Mihai Moldoveanu/ Râmnicul povestea nesfârșită integral în PDF

 Cum s-a născut această carte

În desele mele drumuri în lăcașul de cultură al Bibliotecii Județene Antim Ivireanul Vâlcea, am purtat discuții cu profesorul Dragoș Marinoiu, pe care l-am cunoscut la începutul anilor ʼ90, când, pentru o scurtă perioadă, a ocupat o catedră de Limba engleză la Liceul Pedagogic Râmnicu Vâlcea, unde și eu eram profesor de mai mulți ani.

N-a fost întâmplător atașamentul față de profesorul de engleză, pentru că, în urmă cu mai mulți ani, l-am cunoscut pe distinsul său tată, profesorul Costea Marinoiu, mare îndrăgostit al Țării Loviștei, în special și un iubitor al culturii și istoriei județului Vâlcea.

După mai multe discuții plăcute referitoare la o istorie trăită la Râmnicu Vâlcea, a apărut intenția de a pune în pagină toate aceste lucruri interesante discutate împreună pentru a fi cunoscute și de cei care trăiesc și vor trăi în, cu siguranță, cel mai frumos oraș din lume, după spusele lui Virgil Ierunca.

Începutul mai concret al proiectului acestei cărți este plasat la jumătatea anului 2024, când ne-am propus ca pe lângă cuvântul scris să oferim și pagini fotografice din Râmnicul trăit de noi. Desigur este o abordare foarte dificilă încercarea de a face un tablou cuprinzător al unui oraș care trăiește intens sub toate aspectele. Probabil ar fi mai potrivită dorința de a prezenta noi și inedite aspecte pe care le-a trăit un profesor de istorie al Liceului Pedagogic timp de 35 de ani și absolvent al legendarului liceu Alexandru Lahovari.

Intervențiile mele și ale domnului Dragoș Marinoiu nu vor fi ample, lăsând alte personalități de necontestat ale urbei noastre să vorbească despre orașul Râmnicu Vâlcea și județul Vâlcea, a cărui capitală este. Sperăm să fie pe placul cititorilor cele prezentate de noi iar fotografiile, multe dintre ele inedite, să rămână în istoria atât de frumoasă a acestei părți din Nordul Olteniei.

Mărturisim că după mai multe discuții am hotărât să structurăm cele scrise în patru episoade (părți) care conțin și interviuri cu distinse personalități ale Râmnicului, legate de amintirile și evenimentele trăite de mine. Ele au fost astfel structurate pentru a cuprinde aspectele menționate în paginile acestei cărți și sunt însoțite și de fotografii document.

Un sprijin remarcabil în acest context l-am primit din partea domnului Valentin Șchiopu Mateiu, responsabil cu partea de înregistrări video și audio din cadrul Bibliotecii Județene Antim Ivireanul Vâlcea. Mai menționez că realizarea acestei cărți nu ar fi fost posibilă fără sprijinul conducerii Bibliotecii Județene, pentru care sunt profund recunoscător.

Cele patru secvențe ale cărții au ca subiect momente unice trăite la un moment dat de râmniceni și câteva aspecte din viața mea de dascăl precum și momente de implicare în viața politică a orașului și județului.

Acestea suntː

1. Vizite regale la Râmnicu Vâlcea și Județul Vâlcea după 1990.
2. Revenirea la Râmnicu Vâlcea, după mai bine de patru decenii și jumătate a unui mare spirit românesc, originar din Vâlcea, Virgil Ierunca.
3. Profesor la liceul formator de dascăli ai învățământului preșcolar și primar.
4. Foarte puțină politică

&&&

Capitolul I

Vizite regale la Râmnicu Vâlcea și Județul Vâlcea,

după 1990

Moto

„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.ˮ

Discurs al Regelui Mihai din Parlament,
din 25 octombrie 2011

Dragoș Marinoiu - Cum l-ați cunoscut pe M.S. Regele Mihai I?

Mihai Moldoveanu - Cu mai bine de 33 ani in urmă, școala la care eram profesor de istorie - Liceul Pedagogic, azi C.N.I. "Matei Basarab" din Râmnicu-Vâlcea - a realizat o performanță remarcabila şi anume un schimb de legături școlare cu școala Normală din frumosul şi vechiul oraș elvețian Fribourg, situat în cantonul cu acelaşi nume.

Mai întâi a fost vizita la școala noastră, în anul școlar 1992-1993, a unui grup de profesori de la Fribourg, în frunte cu un distins director: Michel Barat.

Deși veneau dintr-o țară etalon ca civilizație, profesorii elvețieni au fost impresionați de Râmnicu-Vâlcea şi împrejurimile sale. De asemenea, liceul pedagogic vâlcean i-a impresionat prin seriozitatea cadrelor didactice, prin pregătirea elevilor români pentru a deveni învățători şi educatoare și prin rapiditatea cu care societatea românească se leapădă de tarele sistemului dictatorial comunist.

Atunci, s-a stabilit ca la nivelul celor două școli să se realizeze un schimb de experiență între dascălii elevii români și elvețieni. Prima întâlnire a celor două școli a avut loc tot la Râmnicu-Vâlcea, la începutul vacanței școlare din vara anului 1993. Au sosit la Râmnicu-Vâlcea aproximativ 50 de persoane, profesori şi elevi care terminaseră Școala Normală din Fribourg, după cinci ani de studiu (așa cum era şi la noi). Merită remarcat că elevii se aflau după examenul lor de absolvire, dar nimeni nu știa unde şi cine corectează lucrările de examen. Urmau ca abia la întoarcere să afle rezultatele.

La vremea respectivă, noi am rămas uimiți de acest sistem. Sejurul elvețienilor a fost de o săptămână cazarea și masa fiind fixate în Tabăra Păușa, din Călimănești.

Deși Elveția are priveliști unice, trebuie să remarc numeroasele complimente pe, care vizitatorii noștri le-au adus românilor, frumuseților Coziei şi văii Oltului. Întrucât eu am fost directorul taberei în perioada respectivă, eu și colegii mei ne-am străduit să facem cât mai plăcută șederea oaspeților de la Râmnicu-Vâlcea și Călimănești. Au plecat din Vâlcea și din România, având o impresie deosebită față de ceea ce credeau că poate fi o țară ca România. La despărțire, directorul Michel Barat m-a întrebat ce aș dori eu să facă ei pentru mine când voi ajunge în Elveția. Le-am răspuns că, dacă se poate, aș vrea să-1 vizitez la Versoix, pe Majestatea Sa Regele Mihai.

La începutul lui septembrie 1993, împreună cu mai mulți colegi şi aproximativ 60 de elevi de la Liceul Pedagogic şi Liceul de Artă, le-am întors elvețienilor vizita. Pentru mine, dar şi pentru ceilalți, a început o excursie fără precedent, cu autocarul. Mergeam pentru prima dată în Occident, în Elveția, unde urma să fac o vizită la Versoix.

Drumul a fost o încântare, mai ales când am trecut prin Austria și Elveția.Vedeam pentru prima oară cei mai înalți munți ai Europei, Alpii.

N-am să descriu acum modul în care ne-au primit elvețienii la Fribourg, probabil am s-o fac cu altă ocazie, fiindcă aici noutățile au fost multe, dar impresionantă s-a dovedit întâlnirea cu școala, ca instituție...

(...)

CAPITOLUL II

Revenirea la Râmnicu Vâlcea, după mai bine de
patru decenii și jumătate, a unui mare spirit românesc,
originar din Vâlcea, Virgil Ierunca

Cât de rău îmi pare că nu pot să fiu de faţă acum când în ,,orașul cel mai frumos de pe lume”, cum mi-a plăcut mereu să numesc Râmnicu-Vâlcea, ia ființă ceea ce ar fi putut fi un vis din copilărie: ieșind tocmai de la un curs al domnișoarei Manolescu (Nicolae Manolescu o cunoștea şi el, nu-i așa?) şi trecând pragul Liceului Lahovari, înainte de a mă avânta spre discuțiile literare cu profesorul meu, Lucian Bădescu, să intru în această librărie şi să cumpăr cartea cea mai ispititoare. Visul se oprea aici. N-aș fi îndrăznit nici în registrul oniric căruia totul îi este îngăduit să-1 duc până pe acest prag incredibil: librăria să-mi poarte numele.

