Câteva obiceiuri care încă se mai întâlnesc in satele din comuna Şirineasa cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului sunt obiceiuri frumoase care coboară din străfundul veacurilor la casele creştinilor. Întâlnim obiceiuri ca: Sorcova, Steaua, Pluguşorul etc.
Alte tradiţii întâlnite in comuna Şirineasa sunt: fagul de la porţi de Sf. Gheorghe, ramurile de salcie aduse de la biserică în ziua de Florii, ramurile de tei de la Rusalii, Gurbanele, udatul la nuntă, căluşul, datul de grindă, ouăle roşii de Paşti etc.
„Căluşul” este un joc moştenit din străbuni, care are loc de sărbătoarea Rusaliilor. Ansamblul este compus dintr-un vătaf care comanda jocul, 9-11-13 (întotdeauna număr impar) jucători, stegarul (purtătorul de steag) şi în final alt personaj este mutul. Mutul poartă o mască cu mustăţi şi barbă atârnând pe față. El poartă peste costumaţie un brâu roşu. În timpul jocului, acest personaj nu are voie sa vorbească.
Dansul căluşarilor, cel mai spectaculos din folclorul românesc, pare o adevărată dezlănţuire de forţe supraomeneşti, este un dans complex şi plin de mister, care supravieţuieşte de mii de ani pe meleagurile vâlcene. Cândva, Căluşarii, fraţi de cruce, cutreierau satele, intrau în curţile oamenilor să alunge relele şi bolile. Din vremuri străvechi căluşul este un ritual tămăduitor, în care sunt folosite plante de leac şi descântece de boală. Nu întâmplător se joacă de Rusalii, când ielele coboară printre oameni, să semene boli şi dureri. Căluşarii erau încredinţaţi că sunt înzestraţi cu puteri magice şi că vrăjile pe care le făceau pot alunga năpasta ielelor.
1. Vătaful este conducătorul cetei de căluşari, cel cu puteri extraordinare asupra flăcăilor care joacă în perioada Rusaliilor. El organizează artistic şi administrativ ceata.
2. Mutul – personajul astăzi aproape dispărut din ceata căluşarilor, este „cel ursit să alunge spiritele“, este „vârful de lance“, personajul în haine femeieşti în permanent conflict cu vătaful. Cei doi se împacă în cele din urmă, în timpul jocului, în scopul de a-şi îndeplini menirea, aceea de a îndepărta relele. Sacul mutului este un element important. Chiar dacă puţin sesizabil în jocul de scenă, în căluşul „de ţărână“ mutul are un moment foarte important. În curtea gospodarului ales pentru jocul de căluş, mutul trasează cercul în care nimeni nu are voie să pătrundă şi scoate din sacul său „ingredientele“ necesare menirii sale: pelinul, usturoiul, sarea.
3. Luatul din Căluş – obicei precreştin, ca aproape toate sărbătorile românilor, Căluşul s-a suprapus la un moment dat cu sărbătoarea creştină de Rusalii. În zilele în care căluşarii joacă, nu se spală, nu se mătură, nu se scaldă, „de lucrat la câmp – Doamne-fereşte!“; altfel, cei care nu respectă obiceiul „vor fi luaţi din Căluş“, care echivalează cu o nebunie.
4. Jurământul este un moment deosebit de important pentru membrii cetei. Flăcăii se strâng în Duminica Rusaliilor, dis-de-dimineaţă, până la răsăritul soarelui şi, la răscruce de drumuri, „se leagă“ să nu destrame ceata, să se supună comandantului cetei, să păstreze regulile etc.
5. Steagul căluşului – simbolul cetei, la fel cum pentru o oaste este foarte important, este în fapt o „prăjină“ care va fi purtată de unul dintre membri care poate fi - pentru că va dansa mai puţin decât ceilalţi - şi un începător. Prăjina trebuie să fie cât mai înaltă, la vârful acesteia fiind legat un ştergar şi nelipsitele plante pelin şi usturoi. De cât de înalt e steagul va depinde, în cazul în care se întâlnesc două cete, succesul cetei respective.
6. Îngropatul căluşului este momentul care încheie săptămâna de joc şi-i dezleagă pe membrii cetei de jurământ. Steagul şi obiectele din sacul mutului sunt îngropate şi astfel se consideră că leacul îşi va face efectul iar elementele magice nu vor mai fi „active“.
Există reguli stricte şi pentru momentul în care se întâlnesc două cete de căluşari, la marginea unui sat. Pentru a se stabili care are dreptul să joace căluşul primul în acel sat, are loc o adevărată competiţie între cete. Mai întâi se măsoară steagul, acesta fiind motivul pentru care stegarul trebuie să se asigure că poartă un steag suficient de înalt. Cetele de căluşari încep apoi să joace, până la epuizare. Câştigă ceata care rămâne în picioare. De asemenea, tot legat de steag există credinţa că dacă acesta se va rupe, ceata urmează să se destrame, ceva rău se va petrece cu unul dintre membri, motiv pentru care s-a impus interdicţia de a se trece pe sub steag.
În unele localități se păstra tradiția să se joace „pe bete””, adică cei care câștigau luau betele celeilalte cete de călușari, ceea ce înseamnă o dezonorare.
&&&
Sursa: Ileana Pușcașu, bibliotecară la Biblioteca Publică Șirineasa/ Vâlcea, în revista Casa Cărții vâlcene/ Serie nouă, nr. 11/ septembrie 2018, în flipsnack la https://www.flipsnack.com/.../revista-casa-cartii-valcene...
Fotografiile din colaj ne-au fost transmise de Ileana, la momentul editării revistei, și se referă și la Gurbane (articolul complet este în paginile paginile 24-25).
Întreaga colecție a revistei BJAI Vâlcea – mulțumiri, Andrei Vatca și Flipsnack Oradea! -
În context, subliniem din nou rolul esențial al Bibliotecii publice locale, al bibliotecarului, inclusiv în consemnarea/ tezaurizarea/ promovarea oricăror informații care țin de memoria și cunoașterea locală, de tradiții și obiceiuri ...în fond, de identitatea noastră culturală.
______________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #Călușul #Șirineasa #TradițiiVii #FolclorRomânesc #Rusaliile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu