#sărăciaabsolută (cauza) a fost consemnată de #GeoBogza în #CarteaOltului.. 
în context, de Ziua Internațională a eradicării fenomenului, despre #sărăciaextremă la nivel mondial - în prezent (date aferente anului 2015 - completare resurse anterioare)...
«În vara anului 1939, pe când omenirea se afla în pragul celui de al Doilea Război Mondial, născându-se în mintea mea ideea de a scrie această carte, Bunty mi-a împrumutat bicicleta ei, pentru a călători în lungul Oltului...
[…] Înainte de a ajunge la mânăstirea Cozia, Oltul trece pe lângă gospodăriile părăginite a două bătrâne. Într-o seară, una dintre acestea stă în prag, cătând în lungul drumului, cu ochii roşii şi umflaţi.
– De ce ai ochii roşii, mătuşă?
– De plans, maică.
– De ce ai plans, mătuşă?
– De foame, maică.
– Bărbat n-ai, mătuşă?
– A murit, maică.
– De ce a murit, mătuşă?
– De foame, maică.
Chircindu-se pe prispă, povesteşte cum i-a murit bărbatul. Toamna se sfârşise repede, până ce n-apucase să se coacă porumbul. Avusese în spatele casei două sute de cuiburi, la care trudise toată vara. Dar fusese o vară friguroasă, şi porumbul rămăsese verde. Zăpada l-a prins crud, intra unghia în el, laptele mustea sub coajă. Cum să-l macini, cum să-l mănânci?
Şi a venit iarna lungă şi grea, cu cu drumuri anevoioase prin troiene, după o sită de mălai, pe la călugări, prin cătune. Omul ei, de vreo doi ani, zăcea la pat, beteag. Vecina era văduvă mai de demult. Erau numai ele două şi bolnavul. După Crăciun, mălai n-au mai găsit pe nicăieri. Rădeau tuciul, până rămânea fierul gol. Şi iarna era tot mai grea, în pădure urlau lupii de foame. Atunci, s-au vorbit între ele, toată noaptea, iar la ziuă, ea s-a apropiat de bărbatu-său: – Ioane, nu mai e mălai deloc, nu mai putem să te ţinem şi pe tine. El i-a răspuns: – Bine, Mario, fă aşa cum ştii tu. Şi şi-a pironit ochii în tavan şi nu i-a mai luat de acolo. A stat aşa trei zile şi trei nopţi, iar a patra zi a murit. L-au îngropat călugării.
Acum, singure, au pus din nou porumb şi aşteaptă să-l culeagă, dacă s-o coace până nu dă zăpada.
Bătrâna îşi încheie povestea şi, fără să mai adauge nimic, porneşte spre Cozia, unde au început să bată clopotele şi toaca. În pridvorul mânăstirii, pe întreg peretele, infernul e zugrăvit după o închipuire naivă şi înfricoşată. Diavoli cu coarne de ţap şi limba roşie fierb oameni în cazane de smoală, pe când alţii îi iau în furci, cu faţa schimonosită de răutate. Pretutindeni, sunt numai flăcări şi fum, şi trupurile goale, puse la tot felul de cazne, ale păcătoşilor. Femeia care şi-a lăsat bărbatul să moară de foame, priveşte pustie şi încremenită. Şi nu s-ar putea spune dacă se teme mai tare de ceea ce o aşteaptă pe lumea cealaltă, sau de iadul pe care ea îl cunoaşte, al nopţilor lungi de iarnă, în inima munţilor, din care urcă urletul lupilor înnebuniţi de foame.
Treptat, coboară întunericul şi, tăcuţi în sutanele lor negre, călugării se adună la slujbă...»
Sursă selecție:
Felix Sima/ GEO BOGZA/ XXVIII/ ,,CÂT DE MARE POATE FI SĂRĂCIA” + alte capitole (,,Plutașii”, ,,Oamenii Muntelui” și ,,Oamenii Câmpiei” - comparați unii cu alții, totul cu referire la vâlceni) - în Colecţia „Personalităţi naţionale şi internaţionale în trecere prin Vâlcea” integral la această legătură.
Informațiile în conexiune - în descrierile foto din colaj, una câte una - la această legătură.
_______
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #ManastireaCozia #Oltul #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #FelixSima #TaraLovistei #Cozia #ValeaOltului #saracia #foamea #viata #moartea #ucidereaasistată #valoareaomului #CulturaMorții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu