„Piesa de față – mărturisea autorul înainte de premieră – s-a născut din pasiunea mea pentru istorie și din tentația de a surprinde și configura nu numai destine dramatice în acțiune, ci și acel spațiu inefabil în care gândurile, faptele, acțiunile, gesturile cele mai anodine ale oamenilor devin istorie. Poate exagerez, dar am sentimentul că prea des vorbim despre istorie ca despre o abstracțiune; că uneori, conștient sau nu, ignoram un adevăr elementar: acela că istoria o fac oamenii; că, până la un punct, ea se confundă cu însuși destinul lor; că, uneori, viața oamenilor nu e o durată determinată de istorie, ci e chiar prețul unei noi istorii. Prețul ei în aur.”
(Doru MOŢOC, Cum am scris ,,Înainte de revărsatul zorilor”, Programul premierei).
&&&
Prefațând piesa editată în volum, Liviu CERNĂIANU, redactor-șef al revistei „Îndrumătorul cultural” (în paginile căreia a apărut, mai întâi, piesa), proiecta debutul lui Doru Moţoc într-o perspectivă revelatoare pentru viitorul carierei sale de dramaturg: "O asemena izbândă a personalităţii care se descoperă pe sine atestă şi creaţia dramatică a ziaristului Doru Moţoc, generată în climatul deosebit de fertil pe care noua realitate a Vâlcii îl dezvoltă astăzi din îndelungi şi nobile rădăcini de ambiţioasă tradiţie spirituală. […] Cea dintâi lucrare dramatică a promiţătorului talent vâlcean certifică încă o dată, cu sigiliul artei autentice, că virtutea celor care creează iubind doar pentru răsplata iubirii.
În cronica evenimentului, Gheorghe Deaconu aprecia: “Originalitatea dramaturgului stă, în primul rând, în îmbinarea filonului poematic (autorul fiind el însuși poet) cu tensiunea dramatică. Acest patos liric, sobru, cenzurat, pare să caracterizeze stilul lucrărilor de debut ale lui Doru Moțoc.” Salutând debutul dramaturgului Doru Moțoc și considerându-l de bun augur pentru noua dramaturgie vâlceană, editorul cărţii sublinia semnificația mai largă a debutului: „Această premieră editorială […] este nu numai debutul unui dramaturg local, ci constituie deschiderea unui front nou în dezvoltarea artei vâlcene – promovarea unei dramaturgii originale –, proces inaugurat cu premiera piesei editate acum, în cadrul celui dintâi Festival al creației originale «Vâlcea artistică».” (Gh. DEACONU, Zorile noii dramarturgii vâlcene, „Orizont”, IX, 1802, 20 febr. 1976)
&&&
Premieră la Teatrul Popular: „Dialog nocturn despre o piesă nescrisă” de Doru Moțoc (Râmnicu-Vâlcea, 21 noiembrie 1978)
Premierea piesei a avut loc în ziua de 21 noiembrie 1978, pe scena Teatrului Popular Râmnicu-Vâlcea. În distribuție: Cristian Alexandrescu (în rolul lui Nicolae Bălcescu), Adriana Gârțoman, Sorin Dinculescu, Ion Dițoiu, Tică Dumitrescu, Ninel Socolescu, Nicolae Ursei, Dan Mayer, George Stamate, Doina Eugenia Migleczi, Tudor Bunescu, precum și Gheorghița Măleanu (Zinca Bălcescu). Realizatori: Gheorghe Marinescu (regia), Vasile Buz, TN Craiova (scenografia), Lucian Ionescu, TVR (ilustrația muzicală), Nicu Alifantis (muzica), Nell Ciorăscu (lumini și sonorizare), Ana Geantă (costume), Constantin Mirică (decoruri), Horia Nestorescu-Bălcești (diapozitive color), Mircea Crișan și Nicu Popescu (regia tehnică), D. Chiriac (grafica). Cronicarul a remarcat viziunea regizorală şi partitura actoricească a interpretului principal: “Regia lui Gheorghe Marinescu asigură unitatea spectacolului și, dincolo de un profesionalism de bun augur, cred că-i revine meritul realizării unor scene de mare densitate. […] În ordinea interpretărilor, desigur că se cuvine menționată realizarea lui Cristian Alexandrescu în rolul lui Bălcescu. Capacitatea de interiorizare a acestui tânăr actor amator îl desemnează pentru roluri de acest gen.” (M. Tutilă, între documentar și ficțiune, „Orizont”, XI, 1949, 24 noiembrie 1978). Această premieră a rămas un reper semnificativ în dezvoltarea teatrului vâlcean: “Teatrul Popular din Râmnicu-Vâlcea şi-a înscris printre preocupările sale majore cultivarea creaţiei dramatice originale, afirmarea unei dramaturgii locale. Spectacolul realizat de Gheorghe Marinescu cu lucrarea “Dialog nocturn despre o piesă nescrisă”, aparţinând dramaturgului vâlcean Doru Moţoc, constituie, prin profunzimea textului şi prin originalitatea viziunii regizorale, un moment de excepţie în devenirea artistică a teatrului.” (Gh. DEACONU, Teatrul Popular din Râmnicu-Vâlcea – o prestigioasă instituţie artistică, “Orizont”, XVI, 2198, 2 septembrie 1983).
_________________
* Doru Moțoc (n. 12 iunie 1939, Sibiu) – doctor (Cum laude) în filologie. Scriitor polivalent şi om de teatru, complet. Membru al USR (1979). Cărţi. În poezie: Ce-a mai rămas, Zece poeme de dragoste (Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Sibiu) etc.; teatru: Înainte de revărsatul zorilor, Undeva – o lumină, Dialog nocturn despre o piesă nescrisă, Provocarea sau Zborul - ce fericire!, Foca albastră etc.
Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea (2008).
____________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu