Vestigii dacice. Deşi s-a emis ipoteza că aceste urme ar atesta o aşezare sezonieră 3, undeva, în aria de care ne ocupăm, trebuie să fi existat o continuitate de locuire în cursul întregii epoci a bronzului şi în prima epocă a fierului (Hallstatt), căci altfel ar lipsi componenta locală, indispensabilă, a apariţiei aşezării dacice de la Cozia Veche (sec. II î. Hr.- sec. I d.Hr.), unde au fost descoperite numeroase fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată, dintr-o pastă amestecată cu nisip 4. Sfârşitul locuirii dacice de la Cozia Veche a fost determinat de pătrunderea romanilor în spaţiul cuprins între Dunăre şi Carpaţi, odată cu campaniile purtate de Traian împotriva lui Decebal 5.
Vestigii dacice au fost descoperite şi în zona de la răsărit de Olt. Astfel, la Jiblea Veche, în anul 1954, a fost descoperit în mod întâmplător de către un localnic un tezaur de monede dacice format din circa 350 de piese de argint. Imitate după tetradrahmele macedonene, emisiunile monetare datează de la sfârşitul sec. al III-lea î.Hr. şi din sec. al II-lea î.Hr. Prin noutatea pieselor care intră în componenţa sa şi prin caracteristicile lor tipologice, acest tezaur a impus catalogarea a trei tipuri de emisiuni monetare dacice: Prundu-Jiblea, Pre-Jiblea şi Jiblea 6. O altă descoperire monetară de factură dacică a fost făcută la Bivolari, unde au apărut monede de tip Iannus 7.
„Sigiliul Romei”. După cucerirea Daciei, romanii, sesizând importanţa strategică a teritoriilor care înconjoară masivul Cozia, au construit aici puternice fortificaţii legate prin drumuri bine întreţinute, care aveau rolul de a ţine sub ascultare o populaţie numeroasă şi de a asigura o graniţă puternică (Limes Alutanus) Olteniei romane 8. Teritoriul de astăzi al Călimăneştiului era străbătut de principalul drum strategic care făcea legătura între Oltenia romană şi Transilvania, drumul Oltului, a cărui amintire a fost păstrată de către localnici sub denumirea „drumul (calea) lui Traian”. La Castra Traiana (Sâmbotin, com. Dăeşti), drumul trecea pe malul stâng al Oltului până în dreptul localităţii Jiblea, unde se bifurca: o ramură ocolea masivul Cozia pe la est, prin Ţara Loviştei, cealaltă urma dificilul traseu al defileului9. În apropiere de gara Turnu, se poate vedea şi astăzi, ieşind din apele Oltului, o stâncă numită Masa lui Traian, intrată în tradiţie ca loc de popas al împăratului Traian în timpul războaielor cu dacii, care a păstrat urme ale lucrărilor de amenajare a drumului 10. O reţea dublă de castre înşirate de o parte şi de alta a muntelui asigura apărarea celor două ramuri ale drumului, întregind limesul.
Pe teritoriul Călimăneştiului, în partea de sud a poienei Bivolari, săpăturile arheologice au dezvelit vestigiile castrului roman Arutela, identificat pe baza cunoscutei hărţi romane Tabula Peutingeriana, întocmită în sec. al III-lea d.Hr. Cele două inscripţii fondatoare descoperite aici atestă construirea castrului şi a termelor din apropierea sa în anul 138 d.Hr., ultimul al domniei împăratului Hadrian, de către Suri Sagittarii, unitate militară formată din arcaşi sirieni 11. Inscripţiile atestă staţionarea la Arutela a unor detaşamente aparţinând a două unităţi militare romane: Suri Sagittarii, până în timpul domniei lui Antoninus Pius (138-161) care-i transferă la Romula şi Cohors I Hispanorum veterana quingenaria equitata, probabil, după anul 140 d. Hr.12. Castrul a fost abandonat înainte de retragerea aureliană, în jurul anului 235 d.Hr., fapt determinat, se pare, nu de evenimente militare, ci de o revărsare neobişnuită a apelor Oltului, care i-au distrus latura vestică 13. Vestigii ale unui turn de pază şi semnalizare construit de romani au fost descoperite la nord de castru, la cca. 300 de metri altitudine, pe platoul crestei numită piscul lui Teofil 14.
De la etnogeneză, la statalitate. După retragerea stăpânirii romane din Dacia, regiunea de la poarta de sud a defileului Oltului trece prin secolele tulburi ale marilor migraţii. Aici, ca în întreg spaţiul românesc, se plămădeau poporul român şi limba română, într-o comunitate socială care va fi fost o obşte ţărănească15, ale cărei locuri de retragere erau munţii şi pădurile din apropiere, lunca Oltului oferind în timp de linişte câmpuri pentru cultură. Conform tradiţiei, consemnată de unii autori dar neconfirmată de alte surse, satul Călimăneşti s-a înfiripat, probabil, în secolele V-VII, când vechea obşte sătească, ce se întindea pe malurile Oltului, pe dealurile de la poalele Coziei, s-a divizat, fiind împărţită între oamenii săi de vază: Căliman, Şerban, Stoian, Bogdan, care vor înfiinţa localităţile Călimăneşti, Şerbăneşti, Stoeneşti şi Bogdăneşti16.
Pe baza informaţiilor din Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247), privind localizarea şi întinderea formaţiunilor prestatale sud-carpatice la mijlocul secolului al XIII-lea, putem stabili apartenenţa comunităţilor săteşti din zona masivului Cozia la voievodatul lui Seneslau, în timp ce teritoriul din dreapta Oltului, dintre Călimăneşti şi Râmnicu Vâlcea, a aparţinut, probabil, cnezatului lui Farcaş17. Locuitorii acestor teritorii au au fost martorii marilor prefaceri din a doua jumătate a secolului al XIII- lea, care au avut ca rezultat apariţia statului medieval Ţara Românească, menţionat în izvoarele istorice externe din primele decenii ale sec. al XIV-lea.
De-a lungul întregii epoci medievale, satele situate pe teritoriul de astăzi al oraşului Călimăneşti s-au dezvoltat într-o strânsă legătură cu mănăstirea Cozia, vechea ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Biserica cea mare a mănăstirii a fost zidită în anii 1387-1388, sfinţirea sa având loc în data de 18 mai 1388, zi în care s-a sărbătorit praznicul Sfintei Treimi, hramul bisericii 18.
Nu întâmplător, întâia atestare documentară a localităţii Călimăneşti se găseşte în primul hrisov dat mănăstirii de către domnitor la 20 mai 1388, în care se arată: De aceea, a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţitei troiţe... la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă, pe care cu dragoste şi cu multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte-zisei mănăstiri19. Prin acelaşi hrisov, domnitorul şi unii boieri dăruiau mănăstirii alte sate (Orleşti, Cricov, Cruşia), moşii sau venituri şi se rânduia ca mănăstirea Cotmeana, să fie supusă cu toate cele ce ţin de ea, mănăstirii mai sus scrise şi de acolo să se stăpânească. Printr-un alt hrisov - emis, după părerea unor istorici-editori, tot în data de 20 mai 1388 - , se arată că mănăstirea este ridicată ...la locul numit Nucet, adică Cozia, sunt dăruite mănăstirii: satul lângă mănăstire numit Călimăneşti şi alt sat dincolo de Olt, anume Jiblea. încă şi Brădăţani şi Seaca şi pe Râmnic, satul Hinăteşti. Locuitorii lor erau scutiţi de toate dările şi muncile domniei mele20. Localităţile menţionate în cele două hrisoave sunt cele mai vechi aşezări de pe teritoriul judeţului Vâlcea atestate documentar.
Secolele XV-XVIII: Călimăneşti şi Jiblea - moşii ale Coziei. Din cele 12 hrisoave date Coziei de către Mircea cel Bătrân, rezultă că domnitorul a înzestrat mănăstirea cu un număr de 18 sate, la care se adaugă alte proprietăţi de întinderi variabile, denumite prin termeni care atestă delimitarea drepturilor individuale în cadrul stăpânirii în devălmăşie - loc, bucată, ogoare, părţi - şi alte foloase, înlesniri sau surse de venituri: 4 mori, albinăritul din judeţul Vîlcea, două bălţi pentru pescuit la Dunăre, vama de la Genune (Cîineni), etc.21. La sfârşitul domniei ctitorului său, Cozia devenise a doua mănăstire a Ţării Româneşti, după Tismana, în privinţa situaţiei materiale 22. După o lungă şi glorioasă domnie, acesta se stingea din viaţă la 31 ianuarie 1418, la Târgovişte, fiind înmormântat în ziua de 4 februarie 1418, nu la biserica domnească din Argeş, unde zăceau înaintaşii săi, ci la cea mai frumoasă biserică de atunci, ctitoria sa, mănăstirea lui de la Cozia 23.
La 19 iunie 1421, fiul lui Mircea cel Bătrân, Radu Praznaglava, întăreşte mănăstirii toate daniile anterioare, astfel că din zona actualei localităţi Călimăneşti, se aflau în stăpânirea Coziei, satele Brădăţeni, Lunceani (ambele, azi dispărute), Călimăneşti, Jiblea şi Seaca 24. În cursul sec. al XV-lea şi al XVI-lea, aceste sate sunt menţionate numai în documente prin care domnitorii acordă sau întăresc mănăstirii Cozia diferite danii, acte de vânzare-cumpărare, foloase sau înlesniri. Trecerea lor sub dependenţa mănăstirii a generat o stare generală de nemulţumire a sătenilor care, în numeroase plângeri adresate domniei, căutau să dovedească faptul că sunt oameni liberi, plăieşi, aserviţi în mod abuziv. La intervenţia egumenilor, domnitorii au confirmat şi întărit drepturile Coziei asupra celor trei sate, care rămân moşii ale mănăstirii până la secularizarea averilor mănăstireşti (1863) în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
(selecție)
Orașul Călimănești-Vâlcea/ informații enciclopedice - din preistorie până în anul 2012, din toate domeniile cunoașterii: moștenire culturală și istorică, relief, resurse, economie, toate personalitățile marcante s.a.m.d. - totul la această legătură.
Fotografiile vechi de peste un secol sunt din vol. Dan Zamfirache/ Călimănești '2038, Monografie ilustrată/ 650 de ani de existență, Ediția a II-a (2008) - toate 26 una câte una și cu descrieri le vedem la această legătură.
___________________
1. D. Berciu, Cercetări privind preistoricul judeţului Vâlcea, în „Buridava”, I, 1972, pag.13.
2. Gh. Petre-Govora, Aspecte ale începutului epocii bronzului în nord-estul Olteniei, în „Buridava”, II, 1976, pag. 14-15.
3. Gh. Petre-Govora, op. cit., pag. 14-15.
4. Idem, Descoperiri arheologice din epoca fierului în judeţul Vâlcea, în „Materiale şi cercetări de arheologie”, vol. IX,
Bucureşti 1969, pag. 467-470.
5. S. Radu, V. Ciobanu, R. Racoviţan (coord), Călimăneşti, monografie istorică şi etnografică, Ed. Spandugino, Bucureşti,
2009, pag. 12.
6. Constantin Preda, Monedele geto-dacilor, Bucureşti, 1973, Ed.. Academiei RSR, pag. 75-156.
7. Ibidem, pag. 145.
8. Vasile Berbece, Victor Botvinic, Călimăneşti-Căciulata. Mic îndreptar turistic, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1978,
pag.16.
9. Cristian M.Vlădescu, Fortificaţiile romane din Dacia Inferior, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1986, pag. 99 – 102.
10. Dumitru Tudor, Oltenia romană, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, pag. 51; www.hotnews.ro.
11. Cristian M. Vlădescu, op.cit., pag. 46.
12. Ibidem, pag. 152-155.
13. Dumitru Tudor, op. cit., pag. 264-265.
14. Cristian M. Vlădescu, op.cit., pag. 60.
15. Istoria românilor, vol. II, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001, pag. 641.
16. G. I. Lahovari, Marele dicţionar geografic al României, Edit. Socec, Bucureşti, 1899, pag. 264-265.
17. Istoria românilor, Vol. III, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001, pag. 370.
18. Gamaliil Vaida, Mănăstirea Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea cel Mare, R.âmnicu-Vâlcea, 1986, pag. 23.
19. DIR, B, Veacul XIII, XIV, XV, Ed. Academiei, Bucureşti, 1953, pag. 42.
20. Ibidem, pag.43, nr. 27.
21. Gheorghe Oprica, Domeniul şi veniturile mănăstirii Cozia în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, în „Studii Vâlcene”,
Nr. V (XII), 2009, pag. 11-20.
22. C.C. Giurescu, Istoria românilor, I, Ed. All, Bucureşti, 2008, pag. 378-379
23. Gamaliil Vaida, op. cit., pag. 34.
__________________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #Calimanesti #ManastireaCozia #documente #ValeaOltului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu