🔥 scrisă în limba română cu litere slavone, de un autor necunoscut (gazeta transilvăneană promite că ,,va urma”, poate vom găsi continuarea); paranteză: în Principatele Unite și ulterior în Ardeal trecerea la la grafia latină s-a făcut după 1860
🔥🔥 textul redat mai jos prezintă o realitate cât se poate de ,,dezonorantă” pentru ,,pretențiile” județului Vâlcea, cu reședința-,,capitală a tipografilor...”
🔥🔥🔥 într-o exprimare practic fără cusur - cultă/ cursivă și plină de sens - autorul deplânge o stare de fapt cu rezonanță/ repercusiuni până încoace, către zilele noastre: ,...pe unde trecuiu, numai deageaba întrebaiu despre vreo carte de cetit sau despre vreun jurnal, pentru că aceste sânt niște lucruri cu totul necunoscute, de care nu se interesează niminea, și va trece încă mult timp pănă cănd se va interesa, de oare ce lipsesc cu totul semnele, care ar dovedi vreo aplecară cătră cetire...”
(este posibil - chiar foarte probabil :) - ca la transliterarea în alfabetul latin să mai fi scăpat litere, dar ideile sunt clare)
&&&
«Râmnicul-Vâlcii, 26 August. 1857.
Приетине!/ Prietene!
Obosit de greutățile și sdruncinăturile călătoriei, ce o făcuiu pănă aici tot pe malul cel drept al Oltului, a cărui unde repezi și cristaline se strecură printre stâncile cele numeroase ale munților celor gigantici, ce despart Transilvania de România, după o pausere de vreo câteva zile prind a mâna pana, spre ați face cunoscute unele împrejurări mai însemnate dintre această călătoriă.
După ce înainte de aceasta cu o săptămână plecaiu dela locul petrecerii mele, trecând prin mai multe sate, avuseiu prilej a vedea și esperia multe. Pretutindinea pre unde trecuiu văzuiu câtă strădanie, osteneală și trudă amară pri bieții lucrători de pământ pentru agonisirea bunurilor pământene. Priviiu însumi cu ochii, cum în zilele cele menite pentru lucrare ’și jertfesc odihna și somnul, pentru ca să câștige mijloacele cele neapărat de lipsă pentru susținerea vieții, ba ce e mai mult nu numai în zilele acele, ci chiar și în zile de dumineci și serbători, care sânt menite spre cinstea și mărirea lui Dzeu și spre înoirea debilitatelor puteri trupești, încă se fac felurite speculații, întreprinderi, și se sevârșesc tot feliul de lucruri.
Apoi toate aceste se fac mai mult numai pentru partea omului cea muritoare, care mâne poimăne desființinduse se preface earăși într'aceea, din care e alcătuită, eară pentru partea cea nobilă și nemuritoare, carea nu va gusta nici odată moarte, se îngrijesc puțin, foarte puțin.
Împregiurarea aceasta își trasă asuprăși toată atenția și me făcu, ca să'mi ocup puțântel cugetul cu starea cea demnă de tânguire și văetare, în care se află cei mai mulți din economii noștrii, care în toată viața lor începând din vârsta tinerețelor pănă la cele mai adânci bătrânețe asudă, ostenesc și se muncesc neîncetat, pentru ca să câștige și se adune avere și bunuri materiale, și totuși cu durere trebue să vedem, că îndestulirea lipsește mai în tot locul, și că în locul ei domnește lipsa și neajunsul.
Curios de a șci causa cea adevărată a acestei împrejurări foarte triste, carea se pare ași bate joc de sudorile și ostenelele cele crunte ale bieților muritori, cercetaiu mai de aprope starea lucrului și me convinseiu cu deplinătate, că causa cea de căpetenie nu e alta, decăt aceea, că sirmanii noștrii economi (ardeleni), încă chiar și acum în seculul al 19, care e seculul luminării și al propășirei nau nici cea mai mică idee despre economia rațională. Poporul nostru 'și duce și acuma economia sa tot în modul acela, precum o ducea înainte de aceasta cu mai multe zeci străbunii lui, când lipsele vieții nu erau atât de numeroase.
Și fiindcă aceasta e o împrejurare, care are o înruriră foarte mare asupra viitoriului poporului nostru, ca a unuia, ce e mărginit mai numai pre lângă economia câmpului, așa cutez a zice, că pănă cănd dânsul va remănea tot pre lângă obiceiurile cele vechi, se va ținea orbește de dânsele și nu se va strădui a imita pre celelalte nații, care, ascultănd mai de mult pe calea, care duce la fericire, pre lângă înființatele scoli reale și agronomice se ocupă și cu cetirea cărților și a jurnalelor, care cuprind în sine învățături foarte folositoare pentru agonisirea fericirei cei vremelnice și vecinice: pănă atunci starea noastră nu se va înbunătăți nici cât e negrul subt unghie ba, nu numai că nu se va înbunătăți, ci va deveni tot mai rea și mai ticăloasă, pentru că cu cât alții înaintează cu atâta noi înapoiem.
Însă fiindcă în țeruța noastră (Ardealul) spre cea mai mare rușine a acelora, carii au domnit atâtea sute de ani, nu se află nici o scoală agronomică de o parte, eară de alta, fiindcă partea cea mai mare a poporului nu e în stare de ași putea căștiga prin cetire cunoscințe despre economia rațională, așa ar fi de dorit, ca preoții și dascalii, ca unii carii se află în toată buna vreme în mijlocul poporului și a cărora chemare este a respăndi razele luminei și ale culturei, să împărtășască astfeliu de învățături și povețe, care să'i conducă la îmbunătățirea stării lui materiale și morale, prin urmare la fericirea cea vremelnică și la cea vecinică.
Însă durere, că acestia încă cuprinși fiind cu alte griji, foarte puțin se străduesc a corespunde chiemării lor cei 'nalte. Prea puțini se află dintre dânșii, carii în oarele ce le prisosesc dela celelalte ocupații, să se mai cuprindă și cu cetirea. Despre aceasta mă convinseiu cu desevărșire în decursul acestei călătorii. În cele mai multe comune, pe unde trecuiu numai deageaba întrebaiu despre vreo carte de cetit sau despre vreun jurnal, pentru că aceste sânt niște lucruri cu totul necunoscute, de care nu se interesează niminea, și va trece încă mult timp pănă cănd se va interesa, de oare ce lipsesc cu totul semnele, care ar dovedi vreo aplecară cătră cetire.
Prietine! Sciu prea bine, că te va cuprinde mirare văzând că în loc de a'ți descrie călătoriea, ce o întreprinseiu, mam lăsat cu totul întralt obiect. Însă nam ce face, pentrucă 'ți mărturisesc în credință, că prea mult mă interesează starea cea tristă, în care se află acest popor prigonit de vitriga soarte și de nedreptățile timpurilor trecute, eară viitorul lui, privind starea lucrurilor de față, te încredințez, că'mi însuflă nu puțină grije, și așa nu e minut în care să nu gândesc la dânsul, și sănu me întristez văzind, că dănsul așa puțină grie poartă de viitorul său. Mai departe văzînd că intelegința lui, a cărei datorie este ai împărtăși sfaturi și povețe folositoare și al conduce cătră cărarea fericirei nu numai că e foarte indiferintă în privința împlinirei datoriei sale, ci pe alocurea lucră tocmai din contră, străduinduse a zădărnici întreprinderile cele în deobște folositoare ale unor bărbați cu râvnă și zel pentru luminarea poporului și prosperarea binelui obștesc.
Să lăsăm însă pentru oareșcâtva timp aceste, să lăsăm pre acest feliu de oameni, carii neaducânduși aminte de aceea, că vor avea de a respunde înaintea dreptului judecătoriu pentru purtările și faptele lor, și că posteritatea, în loc de binecuvântări, le va încărea țerina mormintelor cu blăsteme - pentru interesele lor private jertresc interesele obștești, și să trecem la obiectul, despre care ne fuse vorba la început.
(Va urma).»
Sursa: Telegraful Român, ediția din 4 septembrie 1857, în pagina 2 cu continuare în 3 (capturile de ecran 1-2 în original). Despre ,,Telegraful Român”, în descrierea capturii a treia - la această legătură.
__________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #ziare #ziar #ziareromânești #ziarevechi #gazete #gazetarie #newspaper #oldnewspaper
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu