Arhive ascunse, arhive salvate: Pan Halippa și orașul Drăgășani*

prof. Dumitru Garoafă (2)

Mărturiile care stau la temelia reconstituirii omului-individ şi mai ales a omului- colectivitate, cu viaţa sa cotidiană, cu viaţa sa publică şi particulară, cu bucuriile şi necazurile, cu speranţele şi decepţiile, cu idealurile şi înfrângerile, sunt înscrise în „cartea vremii”, care simt izvoarele³. Or, deviza „întoarcerii la izvoare”, lansată de arhivistul şi, în egală măsură, istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, a devenit un comandament prioritar pentru cercetarea istorică românească: „întoarcerea la izvoare, întemeierea pe ele în mod ştiinţific, este riguros necesară. Din acest punct de vedere, Arhivele pot furniza informaţii de prim ordin pentru problema guvernării, a educării maselor, a relaţiilor internaţionale... Arhivele sunt deţinătoare de informaţii sigure care luminează astfel de chestiuni şi care ne arată drumul firesc pe care trebuie să mergem. Aşa se pot evita greşeli şi se pot cunoaşte realităţile istorice în mod just”.⁴ (subl. ns.: D.G.)

 

Aşadar, pentru o comunitate umană, Arhivele constituie „memoria scrisă” a acesteia, actul ei de identitate politico-istorică, conţinând dovezile fundamentale ale existenţei sale istorice. Lipsind-o de aceste argumente indubitabile - aşa cum sublinia un cunoscut istoric militar - „o poţi ataca în drepturile sale, o poţi dezintegra ca existenţă unitară, o poţi scoate din sistemul relaţiilor sale fireşti cu alte comunităţi umane, silind-o să accepte alte orizonturi de existenţă politico-statală”.⁵ (subl. ns.: D.G.)

Pornind de la acest deziderat major al Arhivelor, în materialul de faţă am căutat să surprindem avatarurile ascunderii şi, în final, salvării din „dulcele târg al Drăgăşanilor”⁶ a unui excepţional fond arhivistic privind frământata istorie a Basarabiei anilor 1917-1918 de către neînfricatul luptător unionist Pantelimon (Pan) Halippa (Foto 1), avataruri încredinţate hârtiei de un iubitor al muzei Clio - ostaşul de carieră, dublat de „ostaşul - cronicar” - pe atunci mr.(rz.) Marin-Ştefan Buterez⁷ (Foto 2).  Clic pentru vizualizare foto cu foto

Aceste documente aveau o valoare istorică deosebită în condiţiile în care arhiva Sfatului Ţării a fost compromisă din neglijenţa autorităţilor române din perioada interbelică⁸, iar documentele privind Basarabia au fost preluate de sovietici din arhivele româneşti după consumarea „actului” de la 23 august 1944.⁹ 

 

Pantelimon (Pan) Halippa s-a născut la 1 august 1883 în comuna Cubolta, judeţul Bălţi. A urmat cursurile primare la şcoala din satul natal şi cele secundare la Şcoala Spirituală din Edineţ (judeţul Hotin) şi Seminarul Teologic din Chişinău¹⁰. Le continuă cu cele superioare la Facultatea de Studii Naturale de la Dorpat (Estonia), dar le întrerupe din cauza izbucnirii primei revoluţii ruse (1905).¹¹ După un scurt intermezzo la Chişinău, unde împreună cu alţi intelectuali moldoveni va edita prima gazetă românească Basarabia, dar cu caractere chirilice (1906-1907), pleacă la Iaşi, pentru a se înscrie la Facultatea de Litere, pe care a absolvit-o în 1912¹². După finalizarea studiilor ieşene, Halippa se reîntoarce la Chişinău, unde, împreună cu Nicolae Alecsandri şi sprijinul financiar al marelui mecenat Vasile Stroescu, editează revista Cuvânt Moldovenesc (1913), care militează pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi unirea acestei provincii istorice cu România¹³. 

 

În cursul anului 1917 activitatea sa politică s-a intensificat, punând bazele, împreună cu Vasile Stroescu, Paul Gore, Vladimir Herţa, arhimandritul Gurie Grosu şi ardeleanul Onisifor Ghibu, Partidului Naţional Moldovenesc, care-şi fixează ca obiectiv programatic autonomia Basarabiei, cu dreptul la autodeterminare naţională¹⁴. Participă, ca deputat, împreună cu Ion Sinecliu ş.a., la primul Congres General al Sfaturilor (Petrograd, iunie 1917), purtând convorbiri cu Kerenski, Leon Troţki şi V. I. Lenin, pe tema deschiderii anului de învăţământ 1917/1918 în limba naţională, ultimii doi sfatuindu-i ca să „procedaţi cum vă dictează conştiinţa şi interesul politic, dar hotărârea s-o ieie Sfatul Ţării”.¹⁵ 

 

În toamna anului 1917 participă la Congresul Ostaşilor Moldoveni (20-28 octombrie 1917), unde se decide autonomia teritorial-politică a Basarabiei, în cadrul Republicii Federative Democratice Ruse (de facto, inexistentă!) şi constituirea de îndată a Sfatului Ţării, ca organ reprezentativ al provinciei.¹⁶ Alcătuit din reprezentanţii tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice, Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, alegându-şi organele de conducere: Ion Inculeţ-preşedinte, Pantelimon Halippa-vicepreşedinte şi Ion Buzdugan-secretar. Ca organ suprem al Basarabiei, Sfatul Ţării adoptă o Declaraţie, redactată şi citită de la tribuna acestuia de către Pan Halippa (2/15 decembrie 1917), prin care este proclamată Republica Democratică Moldovenească, în cadml Republicii Federative Democratice Ruse şi a ales, ca organ executiv - Consiliul Directorilor Generali.¹⁷

 

Anul 1918 îl găseşte pe Halippa în fruntea curentului unionist, având o contribuţie însemnată în pregătirea acţiunilor care vor fi încununate cu unirea Basarabiei cu România. Astfel, la propunerea sa, nu întâmplătoare, în ziua de 24 ianuarie 1918 este proclamată independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, cu unanimitate de voturi.¹⁸ La 27 martie/9aprilie 1918, îl găsim în prezidiul şedinţei Sfatului Ţării, prin care s-a pus de acord vrerea marii majorităţi a populaţiei cu hotărârea organului reprezentativ, ales pe cale democratică, votându-se unirea Basarabiei cu patria-mamă cu 86 de voturi pentru, 3 contra, 13 absenţi şi 36 abţineri.¹⁹ Cu acest prilej, va fi întocmit un proces-verbal, în care va fi consemnată evidenţa nominală a voturilor exprimate de deputaţii participanţi la această şedinţă istorică, acesta constituind unul din documentele de bază care vor fi utilizate de delegaţia română la Conferinţa Păcii de la Paris.²⁰ 

După proclamarea Unirii, Pan Halippa va face parte, alături de Daniel Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Ion Inculeţ, Constantin Stere, arhimandritul Gurie Grosu ş.a., din delegaţia care va aduce la cunoştinţa publică a ţării şi a Regelui Ferdinand I Proclamaţia unirii Basarabiei cu România.²¹ în urma actelor de unire necondiţionată a Bucovinei (Cernăuţi, 15/28 noiembrie 1917) şi Transilvaniei (Alba Iulia, 18 noiembrie/l decembrie 1918) cu România, la care a participat şi delegaţia Basarabiei, formată din Pan Halippa, Grigore Cazacliu şi Ion Buzdugan, considerându-se că statutul de autonomie provizorie a Basarabiei este depăşit, guvernul român a solicitat - în spiritul intereselor naţionale majore -, reexaminarea acestui statut de către forul legislativ al Basarabiei, care în şedinţa din 27 noiembrie/l0 decembrie 1918, prezidată de Pan Halippa, a votat, în pofida opoziţiei unor deputaţi²², declaraţia de unire necondiţionată a Basarabiei cu România.²³

