1. Liberalii şi presa de partid
Ziarul Viitorul Vâlcei face parte dintr-un lanţ de publicaţii ale Partidului Naţional-Liberal, scoase prin organizaţiile sale judeţene, ca instrumente de propagandă în rândul alegătorilor. Aşa cum arată articolele-program ale acestor ziare, ele erau concepute şi se adresau îndeosebi votanţilor de la sate, care erau mai mulţi din punct de vedere numeric, dar şi mai ataşaţi tradiţional de Partidul Naţional-Ţărănesc, eternul rival al PNL, pe scena politică românească. De aici, şi polemicile înverşunate duse împotriva ţărăniştilor şi, foarte rar, împotriva altor partide, doar câteva articole răzleţe din ziarul vâlcean având în centrul atacurilor de presă pe averescanii din Partidul Poporului, pe georgiştii din aripa dizidentă a PNL condusă de George Brătianu, până la reîntregirea lor în partidul mamă – PNL, sau pe noul partid “Totul pentru ţară”, înfiinţat de Corneliu Zelea-Codreanu, sub conducerea generalului Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, pentru participarea la alegeri parlamentare.
În general, însă, conform indicaţiilor date de la centru,
ziarele PNL din ţară, apărute după 1919, au adăugat la titlul Viitorul şi
un nume care să arate fără echivoc organizaţia judeţeană editoare. Astfel, se
vor tipări: Viitorul Argeşului (1921), Viitorul Dâmboviţei (1921), Viitorul
Făgăraşului (1922), Viitorul Fălticenilor (1923), Viitorul
Gorjului (1921), Viitorul Mehedinţului (1921), Viitorul
Muscelului (1921), Viitorul Prahovei (1919), Viitorul
Putnei (1921), Viitorul Rîmnicului (1921), Viitorul Romanaţiului (1921), Viitorul
Romanului (1920), Viitorul Silistrei (1920), Viitorul
Sucevei (1919) 2. Niciuna din aceste publicaţii
nu va cunoaşte însă longevitatea ziarului Viitorul Vâlcei, care va
apărea, cu unele mici întreruperi, din 1920 până în 1938.
Cât priveşte alegerea lui Duca de a conduce ziarul Viitorul
Vâlcei, trebuie amintit că acesta se dovedise un publicist redutabil
încă din anii studenţiei, fiind colaborator la prestigiosul cotidian Universul, ca
şi la revista Viaţa românească. De altfel, el venea după ce
lucrase deja ca director al oficiosului liberal Viitorul, între
1914-1918, şi căpătase experienţă managerială în presă.
2. Coordonate tehnice de redactare şi tipărire
În atari condiţii, scoaterea unui ziar propriu a devenit
pentru PNL Vâlcea o cerinţă obligatorie pentru viitoarele succese politice.
Astfel, primul număr al ziarului Viitorul Vâlcei, subintitulat
„Foae pentru popor a Partidului Naţional-Liberal din Jud. Vâlcea”, apare la
Râmnicu-Vâlcea, într-o zi de duminică, 10 octombrie 1920, în 4 pagini, format
mare 48 x 32 cm, dar nu atât de mare precum rivalul său, Secera,
care avea dimensiuni uriaşe: 63 x 42 cm 5. Poate de
aceea, conducerea ziarului a simţit nevoia ca, în nr. 2 din 17 octombrie 1920,
să-şi anunţe în mod expres cititorii că „de la numărul viitor ziarul nostru îşi
va înmulţi coloanele şi-şi va mări formatul”. Acest lucru nu se va petrece însă
decât parţial, în sensul că doar numărul coloanelor se va mări de la patru la
cinci, începând cu nr.3 din 24 octombrie 1920, în schimb oglinda paginilor şi
formatul ziarului au rămas aceleaşi până la ultimul număr din 1 februarie 1938.
La 1 iulie 1929, îşi schimbă subtitlul în “Gazeta Partidului
Naţional-Liberal din judeţul Vâlcea”, iar în decembrie 1932,
înlocuieşte cuvântul „gazeta” cu „organ”. Conceput
iniţial ca un săptămânal, de la 8 ianuarie 1927, devine bilunar, iar la 1 iulie
1929, precizează chiar şi datele de apariţie: 1 şi 15 ale fiecărei luni.
Desigur că varii cauze, între care, în primul rând, lipsa unui colectiv de
redacţie profesionist, vor duce la multe apariţii neregulate încă din aprilie
1922. Astfel, dacă anul I, numerotat, în continuare, din 10 octombrie 1929 până
în 9 octombrie 1921, va avea 52 de apariţii, anul II (16 oct. 1921 – 12 nov.
1922) va avea doar 27 de numere. De la anul III se trece la numerotarea în
limitele duratei calendaristice anuale, adică se începe cu nr.1 din 7 ianuarie
1923 şi se încheie cu nr. 30 din 29 noiembrie 1923.
Primul nr. din anul VIII – 1929 va apărea abia la 1 iulie,
iar anul XI - 1932 va avea un singur număr, datat 1 decembrie. În următorii doi
ani, 1933-1934, ziarul nu apare. Abia în 1935, la 23 iunie, se tipăreşte un nou
număr din Viitorul Vâlcei, “număr închinat lui I. G. Duca cu
prilejul dezvelirii monumentului” acestuia în Parcul comunal din
Râmnicu-Vâlcea, în semn de omagiu şi aducere aminte a celui care a fost mulţi
ani şeful liberalilor vâlceni. Întregul număr cuprinde amintiri, evocări şi articole
despre personalitatea marelui om politic, fotografii ale Culei de la
Măldăreşti, cumpărată de Duca şi în care locuia acesta când venea în Vâlcea,
precum şi a Bisericii din Urşani-Horezu, unde a fost înmormântat. De remarcat
că acestea sunt singurele fotografii, de tip reportaj, publicate
de ziar în istoria sa, restul fiind
doar fotografii-portret ale diverselor personalităţi liberale.
Numărul paginilor va fi, în general, de patru, dar, în
anumite momente, când existau evenimente deosebite, precum congrese ale
partidului, alegeri locale sau parlamentare, adunări populare la care luau
cuvântul o serie de fruntaşi ai partidului şi se reproduceau discursurile
acestora, ziarul putea avea şi şase pagini, ori chiar zece ca la nr. 12-13
dublu, din 15 dec. 1929-1 ian. 1930. Preţul per număr creşte anual, de la 50 de
bani în 1920, la 3 lei în 1932
Aşa cum se menţionează pe frontispiciul nr. 1, din 10
octombrie 1920, ziarul apare “sub conducerea unui comitet”, cu toate că, din
ianuarie 1923, îşi va alătura şi numele unui director. Primul Comitet de
direcţiune anunţat la p. 3 este compus dintr-un lung şir de personalităţi
liberale vâlcene (peste 20): avocaţi, profesori, învăţători, preoţi,
comercianţi, doctori din mai toate localităţile judeţului în care membrii PNL
erau majoritari. O asemenea structură managerială era greu de reunit, greu de
funcţionat, de aceea, deşi nu apare printre aceştia, este de la sine înţeles că
adevăratul conducător al ziarului este preşedintele PNL Vâlcea, I. G. Duca,
semnatarul articolului-program al publicaţiei. El va conlucra cu membrii
Comitetului de redacţie: pr. P. Partenie, profesor, Nicolae S. Ionescu,
profesor şi avocat, şi I. Bădescu, institutor.
Manuscrisele, se anunţă tot pe frontispiciul ziarului, se
strâng în str. Traian nr. 99, la N. S. Ionescu, care este numit când redactor,
când secretar de redacţie, la 16 iulie 1922, şi, de la 7 ianuarie 1923, fiind
menţionat ca director, până la 11 februarie acelaşi an, când este înlocuit de
Vică Georgescu. De la nr. 5/2 mai 1926, apare ca redactor I. Nicolescu, cu
intermitenţe până în 1935, iar la unicul şi ultimul număr al ziarului din 1938
este trecut ca redactor responsabil Tică Ştefănescu.
Redacţia şi administraţia se află mai întîi acasă la
avocatul N. S. Ionescu, în str. Traian nr.99, după care se mută în localul
tipografiei din str. Col. Apostol Dumitrescu nr. 4, apoi la Banca de Scont
Râmnicu Vâlcea şi, în final, în str. Traian nr.88. Ziarul s-a imprimat numai la
Tipografia „Viitorul Vâlcei” S.A.R., doar nr.3/1929 fiind scos la Tipografia
„Gutenberg”.
3. Înfiinţarea S. A. “Viitorul Vâlcei”
O atenţie specială s-a acordat creării şi consolidării unei
întreprinderi de presă solide în jurul ziarului Viitorul Vâlcei, care
să-i asigure acestuia independenţă economică şi editorială. În acest sens, la
23 octombrie 1920, deci la numai două săptămâni de la apariţia noii publicaţii,
Tribunalul Vâlcea – Secţia I – consfinţea constituirea Societăţii
anonime „Viitorul Vâlcei” pentru industria artelor grafice. Aceasta îşi
propunea ca, pe lângă lucrări de tipografie, să înfiinţeze şi o casă de
editură, unde să se tipărească lucrări de popularizare a ştiinţelor, de
educaţie cetăţenească, de gospodărie rurală, devenind astfel „focarul unei
mişcări culturale”, de care judeţul avea mare nevoie 6.
Membrii fondatori sunt, în primul rând, fruntaşii
organizaţiei vâlcene a Partidului Naţional-Liberal, dar şi comercianţi şi
întreprinzători locali: I. G. Duca, Gr. Procopiu, I. Niculescu, N. Budurescu,
G. Ştefănescu, M. Puţureanu, P. C. Hanciu, N. S. Ionescu, Victor Petrescu, Gh.
Ştefănescu şi Tică Ştefănescu, avocaţi, G. Fulgulescu, V. Săndulescu, Al. D.
Presbiterianu, Al. Predovici şi Al. T. Aslan.
La tipografia S. A. „Viitorul Vâlcei”, vor apărea multe
cărţi şi broşuri, între acestea şi studiul Scumpirea traiului, pe
care autorul Grigore Procopiu l-a publicat în 12 numere consecutive ale
ziarului Viitorul Vâlcei, de la nr. 6/14 nov. 1920, până la
nr. 17/30 ian. 1921.
4. Probleme privind libertatea presei
Apariţia ziarului Viitorul Vâlcei s-a făcut
la începutul unei perioade de mare avânt al presei interbelice. La 14
ianuarie 1920, tocmai fuseseră ridicate printr-un decret 7 atât
starea de asediu, cât şi cenzura, impuse în august 1916, în timpul Primului
Război Mondial. Se scotea, practic, presa de sub jurisdicţia tribunalelor
militare şi se revenea la regimul juridic mai permisiv al Legii Presei,
din 1862, şi al Constituţiei din 1866.
De aceea, orice atingere adusă libertăţii presei era imediat
semnalată de liberali în gazeta lor. Cât s-au aflat la putere, nu au existat
incidente de acest gen. După ajungerea ţărăniştilor la guvernare, în toamna lui
1928, ele încep să apară atât în ţară, cât şi în judeţ. Reluând o ştire din
ziarul central Viitorul, nr. 2, din 15 iulie 1929, al
publicaţiei vâlcene deplânge confiscarea de către ţărănişti a ziarului Epoca (nr.
din 10 iunie) şi a gazetei sibiene Lumina satelor (cu o
săptămână înainte). În nr. 4 din 15 aug. 1929, se dă ştirea că primarul
Lăzărescu, de la Ocnele-Mari, a ordonat să fie arestaţi toţi cei care
citesc Viitorul Vâlcei, la 1 sept. 1929, este anunţată
interzicerea ziarului la Beneşti, iar o lună şi jumătate mai târziu se dă
publicităţii informaţia că, “prin fiţuica lor, şefii ţărănişti ameninţă cu
Parchetul pe cei care scriu la gazeta partidului nostru” 8.
Problema relaţiilor presei cu puterea revine puternic în
1930, când se încearcă o înrăutăţire a regimului juridic al presei printr-o
lege care dorea să asigure liniştea populaţiei şi să elimine articolele
alarmiste sau pregnant negative, dar şi în 1931, când, în nr. 8, din 20
aprilie, se publică mai multe selecţiuni din articolele publicate în ziarele
“Ordinea”, “Universul” şi “Adevărul” despre problemele pe care le creează
ziariştilor noul guvern condus de Nicolae Iorga.
5. Politici liberale reflectate în presă
Presa românească interbelică şi, cu atât mai mult, presa de
partid, traversează în această perioadă, ca şi România întregită, mai multe
etape, pe care încearcă să le reflecte cât mai veridic în diverse materiale
publicistice. Ziarul Viitorul Vâlcei, ca organ al Partidului
Naţional-Liberal din judeţul Vâlcea, urmăreşte să fie nu doar o oglindă a
implementării politicilor liberale în teritoriu, ci şi un catalizator al
energiilor liberale pentru dezvoltarea societăţii în ansamblu.
O primă etapă este 1919-1922, când accentul se pune pe
reorganizarea instituţiilor administrative ale ţării în noile graniţe ale
României Mari şi reluarea activităţii sociale şi politice în contextul
resimţirii distrugerilor provocate de Primul Război Mondial. Ziarul Viitorul
Vâlcei păstrează încă vie amintirea eroismului ostaşilor români, prin
publicarea unei bogate colecţii de poezii populare despre război, a unor proze
şi amintiri ale unor foşti combatanţi, dar şi a unor articole mobilizatoare (Furtuna
se potoleşte, nr.5/7 nov. 1920; Mormintele prizonierilor
noştri în străinătate, nr. 9/6 dec.1920; Balada
războiului, nr.18/6 febr. 1921).
1922-1928 – este perioada dezvoltării relative, care
coincide cu epoca marilor succese liberale, când România îşi reface potenţialul
economic, producţia industrială şi agrară creşte treptat şi se încheie procesul
de unificare în plan politic şi economic. Vechile şi noile programe politice
liberale cuprind: doctrina “prin noi înşine”, organizarea statului naţional
unitar român, apărarea drepturilor individului şi ale familiei, garantarea şi
consolidarea proprietăţii private, protecţia securităţii naţionale, accesul
liber şi egal la educaţie, instaurarea şi dezvoltarea unui regim democratic în
România.
Pentru implementarea ideilor sale, PNL are nevoie de ordine
şi disciplină, nu numai din partea populaţiei urbane şi rurale, ci şi din
partea propriilor membri de partid. De aceea, ziarul vâlcean va fi plin de
anunţuri şi comunicate ale organizaţiei liberale judeţene, de articole care
analizează modul cum trebuie puse în practică politicile guvernului liberal,
avantajele acestor politici faţă de cele ale rivalilor lor ţărănişti. Un
comunicat ultimativ al lui I. G. Duca, preşedintele organizaţiei naţional-liberale
din Vâlcea, tipărit cu litere de-o şchioapă pe întreaga pagină 1 a nr.2/26 ian.
1926 al ziarului Viitorul Vâlcei,denotă hotărârea şi intransigenţa
conducerii liberale de a face ordine în propria ogradă, amendarea drastică a
încălcării disciplinei de partid: “Aduc la cunoştinţa tuturor membrilor PNL din
jud. Vâlcea că toţi cei ce nu vor urma, fără rezerve, hotărârile luate de
Direcţia Partidului, vor fi consideraţi ca nemaifăcând parte din organizaţia
naţional-liberală din Vâlcea şi că se vor lua faţă de ei măsurile prevăzute de
statute”.
Urmează marea criză economică din anii 1929-1933,
caracterizată prin inflaţie, şomaj, pauperizare, criză ce a afectat toate
sectoarele vieţii economice. Urcaţi la putere în locul liberalilor,
naţional-ţărăniştii acţionează după sloganul “porţilor deschise”, dar nu obţin
rezultatele scontate. Prin urmare, numeroasele falimente şi concedieri,
sărăcirea ţăranilor prin ruinarea a mii de gospodării rurale, amplificarea
şomajului, mişcările de revoltă, reprimate cu asprime (Lupeni, 1929; Griviţa,
1933), dau prilejul liberalilor de a-i ataca cu virulenţă pe ţărănişti în
presă. Iată câteva titluri edificatoare de astfel de articole publicate
în Viitorul Vâlcei: Din afacerile urâte ale partidului
ţărănist, Cum risipesc ţărăniştii avutul ţării şi Politicianizarea
comisiilor de bacalaureat (toate în nr.1/1 iulie 1929), Falimentul
Naţional-Ţărăniştilor (nr.3/1 1ugust 1929), Semănătorii de
vânt (despre greva minerilor, nr. 4/15 aug. 1929), Jaf, jaf şi
pustiu (nr.5/1 martie 1931).
În 28 decembrie 1930, I. G. Duca este ales preşedinte al
PNL, în locul lui Vintilă Brătianu, decedat cîteva zile mai înainte. El va
intensifica imediat vasta campanie de răsturnare a guvernului ţărănist anunţată
la adunarea generală liberală de la Caracal, din 1 august 1929, (nr. 5/1
sept.1929) şi, în ciuda convingerilor proprii, va fi nevoit să facă
numeroase compromisuri regelui Carol al II-lea. Drept urmare, este desemnat
prim-ministru, la 14 noiembrie 1933. Ostil oricăror mişcări extremiste şi
anarhice, la nici o lună, a dizolvat Garda de Fier şi a ordonat arestarea
imediată a tuturor legionarilor, măsură care i-a adus sfârşitul tragic, fiind
ucis de un comando legionar pe peronul gării din Sinaia, la 29 decembrie 1933.
Despre perioada 1934-1938, perioada relansării economice a
României, datorită revenirii liberalilor la putere, între 1933-1937, care duc o
politică protecţionistă şi de intervenţia statului în economie, avem puţine
date din ziarul vâlcean, căci după asasinarea lui I. G. Duca, Viitorul
Vâlcei dispare până la 23 iunie 1935, apoi apare cu mari intermitenţe.
Ultimul număr este cel din 1 febr.1938, când articolul de fond Sus
inimile (despre întregirea PNL, prin revenirea lui Gh. Brătianu şi a
prietenilor săi), este semnat de Nicolae Budurescu 9,
fost deputat, subsecretar de stat şi şef de cabinet al lui I. G. Duca, cel care
preluase conducerea organizaţiei judeţene PNL şi implicit a ziarului.
6. Ion G. Duca şi noua doctrină liberală
Ion Gheorghe Duca (n. 20 decembrie 1879 - m. 29
decembrie 1933, Sinaia) a fost unul dintre cei mai străluciţi oameni politici
români, teoretician de elită al liberalismului românesc. El a avut o ascensiune
politică fulminantă, devenind în scurtă vreme deputat (1907), ministru
(1914-1928), preşedinte al PNL (1930) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri
(1933). A fost ani la rând preşedintele organizaţiei judeţene Vâlcea a PNL, el
ataşându-se sufleteşte de aceste locuri, unde a venit pentru prima dată în 1902,
când a fost numit ajutor de judecător la Ocolul Vâlcea, Plasa Horezu, pentru
câteva luni. A fost ales deputat de Vâlcea de cinci ori, iar la cula sa de la
Măldăreşti, cumpărată în 1910, vin, în mai multe rânduri, Regina Maria (vezi
nr.33/22 mai 1921), Principele Carol al II-lea (vezi nr.11/16 aug. 1925),
ziarişti şi politicieni români şi străini.
Primele idei ale noii doctrine liberale elaborate de I. G.
Duca se regăsesc în articolul-program semnat de el în nr.1/10 octombrie 1920 al
ziarului Viitorul Vâlcei:
“Scopul acestui ziar este de a răspândi în ţărănimea
vâlceană credinţele Partidului Naţional-Liberal.
Partidul Naţional-Liberal este acela căruia ţărănimea îi
datoreşte toate îmbunătăţirile ce s-au adus până astăzi soartei ei. Exproprierea,
de pe urma căreia se împroprietăresc acum atâţia săteni; Votul obştesc,
de pe urma căruia puterea politică a trecut de la câţiva în mâinile poporului
întreg. (…)
“Viitorul Vâlcei” se va strădui deci să răspândească în
ţărănimea vâlceană adevărul şi lumina.
O va face fără patimă şi fără atacuri personale. Toate
părerile nepărtinitoare le va primi şi le va discuta în chip cinstit, fiindcă
aşa înţelege să facă în regimul votului obştesc educaţiunea cetăţenească.
Insultele, ori de unde vor veni, le va respinge cu dispreţ. Ele sunt armele de
luptă ale unor vremuri ce trebuie să înceteze.
Pe lângă aceasta, ziarul nostru, având să slujească toate
interesele generale ale judeţului Vâlcea, cere cititorilor lui să-i semnaleze
deosebitele nevoi şi revendicări ale populaţiei rurale. Rugăm pe toţi oamenii
de bună-credinţă să comunice ziarului nostru şi nedreptăţile ce se fac şi
îmbunătăţirile ce se reclamă. Pe toate le vom cerceta şi apăra, nu într-un
sprijin meschin de partid, ci cu sincera grijă a binelui obştesc.
De asemenea, “Viitorul Vâlcei” va da ţărănimei sfaturi de
tot felul în privinţa agricultueii, a creşterii vitelor, precum şi îndrumări
higienice.
O viaţă politică nu poate izvorî decât dintr-o ţărănime
economiceşte şi trupeşte puternic organizată. Cine urmăreşte una, trebuie prin
urmare să pregătească şi pe cealaltă.
Va căuta să cultive şi sufletul ţărănimei prin întărirea
prestigiului şcoalei şi bisericii”.
Alegerea ţărănimii ca public-ţintă al noii publicaţii
liberale vâlcene nu era una întâmplătoare. Bun cunoscător al realităţilor
politice din ţară şi judeţ, I. G. Duca ştia că grosul alegătorilor se află la
sate, în cele 128 de comune rurale, nu la oraş, în cele doar trei comune
urbane. Astfel, “recensământul populaţiei efectuat în decembrie 1912
evidenţiase o populaţie de 231.572 de locuitori, din care 210.308 trăiau în
mediul rural, 9.603 în capitala judeţului, celelalte comune urbane, Drăgăşani
şi Ocnele Mari, având 6.709 şi, respectiv, 4.942 de locuitori” 10.
Pe de altă parte, şeful liberalilor vâlceni avea încă vie în memorie lupta
electorală din luna mai în care Partidul Naţional-Liberal s-a confruntat dur cu
reprezentanţii unor partide politice care aveau foarte mulţi aderenţi şi
simpatizanţi printre ţărani, precum Partidul Conservator Democrat, partidul
Ţărănesc sau Partidul Poporului 11. Acesta din urmă avea
chiar să câştige alegerile, având un puternic vector de propagandă în
conducătorul partidului, generalul Alexandru Averescu, “eroul de la Mărăşti”
din Primul Război Mondial, extrem de iubit de “talpa ţării” care luptase sub
comanda sa şi care îl considera drept izbăvitorul neamului 12.
În atari condiţii, I. G. Duca îşi propune să facă din
“Viitorul Vâlcei” cu adevărat o “tribună liberă” a populaţiei de la sate,
îndeosebi a preoţilor şi învăţătorilor În plan
publicistic, cele două categorii profesionale vor fi număr de număr în atenţia
cititorilor, fie prin numeroasele informaţii privind activitatea acestora în
comunele unde trăiesc, fie prin atragerea lor în rândul colaboratorilor
ziarului şi tipărirea corespondenţelor lor. Sunt publicate chiar articole-apel
către aceştia de I. G. Duca (Către preoţii şi învăţătorii vâlceni,
24 oct. 1920) şi învăţătorul I. Popescu-Zătreni (Către învăţători, 28
nov. 1920, 1 sept. 1929, 15 sept. 1929, 1 nov. 1929), iar preotul Ioan N.
Dărvărescu din comuna Oteşani încearcă să lămurească pe cititori De ce
majoritatea învăţătorilor şi preoţilor sunt liberali (26 dec. 1920).
În articolele publicate în ziar se face deseori referire la
realizările liberalilor în perioadele cât s-au aflat la guvernare, la măsurile
luate de aceştia în favoarea celor mulţi şi năpăstuiţi. În chiar
articolul-program din nr.1/10 dec. 1920 se aduce aminte exproprierea, cea mai
radicală reformă agrară din Europa de Răsărit, prin care a fost împărţită la
ţărani 66 % din suprafaţa arabilă deţinută de moşieri, , cât
şi votul obştesc, “de pe urma căruia puterea politică a trecut de
la câţiva în mâinile poporului întreg”. România devine astfel o ţarã a
micilor proprietari, iar moşierimea, reprezentată în Parlament de Partidul
Conservator (Partide cari se duc, nr.28/17 apr. 1921), dispare
curând din peisajul social, ceea ce face ca PNL să aibă ca principal adversar
electoral şi la guvernare Partidul Ţărănesc, devenit Partidul
Naţional-Ţărănesc, prin unirea la 10 octombrie 1926 cu Partidul Naţional. De
aceea, paginile ziarului Viitorul Vîlcei vor fi pline de
atacuri aproape zilnice, polemici şi pamflete la adresa ţărăniştilor.
I. G. Duca începe să-şi manifeste veleităţile de teoretician
al politicii româneşti încă din primele numere ale ziarului Viitorul
Vâlcei. Astfel, în nr.2 din 17 octombrie 1920, într-un articol de fond
intitulat Ce vrem, el identifică cinci “temelii” pe care ar trebui
edificată România în noua viziune doctrinară a PNL. Rezumate, acestea ar fi:
1. monarhia (“Vrem ca România întregită să fie un stat
monarhic”), 2. naţionalismul (“să fie un stat naţional, adică
un stat în care românul să fie stăpân în casa lui, iar nu străinul”), 3. democraţia (“să
fie mai presus de toate un stat democratic, deoarece avem convingerea că numai
democraţia poate asigura în vremurile noastre fericirea popoarelor”), 4. ordinea (“să
fie un stat în care să domnească ordinea, fiindcă ştim din istoria tuturor
popoarelor că fără ordine nu poate fi nici libertate, nici progres”), 5. armonia
socială (“să fie un stat în care între deosebitele straturi sociale să
stea înfrăţirea, spiritul de dreptate şi dorul de împăciuire, fiindcă numai
astfel poate să fie viaţă paşnică şi viitor fericit.”).
Ca teoretician al liberalismului, I. G. Duca va afirma trei
ani mai târziu că „liberalismul reprezintă singura idee de progres, care nu
înseamnă salturi şi nici violenţe, ci o mişcare organizată în cadrul
proprietăţii individuale, realizată prin ordine, democraţie, naţionalism şi
armonie socială” 13.
După cum se vede, din gândirea iniţială din urmă cu trei ani
lipseşte acum conceptul de “stat monarhic”. Aceasta pentru că aventurile
mondene ale viitorului rege Carol al II-lea – precum căsătoria în secret cu
Zizi Lambrino la Odessa în 1918, naşterea unui copil nelegitim în 1920 sau
afişarea în public după 1925 cu noua sa metresă Elena Lupescu - nu erau agreate
de sobrul liberal. Deşi era un monarhist, Duca va accepta cu greu, ca şi
ceilalţi liberali, restauraţia, adică reîntoarcerea lui Carol al II-lea pe
tron, şi va colabora cu acesta doar din raţiuni politice. Singura referire
pozitivă la el apare în articolul Căsătoria principilor noştri (nr.21/27
febr. 1921), când se exprimă speranţa că unirea dintre Carol al II-lea şi
Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, va aduce linişte şi prosperitate
românilor.
7. Ziarul – oglindă fidelă a societăţii vâlcene
Numerele din ziarul Viitorul Vâlcei, apărute
în anul 1920, primul din lunga sa existenţă, se conformează întru totul
dorinţelor exprimate de patronul spiritual şi politic al publicaţiei, exprimate
în articolul-program al acesteia. Patru rubrici permanente, intitulate
“Educaţiunea cetăţenească”, “Tribuna liberă”, “Higiena” şi “Cooperaţie şi
gospodărie rurală”, supun atenţiei cititorilor din mediul rural subiecte menite
să-i ajute în înţelegerea mai exactă a problemelor social-politice ale
societăţii româneşti din acea vreme, ca şi în adoptarea unui mod de viaţă
sănătos, în închegarea unor gospodării ţărăneşti puternice, bazate pe
cultivarea corespunzătoare a pământului, pe creşterea vitelor şi pe înţelegerea
foloaselor cooperaţiei. Iată câteva titluri semnificative: Foloasele
animalelor şi Frigurile sau malaria (nr.1/10 oct.
1920), Învăţătorul ca făuritor al sufletului naţional, Câteva cuvinte
despre începutul cooperaţiei în România şi Blenoragia (nr.2/17
oct. 1920), Cum să îngrijim vitele (nr.3/24 oct.1920), Lupta
contra tuberculozei (semnat dr. Diţulescu şi continuat în vreo trei
numere) şi “Surtucarii” (despre orăşenii care ar trăi mai uşor
decât cei de la ţară) (nr.5/7 nov. 1920), Cum să ţinem locuinţa (nr.7/21
nov.1920), Munca de iarnă a plugarului şi Despre
legi (nr.8/28 nov. 1920), Îngrăşămintele şi Blenoragia (nr.9/6
dec. 1920), Întovărăşiri (nr.10/12 dec. 1920), Politică
şi partide politice (de învăţător C. Mărgineanu) şi Cum se
întocmeşte o gospodărie (nr.11/19 dec. 1920), Igiena în
şcoală şi Întreţinerea butoaielor goale (nr.12/26
dec. 1920).
Ca oglindă fidelă a societăţii vâlcene interbelice, cu
aspectele pozitive şi cu cele negative, cu starea de spirit, dar şi cu
problemele specifice cu care se confrunta, Viitorul Vâlcei a
prezentat cititorilor săi multe informaţii utile despre partidele aflate la
putere sau în opoziţie, despre activitatea autorităţilor locale, despre
evenimentele economice, sociale şi culturale mai deosebite, despre campaniile
electorale şi modul de desfăşurare a alegerilor. Sunt publicate şi articole
despre două categorii profesionale – muncitorii şi funcţionarii – pentru care
PNL începea să manifeste un interes tot mai mare, intuind că aceştia vor
constitui în viitor o masă de alegători importantă (Chestia
funcţionarilor, nr.6/14 nov. 1920; Muncitorii se
trezesc, nr.7/21 nov. 1920). Nu sunt uitate nici problemele de
politică externă: Succesele României la Lausanne (nr.1/7 ian.
1923), Academia de Drept Internaţional de la Haga (nr.25/9
sept. 1923), Flota aeriană sovietică (nr.26/23 sept. 1923).
Ziarul are la început două rubrici informative: Ştiri
din ţară şi Ştiri din judeţ, alimentate cu noutăţi
transmise de organizaţiile liberale din judeţ, de unde şi subiectivitatea lor,
fiind preponderent anti-ţărăneşti. Mai există rubrici intitulate Cutia
cu scrisori sau Plângeri de la săteni. Sunt publicate
frecvent opinii ale unor învăţători şi preoţi de la sate, care devin aproape
colaboratori permanenţi.
Treptat, oferta publicistică a ziarului se diversifică, dar
nu ca la Îndrumarea Vâlcei, de exemplu, ziar independent care apare
din 1927 până în 1941 şi în care găseşti o mare deschidere către literatură,
muzică, artă, spectacole, către viaţa mondenă. În Viitorul Vâlcei se
strecoară totuşi, din când în când, şi ştiri din afara sferei politice: despre
acţiuni caritabile pentru orfanii de război (nr.21/27 febr. 1921), despre al
doilea concurs de auto-turism în care participanţii trec prin Rm.Vâlcea şi
despre un aeroplan care aterizează cu acest prilej pe câmpul cu sonde de la
Govora-sat (nr.17/3 iunie 1923), despre accidente de automobil (nr.4/3 aug.
1924), despre desfiinţarea muzicii Batalionului I Jandarmi din Drăgăşani
(nr.3/1 aug. 1929), despre Escursiunile Liceului “Al. I. Lahovari”,
nr.6/15 sept.1929).
Moartea neaşteptată a preşedintelui PNL, Vintilă I. C.
Brătianu, în seara zilei de 22 decembrie 1930, la conacul moşiei sale din
comuna Mihăeşti-Vâlcea, este reflectată pe larg într-un număr special al
ziarului Viitorul Vâlcei din 15 ianuarie 1931. Este publicat
un lung şi emoţionant reportaj despre miile de cetăţeni, care au însoţit
cortegiul funerar până la gara Govora, de unde rămăşiţele pământeşti ale
fostului şef al liberalilor au fost transportate cu un tren special spre
lăcaşul de veci de la Florica-Argeş. În jurul sicriului, aşezat pe un afet de
tun de ofiţeri ai Regimentului 2 Vâlcea, s-au adunat aproape 200 de comercianţi
din Rm.Vâlcea şi peste 3000 de săteni din judeţ, în fruntea cărora mergeau 200
de călăreţi cu drapele tricolore cernite. Impresionanta desfăşurare de forţe
reflectă atât puterea organizaţiei liberale locale, cât şi spiritul
organizatoric deosebit al şefului acesteia, I. G. Duca.
Se poate ca toate acestea să fi contat şi ele în alegerea sa
de către Comitetul Central al PNL, la 28 decembrie 1930, ca nou preşedinte al
partidului. În semn de preţuire şi recunoştinţă, liberalii vâlceni îl vor
omagia într-o adunare grandioasă pe 4 ianuarie 1931. Numele tuturor
participanţilor la această manifestare vor fi publicate în numărul următor al
ziarului.
Pe tot parcursul anului 1931, ziarul îşi va ţine mereu
cititorii la curent cu activităţile desfăşurate de I. G. Duca în noua sa
calitate: audienţele la regele Carol II (5 ianuarie şi 2 martie), conferinţa
despre Ion I. C. Brătianu la Fundaţia Brătianu (7 ianuarie), ratificarea
alegerii sale ca preşedinte al PNL la Congresul General al partidului (22
februarie), invitaţia de către regele Carol II la un dejun la Palatul Regal
împreună cu soţia sa (27 februarie).
Polemici de presă
Încă din articolul-program al ziarului, semnat de I. G.
Duca, se arăta că publicaţia era deschisă oricăror “păreri nepărtinitoare”, iar
articolele se vor scrie “fără patimă şi fără atacuri personale”. Cât
priveşte “insultele, ori de unde vor veni”, acestea se vor “respinge cu
dispreţ”, fiind considerate “armele de luptă ale unor vremuri ce trebuie să
înceteze”.
Colaboratorii liberali ai noii publicaţii nu pot rămâne însă
indiferenţi când citesc în ziarul Neamul Românesc din 30
aprilie 1921 opiniile critice ale lui P. Drăgoescu, profesor la Liceul “Al.
Lahovari” din Rm. Vâlcea, la adresa şefului lor de partid I. G. Duca, acuzat că
ar oferi protecţie Federalei “Cozia”, bancă suspectată de anumite afaceri
necurate. Astfel că, în Viitorului Vâlcei nr.31-32 din 15 mai
1921, apar imediat două răspunsuri de apărare.
Atitudini polemice faţă de opiniile contrare exprimate în
ziarele partidelor adversare apar frecvent în Viitorul Vâlcei, printre
cele mai vizate aflându-se articolele din gazeta Secera, iar
după dispariţia acesteia în 1927, Cercul, ambele foi ale
Partidului Naţional-Ţărănist din Vâlcea. Deşi chiar de la începutul
articolului Arme nenorocite din nr.17 din 3 iunie 1923 se
precizează că “nu stă în vederile noastre să angajăm polemici cu adversarii
noştri politici”, redactorii ziarului liberal se simt datori să răspundă
notiţei din Secera care critică apelul PNL către funcţionarii
publici de a lăsa agitaţiile şi protestele şi de a se întoarce la muncă,
susţinând că fără ordine nu se poate face nimic. O altă replică dată la un
articol publicat în “pamfletul ţărănist local” Secera apare în
nr.9 din 16 octombrie 1924 al Viitorului Vâlcei, iar o
dezminţire în nr. 12 din 6 decembrie 1924.
Interesantă este atitudinea profund ostilă manifestată faţă
de noul ziar independent Naţionalul, apărut la 1 iulie 1923 la
Rm.Vâlcea, sub direcţiunea magistratului Vică Georgescu. Riposta dură a
liberalilor contestă îndeosebi modul inedit şi agresiv de promovare a noii
publicaţii, primul număr al acesteia fiind trimis ca mostră, prin poştă, gratuit,
pe adresa mai multor politiceni din judeţ. Avocatul Eugen M. Băcescu din Horezu
este nu doar indignat de procedeu, dar şi profund dezamăgit de conţinutul “fără
miez şi fără sens” şi roagă să nu i se mai trimită această gazetă.15 În
toamnă, un protest asemănător, publicat pe pagina întâi a ziarului Viitorul
Vâlcei nr.26 din 23 septembrie 1923, face subiectul unui articol de
fond intitulat Pentru sătenii cărturari.
Ziarul Cercul primeşte în toamna lui 1929
mai multe răspunsuri la atacurile acestuia împotriva liberalilor. Astfel
avocatul Toma Şt. Rădulescu, fost deputat, semnează un lung articol de răspuns
în nr. 8 din 15 oct.1929 al Viitorului Vâlcei, iar un anume
Jenică de la Obor scrie în nr. următor, 9 din 1 nov. 1929, chiar o poezie
satirică cu titlul “Ce este cercul”.
La 1 decembrie 1929, ziarul liberal vâlcean critică gazetele
bucureştene Curentul, Cuvântul, Dimineaţa, Adevărul şi Lupta, care,
“pentru un blid de linte”, laudă faptele ţărăniştilor aflaţi la putere.
9. Ştiri din actualitatea literar-artistică locală
Rm.Vâlcea era un punct obligatoriu pe harta turneelor
teatrale interbelice, spectacolele fiind prezentate pe scena Teatrului Adreani.
Din Viitorul Vâlcei aflăm, de exemplu, că numai în vara anului
1920 au poposit aici Compania “Cărăbuş” a vestitului comic Constantin Tănase,
Compania dramatică “Caragiale” a actorului C. Mărculescu, iluzionistul
Gamberto, Circul “Apolon”, venit pentru Bâlciul de la Râureni, iar în
repertoriul Cinematografului “Regal” de la Hotel “Splendid” figura şi filme din
seria cu Tarzan dinainte de Johnny Weissmuller.
Dintre celelalte evenimente cultural-artistice, reţinem
câteva: Expoziţia anuală a Cercului artistic de sub preşedinţia “muncitorului
maestru şi sculptor” C. G. Mihăilescu, la Liceul “Al. Lahovari” din Rm. Vâlcea
(nr.35/5 iunie 1921); Şezătoarea literară din 20 iunie 1923 la care a
participat şi Mihail Sadoveanu, proaspăt membru al Academiei Române (nr.19/1
iulie1923); Inaugurarea unui cămin cultural la Lăpuşata (nr.6/31 aug. 1924);
Activitatea Societăţii “Farul” din Dobriceni, înfiinţată de cinci ani şi condusă
de înv. G. Bobei (nr.7/14 sept. 1924); Prezentarea piesei “Mort fără lumânare”,
jucată de C. Popian şi elevii Seminarului “Sf. Nicolae” din Rm.Vâlcea în
localul noii şcoli din satul Foleşti purtând numele lui I. G. Duca (nr.11/16
nov. 1924); Conferinţa susţinută la Rm. Vâlcea de I. D. Ştefănescu, directorul
Fundaţiei Carol, despre “Arta românească şi monumentele de artă din judeţ”
(nr.13/18 oct. 1925); Expoziţia regională de la Drăgăşani, unde a expus şi Ana
Vasile Anania, mama viitorului scriitor şi mitropolit Bartolomeu Anania (nr.
14/8 nov. 1925); Constituirea pe baze legale a Asociaţiei muzicale “Armonia” de
sub conducerea dlui. M. Puţureanu, care funcţiona deja de cinci ani (nr.4/14
martie 1926); Concertul susţinut în data de 8 noiembrie 1926 de violonistul şi
compozitorul George Enescu la Teatrul Adreani din Rm.Vâlcea (nr. 15/11 nov.
1926); Reprezentaţia dată în prima zi de Paşti de o trupă a Teatrului Naţional
din Bucureşti cu piesa “Cocoşul negru” de Victor Eftimiu (nr.7/15 aprilie
1927).
Caracteristic pentru tonul bombastic în care relatau
gazetarii locali venirea unor actori renumiţi din Capitală la Rm.Vâlcea este
următorul fragment de articol publicat în Viitorul Vâlcei nr.
4 din 5 aprilie 1925:
“D. 29 martie, a sosit la R. Vâlcea marele maestro al
artei dramatice române, C. Nottara, care a împlinit, anul acesta, 50 de ani de
carieră artistică.
La gară a fost întâmpinat de şcoli şi autorităţi. La
coborârea din tren, corul seminarului din localitate a intonat un imn, iar dl.
C. Popian, cunoscutul artist şi profesor, care a fost elevul maestrului
Nottara, a recitat următoarea poezie, scrisă de d-sa în cinstea profesorului
său. (…)
Seara, într-o sală arhiplină, maestrul a jucat, în “Apus
de soare” de Delavrancea, una din cele mai izbutite creaţii ale sale: rolul lui
Ştefan cel Mare. Publicul a ovaţionat îndelung pe artist”.
10. Publicarea scriitorilor locali
Oraşul Râmnicu-Vâlcea nu avea în perioada interbelică o
viaţă literară prea bogată, îi lipseau marii creatori, cenacluri şi societăţi
literare, dar şi o revistă puternică precum “Ramuri” de la Craiova, de exemplu,
care să concentreze în jurul ei marile forţe literare locale şi din afară.
Singurul mare prozator afirmat pe plan naţional, Gib Mihăescu trăieşte o vreme
la Drăgăşani în această perioadă, dar nu colaborează la puţinele publicaţii ce
apăreau în judeţul Vâlcea atunci.
În aceste condiţii, în paginile ziarului Viitorul
Vâlcei, ocupat mai ales cu materiale privind activităţile desfăşurate de
organizaţia judeţeană Vâlcea a Partidului Naţional Liberal, îşi fac loc cu greu
puţinii scriitori locali. Numele acestora nu mai spune mare lucru astăzi, dar
ei au avut un anume rol în culturalizarea maselor de ţărani, în menţinerea
gustului pentru literatură, pentru citit. Pentru unii dintre ei, precum G.
Bobei, care publică vreo 20 de poezii, sau C. Popian, ziarul a însemnat o
şansă, un stimulent pentru creaţiile ulterioare, ei regăsindu-se şi în paginile
altor ziare mai generoase cu literatura, ca Îndrumarea Vâlcei, de
exemplu, sau ale unor reviste literare, precum Curierul muncii
literare (1930-1931) ori Slovar (1940).
Un prozator apreciabil, care îşi face ucenicia literară în
ziar, este Petre Partenie, prezent cu numeroase creaţii originale. Profesor şi
director al Seminarului “Sf. Nicolae” din Rm. Vâlcea până în 1926, când pleacă
la Bucureşti, el este cunoscut mai ales ca autor de manuale şcolare şi scrieri
despre religie. Un volum al său de “Schiţe şi însemnări din zile de încercare
şi biruinţă (1916-1918)”, intitulat Boierul Drăguşi, apărut la
Bucureşti în 1923, este premiat de “Cartea Românească”. Despre această carte
scrie un anume Pix, aducând ca argumente opiniile critice ale lui N. Iorga şi
I. Al. Brătescu-Voineşti. Dintre prozele semnate uneori doar cu iniţialele
P.P., amintim: Cetăţuia. Însemnări din refugiu (24 oct.
1920), Sluga şi locotenentul (16 ian. 1921), O
povestire cu dracii (2 aug. 1925).
Mai semnează I. Mărgărit (Din captivitate. Prietenilor
mei, poezie, 15 mai 1921), Florea Cozian (Moş Chivaran, proză,
31 aug. 1924), Marcu (Bisericuţa din deal, 14 sept. 1924), G.
Pângulescu (O sfântă seară, poezie, 13 iunie 1926)
T[oma] G. Bulat, profesor de istorie şi geografie la Liceul
“Al. Lahovari” şi la Seminarul “Sf. Nicolae” din Rm.Vâlcea între 1921-1926,
publică mai multe evocări istorice sub titlul Din Râmnicul de
odinioară în nr. 20/8 iul. 1923 şi nr.25/9 sept. 1923, lucrări care îl
anunţă pe viitorul mare istoric al bisericii şi profesor universitar la
Facultatea de Teologie din Chişinău, apoi din Bucureşti.
Un anume Jean Mihart publică mai multe epigrame politice,
semnate adesea doar cu iniţialele J.M.
11. Materiale folclorice
Locul acordat folclorului în paginile ziarului Viitorul
Vâlcei corespunde politicii redacţionale promovate de direcţiune în
concordanţă cu doctrina liberală de păstrare şi cultivare a tradiţiilor
populare, de grijă faţă de sufletul ţăranului român. În acest sens, cum au
remarcat şi alţi cercetători 14, Viitorul
Vâlcei se alătură altui ziar local în publicarea de culegeri de
folclor, Naţionalul Vâlcei (1928-1937), condus de
institutorul C. Daniilescu şi scos de organizaţia judeţeană a Partidului
Naţional de sub preşedinţia prof. N. Iorga.
Amintirea încă vie a experienţelor dramatice trăite de
ţăranii-ostaşi care au luptat între 1916-1918 pe fronturile Primului Război
Mondial face ca în primii ani de apariţie a publicaţiei să fie preponderente
“cântecele de război” culese de foştii combatanţi de la sate, cum ar fi
sergentul Petre Mătuşea din com. Lăpuşata-Vâlcea (nr.2/17 oct. 1920), sau
auzite şi transcrise de inepuizabilul prof. Petre Partenie (nr.4/31 oct.1920,
nr.5/7 dec. 1920), care ne dă şi o Baladă a războiului (nr.18/6
febr. 1921). Sunt reproduse şi alte texte de acest gen, variante
locale ale unor balade cunoscute, precum: Jianul (nr.11/19
dec. 1920), Mihu haiducul (auzită de Ienachie Teleşpan din
Nemoiu-Vâlcea, nr.12/26 dec. 1920) sau Ghiţă Cătăniţă (culeasă
de C. Popescu-Nemoiu, nr.23/13 mart. 1921).
Petre Partenie publică fragmente Din manuscrisele
lui Anton Pann (nr.21/27 febr. 1921) şi un studiu De Anul Nou
şi Sân Văsâiu (nr.14/15 ian. 1922), iar Marin Apostolescu -
legenda Busuiocul şi bujorul (nr.21/27 febr. 1921). C. [N.]
Mateescu oferă şi el două legende interesante: Povestea mierlei (nr.5/11
febr. 1923) şi Povestea nevăstuicii (nr.7/28 febr. 1923). Pr.
Ioan Mihăescu semnează studiul Obiceiuri de Paşti. Ouăle roşii,
originea şi însemnătatea lor (nr. 30/1 mai 1921), temă reluată de
cunoscutul folclorist Simion Fl. Marian în nr.24/16 apr. 1922 – Obiceiuri
de paşti. Originea ouălor roşii.
12. Colaborarea scriitorilor consacraţi
Între semnatarii de pagini de literatură, alături de
condeierii locali întâlnim şi numele unor scriitori consacraţi. Participarea
acestora este fie prin lucrări reproduse din volume sau reviste, fie prin
producţii originale. Iată principalii autori prezenţi în ziarul Viitorul
Vâlcei, care este o publicaţie de partid, nu literară: I. Al.
Brătescu-Voineşti (Poveste de Crăciun, nr.14/9 ian. 1921), Al.
Vlahuţă (Din zilele grele. Din timpul pribegiei în Moldova, poezie,
nr.16/23 ian. 1921), I. C. Vissarion (Audienţa, nr.10/1 apr. 1923),
Şt. O. Iosif (Resurrexit!, nr.11-12/8 apr. 1923), Ion Pillat (Mănăstire, nr.3/15
febr. 1927), V. Militaru (Blana lupului, fabulă, nr.8/5 mai 1927).
Mihail Sadoveanu, care se pregătea să vină la o şezătoare literară la Rm.Vâlcea
pe 20 iunie 1923, împreună cu alţi colegi din Societatea Scriitorilor Vâlceni,
publică în nr. 8, 9 şi 10 din martie-aprilie 1923, sub genericul “Foileton”,
proza intitulată Minunea. Lui Al. Cazaban i se retipăresc mai multe
capitole din romanul La umbra unui car (17 apr. 1921),
preluate din ziarul bucureştean Viitorul: O proptea de
nădejde (27 nov. 1921), Scrisoarea deputatului (4
dec. 1921), La ei acasă (25 dec. 1921), În primăria
din Prigoreni (1 ian. 1922), Cei cari n-au dezertat (22
ian. 1922), precum şi câteva capitole din romanul Între frac şi cojoc:
Discursul lui Domnu Busuioc (26 mart. 1922), Cu nuntă sau fără
nuntă (2 apr. 1922), Între ţărani, după alegeri (16
apr. 1922).
În 10 martie 1930 apare scrisoarea celebră a lui I. G. Duca,
intitulată Mâinile, care a fost remarcată de G. Călinescu ca
un text literar autentic.
Literatura străină este prezentă prin romanul Maria
Chapdelaine de Louis Hémon, tradus de P. Dr., probabil Petre
Drăgoescu, începând de la nr.1/1 iulie 1929 până la nr.6/15 sept. 1929, şi
povestirea istorică Sacrificiul unei femei de Alfred Deberle, tradusă
de prof. D. Tomescu-Putna în nr.3/1 aug. 1929 şi nr.9/1 nov. 1929.
13. Modalităţi publicistice şi
stilistice de redactare a ziarului
Dincolo de conţinutul propriu-zis al articolelor şi
materialelor publicate în ziarul Viitorul Vâlcei, bogat şi
divers, vrem să aruncăm o privire şi asupra modalităţilor publicistice de
realizare a acestora, a genurilor gazetăreşti, a limbii şi stilului utilizate.
De la început trebuie spus că limba utilizată este româna
literară, aşa cum era ea vorbită în perioada interbelică, fără regionalisme,
dar cu câteva particularităţi specifice epocii: “educaţiune”, “direcţiune”,
“distincţiune”, “higiena”, “chestia” , “cari” (= care). Gramatical, de exemplu,
întâlnim articularea genitivală de tipul “ţărănimei”, în loc de “ţărănimii”.
Stilul este unul sobru, fără cuvinte sau expresii din vorbirea colocvială.
Ca genuri publicistice, cele mai uzitate sunt:
Ştirea. Este prezentă sub diverse forme:
ştirea-flash, ştirea dezvoltată, ştirea serioasă, neutră, ştirea
ironic-partizană. După moda timpului, multe ştiri, fără titlu, sunt aruncate
aleatoriu în pagină, unde rămânea un loc de umplut. În 1920, existau “[Ştiri]
judeţene”, “Ştiri teatrale”. Numerele apărute în 1929 au rubrici permanente
pentru acest gen de informaţii: “Ştiri din ţară” şi “Ştiri din judeţ”, unde
sunt prezentate sub formă de “bumbi” ştiri din diverse localităţi, în general
ştiri critice la adresa ţărăniştilor aflaţi la guvernare.
Articolul. Acesta poate fi şi el de mai multe
feluri:
- articolul-program al ziarului (semnat de I. G. Duca),
- articolul de fond, semnat, până în 1933, cel mai adesea de
I. G. Duca, dar apoi fără identitatea autorului, semn că era conceput în
redacţie. Iată câteva titluri: Ce vrem (nr.2/17
oct.1920), Bravo lor! [lauda bulgarilor care au dat o lege
împotriva îmbogăţiţilor de război] (nr.7/21 nov. 1920), Regimul bunului
plac (nr.20/20 febr. 1921), Reformele financiare (nr.26/3
apr. 1921), Partide cari se duc [despre Partidul Conservator]
(nr.28/17 apr. 1921), Ţara cere muncă şi ordine (nr.22/26
mart. 1922), Constituţia Învierii (nr.11-12/8 apr.
1923), Grea încercare, pe umerii ţării! (Toma Şt. Rădulescu,
nr.5/1 sept. 1929), Comerţul şi impozitele (Mitică Simian, nr.
6/1929), Rătăciri (nr.2/25 ian. 1931).
- articolele de specialitate, cum erau majoritatea celor
publicate la rubricile “Educaţiunea cetăţenească”, “Tribuna liberă”, “Higiena”,
“Cooperaţie şi gospodărie rurală” din primii ani de existenţă a periodicului.
Acestea au apărut la început nesemnate, apoi cu iniţiale ori cu pseudonime.
Treptat, articolele de “Higienă”, de exemplu, abandonează stilul generalist, de
popularizare ştiinţifică şi devin tot mai aplicate, mai bogate în informaţii
medicale, ceea ce obligă pe autorii-medici să îşi asume paternitatea lor (Dr.
Hozoc, Dr. Diculescu), ca un semn de probitate profesională. Se trece chiar la
schimbarea titlului rubricii în “Medicina socială”, ceea ce înseamnă că se avea
în vedere un oarecare program de educaţie medico-sanitară a cetăţenilor.
Reportajul. Nu este folosit decât în câteva
momente importante prin care trece societatea. Bomba de la Senat (nr.10/12
dec. 1920) este, de fapt, o informaţie dezvoltată, cu unele trăsături de
reportaj, despre atentatul comis la Senat în ziua de 8 decembrie, când au fost
rănite mai multe persoane, inclusiv preşedintele Senatului, generalul Coandă,
şi când au murit episcopul greco-catolic Radu de la Oradea, pe loc, şi D.
Greceanu, ministrul justiţiei, a doua zi.
Un reportaj foarte reuşit este cel publicat în Viitorul
Vâlcei nr.12-13/15 dec.1929-1 ian. 1930 sub genericul Congresul
Partidului Naţional-Liberal din Vâlcea. Cea mai strălucită manifestaţie
populară. Fiind vorba de un material despre cea mai mare acţiune a
partidului, congresul, reporterii îşi drămuiesc cu grijă cuvintele, folosesc un
limbaj oficial, deşi nu pot să nu le scape câte un pasaj mai colorat: “De la
balcoane, pretutindeni în trecere i s-au aruncat d-lui I. G. Duca buchete de
flori, în strigăte călduroase de: Ura! Să trăiască!”
Reproducerea discursurilor ţinute de preşedintele I. G. Duca
şi alţi fruntaşi ai partidului, însoţite de comentariile reporterilor scrise
între paranteze, ne fac să descoperim avant la lettre tiparul
binecunoscut al reportajelor tip Agerpres din anii regimului Ceauşescu. Chiar
şi modul de desfăşurare a lucrărilor congresului liberal din 1929 pare să fi
fost copiat mai apoi de activiştii PCR din anii 1960-1989. Iată începutul
cuvântării rostite de I. G. Duca:
“Domnilor, declar deschis congresul organizaţiunii
naţional-liberale din judeţul Vâlcea şi, înainte de a începe lucrările noastre,
mă socotesc dator ca în numele dv. al tuturora, să exprim călduroasele şi
recunoscătoarele noastre mulţumiri fruntaşilor noştri de la Bucureşti (aplauze
puternice) şi din judeţele vecine, cari au binevoit să vină astăzi şi prin
prezenţa lor să dea şi mai multă strălucire numerosului nostru congres (aplauze
prelungite, strigăte de ura).”
Reporterii au consemnat şi alte reacţii ale sălii la
cuvîntările rostite: “vii aplauze”, “ovaţiuni puternice”, “aplauze nesfârşite”,
“aplauze puternice şi îndelung repetate”. Au existat şi momente mult mai
patetice în care se specifică reacţiile participanţilor din sala congresului
precum indicaţiile scenice dintr-o piesă de teatru: “Jos cu ei! La puşcărie cu
ei!”, “Aşa e”, “Păcuraru [e vinovat]!”
Un alt reportaj emoţionant, despre care am scris deja mai
înainte, a fost cel din Viitorul Vâlcei nr. 1/15 ian. 1931,
care a relatat despre impresionanta manifestaţie de recunoştinţă şi compasiune
a miilor de vâlceni veniţi să conducă pe ultimul drum sicriul cu corpul
neînsufleţit al preşedintelui PNL Vintilă I. C. Brătianu, care decedase în
seara zilei de 22 decembrie 1930 la conacul moşiei sale din comuna
Mihăeşti-Vâlcea şi care era dus la trenul special care avea să-l transporte
spre lăcaşul de veci al brătienilor de la Florica-Argeş. Informaţii bogate,
interesante prin ineditul lor, fraze sobre, dar sensibile, comentarii directe
şi limitate la evenimentul desfăşurat.
Scrisori de la cititori. De la început
redactorii şi conducătorii liberali ai ziarului au intuit rolul important al
menţinerii unor legături strânse cu cititorii, în fidelizarea acestora faţă de
publicaţie şi partid. De aici şi rubricile “Cutia cu scrisori”,
“Corespondenţă”, “Plângeri de la cititori”.
Publicitate. Nu are grafică specială, desene,
fotografii, ci doar anunţurile respective încadrate, de obicei, în chenare
groase. Sunt dispuse pe ultima pagină, în bloc compact, una după alta. O
reclamă face cunoscute binefacerile medicale ale băilor din staţiunea Ocnele
Mari.
Există şi un fel de reclamă mascată
saucombinată cu articolul de senzaţie, procedeul fiind folosit
pentru a face cunoscute realizările medicale de excepţie ale dr. Ion Puţureanu
în eradicarea flagelului tuberculozei. Un prim articol intitulat Un
mare binefăcător al omenirii. Dr. Puţureanu, vindecătorul tuberculozei apare
în nr.5/13 nov. 1921, autorul P.P. (probabil, Petre Partenie) văzându-l pe
medicul care trata la Sanatoriul său din Olăneşti chiar laureat al Premiului
Nobel. Se revine în nr.13/8 ian. 1922 cu art. Serul dr. Puţureanu.
Părerea unui mare medic francez, Massart, apoi în nr.2/14 ian. 1923 cu
un titlu sec Doctorul Puţureanu.
Nu sunt uzitate genuri publicistice precum: interviul,
corespondenţa trimişilor redacţiei, ancheta sau reportajul-anchetă, foiletonul
satiric, caricatura, desenul, fotografia (în afara fotografiei-portret).
*
Susţinut iniţial din fondurile PNL, apoi tipărit la
Tipografia S.A. “Viitorul Vâlcei” din beneficiile acesteia, ziarul era departe
de ceea ce însemna în România interbelică un ziar modern, adică preţ de copertă
scăzut, hârtie bună, grafică atrăgătoare, tiraj mare şi finanţare din reclamă.
Cu paginaţia sa ternă, lipsită de imaginaţie şi hârtia fragilă, fără un
colectiv de redacţie propriu-zis şi fără redactori profesionişti, tipărit în
condiţii tehnice dificile, pe o aparatură învechită şi cu litere tocite de
atâta folosire, Viitorul Vâlcei nu putea concura cu marile
gazete de la Bucureşti, cu Universul lui Stelian Popescu sau
cu Curentul lui Pamfil Şeicaru. Ca ziar de partid, era destul
că putea duce cuvântul PNL în cele mai îndepărtate şi sărace sate ale Vâlcii,
că putea răspunde atacurilor adversarilor politici şi putea face cunoscut
programul său electoral şi de guvernare.
Sursa: Constantin Poenaru/ «Politică și cultură în ziarul liberal «Viitorul Vâlcei» (1920-1938)», în Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. VII (XIV), 2011, studiu prezentat la cel de-al IV-lea Congres Naţional de Istorie a Presei, Constanţa, 14-16 aprilie 2011.
NOTE:
[1] Dumitru Mitrana, File din istoria presei:
“Viitorul Vâlcei”, în Povestea vorbei, nr.
1-2, ianuarie-iunie 2001, p. 19.
[2] Vezi descrierea lor bibliografică în Publicaţiile
periodice româneşti. Tom III: 1919-1924, Ed. Academiei, 1987, p.
1036-1041.
[3] Adrian Simion, Alegerile parlamentare din anul
1919 în judeţul Vâlcea, în Buletinul cercurilor ştiinţifice
studenţeşti. [BCSS] Arheologie – Istorie – Muzeologie, Universitatea
“1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Facultatea de Istorie şi Filologie, nr.10/2004,
p. 142.
[4] I. G. Duca, Memorii, vol. II Neutralitatea. Partea
a II-a (1915-1916), Ed. Helicon, Timişoara, [1993], p.39.
[5] H. Nestorescu-Bălceşti, Bibliografia presei
vâlcene 1875-1970, în Sudii vâlcene, nr.1/1971,
p.161-162; Petre Petria, Pagini din istoria presei scrise vâlcene.
Bibliografie selectivă, Ed. Conphys, Rîmnicu-Vâlcea, 2001, p. 221-222.
[6] Viitorul Vâlcei, an. I, nr. 3, 24 oct.
1920, p. 3.
[7] Decret pentru suspendarea stării de asediu,
cenzurii presei, în Vechiul Regat, excepţionând Dobrogea, în “Monitorul
Oficial”, nr.212, din 14 ianuarie 1920.
[8] Viitorul Vâlcei, an.VIII, nr. 10 din 15
nov. 1929, p.5.
[9] Născut în 1888 la Rm.Vâlcea, va sfârşi la Sighetul
Marmaţiei în 1964, după 14 ani de temniţă. Cf. Sorin Oane, Istoria
judeţului Vâlcea (1948-1965). Un studiu de caz, Ed. Conphys,
Rm.Vâlcea, 2007, p.25-26.
[10] Adrian Simion, Alegerile parlamentare din anul
1920 în judeţul Vâlcea, în Buletinul cercurilor ştiinţifice
studenţeşti. [BCSS] Arheologie – Istorie – Muzeologie, Universitatea
“1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Facultatea de Istorie şi Filologie, nr.8/2002,
p. 16; cf. Enciclopedia de istorie a României, Ed. Meronia,
Bucureşti, 2000, p. 468.
[11] Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Ed.
Antim Ivireanu, Rm.Vâlcea, 1994, p. 193.
[12] P. P. Negulescu, Partidele politice, Ed.
Garamond, Bucureşti, f.a., p. 329.
[13] I. G. Duca, Doctrina liberală, 1923,
p. 5.
[14] Dumitru Mitrana, op.cit., p.19.
[15]Viitorul Vâlcei, an. III, nr. 21 din 15
iulie 1923, p.3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu