#Vâlcea Sud — Nord/ 1910

încântător despre #Râmnic, superlative pentru #Călimănești — trist/ deprimant, în schimb, la #OcneleMari și #Brezoi...
,,...o localitate climaterică de mâna întâia din ţară iar ca staţiune balneară, considerând şi #Căciulata, ce se găseşte la o distanţă numai de 3 km., de mâna doua, după Slănicul Moldovei...”
,,De la construirea linieĭ ferate Câineni-R.-Vâlcea şi de la venirea societăţilor străine de exploatare, ...şi-aŭ arendat pe nimic pădurile de brad, străinii aŭ făcut şi fac bani înzecit...
...iar moşneniĭ noştri văzându-se de odată stăpâni pe un venit al cărui capital îl credeau mort, fără nici o valoare, în loc să-şi maĭ întemeeze gospodăriile, să se maĭ întremeze pe eĭ, s’aŭ pus pe risipit şi tocmai pe acele lucruri ce aduc şi maĭ multă ruină corpului!”


NOTIŢE MONOGRAFICE

— Urmare —

Satul Poganu. — De la Dranovăţ, gara Arceşti, am luat trenul de 3 p. m. pentru Drăgăşanî. Peste noapte am rămas în acest orăşel, comună urbană. A doua zi dimineaţa, eşind în piaţă, suntem atraşi de firma de la o baratcă, care anunţa zarzavaturile cooperativei săteşti din com. Dumitreştî, cotuna Poganu. Renunţăm la o vizită mai amănunţită a oraşului, de alt-fel cunoscut tuturor prin podgoriile ce are prin prejur, şi ne hotărâm a merge în satul Poganu; — în lipsa unei trăsuri o luăm pe jos, prin partea de răsărit a oraşului, trecând valea şi apa Oltului pe un pod stătător, şi după o preumblare cam de 5 klm., ajungem în sat. —
Poganu are o populaţie cam de 200 familii. Ţine de comuna Dumitreşti, jud. Olt. E situat pe malul stâng al Oltului, într’o poziţie frumoasă.

Locuitorii sunt moşneni, având între 6 şi 20 pogoane loc. Buni gospodari şi instruiţi. Femeile harnice ca şi cele din Dranovăţ. Aceşti locuitori, graţie fertilităţii locului, a poziţiei şi a chipului de desfacere a produselor lor, se ocupă mult cu cultura zarzavaturilor, şi nu numai pentru trebuinţele casei, ci şi pentru speculă. In sat se află o cooperativă de zarzavat, al cărei organizator şi conducător e preotul. Din cauza lipsei sf. sale din comună, n’am putut studia mai bine această instituţie economică-naţională, dar am aflat, că în tovărăşie nu intră tocmai mulţi săteni şi că capitalul asociat e de 5 mii lei. Locul de grădinărie îl aŭ închiriat de la proprietar şi dacă nu mă înşel, cu 100 lei pogonul. Lucrătorii grădinăriei sunt oameni din sat, plătiţi.

Produsele se desfac mai mult pe piaţa din Drăgăşanî. In comună e şi o bancă populară. Are un capital de 38 mii lei şi învăţătorul e preşedinte. Învăţătorul şi cu preotul se aŭ bine.



In sat e şcoală şi biserică. Biserica e o clădire frumoasă, solidă, construcţie nouă. Costă 12 mii lei. Şcoala e construcţie tot nouă, e bună, cu o singură sală de clasă, dar numai butea clădirii, împrejur neavând teren de fel, căci şi locul de sub ea e dăruit de proprietar. Costă 4 mii lei. Amândouă clădirile sunt făcute de comună.

In fine, locuitorii satului Poganu staŭ bine, atât sub raportul moral cât şi economic.

Întorcându-ne în Drăgăşani, luăm trenul pentru Ocnele Mari. De la Drăgăşani înainte, intrăm în regiunea muntoasă.

Ocnele Mari. — Călătorind spre acest orăşel, eram tare încântaţi. Pe de-o parte, ne gândeam, că am scăpat de locurile întinse şi căldura înăbuşitoare a regiuneĭ câmpeneşti; pe de alta, socoteam, că aici, pe lângă că ne vom instrui mult având de văzut: ocnă, penitenciar, băĭ, orăşel de munte, curat, frumos, români drăguţi, sprinteni ca căprioara, — dar apoi vom fi şi distraţi, lume fiind multă, ca la băĭ, muzică, etc. Insă, nu e bine, să-şi facă omul maĭ dinainte închipuiri măreţe despre ceva!

Închipuiască-şi cine-va o localitate cu clădiri sărăcăcioase, murdară cum n’am maĭ văzut nici în cel maĭ uitat sat, cu burueni, spini, bălării aproape prin toate ogrăzile; hanurile şi otelaşele—un adevărat focar de infecţie, atât înăuntru cât şi în afară; pe străzi sunt aruncate: resturi de mâncare, ciolane de animale, zarzavaturi stricate,—şi-şi va face idee!

In Ocnele Mari, se fac şi băĭ de sare cari ajută suferinzilor de reumatizm. Băile sunt proprietatea Statului şi ’s arendate. Singurile: parcul Claus, otelul băilor, băile sunt curate şi bine întreţinute, iar partea de loc de peste linia ferată pitorească chiar.

De alt-fel, în orăşel lume multă, vizitatori străini mulţi, prea mulţi în comparaţie cu mărimea lui. Mulţi, veniţi, sărmanii, pentru căutarea sănătăţii şi nu ştiŭ zăŭ, vindecându-se de reumatizm, dacă nu se duc în schimb tuberculoşi!

Dela Ocnele Mari la Călimăneşti. — Cu trenul de 9²⁰ dim., am plecat din Ocnele Mari. La 10 şi un sfert am ajuns în Râmnicu Vâlcea. Aici ne-am oprit pentru a lua masa. Pînă la plecarea trenului spre Călimăneşti, ne-am făcut o idee despre oraş, ocolind câte-va din străzile principale. Din vizita scurtă, ne-am încredinţat că R.-Vâlcea e un oraş curat, cu clădiri frumoase, cu multe plantaţii şi mai presus de toate într’o poziţie naturală pitorească şi cu un aer curat, ceea ce ’l face a fi o localitate climaterică de seamă.

La ora 1 jum. p. m. plecăm spre Călimăneşti cu aceiaş impresie despre R.-Vâlcea ca şi despre T.-Severin. Nu trecu decât 25 minute şi furăm în Jiblea, după ce trenul părăsise maĭ întâi Vâlcea şi intrase pe teritoriul jud. Argeş. In Jiblea trebui să ne dăm jos, căci tot aici, dincolo peste Olt, în Vâlcea, e şi Călimăneştiĭ. Distanţa dintre Gălimăneştiĭ din Vâlcea, cam 3 km., se face cu piciorul, trăsura, ori cu tramcarul în timpul sezonului. Peste Olt se află un frumos şi solid pod stătător, de fier. Ajunşi zic, în Jiblea, n’am plecat imediat, ci am rămas la învăţătorul I. Cuprian, unde găsind şi alţi colegi, ne-am petrecut timpul pînă la orele 5 p. m. în discuţii de tot felul. In Jiblea este de notat un frumuşel local de şcoală, la inaugurarea căruia aŭ luat parte maĭ multe autorităţi şcolare şi administrative. Locuitorii, ca unii ce sunt în regiunea muntoasă, se ocupă maĭ mult cu creşterea vitelor, cărăuşia, lucrări manuale la pădure, cariere şi calea ferată. Nu de mult timp, satul era mic şi cam sărăcuţ. Acum, de la construirea liniei ferate R.-Vâlcea-Câineni, locuitorii fiind întrebuinţaţi la tot felul de munci şi bine plătiţi, sunt maĭ întăriţi, satul din ce în ce maĭ populat, cu gospodării maĭ frumoase şi cu oare-care mişcare comercială, localitatea fiind punctul de întâlnire al tuturor produselor locuitorilor din partea de N. V. a Vâlceĭ şi N. E. a Argeşului, pentru a fi transportat maĭ departe.

Călimăneşti-Căciulata. — Călimăneştiĭ e o comună rurală în jud. Vâlcea, pe malul drept al Oltului. Prin poziţia satului, a locurilor frumoase de prin prejur, a aerului curat—dealurile şi munţii vecini fiind împodobiţi cu păduri frumoase şi şerpuiţi de-a curmezişul de apa Oltului, cum şi a izvoarelor cu ape minerale ce se găsesc aici, fac ca această localitate să fie vizitată de multă lume în timpul vereĭ.

Localitatea e de admirat nu numai prin frumuseţile naturale. Instalaţiunea băilor de la Călimăneşti, a otelurilor, a frumosului parc, a vilelor particulare şi a plantaţiunilor de pin, începute, fac din Călimăneşti, judecând şi după aglomeraţia de lume ce am văzut, o localitate climaterică de mâna întâia din ţară; iar ca staţiune balneară, considerând şi Căciulata, ce se găseşte la o distanţă numai de 3 km., de mâna doua, după Slănicul Moldovei.

Lucrările de tot felul ce se execută la băĭ, aproape în tot timpul anului, aglomeraţia de lume din timpul sezonului, aŭ contribuit mult la mărirea şi înfrumuseţarea Călimăneştilor, cum şi a stării materiale a locuitorilor.

Satul are gospodării frumoase, e curat, şi locuitorii’s înstăriţi, ceea ce cu 14 ani în urmă, când l’am cunoscut întâi, nu era aşa.

Veniturile locuitorilor în timpul sezonului, sunt din: închirieri de case şi vinderea produselor lor cu preţ bun. Aşa că un gospodar, închiriind două odăĭ pe timp de două luni, poate prinde între 3 şi 4 sute lei, în plus serviciile şi alte vânzări. In timpul anului ocupaţia lor e ca şi a celora din Jiblea.

Am zis că lângă satul Călimăneştiĭ sunt băile cu acelaş nume. Pe malul Oltului în sus, după ce mergi o distanţă cam de 3 km. pe o şosea admirabilă, cu plantaţii bogate şi cu vile neîntrerupte, care de care maĭ măreţe şi în poziţii vrednice de admirat, dai de Căciulata. Amândouă aceste staţiuni sunt proprietatea Statului. La Călimăneşti Statul are un otel cu vr’o 350 camere mobilate. Clădirea băilor are 40 cabine cu băĭ abur şi duş. Apa e bogată maĭ mult în sulf. Cu ea se tratează boalele: reumatism, boli de piele, sifilis, scrofuloză. Apa de la No. 5 se poate bea, e purgativă.

La Căciulata nu se fac băĭ. Aici e un singur isvor. Apa se întrebuinţează pentru cura internă, tratând boalele: beşică, uretru, rinichi, ficat. Toată instalaţiunea constă dintr’un isvor, d’asupra căruia se află un mare şi frumos pavilion. Venit aici, nu ştiam ce să admir: apa pe care o întrebuinţa lumea cea multă şi bună ce am văzut, ori diferitele chioşcuri, alee, poziţii pitoreşti!

Ca locuri de distracţie maĭ e de remarcat ostrovul din Olt, cu copaci, drumuri şi iarbă frumoasă. Aici e şi o biserică, ce se zice a fi construită de Ioan Neagoe.

Mănăstirea Cozia.— Tot pe malul Oltului în sus, la o depărtare cam 3 de km. de Căciulata, se află şi vechia mănăstire a Cozieĭ, zidită de Mircea cel Mare.

De aceea, chiar în ziua vizitării Căciulateĭ, o luarăm pe jos, în sus, pe locurile străbătute altă dată cu multă greutate de divul Traian. Cam într’o jumătate de oră, furăm la Cozia. O doamnă pedagogă la un azil, staţionată aici cu elevele pentru a petrece vacanţa, ne conduse prin biserică, unde e mormântul lui Mircea şi al familiei lui Mihai, prin Capela lui Mircea şi prin clădirile ce aŭ servit de locuinţă ctitorului zugrăvit pe peretele de la prima intrare a bisericii, cum şi altor domnitori de maĭ târziŭ, în vreme de restrişte. Totul ce se vede aici, nu numai o biserică după cum mă aşteptam, ci o adevărată locuinţă, o întăritură, o cetăţue. Şi e drept aşa ceva. Firea lui Mircea n’a fost pornită pentru biserici, ci pentru apărare, pentru zidiri de cetăţuĭ, unde să se apere în caz de vijelie a vremurilor în cari a trăit. In timpurile de maĭ încoace, până azi, pe aici trecând multe lifte, ca: Turci, Unguri, etc., acest locaş a suferit multe schimbări. El a maĭ fost restaurat la timp. Totuşi architectura şi pictura s’a păstrat, pe cât a fost cu putinţă, aceea de pe timpul lui Mircea. Odoarele şi alte lucruri vechiĭ aŭ fost stricate, furate; şi unele mutate la alte biserici maĭ de seamă.

In urmă, pătrunşi de o adâncă pietate către acel ce ne-a apărat legea şi ţara, de cel maĭ cumplit duşman al creştinătăţii, ce jurase să dea calului ovăz tocmai în pristolul Romeĭ, plecăm, după ce depunem o lacrămă pe mormântul săŭ, revenindu-mi în minte versurile lui Alexandrescu:

„Sărutare umbră veche,
primeşte închinăciune
De la fiiĭ Românieĭ,
care tu o aĭ cinstit;
Noĭ venim mirarea noastră
la mormântu-ţi a depune,
Veacurile ce ’nghit neamuri
al tăŭ nume l-aŭ răpit”.

Satul Brezoĭ. — Înapoiaţi de la Cozia în gara Jilava (Jiblea, evident - n. V.S.), plecăm către Câineni. Nu mergem decât ¹/₂ oră, şi auzim: „gara Lotru”. Din Călimăneşti, auzisem vorbindu-se mult despre localitatea Brezoĭ, ce vine pe apa Lotrului. De aceea, ajunşi în gara Lotru, ne dăm jos din tren şi ne suim într’o trăsură, ce făcea cursă până la Brezoĭ.

Brezoĭ e un sat pe apa Lotrului, apă limpede, curată de te vezi prin ea, repede ca toate apele dela munte. Vâlceaua în care vine satul, e strâmtă. In faţa şi înapoia satului sunt munţi înalţi, piscuri şi maĭ înalte şi prăpăstioase, iar pe coastele maĭ trăgănate, livezi naturale, fâneţe. Pe apa Lotrului, din sus, vin necontenit buşteni de brad, ori chiar brazi întregi, aruncaţi anume pentru a fi transportaţi aici, în sat. In faţa satului, lângă apa staţionată, sunt două juagăre sistematice, puse în circulaţie prin mişcarea apeĭ.

Toate acestea: poziţia încântătoare a satului, priveliştea uimitoare a munţilor, existenţa apeĭ curgătoare ce le îndeamnă mereŭ la mişcare, aerul curat, fac din satul Brezoĭ o localitate climaterică saŭ de vilegiatură pentru multă lume.

Dar, pe cât localitatea este vrednică de a fi văzută, pe atât starea materială, fizică şi morală a locuitorilor lasă mult de dorit. Satul are o populaţie cam de 250 familii, toţi moşneni cu proprietate de munţi de brad şi păşune, proprietate ce pentru eĭ, până acum vre-o 10 ani în urmă, la venirea unor societăţi străine de exploatare de păduri, n’a făcut un ban. Până în acest timp, ocupaţia lor era maĭ mult creşterea vitelor, cultura, şi foarte puţin exploatarea de lemn, ocupaţii din cari aveau puţin venit. Din această cauză, restrângându-şi cheltuelele mult de tot, până la strictul necesar, ’i-a degenerat fiziceşte iar gospodăreşte n’aŭ prosperat. De la construirea linieĭ ferate Câineni-R.-Vâlcea şi de la venirea societăţilor străine de exploatare, eĭ ’şi-aŭ arendat pe nimic pădurile de brad, străinii aŭ făcut şi fac bani înzecit, iar moşneniĭ noştri văzându-se de odată stăpâni pe un venit, al cărui capital îl credeau mort, fără nici o valoare, în loc să-şi maĭ întemeeze gospodăriile, să se maĭ întremeze pe eĭ, s’aŭ pus pe risipit şi tocmai pe acele lucruri ce aduc şi maĭ multă ruină corpului! Apoi, scumpirea şi maĭ mult a traiului prin venirea străinilor, cum şi cauzele arătate maĭ sus, îmi explică, de ce tocmai aici, în creerul munţilor, unde aerul e curat, apa asemenea, în loc de oameni sănătoşi, viguroşi la corp şi la minte, vezi tipurile cele maĭ slăbite, ofilite, pipernicite, tipuri alcoolice, tipuri tâmpite!

(Va urma).

C. G. Goman,
institutor rural

Sursa: C. G. Goman, „Notițe monografice”, Ziarul Călătoriilor și al Întâmplărilor de pe Mare și Uscat, anul XII, nr. 684, București, 16 iunie 1910.