#Jina care a îmbogățit cultural #Vâlcea

urmași de «zeleri»* și «grănițeri” (clasele sociale nu se mai deosebeau) au trecut munții - la #Vaideeni, bunăoară

,,ocupaţia principală şi, cum am văzut, aproape unica lor ocupaţie, este păstoritul sau, cum îi zic ei, «oieritu» condiţiunile de teren îi hotărăsc la aceasta”

,,...ei nu practică transhumanţa, cunoscuta caracteristică a păstoritului mărginean” (din Măriginimea Sibiului)

,,...caracteristic păstoritului jinăresc este faptul că gospodarul stînei, mai marele stînei, nu e ciobanul «care nu are altă decît să grizească oi!e», ci femeia, „bacea“ cum se numeşte. „Băci" aveau şi ceilalţi Mărgineni pînă mai acum vre-o 40-50 de ani, azi însă sînt înlocuite cu bărbaţi” (text din 1932 - n. V.S.)

<<

Aşezată în creerii munţilor, la marginea apuseană a „Mărginenimei “ judeţului Sibiu, la o înălţime de aproximativ 1000 m., Jina are una din cele mai pitoreşti posiţii. Împrăştiată pe coastele mai multor dealuri şi văi, cu toate că e în imediata apropiere a crestei munţilor sibieni — care o îngrădesc spre miazăzi — orizontul se deschide larg, dominînd pînă în depărtare întinsul podiş transilvănean, spre Alba-Iulia, Turda, Cluj.

Ca aşezare, Jina presintă o nota particulară. Fiind formată din grupuri de case, numite de ei „vecinătăţi”, nu seamănă nici cu satele răzleţe dela munte, nici cu cele îngrămădite dela cîmpie.

Casele, în general, se pot grupa în doua tipuri:

Casa veche, bătrinească — din bîrne, cu ferestre mici, pe din afară, văruită ori nevăruită, unele eu „privar” numai în faţa uşei, altele cu el întins pe întreaga faţadă — e acoperită cu „şise“ şi nu are horn.

Acoperişul e în formă de piramidă, aproape vertical pentru ca ap a de ploaie ori zăpadă să se scurgă cît mai repede. Cînd casa e aşezată pe „coştiş“ (pantă) partea din spre deal se sprijine direct pe pămînt, iar cea din spre vale pe un fundament de piatră, care formează în acelaşi timp şi păreţii pivniţei.

Casa nouă, făcută din cărămidă ori piatră, cu ferestrele mai mari, e acoperită cu ţiglă şi are horn. Predomină tipul de casă veche.

Atît casele de tip vechi, cît şi cele de tip nou au de obicei două camere. Din „privar“ intri în tindă, din care „tuni" în „casa mare”. Interiorul puţin mobilat: în tindă un pat cumpărat sau făcut de ei, o masă, O „lag'iţă" ori două şi soba; în casa mare o altă masă, iar o „lag'iţă" ori două, „lădoju", lada cu haine şi întreaga bogăţie a casei: „bîdauăle" şi „ştranduri leu eu b riază şi unt, „straiele", lina etc. Icoanele, semn al religioşităţei lor, nu lipsesc nicăeri…

(…)

Deosebirea de clase sociale nu există. Odinioară era insă o puternică distincţie între „grăniţeri“ şi „zeleri”. Grănicerii, acei care au acceptat în trecut să ia armele pentru apărarea graniţei fostei împărăţii austro-ungare, se bucurau de toate drepturile, pe cînd „zelerii“, cei care au refusat şi cărora li s’au adăugat, cu timpul, şi veneticii din alte sate nu aveau nici un drept de proprietate (1).

Spiritul de separatism care-i stăpînia în această privinţă pînă mai acum cîteva decenii (v. text. XXV şi LVIII) azi nu mai există. În tr’un timp relativ scurt, grănicerii s’au amestecat cu jelerii atît de bine încît cei mai mulţi nu-ţi pot spune dacă se trag din unii sau din alţii.

Pe lîngă păstorit, de care vom vorbi mai la vale, locuitorii se ocupă în mică măsură şi cu exploatarea lemnului. Munţii, acoperiţi de păduri bogate în brad, fag etc., le-a r da o bună sursă de cîştig dacă drumuri potrivite le-ar da putinţa să-şi stabilească debuşee de plasare. Lipsiţi de acestea, exploatarea lemnului se face doar în cele cîteva „zoagăre“ aşezate pe valea Dobrei şi Bistrei şi numai pentru nevoile locale (bîrne pentru case, „şjse“ pentru acoperiş etc.).

Agricultura se practică şi ea în măsură cu totul redusă. Solul neproductiv şi altitudinea regiunei nu permit să cultive decît foarte puţină secară, cartofi etc. Fînul le cere însă o muncă încordată, aproape în tot decursul verei.

_________

1 De altfel, această situaţie de favorisare a unora faţă de alţii nu era decît o nouă întărire a stărei de pe timpul luptelor religioase eu prilejul unirei dela 1700; v. Dr. II. Puşcariu, I. Luppaș, S. Dragomir etc., Contribuțiuni istorice privitoare la trecutul Românilor de pe pămîntul crăiesc; S. Dragomir, Istoria desrobirei religioase a Romînilor din Ardeal în sec. al XVII-lea. Vezi în această privinţă si text. CXXIV, CXXVIII.

Neputînd suporta această situaţie, mulţi dintre ei au trecut Carpaţii în ţară, mărind numărul celor plecaţi mai înainte din causa persecuţiunilor religioase; în april 1931, trecînd prin Vaideeni jud. Vîlcea, am găsit acolo bătrîni care-şi aduc aminte că părinţii lor au fugit din Jina ca să nu facă armată; am găsit de altfel chiar numele de Jinaru la multe familii din Vaideeni. v. și C. Erbiceanu, Vieața lui Naum Rîmniceanul, discurs de recepție la Acad. Rom. 1900, 7.

____________

Ocupaţia principală şi, cum am văzut, aproape unica lor ocupaţie, este păstoritul sau, cum îi zic ei, „oieritu“ (2).

Condiţiunile de teren îi hotărăsc la aceasta. Munţii bogaţi în păduri şi păşuni mănoase fac, dar mai ales au făcut, rentabil păstoritul. Împrejurări cărora din causa lipsei de documente istorice nu le putem da totdeauna explicaţia satisfăcătoare— deşi vom încerca-o mai spre sfîrşit — au făcut ca păstoritul din Jina să ne ofere un aspect diferit mult de al celorlalţi Mărgineni. De pildă, ei nu practică transhumanţa, cunoscuta caracteristică a păstoritului mărginean.

Nici un document, nici o descriere, nici un studiu, nici o povestire batrînească nu confirmă, în trecut ca şi azi, existenţa transhumanţei; povestirile bătrînilor ne spun chiar că ei nu au cunoscut-o (v. text. XLVIII). Ei nu treceau cu turmele lor Carpaţii ca să caute păşuni pe întinsele şesuri ale Bărăganului, Dobrogei etc. (. În urma faptului de a se fi supus dominaţiunei austriace pentru apărarea graniţei, au primit moşii întinse şi munţi numeroşi (v. text. CXXIV), aşa că nu simţiau lipsa păşunilor care să-i facă să colinde locuri din regiuni îndepărtate. Rar, foarte rar, cînd iernile erau cu totul aspre şi lungi, iar verile erau secetoase şi nu-şi puteau face fîn din belşug, ei îşi duceau turmele pe valea Secaşului, Mureşului şi a Tîrnavelor la „tomnat” ori „primăvărat”; încolo vara îşi cresc oile în munţii din apropiere, iar iarna le ţin cu fînul făcut în jurul satului sau al colibilor.

___________

1 Nu ne oprim asupra uneltelor pe care femeia le întrebuinţează la tesut, tors, urzit etc.; sînt aproape identice, atît ca formă cît şi ca nu¬miri, cu cele din celelalte ţinuturi romîneşti. De altfel, din punct de vedere dialectologie se vor putea urmări în Glosar.

2 Prin oierit nu trebue să înţelegem numai creşterea propriuzisă a oilor, ci şi a vitelor, cailor, porcilor, toate îndeletnicirile ce se leagă de păstorit.

3 Dacă totuşi găsim familii jinăreşti în Vechiul Regat (la Corbii de Piatră, Vaideeni), aceasta se datoreşte, cum am văzut (pag. 303), altor cause…>>

Sursă selecție:

D. ȘANDRU ȘI F. BRÂNZEU/ «PRINTRE CIOBANII DIN JINA» în «GRAI ȘI SUFLET/ REVISTA „INSTITUTULUI DE FILOLOGIE ȘI FOLKLOR“ PUBLICATĂ DE OVID DENSUSIANU», BUCUREȘTI Atelierele SOCEC & Co., S. A. 1931-1932.

Primele douăsprezece capturi de ecran alăturate sunt poze, următoarele șaisprezece sunt pagini de conținut; conținutul include și imaginile, selectate distinct ca poze.

Textul (ne) este f. greu spre imposibil de redat ca atare (cf. alfabetului modern - și-ar pierde f. mult și din expresivitate/ autenticitate, mai ales în privința regionalismelor), prin urmare îl putem lectura în *.jpg (o pagină de revistă se încadrează perfect chiar și într-un ecran de telefon).

_______________

*,,Jeler este numele dat în Evul Mediu țăranilor fără pământ sau cu pământ puțin din Transilvania, care munceau pe moșiile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor. Jelerii mai purtau denumirile de contractualiști, curaliști sau taxaliști.”

Conscripțiile dicale, care erau făcute pentru perceperea impozitului regal, luau ca bază de calcul „poarta” (sesia), indiferent de numărul familiilor care trăiau și gospodăreau o singură poartă. Acest obicei se baza pe dispoziția regilor angevini, încă din 1342, modificate in 1411 de către regele Sigismund de Luxemburg și apoi de regele Matia Corvin 1467 și 1487, care a încercat să modifice darea regală în raport cu numărul familiilor. Potrivit acestor modificări, slugile și săracii erau scutiți de această taxă, în schimb jelerii, dacă dispuneau de pământ sau vii, erau și ei supuși impozitului regal.”

_____________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #ramnicuvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #canteceleoltului #Bibliotecavirtualaaautorilorvalceni #bvaav #Origini #memorialistica #etnologie #etnografie #corespondență #Traditii #JudețulVâlcea #ungureni #Vaideeni #Babeni #Ciofrângeni #Jina #Sibiu #Marginime