«Memoriile lui Nicu Negrici, tatăl cunoscutului critic literar Eugen Negrici, ar fi putut să se așeze fără probleme în primul raft al cărților memorialistice scrise de ofițeri români care au luat parte la campania din Est a Armatei Regale Române, alături de cele ale lui Radu Mărculescu (1), Aurel State (2) sau Aurelian Gulan (3), dacă s-ar fi păstrat în totalitate. Singura diferență, norocoasă pentru tatăl lui Eugen Negrici, a fost că a avut norocul, dar și inteligența de a nu se lăsa capturat la Stalingrad (unde a căzut prizonier Radu Mărculescu, ofițer de artilerie). În sine, povestea memoriilor lui Nicu Negrici este edificatoare pentru vremurile cărora le-a supraviețuit: scrise și ascunse în pod pentru a nu fi găsite de Securitate, ele au dispărut atunci când casa în care trăia modest familia Negrici (alături de alte două), în Râmnicu Vâlcea, a fost demolată, pentru a face loc unor blocuri ceaușiste. Fiind nevoit să-și mute într-un apartament întreaga agoniseală în câteva zile, Nicu Negrici a uitat de prețiosul material, scris probabil la câțiva ani de la întoarcerea de pe front, când imaginile și experiențele erau proaspete în memorie, care a dispărut. Nicu Negrici a încercat să le reconstituie, dar, din nefericire, nu a reuşit în totalitate, chiar dacă a fost longeviv, trăind până în 1995. Chiar și așa, secvențele publicate* rămân captivante.
