Mihail Roşianu/ „Cum a fost organizată evadarea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Tg. Jiu în august 1944”

<<

În aceste zile din preajma celei de-a XX-a aniversări a eliberării patriei, cînd în paginile presei sînt relatate cele mai semnificative momente ale pregătirii insurecţiei armate, cred că ar fi potrivit să evoc un episod care a avut un rol de mare importanţă în cadrul ansamblului de măsuri întreprinse de partid — este vorba despre evadarea din lagărul de la Tg. Jiu a tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a altor tovarăşi.

Încă la sfîrşitul anului 1942, cînd a fost eliberat din închisoarea Caransebeş, tovarăşul Emil Bodnăraş primise din partea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej sarcina de a întreprinde o acţiune pregătitoare în vederea evadării cadrelor conducătoare de partid din închisori şi lagăr. În august 1943, a avut loc la spitalul din Tg. Jiu, în condiţii de conspiraţie, o întrevedere între tovarăşii Gh. Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş, în care s-a precizat modul de organizare şi succesiunea acţiunilor din planul general de răsturnare a dictaturii fasciste elaborat în vara aceluiaşi an de cadrele de bază ale partidului din închisori, lagăre şi de afară sub conducerea nemijlocită a tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Planul prevedea drept obiective principale: înlăturarea grupului de trădători strecurat în conducerea de partid; reorganizarea întregii activităţi a partidului pe baze de război; realizarea unităţii de acţiune a clasei muncitoare; coalizarea tuturor forţelor progresiste ale ţării; dezvoltarea colaborării cu toate partidele sau grupările care, dintr-un motiv sau altul, se pronunţau pentru ieşirea din război; constituirea, sub conducerea partidului, a formaţiunilor de luptă patriotice; atragerea armatei de partea forţelor insurecţionale; evadarea din lagăr a cadrelor conducătoare de partid; doborîrea dictaturii militaro-fasciste pe calea insurecţiei armate; scoaterea ţării din războiul antisovietic şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste; formarea unui guvern în care să fie reprezentate toate forţele antifasciste.

În condiţiile războiului şi ale dictaturii fasciste, organizarea evadării era un lucru extrem de anevoios şi de primejdios. Acestor greutăţi li se adăuga faptul că în conducerea de partid pătrunsese o agentură a duşmanului. Prin intermediul acestor trădători, în frunte cu Foriş, aparatul de represiune al dictaturii fasciste fusese încunoştiinţat de pregătirile care se făceau în vederea evadării din lagăr a cadrelor conducătoare de partid. Într-un ordin, din 29 ianuarie 1944, al Direcţiunii siguranţei din Inspectoratul general al jandarmeriei, adresat Legiunii de jandarmi Gorj, se arăta că partidul comunist, urmărind să înlesnească evadarea din spitalul Tg. Jiu a fruntaşilor comunişti Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica, a trimis oameni care au studiat posibilităţile de evadare, a pregătit în acest scop un şofer membru de partid, case conspirative pentru adăpostire şi acte de identitate false. Ordinul cerea intensificarea măsurilor de pază. Dar deşi organele represive erau informate, deşi pe adresa însoţind ordinul lt. Bogdan, şeful grupei a II-a, arăta că a luat cunoştinţă de dispoziţia comandantului lagărului ca cei despre care se aflase că vor încerca o evadare să fie supravegheaţi zi şi noapte, acţiunea întreprinsă de partid n-a putut fi zădărnicită.

În primăvara anului 1944, grupul duşmănos în frunte cu Foriş a fost înlăturat. Forţele partidului, avîntul mişcării antifasciste a maselor erau în continuă creştere, iar loviturile nimicitoare date de Armata Sovietică Germaniei naziste agravau criza politică a dictaturii fasciste. Smulgerea din captivitate a activului de partid aflat în lagărul din Tg. Jiu devenise o condiţie esenţială a desăvîrşirii vastei acţiuni politico-militare desfăşurate de partid în vederea declanşării insurecţiei armate.

În lagăr, organizaţia de partid, în a cărei conducere activau, alături de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, tovarăşii Chivu Stoica, Gh. Apostol, N. Ceauşescu, Al. Drăghici, trecuse la intensificarea pregătirilor de intrare în acţiune, începute încă cu mult înainte. Nu era vorba de o simplă „fugă din detenţiune“, ci de ceva mult mai important — crearea condiţiilor ca cele mai călite şi mai devotate cadre să participe nu din închisori, ci de afară, la lupta partidului. Tovarăşii din lagăr erau la curent cu evoluţia evenimentelor politice şi militare; printr-un sistem de corespondenţă cifrată şi întîlniri secrete, pe care duşmanul n-a reuşit să-l anihileze, se aflau în permanentă legătură cu cadrele de partid care activau în ilegalitate. Sub duşumeaua uneia din camere era ţinut un aparat de radio, ale cărui piese fuseseră introduse în lagăr ascunse în bucăţi de săpun. Încă în luna mai fusese întocmit un plan detaliat, pe baza prevederilor căruia cei aproape 1000 de internaţi antifascişti, în frunte cu comuniştii, au fost repartizaţi în detaşamente de luptă. S-a fixat ordinea evadării cadrelor de bază aflate în lagăr, care reprezentau fondul de aur al partidului. O dată ieşiţi din lagăr, ei urmau să preia conducerea organizaţiilor de partid din principalele centre ale ţării, să organizeze grupe de partizani şi formaţiuni patriotice de luptă.

Noi, militanţii partidului din ilegalitate, care cunoşteam cotitura marcată în întreaga viaţă de partid de eroicele lupte din februarie 1933, aportul cadrelor de bază din închisori şi, în primul rînd, al tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej, la călirea politico-ideologică a activiştilor de partid, simţeam în întreaga noastră activitate justeţea liniei, a orientării pe care el o imprimase partidului. Tocmai de aceea doream mai mult ca orice să-l avem în mijlocul nostru în acele zile hotărîtoare pentru soarta ţării, a poporului.

Iată de ce am fost atît de emoţionat cînd, fiind chemat, în iunie 1944, la Bucureşti de C.C. al P.C.R., tovarăşii Emil Bodnăraş şi Iosif Rangheţ m-au anunţat că partidul îmi încredinţase, în calitate de secretar al Comitetului regional P.C.R. Oltenia, o sarcină de cea mai mare răspundere: să ajut la organizarea evadării din lagărul Tg. Jiu a tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej şi apoi, pe grupe, a altor tovarăşi. Mi s-a cerut să folosesc toate mijloacele de care dispunea organizaţia regională de partid.

Am început fără întîrziere pregătirile. Greutăţile fireşti în desfăşurarea unei asemenea acţiuni erau sporite de faptul că, în condiţiile create de înfrîngerile Germaniei hitleriste, dictatura fascistă trimisese în evacuare în Oltenia un şir de instituţii publice importante, ceea ce a dus la intensificarea măsurilor de pază în regiune.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost stabilirea unor case conspirative, în locuri cît mai retrase, departe de principalele şosele. Asemenea adăposturi sigure au fost amenajate în unele sate din nordul judeţelor Gorj şi Vîlcea. În acelaşi timp, au fost instruite călăuze şi paznici, astfel ca să cunoască amănunţit drumul de la Tg. Jiu pînă la fiecare dintre aceste case, mergînd cît mai ferit, numai pe drumuri mărginaşe şi poteci de pădure.

În iulie am fost la Bucureşti să prezint Comitetului Central raportul asupra acţiunilor întreprinse; cu acest prilej, am fost informat că tov. Ion Gheorghe Maurer va veni la Craiova spre a prelua, ca împuternicit al C.C. al P.C.R., conducerea întregii acţiuni, căreia partidul îi acorda o însemnătate excepţională. În acest scop el primise un cod secret spre a comunica prin cifru atît cu tovarăşii din lagăr, cît şi cu conducerea provizorie a partidului. De la bun început se precizase că întreaga acţiune pregătitoare trebuie să se desfăşoare în strîns contact şi pe baza indicaţiilor tovarăşului Gheorghiu-Dej.

Prima noastră grijă, îndată ce ne-am întors la Craiova, a fost să intrăm în legătură cu tovarăşii din lagăr spre a stabili împreună modalităţile practice ale evadării. Legătura era realizată prin intermediul unui tovarăş care, în calitate de responsabil al bazarului de obiecte lucrate de internaţii politici, avea posibilitatea să iasă din lagăr.

La 23 iulie, tovarăşul Gheorghiu-Dej a trimis tovarăşului Maurer o scrisoare în care erau relatate măsurile luate în lagăr pentru pregătirea „nunţii” (evadării — N.R.): cei 38 de „nuntaşi” fuseseră împărţiţi la „şapte mese”, la fiecare dintre ele fiind repartizaţi „cavaleri de onoare aleşi dintre dansatorii vechi, gata să intre în joc” (conducătorii grupurilor care aveau să evadeze — N.R.).

Scrisoarea cuprindea indicaţii precise privind organizarea evadării:

„Să pornim hotărît la treabă şi sînt convins că totul va merge strună. Trebuie minuţios studiată starea copiilor tăi (tovarăşii care aveau să participe din afară la pregătirea evadării — N.R.) şi a copiilor lui Tanti Varvara (agenţii Siguranţei — N.R.). Problema sănătăţii voastre şi a copiilor (măsura în care era asigurată conspirativitatea celor care pregăteau evadarea — N.R.) însemnează după mine asigurarea unui cît mai fericit menaj. Acum cîteva consideraţiuni pentru pregătirea nunţii. Ceremonia trebuie executată în două reprize. Întîi Fieraru (numele conspirativ al tovarăşului Gheorghiu-Dej — N.R.) cu 3—4 rude, cele mai bogate. Apoi, după ce aceştia au fost bine adăpostiţi, abia atunci cu toţii ne vom ocupa de primirea restului... Partea cea mai grea ne revine nouă, luarea miresei (întîmpinarea tovarăşilor care evadează — N.R.) este operaţiunea cea mai uşoară; dar ea trebuie să fie în aşa fel făcută încît să îndeplinească toate condiţiile arătate în scrisoarea ta şi pe deasupra să nu îngreuneze ospătarea celorlalte mese (evadarea celorlalte grupe — N.R.)...”

„...E mult mai bine să nu speriem fata (să nu fie alarmat comandamentul lagărului — N.R.) dintr-odată şi să o luăm cu binişorul ca să nu pierdem zestrea (activul de partid din lagăr — N.R.). Zestrea ei trebuie să devină proprietatea întregii familii (a partidului — N.R.). Dacă eşti de acord cu mine să stabilim şi planul de petrecere... Este nevoie să luăm contact direct.“

Chiar a doua zi, tovarăşul Maurer a trimis o scrisoare de răspuns în care arăta:

„Şoselele sînt prevăzute din loc în loc cu posturi fixe de control. Asigurarea transportului nu este posibilă fără acte de identitate. Pentru Fieraru problema aceasta este rezolvată. Rudelor bogate le voi da acte de ostaşi. Fieraru merge cu mine cu maşina... dacă împrejurările permit, el pleacă mai departe decît locuinţa din apropiere, pînă la punctul terminus al drumului... Zestrea fetei e de cea mai mare importanţă pentru familie, însă prezenţa lui Fieraru în mijlocul familiei la fel. Numai dacă nu se poate altfel, Fieraru se opreşte în drum.“

Era nevoie ca acţiunea să fie discutată în amănunt. Tovarăşul Gheorghiu-Dej ne-a stabilit o întîlnire pentru ziua de 31 iulie, orele 10, pe strada Sf. Treime din Tg. Jiu, pe un şantier de construcţie, unde era adus sub pază să facă o instalaţie electrică.

Am venit la Tg. Jiu cu tov. Maurer, dar, întrucît el fusese un timp internat în lagăr, s-a stabilit ca, spre a nu trezi bănuielile Siguranţei, la întîlnirea fixată să merg eu. Prin natura îndatoririlor mele de cadru didactic, prezenţa mea în oraş putea fi mai lesne justificată.

În ziua fixată, folosind un moment de neatenţie a santinelei, m-am strecurat în curtea casei în construcţie, unde, feriţi prin grija celorlalţi tovarăşi aflaţi la lucru, am putut sta de vorbă.

Nu avusesem încă prilejul să-l cunosc personal pe tovarăşul Gheorghiu-Dej; de aceea m-a impresionat profunzimea cu care a analizat situaţia politico-militară, clarviziunea cu care vorbea despre desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, întru totul confirmată de viaţă. Mi-am dat seama că toate strădaniile duşmanului de a-l izola de partid au fost zadarnice. În lagăr s-a trasat cursul spre organizarea insurecţiei armate ca singurul mijloc de răsturnare a dictaturii fasciste; aci a fost iniţiată înlăturarea agenturii de trădători strecuraţi în conducerea partidului; de aci au fost date îndrumări privind crearea Frontului unic muncitoresc, iar ulterior închegarea Blocului naţional democrat.

În cursul convorbirii, tovarăşul Gheorghiu-Dej a arătat că în lagăr se făcuseră pregătiri în vederea evadării unui grup de 40 de tovarăşi, care urmau să fie trimişi la lucru pe şantiere de construcţii aflate la Tismana, Novaci şi Cărbuneşti.

La 2 august, tovarăşul Maurer a trimis un raport Comitetului Central în care arăta:

„Am putut să stabilesc contact cu Fieraru. Am primit răspuns la scrisoarea mea. În plus, Andrei (M. Roşianu — N.R.) a putut sta şi personal de vorbă cu el. Încă înainte de sosirea răspunsului lui Fieraru am procedat la organizarea unor măsuri pregătitoare. Scopul lor era dublu: pe de o parte, să se armonizeze munca mea cu munca regionalei, pe de altă parte să se realizeze optime condiţii de securitate a activităţii noastre. Am procedat de îndată la realizarea concretă a unui punct de sprijin intermediar pentru adăpostirea lui Fieraru... Cu greutate am putut înjgheba un mijloc propriu de locomoţie... Am socotit că cu Fieraru pot veni şi alte rude fără a mai aştepta pregătirea actelor de identitate de către voi... Am asigurat mijloace locale de transport şi de procurare de acte de identitate. Desăvîrşirea acestor măsuri pregătitoare a fost în funcţie de mersul lucrurilor şi realizarea acordului cu Fieraru.“

S-a stabilit ca eforturile să fie concentrate spre asigurarea evadării tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, urmînd ca alte grupuri să urmeze ulterior. Am trecut de îndată la pregătirea echipelor urmînd să însoţească pe tovarăşii care aveau să evadeze din cele trei puncte stabilite.

Întrucît tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej fusese trimis la lucru la mînăstirea Tismana, cu un grup de internaţi politici, am căutat un mijloc de a pătrunde aici. Lucrul nu era deloc lesne. Slujind drept adăpost tezaurului Băncii Naţionale, mînăstirea şi împrejurimile mişunau de jandarmi, poliţişti, agenţi ai Siguranţei. Cu toate acestea, a fost întocmit un plan amănunţit de evadare, cu indicaţii precise asupra drumului de străbătut pînă la casele de adăpost din munţi.

Peste două zile însă, comandantul lagărului a interzis ca tovarăşul Gheorghiu-Dej să mai fie inclus în grupele trimise la lucru în afară. Trebuia să luăm totul de la început.

Nu rămînea altă soluţie decît organizarea evadării chiar din lagăr. Spre a preveni orice temere a comandamentului lagărului cu privire la intenţiile colectivului antifascist, au fost organizate un fel de „petreceri” — seri culturale, în cadrul cărora răsunau pînă tîrziu cîntece populare. Asemenea „petreceri”, urmărind să creeze pazei o stare de spirit calmă, au fost organizate mai des în săptămînile care au precedat evadarea. Sarcina de a-i conduce pe tovarăşi de la ieşirea din lagăr pînă la locul unde avea să-i aştepte maşina care urma să-i ducă la prima casă conspirativă a fost încredinţată lui Ion Pripasu. Acesta era gardian public şi păzea un depozit militar aflat în dispersare la Tg. Jiu. Putea trece fără a trezi bănuieli pe lîngă obiectivele păzite de militari în jurul lagărului. Împreună cu el am înconjurat de cîteva ori lagărul pînă am găsit cel mai bun loc pentru realizarea planului nostru: era în dreptul cimitirului care era despărţit de gardul de sîrmă ghimpată al lagărului printr-un teren semănat cu porumb. 

Acțiunea a fost fixată pentru noaptea de 12-13 august*) între orele 21-23. În după-amiaza acelei zile, tov. Maurer şi cu mine, în uniforme militare, am pornit din Craiova spre Tg. Jiu într-un „Citroen” vechi, dat la reformă, care fusese reparat pe ascuns de cîţiva mecanici de la Flotila nr. 3 de aviaţie Craiova (Victor Tudosiu, Mihai Muscalu, Mihail Dugăeşescu), sub supravegherea tov. Manole Bodnăraş, concentrat aici ca subofiţer, care răspundea de adunarea armamentului necesar formaţiilor patriotice din oraş.

Pe drum, parcă în ciuda grabei noastre, la fiecare cîţiva kilometri aveam cîte o pană de cauciuc, pînă ce n-am mai putut înainta. Eram într-o situaţie disperată. Planul, stabilit pînă în cele mai mici amănunte şi realizat cu preţul atîtor eforturi, era în primejdie de a eşua. La Tg. Jiu, fără îndoială că evadarea avusese loc; eram aşteptaţi, o întîrziere putea duce la o nenorocire, iar noi stăteam pironiţi la marginea şoselei.

Trebuia găsită cu orice preţ o soluţie. Şi, într-adevăr, oprind o maşină care pornea spre Craiova, şoferul nostru, M. Dugăeşescu, a plecat să scoată din pămînt alte cauciucuri. În sfîrşit, s-a întors, am umflat cauciucurile şi am gonit cu viteza maximă. Dar întîrziasem cîteva ceasuri. Cînd am ajuns la Tg. Jiu, era ora 1 şi jumătate, la locul de întîlnire n-am mai găsit pe nimeni...

Între timp, evadarea avusese loc conform planului stabilit. Înainte de despărţire, tovarăşul Gheorghiu-Dej a dat ultimele îndrumări tovarăşului Chivu Stoica, rămas în fruntea organizaţiei de partid din lagăr.

La ora fixată (21 fără cinci minute), cînd ştiau că se schimbă santinelele, pe sub gardul de sîrmă ghimpată din dreptul cimitirului s-au strecurat doi oameni. Primul a ieşit tov. Ion Vidraşcu, căruia organizaţia de partid din lagăr îi încredinţase misiunea de a veghea asupra vieţii tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej pînă va ajunge „în mijlocul familiei”. Era o noapte cu lună plină şi tovarăşului Gheorghiu-Dej, aşa cum a povestit mai tîrziu, i-a venit în minte cîntecul „Iese luna dintr-un nor”. „Ce bine ar fi să intre luna în nori...”, se gîndi el. Şi, din fericire, aşa se şi întîmplă. Un nor o acoperi pentru un timp. Se stabilise ca, în cazul cînd ar fi fost surprinşi, un grup de tovarăşi să recurgă la o manevră de diversiune menită să atragă atenţia în altă parte — atacînd în acest scop paza. Nu a fost însă nevoie să se recurgă la această măsură. Au izbutit să treacă amîndoi prin cele cîteva rînduri de sîrmă ghimpată. Pripasu îi aştepta; după schimbul de parole, au ieşit prin poarta de fier din fundul cimitirului, care fusese scoasă din balamale înainte, rămînînd la locul ei doar aninată. Pentru prima dată auzeau semnalul de stingere din afara lagărului. Apoi au trecut pe lîngă santinelele postate una în faţa cimitirului, alta în faţa manutanţei.

— Stai, cine-i? — se auzi deodată somaţia.

— Poliţia. — răspunse calm Pripasu şi trecu mai departe în urma tovarăşilor, ca şi cum ar fi escortat doi arestaţi.

Traversînd drumul, au ajuns în parc, lîngă Coloana infinită a lui Brâncuşi, unde trebuia să vină maşina. Au aşteptat o oră, încă o jumătate de oră...

În cele din urmă, tovarăşul Gheorghiu-Dej i-a cerut lui Pripasu să le arate un drum prin care puteau ieşi din oraş; pe semne că se ivise ceva neprevăzut, nu mai puteau aştepta maşina. Se găsi însă altă soluţie: tovarăşii să se adăpostească deocamdată în depozitul militar pe care-l avea în pază Pripasu; aici nu pătrundea nimeni afară de dînsul. În toiul nopţii, au pornit împreună cu el spre centrul oraşului şi au intrat în clădirea depozitului.

Văzînd că la locul de întîlnire nu mai e nimeni, am mers la depozitul păzit de Pripasu. I-am găsit aci. Nu se poate descrie bucuria pe care am simţit-o că totul s-a terminat cu bine. De fapt, era abia începutul.  Profitînd de alarma aeriană, am ieşit din ascunzătoare după ce tovarăşii se îmbrăcaseră în uniforme militare şi primiseră acte de identitate eliberate de... partid. Am pornit cu maşina spre prima casă de adăpost — la 60 km de Tg. Jiu. Îmi amintesc cu cîtă emoţie spunea tovarăşul Gheorghiu-Dej cînd am pornit: 

— Tare frumos lucru! Stai închis 12 ani, nu pierzi nici o clipă încrederea în victoria luptei partidului şi, iată, eşti eliberat nu de stăpînirea burghezo-moşierească, ci cu ajutorul partidului!

Eram cu toţii fericiţi. Conducătorul partidului se afla în mijlocul nostru.

În zorii zilei am ajuns la destinaţie — casa lui Constantin Ţundrea, mecanic de moară în comuna Miloştea, într-un zăvoi de pe marginea rîului Tărîia. Nedormiţi de mai multe nopţi, nu simţeam urmă de oboseală.

Aici am ţinut sfat. Tovarăşul Gheorghiu-Dej mi-a cerut ca, fără a pierde un ceas, cît timp nu s-a aflat încă de dispariţia lui din lagăr, să organizez evadarea tovarăşilor trimişi la lucru la construcţia Palatului administrativ din Cărbuneşti.

Din comuna Miloştea, unde ne aflam, învăţătorul Ioniţă Bărbulescu i-a călăuzit pe tovarăşi noaptea, prin poteci, pînă în comuna Vaideeni. În cimitirul comunei, care avea gard înalt spre şosea, îi aştepta o altă călăuză, Ion Simionescu, cu care au mers tot pe drum ferit, în comuna Rîmeşti. Aici, cu spatele spre pădurea Măgurilor, într-o livadă cu pomi şi porumb înalt, era casa învăţătoarei Maria Ionescu. Această femeie inimoasă i-a găzduit cîteva zile pe tovarăşi.

Între timp a fost organizată evadarea de la Cărbuneşti a 13 internaţi politici, în frunte cu tovarăşii Gh. Apostol şi Al. Drăghici — trei grupe de cîte 3, dinainte organizate.

Abia la 17 august, comandantul lagărului, Siguranţa, jandarmeria şi-au dat seama de dispariţia tovarăşului Gheorghiu-Dej. S-a dat alarma. A început urmărirea pe şosele, prin păduri. Dar era prea tîrziu.

Peste cîteva zile am venit la Rîmeşti cu o maşină în care s-au urcat tovarăşul Gheorghiu-Dej, tovarăşul Maurer, căruia partidul îi dăduse sarcina să-l întovărăşească pînă ce va fi în afară de orice pericol, tov. Vidraşcu şi cu mine. S-au făcut popasuri la cîteva case prevăzute dinainte ca escale — locuinţa din Bărbăteşti a avocatului Petre Iliescu (care ne dăduse maşina) şi după aceea la casa parohială din Rm. Vîlcea a preotului Ion Marina. Apoi, tovarăşii au pornit spre Bucureşti. Erau în pregătire evenimente care aveau să schimbe destinele ţării, rămînînd pentru totdeauna legate în conştiinţa poporului de ziua de 23 August, de lupta eroică a forţelor patriotice înmănuncheate şi conduse de partidul comunist. După ani lungi de temniţă, conducătorul partidului se afla în libertate, pornea spre capitala ţării, centrul insurecţiei armate. 

Într-unul din primele ei numere legale, „Romînia liberă” scria:

„După 12 ani de temniţă, luptătorul dîrz şi neînfricat al muncitorimii romîne, Gh. Gheorghiu-Dej, este liber. El a fost smuls cu forţa din mîinile hitleriştilor romîni, din lagărul de internare Tg. Jiu... Conducător al muncitorimii ceferiste, Gheorghiu-Dej a fost aruncat în temniţă în urma procesului grevei de la atelierele Griviţa din 1933. De atunci şi pînă azi, într-un permanent contact cu lupta muncitorimii şi a maselor largi populare împotriva fascismului, figura lui Gheorghiu-Dej s-a identificat cu cele mai adînci aspiraţii ale poporului pentru libertatea sa naţională, politică şi socială... «Romînia liberă» salută pe Gheorghiu-Dej, fruntaş al partidului comunist, în numele tuturor patrioţilor şi muncitorilor care au luptat pentru libertate“.

Întîmpinăm a XX-a aniversare a eliberării patriei în condiţii cînd năzuinţele de libertate, independenţă şi o viaţă fericită a poporului, ale luptătorilor pentru victoria insurecţiei armate din August 1944 se înfăptuiesc sub ochii noştri. În Romînia socialismul a învins deplin şi definitiv la oraşe şi sate. Succesele dobîndite în acest răstimp confirmă pe deplin justeţea politicii partidului, pusă în slujba intereselor vitale ale poporului. Însufleţit de un nestăvilit avînt patriotic, poporul nostru îşi consacră toate forţele înfăptuirii luminosului program de desăvîrşire a construcţiei socialiste adoptat de Congresul al III-lea al P.M.R.

(Din „Scînteia”)

*) In unele materiale s-a arătat că evadarea a avut loc în noaptea de 9/ 10 august. Data precisă este cea indicată în acest articol (N.R.).

>>

Sursa: Mihail Roşianu, „Cum a fost organizată evadarea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Tg. Jiu în august 1944”, în ,,Înainte”, anul III, nr. 684, august 1964, p. 3.