A aborda tinerețea doar în termeni biologici sau antropologici presupune limitarea problematicii la perspectiva fenomenologică, ratându-i esența ființială și metafizică inalienabilă. Considerăm că tinerețea nu reprezintă doar o etapă organică a existenței umane, ci și o stare ontologică a sufletului întru devenire (Constantin Noica). Ea este o forma mentis, o stare de deschidere către lume și către sine, în care ființa trăiește în mod acut disonanța dintre ceea ce este și ceea ce ar putea fi, dintre realitate și potențialitate.
Drept urmare, tinerețea reflectă
vârsta interogațiilor fundamentale, a rătăcirilor necesare și a cunoașterii fertile
(Søren
Kierkegaard). Dar aceste tribulații intrinseci sufletului tânăr sunt, în fapt,
condiții ale probabilității spirituale, configurații ale unui proces inițiatic
spre verticalizarea ființei, într-o societate care pare să fi înlocuit marile
idealuri și metanarațiuni cu o succesiune rapidă de stimuli, crize ontologice
și mutații culturale. În acest context fluctuant și derutant, tinerii își caută
sinele autentic printre repere care se volatilizează, trăind într-o epocă a
vidului (Gilles Lipovetsky), unde absența certitudinilor generează o
regresie ab intus.
Parte a acestei lumi desacralizate, în care sensurile mitice și simbolice ale existenței sunt abolite, tinerii au senzația exilării din orizontul sacrului. Însă, precaritatea ontologică și axiologică reactivează, contraintuitiv, dimensiunea spirituală, ca necesitate fundamentală de înrădăcinare și devenire a sufletului tânăr. În ciuda alienării spirituale, nevoia de reașezare în ființă, de reîntemeiere identitară în raport cu sacrul este una intrinsecă. Această nevoie de sens transcendental reprezintă o constantă antropologică. Ea nu dispare, ci se reinventează.
Dacă în societatea tradițională comuniunea cu divinul se realiza prin intermediul experienței religioase, în cea contemporană, experiența religioasă este transcodată deopotrivă în forme complementare de spiritualitate și sondare psihologică. Tânărul, prin natura sa interogativă, prin setea de explorare și semnificație, este mai sensibil la acest dor de sacru arhetipal, chiar dacă refuză limbajul religios. Străduințele sale întru devenire dobândesc forme contradictorii, sincretice și necanalizate dogmatic. Ele reflectă o căutare autentică, un principium individuationis, o explorare a sinelui profund în afara granițelor instituționalizate ale religiei, ilustrând, de fapt, o căutare inconștientă a sacrului.
Astfel, străduințele spirituale
ale tinerilor capătă expresii multiple: de la meditația mindfulness la atracția
pentru mistica orientală, esoterism sau ocultism, de la revalorizarea
simbolismului tradițional până la implicarea în cauze ecologice sau sociale cu
încărcătură morală profundă, indicând o necesitate/ năzuință de reconectare la
arhetipuri și la transcendența imanentului. În această pluralitate de
manifestări, spiritualul devine motus ab intus, un demers autoreflexiv
ce angajează ființa în totalitatea ei.
Transcodarea
spirituală se realizează de cele mai multe ori în termenii dublului identitar, care
potențează percepția polarizată asupra lumii. Formarea identității tinerilor
stă sub semnul dialecticii dintre hybris-ul dorinței de afirmare de sine
și metanoia, în sensul convertirii interioare spre o realitate
transcendentă. Dacă hybris-ul se manifestă prin comportamente de sfidare
a limitelor, aroganță, exces de încredere în sine și refuz inconștient al
măsurii, metanoia se reflectă
prin crize existențiale, pasiuni artistice, refuzul mediocrității sau chiar
prin dorul de absolut. În cadrul acestei dialectici, se poate produce saltul
existențial în credință, ca gest lăuntric de expiere a datului în scopul unui
ideal profund.
Astfel, tânărul, prin natura sa,
este prins între aceste două tendințe antagonice care provoacă o sciziune în
propriul său psihism: pe de o parte, impulsul vital, dorința de afirmare
individuală, iar pe de alta, nostalgia inconștientă a unei ordini superioare, o
reconectare cu principiul arheic al propriei deveniri. Străduințele sale spirituale
pornesc tocmai din acest conflict intern: între dorință și ideal, între Ego și
Sine, între imanență și transcendență, între ceea ce este și ceea ce ar putea deveni.
Prin urmare, tinerețea presupune un exercițiu spiritual constant, o etapă
liminală în care sufletul se caută pe sine în raport cu alteritatea sacrală. În procesul căutării și clădirii de
sine, tinerii se regăsesc adesea în postura unui homo viator, călătorind dinspre viața
trăită în experiență, înspre viața trăită în autenticitate, ca expresie a unei nevoi de
întregire ontologică.
Astfel, tinerețea reflectă
perioada decisivă a alegerilor autentice și a angajării în lume. În accepție kierkegaardiană, tânării însetați
de spiritualitate refuză stadiul estetic, anodin, îndreptându-se către stadiul
etic sau chiar religios, unde existența devine alegere conștientă și sacrificiu
reconciliant cu ființa profundă și dimensiunea sacră.
Pe de altă parte, captivă în teroarea
istoriei (Mircea Eliade), nostalgia lor de
Înalt este adesea deturnată de ideologii, experiențe extreme,
tehnologie sau narcotice, toate circumscrise formei pervertite a unei inițieri
ratate. Din această perspectivă, tinerii pot deveni victime ale unei societăți alienate
spiritual și marcate de disoluția reperelor ontologice autentice. Este etapa în
care angoasa existențială se manifestă cel mai pregnant, printr-o criză a
sensului, provocată de dinamica dintre percepția probabilităților infinite și fragilitatea
construcției identitare.
Așadar, tribulațiile sufletești
ale tinerilor sunt consecvente, fie că se manifestă latent sau fulminant, fie
că se plasează sub intenționalitatea sacrului sau că ratează inițierea întru împlinirea
de sine. Tocmai prin aceste străduințe, cu potențialitatea lor creatoare, putem
afirma că sufletul tânăr este arhitectul propriei deveniri spirituale.
Surse bibliografice:
1. Lipovetsky, Gilles, Amurgul datoriei: Etica nedureroasă a noilor timpuri democratice, București, Editura Babel, 1996.
2. Moraru,
Ioana, Søren Kierkegaard și credința în
limitele imaginației umane, Transilvania, nr. 10 (2023), pp. 77-82, https://revistatransilvania.ro/wp-content/uploads/2023/12/RT10-2023-moraru.pdf.
3. Noica, Constantin, Sentimentul
românesc al ființei, București, Editura Humanitas, 1996.
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #literatura #poezie #MadalinaBarbulescu #poeti #poems #poetry #revistaLuminalumii #Luminalumii #SufletulTânăr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu