Râmnicului îi lipsea, la începutul secolului al XX-lea, ceea ce astăzi pare de la sine înțeles pentru un oraș nu doar reședință de județ: un sediu propriu și corespunzător pentru Primărie.
Soluția avea să vină dinspre una dintre cele mai vechi și mai importante proprietăți din centrul orașului: Conacul Socoteanu-Lahovari, ridicat în secolul al XVIII-lea de logofătul Ghiorghiță Socoteanu. Prin căsătoria Paraschivei (Bica) Socoteanu cu Ioan (Iancu) Lahovari, în 1816, conacul intrase în patrimoniul familiei Lahovari.¹
La începutul secolului XX, proprietatea aparținea Irinei Sterian, fostă Herăscu, moștenitoarea lui Constantin I. Lahovari. Aflând că orașul avea nevoie de un local pentru Primărie, aceasta oferea municipalității fostele case Lahovari pentru 100.000 de lei. Prețul era unul foarte avantajos pentru oraș: evaluarea imobilului ajungea la aproximativ 178.000 de lei, iar presa liberală avea să remarce și ea că valoarea reală a proprietății întrecea cu mult suma plătită.
La 11 septembrie 1909, Primăria Râmnicului a cumpărat proprietatea, primar fiind Nicolae Iepure.¹ Data și prețul sunt confirmate și de documentarea arheologică ulterioară.
Dar ceea ce s-a întâmplat după cumpărare este aproape o mică demonstrație despre felul în care presa de partid putea transforma aceeași realitate în două realități politice opuse.
„Opinia Vâlcei”, reprodusă de „Conservatorul”: împrumut, interese și „potopul” de după Iepure
La 12 noiembrie 1909, Opinia Vâlcei, oficiosul conservator local, într-un text reprodus de Conservatorul, anunța că actul de cumpărare fusese deja încheiat și autentificat de Tribunalul Vâlcea.²
Ziarul consemna lucruri extrem de importante pentru reconstituirea tranzacției: prețul era de 100.000 lei, urma să fie achitat în cel mult cinci ani, până atunci Primăria plătind Irinei Sterian 4.000 lei anual, reprezentând dobânda de 4%. Banii urmau să provină din primul împrumut contractat de comună.
Mai important încă, aflăm că lucrurile nu rămăseseră pe hârtie:
**„Primăria a şi luat în primire imobilul cumpărat şi şi-a instalat biurourile într’însul.”**²
Așadar, în noiembrie 1909 Râmnicul avea deja, în fapt, noul sediu al Primăriei.
De aici însă relatarea factuală se transformă într-un atac politic în toată regula. Pentru Conservatorul, achiziția devine prilejul de a-l acuza pe primarul liberal Nicolae Iepure că ar fi urmărit de mult să ajungă în fruntea unei administrații pentru a avea „bani de manipulat”. Împrumutul necesar cumpărării și amenajării proprietății este prezentat ca expresie a unui presupus „interes personal”, iar ziarul avertizează că viitoarele administrații vor găsi veniturile comunei împovărate de anuități.
Finalul atacului este memorabil: după ce își va fi îndeplinit „cea mai vitală dorinţă”, scrie oficiosul conservator despre Iepure, „după d-sa poate veni şi potopul”.²
„Voinţa Naţională”: o izbândă a administrației liberale
La numai câteva luni distanță, aceeași achiziție capătă o cu totul altă înfățișare.
La 2 mai 1910 are loc inaugurarea solemnă a noului parc și a sediului Primăriei. Două zile mai târziu, Voinţa Naţională, oficiosul liberal, publică o amplă corespondență intitulată „Inaugurarea parcului şi primăriei din R.-Vîlcea. Un banchet de 400 persoane”.³
De această dată, cumpărarea este prezentată drept o incontestabilă reușită a primarului:
**„fost propietatea d-nei Irina Sterian şi cumpărat prin stăruinţa d-lui primar N. Iepure, cu suma de 100.000 lei, de şi valoarea reală a acestui imobil întrece cu mult această sumă.”**³
La inaugurare participă peste 400 de cetățeni, „de toate breslele şi de toate partidele politice, fără deosebire”. Episcopul Ghenadie Georgescu săvârșește serviciul divin, urmează banchetul și o lungă serie de toasturi.
Nicolae Iepure își asumă deschis reușita:
**„sunt mîndru că am putut să vă dau dv. şi pentru urmaşii noştri un loc aşa de fermecător de frumuseţe, un întreg paradis.”**³
Dar spune și ceva care merită reținut în contextul războiului politic purtat în presă: mulțumește Consiliului comunal, parlamentarilor și tuturor celor „fără deosebire de politică cari au aprobat această cumpărare”.³
Și aici apare paradoxul...
Cele două articole sunt extraordinare puse în oglindă.
Pentru liberali, Primăria dobândise, prin stăruința primarului Nicolae Iepure, o proprietate care valora mult mai mult decât cei 100.000 de lei plătiți și oferea orașului, în sfârșit, un sediu corespunzător și un parc.
Pentru conservatori, aceeași operațiune devenea pretextul unui împrumut primejdios, expresia ambițiilor și chiar a presupuselor interese personale ale primarului.
Numai că există un amănunt care face disputa cu atât mai savuroasă:
imobilul pe care administrația liberală îl cumpăra atât de avantajos era tocmai Conacul Socoteanu-Lahovari, proprietate provenită din patrimoniul Lahovăreștilor — una dintre marile familii boierești conservatoare ale Vâlcii — și oferită municipalității de moștenitoarea lui Constantin I. Lahovari.
Iar Conservatorul nu putea contesta esențialul: contractul exista, prețul era de 100.000 de lei, Primăria intrase în posesia proprietății și își instalase deja acolo birourile.
Dincolo de retorica celor două oficine politice, faptele rămân.
În 1909, Râmnicul dobândea în sfârșit un sediu propriu pentru Primărie. La 2 mai 1910, sediul și parcul erau inaugurate solemn. Iar o proprietate a vechilor Lahovărești intra definitiv în patrimoniul orașului.
Peste un secol, cele două ziare ne mai oferă însă ceva: posibilitatea rară de a vedea, aproape în timp real, cum același fapt administrativ putea deveni „reușită” sau „scandal”, după partea din care era privit.
<<
I. „CONSERVATORUL” — „Noul împrumut comunal”
Curierul provinciei
DIN R.-VÂLCEA
Noul împrumut comunal
Contractul pentru cumpărarea caselor d-nei Irina Sterian, foste Lahovari, de către primăria oraşului nostru, a fost încheiat şi autentificat de Tribunalul Vâlcea.
Din coprinsul actului, se vede, că plata preţului vânzărei de una sută mii lei, se va face cel mult în termen de cinci ani, de la data autentificării actului, rămânând ca primăria, până la numărarea preţului, să plătească vânzătoarei câte patru mii lei anual, sumă ce reprezintă dobânda cu procente de 4 la sută asupra capitalului datorit.
Plata se va face din primul împrumut, ce va face comuna, iar dacă înăuntrul intervalului de cinci ani nu se va plăti preţul, contractul se va considera ca reziliat, de drept şi fără ca vreuna din părţi să aibă vre-o pretenţie.
Primăria a şi luat în primire imobilul cumpărat şi şi-a instalat biurourile într’însul.
Prima şi cea mai arzătoare dorinţă, ce a avut totdeauna d-nul Iepure, a fost ca să ajungă odată în fruntea unei administraţii şi să aibă la dispoziţie bani de manipulat.
In acest scop a început a face politică, mai întâi conservatoare, apoi liberală, mai la urmă de toate felurile, dar îmbătrânise şi totuşi nu putea să-şi ajungă scopul.
Intr’un timp văzând că cu politica nu reuşeşte, a început să se amestece în toate societăţile şi băncile, cu scopul ca să fie ales, ba preşedinte, ba director etc., numai să aibă afaceri pe mână. S’a întâmplat, însă, că concetăţenii d-lui Iepure l-au cunoscut mai bine de cât protectorii săi de azi şi i-au întors totdeauna spatele.
Tocmai când era mai descurajat s’a pomenit primar al oraşului nostru, susţinut de d-nul Procopiu, în lipsa altui candidat, graţie sărăcii de oameni de valoare în partidul liberal local şi atunci singura idee predominantă, în grija sa de afacerile comunei, a fost ca să contracteze un împrumut.
Se ştie, că o idee este cu atât mai puternică cu cât este mai susţinută de un sentiment şi în cazul de faţă ideia d-lui Iepure de a contracta împrumutul avea ca susţinător cel mai puternic sentiment, aceia care de altfel a guvernat întreaga activitate a d-lui Iepure, interesul personal.
Acea idee devenise atât de obsedantă pentru actualul primar încât, de când am avut nenorocul să-l avem în capul comunei, nu s’a ocupat de loc de celelalte afaceri ale primăriei şi n’avea altă vorbă de cât facerea unui împrumut.
Acum idealul d-lui Iepure este pe cale ca să se realizeze, de aceia o mare transformare s’a făcut în firea d-sale. E mai vesel, mai guraliv şi mai senin la faţă deşi tot atât de întunecat la minte şi dezinteresat de adevăratele nevoi ale comunei.
Dar d. Iepure nu dorea şi nu va face, dacă va avea nevoie, un împrumut mic şi potrivit numai trebuinţelor comunei şi mai ales puterilor ei, d-sa va face un împrumut de câteva sute de mii de lei, care a devenit aproape absolut necesar. In adevăr, d. Iepure, ca să ajungă aci, a strecurat, în contractul de cumpărare de la d-na Sterian, clauza că plata preţului de 100.000 lei se va face din cel dintâi împrumut, ce-l va contracta comuna şi cum, pe lângă reparaţiunile şi amenajamentele necesare imobilului cumpărat, mai sunt cheltueli urgente de făcut, ca cele cu instalaţiunea unui motor mai puternic, rezultă, fără multă vorbă, că d. Iepure va face un împrumut de câteva sute de mii de lei. In acest mod, şi d. Iepure nu numai clientela d-sale va fi bine servit.
Despre modul, cum vor fi întrebuinţaţi banii din acel împrumut, nu mai vorbim, dar ne aşteptăm, ca ei să fie întrebuinţaţi pe lucruri, cari nu numai nu vor produce nimic, dar vor fi ele înseşi cauza de noui cheltueli şi comuna va fi împovărată cu datorii, pe care nu se ştie, cum le va suporta. — Se vor perinda, la primăria oraşului R.-Vâlcea, multe consilii comunale, doritoare de a munci şi face bine, care, însă, nu vor putea face nici o îmbunătăţire, veniturile comunei fiind absorbite de anuităţi. Dar ce-i pasă d-lui Iepure de halul, în care va lăsa comuna de oarece îşi va fi îndeplinit cea mai vitală dorinţă a sa şi, vorba francezului, după d-sa poate veni şi potopul.
Un lucru ne miră şi aproape nu-l înţelegem, impasibilitatea cetăţenilor, când pe spinarea lor se făuresc averi particulare.
>>
Opinia Vâlcei
Sursa: Conservatorul, anul IX, nr. 247, joi, 12 Noembrie 1909, ediţia de seară, p. 2, rubrica „Curierul provinciei”, „DIN R.-VÂLCEA”, art. „Noul împrumut comunal”; text reprodus din Opinia Vâlcei.
&&&
<<
II. „VOINŢA NAŢIONALĂ” — „Inaugurarea parcului şi primăriei din R.-Vîlcea”
Inaugurarea parcului
şi
primăriei din R.-Vîlcea
Un banchet de 400 persoane
R.-Vîlcea, 2 Mai.—Astăzi la orele 11 a. m. a avut loc în noul parc al comunei, un mare banchet popular dat de primăria oraşului pentru inaugurarea zisului parc şi al noului local de primărie, fost propietatea d-nei Irina Sterian şi cumpărat prin stăruinţa d-lui primar N. Iepure, cu suma de 100.000 lei, de şi valoarea reală a acestui imobil întrece cu mult această sumă.
La banchet au participat peste 400 de cetăţeni de toate breslele şi de toate partidele politice, fără deosebire.
Înainte însă s’a săvîrşit serviciul divin de P. S. S. Episcopul Ghenadie Georgescu, înconjurat de tot clerul episcopal.
Printre asistenţa numeroasă am remarcat pe d-nii: P. S. S. Episcopul Ghenadie Georgescu, Petre N. Slăvescu, prefectul judeţului, N. Iepure, primarul oraşului, Ştefan Filipescu, Gr. Procopiu şi Gh. Olănescu, senator N. G. Zugrăvescu, Ştefan Drăghicescu, deputaţi, colonel G. Dianu comandantul regimentului, lt-colonel Nenişor, maior Mihail Păltineanu, Gh. Ştefănescu, ajutor de primar I. C. Angelescu, magistrat, arhimandritul Partenie Stoenescu, etc., etc.
Seria toasturilor a început-o P. S. Episcopul Ghenadie, închinînd pentru familia Regală şi Princiară, şi arătînd că primul nostru gînd trebue să fie îndreptat către scumpul nostru Suveran, sub care ţara noastră a ajuns la cea mai mare a ei desvoltare, terminînd cu «Să trăiască mulţi ani». (Puternice urale).
După care apoi P. S. Sa adaogă: «ca o continuare a celor vorbite ţin să vă fac cunoscut că am venit anume la această serbare, lăsînd lucrările consistoriului superior bisericesc, ca să fiu în mijlocul d-voastră, conformîndu-mă astfel sfintei Scripturi, care zice: «Acolo unde sunt doi-trei adunaţi la un loc, voi fi şi eu». Am venit să rog pe D-zeu pentru casa obştească a acestui vechi oraş, să urez norocire şi fericire tuturor cetăţenilor de toate vîrstele şi sexele. Acest oraş avînd o poziţiune pitorească, minunată şi o climă dulce, prin bărbaţii conducători ce a avut în frunte, a cîştigat foarte mult, avînd o gospodărie complectă a căpătat aprobarea şi lauda tuturor acelora cari au trecut pe aici.
Nu va trece mult pînă ce acest oraş va fi unul, dacă nu cel mai frumos din întreaga ţară, rog, dar, pe Dumnezeu, ca părinţii oraşului succedîndu-se unul după altul, să fie înflăcăraţi de dorinţa sfântă de a se întrece pentru binele, frumuseţea şi prosperitatea sa. Acest oraş este sortit a fi un loc de atracţie pentru cei ce doresc a fi sănătoşi, termină închinînd paharul pentru întreaga obşte a oraşului. Să trăiţi cu toţii! (urale)!!
D. primar N. Iepure. Este o mare mulţumire ce simt azi, că împrejurările m’au adus în capul comunei şi tot împrejurările m’au ajutat ca să pot cîştiga pentru ea acest frumos local şi acest splendid parc, şi sunt mîndru că am putut să vă dau dv. şi pentru urmaşii noştri un loc aşa de fermecător de frumuseţe, un întreg paradis.
Entusiasmul numai ne poate duce la cel mai mare bine, căci viaţa este aceiaşi; numai entusiasmul ne poate întruni la un loc pentru interes general, al celor de azi şi din viitor, şi numai astfel viaţa se va schimba, va fi altfel, numai astfel credem că mai trăim. Toţi m’au aprobat pentru aceasta, dar am avut şi calomniatori; rămîne ca dv. să apreciaţi, să judecaţi.
Mulţumesc Prea S. S. Episcopului nostru, care a venit de la trebile Prea Sfinţiei Sale; Consiliului comunal cu care nu am avut nici o diverginţă, şi care m’a ajutat în această privinţă; mulţumesc oamenilor din Parlament, mulţumesc la toţi fără deosebire de politică cari au aprobat această cumpărare, parte venind în persoană la acest banchet, iar cei opriţi de diferite afaceri, aderînd prin telegrame, al căror cuprins este:
«Vă mulţumesc pentru gentila invitare, regret că împrejurările mă împedică a lua parte, dar cu sufletul sunt între d-voastră. Vă felicit domnule primar, că aţi avut norocul, meritul şi distinsa onoare a presida banchetul care inaugurează noua primărie, podoaba frumosului Rîmnic, ce păstrează urmele străbunilor şi cuibul poetic al unui neam de oameni, buni romîni, cari fac mîndria Rîmnicului, şi onoare Ţărei. Terminînd, vă mai rog, d-le primar, să transmiteţi iubiţilor mei Rîmniceni, de ori-ce culoare politică, sincerile şi frăţeştilor mele salutări».
VALERIAN URSIANU
Iubite amice,
«Îţi scriu din Orient-Expres, în drum spre Germania, unde sînt chemat pe lîngă o soră a mea pe moarte. Îţi mulţumesc pentru invitaţiune şi te rog să spui şi să arăţi tutulor amicilor Vîlceni, că numai această tristă întîmplare familiară mă împedică ca să fiu la 2 Mai în mijlocul d-voastră. Rugîndu-te să fii pe lîngă toţi interpretul simţimintelor mele, rămîn al d-tale foarte devotat amic».
I. G. DUCA
«O cununie în familie mă împedecă de a veni la inaugurarea casei şi grădinei oraşului înfrumuseţat astfel şi mai mult prin energica muncă ce aţi desfăşurat să vă felicităm cu toţii.»
Dissescu
«Felicit comuna şi în special pe d-v pentru realizarea unei opere atît de frumoase şi utile».
Alex. Boicescu, avocat
Nu pot zice de cît că toate fericirile să se reverse asupra acestui oraş şi din suflet doresc ca toţi după noi să trăiască şi cari au lucrat pentru binele oraşului, să trăiască umbrele lui Petre Slăvitescu şi cei cari sunt azi în oraş, să trăiţi d-v cu toţii, şi copii noştri să se bucure de munca noastră.
D. Gr. Procopiu, senator.—Am ascultat cum ascult în tot d’auna cu mare atenţie slujba P. S. S. Episcopului nostru şi pe care de cîte ori o ascult mă impresionează ca şi pentru prima oară, de oare-ce e partea cea divină care uită pe aceia ce ne duşmănesc, ne aduce aminte de divinul Isus, care pe cruce suferind a zis: «Iartă-le lor doamne că nu ştiu ce fac».—Deci, Primarul să se gîndească numai dacă a făcut bine, şi eu zic că bine a făcut, de oare ce am dat şi eu concursul atît în parlament ca senator cît şi în consiliul comunal. Beau pentru Prea S. Sa Episcopul Ghenadie (urale!!!).
Ştefan Filipescu, senator, într’o cuvîntare entusiastă închină pentru armata romînă şi bravii ei ofiţeri, la care îi răspunde d-l colonel G. Dianu, comandantul regimentului Vîlcea No. 2.
D. Prefect Petre Slăvescu, ca reprezentant al guvernului, printr’o cuvîntare bine simţită, adresîndu-se cetăţenilor, le mulţumeşte că au ştiut întotd’auna să-şi aleagă oamenii cărora să le încredinţeze destinele comunei, probă serbarea de azi, pentru care mulţumeşte în deosebi Prea S. S. Episcopului şi d-lui Primar N. Iepure pentru activitatea desfăşurată, şi că e mîndru de a raporta guvernului grandioasa serbare de azi.
Seria toasturilor o închee d. Profesor Stănciulescu, care în cîte-va cuvinte a făcut istoricul oraşului, renumit prin activitatea lui şi poziţiunile pitoreşti ce posedă, între care acum se prenumără şi parcul ce se inaugurează azi, felicitînd pe d. Primar Iepure, şi exprimîndu-şi dorinţa ca toţi primarii să se ocupe numai de interesele comunei, lăsînd la o parte pe cele personale.
In tot timpul serbărei muzica Regimentului Vîlcea No. 2, şi corul Episcopal, au distrat pe conmeseni cu cele mai frumoase arii.
Banchetul a luat sfîrşit la orele 1 şi jumătate p. m.
CORESP.
>>
Sursa: Voinţa Naţională, anul XXVII, nr. 7442, marţi, 4 Mai 1910, p. 3, „Inaugurarea parcului şi primăriei din R.-Vîlcea. Un banchet de 400 persoane”; corespondenţă datată „R.-Vîlcea, 2 Mai”.
Surse și referințe
¹ Enciclopedia Județului Vâlcea, vol. II – Localitățile urbane, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012; vezi și #MemoriaVâlceană – „Conacul Socoteanu-Lahovari din Scuarul «Mircea cel Bătrân» Râmnicu Vâlcea”, 26 martie 2025. Pentru informațiile arheologice și istoricul proprietății: Cronica Cercetărilor Arheologice din România – Râmnicu Vâlcea, Parcul „Mircea cel Bătrân”.
² Conservatorul, anul IX, nr. 247, joi, 12 noiembrie 1909, ediția de seară, p. 2, rubrica „Curierul provinciei. DIN R.-VÂLCEA”, art. „Noul împrumut comunal”. Articolul consemnează autentificarea contractului de către Tribunalul Vâlcea, prețul de 100.000 lei, condițiile de plată și faptul că Primăria intrase deja în posesia imobilului și își instalase „biurourile într’însul”.
³ Voinţa Naţională, anul XXVII, nr. 7442, marți, 4 mai 1910, p. 3, „Inaugurarea parcului şi primăriei din R.-Vîlcea. Un banchet de 400 persoane”, corespondență datată „R.-Vîlcea, 2 Mai”.
⁴ Nicolae Iepure, Trei ani de administrație comunală, Râmnicul Vâlcii, Imprimeria Județului și Comunei Râmnicul Vâlcii, 1910. Referința bibliografică este consemnată în repertoriul „Vechi tipărituri râmnicene, selecție (II)”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu