🔴 #DemRadulescu/ #amintiridincopilarie (#momentetraite în #GaraRamnicului)
>> completare resurse anterioare <<
23 august 1939...
În noaptea în care Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop–Molotov, un protocol secret împărțea Europa Centrală și de Est în sfere de influență. Polonia urma să fie divizată între cele două puteri, iar Uniunea Sovietică își declara interesul pentru Basarabia, în timp ce Germania își manifesta dezinteresul politic față de acest teritoriu.
La numai nouă zile, pe 1 septembrie 1939, Germania invada Polonia, iar la 17 septembrie Armata Roșie intra din răsărit. Statul polonez era sfâșiat între cei doi semnatari ai pactului, iar Europa intra în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Primele victime nu au fost doar armatele, ci și oamenii obișnuiți. Sute de mii de civili și militari au fost siliți să-și părăsească locuințele, iar zeci de mii de refugiați polonezi au căutat scăpare în România. Țara noastră a devenit una dintre principalele căi de evacuare spre Iugoslavia, Grecia, Franța și Orientul Apropiat. În anii care au urmat, odată cu extinderea războiului, prin rețeaua feroviară românească aveau să circule și numeroase transporturi de militari, răniți, deportați și prizonieri de război.
Așezat pe magistrala feroviară care lega Transilvania de sudul României și de Dunăre, Râmnicu Vâlcea nu a rămas în afara acestor evenimente. Gara orașului a devenit martora trecerii unor trenuri încărcate cu destine frânte, într-o perioadă în care războiul părea departe de frontierele țării, dar era deja prezent în viața de zi cu zi.
În acest context trebuie înțelese și amintirile actorului Dem Rădulescu. Copil fiind, el își amintea trenurile care opreau în Gara Râmnicu Vâlcea și prizonierii care, însetați, întindeau mâinile pe ferestrele vagoanelor și cereau apă. Gestul simplu al localnicilor care le ofereau câte o cană cu apă spune, uneori, mai mult despre război decât o întreagă statistică.
Nu știm (cel puțin deocamdată) cu certitudine naționalitatea tuturor acelor prizonieri și nici împrejurările exacte ale transportului lor. Tocmai de aceea, mărturia lui Dem Rădulescu este valoroasă nu ca document militar, ci ca document de memorie. Ea surprinde un adevăr pe care istoria îl confirmă: marile decizii luate în cancelariile Europei au schimbat destinele a milioane de oameni și au ajuns să fie resimțite până și într-o gară de provincie, unde un copil privea, fără să înțeleagă pe deplin, chipurile obosite ale unor oameni purtați de război spre un destin necunoscut.
Poate că aceasta este una dintre cele mai puternice lecții ale istoriei: dincolo de tratate, ultimatumuri și frontiere redesenate pe hartă, rămân oamenii. Iar uneori, întreaga dramă a unui război încape în imaginea unui tren oprit într-o gară și în glasul unor prizonieri care cer, cu ultimele puteri, o cană cu apă...
&&&
În conexiune: Vâlcea, 1939, toamna/ poze și jurnale ale polonezilor refugiați la noi când Germania nazistă le-a acaparat țara dinspre vest, iar Rusia sovietică - dinspre est > ospitalitatea românilor de rând în contrast cu neputința/corupția sau lipsa de umanism a unor funcționari ai Statului român • Preşedintele Ignacy Mościcki* la Craiova - «condamnat la condiţii atât de scandaloase şi la şicane ordinare», pe care «le suporta cu o linişte desăvârşită, cu cea mai mare demnitate şi măreţia unui mare domn»... 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu