#schimbarea care nu se produce nici la un secol după #DinPsihologiaPoporuluiRomân (+alte veacuri anterioare)
«Sunteți admirabil de dezorganizați»* - tot după mai bine de un secol psihologul social olandez/ profesor emerit de antropologie organizațională/ management internațional, a identificat șase probleme fundamentale pe care societatea trebuie să le înțeleagă, pentru a se organiza. Le-a numit ,,dimensiuni ale culturii”. Fiecare dintre ele a fost exprimată pe o scală care merge (aprox.) de la 0 la 100)Michael Minkov, Gert Jan Hofstede, Geert Hofstede/ Culturi şi organizaţii. Softul mental
Cuvânt înainte la ediția în limba română
Diplomatul britanic Jonathan Scheele, reprezentantul Delegaţiei Comisiei Europene în România între 2001 şi 2006, a rezumat experienţa sa românească în următoarea frază: „România este o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin.“ Iar el a făcut tot ce e omeneşte posibil s-o cunoască, învăţând chiar şi limba română pentru asta. Un bun prieten, consultant şi el, a fost la un moment dat sunat de un client francez, CEO-ul unei mari companii din România care, înainte de plecarea din post, a dorit să aibă o discuţie concluzivă, de câteva ore, despre România şi români. La sfârşitul celor patru ani de conducere a filialei de aici a multinaţionalei, omul pleca cu impresia că n-a înţeles aproape nimic din felul în care românii acţionează şi reacţionează în raport cu ceea ce îi înconjoară.
Lectura acestei cărţi este unul dintre lucrurile foarte utile pe care le poate face cineva interesat să obţină rezultate, orice fel de rezultate, împreună cu alţi oameni. Programarea culturală mentală e baza pe care reacţionăm şi de pe care generăm reacţii. E necesar să ţinem cont de ca în orice demers de (auto)instruire şi de încercare de a ne îndepărta de ca. Oricâte progrese vom fi făcut, o parte din miezul tare al cadrului nostru cultural va continua să ne definească.
În primul capitol al cărţii e folosită metafora omului de douăzeci de ani care, deşi corpul lui nu mai păstrează nici o singură celulă din cele cu care s-a născut, are totuşi o identitate similară celei cu care s-a născut. Acelaşi lucru e valabil şi pentru grupuri de persoane, fie ele organizaţii sau ţări. Chiar dacă acum nu mai trăieşte nimeni din România sfârşitului de secol XIX, citim texte de atunci despre comportamente şi stări de fapt pe care le vedem azi în jurul nostru. La fel se întâmplă şi în companiile româneşti în care se regăsesc azi valori, comportamente şi norme de acum douăzeci de ani, chiar dacă în ele nu lucrează decât foarte puţini dintre oamenii care au fost acolo de la început.
Mitul schimbării ne animă pe cei mai mulţi dintre aceia care vrem să conducem sau să influenţăm oameni. România, în particular, e de mai bine de două decenii teatrul a numeroase intenţii şi eforturi de schimbare, care însă au produs în medie mai puţină energie constructivă decât au consumat. Cartea de faţă lămureşte unele dintre cauzele acestei situaţii.
Neînţelegerea profundă a softului mental al grupurilor de oameni asupra cărora se aplică schimbarea face ca rezultatele ci să fie sistematic neaşteptate sau chiar contrare. Simpla validitate a unui model de schimbare în altă parte nu spune nimic despre şansele lui de reuşită într-o cultură diferită. Exemplul din carte care ne e poate cel mai la îndemână este acela al marxismului, care a fost inventat de un german şi aplicat în Rusia. Marx şi-a imaginat dictatura proletariatului în setul cultural în care muncitorii germani ar fi putut realiza aşa ceva. Pe meleaguri situate mai la est, partea cu dictatura a fost incomparabil mai tentantă decât partea cu proletariatul, rezultatul final fiind diametral opus faţă de intenţiile, credinţele şi aşteptările autorului.
O altă paradigmă creatoare de confuzii este cea individualist-colectivistă. Dacă într-o cultură individualistă angajarea, promovarea sau preferarea unui apropiat din familie sau din cercul de prieteni sunt considerate nepotism şi profund imorale, în culturile colectiviste e imoral tocmai să nu-i favorizezi pe cei din cercul proxim. Sentimentul datoriei implică oferirea unui ajutor celor apropiaţi ori de câte ori e posibil şi primează asupra regulilor formale care guvernează un demers, o organizaţie sau o instituţie. Asta îmi aduce aminte de o discuţie, care mi-a fost relatată, între un important om politic din România şi un om de afaceri: primul nu înţelegea nici în ruptul capului de ce unii oameni protestează dacă un director de teatru îşi angajează soţia la teatrul pe care-l conduce. Graniţa dintre bine şi rău trece prin setul cultural pe care îl reprezentăm şi îl propagăm.
În privinţa culturilor organizaţionale, cele mai influente concepte de management vin din practica şi teoria americană. În multe proiecte de schimbare culturală din companii româneşti, angajaţi de la toate nivelurile îşi exprimă opoziţia prin sintagma „asta merge la americani, n-o să meargă la noi“. Dincolo de valenţa ei de raţionalizare, obiecţia are şi un substrat valid. La fel ca înghiţitul pe nemcstccate şi importul ideilor şi modelelor pe neadap- tate, nu face bine. Lucrarea lui Hofstcde ne ajută nu doar să mestecăm, dar să şi distingem gusturile şi provenienţa lor, pentru a le putea combina ulterior în proporţiile cele mai potrivite.
Nu doar motivaţiile ne sunt foarte diferite, în funcţie de cultura din care provenim, dar şi scopurile. Alegerea celor mai bune metode de unire a celor două presupune înţelegerea profundă atât a originilor lor, cât şi a contextului în care se manifestă. În fiecare dintre dimensiunile culturale tratate ale lui Hofstede pentru 76 de ţări şi regiuni (distanţa faţă de putere, individualism-colectivism, masculinitate-feminitate, evitarea incertitudinii, orientarea pe termen lung-scurt şi permisivitate-austeritate), României i-au fost atribuite un scor şi o poziţie în clasament cu care cititorul poate fi de acord sau nu.
Mai importantă decât asta e însă înţelegerea conceptelor şi a felului în care ele ne influenţează decodificarea acţiunilor celor din jur. Mai ales astăzi, când e atât de uşor să intrăm în legătură cu aproape oricine din lume, o anumită clarificare a contextului cultural din care el vorbeşte ne poate ajuta considerabil să ne înţelegem mai repede şi mai bine. Şi nu mă refer aici doar la prietenul de pe Facebook din Australia, ci şi la vecinul de bloc.
Aflându-ne la confluenţa unor modele culturale semnificativ diferite (occidental, slav şi oriental), mai avem multe de aflat şi de făcut ca să ne înţelegem mai bine unii cu alţii în România. Integrarea noastră în Uniunea Europeană ne obligă în acelaşi timp să facem un efort suplimentar pentru a ne acomoda şi cu setul cultural comunitar. Traducerea şi publicarea acestei lucrări vine într-un moment cum nu se poate mai potrivit.
COSMIN ALEXANDRU
Consultant în procese de transformare organizaţională
&&&
Prefață
La sfârşitul anilor ’60, întâmplarea a făcut ca interesul lui Geert [Hofstede] să se concentreze asupra diferenţelor dintre culturile naţionale, iar el să aibă acces la numeroase date pentru a le studia. Cercetările sale au condus în 1980 la apariţia unei cărţi intitulate Consecinţele culturii. Ea se adresa specialiştilor, din moment ce punea sub semnul întrebării valabilitatea universală a unor teorii consacrate din psihologie, sociologie organizaţională şi teoria managementului. Trebuiau deci prezentate acolo raţionamentele teoretice, datele pe care se baza şi metodele statistice folosite pentru a ajunge la concluzii. O ediţie broşată publicată în 1984 lăsa deoparte datele şi statistica, dar altminteri era identică versiunii din 1980.
Consecinţele culturii a apărut într-un moment când crescuse brusc interesul pentru diferenţele culturale, atât dintre naţiuni, cât şi dintre organizaţii, iar lipsa informaţiilor susţinute empiric se resimţea acut. Cartea oferea asemenea informaţii, dar probabil că ele veneau dintr-odată în număr prea mare. Mulţi cititori n-au perceput decât o parte din mesaj. De exemplu, Geert nici n-a mai putut ţine socoteala celor care au afirmat că studiase valorile managerilor IBM, când în realitate datele folosite se refereau la angajaţii IBM, iar asta era cu totul altceva, după cum cartea însăşi o demonstra.
În 1991, după ce a predat acest subiect unor categorii diverse de cursanţi şi a primit reacţii preţioase de la cititori, Geert a publicat o carte mai larg accesibilă - prima ediţie din Culturi şi organizaţii. Tema diferenţelor culturale îi preocupă, desigur, nu numai - şi nici măcar în primul rând - pe sociologi sau pe cei care studiază afacerile internaţionale. Ea atinge pe oricine are de-a face cu oameni din afara cercului său strâmt, ceea ce în zilele noastre înseamnă practic toată lumea. Noua carte se adresa tuturor cititorilor interesaţi de subiect. Ea evita pe cât posibil jargonul sociologic şi îl explica acolo unde era nevoie. Reeditări aduse la zi au apărut în 1994 şi 1997.
Între timp, se produceau schimbări rapide în sferele politicii, afacerilor şi ideilor. În 2001, Geert a publicat o ediţie revizuită şi adusă la zi a Consecinţelor culturii, care includea o discuţie privind numeroasele studii-replică efectuate după 1980. Cercetătorii sunt invitaţi să consulte această ediţie.
În 2005, Geert a publicat o ediţie revizuită şi adusă la zi din Culturi şi organizaţii, avându-l coautor pe Gert Jan Hofstede. După studii de biologic şi după ce predase un curs de sisteme informatice la Institutul Agronomic din Wageningen, Gert Jan a început să folosească rezultatele tatălui său în propria sa activitate didactică şi de cercetare. În 2002 publicase deja o carte, Explorarea culturii. Exerciţii, povestiri şi culturi sintetice, care conţinea şi contribuţiile lui Paul B. Pedersen şi Geert. Contribuţia lui Jan Gert viza rolul culturii în reţelele internaţionale, experienţa directă de predare prin jocuri de simulare şi studierea originilor biologice ale culturii.
Încă de la primele sale cercetări transculturale, Geert a căutat mereu surse alternative de date pentru a valida şi lărgi setul său iniţial de date legate de angajaţii IBM. În ultimele trei decenii volumul datelor transculturale privind valorile a crescut enorm. Geert spunea că, dacă ar fi să ia de la capăt cercetările, ar folosi noile baze de date. Cu vreo zece ani în urmă, Geert a început să corespondeze prin e-mail cu un cercetător din Sofia care părea să se ocupe tocmai de acest lucru: explorarea bazelor de date disponibile şi discernerea unei structuri din rezultatele lor combinate. Numele acestui cercetător era Michael Minkov, iar noi ne-am obişnuit să-i spunem Misho. În 2007, Misho şi-a publicat analiza într-o carte, Ce ne face să fim diferiţi şi asemănători. O nouă interpretare a Anchetei Mondiale asupra Valorilor şi a altor date transculturale, aducând acel progres în înţelegere pe care îl aşteptam. în plus, ca est-curopcan, Misho vorbea în cunoştinţă de cauză despre un grup de ţări care lipseau din baza de date iniţială a lui Geert şi care erau foarte importante pentru viitorul continentului.
Pentru această nouă ediţie din 2010 a cărţii de faţă, Misho s-a alăturat lui Gert Jan şi lui Geert ca al treilea coautor. Diviziunea muncii în echipa noastră a făcut ca Gert Jan să contribuie substanţial la capitolul 1 şi să serie în întregime capitolul 12, iar Misho să contribuie la capitolele 2,4 şi în special 7 şi să serie în întregime capitolul 8. În plus, fiecare dintre noi a făcut comentarii asupra contribuţiilor colegilor săi. Geert şi-a asumat responsabilitatea textului final.
Într-o călătorie făcută în jurul lumii cu câţiva ani în urmă, Geert a cumpărat trei hărţi ale globului. Toate trei sunt acel gen de proiecţii în plan ale suprafeţei Pământului. Prima prezintă Europa şi Africa în centru, Americile în vest şi Asia în est. Termenii Vest şi Est sunt rezultate ale perspectivei eurocentrice. A doua hartă, cumpărată în Hawaii, înfăţişează Oceanul Pacific în centru. Asia şi Africa în stânga (iar Europa minusculă în colţul din stânga-sus) şi Americile în dreapta. Privind din Hawaii, Estul e la vest şi Vestul e la est! A treia hartă, cumpărată în Noua Zeelandă, semăna cu a doua, dar era răsturnată: sudul era sus şi nordul era jos. Acum Europa se găsea departe, în colţul din dreapta-jos. Care dintre hărţi e cea corectă? Evident, toate trei. Pământul e rotund, iar toate locurile de pe suprafaţa lui sunt în egală măsură centrul. Toate popoarele au considerat că ţara lor este centrul lumii; chinezii numesc China „Regatul de Mijloc" (zhongguo), iar vechii scandinavi îşi numeau ţara cam la fel (midgardr). Credem că şi în ziua de azi cei mai mulţi cetăţeni, politicieni şi savanţi de pretutindeni simt că ţara lor se află în centru şi acţionează în consecinţă.
Aceste sentimente sunt atât de puternice, încât aproape întotdeauna e cu putinţă, atunci când citeşti o carte, să determini doar după cuprins naţionalitatea autorului. Acelaşi lucru e valabil, desigur, şi pentru cartea de faţă - Geert şi Gert Jan sunt olandezi, iar chiar şi atunci când scriem în engleză softul minţilor noastre rămâne vizibil pentru un cititor atent. Mentalitatea est-europeană a lui Misho e de asemenea detectabilă. Aceasta face ca, pentru cei care nu ne sunt compatrioţi, citirea acestei cărţi în sine să fie o experienţă transculturală, poate chiar un şoc cultural, ceea ce e firesc. Să studiezi cultura fară să trăieşti un şoc cultural e ca şi cum ai înota fără apă. în Asterix, celebrul film francez de desene animate, cel mai bătrân locuitor al satului îşi exprimă astfel aversiunea faţă de străini: „Eu n-am nimic cu străinii. Unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt străini. Dar aceşti străini nu sunt dc-aici!"
Pe piaţa în plină expansiune a studiilor transculturale există manuale şi cărţi care arată numai partea luminoasă: sinergie culturală, fară vreun conflict cultural. Poate că acesta e mesajul pe care oamenii orientaţi mental spre afaceri vor să-l audă, numai că el e fals. Să studiezi cultura ignorând şocul cultural e ca şi cum i-ai asculta doar pe străinii care sunt de-aici.
În 1991, Geert a dedicat prima ediţie a cărţii de faţă nepoţilor săi, generaţia căreia îi aparţine viitorul. Pentru a doua ediţie a cărţii, fiica mai mare a lui Gert Jan, Liesbeth, ne-a ajutat în documentare. Sora ei, Katy Hofstede, ne-a fost de mare ajutor, mai cu seamă la editarea tabelelor şi figurilor.
Între colegii noştri cercetători, îi mulţumim în mod deosebit Mariekei de Mooj, care ne-a călăuzit în lumea marketingului, a publicităţii şi a comportamentului consumatorilor, în care cultura joacă un rol decisiv. În multe locuri din carte se fac trimiteri la studiile ei. Pentru capitolul 12, în întregime nou, Gert Jan a fost inspirat de David Sloan Wilson şi a beneficiat din plin de comentariile lui Duur Aanen, Joscphic Brcfcld, Arie Oskam, Inge van Stokkom, Arjan de Visser şi Wim Wiersinga.
Prima ediţie a apărut în 17 limbi (traduceri din engleză în bulgară, cehă, chineză, coreeană, daneză, finlandeză, franceză, germană, japoneză, maghiară, norvegiană, olandeză, polonă, portugheză, română, spaniolă şi suedeză). A doua ediţie a apărut până în prezent în cehă, chineză, daneză, germană, maghiară, olandeză, polonă şi suedeză. Sperăm că şi această nouă ediţie va ajunge la numeroşi cititori în limbile lor materne.
Sursa: Michael Minkov, Gert Jan Hofstede, Geert Hofstede, «Culturi şi organizaţii. Softul mental/ Cooperarea interculturală şi importanţa ei pentru supravieţuire»
Imaginile din colaj una câte una cu descrieri și multe informații în conexiune - la această legătură.
_______
*Afirmația «Sunteți admirabil de dezorganizați» a fost făcută de generalul francez Henri Berthelot după ce a inspectat armata română, slăbită și demoralizată în urma înfrângerii. Această remarcă a fost făcută în perioada în care a condus misiunea militară franceză în România, între 1916 și 1919...
___________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #DinPsihologiaPoporuluiRomân #DumitruDrăghicescu #GeertHofstede #PSD #PNL #USR #AUR #UDMR #leadership
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu