Pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domnica Ciucă, prof. Ion M. Ciucă/«1821 Drăgășani/ Mormântul regimului fanariot», Capitolul IV

Întâmplări din vremea zaverei

(urmare carte în foileton/ link)

Proclamaţia de la Padeş (Tismana) precum şi celelalte date special pentru Vâlcea, au fost aduse la cunoştinţa locuitorilor. Odată acţiunea pornită, aceştia au început răfuiala cu cei care îi asupreau, chiar cu boierii locurilor, nu numai cu reprezentanţii regimului fanariot. Proclamaţiile erau semnate de Tudor, ceea ce le dădea o forţă deosebită, ştiut fiind faptul că populaţia îl îndrăgise pe Domnul Tudor, care lupta pentru drepturile tuturor celor implicaţi.

Speciale pentru această zonă sunt două proclamaţii. Prima, descrisă de protosinghelul Ghenadie Pârvulescu, era cunoscută tuturor în luna februarie; cea de-a doua este semnată de Tudor la 1 martie şi se adresează locuitorilor din judeţul Vâlcea.

1821 [februarie 4-16].

Proclamaţia adresată de Tudor Vladimirescu poporului şi o sumară descriere a revoluţiei aparţinând protosinghelului Ghenadie Pârvulescu.

Aicea am însemnat mai jos ponturile care le-au scos Theodor Vladimirescu, cu care ponturi s-au ajutat Ia începu[tu]l rebelii, că le arăta norodului şi zicând că are şi ferman împărătesc le făgăduia că-i va scoate de supt jugul supunerii [de] a mai da dajde şi ca cum ar ajunge români[i] oare ce mari. Iar această socoteală era numai la cei proşti, iar la Theodor şi la cei mai mari decât el şi la cei de o potrivă cu el altele au fost care tuturor cunoscute s-au făcut; iar noi să ne întoarcem să vedem ce scrie în ponturile lui.

Zice Theodor

Cererile norodului rumânesc din Valahia.

1821 ianuarie 17. Arăt ponturi[le] dupe cele adevărate ale lui Theodor.

1. Domnul ţări[i] să nu aduc[ă] cu înălţimea sa aici în ţară mai mulţi boieri greci de cât numa[i] patru, ade[că] un postelnic mare, un cămăraşi, un portari şi un grămătic.
2. Toate scaunile arhiereşti şi toate mănăstirile ţări[i] să fii apărate cu totul de către călugări[i] greci, rămâind pă seama ţări[i] precum este legat şi precu[m] să cuprinde în Halşifuriful (sic!) răposatului întru fericire împăratului sultan Salim (sic!) din anul 1802 şi ale mitropoliei i câte trele episcupiile şi toate măn[ă]stirile cele mari să fie datoare a ţinea şcoală de limba turcească şi să strângă copii de neamul rumânesc atât dintre cei evghenişi şi sărăci şi dintre cei proşti, ca să înveţe cu cheltuiala mănăstiri după starea fieştecăriea mănăstiri.

3. I din şasă dăjdii care s-au întocmit de către măriea sa Caragea două să lipsească cu totul, iară patru să rămâie după aceeaşi întocmire, socotindu-se pă trei luni una.

4. Toate câte s-au întocmit şi s-au făcut de către răposatu[l] d[o]mnul Suţul să se strice cu totul şi să rămâie toţi striinii (sic!) folos al ţări[i] precum s-au întocmit de către domnul Caragea, precum şi toate cumpaniile tot după aceeaşi întocmire şi toate ludele câte s-au mai adăugat pă la judeţe de către Suţul peste întocmirea domnului Caragea să se sc[o]ată cu totul. Iar anafuralele şi întocmirile ce s-au făcut de către numitul domn Suţu pentru veri ce madea să rămâie ca o hârtie albă şi aşăzământ în ţară mai des de cât după 12 ani să nu fie slobod a să mai face, precum să urmează şi la neamurile cele luminate, căci desele aşăzământuri sunt numa[i] o sfarămare şi pradă a ţări[i] şi numa[i] folosul jefuitorilor.

5. Oeritu[l] i dijmăritul şi vinericiul să nu fie slobod a-l mai adăoga măcar [cu] un bănuţ peste întocmirea domnului Caragea, care întocmire priveşte la legăturile îna[l]tei puteri celor din anul 1774 ce s-au făcut.

6. Havaetul tuturor vitelor şi al tuturor mărfurilor care, de la o vreme încoaci, s-au obicnuit a să luoa cu nume de havaet al vistirii şi al altora, precum şi vama din toate oraşele şi satele ţări[i] să lipsească cu totul, rămâind să ia vamă numai la marginea ţări[i] de la toţi care intră şi iasă cu mărfuri, precum şi o[bi]cinueşte şi la ţărăle cele luminate, fiind că dintr-această pricină a greutăţii havaeturilor şi a vămilor neguţătoriea au încetat cu totul, ajiungând ţara în cea [mai] desăvârşită lipsă a banilor căci aceasta ţară de D[u]mnezeu păzită altă tarapana nu are de cât numa[i] cu negoţătoria trăieşte precum şi vama ce se va luoa la marginile ţări[i] să fie uşoară precum s-au urmat în domnia răposatului Alexandru Ipsilanti V.V.D. şi toate schelile de sare [către] ţara turcească să fie slobode (sic!) cu totul.

7. Toate dregătoriile ţărifi] atâta cele politiceşti cât şi cele bisericeşti de la cea mai mare pân[ă] la cea mai mică să nu mai fie slobod a să mai orândui prin dare de bani, pentru că să poată lipsi jafurile cu totul; asemenea şi toate dările preoţeşti să să scază, rămânând după cuviinţă şi preoţi[i] cu dare de bani şi unde va fi trebuinţă, şi zapcii prin plăşi să nu fie slobod a se mai orândui câte doi, ci numa[i] câte unul şi acela să fie pământean şi cu chezăşie că nu va mai face furtişaguri.

8. Caftane cu bani să înceteze cu totul de a se mai face nici după neam, ci numai după slujbă.

9. Havaetul sineturilor tuturor privileghiaţilor şi al hrisoavelor să să scază, rămâind precum s-au întocmit de către răposatul domn Alexandru Ipsilant şi nici pă toate breaselelor, nici pă scutelnicii ajutori să nu fie slobod a să scoată nici de cum, fără numai când va fi vre o mare trebuinţă a ţării şi [cu]noscută de tot norodul, precum şi copii[i] tuturor breslelor şi ai scutelnicilor cei căsătoriţi să nu mai fie supăraţi cu vre o cerere de bani.

10. Oslujnicii (sic!) să lipseasc[ă] cu totul, fiindcă este numa[i] un catahrisis al ţări[i] şi folos al jăfuitorilor dregători[i] săi şi cu toţi sluji[i]tori spătării să lipsească cu totul, mai înmulţi scutelnicii.

11. Toţi scutelnicii striinilor să lipsească cu totul.

12. Dregătoria spătării cei mari dimpreună cu toţi dregători[i] săi şi cu toţi sIuji[i]torii spătării să lipsească cu totul, fiindcă este despre mare stricăciune ţări[i] despre partea jăfurilor.

13. Ţara să fii volodică (sic!) a-şi face şi a-şi ţânea pentru paza lor despre făcătorii de rele, pentru pofala oraşălor şi paza lăzăreturilor năprasnici boale patru mii de ostaşi panduri şi două sute arnăuţi cu căpităniile lor, atât panduri[i] cât şi arnăuţii, scutiţi de toate dările ţări şi cu leafa uşoară a cărora leafa să să iconomisească din vistiriile mănăstirilor.

14. Toate lefile striinilor să lipsească cu totul.

15. Toţi dregătorii judecători[i]lor şi ai calemurilor să să împuţineze, rămâind numa[i] precum au fost din vechime şi lefile să fie uşoare; asemenea şi havaetul jălbilor şi al cărţilor de judecat(ă) să să scază.

16. Hătmănia divanului să lipsească cu totul.

17. Pravilniceasca condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a- toat (sic!) norodului. Iar a domnului Ipsilanti să rămâie bună şi să să urmeze.

18. I mitropolitul cel de acuma să lipsească din scaun nefiind orânduit cu voinţa şi alegerea a tot norodu[l] şi să să scoată din ţară afară şi în locu[i] să să orânduiască altul pă carele îl va pofti norodul.

19. Păinea, carnea şi toate cele de mâncare, câte iasă dintr-această ţară, să să întocmească a [se] vinde prin oraşă, lăsându-să câştig casapilor, bucătarilor, băcanilor numai la zăce unul peste preţul ce să va cumpăra de la lăcuitori şi peste această tocm[eală] nici vel aga, nici po[l]covnicul de târg, nici ispravnici[i] judeţelor, nici niminea cu un cuvânt să nu fie slobod a le cere măcar o para cu numire de havaet şi cea mai mare priveghere a stăpânitoriului spre această să fie, precum şi toţi precupeţii care [o] cu[m]pesc lucrurile cele de mâncare să lipsească cu totul du prin oraşe.

20. I vătaşilor după Ia toate plaiurile să nu fie slobod a să luoa mai mult havaet de cât ceea ce s-au întocmit de către răposatul i domnului Alexandru Moruzi. Dar nici vătăşi[i] să nu fie slobod a luoa mai mult pentru zioa de clacă de cât parale zece; asemenea şi havaietul vornicii şi altele care mai sunt în tocmafi] după cuprinderea ponturilor gospod.

21. Iraturile cele de la vreme încoaci obicei nu este a[l] po[I]covnicii Craiovii, ale armăşii al doilea şi al tuturor po[l]covnici!or din prin oraşe să să scoată, rămâind numai precum s-au întocmit de către răposatu[l] Alexandru Ipsilant v.v.d.

22. Vorniciea de politie să lipsească cu totul, adecă dregătoriea aceştii vornicii, fiind că este pricinuitoare de mare jăfuire norodului.

23. Toată familiea şi toţii oamenii răposatului domnului Suţu să să arădice din ţară ca unii ce au fost numai ca neşte ucigaşi ai acestei ţări.

24. Dintre pământeni să nu fie slobod a să mai face nici de cum. 

25. Toţi [s]triinii câţi cu familiile lor să vor aduna în această ţară în soroc de un an să nu fie supăraţi cu nici un feli de cerere de bir; iară peste acest soroc să fie folos al ţări[i], precum să cuprinde în aşezământul ce s-au făcut de către domnul Caragea. Iară cei fără familii şi necăsătoriţi cărei (sic!) vin a trăi într-această ţară şi să să hrănească unii cu meşteşuguri, a[l]ţii calfe şi slugi pă la neguţitori i boieri şi veri cine, aceia să fie apăraţi cu totul pentru bir şi cu toate angaralele ţări[i], până când se vor căsători, precum şi păstori[i] vitelor, după cum din vechime au fost obicei într-această ţară.

26. Caleştile poleite au aur argint şi işălicele (sic!) cele mari să lipsească [cu] totul, afară numai familiea domnească să aibă slobozenie a purta. 

27. Pentru facerea podurilor Bucureştilor să nu fie slobod a s[ă] mai scoate nici un feli de ajutorinţă pă ţară şi câţi bani nu să vor ajunge dintr-ai cutii podurilor să să adaoge şi să să pue numa[i] de către orăşeni (sic!) bucureşteni că au butci şi căleşti.

28. Dumnealui căminariu[l] Bibescu şi stolnicu[l] Vicşoreanu să să izgonească din ţară afară în soroc de zece ani, ca unii ce s-au îndrăznit de au ucis norodu[l] cu arme de moar[t]e, fă[ră] a-i întreba ce le este cerera, omorând câţiva oameni nevinovaţi şi dintr-a lor pricină torburându- se norodul au făcut multe răutăţi.

29. Hagi Enuşi, carele nu s-au purtat ca un neguţitori şi de ce (sic!) s-au întovărăşit cu jăfuitori, din a căruia pricină s-au făcut mare pradă ţări[i] apoi şi mulţime de hoţi au adunat pă lângă [el] ca să-şi de-i ocrotea de aceea cu totul să să izgonească din ţară afară şi să şi meargă la patriea sa sau unde va pofti.

30. Dumnealui biv vel log[o]f[ătul] Constant[n]tin Belu carele fără a face vre un bine sau folos ţări[i] ci numa[i] pentru vânzare de ţară ce au făcut şi din om prost s-au înălţat la această treaptă, precum şi toată ţara au prădat fără milostivire cu viclenile sale chipuri; ba încă şi moşiile ticăloşilor pământeni cu silnicie le-au luoat, de aceia, ca să fie pild[ă] altor asemenea dumisale, să să dea supt judecat[ă], să să cerceteze ce au avut până a nu intra iu treburile vistierii şi cele ce are acum de unde le-au făcut şi tot ce va prisosi peste ceia ce au avut să să ia pentru folosul ţări[i] de unde au şi eşit, luoându-să şi cinul boeri lui ce-i fă[ră] de orânduială câştigat.

31. Dumnealui biv vel agă Alicache Vilara i dumnealui biv vel cluceriu[l] Chiriac i dumnealui stolnicu[l] Cătuneanu i dumnealui stolnicu[l] Voicu i dumnealui medelniceriu[l] Dîrzeanu i medelniceriu[l] Măcescu să lipsească cu totul din slujbele ţări[i] şi în toată viaţă lor, asemenea şi alţi ca dum[nea]lor care cu mulţime de m[e]şteşuguri au prădat ţara făr de milostivire.

32. Slugeriu[l] Theodor Vladimirescu, carele de dintre noi tot norodul Ţării Româneşti ca pă un iubitori de patrie s-au arădicat şi s-au orânduit ca să nu fie mai mare și chivernisitor căpităniile atâta din striini cât şi pământeni câţi sunt împreună cu dumnealui de [s]lujesc norodului şi patriei să fie ertaţi şi bagosioviţi de către stăpânire şi ca unii ce [s]lujesc folosului de obşte, să fie cinstiţi şi miluiţi de către stăpânire cu toate cererile ce vor face.

33. Toată zahare[a]ea, fânu[l] şi altele ce s-au mâncat şi s-au băut de către norodul adunării de la mănăstirii, de la boeri i de la neguţitori să să plătească din vistierie.

34. Toate acestea să să întărească atât cu hrisov cu mare jurământ obştesc că să vor păzi cât şi cu hatşarif (sic!) împărătesc, care să fie şi cu ştirea Rusii, cu coprindere ca la fieşcare domnie nooă să fie datori boieriţi] şi arhieri[i] ţăriţi] ca să iasă au aceste ponturi înaintea domnului la marginea Dunări[i] şi domnul să fie datori a le iscăli cum că Ie va păzi întocmai şi aşa să între în ţara aceasta.

Acestea sunt ponturile adecă cererile mai sus numitului Theodor, Ia care crezând norodul că să vor face după cererea aceasta s-au ridicat cu totul întru care era[u] şi oameni de cei aleşi. Întru acest an 1821 s-au făcut mari jăfuiri la multe familii despre norodul cel rădicat în rebelie pentru că au ţinut peste cinci luni, gonind unii pe alţii, adecă o[a]meni[i] cei de rând cu cei aleşi. Apoi eşind turcii în ţară nu s-au făcut mai multă bătae decât la Drăgăşani şi întru aceea bătae au perit şi turci iar mai mult norod de cel adunat întru care au perit i o[a]meni lăcuitori de-ai oraşului.

Iară după această b[ă]tae s-au speriat toat[ă] adunarea şi au fugit unii păn ţară nemţească, alţii s-au predat la turci şi au rămas turcii în ţară.

Iar sfârşitul lui Theodor aşa au fost; Mai nainte, până a nu eşii turcii în ţară, au mers la Bucureşti cu tot norodul cel adunat; şi viind şi fecioru[l] lui Ipsilant de către Moldova s-au împreunat, adecă Theodor şi cu Ipsilant, ca unii ce mai nainte era [uniţi] Ia acel sfat. Apoi pre urmă nu ştiu ce s-au întâmplat între ei, decât unii zic nu s-au lăsat mai Theodor de cât Ipsilanti, alţii zic că ar fi vrut Theodor a să uni cu turci[i], alţii în alte chipuri; ci nu să ştie adevărat cum au fost pricina, ci atâta ştim cu au trimis Ipsilant la Theodor şi l-au luoat făr[ă] cinste în fiară şi l-au dus la Târgovişte şi acolo l-au omorât cu rea moarte far[ă] milostivire şi aşa au luoat sfârşit Theodor Vladimirescu.

Ia[r] după venirea turcilor şi după bătaea care am spus că s-au făcut la Drăgăşani, au fugit şi Ipsilant la ţara nemţească.

Acest Ipsilant mână dreaptă nu avea, că în bătae fiind l-au lovit şi rămăsese far[ă] mână.

1821 martie [20].

Proclamaţia lui Tudor către locuitorii judeţului Vâlcea, privind rostul mişcării sale şi îndatoririle lor.

De la Slugierul Theodor Vladimirescu

Către toţi lăcuitorii oraşelor şi satelor din judeţul Vâlcei de orice treaptă, adecă neamuri, postelnici, manzil, breslaşi, ruptaşi, birnici, scutelnici, poslujnici şi slujitori şi cătră toţi streinii birnici dintr-acest judeţ.

Iastă ştiută la toţi cea până acum pornire a mea, ce cu glasul norodului celui năpăstuit am urmat şi urmez, spre dobândirea dreptăţilor. Am hotărât dând cel dintâi semn de bun patriot într-acest pravoslavnic pământ românesc întru care am strămoşeasca naştere şi să ocârmuiesc pre toţi cei ce au încins arme din partea a tot norodului, spre zdrobirea şi încetarea a vericăruia jaf şi nedreptate ce aţi cercat până acum din pricina oblăduitorilor domni ce au stătut, care întru desăvârşită nemilostivire aflându-se, au aplecat oricâte chipuri de mijloace s-au îndelenicit şi v-au supt sângele aducându-vă într-această mare dărăpănare şi proastă stare întru care vă aflaţi. Iar cea mai de temei hotărâre a mea însoţită cu glasul norodului, iaste ca nici într-un chip să nu încetez din cererea dreptăţilor ţării, pre care şi de nu le voi vedea dobândite printr-acele destoinice cuvinte care s-au făcut cunoscute până acum pă unde s-au cuvenit, vă făgăduieşte că se vor dobândi negreşit prin vărsare de sânge împotriva vericăruia vrăjmaş să va arăta călcătoriu acestor dreptăţi, de care întâi voi aveţi să vă bucuraţi. Într-această dar doritoare patrie, şi voao cugetări aflându-mă, ne-au ajutat milostivul dumnezeu până acum, şi nu numai acele cinci judeţe ot prez Olt să văd mântuite de mâncătoriile şi jafurile prădătorilor ocârmuitori şi felurimi de slujbaşi, ci pre unde am ajuns şi am propăvăduit au încetat relele jăfuitorilor. Aşadar ajungînd şi aici în politia Bucureştilor, care iastă scaunul oblăduirii norodului, şi găsind mulţi patrioţi boieri întru asemenea bune cugetări cu ale norodului asemănate, am hotărât, ca un voitoriu de dreptate, să cunosc vremelnica stăpânire a ţării, supuindu-să cu toţi cei ce au încis armele de izbăvire la legile şi pământeştile obiceiuri ce li se vor arăta de cătră stăpânire prin mine şi le voi cunoaşte că sunt întru adevăr folositoare patriei şi de mare trebuinţă obştii norodului, căci fără de a cunoaşte cinevaşi o stăpânire, nu numai fireşte nu iastă prin putinţă, ci poci zice şi de mare vătămare la împlinirea trebuinţelor ce va avea această izbăvitoare lucrare. 

Vă vestesc dar tuturor, fraţilor pământeni, că şi cuviinţa şi trebuinţa vă îndatorează să cunoaşteţi o stăpânire, care stăpânirea avându-şi vlăstările sale întinse prin laturile ţării, să închipuieşte şi într-acel judeţ prin dumnealor ispravnicii ce să orânduiesc de aici, la care câţi sunt lăcuitori într-acel judeţ trebuie să se supună şi să-şi săvârşească poruncile ce le vor da când vor fi asemănate celor întru obşteasca ştiinţă datorii şi ajutoarele trebuinţelor ce cer oştirile ce sunt gata a să război spre dobândirea dreptăţilor obştii norodului. Şi aşa înţelegând cu toţii duhul aceştii izbăvitoare lucrări, câţi sunteţi vrednici de a purta arme împotriva vrăjmaşului dreptăţilor ţării, veniţi la mine să vă cercetez starea vitejiei voastre, şi de voi găsi-o asemănată cu ceea ce povăţuiesc datoriile ce aveţi să săvârşiţi, cunoscând însă şi aceasta, că aveţi să slujiţi ca nişte ostaşi numai pentru dobândirea dreptăţilor voastre, iar nu pentru vreo folosirea de bani, căci şi eu toţi ce ce s-au înfrăţit cu mine, slujim, nu cu cuget de dobândire de bani, ci porniţi de râvna binelui ce aşteptăm şi pentru noi şi pentru copiii noştri. Iar nu câţi nu sunteţi născuţi pentru această meserie, împliniţi-vă datoriile cu toată supunerea ce să cuvine să daţi cătră dumnealor boierii ispravnici ai judeţului, adecă voi: mazlilor, brăslaşilor şi cumpaniştilor i streinilor, răfuiţi-vă rămăşiţele ce aveţi a următoarei tetraminii de ianuarie. Asemenea şi voi birnicilor, istoviţi rămăşiţele dăjdiilor ce sunt scoase până acum prin poruncile stăpânirii, adecă asemeni vistierii de februarie şi martie po tl. optsprezece de lude ai diminii lefilor tot pă aceste doao luni po tl. doisprezece şi jumătate de lude, şi banii orânduielii mezilhaneli de primăvară po tl. şaptesprezece şi jumătate de lude. Şi cu toţi, din orice treaptă şi orânduială, slujiţi izbăvitoarelor oştiri ale ţării care după cum se vor rândui în dări şi în transporturi trebuincioase zaherele, şi fiţi încredinţaţi că mai la urmă veţi înţelege şi rodurile fericirii voastre. Câţi însă de supt aceste răspunderi vă aflaţi astăzi ostaşi supuşi armelor izbăvirii, să ştiţi că sunteţi cu totul apăraţi şi priveleghiaţi şi voi sătenilor cu unii ca aceştia aveţi să vă scădeţi din lude, cu analogon cislelor lor, precum şi stăpânirea ţării porunceşte pentru aceasta prin vistierie cătră dumnealor judeţelor şi aseminea să va păzi această orânduială şi pentru câţi alţi ostaşi să vor mai adună du prin sate şi de acum înainte prin ştiinţa mea şi a orânduiţilor mei. Iar după ce veţi istovi toate aceste puţine rămăşiţuri din zapciii plăşilor la dumnealor ispravnicii judeţului, după cum urmează obiceiul, ca să istovească şi dumnealor cu vistieriea ţării, iarăşi spre întâmpinarea trebuincioaselor ale izbăvirii, să ştiţi fără îndoială că marea uşurinţă are să vi să facă, nu numai întru răspunderea dăjdiilor, ci şi întru toate celelalte dări şi orânduieli, cum şi jefurile vor lipsi cu totul şi veţi înţelege înşivă scăparea robiei întru care v-aţi aflat până acum. Urmaţi dar întru toate aceştii propoveduirii ce într-adins vi s-au trimis, ca să cetească într-auzul tuturor şi în vileag de obşte, şi fiţi încredinţaţi că niciodinioară nu veţi rămânea fără dobândirea dreptăţilor voastre.

Theodor,

1821, martie

La 7 februarie, Iordache Văcărescu îi scrie lui Ion Magheru, zapciu la plasa Amărăzii, pentru a pregăti carele şi „calabalâcurile” pentru a fugi la Râmnic.(1). Tot în aceeaşi zi, Ion Lahovari îl orânduia pe căpitan Nicola să fie cu băgare de seamă, ca podar la Budeşti. I se recomanda să nu treacă oameni necunoscuţi, până nu se vor cerceta cine sunt. (2)

La 10 februarie 1821, Dimitrie Bibescu cerea ispravnicilor de Vâlcea să trimită încă trei sute de panduri înarmaţi împotriva „vrăjmaşului Tudor”. Li se dădea sfat să dea pandurilor de toate, pentru trage inima, şi pe dânşii şi pe alţii" a se opune lui Tudor. (3)

Mişcarea lui Tudor ia amploare şi nu mai poate fi controlată de autorităţi. Boierii îşi dau seama că altă şansă nu mai au, decât „a se mântui cu fuga”, şi chiar aşa avea intenţia „prea sfinţitul episcop al Râmnicului şi câţiva din veliţii boieri"(A).

Panica acestora creşte, pe măsură ce revoluţia învinge, şi fiecare caută să scape cum poate. După cum am văzut, Iordache Văcărescu îi scria postelnicului Ion Magheru să-i ducă la Bucureşti copiii şi „calabalâcul”, dar aceasta fie nu poate, fie nu vrea, şi primeşte reproşul boierului cum că „acum am cunoscut ce fel de om eşti”. Până la urmă, lucrurile se rezolvă şi Iordache Văcărescu este mulţumit şi îl sfătuieşte pe căpitanul Ioniţă: „să îngrijeşti cu foarte bună pază de copii, în drum, pă dealuri“(5). Cu cât se apropia oastea lui Tudor, cu atât ştirile sunt mai alarmante. Astfel, se ştia că Tudor „au vinit pe Amarade şi au vrut să prinză pe pitar Ene, pe chir Anghelachi; la protopopu la ciocoi le ia ce găsesc.

La Zota de la Surcecuţa i-a luat erghelia cu cai; de la Bârca au loat pe nevasta clucerului Filimon şi pe multe locuri cai, arme, unde găsesc" (6). La 19 februarie se ştia că o delegaţie de 100 de oameni de la Câineni intenţiona să plece la Bucureşti pentru a-şi cere drepturile asupra munţilor, drepturi anulate şi munţii cumpăraţi de fostul domnitor, acum mort.

Toţi locuitorii Vâlcii şi ai Oltului ştiau că Tudor şi pandurii lui nu vor depune armele până nu se va instaura pe aceste meleaguri o altă formă de guvernare.(7) Autorităţile îndemnau pe ispravnicii Vâlcii: „să puneţi îndată să scoată copie întocmai să le trimiteţi zapciilor du prin plăşi, cărora să le porunciţi a le citi într-auzul locuitorilor de prin toate satele, spre a înţelege că această a sa pornire este numai de la însuşi, iar nu cu știrea înaltei Porţi nici a altor împăraţi, precum el au înşălat şi au amăgit pre norod".

Prin urmare, se ştie tot norodul că „pornirea14 lui Tudor nu era acceptată de conducătorii vechi ai ţării, aşadar un mic avertisment.

Dar ţăranii nu credeau în asemenea vorbe, pentru că ideile cuprinse în proclamaţiile sale erau cunoscute şi îmbrăţişate de toţi cei pe care îi apărau. Văzând că nu-i pot convinge pe locuitori, „boierii îşi strâng lucrurile şi se pregătesc să fugă la Sibiu şi la Braşov“ (8). În memoriile sale, Iordache Otetelişanu spune că, la Beneşti, alături de hoţomani, ei au fost jefuiţi şi de ţăranii din împrejurimi, care „se adunaseră din sat cu săcuri" şi care au „tăiat staburii curţii din dreptul grajdului ce era în partea curţii dinspre biserică. Au tăiat apoi şi gardu ce era de bârne şi slobozind în curte caii ce se afla în el, au intrat în curte." (9) În drumul lor spre mănăstirea Hurezilor, ştiau de frica pandurilor şi a ţăranilor. La Mateeşti, boierii refugiaţi s-au „pomenit cu o mulţime de oameni din care erau şi plăieşi, viind la noi cu ciomagul, porniţi să ne omoare". Au bătut pe pitarul Ghimpeţeanu, fiind bolnav până l-au vindecat, „mi-au luat la bătăi pe toţi bărbaţii, şi chiar pe dânsul (Ghimpeţeanu,n.n.), aşa mai mort cum era. Şi într-aceea bătaie s-a făcut bine. Iată un medicament înfricoşat de bun şi foarte energic şi fără cheltuială. Dar cam dureros.” — după cum se arată în volumul 1821 în judeţul Vâlcea, la care facem apel şi în continuare.

Din jalba lui Theodor Podbăniceanu precum şi din declaraţiile locuitorilor din satul Murgaşi, vecin cu Beneşti se poate constata starea de împotrivire a localnicilor faţă de autorităţile vremii, în care vedeau slugile devotate unui regim străin de ţară - cel fanariot. Expresii ca „a necinsti pă armaş înjurându-1 şi ocărându- 1 cu proaste cuvinte”, sau „au căzut şi au jăfuit pă armaşu”, iar acesta, din acest motiv, este „bolnav, zăcând din bătaie şi caznă”, etc. (volumul citat, p. 195-198) descriu starea de spirit şi faptele oamenilor.

La 27 februarie 1821, Iorgu Văcărescu îi cere lui Nicu Vlădescu, sameş de Vâlcea, să-i trimită muniţii pentru a le folosi împotriva răsculaţilor, „fiindcă răii s-au înmulţit şi s-au îndârjit” şi că „s-au apropiat hoţomanii ca să mai iurudisească asupră-mi”. Mulţi locuitori „se făceau” panduri pentru a jefui în voie, de aceea nu este greu să înţelegem măsurile draconice ale lui Tudor, împotriva celor care se dedau la jafuri şi alte rele de neadmis pentru el.

Iată ce spunea, la 20 martie, Constantin Zătreanu, căpitanului Ioniţă Magheru: „După ce am trecut Oltul dincoace şi dumnealui sluger au plecat din Slatina, am întâlnit un trup ca de treizeci de inşi de acolo din partea locului dumneavoastră, asupra cărora căpetenie era diiaconu Oţăt mergând la dumnealui slugeriu ; cărora spunându-le că slugeriu au plecat, s-au alăturat lângă noi şi sunt ca nişte prădaşi, după porunca ce o aveau de la otcârmuitoru nostru. Cu care, viind până la Strejeşti, un Mihai Prunescu dintre dânşii, dând mare prinsoare şi făgăduială că până în patru, mult cinci zile, va veni cu patruzeci, cincizeci de panduri, încredinţăndu-ne că cei mai mulţi îi are gata. Şi de acolo s-au pornit cu cinci panduri , făcăndu-i-să lui deosebită carte, aşezându-l căpitan. S-au făcut şi dumnealor deosebită scrisoare din partea dumnealui polcovnicul Hristofi.

După ce am venit aici la Olteţi, am pornit şi pă căpitan Ilie Căpăţînă iarăşi cu cartea voastră, să facă panduri în partea locului, să întâlnească şi pă Mihai Prunescu, să vie cu toţii fără zăbavă ca să mergem şi noi după otcârmuitorul obştei, după cum suntem porunciţi şi de a avea trimişii noştri îndemnare şi ajutor de la dumnealui.

Ne scrie căpitan Ilie Căpăţînă că pe Mihai Prunescu, care l-am trimis noi mai nainte, l-a alăturat lângă dumneata şi vineri ce au trecut au fost trecând cu patru cai povotnici, încărcaţi de jafuri, osăbit de caii lor iar încărcaţi. Se vede că pentru aceasta te-ai prădat dumneata la gospodaru, să poată jăfui lumea, iar nu să urmezi adunării cei de obşte" (1821..., p.105)

La 23 martie, o parte dintre boieri emigrează la Sibiu, din cauză că „de aproape 14 zile sunt mari nenorociri" şi că ţăranii „S-au unit în cete mai mari şi jefuiesc pe boierii care din motive de siguranţă s-au refugiat" La Căineni, în apropierea graniţei au apărut 40 de oameni a acestor rebeli şi nu mai permit intrarea a nici unui boier, până când acesta nu este complet jefuit; cei care nu au suficienţi bani, pentru răscumpărarea vieţii, sunt luaţi prizonieri şi ameninţaţi cu execuţia dacă timp de 24 de ore nu-şi achită 8-10 mii piaştri. Jalea şi mizeria acestor emigranţi este demnă de milă”. (10)

Pe 24 martie 1821, polcovnicul Iordache Hristofi chema pe căpitanul Avram ca să vină cu oamenii lui la Horezu, ,,fiindcă eşti trebuincios". Iar „la pătulele ce le au găsit să laşi câte doi panduri de fieşcare pătul, ca să încarce zahera şi să o care la mănăstirea Polovragi după cum sunt poruncile. Iară aceste patru cară ce sunt să pui a le încărca cu porumb şi să le porneşti drept aici la Târgu Horezului, fiind trebuincioşi pentru oştirile ce se strâng." (11).

La 28 martie 1821, locuitorii satului Stăneşti-Vâlcea erau de acord să suporte cheltuielile cu trecerea pandurilor.

La 5 aprilie, locuitorii satelor primeau cu bucurie înştiinţare că s-au desfiinţat „trecutele năpăstuiri“ . Între acestea, se enumerau mituirile şi gloabele şi se orânduia zapciu pământean. La plasa Cerna era deja cunoscut zapciul, logofătul Stăncuţ Ciomăgeanu. Locuitorii erau îndemnaţi să „împlinească daniile la trebuinţile ce sunt pentru ţinerea oştirilor care sunt foarte trebuincioasă, după cum şi dumnealui sluger Theodor voitorul dă bine neamului nostru". Erau îndemnaţi ca după ce se va învinge reacţiunea şi se va instala un regim mai românesc „veţi cunoaşte mare folos şi întru adevăr veţi cunoaşte o fericire de care până acum aţi fost lipsiţi." (12) Prin urmare, să nu-şi piardă speranţa în mai bine şi în mişcarea iniţiată de Tudor cu pandurii lui. Şi încă: „care din voi să vă socoti destoinic a sluji în slujba ostăşească, înarmat cu două pistoale şi o puşcă, viie către noi că să-l scoatem din sat cu scăzământ şi aşezându-l în această orânduială, i se va da tain de hrană cuviincioasă, îndestulare, gloanţe şi iarbă, şi va fi de toate dăjdiile şi podvezi scutit şi privilighiiat “(13). 

La 5 aprilie 1821, Anastase Mihaloglu arestează doi panduri. Erau dispute între amăuţii acestuia şi panduri. Pandurii sunt eliberaţi la intervenţia lui Petrache Caragea, care mergea cu ei la Bucureşti, unde se afla Tudor.

La 5 mai 1821, Tudor cerea marelui vistier Alexandru Filipescu - Vulpe să fie înlocuit omul dumnealui vornicului Samurcaş, cu al său, „om vrednic şi credincios." (14)

În mai, ispravnic la Vâlcea era numit unul Pîrvu, cu ordinul lui Tudor. Fiind vremuri tulburi, Anastasie Eustatie se hotărâse să cumpere un munte la Câineni, unde avea de gând „să ne retragem acolo cu toţi oamenii şi vitele noastre" (15). La 10 mai, noul ispravnic de Vâlcea, Pîrvu, este numit, prin ordinul lui Tudor, ispravnic de Mehedinţi. La Vâlcea se numeau comandanţi ai pandurilor din această localitate, Sevan şi Gheorghe Negreanu.

La Olt era numit ispravnic polcovnicul Vasile Ghelmegeanu şi ajutorul lui stolnicul Gigîrt „carele până acum s-au aflat comandir cu oştirea la judeţul Vâlcea şi făcând trebuinţă spre plasa Slatina şi judeţuluiOltului“.

Soarta refugiaţilor în Transilvania nu era dintre cele mai bune. Un boier, refugiat din Râmnic, a fost insultat de Man Magros din Răşinari cu vorbele „ciocoilor blestemaţi, dracul să vă ia. N-ar fi trebuit să vă lase să intraţi, ci să vă taie urechile şi nasul”. Colonelul Schwind, cel care întocmea raportul, spunea despre Man că este „influenţat de panduri, pornit împotriva nobilimii" (16). Man este arestat şi la anchetă spune că l-a insultat fiindcă şi boierul român l-a insultat în cârciumă şi că el a băut din averea lui, „şi nu din sudoarea altora, cum o fac cu boierii" (17).

La 7 iunie 1821, doi fraţi din Râmnicu-Vâlcea sunt arestaţi la Sibiu, fiind pârâţi de emigranţii din Vâlcea, cum că aceştia doi „au făcut parte din bandele de jefuitori de sub comanda căpitanului Cristachi” Cei care i-au pârât erau boieri vâlceni Ştefan Bibescu, Lahovari Iancu, clucerul Gănescu, căminarul Buzescu, Barbu Stokotyan. Aceştia veniseră să-şi ia lucrurile furate şi găsite la cei doi fraţi arestaţi. La 8 iunie se mai prezintă la poliţia din Sibiu şi boierul Ioan Ionescu din Craiova şi acuză că în timpul refugiului el şi familia sa au fost jefuiţi în satul Titeşti de o bandă de hoţi, numărând peste 60 de oameni, conduşi de un anume Gheorghe Cristache. Boierul se plângea că el şi ai lui „ am fost duşi cu forţa în colibe ţărăneşti, jefuiţi de avutul nostru compus din veşminte, aur şi argint. Am fost maltrataţi şi am putut scăpa din mâinile acestor hoţi numai datorită faptului că rudele mele, deja refugiate aici m-au răscumpărat cu 3.500 lei". Îl recunoaşte pe unul dintre hoţi şi arată pe Naum.

Boierul Iancu Lahovari se plânge că aceiaşi hoţi din bandă, după fuga sa din Râmnicu Vâlcea, i-au jefuit casa. Boierul Constantin Bărănescu din Râmnic se plânge că Naum cu ceata sa l-a atacat la satul Spini. „Am fost jefuit de tot avutul meu în valoare de 32 mii lei turcești.“

La fel se plâng şi ceilalţi boieri. Iar cei doi se apără în legea lor. Atunci autorităţile le sechestrează bunurile şi îi expulzează peste graniţă, să se judece cu boierii, dar nu în Sibiu.

Un Constantin Hristos, de felul lui albanez şi jefuitor spune la anchetă în 21 iulie 1821 la Sibiu, ce s-a petrecut la Titeşti, unde se întâlnise cu Anastasie şi banda lui. Anastasie ţinea legaţi câţiva ungureni pe care îi jefuise, apoi au jefuit mai multe familii de refugiaţi. Pe unii, Anastasie i-a şi împuşcat. Pe toţi boierii i-au jefuit de toate bunurile pe care le-aveau, la fel au procedat şi cu ciobanii care se aflau acolo la o stână. (18). Doi negustori, Gh. Repezan şi C. Slăvescu descriu evenimentele petrecute acolo. Ei spun că Anastasie a împuşcat pe Gheorghe Borbey cu cinci focuri şi în reclamaţia lor dau cu precizie „ce li s-a furat de acei bandiţi“(19). Şi marele negustor şi bancher Hagi Constantin Popp reclama la 24 august 1821, din Sibiu, că i s-au luat de „hoţomani“ 3081 piei la Călimăneşti. Hoţomanii erau aceiaşi amăuţi conduşi de Anastasie.

La 3 septembrie 1821, Constantin Negreanu îl ruga pe căpitanul Ioniţă Magheru să găsească armele furate şi ascunse de un Andronache, Matei Migioi din Duţăşti şi Dincă Borhin din Pojan (20).

Soarta refugiaţilor la Sibiu era destul de rea, dar cu toate acestea, boierii refugiaţi acolo refuzau să revină în ţară. Aici era acum ocupaţia turcească, încă şi mai „prădălnicioasă", dacă este să folosim acest termen atât de sugestiv al pandurului Călugăreanu, pe care l-am citat mai înainte. Este motivul care îl determină pe episcopul Galaction al Râmnicului împreună cu boierii refugiaţi la Sibiu să ceară autorităţilor austriece să-i mai lase la Sibiu, în care scop ei arătau că printre ei se aflau şi „multe familii scăpătate şi văduve, care trăiesc cu ajutorul celor cu oarecare stare". De fapt, nu doreau să contribuie la reconstrucţia ţării, ci doar aşteptau să primească, aşa cum am văzut deja, vreo „chiverniseală". Semnau: Galaction, episcopul Râmnicului, Dimitrie Bibescu logofăt, Dimitrie Brăiloiu logofăt, Ioan Gănescu clucer, Gheorghe Bengescu paharnic, Constantin Buzescu căminar, Constantin Brăiloiu clucer, Nicolae Glogoveanu clucer, Nicolae Brăiloiu paharnic, Constantin Almăjan paharnic, Ion Lahovari stolnic, Constantin Brăiloiu stolnic, Titu Bengescu serdar, Constantin Zătreanu stolnic, Constantin Teohari serdar, Nicoară Prisiceanu biv serdar, Dimitrie Haralambie serdar, Ioan Otetelişanu medelnicer, Grigore Jianu medelnicer, Amza Jianu sluger, Dimitrie Chinezu sluger, Gheorghe Argetoianu pitar, Ioan Ghimpeţeanu pitar, Iordache Otetelişanu Fotache pitar (21) în exil, unii boieri se răfuiau între ei, după bunul obicei al pământenilor de aici. Iată ce relata Catinca din Râmnic lui Pavel Kisselef la 18 iunie 1832: ,,ieu, în vremea venirii turcilor în vremea apostaţii(i) am intrat în Ţara nemţească cu tot calabalâcul ce am avut după sufletul nostru, lucruri ale casei, cât şi zapisele ce am avut şi foaia de zestre, şi tot ce am avut de la părinţi, lucruri ca de 20000 lei, cel mai puţin preţ. Şi acolo văz că mi să pune tot cabalâcul sub pecete de dumnealui Ioan Gănescu din Craiova (...). În Sibiu în vama împărătească, supt ce cuvânt nu ştiu, că şi de a fost soţul meu amestecat într-aceea vreme în apostasie, dar ştiu că împărăţia a cercetat pă tot acei greşiţi. Numai eu mă văz cufundată supt această sărăcie de lipsire a toată munca şi starea, de mi se ia şi zestrea mea... de care nu-mi este îndestul aceasta, ci am de plătit şi 700 de sfanţihi chirie deosăbit... Şi sunt lipsită de tot acest calabalâc, că de atunci şi până acum poate să fi putrezit”. (22)

Iordache Capeleanu, treti logofăt din Râmnic, refugiat, a amanetat la medelnicerul Iordache Steriopol din Câineni, refugiat şi el la Băiţa, un inel cu diamant pentru suma de 150 lei. Venit în ţară, îşi cere inelul, dar Steriapol spune că l-a pierdut. Probează cu un martor: Constantin Isailov din Slatina, tot refugiat şi el (23). Şi unii dintre cei rămaşi în ţară arată că sunt şi ei stăpâniţi de aceeaşi meteahnă a păcălelii şi înşelătoriei. Astfel Ion Pescaru din Strejeşti, judeţul Vâlcea, a făcut o înţelegere cu Hrisante călugărul de la mănăstirea Horezu. Venind turcii, călugărul îl pârăşte pe acesta şi pe „ceilalţi tovarăşi”: „n-au vrut să le dea nimic şi i-au pârât la turci de i-au tăiat (24). Tot din zilele zaverei relatează şi Ştefan Pătru Andreescu din Bârzeşti care, împreună cu 4 fraţi ai săi, „au fugit la munte de frică, rămânând numai un frate al lor nevolnic, anume Tănasie care, în acea vreme, a găsit într-o coşare în pădure, când ei se aflau fugiţi, nişte bani în sumă de 470 lei ai lui Gheorghe Ploaie”. Un Din Armaşul din Tomşani, fiind „pârcălab când cu zavera şi fiind treabă de bani - pentru diferitele dăjdii - a mers la Gheorghe Bîrsta boiernaşul dă neam din acelaşi sat şi s-a împrumutat” (25). Moşnenii Gheorghe şi Nicolae Vîlcioiu din Fişcălia reclamă că „li s-a hrăpit“ moşia lor părintească din Bribori de medelnicerul Stamatie Racutis, „în vremea rebelii". Ei erau atunci de „vârstă fragetă şi sărmani de părinţi"(26). Un Tănasie Miulescu, mazil din Străchineşti, căsătorit cu Stanca, văduva lui Vlăduţ Romanescu din Roşiile, „a fost tăiat de turci în anul zavarei“ (27).

Un Hristea Anastasiu, grec din oraşul Atena, se stabileşte în Drăgăşani, „având muma şi un frate mai mic. Numele mamii mele este Păuna, iar frate-meu Dimitrie Anastasiu Caraoglanciu“ (28).

Arhimandritul Teodosie de la Mănăstirea Bistriţa Vâlcii, în vremea „rebelii" (a răscoalei, deci) ascunde în peştera de la Bistriţa obiecte preţioase, argintărie, farfurii, linguriţe, candelă, ibrice, filigrane turceşti, solniţe, farfurii de tumbac, tăvi de argint, ceainic de alamă, sfeşnice, lenjerie, îmbrăcăminte, unelte, precum şi 46 de cărţi latine, greceşti, franţuzeşti, afară de alte cărţi. Aflat în refugiu la Sibiu, îi dă lui Dimitrie Amira paharnicul alte lucruri şi haine spre păstrare. Alte obiecte i le-a dat lui Friedrich Drexler, stabilit la Târgu-Jiu. Acestea au fost confiscate de Costache Samurcaş, „după încetarea răzvrătirii", pentru motivul că „numitul răposat arhimandrit Teodosie ar fi fost rebelist şi asemenea lucruri nu se cuvine să stea la mine” (adică la Drexler)(29). După înfrângerea „răbeliei" şi pacificare, boierii şi autorităţile căutau să ia lucrurile de la cei care participaseră la evenimente.

Sultanul a dat dispoziţii severe autorităţilor române să ierte pe pandurii participanţi la revoluţie. Printre aceştia se număra şi Dumitru sin Vasile ot Cârlogani care „au venit de voia sa de şi-au cerut ertăciune căruia după poruncă i s-au dat şi acum merge la casa sa să-şi caute de munca lui şi de către nimeni nici o supărare să nu aibă că am văzut că au fost pandur‘‘.(30). Unii panduri veneau şi se răfuiau în satele lor cu boiernaşii locului. Aşa au procedat trei panduri din Tomşani, Tudor, Dumitru şi Tănase. Au „luat un cal de la boiernaş dă neam din satul Măldăreşti" apoi au început „să facă cinci sute de panduri din satele plaiului nostru, şi umblând prin satul nostru din casă în casă, care din locuitori se va cătăni, să se citească, iar care nu va voi, să li se dea foc caselor şi la tot ce va avea, să se dea jaf casălor lor". Aşa că „mulţi din prostime" s-au înrolat. Apoi s-au răfuit cu familia boiernaşului Gheorghe, căruia i-au robit coconiţa dimpreună cu coconaşii, împreună cu cireada de vaci şi „tot ce au găsit la casa acelui boier".

Conflictele cu foştii panduri au durat mulţi ani. Lor trebuia să li se ridice tot avutul, deoarece boierii afirmau că au pierdut tot ce aveau, în timpul zavistiei. Nemulţumiţi erau locuitorii satului Tomşani, pentru că trei arendaşi greci, implicaţi în Eterie, cărora turcii le luaseră nouă catâri, cereau să fie despăgubiţi de către săteni şi impuneau un preţ de 12000 de taleri. Locuitorii spuneau că şi lor li s-au luat „buţi cu rachiu şi bucate şi fânul şi le-au dus de le-au mâncat tovarăşii lor şi noi am rămas numai cu trupurile şi nu ne-a mai întors nimenea nimicaşi mai cereau domnului român: „să te milostiveşti a ni să ridica aceşti greci de pe satu nostru, că noi cu pările lor numite nu mai putem” Semna tot satul (31).

Un pandur Preda jefuise nişte ţigani, „când au fost la Drăgăşani cu Solomon”. Pentru alte jafuri comise atunci prin Vâlcea era şi el urmărit de păgubaşi, la fel şi protopopul Cîrstea, care era urmărit - şi la Şirineasa, unde se căsătorise.

Locuitorii erau agitaţi, motiv ca, la 4 august 1822, autorităţile statului să dea o circulară vătafilor de plai din judeţe pentru a linişti pe „apostaţi şi amăuţi". Se cerea ca pe cei cu „vini mai mici să-i pedepsească cu târgul şi ocna, iar pă cei cu vini mai mari cu spânzurătoarea". Şi se preciza vătafului de plai: „să mergi tu însuţi cu plăiaşii i potecaşii îndăstui ca să-i prinzi ori vii ori morţi să nu scape", şi „să dai poruncă satelor ca unde se va ivi dăspre o parte să-şi dea de ştire îndată, iar pă dă alta, să sară şi ei dă ajutor pentru prindere”; totodată, „să fii cu ochii dăschişi a priveghea zioa şi noaptea", la care mai adăugau şi ameninţarea că „de te vei lenevi şi va eşi dintr-acest plai niscai făcători de rele, sau să vor face lăcuitorilor niscai jafuri, să ştii că cu nici un mijloc nu vei putea scăpa dă cea mai grea pedeapsă cu moartea 
dă care măria sa domnul nostru, la care şi noi vom fi devagi!“( 32).

Totuşi, starea de nemulţumire nu încetează cu prea mare uşurinţă. Astfel, la 31 august 1822, Andronache Scordilă trimite Divanului Craiovei o jalbă prin care îi reclama pe popa Stan şi pe diaconul Vasile din Oteşti, cum că îi făceau pagube la pădurea sa.

Împricinaţii puneau la cale şi pe ceilalţi locuitori ai comunei să nu se supună, încât aceştia nu voiau să face cele 10-12 zile de clacă şi foloseau totul de pe moşia aceea: pomi, fân, pescuiau în heleşteu ,,în vremea apostasiei», iarăşi ei cei după moşie „l-au slobozit şi au luat tot peştele dintr-însul de l-au mâncat". Mai mult i-au bătut pe „un fecior" care îi avea grijă de moşie, iar pe el l-au ameninţat „că o să-mi facă omor, dintr-a cărora pricină nici eu pă la moşie nu pot a mă mai duce". El cerea divanului fie să-i stăpânească, fie să-i mute pe altă moşie.

La 17 octombrie 1822, marii boieri din zonă cer domnitorului să pună în vedere prin ofis (decret, n.n.) locuitorilor de pe moşiile mănăstireşti şi boiereşti să nu umble cu pricini şi zăticniri. Spuneau ei că locuitorii „din trecuta răzvrătire, foarte mult s-au nărăvit şi să îndărătnicesc a face clacă pământului". Se preciza că pentru această „nesupunere a lor nu să poate odihni nici auzul măriei tale cu jălbi, nici stăpânii moşiilor nu pot a-şi lua dreptul ce li se cuvine“. Se cerea ca ispravnicii „să citească din sat în sat întru auzul tuturor locuitorilor, spre a să supune şi a fi următori la toate cele drepte şi orânduite de pravila pământului către stăpânii moşiilor pe care locuiesc“. Se dădeau şi soluţii: ca ispravnicii să-i supună „şi fară voia lor" iar scutelnicii şi posluşnicii ,,să-şi dea dreptul lor către stăpâni, iar nu să umble cu feluri de pricinuiri şi zăticniri la cele ce sunt datori după aşezământul ce-l au". Boierii despre care este vorba nu doreau altceva decât revenirea la situaţia dinainte de evenimentele anului 1821.

Abuzurile erau de tot felul. Iată, la 27 iulie 1823, vătaful plaiului Horezu cere lui Nistor mazâl şi lui popa Petre Măgureanu să nu mai cosească fânul clăcaşilor şi îndeosebi al lui Niţă Chiulan birnic, pentru că nu erau îndrituiţi să se amestece în treburile bimicilor, ci numai la bresle. Ce se întâmplă dacă făcătorii de rău vor continua? „Vă aduc aici şi vă trag câte cinci sute de falange spre pilda şi a altora" (33).


La 27 noiembrie, sătenii din Copăceni se învoiesc mănăstirii Cernetul să efectueze zilele de clacă din anul revoluţiei. Semnatarii spuneau că egumenul i-a ajutat „de zilele clăcilor anilor trecuţi, cum şi din anul zaverii, ca să le plătim bani şi neavând bani ca să-i dăm, am venit la vătăşie, unde ne-am învoit ca din anul zaverii să-i facem numai câte şapte zile de clacă şi care din noi nu vom munci, să avem a-i plăti ziua pe douăzeci parale, pe acel an, iar pe leat 1822 şi 1823, pentru câte zile au mai rămas rămăşiţă, ne-am rugat ca iarăşi în lucru să ne prinză acele zile. Şi acum, pe iamă ori la ce ne va pune să fim datori a sări şi a munci, ori la ce ne va porunci." (34).

Răfuiala neîntreruptă şi îmbrăca diferite aspecte. Astfel, un Nicolae Chiulan din satul Greci, plaiul Horezu, face o plângere Divanului Craiovei împotriva lui Constantin Murgu, ceauş de plai care l-a pârât că are pistoale. Jăluitorul spunea că a fost prădat de bani, că i s-a „mâncat" două care de fân şi că i-au fost arse surcelele de pe locul lui. „Şi acum au mai cosit o livadie de doao care, iar ducăndu-mă să cosesc un loc ce l-am pomenit al tatei, el au venit şi m-au bătut de moarte“. Se jăluia „cu genunchii plecaţi şi cu izvor de lacrimi“ (35). Vechi obiceiuri datând de multă vreme, numai că atunci erau la cârmă grecii, iar acum erau ai lor, românii. 

Lista abuzurilor ar fi imposibil de încheiat vreodată, nu numai din cauza lipsei unor date complete, ci şi pentru că nu au fost toate înregistrate: unii păgubaşi nu se mai jăluiau stăpânirii, pentru că ştiau ei cine şi cui face dreptate. Astfel, clăcaşii din satul Fişcălia-Vâlcea erau constrânşi să cedeze, moara construită de ei „în vremea zaverii", în „silnicie" bisericii Creţulescu. Erau clăcaşi pe moşia Plăviceni-Olt. Îşi făcuseră şi ei, după cum putuseră, o „morişcă" pe apa Sâiului, „ce trecea prin moşie” „şi care aflăndu preasfinţia sa nu ne-a îngăduit cu nici un chip ca să o stăpânim.” (36)

La 10 septembrie 1824, într-un proces judecat de departamentul criminalicesc, împotriva lui Iordache Fârtat, un hoţ periculos, aflăm că, la 1821, acesta se găsea închis la Ocne, pentru ispăşirea pedepsei. A început revoluţia, iar atunci căpeteniile apostaţilor i-au eliberat pe cei închişi în ocnă. Iordache şi alţi vinovaţi au fugit şi au alcătuit o ceată de opt inşi care a prădat mai mulţi boieri. Primul păgubit este Matei Fârtat, ruda sa pe care, o tâlhăreşte la locuinţa aceluia din Dozeşti şi pe care „căznindu-l şi arzându-l cu foc pă el i pă nevasta sa şi pă copii săi, l-au jefuit cu bani şi alte multe lucruri.“ De atunci şi până a fost prins iarăşi, în 1824, a furat şi a jefuit pe mulţi. A fost condamnat din nou, „ca un tâlhar şi un fur nepărăsit asupra căruia şi satele de prin prejurul său au dat jalbă cerere zicând a se izbăvi de dânsul spre a nu li să mai tulbura odihna ci să rămâie în linişte, ca să trimită în pedeapsa ocnei în toată viaţa lui" (37).

În tumultul evenimentelor anului 1821, mulţi locuitori au fost luaţi robi de către turci. Unii s-au întors în patrie, pe la 1832, cum a fost şi Radu Simion din judeţul Vâlcea. La 30 decembrie 1831, Vomicia Mare a Ţării trimitea o poruncă autorităţilor judeţului Olt, prin care se făcea cunoscută situaţia averii lui rămasă de la Tudor şi totodată dacă are vreun urmaş în acest judeţ. Acolo, în judeţul Olt, exista „un copil al răposatului vistierul Popa Vladimirescu, frate cu slugerul Tudor, care copil ce venise fiind se afla supt creşterea unui Dumitrache Călineanul ce ţine de soţie pă muma numitului şi care se sfieşte a primi acea moştenire..." Şi mai spuneau că nu puteau achita datoriile făcute de Tudor în timpul revoluţiei... 

După aproape trei decenii, apele, care abia se liniştiseră au fost tulburate iarăşi de o „zaveră" şi mai mare, cea de la 1848. Atunci însă oamenii şi vremurile se mai schimbaseră, mentalitatea evoluase încât putem spune că sacrificiul lui Tudor nu a fost zadarnic.

Istoria îşi continua drumul, iar clăcaşii şi birnicii de aici nu aveau să fie eliberaţi decât abia odată cu reforma lui Cuza, căruia, la fel ca şi lui Tudor, ţara nu-i va putea aduce niciodată îndestule prinoase de recunoştinţă.

Sursa: Pr. Ioan D. Ciucă, prof. Domnica Ciucă, prof. Ion M. Ciucă/«1821 Drăgășani/ Mormântul regimului fanariot», Capitolul IV/ Întâmplări din vremea zaverei

Imaginile din colaj una câte una cu informații conexe, surse și linkuri - la această legătură.

_____

NOTE

1. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 81;

2. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 80;

3. 1821 în judeţul Vâlcea, p.83;

4. 1821 în judeţul Vâlcea, p.84;

5. 1821 în judeţul Vâlcea, p.87;

6. 1821 în judeţul Vâlcea, p.88;

7. 1821 în judeţul Vâlcea, p.92;

8. 1821 în judeţul Vâlcea, p.97;

9. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 105;

10. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 109;

11. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 110;

12. 1821 în judeţul Vâlcea, p.  112-113;

13. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 113;

14. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 121;

15. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 123;

16. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 126;

17. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 126;

18. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 154-181;

19. 1821 în judeţul Vâlce, p. 185-190;

20. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 213-214;

21. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 216;

22. I. C. Vasile, Caietele Bălcescu, XI-XII, p. 368;

23. I. C. Vasile, Caietele Bălcescu, XI-XII, p.369;

24. 1. C. Vasile, Caietele Bălcescu, XI-XII, p.369;

25. I. C. Vasile, Caietele Bălcescu, XI-XII, p.370:

26. I. C. Vasile, Caietele Bălcescu, XI-XII, p.370

27. I. C. Vasile, Caietele Bălcescu, XI-XII, p.371

28. I. C. Vasile, Caietele Bălcescu, XI-XII, p.371

29. I. C. Vasile, Caietele Bălcescu, XI-XII, p.372

30. 1821 în judeţul Vâlcea, p. 216;

31. 1821 în judeţul Vâlcea, p.222;

32. 1821 în judeţul Vâlcea, p.228-229;

33. 1821 în judeţul Vâlcea, p.234-235;

34. 1821 în judeţul Vâlcea, p.235;

35. 1821 în judeţul Vâlcea, p.236;

36. 1821 în judeţul Vâlcea, p.238;

37.1821 în judeţul Vâlcea, p.245.

_________________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #Drăgășani #IstoriaDragasaniului #TudorVladimirescu #panduri #Revoluțiadela1821 #Eteria #Ipsilanti #FilikiEteria #SocietateaPrietenilor #PhilikiHetairia #ΦιλικήΕταιρεία