Cozia descrisă în ,,Opinia” ieșeană din iul. 1898: Sfinţii și Mircea (blond, cu ochi albaștri) mai păstrau împunsăturile de la 1821 ale turcilor care-i izgoniseră pe eteriști • ,,poporul, la eşirea din biserică, sărută mina marelui voivod. Acele timpuri aŭ dispărut ca prin farmec. Dragostea şi familiaritatea dintre domn şi popor a(u) ajuns o legendă...”

Ce aflăm răsfoind un ziar vechi de peste 125 ani, când ,,chipurile cioplite” (pictate, în cazul nostru) aveau altă ,,dimensiune” identitară (textul constituie transcrierea ad litteram a capturilor din colaj):

(capturile din colaj cu explicații și link-uri către mai multe informații)
«În insula din mijlocul Oltului, saŭ în Ostrovul, pe care l-am descris în altă corespondenţă, se află o bisericuţă mică zidită la 7030 înnainte de Hristos saŭ la anul 1520, de Neagoe Basarab.

În mijlocul insulei şi incunjurată de arbori seculari, din depărtare nici nu se vede biserica. In acest loc dosnic şi la adapost s’a gindit Neagoe Basarab să zidească această biserică pentru călugăriţe. Călugăriţele aŭ stat aci pînă la întemeierea stabilimentului de băi din Călimăneşti.

Astă-zi bisericuţa este foarte bine întreţinută. Duminica şi în cele lalte serbatori vine cîte un călugăr de la schitul Turnu (Argeş) şi face serviciul divin. Chipul lui Neagoe şi a fiului seu Teodosie precum şi a soţiei sale sunt zugrăvite în biserică şi numele e scris în limba slavonă, împreună cu toată inscripţia.