Sorin Oane/ #PovestileRimnicului - Teatrul: A fost Rîmnicul urbea „Scrisorii pierdute"?

Ştim aproape totul despre această capodoperă. Tema comediei lui Caragiale este dorința de parvenire a burgheziei, pe frontul campaniei electorale din 1883 pentru funcția de deputat. Piesa satirizează aspectele sociale și de moravuri precum: politica (prin toți politicienii corupți, inculți și demagogi), familia (prin triunghiul conjugal), poliția (prin Ghiţă Pristanda care fura din avutul statului și slujea interesele politice locale), biserica (prin popa Pripici care fuma, juca stos şi discuta politică), poșta (prin cetățeanul turmentat care nu respecta secretele corespondenței) și presa (prin ,,Răcnetul Carpaților” și ,,Războiul”, ziare care reprezinta presa de scandal, folosită în interese politice).

Ce nu ştim? Nu ştim unde s-a petrecut acțiunea. Nu puține sint oraşele care îşi revendică sîmburele poveştii şi personajele principale. Au fost luate în calcul oraşele Curtea de Argeş, Tirgovişte, Piteşti, Piatra Neamţ sau Ploieşti (779). Dar şi Rîmnicu Vîlcea poate emite pretenții. Există destui vîlceni care socotesc că piesa ,,O scrisoare pierdută” s-a inspirat din realitățile politice liberale vîlcene. Pare firesc aşa, căci, între februarie-octombrie 1882, marele dramaturg a fost revizor şcolar de Vîlcea şi Argeş. Nu foarte mult timp (deşi nu avea încă familie, era tot timpul strîmtorat cu banii. În arhiva primăriei Rimnicului se păstrează cîteva din cererile sale adresate revizoratului şcolar pentru a fi plătit). Dar, stagiul vîlcean al lui Caragiale este important pentru că este perioada în care dramaturgul a scris ,,O scrisoare pierdută”.

În piesă apar mai multe indicii favorabile Rîmnicului: se vorbește de ,,capitala unui județ de munte”, de o moşie ,,Zăvoiul” şi de o biserică ,,Sfîntul Nicolae". Sigur, intenționat autorul nu precizeaza însă numele localității, sugerind astfel că farsa alegerilor este aceeasi peste tot. Dar, capitala acelui județ de munte ar putea fi Rîmnicu Vîlcea.

Aici există şi Zăvoiul, iar Biserica ,,Sf. Nicolae” este chiar biserica cea mare a episcopiei. Și mai era Simulescu, modelul perfect pentru Tipătescu, adica un politician autoritar, dar şi cu înclinaţii spre aventuri extraconjugale. Soţia prefectului vîlcean, Laura Simulescu, era o femeie scundă, urîtă şi răutăcioasă, iar prefectul căuta deseori alinare sufletească în alte părţi.

Un alt exemplu. Un ,,Ghiță Pristanda” apare consemnat de presa rîmniceană, în 1890. Era polițaiul orașului, Grigore Genuneanu: ,,înalt, mai mult cărunt, cu barbete lungi si neîngrijite, cu nasul roșu, semn distinctiv al aversiunili față de apă ...polițaiul nostru face pe oricine să se întrebe dacă nu cumva dînsul a servit drept model tipului de acest soi, pe care domnul Caragiale i le pune pe seamă în «Scrisoarea pierdută» și «Noaptea furtunoasă»”. (780)

Genuneanu era sluga ideală a prefectului conservator de atunci, Constantin Herăscu. ,,Herăscu era însurat și înzestrat în curtea unchiului său, Alexandru Lahovari. Om cu instrucție zero, capacitate zero, nu știe să îndruge nici două trei cuvinte. Şi-a căpătuit toți frați: unul președintele tribunalului, altul șef de gară" (781). Concluzia era cea inevitabilă și i s-ar fi potrivit, desigur, și lui Pristanda cel din piesă: ,,tel maître, tel valet”. Și iată o activitate de serviciu a lui Genuneanu, demnă de Pristanda. Polițaiul nostru a fost și dînsul însărcinat să lumineze orașul în seara zilei de 10 mai 1890, ziua națională și ziua monarhiei. Cum credeți că s-a achitat de slujbă? Nici mai mult, nici mai puțin decît seamănul său din ,,Scrisoarea pierdută”. Și-a însușit cele trei vedre de păcură date de comunitate și în schimb a ars vreo 9 bășici de hîrtie și cîteva tinichele de galoși (782).

Sursă selecție (incl. pentru imaginile de mai sus): #SorinOane în #PovestileRamnicului 2025

În conexiune trimitere la ,,O scrisoare pierdută”/ 1953 - cu: Niki Atanasiu, Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Elvira Godeanu, Costache Antoniu, Ion Talianu, Ion Fintesteanu, Radu Beligan - și la proprietatea lui Dimitrie Genuneanu Grigore din vechiul Râmnic, la această legătură. 

________________

 779 Octavian Ganea, Au fost Ploieștii urbea Scrisorii pierdute, Editura Premier, Ploiești, 2008, p. 5

780 Libertatea, nr. 9/ 1 mai 1890 (articolul nu este semnat). Era un ziar râmnicean tipărit la tipografia lui Oprea Demetrescu. 

781 Idem, nr. 11/ 15 mai 1890, p. 2

782 Ibidem, p. 3