Iulian Popescu/ Retrospectiva Dumitru Şchiopu – 100: ritualul pământului înviat la Galeria „Artex”

Memoria vie a ceramicii de Vlădeşti a fost celebrată luni, 16 martie 2026, la Râmnicu Vâlcea. Expoziţia dedicată centenarului naşterii meşterului Dumitru Şchiopu a transformat Galeria „Artex” într-un spaţiu al emoţiei, unde roata olarului a continuat să se învârtă simbolic între trecutul documentat şi prezentul continuatorilor.

Un veac de istorie modelat în lut 

Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România a marcat un moment de referinţă pentru patrimoniul local: 100 de ani de la naşterea lui Dumitru Şchiopu. Considerat cel mai reprezentativ exponent al centrului de olărit Vlădeşti între anii 1950 şi 2010, Şchiopu a rămas în memoria comunităţii nu doar ca un simplu meşteşugar, ci ca un artist al utilitarului simplu şi robust.

Gheorghe Dican, vicepreşedintele UAP România şi curatorul evenimentului, a deschis vernisajul în faţa unui public numeros, subliniind importanţa recuperării acestor valori: „Am acceptat să organizez această expoziţie din respectul profund pentru meşterii olari şi pentru Dumitru Şchiopu, pe care l-am cunoscut personal.”

 

Filmul documentarul: o întoarcere în timp cu ochii înlăcrimaţi

Punctul central al debutului a fost proiecţia unui film documentar realizat în urmă cu două decenii de criticul de artă Luiza Barcan pentru Televiziunea Română. Imaginile l-au surprins pe Dumitru Şchiopu la vârsta de 79 de ani, explicând cu o voce calmă şi aşezată „facerea” lumii sale din lut.

Momentul a fost unul de o încărcătură emoţională copleşitoare pentru fiica sa, Violeta Pătru, care şi-a revăzut tatăl lucrând la roata olarului - aceeaşi roată care astăzi stă expusă, tăcută, în centrul galeriei. Documentarul a dezvăluit asistenţei ritualul sacru: fixarea „bulzului” de pământ, ritmul piciorului drept care dă viaţă roţii şi coordonarea perfectă a mâinilor care transformă ţărâna în strachină.

Jertfa din spatele formei: „iarna luam pământul îngheţat în casă”

Dincolo de estetică, expoziţia şi filmul au scos la lumină asprimea vieţii de olar. Dumitru Şchiopu şi soţia sa, Victoria, au evocat deceniile de muncă brută, când pământul era frământat cu picioarele pentru omogenizare, în lipsa malaxoarelor. „Iarna luam în casă pământul îngheţat... apa se evapora şi curgea pe pereţi”, povestea meşterul, amintind că olăritul nu a fost doar artă, ci o condiţie a supravieţuirii. „Acum nu mai sunt bune vasele noastre, s-au boierit oamenii!”, constata el cu o amară naturaleţe spre apusul carierei sale de 65 de ani.

Continuitatea meşteşugului: de la tradiţie la arta contemporană

Vernisajul nu a fost doar o privire spre trecut, ci şi o demonstraţie de vitalitate. Eugen Pătru (ginerele maestrului) şi Marian Ciurea au oferit o demonstraţie da capo al fine la roata olarului, care a aparţinut lui Dumitru Şchiopu, dovedind că tehnica de Vlădeşti rămâne o moştenire activă.

Simezele şi spaţiul galeriei găzduiesc o colecţie impresionantă de obiecte de uz gospodăresc: de la străchini, tigăi, până la elemente de decor interior - covoare, ştergare şi masa tradiţională cu trei picioare. Expoziţia reuneşte lucrări semnate de Dumitru Şchiopu, Gheorghe Ciurea, Constantin Arniceru, dar şi de continuatorii familiei, Violeta şi Eugen Pătru.

 

Un efort colectiv pentru revigorarea tradiţiei

Succesul organizatoric a fost rezultatul unei colaborări extinse între UAP, instituţii muzeale şi colecţionari privaţi. Gheorghe Dican a mulţumit public restauratorului Constantin Ţanea, Muzeului de Istorie „Aurelian Sacerdoţeanu”, Muzeului Satului Bujoreni, precum şi preotului Sorin Părăuşanu, care a contribuit cu piese din ceramica de Buda pentru comparaţie stilistică.

Mesajul final al evenimentului a fost unul de speranţă: transformarea acestui meşteşug într-o disciplină vie în cadrul Şcolii de Artă, pentru ca „lucrarea lui Dumnezeu” - modelarea lutului - să nu dispară din peisajul cultural al judeţului Vâlcea.

Memoria lutului: de la începuturi la roata lui Dumitru Şchiopu

Galeria de Artă ARTEX din Râmnicu Vâlcea şi-a transformat recent simezele într-un spaţiu neaşteptat. Criticul de artă Luiza Barcan mărturisea, cu o urmă de reverenţă în voce, că intrarea în galerie i-a produs un şoc vizual: nu se afla în faţa unei expoziţii convenţionale, ci în pragul unui mic muzeu etnografic, unde pământul luase forme pline de spirit.

Facerea: trupul ca oală de lut

Relaţia omului cu ţărâna nu este doar una meşteşugărească, ci profund biblică. Suntem, în esenţă, zămisliţi din lut, purtând în noi dualitatea fragilităţii pământeşti şi a suflării divine. Oala de pământ nu este un simplu obiect casnic, ci o stilizare a trupului omenesc.

Această simbolistică supravieţuieşte în ritualurile noastre cele mai vechi: pomana se dă „numai şi numai în oală de lut”, ca simbol al trupului care se întoarce în pământ. Sticla sau plasticul nu pot substitui această legătură sacră între materie şi Creator.

 

Vlădeşti şi Buda: locuri binecuvântate, meşteşuguri pierdute

La Vlădeşti, ceramica a trecut prin veacuri cu o dârzenie arhaică, fiind considerată mult mai veche decât faimosul centru de la Horezu. Totuşi, astăzi, roata olarului se învârte tot mai rar. În satul vecin, Buda, pământul bun pentru oale încă aşteaptă, însă olarii locului s-au stins pe rând, fără a lăsa moştenitori ai secretului lor.

Preotul Sorin Părăuşanu a devenit, în acest context, un salvator al memoriei, recuperând creaţii care altfel s-ar fi pierdut în uitare. Este un semnal de alarmă pentru noi toţi: nu mai ştim să preţuim valorile autentice până când acestea nu devin simple piese de muzeu.

„Nea Costică” Şchiopu - un tezaur uman viu

Dumitru Şchiopu, cunoscut de prieteni drept „nea Costică”, a fost mai mult decât un meşter; a fost un inovator care păstra esenţa tradiţiei. Ioan St. Lazăr îşi aminteşte cu emoţie de „vorba caldă, plină de înţelepciune a vieţii” a olarului care ar fi meritat, cu prisosinţă, titlul oficial de Tezaur Uman Viu.

La fiecare târg de profil, vizitatorii întrebau curioşi: „Cu ce a mai venit nea Costică?”. El nu făcea doar vase, ci dădea formă unei filozofii de viaţă, la doar câteva minute distanţă de casele celor care, astăzi, îi salută memoria cu recunoştinţă.

„Jignirea” lutului: între Arghezi şi preceptele presocratice

Ioan St. Lazăr a readus în atenţia publicului metafora olarului care transpare şi în literatură. De pildă, în poezia „Jignire”, Tudor Arghezi foloseşte imaginea lutului pentru a descrie zămislirea femeii iubite, regretând parcă transformarea materiei sacre într-o fiinţă care aduce suferinţă: „De ce te zămislii atunci din lut / Şi nu-ţi lăsai pământul pentru oale?”.

Această „materie sacră” este decorată la Vlădeşti cu simboluri ce preced creştinismul. Spirala închisă (Soarele), valul (Apa) şi brăduţul (Pomul Vieţii) nu sunt doar decoruri, ci precepte presocratice cu rol magic. „Şireagul” şi punctele incizate pe pântecele oalelor sunt moşteniri dacice, menite să protejeze conţinutul şi pe posesor de forţele răului.

 

Un apel la recuperare

Astăzi, când privim spre ceramica de Vlădeşti, nu privim doar spre un obiect de artizanat, ci spre o istorie a supravieţuirii. Recuperarea acestor valori nu este doar o datorie culturală, ci un act de igienă spirituală. Să învăţăm din nou să privim lutul nu ca pe noroi, ci ca pe materia din care suntem plămădiţi - a mai spus prof. dr. Ioan St. Lazăr.

Sub semnul Sfântului Andrei: O călătorie de un secol

Totul a început sub protecţia divină a Sfântului Andrei, în prag de iarnă 2025, când o idee ce părea a fi doar o utopie a prins contur sub privirile avizate ale prof. dr. Gheorghe Deaconu. Ceea ce mulţi considerau un vis frumos s-a transformat în „Centenarul Dumitru Şchiopu”, o aventură culturală fără precedent pornită din inima rurală a Vâlcii pentru a cuceri simezele ţării.

Nu este doar o aniversare, ci o „mare aventură” - o demonstraţie de forţă şi perenitate a ceramicii de Vâlcea.

Miracolul alb şi memoria hârtiei

Emilian Valentin Frâncu, fin observator al odiseei albe de la Vlădeşti, a pus punctul pe i în paginile dedicate „Miracolului ceramicii albe de Vlădeşti”. Această ceramică, unică prin puritatea şi simbolistica sa, a găsit un ecou neaşteptat în universul tipărit.

Cu 14 obiective ambiţioase, proiectul a reuşit imposibilul: a unit mari muzee ale României într-un front comun pentru salvarea şi expunerea patrimoniului de lut.

 

Conphys: ctitorie de spirit şi slovă vâlceană

Comunitatea culturală din Vâlcea a celebrat recent Tipografia Conphys, recunoscută nu doar ca spaţiu de producţie, ci ca un adevărat „sanctuar” unde manuscrisele scriitorilor locali prind viaţă. Într-o atmosferă marcată de respect, prof. dr. Gheorghe Deaconu a evocat începuturile acestei instituţii de familie, amintind de sediul din casa părintească a familiei Şteflea.

Punctul culminant al evenimentului a fost marcat de lectura unor versuri din antologia „Trepte” (1972), aparţinând mamei lui Dumitru Şteflea, gest ce a subliniat continuitatea spirituală a proiectului. În acest context, activitatea editorilor Rodica Şteflea, Cristina Brănescu şi Cezarina Tomulescu a fost onorată ca o formă de rezistenţă prin cultură, munca lor fiind comparată cu migala olarului care transformă materia primă în artă durabilă.

De la „Alimentara” la Templul Artei: destinul Artex

Unul dintre cele mai savuroase şi emoţionante momente ale serii a fost mărturia profesoarei Elena Stoica. Într-o epocă a directivelor imperative, actuala Galerie de Artă ARTEX a luat naştere dintr-o transformare aproape alchimică: sub îndrumarea Elenei Stoica şi a pictoriţei Tina Popa, un spaţiu destinat consumului imediat - o fostă „Alimentară” - a devenit templul artei populare.

„Nimic nu este întâmplător, Dumnezeu face minuni!”, a concluzionat prof. Stoica, amintind cum olarii vâlceni au cucerit până şi Bruxelles-ul, lăsând publicul european fascinat de o artă care se vindea „ca pâinea caldă”.

Moştenirea: Între poezie şi roata olarului

Această punte peste timp a fost completată de viziunea pragmatică a lui Cătălin Mamotă, managerul care a „desenat” timp de un an arhitectura acestui centenar, şi de încrederea în viitorul meşteşugului a Amaliei Boari, şef Serviciu cercetare-valorificare la Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

La Vlădeşti, flacăra nu s-a stins. Familia Violeta şi Eugen Pătru a preluat ştafeta, învăţându-i pe tineri tainele ceramicii albe - acea unicitate pe care Dumitru Şchiopu a intuit-o şi a şlefuit-o o viaţă întreagă.

„Să vizităm meşteşugarii din ţară!”

Mesajul final al evenimentului a fost un îndemn la introspecţie naţională. Înainte de a căuta frumosul peste mări şi ţări, avem datoria de a ne pleca asupra mâinilor pline de lut ale meşterilor noştri. Ceramica de Vlădeşti nu este doar un obiect de decor; este un organism viu, o mărturie a faptului că, atâta timp cât există oameni vrednici, tradiţia nu va fi niciodată o utopie, ci o realitate vibrantă.