Macarie Câmpulungeanul” 110, stabilit acum la Turnu, cum precizează copistul: „Precum o am aflat tocmită şi aşezată de cucernicul între ieromonahi,  chir  Macarie de la Schitul de  după Turn, aşa am urmat şi eu”111.

 

 

Note bibliografice

 

106. Arhim. Veniamin Micle, Sfânta  Mănăstire Turnu, veche sihăstrie monahală, în „Telegraful Român”. Anul 150 (2002), nr. 1-4, pag. 3, col. 1-3; pag. 7, col. 5-6.

 

107. B. A. R., Ms. nr. 2589, f. 173). 

 

108. B. A. R., Ms. nr. 163, f. 490v.

 

109. B. A. R., Ms. nr. 1683, 238 f.

 

110. Ibidem, f. 229v.

111. Ibidem, f. 229

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010. Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”