www.memoriavalceana.ro : Bâlciul Sfântului Ilie din comuna vâlceană Titești

#BalciSfantulIlie/ #Titești- #ŢaraLoviştei

#legenda/ #legende(le) locului - #MunteleFataSfIlie, ulterior, #DealulMlacii

timp de secole, nedeia de Sfântul Ilie de pe Muntele ,,Fața” a reprezentat unul dintre cele mai importante locuri de întâlnire ale locuitorilor din Țara Loviștei și de peste munți

în selecția de mai jos, înv. Florea Vlădescu reconstituie, pe baza tradițiilor locale și a izvoarelor documentare, istoria acestui vechi târg/ bâlci, legendele care îi explică strămutarea și evoluția sa până în epoca modernă...

în urmă cu 20 ani - chiar înainte de aderarea României la Uniunea Europeană - s-a înfăptuit o extraordinară pledoarie pentru munții Vâlcii și pentru oamenii care îi locuiesc sau doar îi iubesc

pentru viitorul Țării Loviștei, în general, cu accent pe menținerea/ perpetuarea identității culturale, a autenticității, memoriei și cunoașterii locale, dar și cu obiective vizând dezvoltarea durabilă, sănătoasă...

<<
Muntele „Fața” este situat la circa 15–20 km N.E. de satul Titești.

Desfășurarea târgului considerăm că era asemănătoare celui de pe Muntele Găina, din Apuseni.

Adăpostirea aici, între codri, a avut motive bine întemeiate, dacă ținem cont de invaziile populațiilor migratoare și nu numai.

Vinderea și cumpărarea mărfurilor se făceau prin schimburi în natură, după procedeul „troc” (schimb direct de produse, fără mijlocirea banilor), ca în toate târgurile acelor vremuri.

Strămutarea târgului aici, de vale, potrivit legendelor care circulă prin partea locului, se datorează fie unor zmei, fie unui leu, care au răpit niște fete frumoase.Prezentăm aceste legende:
Legenda târgului de la Titești (I)

„De mult, de mult se făcea târg sus, pe muntele Fața lui Sf. Ilie, unde veneau oameni cu mărfuri de la Sibiu și Avrig, de la Aref și Curtea de Argeș. Într-un an au venit doi zmei din vârful Negoiului. Ei erau îmbrăcați la fel ca și oamenii. În mâini aveau bice, cum aveau chirigiii. Numai la picioare se deosebeau. Le aveau sub formă de copită de cal. Zmeii au răpit două fete din târg și au zburat cu ele în vârful Negoiului, la Poiana Zmeilor.

Nimeni nu le-a mai putut scăpa. Acolo ei le-au omorât. De-atunci s-a desființat târgul din acel loc și s-a mutat în Dealul Mlăcii, la Titești.” (3, pag. 33)
Legenda târgului de la Titești (II)

„Povestesc bătrânii că vechiul bâlci care avea loc pe muntele «Fața lui Sf. Ilie» s-a mutat jos, în Titești, fiindcă a venit odată un leu și a furat o fată din horă, speriind lumea, de a fugit care încotro. De atunci nu s-a mai făcut bâlci în Față...

A fost un bâlci mare, bâlci de două țări. Mai înainte se cunoștea bine drumul pe unde veneau ungurii de dincolo, pe muntele Călugăru și pe Vemeșoaia. Ținea o săptămână acolo sus, în răcoare. Juca lumea și petrecea în voie. Era și bâlci adevărat, bâlci de mărfuri, da’ mai cu seamă bâlci cu petrecere și veselie multă, bâlci de tineret.” (3, pag. 42)
Legenda Târgului Sfântului Ilie de la Titești (III)

„…Octogenarul Iorga din Greblești îi povestise, cu ani în urmă, unui tehnician, la o vânătoare de mistreți. Chiar aici, pe bușteanul de molid putrezit, moș Iorga îi spusese cea mai fascinantă poveste de vânătoare. Incredibilă, dar posibilă:

– Demult – și-a început bătrânul povestirea – pe golul de munte «Fața lui Sf. Ilie» se ținea bâlci mare. Veneau ardelenii peste Munții Strâmbăru și Suru, argeșenii de la Stâna Mare și loviștenii pe Clăbucet, Zănoaga și Dăescu. Câte o lună de zile ținea bâlciul. Veneau mii de oameni, de la sute de kilometri. Se făceau petreceri cu lăutari, se puneau mici la frigare și se bea țuică și vin pe ales. Zi și noapte cânta și se veselea lumea.

– Matale ai apucat acele zile, nea Iorga? l-a întrebat tehnicianul.

– Eu nu, dar bunicul meu, care a trăit o sută patru ani, când era copil, a fost la bâlci, în «Fața lui Sf. Ilie». De la el știu ce-ți povestesc. La bâlciurile astea veneau scamatori, acrobați, saltimbanci, negustori cu mărfuri de tot felul.

– Cu ce transportau toate astea? l-a întrerupt tehnicianul curios.

– Le aduceau cu carele, pe culmea munților. Făceau câte o săptămână până ajungeau. Atunci lumea nu era grăbită. Aduceau diferite animale sălbatice în cuști de fier, să le vadă lumea, să se distreze. Odată a scăpat un leu din cușcă și s-a ascuns în pădurea asta. Lumea intrase în panică. Pe vremea aceea erau puține puști, și acelea destul de rudimentare. Se încărcau pe țeavă și nu puteai să tragi decât un singur foc. Dar tot pe vremea aceea trăia un vânător vestit, din Perișani, Victor Pârlogeanu.

Nedeea era la jumătate. Oamenii, de teama leului, au plecat spre casele lor. Cum se zice, „s-a spart bâlciul”.

Fiara omora o mulțime de oi, vite mari și chiar oameni. Pârlogeanu a venit în acest loc. A văzut urmele leului pe pârâu. Și-a făcut un pătul într-un brad bătrân, ce zace aici putrezit, și s-a așezat la pândă. După o săptămână, leul a trecut chiar pe poteca asta, într-o dimineață. Pârlogeanu l-a ochit drept în cap. Leul răgea, se zvârcolea, dar până la urmă a murit.

Sute de oameni din comunele învecinate s-au adunat să admire frumusețea pielii cu care Victor a coborât în sat.

De atunci, muntele și pârâul au luat numele fiarei, iar pe fiii lui Pârlogeanu, ca și pe nepoții și strănepoții lui, lumea i-a numit „de-ai lui Leu”, că lui Victor Pârlogeanu îi ziceau cu toții „Victor Leu”. (23, pag. 19)

Lângă frumosul platou al Muntelui Fața se află Muntele Leul. Trecerea se face prin Muntele Prislopu, munte uitat, pentru că Leul și Fața lui Sf. Ilie se înlănțuiesc.

Despre Muntele „Leul” amintește și prof. Ion Conea: „În apropierea muntelui Fața lui Sf. Ilie există un munte numit «Leu».” (2, pag. 151)

Bătrânul Gheorghe Văcăruș (Geacarel), născut în anul 1884, ne-a mărturisit că mutarea târgului aici, în sat, ar fi avut loc cu circa 130 de ani în urmă, așa cum i-a povestit bunica lui, Ilinca Cojocărița, născută cu mult înaintea Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu. Gh. Văcăruș ne-a făcut această mărturisire în anul 1970, când avea vârsta de 86 de ani (28, pag. 63).

Data mutării târgului, după această mărturisire, corespunde cu data introducerii „leului” ca unitate monetară oficială în România, în jurul anului 1867, fapt care a atras după sine efectuarea unui schimb mai ușor și mai rapid de mărfuri, ducând la dezvoltarea comerțului.

De fapt, începând din jurul acestui an, în actele încheiate între moșnenii titeșteni apare și venitul târgului, care se împărțea în mod egal între aceștia.

Unității monetare a României, începând cu anul 1867, îi provine denumirea de la cuvântul „Loventaler”, talerul cu figura unui leu pe revers. Moneda este confecționată din argint și a fost bătută în Țările de Jos (Belgia, Olanda și Luxemburg), începând din secolul al XIV-lea. A ajuns și în Țările Române, fiind folosită intens până în secolul al XVII-lea, devenind apoi monedă de calcul (1, pag. 349).

Locul de desfășurare al târgului, situat „în creierul muntelui”, nu mai corespundea datorită drumului greu și, mai ales, apariției unității monetare care înlocuiește cu succes comerțul efectuat prin schimb de marfă („troc”).

De fapt, apariția leului în legendele târgului nu este întâmplătoare, fiind legată de introducerea leului ca unitate monetară, cunoscându-se că acest animal nu trăiește prin pădurile din țara noastră.

La început, târgul a fost instalat la marginea de sud a satului, la Gura Dosului, fiind mutat apoi în spatele școlii vechi, mutându-se definitiv pe dealul ce domină satul în partea de nord – Dealul Mlăcii.

În fiecare an, la 20 iulie, pe lângă faptul că se adună o mulțime de vite mari și mărfuri aduse spre vânzare-cumpărare, vizitatorul are ocazia să găsească un număr însemnat de oameni din comunele apropiate sau îndepărtate și să privească cu admirație varietatea de costume cu care aceștia se înveșmântează.

Locuitorii satului Titești și cei din satele vecine au construit șetre (șoproane), pe care le închiriau negustorilor pentru depozitarea mărfurilor.

În anul 1868, comuna Titești este unificată cu comuna Perișani, cu denumirea de comuna Titești, cu reședința în satul Titești. Administrarea comunei se făcea foarte greu, fiind zonă muntoasă, greu accesibilă, cu 11 cătune răspândite peste tot. Simțindu-se lipsa autorității, fărădelegile abundau. Locuitorii au cerut în permanență scindarea acestei unități administrative în cele două subunități: Titești și Perișani.

Prefectul județului Argeș a trimis în zonă pe subprefectul Melinescu, care întocmește un raport despre cele găsite, din care redăm și noi următoarele:

„Mieilă Rouă, primarul în funcție al comunei Titești, prieten al subprefectului, invită pe acesta în comună, chiar de bâlci. Atunci bâlciul dura două săptămâni, oamenii petrecând în cele douăsprezece cârciumi organizate.

Primarul, ca să pună stavilă furturilor și scandalurilor, a organizat grupe de cetățeni care să sprijine pe vătășeii (jandarmii) mobilizați pentru asigurarea ordinii. Din aceste grupe făceau parte câte zece reprezentanți aleși din satele componente ale comunei, care purtau banderolă pe braț. În mijlocul târgului construise un fel de bordei, împrejmuit și acoperit cu mărăcini.

Toți cei certați cu legea erau prinși și închiși în acest bordei (coteț de mărăcini), unde erau priviți și dezaprobați de toți târgașii.

Recordul în rele era deținut de cei din satul Bumbuiești.

Subprefectul a rămas surprins de numărul mare de răufăcători, constatând în acest fel lipsa administrației, dând dreptate celor care cereau organizarea de unități administrative mici, în ținutul Loviștei.

Mai mult, în târgul acelui an s-a întâmplat un incendiu, ce cu greu a fost stins. Ion Niță Cojenete, din satul Bratovești, avea un grătar. În timp ce frigea mai multe bucăți de pastramă, un individ din satul Bumbuiești îi sustrage o bucată de pastramă și fuge. Ion Cojenete, fără să-și dea seama, aruncă cu un tăciune aprins după el, nimerind cuverturile și carpetele unui negustor. Acestea se aprind. Focul se întinde cu repeziciune și la alte bolte, incendiind șopurile.

Cei prezenți cu mare greutate reușesc să stingă focul, în acest loc nefiind o sursă de apă.

Vântul care se întețise a zburat niște șițe aprinse, incendiind două gospodării din centrul satului Boișoara, una fiind a locuitorului Mihai Petrescu.

După raportul întocmit de subprefect, s-a dispus scindarea comunei Titești, luând astfel ființă comunele Titești și Perișani.

În anul 1934, chiar în ziua de 20 iulie, a bătut grindina (gheața) de o mărime exagerată (aproape cât un ou de gâscă), spărgând oalele de pământ expuse vânzării și capetele celor care n-au încăput sub șoproane, rupând chiar și șindrila de pe acoperișuri.

În anul 1933, primarul comunei Titești, Gheorghe Pănescu, dispune mutarea târgului pe marginea Văii Satului, cu scopul de a nu mai încasa obștea veniturile realizate din taxele târgului. Consiliul de Administrație al Obștii de Moșneni Titești a reașezat „boltașii” în locul de desfășurare al bâlciului, în Dealul Mlăcii.

Actualmente, veniturile realizate din târg sunt încasate de obște.

Sursa: Vlădescu, Florea, Monografia comunei Titești, Râmnicu Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003

În captura de ecran, prima pagină a revistei <<Casa Cărții vâlcene>>, cu articolul de fond dedicat evenimentului secular al Țării Loviștei, în iulie 2006.

&&&
<<
Platoul de pe muntele „Fața Sfântului Ilie”/ 1950 m altitudine/ masivul Făgăraș, Țara Loviștei - locul unde, în trecut, s-a desfășurat Nedeea (bâlciul) de Sfântul Ilie; în luna august a lui 2003, «Simfonia Munților», Ed. I a constituit o inițiativă excelentă, cu obiectivul „armonizarea intereselor celor care viețuiesc, muncesc și desfășoară activități economice, turistice, dar și speciale în zona montană”.
În program au fost mai multe activități, după cum urmează:
- ridicarea și sfințirea unei cruci în memoria tuturor victimelor muntelui, de aici și de oriunde, a eroilor neamului etc.
- stabilirea complexului monumental-comemorativ și funcțional ce se va ridica aici;
- declararea platoului ca loc al montaniardului (dar și definirea denumirii de montaniard);
- comunicarea și oficializarea „zilelor Muntelui”;
- adoptarea Imnului Montaniardului;
- promovarea actiunii privind Clubul (Casa) Montaniardului.
Reelurile alăturate sunt o selecție ad-hoc din materialul brut care poate fi vizionat integral tot (de) la link-ul de mai jos.
Întregul film (de cca. 65 min.) se constituie – / se constituia în urmă cu 20 ani - deci chiar înainte de aderarea României la Uniunea Europeană -, într-o extraordinară pledoarie pentru munții Vâlcii și pentru oamenii care îi locuiesc sau doar îi iubesc; pentru viitorul Țării Loviștei în general, cu accent pe menținerea/ perpetuarea identității culturale, a memoriei și cunoașterii locale, dar și cu obiective vizând dezvoltarea durabilă, sănătoasă.
Dacă inimoșii munteni și, în general, vâlcenii care au fost parte la evenimentul din 2003 nu ,,conving” – nimeni nu e profet în țara lui – ar fi de remarcat mesajul profund pe care îl transmitea din Țara Loviștei atunci, demult, călare pe un cal, prof. dr. Radu Rey*, membru de Onoare al Academiei Române și al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” (primul video)...
(selecție)
..agenda evenimentului/ filmul integrale - la https://memoriavalceana.blogspot.com/.../simfonia...