«Tîrguri şi bîlciuri
În Evul Mediu, Rîmnicul a fost un tîrg mult mai puţin dezvoltat, dacă îl comparăm cu oraşele-tîrguri din Transilvania, dar destul de dezvoltat dacă îl comparăm cu tîrgurile Ţării Româneşti. Valoric, comerţul rîmnicean era înaintea celor din Curtea de Argeş (capitala ţării), a Cetăţii de Floci sau a Slatinei, dar net inferior celor din Cîmpulung, Tîrgovişte, Tîrgşor, Gherghiţa, Buzău, Piteşti, Bucureşti sau Brăila. Şi încă ceva. Mulţi negustori rîmniceni, nu erau chiar rîmniceni, ci aromâni, armeni, sîrbi, bulgari, unguri sau evrei. (484) Tîrgurile şi bîlciurile rîmnicene au fost însă foarte celebre în toată istoria premodernă românească. Desigur, cele mai importante au fost Bîlciul „Vinerii Mari" şi Tîrgul de la Rîureni.
Bîlciul „Vinerii Mari”. Era foarte vechi, ar fi apărut odată cu sfiinţirea Bisericii „Cuvioasa Parascheva" (1593). Se ţinea în faţă porţilor de intrare în oraş, cam la 70-80 m de biserică. La început, aici se vindeau doar mărfurile necesare bisericii: lumînări, tămîie, prescuri, untdelemn, pîine, vin şi diferite alimente. Cu timpul, bîlciul a luat amploare. Rîmnicenii au ajuns să desfacă aici tot felul de produse ale gospodăriilor lor. Se desfăceau însă şi calendare de la Buda (între 1806-1830 s-au tipărit de către corifeii Şcolii Ardelene, 21 de calendare, care au avut un important rol cultural-educativ în acea vreme) (485) cărţi poporane şi chiar manuale didactice. în perioada interbelică bîlciul a decăzut.
Tîrgul de la Rîureni. „Este probabil că acest faimos tîrg sezonier al Rîurenilor, să aibă o vechime de peste două milenii, bineînţeles, cu unele mici întreruperi", susţinea istoricul Dumitru Tudor. (486) Adică, „Rîureniul" ar fi fost tîrgul de vite al vechilor Buridave (dacică şi romană) şi apoi al Rîmnicului medieval şi modern. După unii istorici, tîrgul de la Rîureni ar fi fost de pe vremea lui Mircea cel Bătrîn.
Dar, primul monograf al tîrgului, Ştefan lonescu-Cheianu - autorul lucrării „Geografia judeţului Vîlcea' (1888) -, susţine că tîrgul este înfiinţat în 1636, pe timpul lui Matei Basarab, de către neguţătorii mămulari (negustorii de mărunţişuri, n.n.). Tîrgul se ţinea în fiecare an de Sfînta Maria Mică (8 septembrie), cam unde se află acum fabrica de marmeladă din Rîureni, şi a fost celebru în tot Evul Mediu. De fapt, erau două etape în desfăşurarea lui, în sensul că tîrgul de vite preceda pe cel de mărfuri (care se vindeau din carele cu coviltir). Însă obiectul principal al comerţului de aici erau vitele.
Cu banii obţinuţi din vînzarea vitelor, ţăranii îşi plăteau dările şi apoi îşi împlineau toate nevoile. lată mărturia lui Emil Volkers (1835-1901), un pictor german din slujba lui Carol I. În România, el este întîlnit în mai multe perioade: 1867-1869,1871-1872 şi 1877-1878. A pictat cai, portrete, scene din Războiul de Independenţă, dar şi admirabile scene rurale, fiind considerat acum un adevărat pictor „documentarist", asemeni lui Carol Popp de Szathmari (1812-1887), Amedeo Preziosi (1816-1882) sau Henri Trenk (1818-1892). În anul 1874, Volkers publică în revista germană „lllustrirte Zeitung" un articol intitulat DerMarkt zu Riu Reni in der kleinen Walachei („Tîrgul de la Rîureni din Oltenia"), însoţit de o ilustraţie. Articolul consideră tîrgul un „document social". Ne sînt prezentate mai întîi locaţia şi specificul tîrgului: „Spre miazănoapte se află orăşelul Rîmnic, iar la o oră depărtare de el, Rîurenii, locul tîrgului ilustrat de noi, care este aşezat pe un platou mare, în apropiere de Olt şi împrejmuit de munţi, desfăşurîndu-se, an de an, pe o perioadă de trei săptămîni. În afară de marfă artizanală şi fabricate străine, tîrgul oferă în majoritate produse autohtone, cum ar fi porumbul, vinul, ceapa şi minunata piatră de sare. Printre produsele vii autohtone sînt îndeosebi caii şi bovinele, primele de statură mică, ultimele argintii şi cu coarne lungi, asemănătoare rasei ungureşti şi deasemenea, mulţi bivoli asiatici, folosiţi ca animale domestice trebuincioase”. După explicarea contextului, Volkers intervine cu impresiile sale personale: „Durata tîrgului este în mare parte favorizată şi de o vreme superbă. Dar ceea ce-l face deosebit de interesant sînt porturile populare, cu adevărat frumoase, în care se prezintă populaţia feminină. Cele mai frumoase şi mai bogate costume se găsesc tocmai în Oltenia. Zilnic se perindă vreo 20.000 de oameni prin tîrg. Un spectacol extraordinar de pitoresc se desfăşoară în faţa ochilor. Pretutindeni sînt tarabe acoperite, după cum putem vedea una, în ilustraţia noastră. Acolo, oamenii pot savura vinul şi muzică. (487).
Tîrgul era la răscruce de drumuri. „Aci găseai braşoveniile şi ferăriile din Transilvania; cai şi vite cornute din Ungaria; băcăniile alese din Ţarigrad; pielăriile şi blănăriile din Rusia; modele şi confecţiunile din Viena"- spunea George I. Lahovari într-o conferinţă ţinută înaintea „Societăţii Geografice Române".
lată mai jos fotografia altui „martor" al tîrgului, Carol Popp de Szathmari.
Motivele care au dus la dezvoltarea tîrgului sînt şi cele care au dus la decăderea lui:
> Problema „muşteriilor". Muşterii, cumpărătorii adică, erau în primul rînd călugării din mănăstirile, foarte numeroase în zonă. De fapt, toate clasele sociale participau la acest tîrg - boieri, ţărani (vîlceni sau cei din judeţele limitrofe), chiar şi vodă venea aici. Este ştiută povestea domnitorului Carol care a venit special pentru acest tîrg în septembrie 1867, prilej cu care a făcut o mulţime de cumpărături (în principal, o pereche de cai de rasă românească).
Dar secularizarea averilor mănăstireşti (1863) a dus la reducerea numărului călugărilor şi a monahiilor, iar sărăcirea boierilor mari şi mici, odată cu împroprietărirea ţăranilor din 1864, au dat lovituri puternice bîlciului. La finalul secolului XIX, bîlciul ajunsese să se mai menţină numai prin tîrgul de vite (obor) şi prin clientela populaţiei rurale - care mai cumpăra produsele manufacturate din Pesta şi „Beciu" (Beciu este denumirea învechită a Vienei, ungurii numind oraşul Viena, Becs). În 1930, tîrgul a fost desfiinţat.
De bîlciul de la Rîureni se leagă însă şi un eveniment nefericit, moartea lui Anton Pann. În septembrie 1853, el ia parte la acest tîrg (era tîrgul lui preferat şi sursa de inspiraţie pentru multe din cărţile sale), dar din cauza unei răceli contactată pe drum, se stinge din viaţă la 2 noiembrie a aceluiaşi an, la Bucureşti. (488)
> Problema căilor de comunicaţie. Apogeul acestui tîrg a fost între secolele XVII - mijlocul sec. XIX. Dezvoltarea căilor de comunicare (a căii ferate, mai ales) au contribuit cel mai mult la degenerarea bîlciurilor şi a celui de la Rîureni, evident. Mărfurile puteau fi transportate mai uşor în ţară sau în afara ei. Calea ferată Rîmnicu Vîlcea-Rîul Vadului, de-a lungul Văii Oltului, este cea mai importantă lucrare de infrastructură din judeţul Vîlcea, executată la sfîrşitul secolului XIX şi dată în folosinţă în primii ani ai secolului XX. Este şi unul dintre motivele decăderii bîlciului de la Rîureni.»
Sursă selecție (incl. pentru imaginile de mai sus): #SorinOane în #PovestileRamnicului 2025
&&&
________________
484 Aurelian Sacerdoţeanu, op.cit, p. 47-49.
485 Anca Elisabeta Tatay, Un alt calendar de la Buda (1821) necunoscut, în „Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis", 5, 2013, p. 563-576.
484 Dumitru Tudor, Cîteva probleme ale epocii romane în lumina cercetărilor arheologice de la Buridava, în „Buridava", Rîmnicu Vîlcea, 1972, p. 30.
487 Macrina Oproiu, Emil Volkers (1835-1901), un pictor în slujba lui Carol I, în „Studii şi cercetări istorice şi artistice. Artă plastică”, Bucureşti, 2017, tom 7 (51), p. 155-156.
488 Costea Marinoiu, Civilizaţia sării. Copăcel la 510 ani, Editura Offsetcolor, Râmnicu Vâlcea, 2006, p. 116-119.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu