Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Petre Țuțea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Petre Țuțea. Afișați toate postările

22 nov. 2023

Viața ROMÂNULUI Petre Țuțea, alcătuită de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă • ,,În aprilie 1949 este transferat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de „reținut” să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, reținut prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”...

Moto: „Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu”.

Fiul Anei Simon Țuțea și al preotului Petre Bădescu, Petre Țuțea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muscel, (judeţul Argeş). Crescut în spațiul tradițional al satului românesc de mama sa, analfabetă, pe care avea să o numească, de fiecare dată cu mândrie, „ţăranca din Boteni” – copilul Petre Ţuţea începe să vorbească abia la 4 ani.

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Petre Țuțea urmează cursurile Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel între 1913 – 1917. Din 1917 își va petrece trei ani la Boteni în casa părintească din cauza războiului în timpul căruia școlile funcționau cu intermitență, iar profesorii erau sub arme. În 1920, la sugestia consăteanului și a colegului său Ion Chelcea, cunoscut etnograf mai târziu, se duce la Cluj, se înscrie în clasa a V-a la Liceul „George Barițiu” – pe atunci cea mai bună şcoală din principat – și, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul și își susține examenul de bacalaureat.


Fosta capitală a Transilvaniei îl cucereşte cu insolitul ei. Hotărât să-și continue studiile aici, în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj și acceptă să-l mediteze pe Sevastian Ciupagea, un căpitan de armată ca să se poată întreţine. Ca student, Țuțea excelează la istorie și filosofie impresionând cercurile intelectuale ale vremii prin stilul oratoric de excepție cu care reușește de fiecare dată să-și îmbrace discursul inedit: „O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat trei, patru, cinci ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvânt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără niciun gând de răsplată materială”[1]. Frământat o viață întreagă să înțeleagă procesul cognitiv al omului și dorința lui de a crea lucruri noi, originale, ajunge să afirme la amurgul vieții că: „Omul gândește predicativ sau, mai precis propozițional și sistemic. Când este autonom, nu pune pecetea originalității nici pe afirmațiile, nici pe negațiile lui. Originali sunt numai idioții, că nu seamănă cu nimeni[2]. Deși a fost de la bun început un fenomen, Țuțea s-a socotit mereu un „om construit, iar nu inspirat”. În 1929 absolvă cursurile Universității din Cluj, obținând licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ.

Anton Pann, protopsaltul şi poetul. Un £sop al românilor/ dr. AntoniePlămădeală

CALENDAR DE INIMĂ Noiembrie Anton Pann, protopsaltul şi poetul. Un £sop al românilor A murit înainte de vreme şi pe neaşteptate, şi ...