În perioada interbelică, Pan Halippa a deţinut mai multe funcţii: ministru de stat pentru Basarabia în guvernul Alexandru Vaida-Voevod (1 decembrie 1919-13 martie 1920), ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Barbu Ştirbey (4-20 iunie 1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (10 noiembrie 1928-7 iunie 1930), ministru de stat şi ad-interim la Muncă, Sănătate şi Ocrotiri Sociale (13 iunie-10 octombrie 1930) în guvernele Iuliu Maniu, apoi ministru de stat în guvernele Gheorghe Gh. Mironescu (10 octombrie 1930-18 aprilie 1931), Vaida- Voevod (11 august - 19 octombrie 1932), Maniu (20 octombrie 1932-13 ianuarie 1933) şi Vaida-Voevod (14 ianuarie-13 noiembrie 1933), precum şi de senator şi deputat în Parlamentul României Mari (1918-1934).²⁴în urma notelor ultimative din 26 şi 27 iunie 1940, transmise de guvernul sovietic, prin care România era nevoită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei, Halippa se refugiază cu familia sa la Bucureşti²⁵, aducând cu el şi o parte a documentelor ce au aparţinut Sfatului Ţării.²⁶

După alegerile parlamentare falsificate din noiembrie 1946, când a observat care este cursul evenimentelor în România, Pan Halippa ia măsura salutară de a ascunde cea mai mare parte a arhivei în spatele coşului (hornului) din podul casei de pe str. Donici, nr. 32, pe care a orânduit-o frumos şi a zidit-o cu cărămizi, realizând o ascunzătoare aproape imposibil de depistat²⁷ şi, altă parte la Drăgăşani, la un nepot al său.²⁸ Instaurarea regimului comunist prosovietic în România a provocat mari suferinţe elitei politice şi cultural-spirituale româneşti, care a jucat un rol de seamă în făurirea şi consolidarea României Mari, inclusiv fruntaşilor basarabeni. Astfel, în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, Pan Halippa a fost arestat - împreună cu alţi înalţi demnitari ai fostului regim, fiind catalogaţi pe criterii politico-ideologice, drept „duşmani ai poporului /regimului”-, şi deţinut aproape 2 ani la închisoarea din Sighetul Marmaţiei.²⁹

La 26 martie 1952 a fost predat organelor sovietice, în baza unui proces-verbal, judecat de Tribunalul Militar al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (Chişinău, 21-22 iunie 1952), care l-a acuzat de spionaj împotriva U.R.S.S. şi condamnat la 25 ani „de privaţiune de libertate, într-un lagăr de reeducare prin muncă, fără pierderea drepturilor cetăţeneşti şi fară confiscarea averii”.³⁰ Pentru Pan Halippa a urmat Gulag-ul sovietic, fiind internat în numai puţin de 11 lagăre în Siberia, unde a îndeplinit un serviciu sanitar foarte bun, apreciat de administraţia lagărelor, a organizat lecturi colective, dezbateri de folclor, a redactat gazeta de perete etc.³¹ Totodată, din lagăre a trimis o serie de memorii ambasadomlui României la Moscova- academicianul Iorgu Iordan, arătând starea jalnică în care se afla acesta, dar şi membrii familiei sale care fuseseră evacuaţi din propriul imobil într-un „subsol insalubru”, solicitându-i să intervină pe lângă guvernele celor două ţări ca „să i se aprobe să vie în ţară, pentru ca cei câţiva ani pe care îi mai are de trăit, să-i petreacă alături de soţia sa (Eleonora: n.ns. — D.G.) săracă şi bolnavă, în Bucureşti”.³²

După moartea lui Stalin (5 martie 1953) şi înlăturarea lui Beria (26 iunie 1953), în noul context politic din U.R.S.S., Pan Halippa a fost amnistiat (1955) şi a revenit în ţară, dar în loc să fie adus acasă, a fost întemniţat la Gherla, unde a mai stat în penitenciar până în anul 1957, fară judecată, în pofida stăminţelor sale de a i se arăta vina pentru care se află în detenţie.³³ Revenit, în sfârşit, acasă şi aflându-se într-o situaţie dramatică - cu familia într-un imobil insalubru şi cu toate bunurile şi obiectele confiscate -, Halippa a solicitat o audienţă la preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale - dr. Petm Groza pentru a-i clarifica, pe de o parte, predarea acestuia Uniunii Sovietice (1952), iar, pe de alta, restituirea locuinţei sale şi a bunurilor confiscate. Dacă la prima întrebare a dat un răspuns clar că asupra celor doi miniştri ai săi, Ana Pauker - „Jidoafca”, la externe şi Teohari Georgescu - „Tâlbărescu”, la interne, nu avea nicio putere, fiindcă în acea vreme guverna Moscova, ci nu el, la a doua întrebare a răspuns evaziv, deviind discuţia pe tema apropierii de China, pe care a avizat-o „asupra situaţiei ţării noastre”.³⁴

În acest context, apare plauzibilă afirmaţia din „versiunea Luţcan”, potrivit căreia Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe atunci preşedintele Consiliului de Stat, ar fi contactat pe „prietenul său” - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - Justinian Marina³⁵, căruia i-ar „fi deschis vorba despre Basarabia şi, că din Arhivele Statului au dispărut documentele (procesul-verbal întocmit de Sfatul Ţării, la Chişinău, în 1918)”, solicitându-i sfatul „de unde ar putea procura documentele în legătură cu alipirea Basarabiei la patria-mamă”.³⁶ Atunci, Patriarhul Marina, cunoscându-1 bine pe Halippa - probabil din mai vechile lor afinităţi politice, amândoi fiind şi lideri ai organizaţiilor ţărăniste³⁷, sau şi din discuţiile abordate cu acesta³⁸, îl recomandă liderului comunist, mijlocindu-le, în acest scop, o întâlnire între cei doi în incinta Palatului Patriarhal, întâlnire la care Halippa acceptă să ajute la identificarea unor „documente la basarabenii aflaţi în ţară şi în Bucureşti”, iar liderul comunist i-ar fi acordat o pensie „în cel mai mare strict secret” şi i-a „asigurat un spaţiu în casa sa”³⁹.

Într-adevăr, întâlnirea este confirmată de chiar fruntaşul basarabean, care într-o convorbire avută cu un cunoscut de-al său, era pe deplin conştient asupra motivelor reale care au stat la baza organelor de stat de a-i retroceda locuinţa: „Să nu-şi închipuie nimeni că din dragoste m-au readus în casa mea. Au facut-o din interes. Un înalt personagiu de la Consiliul de Stat (a evitat să precizeze numele) a adus într-o zi în discuţie cu Patriarhul Justinian problema românilor din Basarabia. Şi atunci, şi-au adus aminte de mine, ca unul care am trăit direct evenimente istorice importante şi care cunosc multe aspecte, poate total ignorate de alţii. Au venit deci la mine, mi-au spus că guvernul adună material documentar referitor la Basarabia şi mi-au cerut să contribui la această acţiune. Am acceptat bucuros, însă am arătat că am nevoie să fiu readus în casa mea, spre a-mi orândui mai bine gândurile şi a-mi pune ordine în hârtii”.⁴⁰ (subl.ns.: D.G.)

De subliniat este faptul, că în redobândirea dreptului la pensie, ca profesor şi conducător al Universităţii Populare din Chişinău, Halippa a fost sprijinit de preşedintele Academiei Române - prof. Ilie G. Murgulescu, cuantumul pensiei fiind stabilit de la 800 (1963) la 1500 lei lunar (1 mai 1966), iar la retrocedarea locuinţei (octombrie 1965), un anumit rol l-a avut şi conducerea Institutului de Istorie şi Studii Social-Politice de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, care a căutat să-i ofere condiţii de lucru propice pentru activitatea sa de documentare în problema Basarabiei.⁴¹ Ca atare, reorientarea politică a României, după anul 1960, a avut obiective de ordin extern şi unele de ordin intern, între care, în primul rând, acela, de a legitima puterea partidului comunist printr-o „identificare” cu interesele naţionale româneşti şi este evident că, în atare condiţii, guvernanţii comunişti ai României erau conştienţi că pe termen îndelungat istoria ţării nu poate face abstracţie nici de problema Basarabiei.⁴²

În contextul destinderii politice din ţară şi pe fondul preocupărilor sistematice ale liderului basarabenilor din România de a sensibiliza interesul autorităţilor de stat şi de partid, precum şi pe unii lideri ai Marilor Puteri (Franţa, SUA etc.)⁴³ în legătură cu problema Basarabiei, în vara anului 1972, Halippa a „dezgropat” documentele zidite în spatele hornului casei şi, împreună cu doi apropiaţi ai săi, a început să le ordoneze.⁴⁴ Securitatea, fiind la curent cu evenimentul, a trecut la realizarea unor măsuri combinative care vizau influenţarea pozitivă a lui Halippa, în sensul de a-1 determina să predea contra cost arhiva sa personală şi scrierile sale mai recente, unei instituţii de stat, spre conservarea şi valorificarea lor ştiinţifico-documentară.⁴⁵ Dar motivul imediat al acţiunii de influenţare al lui Halippa pentru predarea arhivei, l-a constituit interesul manifestat de către reprezentantul diplomatic al S.U.A. la Bucureşti, Harry-George Bames jr., fost ambasador la Moscova şi suspectat de a fi fost racolat de K.G.B., care începe să-l cultive insistent sub pretextul documentării în vederea elaborării unei teze de doctorat pe tema istoriei Basarabiei ⁴⁶

Totodată, existau informaţii potrivit cărora Halippa intenţiona ca unele documente să le trimită unor reprezentanţi ai diasporei româneşti: Anton Crihan (SUA), Sergiu Grossu (Franţa) şi Ion Păscăluţă (Canada) pentru a fi utilizate de către aceştia pentru susţinerea cauzei Basarabiei ⁴⁷ Ca atare, în vederea preîntâmpinării riscului înstrăinării unor valoroase documente care privesc istoria Basarabiei, cât şi interesul sovieticilor faţă de acestea, a fost elaborat un plan de măsuri informativ-operative care avea ca principal obiectiv prevenirea scoaterii din ţară a documentelor şi crearea condiţiilor necesare predării voluntare către Arhivele Statului, spre conservare şi valorificare ştiinţifică.⁴⁸ în acest scop, în anul 1972, pe parcursul mai multor luni, desfăşurându- se acţiuni de persuasiune, prin intermediari şi, apoi, la contactarea directă, Halippa acceptă predarea documentelor la Arhivele Statului, operaţiune finalizată la sfârşitul lunii decembrie 1972 de către doi specialişti ai Direcţiei Generale a Arhivelor Statului (D.G.A.S.).⁴⁹ La scurt timp (29 ianuarie 1973), Halippa, însoţit de fiul său ing. Nicolae-Radu, a fost invitat la o vilă de la Snagov, prilej cu care i s-au transmis mulţumiri din partea conducerii statului, i s-a înmânat o sunstanţială sumă de bani (30.000 lei) şi i s-a prezentat decretul Consiliului de Stat prin care i se majora pensia personală, de la 1880 la 3100 lei şi acorda asistenţă medicală gratuită (FIAJP).⁵⁰

După ce organele de securitate, pentru a-i câştiga pe deplin încrederea, i-au organizat lui Halippa o excursie pe Litoralul românesc şi vizite la unele obiective economice şi social- culturale din cartierele şi împrejurimile Capitalei pentru a veni în contact direct cu realităţile construcţiei socialiste în ţară, în zilele de 8-9 aprilie 1973, acesta, însoţit de doi lucrători de la D.G.A.S. şi Securitate au efectuat o deplasare pe traseul Curtea de Argeş-Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani, în scopul recuperării unor documente care i-au aparţinut lui Ion Pelivan.⁵¹ 

Astfel - conform versiunii oficiale a unei valoroase lucrări realizate pe baza cercetării fondurilor documentare de la Arhivele Naţionale ale României (A.N.R.) şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.SA.S.), în cea mai mare parte inedite⁵² Ion Pelivan, înainte de arestarea sa (4 mai 1950), a făcut un pachet cu documente şi le-ar fi încredinţat învăţătorului Vasile Slusar - director al Şcolii Primare din Călina, judeţul Vâlcea⁵³, care, după pensionarea sa (1953), le-a predat, spre păstrare lui Nistor Popescu.

Acesta, după mai mulţi ani, la solicitarea ing. Iosif Codreanu, fiul lui Ioan Codreanu, fost membru în Sfatul Ţării, le va transmite acestuia în scopul selectării acelor documente care reliefau activitatea tatălui său pentru Unire, care vor fi puse la dispoziţia lui Anatolie Moraru, iar restul au fost restituite.⁵⁴ Printre documentele aflate în posesia lui Anatolie Moram, conform mărturiei lui Halippa, era şi un proces-verbal încheiat la una din şedinţele Sfatului Ţării, de o deosebită valoare documentară, întrucât cuprindea nominal toţi deputaţii care au fost prezenţi la această şedinţă istorică⁵⁵ şi a cărui însemnătate este conferită de faptul că unii istorici sovietici susţin că la acea şedinţă au participat numai 40-45 deputaţi ai Sfatului Ţării, ci nu 80, cât apar în procesul-verbal şi, în consecinţă, actele votate nu ar fi valabile, întrucât nu ar fi întrunit majoritatea de voturi a membrilor organismului parlamentar.⁵⁶ Cert este faptul că cei doi lucrători mai sus menţionaţi au ridicat, în aprilie 1973, „două coşuri mari cu documente, care erau legate cu multă îngrijire”, documente aflate astăzi în administrarea Arhivelor Naţionale ale României.⁵⁷

Cu puţin timp înainte de apariţia acestor lucrări, într-o monografie locală a fost publicat documentul care face obiectul demersului nostru în acest studiu, dar, din păcate, nu i se arată adevărata paternitate a acestuia, iar redactoml are intervenţii inadecvate în redarea integrală a documentului, realizându-se mai degrabă un „colaj” decât un veritabil material documentar, fară să atragă în mod deosebit atenţia specialiştilor.⁵⁸

Din analiza documentului pe care îl redăm integral (vezi Anexă), coroborată cu rezultatele cercetărilor din literatura de specialitate, pot fi formulate următoarele concluzii:

• în primul rând, se enumera printre puţinele documente neoficiale înainte de ’89, în care se consemnează - este adevărat, într-o manieră succintă şi cu multe inadvertenţe cronologice şi de actori ai evenimentelor -, complexa personalitate a liderului basarabean Pan Halippa, „despre care mulţi nu au auzit nimic niciodată”⁵⁹: luptător neînfricat pentru Unirea Basarabiei la patria-mamă, avatarurile vieţii acestuia prin puşcăriile comuniste din ţară şi Gulag-ul sovietic, precum şi a Arhivei Sfatului Ţării, tenacitatea acestuia de a-şi redobândi bunurile înstrăinate şi de a sensibiliza pe liderii comunişti români şi a unor Mari Puteri vis-â-vis de problema Basarabiei (Franţa, S.U.A. etc.);

• în al doilea rând, documentele au fost predate de Halippa unui nepot de-al său - învăţătorului Vasile Luţcan⁶⁰ (Foto 3), care, probabil, luând în calcul înrudirea sa - din motive de siguranţă pentru materialul documentar dat spre păstrare, cât şi pentm familia sa -, le-a încredinţat unei rude a sa, care beneficia de un statut socio-profesional de necontestat - Nistor Popescu, judecător la Judecătoria locală din Drăgăşani şi notar de stat din localitate;⁶¹ cât despre învăţătoml Vasile Slusaru, care „a fost membru principal în Sfatul Ţării”, se aminteşte doar în treacăt („versiunea Luţcan”)⁶², reieşind că acesta nu a fost implicat în operaţiunea de ascundere a documentelor. Dar, importanţa „pachetului de documente, destul de voluminos”, ascuns şi, din fericire, salvat din „dulcele târg al Drăgăşanilor”, constă în aceea că aparţineau Sfatului Ţării, iar unul dintre documente era acel proces-verbal - ale cărui copii aflate la Arhivele Statului au fost preluate der sovietici⁶³ -, în care era consemnată evidenţa nominală a deputaţilor participanţi la şedinţa istorică din 27 noiembrie/ 10 decembrie 1918, la care s-a votat renunţarea la condiţiile unirii, ce va constitui, alături de Actul Unirii şi alte documente emise de Sfatul Ţării, temeiul juridic prin care se va consfinţi Unirea Basarabiei cu România în tratatele încheiate la Conferinţa Păcii de la Paris (1919-1920)⁶⁴ şi

•   în al treilea rând, întâlnirea dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Halippa, intermediată de Patriarhul Justinian Marina („versiunea Luţcan”) - probabil, între anii 1963-1964, când politica de „independenţă” a României faţă de Moscova atrage atenţia lumii -, credem că a fost crucială în angajarea lui Halippa privind reconstituirea Arhivei Basarabiei, în speţă cea a Sfatului Ţării (1917-1918), iar cei doi lideri comunişti - Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu -, prin organele şi instituţiile de stat abilitate, să-l ajute în redobândirea locuinţei sale şi a dreptului la pensie. Iar, în contextul destinderii politice din ţară, Halippa consimte predarea întregului material arhivistic, ascuns în locuinţa sa din Bucureşti şi la Drăgăşani şi preluarea acestuia de către Arhivele Statului, spre conservare şi valorificare ştiinţifico-documentară⁶⁵.

Ca atare, în încheiere, subscriem punctului de vedere formulat de către autorii monografiei drăgăşenene pe marginea subiectului în cauză, potrivit căruia „în caruselul valorilor care au sprijinit ţara în momente grele, riscându-şi viaţa, motivaţi de patriotism, politicienii şi conducătorii de conjunctură ar trebui să-şi asume şi răspunderea morală a apărării acestora, indiferent de starea şi statutul pe care le au, astfel ca generaţiile viitoare să le aprecieze verticalitatea, ci nu obedienţa”⁶⁶ şi a cărui actualitate credem că se resimte tot mai acut la factorii decidenţi ai zilelor noastre.

Foto 3. învăţătorul Vasile Luţcan (reproducere după Monografia municipiului Drăgăşani, p. 440)

Foto 1. Pantelimon Halippa (reproducere după Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa - apostolp. <4>)

Foto 2. Gri. brg. (rz.) Marin-Ştefan Buterez (reproducere după Monografia municipiului Drăgăşani, p. 395)

ANEXĂ

1985 septembrie7/1986 mai 3, Drăgăşani. Declaraţiile judecătorului Nistor Popescu şi învăţătorului Vasile Luţcan din Drăgăşani, consemnate în scris de către maiorul (rz.) Marin- Ştefan Buterez, privind rolul lui Pan Halippa în salvarea fondului arhivistic creat de Sfatul Ţării din Basarabia.

Pan Halippa şi oraşul Drăgăşani

În anul (recte: anii) 1975-1976⁶⁷, m-am întâlnit cu dl. Popescu Nistor, fost judecător şi notar public (recte: de stat) în Drăgăşani, azi pensionar care mi-a istorisit următorul caz:

După Războiul pentru întregirea Neamului din 1916/<19>19, în Basarabia s-a produs o mişcare de alipirea Basarabiei la Patria-mamă, ca, de altfel, şi în Transilvania, şi Bucovina. în fruntea mişcării s-a aflat dl. Pan Halippa, care a organizat Sfatului Ţării, în cadrul căreia (recte: căruia) s-au strâns semnături din toată Basarabia şi s-a ţinut o adunare la Chişinău, cu care ocazie delegaţii din toate judeţele Basarabiei au hotărât alipirea Basarabiei la Patria-mamă, în care scop s-a încheiat un proces-verbal, care a fost prezentat la Tratatul de Pace de la Paris, pe baza căruia s-a dispus ca Basarabia să se alipească Patriei-mamă. Procesul verbal încheiat de Sfatul Ţării relativ la trecerea Basarabiei la Patria-mamă, s-a depus la Arhivele Statului în Bucureşti, ulterior dispărut.

După 23 august 1944, când trupele eliberatoare <sovietice: n. ns. - D.G.> au sosit în Bucureşti, au arestat pe dl.⁶⁸ Pan Halippa, fostul preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia şi i-a<u> fixat domiciliul în Siberia, dar soţia sa a rămas în Bucureşti.

În anul (recte: anii) 1946—1948⁶⁹ auzind că dl. Iorgu Iordan era ambasadorul României la Moscova, pe care îl cunoscuse bine pe timpul când Pan Halippa era ministrul Basarabiei în guvernul român, a scris d-lui Iorgu Iordan o scrisoare prin care a arătat jalnica situaţie familiară (recte: familială), adică el în exil în Siberia de zece ani, iar soţia sa rămasă în Bucureşti, muritoare de foame, care locuia în mizerie într-un subsol insalubru, că atât el cât şi soţia sa în vârstă de aproape 90 de ani, nu s-au mai văzut de zece ani şi a cerut d-lui Iorgu Iordan să intervină pe lângă tov. Nicolae Ceauşescu şi pe lângă guvernul URSS să i se aprobe să vie în ţară, pentru ca cei câţiva ani pe care îi mai are de trăit, să-i petreacă alături de soţia sa săracă şi bolnavă, în Bucureşti. Academicianul Iorgu Iordan a intervenit atât pe lângă tov. Nicolae Ceauşescu, cât şi guvernul URSS şi a obţinut aprobarea ca dl. Pan Halippa să se reîntoarcă în ţară, la Bucureşti, pentru a-şi petrece cei câţiva ani pe care îi mai are de trăit lângă soţia sa.

Ajuns la Bucureşti, dl. Pan Halippa s-a prezentat autorităţilor în drept, cu care ocazie organele Securităţii au aflat multe noutăţi interesante, printre care cea mai interesantă dintre toate, <era> cum că el, la plecare în Siberia, lăsase toate documentele relative la Basarabia şi alipirea la Patria-mamă, întocmite de Sfatul Ţării al cărui preşedinte a fost, la un nepot al său, anume înv. <Vasile> Luţcan din Drăgăşani.

În 1973, organele Securităţii din Bucureşti au dispus ca dl. Pan Halippa să se deplaseze la Drăgăşani, însoţit de doi ofiţeri de securitate. Ajunşi în casa înv. Luţcan din Drăgăşani, dl. Pan Halippa, recunoscut uşor de nepotul său (dl. Luţcan), după barbişonul ce îl purta în permanenţă, a întrebat dacă mai păstrează pachetul cu documente ce i l-a încredinţat spre păstrare înainte de 23 august 1944, la care învăţătorul Luţcan i-a răspuns că îl mai păstrează, însă nu la el acasă, ci la ruda sa Popescu Nistor.

Fiind chemat dl. Popescu Nistor în casă la înv. Luţcan, ofiţerii de securitate l-a<u> întrebat dacă îl cunoaşte pe cel adus de ei şi, atunci dl. Popescu Nistor a răspuns că este dl. Pan Halippa şi întrebat dacă mai păstrează pachetul cu documente<le> pe care i l-a încredinţat spre păstrare înv. Luţcan a răspuns că îl păstrează şi, atunci, un ofiţer s-a deplasat la dl. Popescu Nistor acasă şi a ridicat pachetul cu documente pe care l-a dus în casa înv. Luţcan, unde era şi dl. Pan Halippa, pe care l-a recunoscut ca fiind cel adevărat. Cei doi ofiţeri de securitate împreună cu dl. Pan Halippa şi pachetul cu documente s-au deplasat la Bucureşti, unde s-a desfăcut pachetul şi unde s-au găsit toate actele Sfatului Ţării, care documente, din ordinul tov. Nicolae Ceauşescu au fost depuse spre păstrare în Arhivele Statului.

Tov. Nicolae Ceauşescu, după ce a luat la cunoştinţă <de> toate cele relatate mai sus, în continuare a dispus ca imediat dl. Pan Halippa şi soţia să se mute într-un apartament ce s-a pus la dispoziţia lui Pan Halippa în care să se găsească toate cele necesare traiului, adică mobilă, bucătărie cu toate acareturile,' alimente etc., unde familia Pan Halippa, într-adevăr a mai trăit 3-4 ani şi astăzi ambii sunt decedaţi. Odată cu instalarea în apartament a familiei Pan Halippa, s-a dispus de către tov. Nicolae CeauŞescu să i se dea o pensie viageră din care să trăiască până la moarte.   

La înmormântarea lor, la Bucureşti, a asistat foarte multă lume, majoritatea <fiind>basarabeni⁷⁰.

Aceasta este versiunea relatată de dl. Popescu Nistor şi prezintă unele neconcordanţe faţă de versiunea d-lui înv. pensionar <Vasile> Luţcan, pe care o voi descrie separat.

 

***

 

După 23 august 1944, când trupele de eliberare sovietice au sosit la Bucureşti, au arestat pe Pan Halippa, fostul preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia, pe care l-au transportat la Chişinău, unde un tribunal sovietic l-a condamnat la 25 de ani muncă silnică şi trimis să-şi execute pedeapsa în Siberia.

În Siberia, Pan Halippa, auzind că ambasadorul României la Moscova este academicianul Iorgu Iordan, pe care l-a cunoscut pe când el era ministru <al> Basarabiei, cam prin anii 1946- 1947, a scris mai multe scrisori d-lui Iorgu Iordan prin care îl ruga să intervină pe lângă guvernul român şi pe lângă guvernul sovietic să-i aprobe venirea în România, lângă soţia sa bătrână şi bolnavă, care ducea o viaţă de mizerie, într-un subsol, în Bucureşti. Dl. Iorgu Iordan abia prin 1952, după ce a primit numeroase scrisori de la pan Halippa, a intervenit şi obţinut aducerea în ţară a lui Pan Halippa (după ce executase 8 ani de muncă silnică în Siberia), care, după ce şi-a găsit soţia în Bucureşti, a fost din nou arestat de către Teoharie Georgescu (ministrul de Interne)⁷¹ şi trimis în lagărul de la Gherla, unde a stat închis timp de 2 ani şi a fost eliberat definitiv în 1954, când a venit în Bucureşti lângă soţia sa.

Dl. înv. Luţcan spune că tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe atunci în 1954, făcând o vizită la Patriarhie, prietenului său Patriarhul Justinian Marina, ar fi deschis vorba despre Basarabia şi că din Arhivele Statului au dispărut documentele (procesul-verbal întocmit de Sfatului Ţării, la Chişinău, în 1918) şi chiar ar fi cerut un sfat Patriarhului Marina, de unde ar putea să procure documentele în legătură cu alipirea Basarabiei la Patria-mamă şi, atunci Patriarhul Marina, l-a informat că ştie unde stă Pan Halippa, nou venit în Bucureşti, eliberat din închisoare şi, atunci, s-a mijlocit o întâlnire la Patriarhie între Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Pan Halippa, cu care ocazie s-a stabilit ca un ofiţer de securitate, însoţit de un funcţionar de la Arhivele Statului să frecventeze casa lui Pan Halippa şi să-l ajute să găsească unele documente la basarabenii aflaţi în ţară şi în Bucureşti şi, că, tot atunci, tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej, i-ar fi acordat o pensie lui
Pan Halippa şi asigurat un spaţiu în casa,sa, pensie acordată în cel mai mare strict secret.

Se spune că Pan Halippa ar fi căutat pe toţi basarabenii cunoscuţi din Sfatul Ţării şi că ar fi găsit unele documente, dar că documentele cele mai importante, adică copii ale procesului-verbal, întocmit în 1918 de Sfatul Ţării, pe baza căruia, prin Tratatul <de Pace> de la Paris, s-a hotărât alipirea Basarabiei la Patria-mamă, s-au găsit abia în 1973 la Drăgăşani, când Pan Halippa, însoţit de un colonel de securitate şi un înalt funcţionar de la Arhivele Statului, au sosit în casa nepotului său înv. Luţcan şi unde a fost chemat şi alt nepot Nistor Popescu, care a prezentat lui Pan Halippa pachetul cu documente, destul de voluminos şi că, atunci, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a creat condiţii de trai mai bune familiei Pan Halippa, iar documentele s-au depus, spre păstrare, în Arhivele Statului. 

Desigur, sunt unele nepotriviri între versiunile relatate de Nistor Popescu şi înv. Luţcan în ceea ce priveşte (recte: privesc) amănuntele, dar principalul este că documentele de bază au fost găsite la Drăgăşani. În satul Călina, prin 1950, a fost un învăţător <Vasile> Suslaru, care a fost membru principal în Sfatului Ţării.

Istoria va lămuri adevărul adevărat <!>.

S.J.A.N. Vâlcea, Fond familial Buterez (1912-1987), ds. 3/1930-1987, pp. 131-135 orig. 

 Informațiile în format flip

________________

^* Materialul de faţă a fost publicat în Eugen Petrescu (coord.), Primul Război Mondial şi Marea Unire a Românilor. 100 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon (1920-2020), Ed. Universitaria, Craiova, 2020, pp. 490- 504, iar în actuala redactare i s-a adus o serie de îmbunătăţiri, (n.ns.: D.G.)

² Născut la 23 noiembrie 1952, în oraşul Râmnicu Vâlcea - profesor, arhivist, cercetător şi publicist; specialist în paleografie romăno-chirilică. Este absolvent al Facultăţii de Istorie - Filosofie a Universităţii Babeş — Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea Istorie (1977), şi repartizat la Liceul Industrial nr. 1 din Râmnicu Vâlcea (actualmente Liceul Tehnologic General Magheru), unde profesează până în anul 1994, când, prin concurs, se transferă la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vâlcea, de unde a şi fost pensionat (2017). A publicat o serie de studii şi articole de specialitate (istorie şi arhivistică) la diverse periodice, între care: „Revista Arhivelor”; „Studii Vâlcene”; „Buridava”; „Misiunea”; „Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţiu»”; „Lumina Lumii”; „Oltenia” etc. Este coautor la numeroase volume şi autor a unor monografii ale instituţiilor şi comunităţilor locale. Pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea profesională şi ştiinţifică, i s-au conferit, în două rânduri Ordinul Bărbăţie şi Credinţă, în grad de Ofiţer (2006), respectiv de Comandor (2010), cu însemne pentru civili, de către Preşedinţia României, Medalia Aniversară „30 de ani de activitate a Asociaţia Naţională Cultul Eroilor «Regina Maria»”, şi o serie de diplome de onoare şi excelenţă din partea unor instituţii centrale şi judeţene.

³ Ştefan Pascu, Arhivele şi scrisul istoric, în Revista Arhivelor, nr. 2, 1991, p. 175.

⁴ Cf. Aurelian Sacerdoţeanu, Arhivistică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 6.

⁵ Cf. Locotenent-colonel Alexandru Oşca, Arhivele militare române în război, în Magazin istoric, XXVIII, S. N., nr. 11 (332), 1994, p. 37.

⁶ Iată, cum este surprinsă atmosfera ce domnea toamna, în rândurile drăgăşenenilor, cu prilejul culesului viilor: „Cine ar putea descrie farmecul frumoaselor zile de toamnă, când toată podgoria Drăgăşanilor se îmbracă parcă într- un veşmânt de sărbătoare şi dealurile răsunau de cântecele culegătorilor?! Rodul auriu al viilor aducea belşug în case, toată lumea era plină de voie bună şi petrecerile se ţineau lanţ." (subl. ns.: D.G.) (Cf. Nicolae Angelescu, Memoriile unui om obscur. Contribuţii la istoricul Râmnicului Vâlcii, ediţie critică, cuvânt înainte şi note de Ion Soare, Liliana-Marinela Beu şi Tiberiu Aniniş, Ed. Adrianso, Râmnicu Vâlcea, 2005, p. 45). 

⁷ Născut la 21 februarie 1906 în oraşul Călăraşi, jud. Ialomiţa (azi, jud. Călăraşi), urmează studiile primare (1913- 1918) şi secundare (1918-1927) în oraşul său natal, iar la 1 octombrie 1927 este admis la Şcoala Militară de Ofiţeri Infanterie, nr. 1 Bucureşti, absolvind-o cu gradul de locotenent (1929). După ce a funcţionat la o serie de unităţi şi şcoli de jandarmi din Ardeal şi Basarabia (1929-1939), este detaşat la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani (1939-1945), de unde va îndeplini mai multe misiuni de luptă, între care eliberarea postului de radio Băneasa, ocupat de legionari în noaptea de 3 spre 4 septembrie 1940, asigurarea pazei închisorii militare din Calea Plevnei — Bucureşti a Corpului 2 Armată, unde erau deţinuţi miniştrii legionari (26-30 ianuarie 1941), iar de la 25-29 august 1944, alături de alte unităţi române, la neutralizarea şi lichidarea rezistenţelor germane din zona Băneasa-Otopeni- Tunari (S.J.A.N. Vâlcea, Fond familial Buterez (1912-1987), ds. 3/1930-1987, pp. 1-5). După 1947, fiind disponibilizat din cadrele armatei, lucrează la Staţiunea Experimentală de Viticultură şi Oenologie Drăgăşani (1953- 1967), unde va fi coautor la omologarea unei varietăţi de viţă hermafrodită din soiul Crâmpoşie (Ibidem, p. 6) După „evenimentele” din decembrie 1989, este avansat la gradul de locotenent-colonel, iar în 1995, la cel de general de brigadă (rz.). S-a stins din viaţă la 22 februarie 1999, fiind înhumat în cimitirul din Drăgăşani, iar în semn de omagiu adus acestui militar de carieră, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea îi va purta numele.

⁸ Privind evacuarea arhivelor instituţiilor de stat din Basarabia din vara anului 1940 grăitor este raportul directorului Direcţiei Regionale din Chişinău - Leon T. Boga, din 2 iulie 1940, prin care se arăta că „acestea nu au primit nici un ordin de evacuare la timp, mai toate nu au avut timpul necesar (subl. ns.: D.G.) pentru ridicarea arhivelor şi altor lucruri de preţ”, la care rezoluţia Directorului General al Arhivelor Statului - Aurelian Sacerdoţeanu - exprima, lapidar, situaţia dramatică a arhivelor din teritoriile cedate: „Se ia act, cu strângere de inimă, de tot ce s-a pierdut, odată cu nedreapta ciuntire a ţării” (Revista Arhivelor, an IV, nr. 2, 1941, pp. 374-376). Totuşi, în condiţiile excepţionale ale celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost elaborate şi puse în aplicare planurile de evacuare a autorităţilor militare şi civile, inclusiv a arhivelor acestora din Transnistria, Basarabia şi Bucovina (Operaţiunile 1111 A şi 111 B)în spaţiul de la vest de Olt, care nu se constituia printre ţintele prioritare ale raidurilor aeriene aliate (Cf. Locotenent-colonel Al. Oşca, Arhivele militare române în război, în Magazin Istoric, an XXVIII, S.N., nr. 11 (332), 1994, pp.~ 37-40; Constantin Kiriţescu, România în Al Doilea Război Mondial, voi. U, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 166). Pentru evacuarea acestora în judeţul Vâlcea, vezi Dumitru Garoafa, Soarta arhivelor româneşti evacuate în judeţul Vâlcea în anul de cotitură 1944, în Buridava. Studii şi materiale, Ed. Offsetcolor, Râmnicu Vâlcea, nr. XII/2, 2015 pp. 94-110.

⁹ Ocupantul sovietic s-a prevalat de stipulaţiile art. 12 al Convenţiei de Armistiţiu - restituirea tuturor bunurilor evacuate de pe teritoriul URSS -, prin care erau vizate şi arhivele instituţiilor şi întreprinderilor evacuate din Transnistria, Basarabia şi nordul Bucovinei, iar ulterior, documentele au fost sustrase prin „bunăvoinţa” unor lideri comunişti implantaţi de Moscova în structurile politice şi de stat ale României (Cf. Al. Oşca, op. cit. pp. 38-40; Gh. Buzatu, Românii în arhivele Kremlinului, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, pp. 172-204; General- Iocotenent (rz.) Neagu Cosma, Cupola. Securitatea văzută din interior, Ed. Globus, Bucureşti, <f.a.>, pp. 57-59; Vădim Guzun (Ed.), Pantelimon Halippa şi problema Basarabiei în dosarele Securităţii. Documente (1965-1979), prefaţă: Gh. Negru, Mihai Taşcă, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2018, doc. nr. 67, p. 195.

¹⁰ Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa-apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale, Chişinău, 2013, Partea I, doc. nr. 4, p. 124.

¹¹ Constantin Dumitrescu, Ioan Sima, Când ceasul bate mai presus de vreme. 1918. Pagini memorialistice din anotimpul Marii Uniri, Ed. Daco-Press, Cluj-Napoca, 1993, pp. 14-15.

¹² Ibidem, pp. 15-18; Ion Constantin, Ion Negrei, op. cit., Partea I, doc. nr. 4, pp. 125-126.

¹³ Ion Constantin, Pantelimon Halippa, neînfricat pentru Basarabia, Ed. Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2009, pp. 25-26.

¹⁴ Pentru această problematică, vezi, pe larg, Onisifor Ghibu, în vâltoarea revoluţiei ruseşti. însemnări „zilnice" ale unui ardelean, martor ocular - şi mai mult decât atăt-al revoluţiei ruseşti din anii 1917-1918, ediţie îngrijită, introducere şi note de Octavian Ghibu, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993, pp. 18-51.

¹⁵ Ion Constantin, Ion Negrei, op. cit., Partea I, doc. nr. 4, p. 128. în altă versiune a convorbirilor, V. I. Lenin pare mai explicit în problema naţională, subliniind că „toate provinciile care sunt la hotarul Imperiului şi au peste brazdă, pe hotar, au state naţionale, eu nu am nimic ca ele să se despartă de Imperiu şi să facă legătura cu statul lor naţional” (Cf. Constantin Dumitrescu, Ioan Sima, op. cit., pp. 23-25).

¹⁶ Istoria Românilor. De la Independenţă la Marea Unire (1878-1918), voi. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pp. 483-484 (în continuare: Istoria Românilor..., VII/H); Ion Constantin, op. cit., pp. 27-28.

¹⁷ Ibidem, p. 484; Ibidem, p. 28.

¹⁸ Ibidem, pp. 485-486; Ibidem.

¹⁹ Ibidem, pp. 491-495; Ibidem, pp. 28-29.

²⁰ Constantin Dumitrescu, Ioan Sima, op. cit., pp. 25-27; Istoria Românilor, VII/II, p. 493, nota 2; Ion Constantin, op. cit., p. 169, potrivit mărturiei lui Anatolie Moraru, fost deputat al Sfatului Ţării, deşi acesta a avut, din întâmplare, un astfel de tabel nominal („imennoi ispisok”), care era scris cu litere ruseşti (recte: caractere chirilic) şi avea o rubrică „unde se cerea să se specifice organizaţia de unde provine fiecare..., dar, din nenorocire, acesta s-a pierdut” (Cf. Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 67, pp. 200-201).

^2lIstoria Românilor, VII/II, pp. 495-496; Ion Constantin, op. cit., p. 29.

²² Declaraţia unui grup de 10 deputaţi ai Sfatului Ţării, care a contestat hotărârea acestuia de renunţa la autonomia Basarabiei (Apud. Ion Constantin, I. Negrei, op. cit., doc. nr. 31, pp. 199-201). Altă versiune indică pe Ion Păscăluţă ca fiind automl unui alt memoriu de protest semnat de 17 deputaţi, între care de Nicolae Alecsandri, Linefski (?) ş.a., unul din exemplarele acestuia a ajuns în posesia lui V.V. Ţâganko, reprezentantul fracţiunii ţărăniste” din Sfatul Ţării şi la „bolşevici” (Krupenski) şi, în final, la Conferinţa Păcii de la Paris, din a cărui cauză „delegaţia română a întâmpinat dificultăţi şi a trebuit să lupte şi să dreagă” (Cf. Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 67, p. 197).

²³Istoria Românilor..., VII/II, pp. 497-498; Ion Constantin, op. cit., pp. 29-30; Ion Constantin, Ion Negrei, op. cit., Partea a Il-a, doc. nr. 28-30, pp. 196-198; Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 67, pp. 196-204; Valentin Tomuleţ, Basarabia, gubernie rusească (1812-1918), în Panorama comunismului în Moldova sovietică. Context, surse, interpretări (editor: Liliana Corobca), prefaţă de Radu Preda, Ed. Polirom, <Bucureşti>, 2019, p. 387.

²⁴ Ion Mamina, Ioan Scurtu, Guverne şi guvernanţi (1916-1938), Ed. Silex, Bucureşti, 1996, pp. 33, 60-69, 70, 78, 82, 90-91, 94, 97, 181-182; Lucian Predescu, Enciclopedia României «Cugetarea». Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, ediţie anastatică, Ed. Saeculum I. O. - Ed. Vestala, Bucureşti, 1999, p. 387; Ion Constantin, op. cit., p. 31.

²⁵ Halippa a achiziţionat în perioada interbelică, împreună cu dr. Al. Munteanu, imobilul situat pe str. Al. Donici, nr. 32, format P+l, suma necesară cumpărării acestuia provenind din vânzarea a 50 ha pământ, pe care le primise, ca toţi ceilalţi fruntaşi unionişti, în Basarabia (Cf. Ion Constantin, op. cit., pp. 51-52).

²⁶ Ibidem, pp. 37-38. Despre aceste momente dramatice trăite de Halippa şi familia sa, vezi Ion Constantin, Ion Negrei, op. cit., Partea a IV-a, doc. nr. 9, pp. 273-276.

²⁷ Cf. Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 163, p. 337.

²⁸ S.J.A.N. Vâlcea, Fond familial Buterez, ds. 3/1930-1987, pp. 131-135; Ion Constantin, op. cit., p. 165; Vasile Mălureanu, Istorie şi spionaj-conservarea arhivei Pan Halippa, în Periscop, an II, nr. 2 (6), mai 2009, p. 83. Mulţumim pe această cale d-lui colonel(rz.) Grigore Predişor, care ne-a pus la dispoziţie materialul din revista de specialitate, (n.ns.: D.G.)

²⁹ Ion Constantin, op. cit., p. 49. Despre caracterul acestei măsuri, soarta demnitarilor închişi, precum şi condiţiile de recluziune existente la penitenciar, vezi, pe larg, Constantin C. Giurăscu, Amintiri, ediţie îngrijită de Dinu C. Giurăscu, Ed. AII Educaţional, <Bucureşti>, 2000, pp. 357-413.

³⁰S.J.A.N. Vâlcea, Fond familial Buterez, ds. 3/1930-1987, pp. 131,134; Constantin Dumitrescu, Ioan Sima, op. cit., pp. 31-32; Ion Constantin, op. cit., pp. 49-51; Ion Constantin, Ion Negrei, op. cit., Partea a V-a, doc. nr. 7, pp. 365- 366. Pentru detalii privind înscenarea judiciară instrumentată de autorităţile sovietice împotriva lui Halippa, vezi studiul lui Mihai Taşcă, Pan Halippa: cronica unei condamnări, în Vădim Guzun, op. cit., pp.l 1-25,

³¹Constantin Dumitrescu, Ioan Sima, op. cit., pp. 32-33; Ion Constantin, op. cit., p. 51.

³² S.J.A.N. Vâlcea, Fond familial Buterez, ds. 3/1930-1987, pp. 131,134. Măsurile întreprinse asupra lui Pan Halippa s-au răsfrânt, direct/indirect, şi asupra membrilor familiei sale, care au fost evacuaţi din imobilul de pe str. Al. Donici, nr. 32 şi mutaţi într-un demisol dintr-o locuinţă străină, impropriu unui trai civilizat, situat în str. Muzelor, nr. 2, colţ cu str. Principatele Unite din zona Patriarhiei. (Cf. Ion Constantin, op. cit., pp 51-52)

³³ Constantin Dumitrescu, Ioan Sima, op/cit., p. 34; Ion Constantin, op. cit., p. 52.

³⁴Ibidem, pp. 34-35; Ibidem, pp. 52-53.

³⁵ S-a născut la 22 februarie 1900;’în satul Suieşti, com. Cermegeşti (astăzi Stăneşti), judeţul Vâlcea. în 1915, se înscrie la Seminarul Teologic Sf. Nicolae din Râmnicu Vâlcea, pe care îl absolvă în 1923. A obţinut diploma de învăţământ, profesând la şcolile primare' din Olteanca (1923-1924) şi Băbeni (1924-1932). Căsătorindu-se, este hirotonit în treapta de preot pe seama parohiei din Băbeni. în 1923, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, absolvindu-o în 1929. Este numit director al Seminarului Sf. Nicolae din Râmnicu Vâlcea (1932-1933), dar la cererea sa, este transferat ca preot paroh la Biserica Sf. Gheorghe din oraş, pe care a păstorit-o până în anul 1945. După moartea soţiei sale (1935) este tuns la monahism la mănăstirea Cetăţuia, primind patronimicul de Justinian (11 august 1945). Devine apoi, arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi Sucevei, cu titlul de „Vasluianul” (1945-1947), iar după pensionarea mitropolitului Irineu - mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1947-1948). La 6 iunie 1948 este întronizat ca Patriarh al BOR, pe care a păstorit-o până la 26 martie 1977, când a trecut la cele veşnice. (Sorin Oane, Istoria Judeţului Vâlcea (1948-1965). Un studiu de caz, Ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2007, p. 190; pr. dr. Laurenţiu Rădoi, Activitatea Patriarhului Justinian Marina în Eparhia Râmnicului, în Patriarhul Justinian Marina, mărturisitor al dreptei credinţe şi apărător al Bisericii strămoşeşti (coord: pr. dr. Şt. Zară), Ed. Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2017, pp. 209-246). Este personalitatea vâlceană cea mai controversată, ştiut fiind faptul că ascensiunea sa, atât de rapidă şi spectaculoasă, şi-o datora lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ale cărui favoruri le câştigase, adăpostindu-1, în 22 august 1944, după evadarea acestuia din lagărul de la Târgu Jiu, în casa lui parohială din Râmnicu Vâlcea. Studierea materialelor documentare de către specialişti, în special a celor care provin de la Securitate, au reflectat că liderii comunişti nu au vrut să distrugă Biserica, ci mai degrabă s-o transforme într-un instrument eficient de propagandă a acestora, crez la care a aderat şi Justinian, supravieţuind nu numai acesta, dar şi Biserica Ortodoxă pe care a păstorit-o, pentru că a dat dovadă de o mare capacitate de compromis (Pentru detalii, vezi, pe larg, ibidem, pp. 190-194; Patriarhul Justinian Marina, mărturisitor al dreptei credinţe şi apărător al Bisericii strămoşeşti (coord: pr. dr. Şt. Zară), Ed. Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2017, 248 pp, iar despre evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, vezi interesantul studiu al lui Bogdan-Dumitru Aleea, Evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu Jiu, în mărturiile celor implicaţi, în Buridava. Studii şi materiale, Râmnicu Vâlcea, nr. XIII, 2018, pp. 202-219).

³⁶ S.J.A.N. Vâlcea, Fond familial Buterez (1912-1987), ds. 3/1930-1987, pp. 134-135.

³⁷ Patriarhul fusese militant de stânga în partidul ţărănesc, între 1942-1944, deţinând şefia organizaţiei PNŢ-filiala Vâlcea, în locul lui Mihail Roşianu, iar în anii 1944-1945 a fost adevăratul şef al organizaţiei ţărăniste vâlcene (Laurenţiu Rădoi, op. cit., pp. 234-235). Prin fuziunea Partidului Ţărănesc din Basarabia cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat (17-18 iulie 1921), Pan Halippa a fost ales, împreună cu Constantin Stere ş.a., în Delegaţia Permanentă, devenind, ulterior, vicepreşedintele acesteia (Cf. Ion Constantin, op. cit., p. 131).

³⁸ Un apropiat al Patriarhului mărturiseşte că acesta „atâta vreme cât sănătatea i-a permis ..., se plimba zilnic, dimineaţa şi după amiaza, la ore fixe, pe aleile Parcului Palatului Patriarhal. Aceste plimbări nu erau prilej de recreere, ci de acordare de audienţe tainice, care-i ofereau posibilitatea să fie în nemijlocită legătură cu preoţii şi credincioşii din Bucureşti şi din toate colţurile ţării, care veneau la dânsul ca la duhovnicul neamului, cerându-i povaţă, ajutor şi intervenţii pe lângă autorităţi. Şi nimeni nu pleca fără mângâiere, fără îmbărbătare, fără ajutor. ” (subl. ns.: D.G.) (Cf. Dr. George Stan, Providenţialul Părinte Patriarh Justinian, pildă de slujire cu jerfelnicie a Sfintei noastre Biserici strămoşeşti, în Patriarhul Justinian Marina..., p. 53)

³⁹S.J.A.N. Vâlcea, Fond familial Buterez (1912-1987), ds. 3/1930-1987, p. 135. în imobilul de pe str. Al. Donici, nr. 32, mai întâi revenise fiul său - ing. Nicolae-Radu Halippa şi, apoi, celălalt coproprietar - dr. Al. Munteanu, iar Halippa, după lungi eforturi, şi-a recăpătat dreptul de a locui în casa sa abia în octombrie 1965. (Cf. Ion Constantin, op. cit., p. 54)

⁴⁰ Apud Ion Constantin, op. cit., p. 54; Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 6, pp. 66-67.

⁴¹Ibidem, pp. 53-54.

⁴² Pentru evoluţia raporturilor româno-sovietice în această delicată şi spinoasă problemă, vezi excelentul studiu al lui Ion Constantin, Problema Basarabiei în discuţiile româno-sovietice din timpul Războiului Rece (I-IIÎ), în Periscop, an VII, nr. 4 (28), octombrie - decembrie 2014, pp. 70-79; an VIII, nr. 1 (29), ianuarie-martie 2015, pp. 69-75 şi nr. 2 (30), aprilie-iunie 2015, pp. 58-70.

⁴³ A se vedea memoriile adresate preşedintele Consiliului de Stat - Nicolae Ceauşescu (23 ianuarie 1967 şi 1968), preşedintelui Franţei - Charles de Gaulle (10 mai 1968), preşedintelui SUA - Richard Nixon (1 august 1969) ş.a. (Ion Constantin, IonNegrei, op. cit., Partea a V-a, doc. nr. 13, 27, 34, 40, pp. 410-412,449-450, 481,489-494)

⁴⁴Ion Constantin, Pantelimon Halippa, neînfricat..., p. 165.

^4SIbidem, p. 166; Vasile Mălureanu, op. cit., p. 82. Pomindu-se de la acest caz, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, Securitatea a extins operaţiunea de identificare şi contactare în scopul preluării, pe cale amiabilă, de către stat, a unor documente şi lucrări cu valoare istorică şi de la alţi oameni politici, istorici ş.a. basarabeni, dar şi bucovineni, şi transilvăneni, ori urmaşi ai acestora. în contextul acestei operaţiuni, care s-a derulat, în linii mari, până în 1975, au fost contactate zeci de persoane din categoriile respective din Bucureşti şi judeţele Iaşi, Sibiu, Suceava, Cluj, Dolj şi Vâlcea, de la care au fost obţinute, prin donaţie sau contra cost, numeroase documente, studii nepublicate, corespondenţă, presă, cărţi etc. de o deosebită valoare pentru istoria naţională, un rol important în identificarea, contactarea şj influenţarea multora dintre persoanele respective avându-1 Pan Halippa. (Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 174, pp. 354-356; General brigadă (rz.) Vasile Maiuream, Peripeţiile Fondului arhivistic Pantelimon Halippa şi ale celui care l-a constituit, în Evenimentul istoric, nr. 27, 29 mai-26 iunie 2020, pp. 36-39)

⁴⁶Ibidem; Ibidem, pp. 82-83; Ion Constantin, Ion Negrei, op. cit., Partea a V-a, doc. nr. 36, 42, 46, 56-59, pp. 485- 486, 507-508, 512-513, 524-530.

47 Ibidem. Potrivit unei note a Securităţii din 9 ianuarie 1973, în afara celor doi foşti membri ai Sfatului Ţării din diasporă, în ţară mai existau în viaţă încă 8 „unionişti”, şi anume: 4 la Bucureşti (Pan Halippa, Elefterie Sinicliu, Tudor Iorgu şi Ion Văluţă), 3 la Iaşi (Vasile Harea, Gheorghe Năstase şi Tănasie Chiriac) şi unul la Iaşi/Arad - Bârcă Teodor (neidentificat la acea dată). (Cf. Vădim Guzun, op. cit., doc. 171, p. 351)

⁴⁸ Cf. Vasile Mălureanu, op. cit., p. 83. Privind modul de acţiune în plan operativ, printre ofiţerii de caz desemnaţi în acest scop, a fost şi actualul general de brigadă (rz) Vasile Mălureanu, membra în Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din S.R.I. (Cf. Vasile Mălureanu, Istorie şi spionaj ..., pp. 83, 85)

⁴⁹ Ibidem; Ion Constantin, op. cit., pp. 166-167; Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 164, pp.338-339.

⁵⁰Ibidem, pp. 83-84; Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 170, 173, pp. 350,353.

⁵¹S.J.A.N. Vâlcea, Fond familial Buterez (1912-1987), ds. 3/1930-1987, pp. 132, 135; Vasile Mălureanu, op. cit., pp. 83, 85; Ion Constantin, op. cit., pp. 168-169.

⁵² Ion Constantin, Pantelimon Halippa, neînfricat.... urmată de o altă lucrare, la fel de valoroasă, în coautorat cu Ion Negrei, Pantelimon Halippa-apostol al Basarabiei...; Vădim Guzun (edit.), Pan Halippa şi problema Basarabiei în ....

⁵³ Originar din judeţul Bălţi, la data de 4 august 1944, figura în evidenţa nominală a intelectualilor refugiaţi care activau pe tărâmul propagandei naţional-culturale, în localitatea Dăeşti-Curtea (astăzi com. Popeşti), dar credem că este o greşeală de dactilografiere, localitate ce putea fi uşor confundată cu cea din Dăeşti-Călina. (S.J.A.N. Vâlcea, Fondul Prefectura judeţului Vâlcea, ds. 971944, ff. 70-71; Nicolae Daneş, Judeţul Vâlcea - împărţirile administrativ-teritoriale, aşezările şi populaţia. Istoric, evoluţie, atestări documentare, Ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2013, pp. 127-128; Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 205, p. 420) într-o altă versiune se afirmă că Ion Pelivan ar fi încredinţat, iniţial, pachetul de documente „unui fost ţărănist, originar din Govora, pentm a le da unui basarabean spre păstrare”, pe care l-a predat lui Nistor Popescu. (Idem, doc. 191, p. 383)

⁵⁴ Materialul documentar selectat a fost valorificat pentru lucrarea editată, în 1967, de Johann Urwich, la Miinchen, fiind retipărită, ulterior, din această lucrare numai acele pagini aparţinând lui Pan Halippa, aşa cum le-a înregistrat prietenul său de viaţă şi de luptă, Anatolie Moraru. (Cf. Pantelimon Halippa, Anatolie Moraru, Testament pentru urmaşi, Ed. Hyperion, Chişinău, 1991, p. 4)

⁵⁵ Documentul purta toate semnele de validare a Prezidiului Sfatului Ţării, şi anume semnăturile lui Halippa - preşedinte, I. Buzdugan ş.a., precum şi ştampila instituţiei parlamentare, în care se arăta că erau „prezenţi 93 de deputaţi, care au votat renunţarea la condiţii.” (Cf. Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 67, p. 196)

⁵⁶ Ion Constantin, op. cit., p. 169; Vădim Guzun, op. cit., doc. nr. 191, p. 383.

⁵⁷ Vezi, pe larg, la Crisanta Podăreanu, Fondul personal Pantelimon Halippa, în Revista Arhivelor, an LXX, nr. 2, 1993, pp. 197-206.

⁵⁸ Nu întâmplător documentul este trecut la rubrica Note, însemnări, diverse, (vezi Constantin Şerban (coord.), Monografia municipiului Drăgăşani, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2004, pp. 439-440)

⁵⁹ Cf. Crisanta Podăreanu, op. cit. , p. 197.

⁶⁰ Originar din localitatea Negreşti, jud. Lăpuşna, la 4 august 1944 era repartizat cu propaganda naţional-culturală în localitatea Bogdăneşti, judeţul Vâlcea (S.J.A.N. Vâlcea, Fondul Prefectura judeţului Vâlcea, ds. 9/1944, f. 73).

⁶¹ Idem, Fond familial Buterez (1912-1987), ds. 3/1930-1987, p. 131.

⁶² Ibidem, p. 135.

⁶³ Ibidem, p. 131.

⁶⁴ Ibidem, pp. 131,135.

⁶⁵ Despre organizarea fondului arhivistic Pantelimon Halippa, precum şi conţinutulşi valoarea ştiinţifico- documentară a acestuia, vezi, pe larg, Crisanta Podăreanu, op. cit., pp. 197-206; Vasile Mălureanu, op. cit., pp. 84- 85.

66 Constantin Șerban (coord.), Monografia municipiului Drăgăşani, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2004, pp. 439-440)