La 12/ 25 noiembrie 1916, trupele inamice ocupă oraşul Râmnicu Vâlcea. În 14 judeţe ale Munteniei şi Olteniei, implicit şi în localitatea Horezu, în Dobrogea şi în cele trei judeţe aflate în imediata apropriere a frontului, s-a instalat Administraţia Militară Germană. „La 21 noiembrie dimineaţa, un escadron de cuirasieri, sub comanda maiorului Borke, intră în Craiova pe la vest, în timp ce pătrundeau pe la nord avangardele Diviziei a 41-a de Infanterie. Pământul Olteniei, ţinutul românismului celui mai vechi, mai curat şi mai mândru, obârşia energiilor româneşti, primea cel dintâi insulta copitelor cailor năvălitorului. Catastrofa României începuse” (2)
Într-adevăr, urma o perioadă foarte grea, care întrunea eforturile germano-austro-ungare, bulgare şi turceşti, canalizate spre exploatarea cât mai judicioasă a resurselor teritoriului României în interesele vremelnicilor învingători. Prin adresa nr. 275 din 22 februarie 1919, Administraţia Plasei Cozia înştiinţa Prefectura Judeţului Vâlcea: „Isprăvile germano-austro-ungarilor, vandalii secolului al XX-lea, sunt cunoscute omenirii întregi; din primele zile ale izbucnirii războiului mondial trâmbiţarea lor a înmărmurit lumea „civilizată de pe suprafaţa globului pământesc’’. Administratorul Plasei Cozia numeşte în acest Memoriu poporul german „fiara care a dezlănţuit cel mai monstruos război în numele Dumnezeirii, culturii şi civilizaţiunii”. (3) Armatele invadatoare străine ocupând judeţul, s-au dedat la prădăciuni şi jafuri. Ocupanţii au incendiat şi devastat case, au ucis şi au jefuit oameni lipsiţi de apărare, au siluit femei. Un mare număr de bărbaţi, bănuiţi că au luptat în Armata Română sau că au sprijinit-o, au fost executaţi pe loc. Râmnicu Vâlcea se numără printre oraşele crunt jefuite şi devastate. (4) Prin instaurarea unui regim despotic, prin rechiziţionarea şi confiscarea bunurilor aparţinând locuitorilor, exploatarea nemiloasă a muncitorilor, ţăranilor, jefuirea cruntă a bogăţiilor naturale, distrugerea instalaţiilor industriale şi secătuirea rezervelor de materiale şi de materii prime, trupele Puterilor Centrale au dat o grea lovitură economiei. (5) Au pus mâna pe resursele subsolului: sarea de la Ocnele Mari, aurul de la Valea lui Stan, mica (moscovitul) şi lemnul de la Voineasa, au rechiziţionat staţiunile balneare Călimăneşti, Govora şi Olăneşti, unde, timp de două sezoane, s-au odihnit şi tratat militarii germani. (6) Armatele duşmane de invazie aveau ordine de a jefui totul timp de 24 de ore care, în cele mai multe cazuri, se prelungeau până la 4 zile, după care a început cea mai rafinată exploatare a teritoriului ocupat pentru întreţinerea armatei de campanie şi de ocupaţie, dar şi pentru a veni în ajutor Germaniei înfometate. (7)
Abuzurile ocupanţilor străini au fost resimţite şi de locuitorii Horezului. Pentru a da răspuns Ordinului Prefectului Judeţului Vâlcea Nr. 640/1919, Administraţia Plasei Horezu alcătuia şi înainta la 23 februarie 1919 un Memoriu „relativ la pagubele cauzate de trupele de ocupaţie germane” în comunele acestei plase. Acest Memoriu, alcătuit din 6 puncte şi mai multe subpuncte, oglindesc în mod fidel caracterul distructiv al ocupaţiei germano-austro- ungarilor, cu cele mai urâte aspecte. Pagubele suferite de loucitori din partea inamicului sunt descrise în continuare.
A. Acte de ofensă şi batjocură
1. Trupele germane, în trecerea lor la invazia din noiembrie 1916, au spart uşile, ferestrele şi au distrus mobilierul şi arhiva la localurile de primării şi şcoale în comunele: Foleşti, Horezu, Măldăreşti, Romani, Racoviţa, Slătioara şi Tomşani. Valoarea pagubelor aduse numai comunei Romani se ridica la 2.300 lei. 8 La comunele Slătioara şi Horezu, cu aceeaşi ocazie, au băgat caii în localul Primăriei comunei Slătioara şi în localurile Şcoalei de Meserii din Horez, cum şi în localul Judecătoriei de Ocol, unde au făcut cele mai mari stricăciuni. (9)
2. În timpul ocupaţiei, trupele germane au confiscat clopotele de la toate bisericile din comunele plasei. Un alt memoriu al Administraţiei Plasei Horezu arată că „din comuna Horezu, nemţii au luat 6 clopote de la biserici, în valoare de 15.000 lei”, precum şi „3 clopote de la bisericile din comuna Romani, în valoare de 3000 de lei”. (10)
3. Autoritatea ocupantă s-a amestecat în administraţia românească, schimbând primarii de la comunele plasei, afară de Vaideeni, Slătioara şi Racoviţa, numind alte persoane care, în majoritate, au fost cele mai rele elemente şi bune arme pentru ei contra intereselor noastre, iar prin diferite dispoziţiuni au oprit cu desăvârşire libertatea locuitorilor şi satisfacerea intereselor generale româneşti. (11)
B. Rechiziţii
1. Cuantumul rechiziţiilor făcute de inamic de la particularii din comunele plasei Horezu, socotit după preţul de rechiziţiune, se urcă la suma de lei 1.011.115.
2. Hala comunală din comuna Horezu, rechiziţionată în întregime de germani, pentru lăptărie, timp de 7 luni, în anul 1918, cauzând comunei pagubă de lei 3500, fără nici o plată.
3. S-au luat, fără a se da bon sau alt act şi fără plată, materiale ca: obiecte de aramă, lemne pentru foc, vehicule, harnaşamente, obiecte de îmbrăcăminte şi de casă, cereale, vite etc., cu violenţă de către organele germane de ocupaţie, în valoare totală ca 1.008.752 lei socotit după preţul din momentul ridicării.
4. Ca producte (produse), cereale şi alimente, s-au ridicat din comune, prin rechiziţie individuală şi luare în masă, impuse colectiv tuturor locuitorilor, fructe: mere, pere şi prune, fasole, alimente de hrană ca: unt, untură, brânză, ouă şi lapte în valoare totală ca de 725.914 lei, socotite după preţurile plătite de ei. (12)
5. Ridicarea a 8 vagoane producte aflate depozitate la hala centrală a comunei Horezu, strânse pentru Armata Română, în valoare de 48.600 lei. (13)
C. Distrugerea unor acte şi documente de stat
Concomitent cu evacuarea în Moldova a unei părţi a populaţiei din judeţul Vâlcea, în lunile octombrie şi noiembrie 1916, autorităţile româneşti au luat o serie de măsuri menite să salveze o seamă de bunuri materiale din faţa cotropitorilor. Trebuie menţionat că s-au trimis obiecte de valoare şi documente de stat în Moldova. Într-o adresă din 8 iunie 1918, se arată că „registrele şi actele prefecturii pe anul 1916, precum şi alte numeroase şi importante dosare, fiind transferate din cauza ocupaţiei judeţului şi a reşedinţei acestuia, au fost duse spre a fi puse la adăpost în oraşul Bârlad, la prefectura respectivă'”. (14)
Însă, în cea mai mare parte aceste acte de stare civilă, condici de contabilitate sau acte de proprietate de la primăriile comunale au fost distruse, aşa cum se arată în adresa nr. 250 din 18 septembrie 1917, prin care Primăria Comunei Racoviţa, aflată în apropierea localităţii Horezu, răspundea Prefectului Judeţului Vâlcea: „Conform ordinului Domnului administrator al plăşii Horezu cu nr. 228/917, am respectul a comunica faptul că, compturile de venituri şi cheltuieli (bugetele comunei) pe anii 1911/1912 şi 1914/1915 lipsesc, din cauză că parte din arhivă s-a stricat când au trecut prin această comună trupele imperiale germane şi din cauză că registrele de ieşire lipsesc, pe 1915/1916 s-a înaintat Dv., cu raportul nostru Nr. 358 din 26 iunie 7975”. (15)
D. Distrugeri de bunuri, furturi şi jafuri
1. La comuna Horezu: la Hala comunală s-au distrus uşi, ferestre, gheretele de alimente şi s-a surpat o parte din zidărie de către trupele germane, valoare de restaurare 5000 lei. La localul Şcoalei de Meserii din Horez, distrugeri de sobe, uşi, ferestre, duşumele şi deteriorare de pereţi, valoarea de restaurare lei 6000. La localul noului spital din Horez: distrugere de geamuri, furtul cheilor de la uşi şi a broaştelor, cum şi a rubinetelor de la instalaţiile de apă şi băi, valoarea de restaurare lei 3000. La localul ocupat de Judecătoria Ocolului Rural Horez, proprietatea comunei Horezu, distrugerea geamurilor şi broaştelor de la uşi, valoarea de restaurare lei 1000. Distrugerea arhivei Judecătoriei de Ocol şi a actelor de valoare, evaluate la 50.000 lei. (16)
2. Furturi, jafuri, luări pe faţă
La Comuna Horezu, lemnăria de la stat cantonul Treapturile, în valoare de lei 100.000, furtul aparatului telefonic de la centrală şi sârma telegrafică şi telefonică de pe teritoriul comunei, în valoare de lei 2000. Mobilier, material şi scule de la Şcoala de Meserii Horezu, în valoare de lei 30.000.
3. Din casele de fier ale autorităţilor nu s-au luat sume de bani. S-au spart însă casele de bani de la Banca Populară Racoviceanca din Comuna Racoviţa şi cele de la Percepţiile Comunelor Horezu şi Tomşani, la care au cauzat stricăciuni de 2500 lei.
E. Crime, violuri, silnicii
S-au ucis săteni fără vreo vină serioasă, fără să fie judecaţi sau condamnaţi; s-au arestat, bătut şi schingiuit, locuitori pentru a-i determina să declare ultimele alimente scăpate de lăcomia duşmanului, pentru neîndeplinire de corvezi, care le sleiau forţele şi pentru executarea cărora nu exisa nici o formă, nu se admitea nici o scuză. Brutalitatea soldaţilor germani este demonstrată şi de cazul femeii Maria I. Georgescu din comuna Romani, care a fost bătută grav, această bătaie cauzându-i moartea, pentru că s-a opus să dea un porc de rechiziţie, fiindu-i necesar pentru hrana copiilor săi.17 Tot din comuna Romani, 3 locuitori au fost arestaţi câte 15 zile la Arestul Preventiv Râmnicu Vâlcea, pentru neexecutare de ordin şi alte 2 persoane, câte un an, pentru că au purtat arme.
F. Amenzi
Locuitorilor din comunele Plăşii Horezu li s-au aplicat, de către autorităţile germane, amenzi în sumă de 85.430 lei, pentru neexecutare de rechiziţii şi corvezi şi pentru neprezentare la controlul lunar.18
În încheierea acestui Memoriu, Administratorul Plasei Horezu arăta: „Faptele arătate s-au săvârşit de către trupele germane în luna noiembrie 1916 prin vădită ostilitate, care aveau aptitudini cu totul abuzive atât în timpul invaziei, cât şi în timpul ocupaţiunei şi retragerei lor”.
La acestea se adaugă multe alte rechiziţii şi distrugeri de bunuri materiale, precum şi supunerea la înfometare a populaţiei civile din judeţ. Ţinându-se cont de caracteristica agriculturii judeţului, aceea a existenţei preponderente a pomiculturii şi viticulturii, se trece la uscarea fructelor, prepararea gemurilor şi marmeladelor în instalaţii pe care germanii îi forţează pe locuitori să le construiască şi să le utilizeze.19 Sunt date ordine pentru colectarea chiar şi a castanelor, ghindei, jirului şi urzicilor, fiind obligatorie predarea lor către Comandurile de Etapă.
În primăvara anului 1918, populaţia Horezului cunoştea o adevărată criză de alimente din cauza abuzurilor armatei germane de ocupaţie. 20 Oamenii nu mai aveau alimente pentru supravieţuire. Era interzisă tăierea curcanilor, gâştelor, raţelor sau găinilor pentru nevoile casnice, ca şi vinderea lor în oraş. Pâinea se raţionalizase pe cartele la Râmnicu Vâlcea, încă din iulie 1917, iar gazul, sarea şi chibriturile lipseau în aşezările din Vâlcea, încă din decembrie 1916.21 Este cunoscută adresa Primăriei Comunei Horezu nr. 191 din 21 aprilie 1918, trimisă Prefecturii judeţului Vâlcea, prin care arăta: „Din luna ianuarie a.c. populaţia orăşenească a acestei comune este cu totul lipsită de pâine, pentru motivul că onor comandatura nu ne mai dă făină de grâu ca până la acea dată, întrucât această comună este rurală, iar nu urbană. Eu cred, domnule prefect, că se face o mare greşeală din momentul ce nu se ţine socoteală faptul că deşi această comună este rurală, însă în populaţia ei se găsesc 110-125 familii din 358, pur orăşeneşti, care îndură cele mai mari neajunsuri (în special copii) din cauza lipsei totale a pâinii, lucru de altfel foarte explicabil, când obişnuinţa a fost aşa’” (22). Toate acestea au dus la o involuţie economică a judeţului, indicatorii economici arătând că fusese dat cu cel puţin douăzeci şi cinci de ani înapoi. (23)
Judeţul nostru şi localitatea Horezu au avut de suferit inclusiv pe plan cultural şi religios. Odată cu ocuparea Râmnicului, la 12 noiembrie 1916, de către trupele invadatoare germane, au fost distruse cele peste 1000 de volume aflate în biblioteca secţiei Ligii Culturale din acest oraş.24 Bisericile au fost jefuite de bunuri specifice - icoane, cărţi, obiecte de cult, iar locaşurile de cult şi clădirile lor anexe au fost folosite ca magazii, grajduri sau bucătării de campanie. Într-un tablou general, întocmit de Prefectura judeţului Vâlcea, în aprilie 1919, cuprinzând daunele cauzate de trupele germano-austro-ungare, prin distrugere vădită, ostilitate, rea întreţinere şi abuzivă întrebuinţare, Ministerul Cultelor şi Instrucţiei Publice arăta că mănăstirilor, bisericilor şi schiturilor din Vâlcea li s-au cauzat pagube în valoare de 55.395 lei, iar pagubele cauzate locaşurilor de cult prin furturi, jafuri şi luări pe faţă a avutului, se ridicau la valoarea de 667.615 lei. (25)
Mănăstirea Hurezu, aflată pe teritoriul localităţii noastre, a cunoscut atunci perioada cea mai grea din istoria sa, după cum arăta maica Epifania Teodorescu, stareţă între anii 1915¬1922, deoarece „primul război mondial, retragerea armatei române şi ocupaţia austro-germană-maghiară au impus o exploatare nemiloasă a celor ce au încăput pe mâna lor” (2) În acelaşi timp, mănăstirea avea de suferit şi de pe urma armatei ruseşti, aşa cum arată Procesul- verbal nr. 7 din 21 octombrie 1916: „Subsemnatul delegat al Marelui Cartier General al Armatei, în puterea înaltului ordin nr. 30, din 11 octombrie 1916, prin care sunt însărcinat a ridica tezaurele mănăstirilor, m-am transportat în acest scop la Sfânta Mănăstire Horezu, judeţul Vâlcea, unde P. C. Maica Epifania Teodorescu, Superioara Mănăstirii, asistată de preotul Matei Aureliu, preotul Sfintei Mănăstiri, ne-a predat din visteria Mănăstirii următoarele odoare şi odăjdii: un sfânt potir aurit brâncovenesc, 7 candele argint aurit, una cădelniţă...” (21). Au fost ridicate în total 31 de obiecte de cult şi 11 talere de zinc, care au luat drumul Moscovei şi nu s-au mai întors niciodată... (28)
Era firesc ca jaful, teroarea, samavolniciile de tot felul, aroganţa ocupanţilor, politica de germanizare şi de ponegrire a tot ceea ce era tradiţie patriotică la români, să stârnească revolta şi ura profundă a poporului român, care a dus doar lupte de apărare. Asemenea tuturor românilor, locuitorii judeţului Vâlcea, ca şi ai Horezului, s-au împotrivit jugului străin, opunând armelor o voinţă de neînfrânt, spiritul de sacrificiu şi, mai ales, dragostea de cămin, de familie şi de glia strămoşească. Rezistenţa populară a luat un adevărat caracter de masă după marile victorii militare obţinute de Armata Română, în vara anului 1917, îmbrăcând aspecte multiple, ca: refuzul de a executa muncile şi corvezile cerute, eschivarea de la rechiziţii, nerespectarea şi încălcarea ordonanţelor, sabotarea transporturilor şi distrugerea mijloacelor de telecomunicaţii. (29) Este cunoscut în Oltenia cazul învăţătorului gorjan Victor Popescu, ofiţer în rezervă, care a luptat cu îndârjire împotriva cotropitorilor germani. El a format şi a condus un grup de luptători, care a acţionat în zona judeţelor Gorj şi Mehedinţi, dar şi în părţile Vâlcii, poate şi în zona Horezului. Într-o înflăcărată proclamaţie, redactată de Statul Major al acestui grup de luptători partizani, se arăta, între altele: „Fraţilor români! Soldaţilor! Trăim timpuri grele şi vom trăi şi mai rău dacă nu ne vom uni. Deşteptaţi-vă şi înviaţi odată, cum a înviat şi codrul. Arătaţi fiecare din voi că mai aveţi sânge românesc în vinele voastre. Puneţi mâna pe coasă, topor, sapă şi pari, cântaţi „veşnica pomenire” duşmanului care ne batjocoreşte femeile şi fetele noastre, ne ia hrana şi laptele de la gura copiilor”. (30)
Deşi ocupaseră două treimi din teritoriul României, Puterile Centrale nu şi-au atins obiectivul urmărit. Statul român continua să existe şi să se apere în dreptatea cauzei sale, pentru care intrase în război la 14/27 august 1916. Eroismul şi vitejia soldaţilor români, înaltul lor patriotism au înscris în Primul Război Mondial nepieritoare pagini de glorie în cartea de aur a istoriei noastre 31. Ei au luptat până la 29 octombrie/ 11 noiembrie 1918, când Germania a capitulat şi a fost obligată să-şi retragă armata din România. Prin lupta şi sacrificiul ei, România, care se găsea în tabăra învingătorilor, oferea lumii exemplul unui stat mic, cu un popor viteaz, care, printr-o extraordinară încordare de forţe şi un înalt spirit de sacrificiu, a putut să ţină piept unora dintre cele mai mari puteri imperialiste: Germania şi Austro-Ungaria. Pierderile României erau imense: la o populaţie de 7.400.000 de locuitori, dintre care 2.200.000 bărbaţi, a pierdut peste 800.000 de oameni (morţi, răniţi, dispăruţi pe front şi în spatele frontului). Între aceştia, se numără şi sergenţii Mihail Popescu şi Simion Popescu, caporalii Ion Anca şi Gh. M. Chişavu, precum şi cei 146 de soldaţi din localitatea Horezu32, al căror sânge s-a vărsat pentru România Mare.
Suferinţele românilor din perioada războiului au fost răsplătite din plin odată cu înfăptuirea idealului unităţii naţionale depline, la 1 Decembrie 1918. Să nu uităm faptul că la temelia statului naţional unitar român a stat anunţarea, de către regele Ferdinand I, a reformei agrare şi a celei electorale, la 23 martie/5 aprilie 1917, iar la menţinerea moralului armatei şi la fortificarea conştiinţei naţionale s-au aflat cuvântările tipărite şi difuzate pe front prin ziarul „Neamul Românesc” de către marele nostru istoric Nicolae Iorga, supranumit „apostolul neamului”.
Făurirea României Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, cu România, a avut un puternic ecou şi în Horezu, unde s-a cinstit prin săvârşirea unui Te Deum, locuitorii de aici dovedind faptul că ecoul Unirii de la 1859 vibra încă în conştiinţa lor şi că legăturile lor cu românii de dincolo de munţi fuseseră dintotdeauna şi mereu vii.
Sursa: pr. Constantin Mănescu-Hurezi/ «Localitatea Horezu din județul Vâlcea, în timpul ocupației germano-austro-ungare (1916-1918)», în: Acta Musei Tutovensis: Acta MT, III, 2018, seria Memorialistică, Editura Demiurg, Bârlad; revista este publicată de Muzeul "Vasile Pârvan" Bârlad.
Keywords: Horezu, war, destruction, churches, Germany.
Articol publicat (și) de ProEuropeana/ Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.
Imaginile din colaj una câte una, cu surse și link spre informații conexe.
_________
1 Dumitru Andronie, Regimentul 44 Infanterie, Rezumatul activităţii executate în timpul campaniei de la 14 august la 30 decembrie 1916, în „Studii Vâlcene”, IV, Râmnicu-Vâlcea, 1980, p. 84-88.
2 Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 467.
3 S.J.V.A.N., Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dosar nr. 25/1917, fila 117.
4 Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Horia Nestorescu-Bălceşti, Judeţul Vâlcea în anii Primului Război Mondial. Studii şi documente, vol. I: Bălceşti pe Topolog, 1979, p. 20-21.
5 Primăria Oraşului Horezu, Fişa monografică a Oraşului Horezu, 2001, p. 14.
6 Corneliu Tamaş ş.a., op. cit., p. 22.
7 Corneliu Tamaş, Din istoria arhivelor vâlcene (1916-1918), în „Studii Vâlcene”, V, Râmnicu-Vâlcea, 1982, p. 89.
8 S.J.V.A.N., Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dosar nr. 98/1919, fila 102.
9 Ibidem, f. 156.
10 Ibidem, f. 157.
11 Ibidem, f. 156.
12 Ibidem, fila 156, 156 verso.
13 Ibidem, fila 101 verso.
14 Corneliu Tamaş, Din istoria arhivelor vâlcene (1916-1918), p. 89.
15 S.J.V.A.N., Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dosar nr. 25/1917, fila 75.
16 S.J.V.A.N., Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dosar nr. 98/1919, fila 156 verso şi 157.
17 Corneliu Tamaş ş.a., Judeţul Vâlcea în anii Primului Război Mondial, p. 420.
18 S.J.V.A.N., Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dosar nr. 98/1919, fila 157 verso.
19 Sergiu Purece, Lupta maselor populare din judeţul Vâlcea împotriva ocupaţiei germano-austro-ungare, în „Studii Vâlcene”, IV, 1980, p. 63-64.
20 Valentin Ciocan, Vetuţa Ciocan, Istoria Horezului, Editura Offsetcolor, Râmnicu Vâlcea, 2012, p. 55.
21 Sergiu Purece, op. cit., nota 14, p. 64.
22 Corneliu Tamaş ş.a., Judeţul Vâlcea în anii Primului Război Mondial, doc. nr. 197, p. 284-285.
23 Ibidem, p. 23.
24 Veronica Tamaş, Contribuţia „Ligii Culturale”din Râmnicu-Vâlcea la desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român (1891-1918), în „Studii Vâlcene”, I, Râmnicu Vâlcii, 1971, p. 37.
25 Corneliu Tamaş ş.a., Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, doc. nr. 290, p. 423 şi 425.
26 Gherasim Cristea, Mănăstirea Hurezu, candela nestinsă a ortodoxiei româneşti, Editura Conphyis, Râmnicu Vâlcea, 2003, p. 110.
27 Ibidem, p. 150-151.
28 Pentru detalii vezi şi Viorica Moisuc, Românii si politica externă rusească. Un secol din istoria Tezaurului românesc „păstrat” la Moscova (Studiu si documente), Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2013.
29 Gh. Simeanu, Documente referitoare la rezistenţa maselor populare vâlcene împotriva ocupaţiei germane (1917-1918), în „Studii Vâlcene”, IV, Râmnicul Vâlcii, 1974, p. 137-143.
30 Nicolae Andrei, Participarea cadrelor didactice din Oltenia la Primul Război Mondial (1916-1918), în „Arhivele Olteniei”, Serie nouă, nr. 1, Editura Academiei, Bucureşti, 1981, p. 130.
31 Corneliu Tamaş, Ioan Lăcustă, Pasiunea lui Ion Bulacu, un ţăran ca toţi ţăranii, în „Magazin istoric”, Bucureşti, an. XII, nr. 9 (138), septembrie 1978, p. 14.
32 Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Horia Nestorescu-Bălceşti, Judeţul Vâlcea în anii Primului Război Mondial, vol. II: Eroii, Bălceşti pe Topolog, 1979, p. 82-84.
___
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #ww1 #primulrazboimondial #Horezu #ocupatiagermana #MănăstireaHurezi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu