,,648 de case, din care câteva pot să fie folosite pentru spitale” > în context, consemnările lui Jean Alexandre Vaillant, făcute cu trei ani înainte, și multe alte informații (statistice, legate de calamități naturale etc.)
«...date deosebit de importante ni le transmite „Descrierea statistică a principatului Valahiei”, alcătuită în cadrul departamentului geodezic din Rusia în anul 1833, lucrare elaborată în contextul evenimentelor (76) militare ale vremii.
Amândouă locurile acestea sunt reunite de antica şosea de piatră romană, care s-a păstrat foarte bine până acum. Acest iarmaroc începe la jumătatea lunii lui august şi se prelungeşte mai mult de două săptămâni. În acest timp vin numai locuitorii de prin împrejurimi şi chiar negustori din Transilvania, Serbia, Turcia.
În perioada 1718-1738 s-a dat o atenţie deosebită îmbunătăţiri edilitare acestui oraş şi-a construit aici o biserică catolică. Aici se găsesc şase biserici de piatră, din care una poartă numele de episcopie, deşi episcopul şi-a ales reşedinţa în oraşul Craiova. Aici sunt cu totul 648 de case, din care, câteva datorită mărimii lor, în caz de nevoie pot să fie folosite pentru spitale” (77).
Oraşul a fost vizitat de J. A. Vaillant care trece în 1830, spre mănăstirea Bistriţa şi este găzduit la Râmnic de către Constantin Niculescu. Paul Perrin în memoriile sale, arată spre exemplu că “vinul de Râmnic îmbată uşor” (78).
În catagrafia întocmită la 26 mai 1834, de către Magistratul oraşului Râmnic, de plugarii şi muncitorii ce se aflau în mahalaua Târgului, din vopseaua neagră (străzile erau diferențiate prin culori – n. V.S.) erau un număr de 154 birnici cu familiilor lor, 23 calfe, 7 ucenici în vârstă, prăvăliaşi, 2 băjenari din străinătate, 4 văduve şi 18 nevolnici (79), în mahalaua Inăteşti, văpseaua roşie existau 123 birnici cu familiile lor, 22 văduve, 5 nevolnici (80).
La sfârşitul lunii aprilie 1836, în zona Râmnicului când toată verdeaţa dăduse, pădurea era înfrunzită şi arborii legaseră deja, s-a pornit o ninsoare abundentă care a ţinut trei zile, zăpada ajungând până la genunchiul unui om. După aceia a contenit şi abia după o săptămână s-a topit omătul. Cu toate acestea recolta anului respectiv a fost bună şi rapidă, rodind şi grânele şi pomii şi viile.
Primăvara anului 1847 a fost secetoasă, în ziua de 7 aprilie un trăsnet, a aprins la orele 12 casele slugerului Stanciu Căpăţâneanu ce erau închiriate lui Leopold Steilingest, tâmplarul supus austriac (81), stabilit în oraş înainte de 1818. Aflate în partea de nord a oraşului, ele adăposteau mari cantităţi de material lemnos, necesare exercitării meseriei sale. Documentele menţionează că focul „însoţit de iuţeala vântului ce bătea dinspre răsărit, întinzându-se peste încă două uliţe ale oraşului, a ars cea mai mare parte a lui”.
Acţiunea comenzii de foc (pompierii) a reuşit să salveze partea „despre râu a târgului”. Au fost transformate în ruine Episcopia, biserica „Tuturor Sfinţilor”, Seminarul, Şcoala naţională, temniţa arestaţilor, hanul Elenei Vulturescu, cârciumile lui Constantin Olănescu, biserica Sfântul Dumitru, cârciuma mică, proprietatea lui Costache Cerculescu, o cârciumă şi prăvălia lui Niţă Brătan, precum şi cancelaria plăşii Ocolului. Distrugerile provocate de incendii au afectat 55 de imobile pagubele evaluându-se la 455.142 lei şi 35 parale (82).
Printre cei care au suferit mari pierderi se numără: postelnicul Moise Rădulescu, căruia i-au căzut pradă focului două case: slugerul Căpăţâneanu, din casele căruia s-a întins incendiul, pitarul Ghiţă Vlădescu serdarul Gheorghe Capeleanu; postelnicul Petrache Radovici, protopopul Ilie şi pitarul Ioan Vladimirescu (83).
Pentru ajutorarea sinistraţilor s-a organizat o comisie sub conducerea marelui logofăt Ioan Bibescu, care a adunat şi împărţit suma de 80.000 lei. Alţi bani au fost strânşi prin liste de subscripţii, de la locuitorii judeţului.
Până în februarie 1848, s-au construit un număr de 21 clădiri printre care şi biserica „Toţi Sfinţii”, cârciuma bisericii „Sf. Dumitru”, precum şi cele ale marilor proprietari şi negustori (84). Cu toate că s-a apelat şi la sătenii din judeţ în vederea înlăturării ruinelor în cadrul celor şase zile stabilite pentru prestaţie, totuşi până în anul 1854 mai existau în oraş „ziduri ameninţătoare trecătorilor”, rămase de la „focul întâmplat în 1847” (85).
Aspectele de viaţă economică, socială, politică şi culturală din Râmnic, în perioada imediat următoare revoluţiei de la 1821, la care ne-am referit, asemenea celor din toate localităţile urbane ale principatelor noastre stau mărturie ridicării şi afirmării treptate a burgheziei româneşti, dar a cărei înaintare era în parte frânată de rămăşiţele vechii orânduiri (86).
(selecție)
Sursa: Corneliu Tamaș/ «Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea», Editura Conphys 2006.
Imaginile din colaj - la această legătură, una câte una - au în descrieri sursele și link-uri către mai multe informații în conexiune.
Articolașul (nota bibl. 76) ,,Vâlcea într-o descriere rusească din 1833” publicat de doctorandul Corneliu Tamaș în «Orizont» nr. 382/ 22 .01. 1970” este redat mai jos în captură de ecran și text.
Corneliu Tamaș/ ,,VÂLCEA INTR-O DESCRIERE RUSEASCA DIN 1833”
Importanţa acestui material este foarte mare, deoarece în ea sînt descrise cu exactitate o serie de localităţi din ţara noastră. Rîmnicu Vîlcea este considerat ca „unul din cele mai frumoase oraşe ale Valahiei, atît prin poziţia sa, cit şi prin construcţia caselor". In descriere se arată că Terenul este aici nisipos şi uliţele din oraş sînt foarte uscate : centrul oraşului este pavat cu piatră, aici se văd numeroase prăvălii în care se vînd mărfuri din Austria şi produse din ţară Situaţia bună a comerţului acestui oraş depinde în cea mai mare parte, de starea în care se găseşte drumul care duce de a- ici în Transilvania direct pe malul drept al rîului Olt, care din nefericire în fiecare an. cînd se revarsă îl expune la mari stri- căciuni.
Da ctteva verste de oraş se găseşte satul Rîureni cunoscut prin vechimea sa, unde o dată pe an se face uh iarmaroc foarmare.
Amîndouă locurile acestea sînt reunite de antica şosea de piatră romană, care s-a păstrat foarte bine pînă acum. Acest iarmaroc începe de la jumăta
tea lunii august şi se prelungeşte mai mult de două săptămâni.
În acest timp vin nu numai locuitorii de prin împrejurimi, dâr chiar şi mulţi negustori din Transilvania, Serbia şi Turcia.
Împăratul Carol al Vl-Iea (împărat al Austriei între anii 1711—1740 — n.a.) în timpul cît a stat* în Valahia Mică a dat o atenţie deosebită îmbunătăţirii
acestui oraş şi a construit aici o biserică catolică.
Aici se găsesc şase biserici de piatră, din care una poartă numele de episcopie, deşi episcopul de aici, după cum s-a menţionat mai sus şi-a ales drept reşedinţă oraşul Craiova.
Aici sînt cu totul 648 de case, din care cîteva, datorită mărimii
lor, în caz de nevoie să folosite pentru spitale".
Materialul mai cuprinde şi alte probleme importante de geoagrafie, economie şi istoria patriei noastre.
CORNELIU TAMAȘ
doctorand în istorie
(«Orizont» nr. 382/ 22 .01. 1970)
* Notă: nu există informații că împăratul Carol al VI-lea ar fi ,,stat” în Valahia Mică - posibil ca autorul să se refere, în ansamblu, la stăpânirea austriacă asupra ,,Kleine Walachei” - n. V.S.)
______________
76. Corneliu Tamaş, Vâlcea într-o descriere rusească din 1833, în Orizont nr. 382/ 22 1 1970
77. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, p.541
78. Idem p.525
79. Arh. St. Rm. Vâlcea, fond Prefectura jud. Vâlcea dos. 5/1834, f.33-36
80. Idem p.37-39
81. Arh. Naţ. St. Buc., fond Ministerul de lnicine Div Comunală, dos. 47/1847, f.60-67
82. P. Bardaşu, Pompierii vâlceni în epoca re< >t Lent ară în Studii Vâlcene IV/1980, p.61
83. Arh. Naţ. St. Bucureşti, fond Minist. Interne Div. Comunală dos. 47/1847, f. 61 şi 78
84. Arh. Naţ. St. Bucureşti, Minist. Luc. Publice, dos. 62/1852, f. 10
85. Arh. Naţ. St. Rm. Vâlcea, fond Pref. jud. Vâlceados. 84/1854, f. 10
86. Comeliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.123
_________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #IstoriaRamnicului #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #meșteșuguri #TargulRaurenilor #Raureni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu