Ion Viorel Zamfir/ Monografia localității Zăvideni jud. Vâlcea/ - file de istorie adunate din cinci secole și jumătate (1478-2025)

Amănunte/ imagini de la lansarea volumului și din carte - la această legătură.


1478 (6986) iunie 3, Argeş.

Basarab cel Tânăr Voievod întăreşte slugilor sale Solea, Şerban, Dragomir şi Şerban a treia parte din Jugorul şi a treia parte din partea lui Pashale tot de acolo, vechea lor moşie. De asemenea, le întăreşte jumătate din Zăvideni, pe care ei o arată, mărturisind cu 12 boieri că este moşie domnească. Domnul le-o vinde pe un cal de 800 de aspri. Satele sunt scutite de toate dările şi prestaţiile. Prădalica să nu fie.

 † Întru Hristos Dumnezeul binecredinciosul şi binecinstitorul şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Basarab cel Tânăr voievod şi domn, fiul bunului Basarab voievod, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu stăpân şi domn peste toată ţara Ungrovlahiei, încă şi al părţilor de peste munţi, Amlaşului şi al Făgăraşului herţeg, a binevoit domnia mea cu a sa bunăvoinţă, cu inima curată şi luminată a domniei mele şi am dăruit această a tot cinstită şi cu frumoasă faţă şi prea cinstită, care este deasupra tuturor cinstelor şi darurilor, această de faţă poruncă a domniei mele slugilor domniei mele, Şolea şi fiului lui Şerban, şi cu fiii lor şi cu nepoţii lor, lui Dragomir şi lui Şerban şi lui Stoica cu fiii lor ca să le fie satele anume: Jugorul a treia parte şi iarăşi la Jugor din partea lui Pashale a treia parte, căci le este veche moşie, şi jumătate din Zăvideani, pentru că au scos 12 boieri şi au mărturisit în faţa domniei mele că este moşie domnească. Astfel le-a vândut domnia mea ca să le fie de ocină şi de ohabă, lor şi copiilor lor, nepoţilor şi strămoşilor lor. Şi oricui dintre ei i s-ar întâmpla mai înainte moarte, iar moşia să fie celor rămaşi, prădalica la dânşii să nu fie şi de nimeni neatins după spusa domniei mele. Să fie scutiţi, începând de la vama oilor, de vama porcilor, de albinărit, de dijmă de vinărici de talpe, de cositul fânului, de car, de călăuză, adică de toate slujbele şi dăjdiile câte se află în ţară şi stăpânirea autocrată a domniei mele. Şi să nu cuteze să prigonească acele sate nici judecători, nici bimici, nici nimeni altul dintre boierii sau dintre slugile domniei mele trimişi după milostenii şi după trebile domniei mele, pentru că cine s-ar încumeta să le dăuneze sau să tragă acele sate chiar şi pentru un fir de păr, un astfel de om va primi un mare rău şi urgie de la domnia mea, ca un necredincios şi călcător şi violator al acestei porunci a domniei mele.Blestem aşează domnia mea, după moartea domniei mele, pe cine alege Dumnezeu să fie domn al Ţării Româneşti, sau din rodul inimii mele, sau din ruda domniei mele, sau pentru păcatele noastre din alt neam, dacă cinsteşte şi întăreşte şi înnoeşte această poruncă a domniei mele, pe acela Dumnezeu să-l întărească şi să-l cinstească în domnia lui. Iar dacă cinsteşte nu întăreşte şi nu înnoeşte, ci strică şi calcă şi violează această poruncă a domniei mele, iar pe acela Dumnezeu făcătorul cerului şi al pământului, să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor cu sufletul să fie părtaşi cu luda şi cu Arie şi cu ceilalţi iudei care au strigat asupra Domnului 
Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi au spus: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, cea ce este şi va fi în veci, amin.

Încă şi martori aşează domnia mea acestei porunci a domniei mele: jupân Dragomir al lui Manea, jupân Cazan al lui Sahac, jupân Dan mare dvornic, jupân Neagoe al lui Borcea, jupân Vintilă logofăt. Badea armaş, Cazan vistier, Radu paharnic, Petru stolnic, Staico comis. Pârlitul stratornic.

Şi eu, Caloiana, am scris la Argeş, luna Iunie 3 zile, anul 6986 (1478). 

† Io Basarab voievod, din mila lui Dumnezeu, domn (1).


Notă:

(1) Petre P. Panaitescu, Documentele Ţării Româneşti (Documente interne), 1369-1490, Bucureşti, Editura Fundaţia Regele Carol I, 1938, Document 133, pp. 301-304.

&&&

CUVÂNT ÎNAINTE

MONOGRAFIA LOCALITĂŢII ZĂVIDENI

JUDEŢUL VÂLCEA

Lucrarea cu acest titlu reprezintă un caz fericit al zilelor noastre, când un om care nu este istoric de meserie - domnul Viorel Zamfir, fost cadru militar (peste 30 de ani), care a lucrat la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, de curând pensionat, reuşeşte să scoată la iveală, pentru specialişti, pentru iubitorii de locuri natale, dar şi pentru toţi consătenii săi, o lucrare notabilă într-un domeniu în care s-au implicat destui, mai ales după 1990. Deşi lucrarea nu are prea multe legături cu formaţia profesională a autorului, ea cuprinde: cercetarea istoriei locale şi realizarea unei monografii a satului natal bogată în date şi informaţii. Din câte ştim, „Monografia localităţii Zăvideni” este rezultatul unei activităţi de documentare care s-a derulat pe mai mulţi ani, atât „pe teren” (solicitând informaţii de la autori sau concetăţeni, de la rudele unor persoane care au făcut „istorie” în zonă), cât şi în arhivele şi bibliotecile din Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Bucureşti, Slatina ş.a.

Dând dovadă de tenacitate, perseverenţă, insistenţă, voinţă, răbdare, înţelegere, dar şi de o putere de muncă demnă de apreciat, utilizând cât mai multe surse bibliografice avute la dispoziţie (documente istorice inedite, culegeri de documente, lucrări de specialitate, volume de memorii, articole din reviste şi ziare), informaţii orale, dl Viorel Zamfir a adunat, cu hărnicia unei albine şi cu migală, în timpul strădaniilor sale de cercetător amator, informaţii provenite din felurite surse de documentare care puteau servi la realizarea unei monografii a locurilor natale, de care se simte şi acum îndrăgostit şi mândru - dovadă şi această realizare oferită nouă spre aducere aminte, informare, documentare, delectare, spre cunoaşterea acestei localităţi încărcate de istorie.

Deoarece, în timpul acestei laborioase munci de cercetare, a adunat foarte multe informaţii şi despre celelalte două sate (Prundeni şi Călina) care compun din anul 1968 comuna vâlceană Prundeni, sugerăm autorului ca în viitor să realizeze şi o monografie a acestei unităţi administrativ-teritoriale.

In încheiere, doresc dlui Viorel Zamfir, dar şi cititorilor, urările mele de bine şi de sănătate şi termin scurtul expozeu cu spusele cronicarului:

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris /”.

Cristina Munteanu

Primarul Comunei Prundeni - Judeţul Vâlcea

&&&

PREFAȚĂ

Reconstituirea trecutului unei aşezări şi al comunităţii sale este o îndatorire pentru toate generaţiile, astfel că monografia localităţii face parte din identitatea locului respectiv. In acest context, se înscrie şi Monografia localităţii Zăvideni (1478-2025), care vine să lămurească, pe baze documentare, aspecte istorice, socio- economice, culturale şi politice din trecutul localităţii, să demonteze multe dintre legendele ţesute în jurul anumitor subiecte, iar acolo, unde anumite teme nu şi-au găsit baza documentară necesară, să fie prezentate poveştile şi legendele locului.

Închinată satului de obârşie şi locuitorilor lui, lucrarea se dovedeşte o „pledoarie” pentru cunoaşterea istoriei locale, o lucrare gândită şi scrisă de un pasionat de Istorie, care se prezintă astfel: „Fără a fi istoric de profesie, eu Viorel Zamfir, fost lucrător la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „ Grigore Alexandru Ghica ” Drăgăşani - Vâlcea, cu răbdare şi cu meticulozitate, ajutat la tot pasul de câţiva prieteni adevăraţi - am cercetat în arhivele timpului şi am aşternut pe fila cărţii o istorie adevărată, cu oameni, locuri, fapte şi întâmplări... ”.

Pentru a respecta normele întocmirii unei monografii, autorul a recurs la structurarea materialului în unsprezece capitole: Cadrul natural, Istoria, Evoluţia demografică şi împărţirile administrativ-teritoriale, Viaţa economică, învăţământul din Zăvideni, Cultura, Viaţa religioasă, Ocrotirea sănătăţii, Sportul, Turismul, Familii istorice şi personalităţi, toate acestea completate cu Sigle şi abrevieri, Galerie foto specifică, Anexe, Bibliografie selectivă şi Rezumate în limbile engleză şi franceză.

Monografia se deschide, în mod firesc, cu prezentarea aşezării geografice a localităţii Zăvideni şi continuă cu geologia, relieful, clima, reţeaua hidrografică, vegetaţia, flora şi fauna locală. Pe teritoriul localităţii, brăzdat de pâraiele Silea, Băluţoiu şi Bărbuceni, se întâlnesc ca forme de relief dealurile, lunca şi valea. Clima este temperat-continentală, cu precipitaţii mai ridicate în lunile mai-iunie, cu secete frecvente vara şi precipitaţii mixte, mai abundente toamna-iama, fapt care a favorizat dezvoltarea unei vegetaţii şi a unei faune diversificate.

Urmează evoluţia comunităţii umane din Preistorie până în Evul Mediu. Se remarcă de la început faptul că: „Pe teritoriul acestui sat - Zăvideni - a fost găsită o spadă din bronz, de tipul Reutlingen, care datează din Hallstattul timpuriu”. De aici, „urcăm” spre Evul Mediu, când dovezile scriptice se înmulţesc (acte cu caracter diferit emise de către domnitori, ori care atestă diferite „tranzacţii” între membrii comunităţii), până spre anul 1821. când la Zăvideni are loc o luptă între pandurii conduşi de polcovnicul Solomon şi oastea turcească, încheiată cu înfrângerea pandurilor, care pierd peste 200 de oameni. Evenimentele de la 1848, dar şi Reformele domnitorului Al. I. Cuza sunt alte două momente care au marcat istoria locului, la fel ca Războiul de Independenţă, Primul şi Al Doilea Război Mondial, la care locuitorii din Zăvideni şi din localităţile învecinate au participat activ.

Ocupaţiile tradiţionale - viticultura, cultura plantelor, pomicultura, creşterea animalelor, apicultura, dar şi diferite alte activităţi meşteşugăreşti - desfăşurate în mod organizat (cooperative) sau individual sunt prezentate, de asemenea, pe larg. Urmând criteriul cronologic, în capitolul IV - Viaţa economică, autorul aduce în faţa cititorului mai multe statistici economice, pentru secolul al XX-lea, aşa cum au li ist ele descoperite în sursele arhivistice păstrate în cadrul Serviciului Judeţean al Arhivclor Naţionale Vâlcea. Nu au fost uitaţi nici meşteşugarii, morarii ori funcţionarii din localitate, cărora autorul le-a rezervat pe parcursul lucrării un spaţiu generos.

În capitolul al V-lea, Învăţământul din Zăvideni, autorul reconstituie aspectele legate de educaţia din localitate, aducând informaţii inedite, prin care imâţătorii, sprijiniţi, de cele mai multe ori, de preoţii din localitate au înfiinţat şi niganizat în forme instituţionalizate şcoli, biblioteci, cercuri culturale, cămine culturale, organizaţii şcolare etc. Pentru a scoate în evidenţă evoluţia instituţiilor de învăţământ, autorul a recurs la investigaţii arhivistice însoţite de analizele .interioare ale fenomenului cultural abordat, punând în evidenţă elementul de continuitate şi adevărul demonstrabil că ele nu s-au iniţiat pe un teren gol. Autorul nu omite să arate nenumăratele greutăţi întâmpinate de „luminătorii satului”, acordând un spaţiu generos unor aspecte privind baza materială nesatisfacătoare, controlul Statului, modificările legislative ori urmărirea şi persecutarea unor cadre didactice.

Portul şi costumul popular, sărbătorile şi obiceiurile calendaristice, arhitectura şi tradiţiile locale, specifice localităţii analizate, sunt câteva aspecte care, deşi prezentate succint, contribuie la întregirea imaginii generale a culturii populare româneşti. Vechile moduri de viaţă sunt vii, tradiţia se continuă, adăugându-i-se noi înţelesuri şi forme de manifestare actuale, adaptate imediat. Transmiterea din generaţie în generaţie a tuturor elementelor care definesc tradiţia nu presupune doar o repetare continuă, ci un proces de adaptare la realităţile cotidiene, la condiţiile actuale ale vieţii sociale. în acest sens, fiecare generaţie reconfigurează permanent obiceiurile şi tradiţiile străvechi. întrucât, în ultimii ani, există o tendinţă de a descoperi noi tipuri de cultură exprimate prin muzică, dans, tradiţii şi obiceiuri, autorul încearcă să aducă în faţa cititorului câteva aspecte privind valorificarea talentelor şi a specificului tradiţional local. în acest sens, identifică în localitatea supusă investigaţiei şi prezintă formaţiile de muzică populară, constituite ad-hoc, ai căror membrii cântau la mai multe instrumente cu diferite ocazii cum ar fi: nunţi, botezuri, hore, baluri, concursuri artistice şi sărbători.

În plan tematic, nici un sector al vieţii istorice, economico-sociale şi culturale a localităţii nu a rămas în afara cercetării: cadrul natural (geografic), istoria, împărţirile administrative de-a lungul timpului, economia, învăţământul, cultura, viaţa spirituală, ocrotirea sănătăţii, sportul ori turismul. Un amplu spaţiu a fost alocat personalităţilor din trecutul localităţii, dar şi a celor de astăzi, care, în diferite etape de evoluţie ale comunităţii, şi-au adus şi îşi aduc contribuţia la dezvoltarea şi bunăstarea zonei analizate ori au performat în domeniile profesionale alese.

Autorul s-a străduit să aducă la zi cercetarea şi documentarea în toate domeniile, apelând deseori la memoria arhivelor, la lucrări de specialitate (enciclopedii, dicţionare ale localităţilor, monografii, articole şi studii istorice), la presa scrisă, la „banca modernă de date” (internet), dar şi la „mărturiile unor localnici”, pentru a le oferi cititorilor avizi de cunoaştere informaţii şi aspecte noi, într-o formă de prezentare cât mai atractivă şi corectă, respectând, în bună măsură, criteriile unui asemenea gen de lucrări, cu note de citare a bibliografiei utilizate şi cu aparatul ştiinţific corespunzător.

Cercet. şt. III, dr. Georgeta GHIONEA
Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova - 

C. S. Nicolăescu-Plopşor

&&&

INTRODUCERE

Având în minte cele scrise de marele povestitor Ion Creangă în „Amintiri din copilărie” şi eu am considerat mereu că undeva, în lume, există un loc al primelor amintiri, acolo unde am crescut, alături de părinţi, fraţi, surori, rude, consăteni. Viaţa ne face să străbatem multe drumuri prin lumea mare, dar gândul ne zboară fără încetare spre locul unde ne-am născut. Asemeni celor scrise de povestitori, leagănul primelor amintiri păstrează viu, peste timp, chipul mamei care ne-a îndrumat paşii şi ne-a vegheat somnul, ne-a îngrijit când ne-am îmbolnăvit, ne-a învăţat ce e bine şi ce e rău, cum să ne comportăm şi cum să-i respectăm pe cei din jur. în căsuţa părinţilor, care ne pare mai frumoasă decât palatele din poveşti, veghează tară odihnă şi chipul tatei ca să ne ocrotească şi să ne ferească de orice rău şi care ne-a vorbit despre binele în Viaţă. Pentru mine, dar cred că şi pentru alţii, poveştile şi poveţele din casa părintească vor rămâne veşnic în comoara amintirilor, acolo unde consider că ţinutul meu natal este cel mai minunat loc din lume. Toate aceste frumoase amintiri m-au ţinut, tot timpul, aproape de satul şi comuna mea natală şi au contribuit în bună măsură la naşterea ideii elaborării şi publicării acestei monografii. La originea acestei idei, s-a aflat şi un îndemn sufletesc, născut şi întreţinut permanent de ceva intim, care pleacă din lăuntrul fiinţei mele. Am avut în minte şi o veche maximă latină, auzită pe când eram şcolar: „Verba volant, scripta manent” (Vorbele zboară, scrisul rămâne!).

Întocmirea monografiei comunei reprezintă atât o necesitate, cât şi un act de curaj, datorită volumului de muncă pe care îl presupune şi a caracterului pluridisciplinar al cercetării impuse de problematica dificilă şi complexă care trebuie abordată. Faptul că am trăit mulţi ani alături de locuitorii acestui sat mi-a fost de un real folos, dar şi un suport moral deosebit în munca de cercetare şi mi-a insuflat optimism şi putere de muncă în greaua şi dificila misiune pe care mi-am asumat-o. Sunt convins, totodată, că elaborarea unei monografii a localităţii natale este o mare îndatorire a unui militar de carieră, aducându-mi astfel şi eu o modestă contribuţie la cunoaşterea aprofundată a istoriei patriei. Am avut în vedere şi îndemnul marelui scriitor şi om de cultură Ion Heliade Rădulescu, care îndemna contemporanii încă din anul 1837: „Scrieţi oameni buni, scrieţi!... viaţa unei generaţii este scurtă, informaţiile transmise oral se pierd, se uită, numai scrisul rămâne.

Lucrarea de faţă apare ca o necesitate de a ne cunoaşte imaginea multidimensională a localităţii în care ne-am născut, trăim şi muncim. Nu sunt primul care afirm că fascinaţia locului natal izvorăşte chiar din istoria lui. Pentru alcătuirea unui astfel de studiu monografic este nevoie de cercetare ştiinţifică, de pasiune, lucru care presupune un impresionant „travaliu”. Aceasta înseamnă descoperirea şi redescoperirea Istoriei, cunoaşterea vieţii sociale, economice, cultural-ştiinţifice, tradiţii şi obiceiuri locale, prin care să se poată reconstitui viaţa oamenilor locului şi faptele lor. Numai în acest fel ne putem cunoaşte Istoria, cu bune şi cu rele, de unde am pornit şi unde am ajuns astăzi, într-un cuvânt ne putem regăsi pe noi înşine sub toate aspectele. Fascinaţia locului natal vine şi din locuitorii lui, care alcătuiesc „trupul viu al Istoriei” sale, făuritorii visurilor trecute, prezente şi viitoare. O monografie înseamnă şi stabilirea unor repere identitare într-o lume aflată în permanentă schimbare, cu tendinţe de globalizare, uneori impuse, care pot deveni imprevizibile pentru noi toţi, mai ales pentru satul românesc. Stăruinţa şi efortul depus pentru investigarea, cercetarea, selecţia şi sistematizarea informaţiilor şi transpunerea lor în scris cred că vor fi apreciate de cititori, întrucât consider, fără falsă modestie, că am elaborat o lucrare valoroasă, dar şi necesară, atât generaţiilor de astăzi, cât şi celor viitoare.

Descoperirile arheologice datând din perioada dacică şi romană, atestarea documentară în hrisoavele marilor voievozi din Ţara Românească, trecerea pandurilor lui Tudor Vladimirescu la 1821 prin această localitate, luptele lor şi ale eteriştilor cu detaşamentele armate turceşti, tributul de sânge plătit în timpul Războiului pentru Independenţă (1877-1878) şi al Răscoalei ţărăneşti de la 1907, participarea localnicilor la cele două războaie mondiale - sunt doar câteva file din epopeea istorică scrisă cu gândul, inima, fapta eroică şi sacrificiul suprem, de oamenii de multe ori fără nume - de -„eroii anonimi” ai locului.

Fără a fi istoric de profesie eu Viorel Zamfir, fost lucrător la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani - Vâlcea, cu răbdare şi cu meticulozitate, ajutat la tot pasul de câţiva prieteni adevăraţi - am cercetat în arhivele timpului şi am aşternut pe fila cărţii o istorie adevărată, cu oameni, locuri, fapte şi întâmplări. Nu am uitat că sunt un fiu al comunei/astăzi satul Zăvideni, plecat deseori, timp de câţiva ani, din Drăgăşanii Vâlcii pentru a cerceta la faţa locului izvoarele documentare de la Râmnicu-Vâlcea, Slatina, comuna Fărcaşele - judeţul Olt, SJAN Sibiu, Arhivele Naţionale Bucureşti. Pentru elaborarea acestei lucrări am folosit culegeri de documente, cărţi şi articole de specialitate, documentele de arhivă, iar dacă au lipsit, am apelat la informaţii culese de la bătrânii satelor. De mai mulţi ani am strâns materialul necesar din arhive şi biblioteci din ţară: Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti, arhive de instituţii, acte personale aparţinând unor cetăţeni din comună sau unor fii ai comunei. Munca depusă pentru cercetarea documentelor de arhivă a fost răsplătită de clipele de satisfacţii şi emoţii pe care le-am trăit când am descoperit o informaţie nouă, care venea să întregească zestrea documentară adunată.

Monografia localităţii Zăvideni tratează evoluţia istorică, economică, socio- politică şi culturală a acestei aşezări, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Cititorii care vor lectura acest volum vor putea să-şi formeze o imagine de ansamblu, destul de clară şi corectă, despre localitate. Lucrarea încearcă să fie din toate câte puţin dar, în primul rând, rămâne o carte de suflet, izvorâtă din iubire pentru oameni şi locurile natale prin care îmi fac o mărturisire, îndeplinindu-mi, în acelaşi timp şi o datorie morală. Deşi elaborarea monografiei este produsul ultimilor cinci ani de cercetare, practic lucrarea s-a scris în timp. Prin ea am intenţionat să trezesc şi altora dorinţa de a cunoaşte locurile şi oamenii, precum şi trecutul acestei zone. Cu tot efortul meu de a fi obiectiv, legat numai de datele concrete, perfect controlabile, lucrarea are un profund caracter subiectiv, deoarece dincolo de ele, există un glas al clădirilor, al obiectelor, al documentelor păstrate şi care au înfruntat vitregia vremurilor, al cărţilor, al pământului - caracter care străbate independent de voinţa omului, datorită legăturii spirituale care există între oameni şi locurile unde s-au născut. Am dorit să fiu intermediar al acestor glasuri, să le aduc la cunoştinţă şi celorlalţi, aşa cum le-am simţit eu şi, pe cât am putut, cu intensitatea vibraţiilor pe care ele le-au declanşat în adâncul fiinţei mele. De un real folos mi-au fost discuţiile pe care le-am avut cu cetăţenii comunei, mulţi oameni în vârstă, mari iubitori de Istorie. Cu acest prilej am constatat încă o dată interesul mare pe care îl manifestă aceşti oameni pentru Istorie, în general şi pentru trecutul localităţii în particular. Pentru sprijinul acordat, le aduc şi pe această cale mulţumirile mele. Am conceput această lucrare şi spre a realiza un „act de indentitate” pentru comuna/acum satul Zăvideni, care alături de alte documente scrise şi materiale existente, să ateste, să demonstreze, să convingă fără dubii că pe aceste pământuri au fost oameni adevăraţi, harnici care au creat bunuri materiale şi spirituale (conform unei vorbe vechi româneşti: „Nasc şi la noi oameni!”), dovedindu-şi întotdeauna existenţe constructive, având visuri, aşteptări şi aspiraţii, dar, mai ales, având capacitatea de a dispune de un potenţial uriaş pentru a progresa, pentru realizări folositoare pentru ei şi pentru generaţiile care vor veni după noi. Consider că este bine să luăm exemplu de la aceşti înaintaşi ai noştri, cinstind şi respectând faptele trecutului, mai ales astăzi, când valul necredinţei, al materialismului şi al globalizării loveşte atât de greu în tot ceea ce înseamnă cultură şi identitate naţională.

Rămâne cititorilor plăcerea de a savura lectura unei monografii incitante scrise sub lumina şi semnul adevărului, în slova documentului autentic şi a izvoarelor istorice de primă mână.

În final, consider că elaborarea acestei monografii este un act cultural şi de nobleţe, deoarece necesită o muncă de documentare uriaşă, care cere multă răbdare, perseverenţă, timp şi resurse de tot felul (materiale, băneşti, fizice, psihice etc.).

Nu pot să închei aceste scurte cuvinte cu care prefaţez ceea ce consider că este „copilul meu de suflet” - monografia dedicată familiei şi localităţii natale, fară a mulţumi celor care, permanent şi dezinteresat, m-au sprijinit de-a lungul elaborării acestei lucrări. Ca şi alţi cercetători am avut şansa să consult şi lucrări inedite, inclusiv documente istorice şi acolo unde a fost cazul am îndreptat greşelile găsite.

În primul rând rămân, profund îndatorat dlui Prof. Ion Al. Popescu, doctor în Istorie, bun cunoscător al zonei, după tată din Ştefâneşti şi după mamă din Ioneşti, pentru sugestiile date, lucrările împrumutate din biblioteca sa personală şi controlul ştiinţific al monografiei.

Recunoştinţa mea se îndreaptă şi spre dnl Prof. Dumitru Garoafa, fost arhivist la SJAN Vâlcea, care cu amabilitate a descifrat texte de paleografie chirilică necesare elucidării trecutului; aceeaşi gratitudine şi faţă de dnl. Bogdan Dumitru Aleea, inspector superior la SJAN Vâlcea, şeful sălii de cercetare de la aceeaşi instituţie, care cu bunăvoinţă şi solicitudine promptă a dat curs tuturor cererilor mele atunci când i-am cerut ajutorul.

Aceleaşi gânduri de recunoştinţă şi pentru dra Elena Liliana Beu, Director adjunct la Muzeul Judeţean de Istorie „Aiirelian Sacerdoţeanu”. dar şi pentru dnl. Eduard Diaconu, muzeograf şi responsabilul bibliotecii instituţiei.

Cu acest prilej, exprim mulţumirile mele sincere: doamnelor de la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” şi de la Biblioteca municipală din Drăgăşani, dlui Ing. Ion Dobrescu, Prof. Maria şi Pr. Marin Drăguţ, cât şi dnei Nicoleta Grecu. Aceleaşi gânduri de recunoştinţă şi pentru prietenii Ion Petcu, Marian Moanţă, Flavius Rădescu, Ionuţ - Cosmin Drăghici, Daniel Coşerea, Iulian Roman, Ioana şi Alexandru Solomon, Dragoş Preoteasa, Laurenţiu Albiei, Florin Duţică - ultimii doi realizând cu drona peisaje din sat şi nu în ultimul rând, defunctului Stancu Constantin, pentru că prin intermediul fratelui său Prof. dr. Stancu Ion am intrat în posesia unor documente şi informaţii cu privire la istoria localităţii, strânse de acesta înainte de a deceda.

Am lăsat intenţionat la urmă prezentarea mulţumirilor mele stimatei doamne Pia Bader-Fărcăşanu, cercetător ştiinţific, urmaşă directă a Familiei Fărcăşanu, datele şi informaţiile pe care mi le-a pus la dispoziţie necondiţionat, întregind astfel în chip fericit zestrea cunoştinţelor despre Fărcăşeni.

Aceleaşi gânduri de bine şi pentru acele persoane care m-au ajutat cu sfaturi, informaţii, precizări, fotografii ş.a. pe parcursul documentării.

Dedic această lucrare membrilor familiei mele: Elena Zamfir-soţie, Maria Alexandra - fiică, Radu Marius - ginere, Nicolae Adrian - fiu, Maria Cristina - noră, părinţilor mei Maria şi Constantin Zamfir, precum şi socrilor mei Scumpi şi Constantin Nedelcu, care mi-au fost alături în acest demers ştiinţific şi tuturor generaţiilor trecute, care au contribuit prin viaţa lor la crearea istoriei acestor minunate locuri.

În speranţa că intenţiile propuse îşi vor atinge scopul, cer scuze cititorilor şi în special consătenilor pentru orice omisiune sau erori de informaţie, acestea fiind inevitabile în dorinţa de a cuprinde cât mai multe aspecte pe parcursul unei laborioase cercetări în procesul de documentare care a vizat adunarea de informaţii.

Iunie 2025 Autorul

________________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IonViorelZamfir #Zavideni #Prundeni #Drăgășani #IstoriaDragasaniului #TudorVladimirescu #panduri #Revoluțiadela1821 #Zavideni