Datorez, spre sfârșitul vieții, acest salt în imposibil, generozității lui Gabriel Liiceanu căruia, ca şi editurii şi librăriilor Humanitas, n-am destule cuvinte de mulțumire. Sau, mai curând, îl convoc pe adolescentul de acum atâtea decenii să-şi împletească recunoștința cu a mea.

Virgil Ierunca, 31 August 2000

&&&

Râmnicu Vâlcea, cel mai frumos oraș din lume

La 1 septembrie 1994, la vestita casă a lui Anton Pann din Râmnicul de altădată, a poposit o cunoștință emblematică a culturii române, aflat în exil la Paris din 1947. Era însoțit de bine-cunoscuta Monica Lovinescu, soția sa și fiica ilustrului critic literar Eugen Lovinescu. Însoțitorul acestora nu era nimeni altul decât filozoful și editorul prestigioasei Edituri Humanitas, Gabriel Liiceanu, care le va edita operele tipărite la această editură.

In memoriam

VIRGIL IERUNCA (1920-2006)

S-a născut la 16 august 1920 în satul Ciumagi, comuna Lădești - Vâlcea, părinții lui fiind țărani cu dragoste de adevăr şi frumos şi cu teamă de Dumnezeu.

A fost elev al Liceului „Alexandru Lahovari" din Râmnicu-Vâlcea şi „Spiru Haret" din București. În 1943 a absolvit facultatea de Litere şi Filozofie a Universității din București. Student fiind, a lucrat la redacțiile ziarelor „Timpul" şi Ecoul". În 1941 se numără printre redactorii revistei „Albatros".

A colaborat la „Revista Fundațiilor Regale", „Vremea", „Fapta", „Viața românească", „Universul literar", „ Kalende"...

(...)

&&&

Capitolul III

Profesor la liceul formator de dascăli ai învățământului
preșcolar și primar

Am desfășurat activitatea de profesor de istorie în primii opt ani în mirifica Țară a Loviștei, în comunele Racovița și Perișani. În acest interval, când a fost posibil, am făcut naveta de la Râmnicu Vâlcea sau am locuit în gazdă.

În acei ani, aproape toate cadrele didactice făceau naveta la Racovița sau locuiau în gazdă la Perișani iar condițiile erau mult diferite față de cele din oraș. În aceea zonă nu erau autobuze, electricitate nu existat și totuși școala ca instituție exista, prin efortul minunatelor cadre didactice. Elevii de școală aveau un cult al cumințeniei, datorat în primul rând părinților care au păstrat în tradiția lor seculara educație creștină, deși la școală, în comunism religia era interzisă.

Învățătorii și profesorii din Țara Loviștei putea în acest fel să asigure o instrucție școlară cât mai frumoasă, dovadă fiind faptul că foarte mulți elevi de aici ajungeau în școlile din Râmnicu Vâlcea sau în județul vecin, în Sibiu.

Îmi amintesc că la Perișani, sub genericul Serbările Zăpezii, în vacanța de iarnă, copii se bucurau de Zilele de Crăciun și de colinde și sărbătoreau venirea Noului An, deși la vremea respectivă, nu era nimic oficial organizat ca astăzi. Copii erau conștienți și erau învățați de învățători și de profesori că trăiai într-o zonă plină de istorie și tradiții unde s-a bat bătălia de la Posada și alte evenimente care au stat la baza întemeierii Țării Românești.

La Racovița unde, în apropierea școlii, exista încă de pe vremea stăpânirii romane un castru ale cărui urme erau vizitate și studiate (Pretorium Romane). Pe aceste locuri au început cercetările specialiștilor de la Muzeul Militar din București și s-au săpat șanțuri care au conturat vestigiile acestui castru simbol al istoriei noastre din această zonă.

În zonă fiindcă era o gară am putut merge în câteva rânduri împreună cu elevii și alți colegi în Sibiu pentru a vedea și alte monumente în special din Epoca Medievală. Aș vrea să menționez că legătura și realitatea frumoasei Țârii a Loviștei a fost descrisă în paginile unor cărți memorabile ale unor personalități de excepție iar pe unele chiar le-am cunoscut personal.

PAGINA 114

Aș vrea să amintesc lucrarea bine-cunoscută „Țara Loviștei. Geografie istorica" a marelui geograf Ion Conea, medicul Andrei Pandrea, în romanul ,,Medic la Boișoara", agronomul Nicolae Pocasu Urzică și Costea Marinoiu, profesorul de limba romană la Școala Generală Racovița. Aș mai menționa că pe în Tara Loviștei, în timpul Primului Război Mondial, ostașii români s-au jertfit, dovadă fiind cimitirele eroilor din localitățile din zonă, precum și faimoasa cruce de la Câineni a Generalului David Praporgescu, căzut și el la datorie. Jertfa acestora și a tuturor a fost împlinită în 1918, când s-a înfăptuit unirea romanilor în ceea ce a purtat numele de România Mare.

Am rămas legat de Țara Loviștei, fiind de peste 50 de ani îndrăgostit și căsătorit e o fată din zonă. Această legătură a început din toamna anului 1978, când pot spune, că a început și destinul meu profesional și a fost mult mai mult decât făcut, ajungând la o școală de prestigiu din Râmnicu Vâlcea - Liceul Pedagogic.

Vreme de peste 35 de ani am avut onoarea să fac parte din profesorii care au format viitoarele învățătoare și educatoare care au dat strălucire școlilor din învățământul vâlcean.

Liceul Pedagogic - Școala Normală are o tradiție seculară în Râmnicu Vâlcea. Documentele din arhivă atestă că a luat naștere la 1 septembrie 1914, prin Decret Regal al lui Carol I. Printre primii profesori ai acestui așezământ școlar au câțiva din cei mai vechi profesori ai Seminarului Teologic ,,Sfântul Nicolae". Putem menționa aici pe profesorul de muzică și susținător al teatrului vâlcean din perioada interbelică, Constantin Popian. La început, cursurile Școlii Normale s-au derulat în diferite locații private până când, cu marele sprijin al autorităților locale și al Ministerului Învățământului, după Primul Război Mondial, s-a construit un local adecvat și impunător, pe o proprietate imensă de teren - aproximativ 25 de hectare. Locul în care s-a construit clădirea Școlii Normale este cel situat pe Strada Știrbei Vodă spre Vlădești și a fost inaugurat în 1925.

Pregătirea învățătorilor în vremea respectivă dura șase ani și pe lângă orele de studiu și practică pedagogică presupuneau pregătirea învățătorilor în domenii precum horticultura, agricultura, apicultura, pentru că, în lumea satelor aceștia, împreună cu preoții, reprezentau stâlpii comunității.

...

(...)

&&&

Capitolul IV

Puțină politică

Schimbările radicale de după 1989 au creat un entuziasm în societate și m-am simțit impulsionat să mă implic într-un destin care era dorit, după patruzeci și cinci de ani de regim dictatorial. Fiind profesor de istorie cunoșteam mai multe din tradiția democratică a românilor, începând din perioadă modernă și continuând în perioada contemporană.

Recunosc că aceste cunoștințe le-am avut și de la tatăl meu, care a fost tot profesor de istorie, absolvent în perioada interbelică a Universității Ferdinand I și din cărțile de istorie , editate înainte de 1945, care prezentau o istorie adevărată privind trecutul României.

Imboldul mai venea și din familia mai largă a mea. Adică de la frații mai mari ai mamei, din care unul a fost colonel pensionar, comandant în cele două Războaie Mondiale și altul, General al Armatei Române, acre a trăit multă vreme la Râmnicu Vâlcea. Ambii au fost epurați din armată după 1948, pentru că fuseseră ofițeri superiori ai Armatei Regale începând din timpul Primului Război Mondial.

Am fost fascinat de povestirile lor din episoadele complexe trăite de ei în această perioada a istoriei României.

Sigur că, în primele zile ale anului 1990 mă gândeam la cele două partide politice care făcuseră istorie după 1848 - Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc. Era firesc ca ele să reaparăși să continue o tradiție care a făcut un stat atât de mare, care să includă pe toți românii după Unirea de la 1918.

La fel mă fascinau și Regii și Reginele României care au slujit nația cu un devotament desăvârșit, sub sigla bine-cunoscută Nihil Sine Dio. Lecturile unor cărți mai vechi erau completate, după 1970 de numeroasele emisiuni săptămânale de istorie și cultură româneasca, ascultate la postul de radio Europa Liberă. Aici se mai puteau asculta foști politicieni din perioada interbelică din partidele istorice precum și cuvântul de Anul Nou al Regelui Mihai, aflat în exil la Versoix.

Știam că unul dintre cele mai ascultate emisiuni de cultură și civilizație românească erau prezentate de un vâlcean, absolvent al Liceului Alexandru Lahovari, Virgil Ierunca, căsătorit cu Monica Lovinescu, fiica marelui on de cultură din perioada interbelică, Eugen Lovinescu. Discutam aceste lucruri, cu multă precauție înainte de 1989, împreună cu mai mulți prieteni apropiați. Unul dintre ei fiind Nicu Jivan.

Foarte rapid la începutul anului 1990 am cătat să vedem care dintre vechii liberali și țărăniști mai trăiau în Râmnicu Vâlcea și astfel s-au refăcut filialele celor două partide în județul nostru. Întâmplarea face ca am fost căutat la București, în ianuarie 1990, de un domn Petrișor Iliescu, fost avocat și fost membru P N Ț, care în august 1944 a facilitat evadarea lui Gh. Gh. Dej, facilitându-i transportul până la București.

Deși a fost protejat de regimul instaurat pentru fapta făcută, m-a rugat când ne-am întâlnit la București să transmit o scrisoare unui lider Țărănist, cunoscutul jurist Andrei Livezeanu.

L-am căutat împreună cu Nicolae Jivan la locuința sa din Râmnicu Vâlcea și a fost foarte entuziasmat de ideea înființării Partidului pe care îl slujise înainte de 1946. Pe scurt noi eram mai mult legați de Partidul Național Liberal, știind că multe din lucrurile importante din istori județului Vâlcea erau legate de doi mari politicieni, Vintilă Brătianu și I. G. Duca. În vâltoarea de atunci am fost împreună la Marea Demonstrație de la București a celor două partide organizată în 29 ianuarie 1990 și am fost martorii primei mari demonstrații împotriva regimul dominat de F S N și condus de Ion Iliescu și Petre Roman.

Întorși la Râmnicu Vâlcea am aflat în zilele următoare că cineva este pe cale să constituie Filiala Județeana a PNL Vâlcea, un domn avocat Gh. Bobei. Îmi aduc aminte că fiind ales în funcția de Director Adjunct la școală , Nicolae Jivan mi-a spus că îl cunoaște și am luat legătura cu dânsul. Toată istoria PNL Vâlcea este bine redată de Prof Sorin Oane în cele două ediții ale cărții Liberalismul vâlcean. Cert este că, la 14 februarie 1990, în clădirea fostului Palat al Culturii, a luat naștere, în prezența desigur a unui delegat de la Centru, Filiala Valcea a PNL, iar primul președinte a fost avocatul Gh. Bobei.

De la început aș vrea să mai spun că foarte rapid s-au constituit filiale remarcabile la Drăgășani și Horezu iar apoi au început să se extindă în tot județul și începând cu adoua jumătate a anului 1990 am fost martor la numeroase întâmplări politice care au devenit parte din viața mea. În această carte sunt publicate poze inedite din istoria prezenței mele în Mișcare Liberală. Sigur că aceste fotografii reprezintă o ilustrare pe scurt pentru o experiență de trei decenii și jumătate.

În paralele consemnez că am făcut parte și din cea mai semnificativă mișcare civică, ce avut un rol determinant în începuturile democrației românești, Alianța Civică, care pe plan național era condusă de cunoscuta poetă și luptătoare pentru afirmarea libertăților oamenilor, Ana Blandiana.

La Râmnicu Vâlcea printre fidelii activiști ai Alianței Civice încă de la început aș vrea să menționez pe domnul Dr. Constantinescu, economist Victor Giosan, ziaristul Tudor Iosifaru, cercetător Doru Ioniță, medicul Dragoș Serafim, medicul Sandu Ioan, Nicolae Curcăneanu, medicul Nae Bădulescu și alți membrii pentru care îmi cer scuză că nu au fost menționați aici.

Remarc că pe fondul amplificării acestei mișcare drept o alternativă la guvernarea României, Alianța Civică a format o coaliție împreună cu mai multe partide, care a purtat denumirea de Convenția Democratică.

La o ședință a filialei județene din anul 1995, mai mulți membrii ai Alianței m-au ales Președinte al acestei Asociații și am rămas în această funcție până în anul 2005, când Alianța Civică s-a implicat tot mai puțin în aspectele politice și s-a concentrat tot mai mult pe o temă foarte importantă și necesară pe care o putem numi Memoria ca formă de rezistență.

Această activitate recunoscută și pe plan european s-a concretizat prin înființarea celui mai mare Memorial al Rezistenței Anticomuniste în fosta închisoare de tristă amintire de la Sighet, Maramureș.

Activitatea acestui Memorial este bine-cunoscută și astăzi prin numeroasele cărți editate care descriu infernul concentraționar comunist, precum și prin numeroasele simpozioane internaționale organizate, vizite ale elevilor pentru a cunoaște istoria adevărată a romanilor.

La Râmnicu Vâlcea, la sediul Filialei Alianței Civice de pe Strada Carol I, au avut loc manifestări de prezentare a acestor evenimente precum și în alte localități din județ. Insist asupra unor activități civice remarcabile, recunoscute și pe plan național, petrecute pe un fond cenușiu din istora recentă și care au avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 1999 - Mineriada de la Vâlcea și Pacea de la Cozia.

Pentru că se răspândise în țară zvonul cu venirea minerilor în Râmnicu Vâlcea, în cele câteva zile cât au stat în oraș și că au fost primiți cu flori și cu brațele deschise (realitatea a fost cu totul altfel), Alianța Civică, filiala Vâlcea, a organizat după plecarea minerilor un marș al tăcerii sub lozinca ,,Noi suntem Râmnicul.

Am făcut un apel prin ziarele și posturile de radio și TV locale, dar am primit și un sprijin din partea Primăriei Râmnicului, condusă în acea perioadă de ing. Sorin Zamfirescu. La mitingul respectiv, un marș tăcut prin zona centrală a orașului, au participat aproximativ 5 000 de persoane care au adus flori ce au fost depuse la Monumentul Eroilor Revoluției. Îmi aduc aminte că la sfârșit am dat un interviu la postul național TVR, astfel că Romania a aflat de spiritul civic al râmnicenilor. A fost încă o dovadă că frumosul nostru oraș este locuit de oameni pentru care educația, cultura și atașamentul față de urbea lor sunt adevărate certitudini.

După mai mulți ani, la o întâlnire în București a conducerii Alinaței Civice, chiar Ana Blandiana și-a declarat admirația față de atitudinea extraordinară a locuitorilor din Vâlcea, prezenți în număr atât de mare și care a constituit o lecție de civism pentru toată România.

Foarte pe scurt, aș mai aminti că în jurul anului 2 000, împreună cu mai mulți prieteni din Râmnicu Vâlcea și Drăgășani am constituit Alianța Națională pentru Reinstaurarea Monarhiei (ANRM), fiind atașați de istoria glorioasă a Monarhiei în România, și de faptul că Regele Mihai era un reper al atașamentului față de Dumnezeu, Țară și Popor.

Au mai contribuit la constituirea acestui ONG și vizitele Regelui Mihai și a Reginei Maria în județul Vâlcea dar și ale Altețelor Sale Margareta, Elena, Sofia, Irina și Maria, precum și ale Principelui Nicolae. Cu mult entuziasm s-au alăturat acestei inițiative Dr. Alin Pavelescu și soția sa, medicul Doina Pavelescu, Corina Bedreagă, Prof. Lia Popian, Ing. Crișan Popian, Prof. Roxana Moldoveanu, Preot Nicolae State-Burluși.

Câțiva ani mai târziu, cei mai mulți dintre cei menționați au devenit membri ai Asociației Mișcarea Pentru Regat și Coroana (MRC).

(...)

Citește Mihai Moldoveanu/ Râmnicul povestea nesfârșită integral în PDF.