Faceți căutări pe acest blog

27 mar. 2024

Un contract între magistratul orașului Râmnic și doctorul P.W. Ziegler pentru acordarea asistenței medicale râmnicenilor

Asigurarea asistenţei medicale pentru populaţia oraşului a fost una din preocupările centrale ale administraţiei orăşeneşti şi una din cele mai arzătoare doleanţe a obştii în perioada regulamentară. Numărul mic al doctorilor din Ţara Românească, salariul foarte mare perceput pentru un astfel de contract, mici vanităţi locale au făcut ca o perioadă lungă de timp Râmnicul să fie văduvit de existenţa unui cadru medical avizat, care să asigure asistenţa cuvenită celor în suferinţă în orice moment al anului. În decembrie 1839, datorită eforturilor deputatului judeţului în Adunarea Obştească, Ioan Lahovari, Magistratul oraşului semnează, pe 4 ani, un contract cu medicul austriac P.W. Ziegler, care devine astfel „doctor pe seama oraşului” până în anul 1844. Salariul acestuia era asigurat de sumele puse la dispoziţie de 39 de notabilităţi ale Râmnicului şi forul orăşenesc, până la suma de 8000 de lei. Cuprinsul acestui contract, redat mai jos, arată condiţiile în care această relaţie contractuală s-a desfăşurat.

 

No. 129. Primit 840: febr.[uarie]: 6:

După: No. 139: reghistru.

 

Contract[1] 

Suptiscălitul, către cinstitul Magistrat al oraşului Râmnicu Vâlcea. Încredinţez printr-acest contract întemeiat pă înţelegerea ce am avut cu treizeci şi nouă persoane abonarisite, care să însuptînsemnează, că m-am aşezat a fi dohtor pă seama acestui oraş în curgere de patru ani (având viaţă) cu înstatornicirea după condiţiile următoare:

-      1-iu. Începutul anilor să socoteşte de la 1-iu dec<hem>v<rie> cu l<leat> următor <1>839 şi pănă iar la 1-iu dec<hem>v<rie> cu l<leat> 1843, cu tocmeală învoită de lei opt mii pă tot anul de la treizeci şi nouă familii abonarisite în care să coprind şi Seminariu<l> şi Curtea Sfintei Episcopii Râmnic, precum şi alte patru persoane afar<ă> din oraş, adică Sfinţia Sa Prea Cuviosul Arhimandrit Nifon Cozianu, i[2] Sfinţia Sa Prea Cuviosul Arhimandrit Hrisant Hurezeanu i cuvioasele stariţe de la Sfintele Mănăstiri Dintr-un Lemn şi Surpatele, precum şi casa d<umnealui> Bârsescu.

-      2-lea. Din învoita sumă şi hotărâtă de lei opt mii să mi să răspunză de către cinstitul Magistrat la tot începutul de an lei patru mii, numită întâia ecsaminiţie, iar cu cursul de aici, patru mii să mi să numere la împlinirea de şase luni pentru al 2-lea ecsaminiţie.

-      3-lea. Să fiu dator a căuta toată familia şi slugile du<mnea>lor pomeniţilor prenumăraţi ori de ce boală (ferească Dumnezeu); prin urmare, ca în orice vreme voi fi chemat, să merg fără pregetare şi să-i vizitarisesc pănă să vor însănătoşa. Dacă, înpotrivă, rămâind vreunul din prenumăraţi nemulţumit şi să va lepăda va fi în paguba mea.

-     4-lea. Afar<ă> din numărul d<umnealor> prenumăraţi, să fiu dator a căuta şi pă cei săraci din oraş, fără nicio plată şi cu cea mai dinadinsul sârguinţă; iarăşi în orice vreme şi ceas, când voi fi vestit de către Cinstitul Magistrat prin bilet cu pecetea sa, să merg fără pregetare şi să-i caut pănă să vor însănătoşa.

-      5-lea. Afar<ă> din numărul abonaţilor de mai sus arătaţi, oricâţi alţii ar mai voi să să aboneze, să fie în folosul mieu.

-     6-lea. Slobod să fiu, peste abonaţi şi cei săraci, a face şi alte vizite în oraş cu cură în folosul mieu, protimisiind[3] însă totdeauna mai întâiu pre cei abonaţi, când (ferească Dumnezeu) fa fi vreunul bolnav.

-     7-lea Asemenea voi fi slobod a merge şi la oraşul Ocnii – când însă nu vor fi bolnavi în oraş, iar în ocolul judeţului niciodată.

-     8-lea Dator să fiu a avea cea mai de aproape băgare de seamă asupra calităţii şi lucrării dohtoriilor ce să vor orăndui la tot bolnavul, după răţetele mele şi asupra cărora, când voi cunoaşte din partea spiţerului vreo abatere de necalitate, îndată să încunoştinţez pă cinstitul Magistrat, ca să poată lua în urmă măsurile ce ar cere cuviinţa.

Cu aceste, dar, condiţii încheindu-să acest contract, să fiu dator a mă asemăna, şi după termenul suptînvoit, de vom fi amândaoă părţile multumite, să va urma şi pă alţi ani, iar la dinpotrivă, nerămâind vreo parte mulţumită, acea parte să dea de ştire cu trei luni mai-nainte celeilalte părţi, ca să să poată luoa măsurile ce cere trebuinţa.

Drept aceia, ca să fie cu întregime pomenita învoire, s-au făcut două asemenea contracturi, unul parte-mi către cinstitul Magistrat, adeverit cu însumi iscălitură şi altul din partea cinstitului Magistrat, adeverit cu iscăliturile şi pecetea sa.         

                                                        

6-sten Februar 1840

Habe empfangen zwey tausend Lee in Bukarest, und zwey tausend Lee heute, in allen Vier tausend Lee, in Summa. Rimnik den 7-sten Febr<uar> 1840[4].

Doh<tor> P. W. Ziegler  

Anul 1839, dec<em>v<rie> 1.


Resursa pe vechiul site www.istorielocala.ro (încărcarea paginii se face mai greu)



1.     Arhivele Naţionale-Serviciul Judeţean Vâlcea, fond Primăria Oraşului Râmnic, dos. 2/1836, f. 94-95.

2.     Şi (în slavonă în document).

3.     Dând întâietate (de la protimisis – drept de preemţiune).

4.     Text adăugat în februarie 1840, la sosirea doctorului în oraş: „Am primit două mii de lei în Bucureşti, două mii de lei azi, întreaga sumă de patru mii de lei”.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Oamenii de pe teritoriul actualului judeţ Vâlcea în epoca marilor migraţii

La începutul Evului Mediu românesc ţinutul de la poalele munţilor Carpaţi, străbătut de bătrânul Olt, era locuit de „urmaşii Romei”, expresi...