PRIN LUMEA VĂZUTELOR ȘI A NEVĂZUTELOR. O CARTE CA UN POEM DE DRAGOSTE: "POVEȘTILE RÎMNICULUI" DE SORIN OANE
A parcurge cartea profesorului dr. Sorin Oane este ca și când ai fi însoțit de un ghid prin toate locurile Vâlcii, un ghid bonom, un ghid amabil, dezinvolt, calm, cu gândire critică, ce păstrează același ton jovial, de gazdă bună, pe tot parcursul întâlnirii cu el. Cartea nu putea fi scrisă decât într-un timp destul de îndelungat, deoarece a necesitat deosebit de multe lecturi, după cum se vede și după cele exact 1001 de note aflate la subsolul paginilor cuprinzând autori și opere, studii din reviste de specialitate!
Lumea încă nu s-a obișnuit cu textele lui Eugen Negrici și ale lui Lucian Boia care „demitizează” totul... Poate de aceea, captiv sub cupola de aur a minunatelor legende ce i-au fascinat copilăria, adultul de azi acceptă cu greu argumentul științific, fundament pe care Sorin Oane își construiește lucrarea.
Acum câteva zile am formulat către AI cerința: „Sorin Oane, Poveștile Râmnicului” și mi-a generat următoarele fraze destul de searbede, banalități, generalități, fraze furate ad-hoc de pe unde? De pe ici-colo: „Poveștile Râmnicuui este o carte scrisă de Sorin Oane, un profesor doctor care a realizat o analiză științifică echilibrată a istoriei orașului Râmnicu Vâlcea. Volumul monografic abordează subiecte variate, de la întemeierea orașului și originile etimologice ale toponimelor din zonă, până la evenimente istorice mai recente. Cartea a fost lansată recent, pe 30 mai 2025, la Galeria Artex din Râmnicu Vâlcea, eveniment organizat de filiala Râmicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Unele dintre aspectele interesante ale cărții includ demontarea legendelor. Autorul examinează critic legendele și miturile asociate orașului, oferind o perspectivă mai nuanțată asupra istoriei locale. Analiza istorică: Sorin Oane prezintă o analiză detaliată a datelor istorice disponibile, oferind cititorilor o înțelegere mai profundă a evoluției orașului. Direcția de dezvoltare urbană: cartea abordează și subiecte mai recente, cum ar fi dezvoltarea urbană a orașului în prezent și în perspectivele viitoare (pleonasm!). Dacă ești interesat să afli mai multe despre această carte, te invit să consulți volumul sau să participi la evenimente culturale legate de prezentarea cărții”.
Insuficientă această prezentare generală care poate fi valabilă pentru oricare altă carte din librării! Se vede că aici nu a lucrat o minte omenească... Ne rămâne tot nouă să exprimăm câteva judecăți umane asupra conținutului, din care extragem câteva idei, autorul aducându-ne totul pe tavă.
Trebuie să recunoaștem că această carte impresionează nu numai prin volumul de muncă imens, concretizat în informațiile cuprinse în cele două părți: Partea I – Povestea scrierii orașului – și Partea II – Poveștile adevărate – organizată în șapte capitole urmând firul cronologic: Povestea celor trei începuturi, Poveștile Râmnicului domnesc (1389-1718), Poveștile Râmnicului premodern (1716-1831), Poveștile Râmnicului modern (1831-1918), Poveștile Râmnicului interbelic și al perioadei antonesciene (1918-1944), Poveștile Râmnicului comunist (1944-1989), Poveștile Râmnicului postcomunist, ci și prin darul narativ al autorului, al cărui discurs îl captivează atât pe profesionist, cât și pe cititorul lipsit de o cultură istorică aprofundată. Însuși termenul „poveste”, folosit la plural în titlu și reluat în titlurile capitolelor este un semn că studiul nu are ca obiectiv o expunere savantă, aridă, greu accesibilă a adevărului istoric, ci urmărește apropierea lectorului de evenimentul consumat cu sute de ani în urmă sau într-o perioadă recentă, pentru a facilita înțelegerea fiecărei etape din viața orașului, de la atestare până în prezent. Deși fiecare capitol și subcapitol are o distincție anume și ar putea fi analizat separat, scopul nostru nu este acesta, ci noi vom trece în revistă, fugitiv, câteva titluri, pentru a remarca provocările la care ne îndeamnă distinsul autor. Este Râmnicul orașul lui Reb? (pag, 33) Vâlcea vine de la „lup” sau de la „vîlcea”? (pag, 34) Thiamarkos, rege sau olar? (pag. 42) A avut Râmnicul un „veac de aur”? (pag. 63) O problemă de onoare: S-a cântat „Deșteaptă-te, române!” în Zăvoi, pe 29 iulie/10 august 1848? (pag. 65) Erori mici, dar supărătoare (pag. 75). Adesea comentează cu oralitate, ca și când ne-am afla față în față: „Nu mai comentez nimic, sunt doar trist pentru câte prostii se susțin în istoria acestui oraș” sau, cu altă ocazie: „Nicio dovadă nu sprijină afirmațiile lor. Ceea ce este, evident, o aiureală!”. Concluzia pe care singur o trage Sorin Oane: „Patriotismul local nu ar trebui să excludă spiritul critic. Să fii patriot nu înseamnă să trăiești sub narcoză, legănat de clișee și refrene în care ai noștri sunt minunați doar pentru că sunt „ai noștri”. Sau că „ai noștri” sunt primii în orice.” (p. ...) „Sigur, istoricii noștri de astăzi vor ca episcopii râmniceni să apară ca exponenți ai spiritualității celei mai înalte.
Dar să fim serioși, episcopi cărturari râmniceni au fost foarte puțini. În primul rând pentru că proveneau, în special, din rândul călugărilor asceți (cazurile cele mai cunoscute sînt athoniții Teodosie și Calinic), care nu aveau niciun fel de școală. Nu contest că puteau fi însă administratori foarte buni sau tipografi excelenți, traducători de cărți religioase, dar niciunul dintre ei nu a avut nicio realizare intelectuală de valoare. Și apoi, mai trebuie spus ceva. Nu poți să ai cultură fără un mediu cultural receptiv. Adică, episcopii noștri erau mari oameni de cultură, dar toți din jurul lor erau analfabeți? Cam despre asta ar fi vorba. Din acest motiv am scris și acest mic capitol al cărții mele.” (pag. 71)
Într-o „Scurtă introducere despre versiunea Sorin Oane”, însuși autorul mărturisește: „Nu lipsa documentelor m-a oprit să scriu o carte despre Râmnic, ci lipsa de idei critice. Când le-am avut, m-am apucat de treabă. Cert este că spiritul critic trebuie reînnoit mereu. El înseamnă ciurul, sita, cernerea. De acord cu Nicolae Manolescu care afirma: «Credința multora este că tot adunând documente vor izbuti să le facă să vorbească, vor găsi o semnificație, vor scoate din ele ideea. Când, în fond, un critic care nu pornește la drum având în cap ideea, este condamnat să rămână în veci prizonierul materialului său! Nicolae Iorga, care știa atâtea, îi numea pe erudiții incapabili de sinteză, adunătorii tuturor nisipurilor. Expresia e oarecum crudă, dar meritată... N-am încredere în căutătorii de lucruri noi, prefer pe cei care interpretează în chip nou pe cele vechi»”. Și adaugă autorul: „În plus, spiritul critic mai presupune ceva foarte important: existența unei autorități critice, una dovedită, omologată public pe baza unor realizări certe. După un doctorat pe tema comunismului vâlcean, după ce mi-am pus numele pe 10 manuale de istorie (tipărite la edituri ca „Teora”, „Humanitas”, „ArtKlett”), după alte 16 cărți de istorie și peste 120 de articole științifice (multe pe teme de istorie vâlceană), cred că pot să am și eu versiunea mea în privința istoriei Râmnicului. Asta de față”.
Sau: „Mă suspectez singur de prea multe lucruri noi spuse în această lucrare, dar Herman Melville avea dreptate: «Este mai bine să eșuezi în originalitate, decât să reușești în imitație». Pentru mine, cartea asta a avut o valoare terapeutică. Adică, trebuia să spun lucrurile astea. Nu am vrut să lezez orgoliul nimănui, dorința mea a fost de a participa și de a îmbunătăți. Cred că și alți oameni au nevoie de varianta mea de istorie râmniceană pentru a înțelege corect lucrurile. Cel puțin, sper asta. Admit că mă pot înșela și îmi cer iertare cu anticipație pentru eventualele excese de spirit critic. Nu mă îndoiesc că omisiuni, erori de informație există și în versiunea mea. Nu dețin adevărul absolut. De fapt, nu îl deține nimeni. Pe scurt, această carte are două părți. Prima este despre cârcotelile mele pe marginea istoriei orașului, așa cum este ea prezentată acum, căci orice demers în istoriografie pleacă de la stadiul cunoștințelor despre subiectul în cauză, adică de la critica celor dinainte, pentru a face posibil încă un pas înainte, cu mai multă informație, poate și cu o nouă viziune. Ceea ce s-a mistificat anterior, cu sau fără voie, devine pentru mine obiect de analiză critică. A doua parte este viziunea mea despre aceeași istorie. Desigur, fiecare râmnicean vede orașul în funcție de propria lui cultură. Asta am făcut și eu, am rescris istoria Râmnicului în funcție de cultura mea. Versiunea «Oane» a istoriei Râmnicului propune doar ridicarea nivelului de reflecție istoriografică a evenimentelor analizate, eliminarea platitudinilor patrioților gongorici, o lectură modernă, incisivă, dar și plăcută, a poveștilor orașului”.
Cu siguranță, urmărindu-și ideea, autorul a obținut o reușită în originalitate. Remarcăm informații și interpretări inedite privind modul în care domnitorii și familiile boierești au influențat viața comunității, date referitoare la întemeierea Episcopiei Râmnicului, a bisericilor din oraș, la perioadele de evoluție sau decădere ale localității, la arhitectură, învățământ, economie, cultură, unde sunt amintiți și Constantin Mateescu, Felix Sima, Doru Moțoc, Iulian Margu, Gheorghe Smeoreanu, Gheorghe Dican, Tina Popa, Adrian Luță...
Chiar dacă aura eroică a faptelor (aura cu care eram obișnuiți) a pălit, capitolele seduc prin arhitectura echilibrată a argumentelor și luminează aspecte necunoscute înainte. Apreciată de unii sau contestată de alții, o carte bună trebuie să incite curiozitatea, să invite la lectură și să te îngândureze... O astfel de carte este cea intitulată „Poveștile Râmnicului”... Prin studiul său, domnul profesor Sorin Oane reușește să ne impresioneze... să ne ilumineze... să ne aducă în dar o dreaptă „cumpănă-a gândirii”.»
Felix Sima în online, la această legătură.
______
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #AntimIvireanul #JudetulValcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #SorinOane #FelixSima #PoveștileRîmnicului #PovestileRamnicului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu