Organizaţiile din Râmnic, aparţinând diferitelor partide naţionale, şi-au înscris activitatea în cadrul general al evoluţiei vieţii politice guvernamentale şi parlamentare interbelice. Astfel, în reşedinţa judeţului Vâlcea, a cărei influenţă a iradiat şi în celelalte localităţi s-au dovedit active mai ales : Partidul Conservator-Democrat (Take Ionescu), Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Poporului (gen. Averescu), Partidul Naţionalist Democrat (N. Iorga), Partidul Social Democrat.
Constatând că izolarea nu le asigura succesul, partidele Politice au fost uneori nevoite, după 1918, să fuzioneze, sau să se contopească cu alte formaţiuni2. Sub raport numeric, acestea aveau o reţea restrânsă de membri şi simpatizanţi constaţi, care activau cu predilecţie în timpul campaniilor electorale. Deşi în general ele nu reprezentau clase sau pături sociale, au activat totuşi ca instrumente politice de clasă3.
Viaţa politică interbelică între 1922-1929 a îmbrăcat o serie de particularităţi, deoarece toate partidele au înscris în programele lor prevederi legate de cerinţele democratice ale maselor.
Sufrageria din casa Bejan, în cursul anilor ’20 şi ’30, asistase la atâtea mese şi banchete politice. După câte mi s-au povestit, acolo şedeau timizi cu şervetul agăţat sub bărbie popi de la parohiile oraşului şi dascăli din satele dimprejur, ca acel rasputian «popa Marina» devenit mai târziu «Patriarhul Justinian». Învăţătorul Roşianu obişnuia să şadă pe marginea scaunului sub care îşi potrivise cu grijă o mare pălărie de fetru, devenit ambasador şi şef de «relaţii culturale», «popa Cumpănaşu» transformat în colonel de securitate, junele gazetar Octav Livezeanu, povestind glume la care popii şi dascălii rurali nu ştiau când să râdă.
«Dinu Simian» se întorcea însoţit de popi bărboşi, dascăli modeşti şi stângaci, în timp ce tinerii «intelectuali promiţători» îşi vedeau de procese şi îi cărau servieta. Între aceştia se remarcau Grigore Geamănu, Octav Livezeanu şi Al. Colteşti, care au încercat şi calea gazetăriei, ba unii dintre ei au întemeiat efemere foi la Vâlcea. Oaspeţi la Dinu Simian au fost; Virgil Patârcă, Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu, Ilie Lazăr, Aurel Lecuţia, Ion Mihalache cu coana Niculina Grigore Iunian, Ion Petrovici, Nolică Antonescu, Grigore Forţu. Preotul P. Partenie, poetul N. Budurescu, liberal, doctorul V. Ciocâltea, nemţi cu hodorgitele «curse» ale lui Zapciroiu şezândînghesuiţi între puţini, cu brânză, coşuri cu mere creţeşti şi codri de pâine, gazetarul şi omul de cultură Victor Medrea, poetul Ilarie Dobridor, Gib Mihăescu, Radu Gyr.
Reforma agrară din 1921 a avut o influenţă pozitiva asupra dezvoltării ţării, fiind cea mai largă dintre reformele agrare legiferate după război din răsăritul şi centrul Europei.
De asemenea, după făurirea României mari, Constituţia din 1923, poate fi considerată ca cea mai democratică, corespunzând în mare parte cerinţelor fundamentale în care se află ţara noastră4.
Evoluţia care a avut loc în viaţa economică şi politică a dus treptat la organizarea şi regruparea forţelor social-politice, ceea ce a afectat însăşi structura internă a claselor, raporturile dintre ele în plenul statului, ca şi competenţa şi poziţia partidelor politice. Este vremea în care se manifestă puternic instabilitatea guvernamentală ca expresia neputinţei claselor dominante de soluţionare, prin vechile metode de guvernare, a cerinţelor ce se făceau simţite în procesul obiectiv de dezvoltare a ţării. Desele schimbări de guvern atestă faptul că se exercita să se recurgă în repetate rânduri la manevra aducerii la conducerea ţării a unor grupări politice5.
Criza din 1929-1933, caracterizează printr-o scădere masivă şi o degradare accentuată a întregii activităţi productive ca o consecinţă a puternicilor convulsiuni ce au zguduit lumea capitalului, a fost urmată de o etapă pronunţat distinctă, cuprinsă între anii 1934-1938, în care viaţa economică românească a cunoscut o dezvoltare însemnată.
Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu se organizează rapid atrăgând în rândurile lui foarte mulţi membrii ai formaţiunilor conservatoare. La Vâlcea majoritatea conservatorilor trec în rândul takiştilor, nici una din lucrările locale conservatoare nu rămâne neatinsă de ruptura adâncă ce se produce în partid. În noul partid aderă profesori, avocaţi, liberi profesionişti, negustori, funcţionari, întreprinzători, aproape toţi alegătorii de la Colegiul al II-lea. Înscrierile în acest partid se făceau în toate judeţele. Organizaţii întregi din țară, din provincie au trecut de partea noului şef. Chiar şi oamenii care nu făcuseră politică îşi trimiteau cu entuziasm adeziunile.
La sfârşitul anului 1918 şi începutul celui următor Partidul Conservator-Naţionalist apărea ca o viguroasă forţă. Printre organizaţiile sale cu o activitate deosebită se numără şi aceia din Vâlcea6. Alegerile din mai 1920 au evidenţiat însă criza politică a takiştilor. După moartea lui Take Ionescu survenită la 21 iunie 1922, cei din urmă aderenţi au trecut în noiembrie 1922 – februarie 1923, în urma tratativelor de la Cluj, la Partidul Naţional Român7. La această fuziune au fost prezente şi nuclee de organizaţii politice din Vâlcea.
În decembrie 1918, Partidul Conservator al lui Al. Marghiloman, compromis de colaborarea cu ocupanţii germani schimbă denumirea lor în Partidul Conservator-Progresist. După 1922 organizaţiile sale provinciale s-au destrămat iar ramurile lor n-au mai dorit să-l susţină. Migrarea politică spre alte partide s-a făcut în unele cazuri în grup8. Se cunoaşte faptul că vâlceanul Constantin Dissescu şi-a manifestat şi el o altă opţiune în timp ce parte din vechii membrii s-au declarat independenţi.
Partidul Conservator (Gr. N. Filipescu) nu a putut juca un rol însemnat pe seama vieţii politice româneşti9. La Râmnic a apărut în anul 1919«Unirea», organ al Partidului Conservator, sub redacţia lui Toma Rădulescu şi S. Ionescu . Printre colaboratori menţionăm pe: I. Mărgărit, C. S. Mihăescu, Victor Papiu, Gr. Pleşoianu, Toma St. Rădulescu, G. Mihăileanu11.
În cadrul campaniilor electorale pentru alegerile din 26 noiembrie 1919 şi din 25-26 mai 1920 şi din anii viitori s-au confruntat importante forţe politice influente, cu deosebire între aderenţii Partidului Naţional Liberal, Partidul Ţărănesc şi Partidul Poporului. La Vâlcea s-a fixat de către Partidul Naţional Român, în 1920, pentru alegeri, candidatura lui Cicio Pop12. Acest partid a dezlănţuit o campanie zgomotoasă pentru răsturnarea guvernului Averescu, uşurând sarcina liberalilor.
Partidul Naţional Liberal încă dinainte de război, avansând un program mai radical de reforme decât al celorlalte partide şi grupări, a reuşit să-şi lărgească baza socială, să strângă în jurul său şi pături ale intelectualităţii, ale burgheziei mici şi mijlocii de la oraşe şi ale ţărănimii, în special înstărite, care doreau să obţină votul universal şi îngustarea sau lichidarea proprietăţii moşiereşti13.
Ansamblul condiţiilor de după războiul mondial au favorizat creşterea rolului acestui partid, exponent tradiţional al majorităţii burgheziei, ca să devină « cel mai puternic partid al ţării »14. Întărirea poziţiilor marii finanţe i-a asigurat pârghiile de care avea să dispună gruparea brătienistă – ce a exercitat o influenţă hotărâtoare în conducerea statului. Bazându-se pe aceste poziţii economice, pe iniţiativa vădită în legătură cu reforma agrară şi electorală şi pe faptul că s-a aflat la guvern în perioada făuririi statului naţional unitar, fruntaşii burgheziei şi-au manifestat în anii postbelici, tot mai puternic prezentă în viaţa ţării, având acum posibilităţi mai mari de a impune măsuri în favoarea dezvoltării ei pe calea economiei capitaliste. Burghezia reprezintă o forţă socială în creştere capabilă să înfăptuiască în continuare propunerile de industrializare a ţării.
Constituind atunci un grup închegat, ca rezultat al unei evoluţii istorice îndelungate în care erau cuprinse cum am relevat elemente ale marii burghezii, mijlocii şi mici precum şi din sânul moşierimii, cu potenţialul ei economic nu avea deci rival în angrenajul capitalului autohton. Liderii liberali au declarat P.N.L.-ul ca «partidul naţiunii », apărător al intereselor tuturor claselor şi păturilor sociale. Ei socoteau Partidele cu caracter de clasă ca străine « structurii spiritului românesc »l5.
Amintim însă că o bună parte din marile personalităţi ale culturii noastre, de la Mihail Eminescu şi până la Octavian Goga, au fost însă în afara şi împotriva Partidului liberal16. Acest partid acredita ideea că liberalismul reprezenta singura cale de progres care nu se realizează în salturi şi nici prin violenţă, ci ca o mişcare organizată în cadrul proprietăţii individuale, posibilă numai prin ordine, democraţie, naţionalism şi armonie socială. Partidul ajunsese să-şi identifice activitatea lui cu istoria ţării, deoarece, aşa cum arăta ideologul său D. Drăghicescu, de origine vâlceană, «istoria României din acest interval se confundă cu istoria Partidului Naţional Liberal17. Însă prin unele practici, avem în vedere pe aceea în legătură cu naţionalizarea societăţilor cu capital străin, care conform tratatului de pace trebuiau să intre în posesia statului român, conducerea liberală şi-a dovedit preocuparea de a îngloba în sfera propriilor ei interese atari unităţi, cum s-a procedat cu Soc. « Lotru ».
Nu întâmplător un deputat relata în parlament că liberalii uzând de procedeele cunoscute au « naţionalizat-o » dându-i numele de «Carpatina» însă sub preşedenţia domnului M. Pherekyde, locţiitorul Brătienilor la şefia partidului .
Consolidarea partidului marii burghezii industriale şi bancare este între altele ilustrată şi de rămânerea P.N.L.-ului la conducerea statului în întreaga perioadă 1922-1928, cu excepţia a 15 luni din anii 1926-1927 în care a guvernat Partidul Poporului.
Partidul Naţional Liberal a rămas în această perioadă în esenţă un partid relativ unit, care nu a cunoscut sciziuni deosebit de importante şi nici existenţa unor curente, cât de conturate, care să reflecte într-un fel cerinţele unor pături intermediare, mic burgheze să vină cu o platformă politică mai radicală.
Moartea regelui Ferdinand în 1927 şi mai apoi moartea fulgerătoare a lui Ionel I. C. Brătianu, survenită la 24 noiembrie 1927 au provocat o puternică zdruncinare în sânul P.N.L.-ului, precipitând viaţa politică. Acum I. G. Duca, conducea fără repaus opoziţia liberală violentă şi extrem de bogată în rezultate şi prin puternice campanii de presă. După moartea în 1930 a lui Vintilă Brătianu, I. G. Duca a fost numit preşedinte şi Gh. Tătărescu, secretar general I. G. Duca a început reorganizarea partidului cu multă prudenţă prin înlocuirea unor şefi ai organizaţiilor locale judeţene, membrii ai Comitetului Central şi ai altor organisme. Unele cadre au fost promovate cu ocazia alegerilor din 1933. La Râmnic a fost numit primar Tică Ştefănescu şi prefect al Vâlcii, Eugen Băcescu.
I. G. Duca urmărea ca printr-o reorganizare generală a partidului să realizeze o profundă întinerire de cadre având ca temă o puternică disciplină, capabilă a creea astfel o adevărată forţă cu un suport de opinie publică autonom de monarhie, de marea finanţă şi de orice altă formaţiune, aşadar în stare să asigure membrilor săi posibilitatea de a se afirma atât ca oameni de partid, cât şi de stat şi de guvern19.
Referindu-se la legăturile Partidului Naţional Liberal cu Râmnicul vom releva că I. G. Duca se numără printre personalităţile liberale legate de Vâlcea, căci a fost o perioadă şeful acestei organizaţii.
Din comitetul judeţean făceau parte : Grigore Procopiu, Dinu Simian şi Ionel Fărcăşanu. Trebuie amintit şi marele jurist, profesor la Facultatea de drept, Constantin Dissescu, cel care a fost reporterul comisiei de specialitate la Constituţia din 1923. În amintirea sa locuitorii i-au ridicat un bust în centrul oraşului, ca a fost demolat după alegerile din 1946. Un liberal de marcă era şi Dumitru Simulescu, mare proprietar, prefect şi deputat în cameră în mai multe rânduri. În ce-l priveşte pe Mihai Oromolu, născut la Râmnicu Vâlcea, acesta după studii la Bucureşti, Paris şi Munchen, ajunge ministru al Industriei şi Comerţului şi guvernator al Băncii Naţionale. Nu trebuie uitat nici Dumitru Drăghicescu, ideologul partidului, vâlcean de origine, ca şi Nicolae Budurescu unul din liberalii de seamă, Preşedintele organizaţiei vâlcene. Printre membrii acestui partid din rândul marilor proprietari amintim pe : Ion Popescu- Zătreni, Gr. Opran şi Mişu Mihăescu. Din rândul celor care au deţinut diferite funcţii se numără fraţii Ştefănescu, Gogu şi Tică, precum şi Ion Niculescu-Mahame, N. Puricescu, N. Constantinescu, Eugen Băcescu şi mulţi alţii.
În Râmnicu Vâlcea, Banca Naţională, Banca Râmnicului şi Banca de Scont erau în sfera liberalilor un suport puternic în menţinerea partidului în primele linii.
Partidul Naţional Liberal – Gh. Brătianu, înfiinţat la 4 ianuarie 1926, trebuie considerat ca o formaţie politică nouă, pentru că numărul considerabil de aderenţi pe care a ştiut să şi-l câştige, se compune în mare parte din elemente provenind din zestrea guvernului şi nu partizanii politici preluaţi din vechiul Partid Liberal.
Era o preocupare de a atrage în orbita electorală a acestei grupări a păturilor mici şi mijlocii de la oraşe şi sate, a micilor patroni din provincie, liber profesionişti, avocaţi, profesori, ce aveau să formeze structura partidului. Georgiştii urmăreau ridicarea nivelului de viaţă al satelor şi deplasarea ţărănimii din sfera de influenţă a ţărăniştilor, în aceea a propriului lor partid, acordându-se însă atenţie şi unor probleme ale muncitorimii.
Printre georgiştii vâlceni sunt mai cunoscuţi Teodor Geantă, Dumitru Dina, Tică Ştefănescu, N. Enescu. În ce priveşte organele de presă liberale vâlcene menţionăm « Democraţia Vâlcii », care a apărut la Râmnic în perioada 1918-1919, şi avea ca director politic pe Grigore Procopiu şi ca redactor pe Paul Angelescu şi Gheorghe Manole. Foaia pentru popor al Partidului Naţional Liberal din judeţul Vâlcea, «Viitorul Vâlcii »20, a fost editat în perioada 1920-1939. Printre cei care au condus această publicaţie liberală se numără şi S. Ionescu, Vică Georgescu, I. Nicolaescu şi Tică Ştefănescu. Ei au avut colaboratori pe: N. Angelescu, Eugen M. Băcescu, N. Budurescu, George Călinescu, N. I. Cîrstea, Gr. I. Chiriţă, Petre Drăgoescu, Teodor Geantă, C. Mărgineanu, Victor Medrea, Tr. Mihăilescu, I. Mottescu, I. Nicolaescu, Marin Pană, I. Popescu-Zătreni, Gr. Procopiu, Toma St. Rădulescu, Emil Răuţ, Mitică Simian, Tică Ştefănescu, Ion Tomescu, D. Tomescu-Putna, I. G. Duca21. Organul tineretului liberal din Vâlcea «Liberalul», a apărut începând cu anul 1926, având ca directorul politic pe I. Fărcăşanu şi girant responsabil pe V. Hanciu.
În perioada 1931-1937, în Râmnicu Vâlcea a fost editată « Viaţa nouă » organ al Partidului Naţional Liberal, georgist. Director al publicaţiei a fost Teodor Geantă, iar ca redactori s-au afirmat Vasile Nicolae, I. C. Stroescu şi Gh. Cadelcu. A avut colaboratori pe: M. Bărăgan, Nicolae Belici, Emanoil Georgescu, Dumitru Guşetoiu, Silviu C. Ionescu, I. N. Iotta, D. C. Măldărescu, Vasile Nicolau, C. D. Niculescu, Marin Popescu, St. N. Petrorian, Dan G. Procopiu, Antonighel Roşianu, Mihail I. Ţirfuică22.
“Tineretul Liberal” este organul tineretului Partidului Naţional Liberal, ce a apărut la Râmnicu Vâlcea, în perioada 1933-1934. Conducător al acestei grupări vâlcene fiind Emil Răduţ. Colaboratori erau : G. Bogarde, N. I. Cârstea, Mihai C. Constantinescu, Theodor St. Drăghicescu, Gh. Georgescu, Emilian Lăstun, N. I. Mărăcinescu, Victor Medrea, S. Nicolaescu, I. Nicolaescu, Eugen Tr. Niculescu, Nicolae Popescu, Sandu Râducănoiu, Emil Răuş, I. C. Stroescu, Nellu Zăvoianu23.
Până la sfârşitul anului 1937, partidele aduse la putere prin voinţa regelui şi-au asigurat de fiecare dată victoria în alegeri, pe de o parte datorită metodei abuzive, iar pe de alta, Primei majoritare.
Creşterea luptei revendicative şi de afirmare a poziţiei maselor, imposibilitatea vechilor partide de a mai face faţă situaţiei prin folosirea metodelor anterioare de guvernare, rivalitatea de interese economice şi politice dintre diferite cercuri ale moşierimii şi ale marii burghezii au accentuat procesul de regrupare a forţelor de clasă, proces care-şi găseşte ecoul şi în noua formaţie, constituită la Iaşi la 3/16 aprilie 1918 şi condusă de generalul Al. Averescu, C. Argetoianu şi alţii care s-a transformat în aprilie 1920 în Partidul Poporului.
Influenţa acestui partid în zona Vâlcii a crescut, ca de altfel în întreaga ţară, în condiţiile realizării reformei agrare promise ostaşilor români în tranşeele primului război mondial. În decembrie 1922, ziarul partidului «Îndreptarea» anunţa însăşi trecerea la această formaţie a şefului organizaţiei ţărăneşti, pe motiv că liderii săi, l-au transformat într-un partid al muncitorilor din fabrici «care au alte interese decât ţăranii »24. Către acest partid s-au îndreptat de fapt şi cei mai mulţi membrii ai partidului conservator25.
Prin congrese ţinute anual, prin conferinţe publice sau manifeste către ţară, Partidul Poporului încerca să atragă atenţia opiniei publice asupra programului său de guvernare viitoare şi în acelaşi timp urmărea să-şi reafirme o serie de noi teze doctrinare şi programatice, care să confere un fundament teoretic, orientării sale politice. Încadrându-se în problematica epocii, programul Partidului Poporului se plasa între concepţiile agrare ale ţărăniştilor şi cele industriale ale liberalilor, vizând solidaritatea dintre clase26.
Liderii acestui partid au reuşit pentru un moment să atragă sub influenţa lor politică oameni din toate categoriile sociale ; moşieri şi ţărani, proprietari şi chiriaşi şi să-şi asigure în momentul venirii la putere, o largă influenţă în rândul corpului electoral, declanşând o vie agitaţie în jurul reformelor şi al generalului Averescu, prezentându-l drept singurul om în stare să aducă salvarea şi fericirea poporului român. Din conducerea superioară a partidului au făcut parte şi fraţii Otetelişeanu, originari din Vâlcea. Şeful organizaţiei vâlcene a fost Traian Mihăilescu, care a condus şi « Glasul Poporului », Foaie pentru luminarea şi îndrumarea poporului, organ al «Ligii Poporului » de sub preşedenţia gen. Al. Averescu. Referindu-ne la colaboratorii acestei publicaţii vom aminti pe Gh. Boancă, Ion. N. Cismăroiu, Gh. Cucu, Ionel I. Fărcăşanu, p. Iliescu, Nicolae S. Ionescu, D. Leşnic, Jean Mihart, Traian Mihăilescu, I. Nisipeanu, Alexandru Popa, Lazăr Popescu, M. S. Pitrocu, Toma St. Rădulescu, Ion Rogoz, Ştefan Tătărescu, I. Tomescu, Vlad Viespe. Aici vor fi editate acte şi manifeste semnate de N. Iorga, C. Argetoianu27. Menţionăm de asemenea publicaţia lunară « Steaua » tot a Partidului Poporului, care a apărut al Râmnicului Vâlcea în perioada anilor 1923-192628.
Partidul Naţional-Democrat N. Iorga şi A. C. Cuza, s-a constituit în aprilie 1910, jucând un rol important în anii neutralităţii şi ai războiului. Nicolae Iorga şi ceilalţi fruntaşi ai partidului au adoptat o poziţie realistă, justă în ce priveşte formarea statului naţional unitar român, ceea ce a contribuit la creşterea prestigiului acestui partid în rândurile unor cercuri largi ale poporului. Formaţiunea se baza pe sprijinul micii burghezii, cu precădere pe intelectuali şi îndeosebi pe cadrele didactice. Datorită prestigiului liderului său partidul a câştigat o oarecare popularitate şi printre rândurile tineretului studios, ingineri, preoţi, avocaţi. Programul înscris la loc de frunte urmărea consolidarea monarhiei, stabilirea unui regim de ordine, ridicarea nivelului de cultură al poporului, întărirea proprietăţii ţărăneşti, înfiinţarea de bresle, soluţionarea rapidă a conflictelor de muncă29.
După Congresul de la Craiova, din aprilie 1922, Partidul Naţionalist-Democrat a început să progreseze cu paşi repezi. În anii 1922-1923 s-au creat multe organizaţii judeţene printre care şi cea din Vâlcea30. După alegerile din 1927, aveau să fie întreprinse acţiuni temeinice pe linia refacerii legăturilor distruse în mai multe organizaţii printre care şi în cea vâlceană31. Ca organ de presă a avut la Râmnicu Vâlcea , din 1907 şi până în 1921, bilunarul «Domnia Legilor». Colaboratori erau : Eliodor Constantinescu, P. Drăgoescu, Gr. Georgescu, Al. C. Georgescu-Pop, I. Ghica, Carp Greceanu, A. D. Livezeanu, Paul Luca, C. Marinescu, C. Marinescu-Trubaduru, Gh. I. Pană, P. Partenie, Mihai Roşianu, V. Săndulescu, H. Sthal, A. Şoimu, Lică Ştefănescu, Th. Ştefănescu32.
Foaia Partidului Naţionalist-Democrat, “Cuvântul Românesc” din Vâlcea a apărut sub conducerea unui comitet în perioada 1922-1923. Printre colaboratorii ei se numără: T. Atanasiu, C. Danielescu, P. Drăgoiescu, Al. Ionescu, I. Iordăchescu, C. N. Mateescu, C. G. Mihăilescu, I. Nisipeanu, multe apeluri şi articole fiind semnate de N. Iorga33 .
În perioada 1928-1937 sub egida lui Constantin Danielescu, vedea lumina tiparului «Naţionalul Vâlcii », o publicaţie lunară de certă valoare literară şi politică. Ea a plasat figuri marcante din Râmnic, cum era prof. Preda Antonescu, prof. Tănăsache Atanasiu, institutorul C. Danielescu şi sculptorul Constantin Mihăilescu, autorul statuii « Renaşterii României», din parcul Zăvoi şi a bustului «Constantin Brâncoveanu ».
În anul 1924 la Partidul Naţionalist-Democrat a aderat şi gruparea lui C. Argetoianu din Partidul Poporului.
La Râmnicu Vâlcea a existat şi un partid independent condus de către profesorul Enache de la Olt.
În conjunctura primilor ani postbelici părţi însemnate ale burgheziei mici şi mijlocii precum şi ale ţărănimii, care intrau în orbita electorală a liberalilor, au început să-i părăsească pe aceştia, îngroşând rândurile altor partide. Avem în vedere şi Partidul Ţărănesc, al lui Ion Mihalache, care a luat naştere la 5/18 decembrie 1918, în condiţiile înfruntărilor şi regrupărilor politice ce au avut loc în timpul şi sfârşitul primului război mondial, al ascuţirii contradicţiilor dintre diferitele formaţiuni politice ale claselor dominante, ale luptei duse de popor pentru înfăptuirea unei reforme largi democratice, îndeosebi a celei agrare. Partidul ţărănesc şi-a dezvoltat concepţiile social-politice mic burgheze răspândite de liderii săi care susţineau teza trăiniciei micii gospodării ţărăneşti, influenţând orientarea politică a ţărănimii, în condiţiile acordării votului universal şi aplicării reformei agrare34. Apariţia acestui partid este de fapt o expresie a necesităţii ţărănimii de a-şi crea un organism al ei propriu care să o apere de abuzuri şi nedreptăţi, dar în acelaşi timp şi ca expresie a trebuinţei unui alt echilibru social cu alte norme, pentru noul stat românesc35.
Organizaţiile ţărăneşti s-au întărit continuu, cercurile de studii s-au dovedit tot mai active ca şi « casele » de judeţ prin funcţionalitatea lor şi au apărut mai multe ziare, în timp ce întrunirile au devenit mai frecvente, iar numărul aderenţilor a crescut neîntrerupt, cele mai multe adeziuni fiind cunoscute în judeţele de deal. Spre acest partid s-au îndreptat şi fruntaşii băncilor populare şi a cooperativelor săteşti în majoritatea lor, învăţătorii şi preoţii din ţară. Partidul Ţărănesc a avut evoluţia cea mai spectaculoasă dintre toate grupările constituite în epocă, prezentându-se ca un organism important în arena vieţii politice şi fiind de fapt cel mai puternic din opoziţie.
Secţia locală vâlceană a Partidului Ţărănesc era formată în anul 1919 din Ştefan Tătărescu preşedinte, Iosif Andreescu, dr. Gh. Roşescu şi avocatul Virgil Novăceanu. În alegerile din 1922, lista ţărăniştilor era alcătuită din Ştefan Tătărescu, Andrei Livezeanu, Ion Diaconescu, Ion Cernăianu, Gh. S. Nicolaescu-Voiceşti, obţinând 4500 de voturi.
Prin plecarea în acelaşi an a lui Ştefan Tătărescu, preşedinte al secţiei locale este ales în locul său Andrei D. Livezeanu, avocat la Râmnicu Vâlcea şi decan al baroului. Avocatul Vică Georgescu aderă şi el în anul 1925 la acest Partid, activitatea sa se va desfăşura însă pe o scurtă perioadă datorită decesului său prematur.
La alegerile din 1926, sub guvernarea generalului Alexandru Averescu, Partidul Ţărănesc a propus o listă de candidaţi, formată din A. D. Livezeanu, Nicu Angelescu, Vică Georgescu, Gh. Ghimus (Partida Naţională), Ion Diaconescu- Bălăşeanu. Lista a obţinut 11000 voturi, pe când aceea a lui I. G. Duca doar 7000 voturi. A. D. Livezeanu a fost ales deputat de opoziţie.
Organul local al Partidului Ţărănesc din judeţul Vâlcea era « Secera », care a apărut în anii 1920-1926 sub conducerea lui A. D. Livezeanu şi Iosif Andreescu36 .
În climatul de efervescenţă politică de la sfârşitul primului război mondial şi sub impulsul mişcării maselor largi populare ca şi a unor elemente din structurile ei politice Partidul Ţărănesc a afişat un program de reforme prin care a urmărit să atragă în sfera lui de influenţă nu numai ţărănimea ci chiar populaţia muncitoare şi nevoiaşă de la oraşe şi mai ales intelectualitatea legată de interesele burgheziei săteşti. La 12 martie 1924, Comitetul Central al Partidului Comunist Român, a adresat Partidului Ţărănesc propunerea de a forma un bloc muncitoresc-ţărănesc.
Crearea Partidului Naţional Ţărănesc, prin fuziunea Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţionalist Român, la 10 aprilie 1926, capabil să revendice cu şanse de izbândă lichidarea monopolului Partidului Naţional Liberal, asupra puterii guvernamentale, constituia un element pozitiv în viaţa politică a ţării. Partidul Naţional Ţărănesc se prezenta ca un partid mic burghez prin excelenţă, conducerea lui centrală fiind dominată de intelectuali democraţi, de exponenţi ai ţărănimii înstărite şi de unii politicieni să speculeze în scopuri carieristice popularitatea curentului ţărănist. Partidul Naţional Ţărănesc a contribuit la omogenizarea întregului front politic, având o largă aderenţă socială în rândul ţărănimii. Se preconiza astfel realizarea unei structuri mai democratice a regimului politic existent în România şi o reprezentare mai adecvată în viaţa parlamentară şi constituţională, ceea ce a ajutat P.N.Ţ. să polarizeze în jurul său forţe de nuanţă democratică şi să capteze aderenţa electorală a maselor populare de la oraşe şi sate37.
Statutul din octombrie 1936 prevedea ca partidul să aibă organizaţii la nivel local, judeţean, provincial şi central. Fiecare din organizaţii erau conduse de o adunare deliberativă. Congresul general era format din delegaţi trimişi de comitetul judeţean în număr egal cu acela al deputaţilor pe care judeţul avea dreptul să-i aleagă în Parlament, deputaţi şi senatori în funcţie şi foşti deputaţi şi senatori din ultima legislatură, membrii Comitetului Central executiv, foşti miniştri şi şefii de resort38. Organizaţia judeţeană era alcătuită din toţi membrii partidului din cuprinsul acesteia. Organele ei de conducere erau: congresul, comitetul şi delegaţia permanentă a comitetului judeţean. Congresul judeţean era alcătuit din delegaţii organizaţiilor locale, proporţional cu numărul de membri ai fiecăruia. La Râmnicu Vâlcea, ea a cuprins mase importante, devenind foarte activă, mai ales după alegerea lui Ion Mihalache în funcţia de preşedinte al partidului din 21 noiembrie 1933 şi până în 193739.
Preşedinte al organizaţiei vâlcene a fost Andrei Livezeanu, până în anul 1927, dată la care era ales Dinu Simian, avocat, fost deputat liberal în anii 1922-1926, de atunci el păstrând titlul de onoare al funcţiei. Pentru cameră au candidat: A. Livezeanu, Gh. Roşescu, Vică Georgescu şi Gh. Graur, iar pentru senat pe Andrei Livezeanu şi Ion Niculescu-Mahame de la liberali.
La 29 decembrie 1937, Dinu Simian, deputat ţărănist de Vâlcea, a părăsit partidul alături de Armand Călinescu, Virgil Potârcă şi V. Rădulescu-Mehedinţi, care au acceptat sub impulsul regelui să intre în guvernul Goga40.
Sediul partidului era casa lui Dinu Simian, la etajul farmaciei (azi restaurantul Union) şi o perioadă a fost în zona terasei.
În aceşti ani organizaţia de Vâlcea a editat « Cercul » (1927-1944), redactor fiind Vică Georgescu şi administrator Iosif Andreescu, ca din 1931 să devină redactor Al. I. Dem.- Colteşti iar administrator Constantin Sorescu. De la 1 mai 1930 publicaţia este condusă de un comitet compus din preotul Ion Marina, Dumitru Guşetoiu, St. Şerbăneşti, Ion Iordache.
Ca publicaţie a tineretului ţărănist vâlcean era cunoscută « Graiul nostru »41, ce a apărut în anul 1929. Printre colaboratori se numărau : Anton N. Alexandrescu-Laloş, Aurel Marinescu, I. Pătrăşcoiu, Virgil Popescu, Nicu Popa. În 1932, a fost editat « Ţărănismul vâlcean », organ lunar al democraţiei naţional ţărăniste din judeţul Vâlcea, sub redacţia preotului Ion Pătrăşcoiu, şi cu sprijinul lui Grigore I. Chiriţă, D. I. Cumpănaşu, Carp Greceanu, Dem Ogrezeanu, I. Pătrăşcoiu, Ion Roşianu, I. Simionescu, Mircea Necula Vrânceanu.
Partidul Ţărănesc-Democrat creat de C. Stere la 6 mai 1931, prin desprinderea din Partidul Naţional Ţărănesc, a fost o organizaţie politică minoră, care la 13 februarie fuzionează cu Partidul Radical Ţărănesc condus de Grigore Iunian. Acest partid s-a înfiinţat la 20 noiembrie 1932 prin ruperea de P.N.Ţ., fiind urmat de o serie de cadre din Oltenia şi Muntenia, printre care şi Gică Ştefănescu de la Vâlcea. Partidul Radical Ţărănesc a avut o influenţă mai mare la sate, dispunând de un aparat format din liberi profesionişti avocaţi şi medici.
Şef al organizaţiei vâlcene a fost Al. Dumitrescu-Colteşti, avocat şi scriitor, care în 1937 a fost ales deputat. Organul tineretului ţărănesc radical, aşa ziselor cete de panduri, din judeţul Vâlcea a fost “Radicalul”42. Redactor era Gavrilă Dumitrescu, iar colaboratori îi găsim pe: Al. I. Dem-Colteşti, V. Dogaru, G. Dumitrescu, Nicu Popa, Gicu Rarişte, V. Dogaru. Ion Mihalache a fost de multe ori la Râmnic, aşa cum reiese dintr-o convorbire telefonică cu preotul Marina el era în oraş în ianuarie 1939.
Partidul Ţărănesc dr. N. Lupu, s-a format la 27 februarie 1927, prin retragerea din P.N.Ţ., a unui important grup, susţinători ai fostului partid, rămaşi nemulţumiţi după fuziunea cu Partidul Naţional Român. Era un partid de stânga, care preconiza măsuri radicale, idei democratice, situându-se astfel pe o platformă mai apropiată de forţele ce luptau pentru dreptate socială şi drepturi politice.
Formaţiunea a reuşit să supravieţuiască şi să se menţină în angrenajul grupărilor politice din anii 1929-1933. Ca partid independent a fost într-o continuă ascensiune consolidându-şi poziţiile cu cadre devotate în toate provinciile ţării43. În condiţiile în care forţele de dreapta, după restaurarea fascismului în Germania, încercau să schimbe regimul politic din România, partidul ţărănesc al doctorului N. Lupu, s-a orientat în martie 1939 către fuziunea cu Partidul Naţional Ţărănesc44.
La Râmnicu Vâlcea au activat organizaţii ale acestui partid, care au intrat în componenţa Frontului Democratic, amplă alianţă antifascistă din România în deceniul al patrulea. Şeful organizaţiei vâlcene a fost Adam Ionescu din Horezu şi printre membrii marcanţi preotul Dăbuleanu, Organul de presă era « Aurora Vâlcii » apărut în 193345.
Uniunea Agrară înfiinţată în iunie 1932, urmărea în esenţă refacerea şi consolidarea marii proprietăţi agricole, într- un climat de însănătoşire a agriculturii lovite de criză46. Preşedinte al organizaţiei judeţene a fost avocatul Petre Măinescu, mare proprietar, deputat şi senator ce se înrudea, prin bunicul său, cu C. Argetoianu47.
Partidul Naţional Agrar, a luat fiinţă la 10 aprilie 1932 din desprinderea din Partidul Poporului. Printre conducătorii locali se numără dr. Dumitru Zeană, cpt. N. Pleşoianu şi Jugureanu. În ce priveşte activitatea de presă a acestui partid amintim « Agrarul Vâlcean » editat în acest an, ce era îndrumat dr. D. Zeană. Printre colaboratori se numără Virgil C. Marinescu, I. Mihăescu, A. Popa, G. Gr. Prunescu, C. Radulian, Petre Stoenac48.
În Râmnic mişcările de extremă dreaptă nu au reuşit să se impună ca forţe politice reale şi nici să schimbe cursul implacabil al evenimentelor. Legată de diverse grupări ale burgheziei Liga Apărării Naţional Creştine, ajunge spre anii 1927-1928, o formaţiune care atenta la rânduielile democrat burgheze statornicite în România postbelică. Organul editorial al acestei grupări politice au fost « Strigătul Oltului » condus de Stelian Drăgoescu în 1930-1933 şi « Vuetul Oltului » sub redacţia lui I. Gereanu49.
Liga Vlad Ţepeş, organizaţie politică ce a luat fiinţă la 30 iunie 1929, cu program şi orientare conservatoare, beneficia de periodicul «Tribuna Liberă » al cărui redactor era Leon Sadbei. Liga îşi schimbă numele în 1931, în Partidul Conservator şi încearcă a găsi o acomodare mai firească cu starea postbelică, decât a vechilor partide, în scopul ducerii luptei împotriva tendinţelor de fascizarea a ţării.
Garda de fier a apărut sub numele de «Legiunea Arhanghelului Mihai » iar mai târziu « Totul pentru ţară », era cunoscută şi pentru faptul că a atins cele mai înalte cote ale fanatismului. Din punct de vedere ideologic al programului şi structurii, ea reprezenta tipul partidului de dreapta naţionalist exacerbat şi etichetat de către istoriografie drept fascist. Pentru a-şi spori aderenţa în sânul populaţiei ţării, Garda de fier şi Liga Cuzistă au urmărit să folosească morala religiei creştine ortodoxe, în afara agitaţiei politice, formulele şi riturile religioase, găsim o largă întrebuinţare în practicile şi acţiunile propagandiste ale acestora50.
În vara lui 1934 la Râmnicu Vâlcea la Congresul studenţilor olteni, are loc un accident neplăcut, la nivelul conducerii superioare a mişcării, când Mihai Stelescu, în calitate de vicepreşedinte al Cercului Studenţesc Bucureşti, participând la lucrări – deoarece a iniţiat dezacorduri după părerea lui Comeliu Zelea Codreanu, a fost judecat şi condamnat la moarte din ordinul « căpitanului ».
La Râmnicu Vâlcea în semn de represalii, pentru asasinarea de către legionari a primului ministru, Armand Călinescu, în noaptea de 21-22 septembrie Poliţia şi Jandarmeria au arestat şi executat pe preotul Aurel Nicolaescu, preotul Dumitru Diaconescu, tâmplarul Nicolae Vasilescu toţi legionarii, cadavrele au fost lăsate timp de trei zile în faţa Tribunalului din centrul oraşului.
Profesorul Nicu Angelescu povesteşte «despre mişcarea legionară că a trezit un curent de largă simpatie pentru această mişcare atât în oraş cât şi în satele din judeţul nostru. Intră acum masiv în rândurile lor, oameni de vârstele şi condiţiile sociale ; unii în credinţa că această mişcare va regenera viaţa politică a ţării, alţii din dorinţa ascunsă de a-şi face şi ei un rost în viaţa politică, iar cei tineri, mai mult luaţi de curent, de dragul uniformei şi a pozei. Este într-adevăr, demn de observat ce influenţă extraordinară exercita asupra tineretului formele exterioare şi cât de mult îl atrag uniformele, insignele şi cântecele… Mişcarea legionară creştea cu fiecare zi51.
În septembrie 1940-ianuarie 1941, la Râmnic, prefect de Vâlcea a fost avocatul Victor Bărbulescu, care după rebeliune fiind judecat şi condamnat şi-a găsit azil în Germania nazistă52. Printre membrii de frunte ai acestei mişcări politice pe plan local putem enumera pe: Victor Mendrea, Victor Belici, poetul Radu Gyr-Demetrescu, Constantin Popian, Radu Popian şeful poliţiei legionare, pr. Gh. Doară, director al Seminarului «Sf. Nicolae» din Rm. Vâlcea, pr. Dumitru Bălaşa şef de sector, profesorii Vasile Nicolau, Emil Ştefănescu, Marin C. Trincă, Petru N. Apolzan, Vasile Nazarie, Ştefan Papuc, Aurelian Iliescu şi studentul Daneş din Câineni53.
Garda de fier a dobândit vremelnic ascendent asupra unor categorii ale tineretului studios, mai ales din facultăţi, a funcţionarilor din aparatul de stat şi al ofiţerilor în retragere. Prin lozinci bine alese, Garda şi-a sporit influenţa şi în mediul sătesc54. În Râmnic exista un număr de 461 legionari şi de simpatizanţi55. După înfrângerea rebeliunii legionare mare parte dintre ei, au fost prinşi arestaţi şi condamnaţi la mulţi ani de închisoare, alţii au fost intrenaţi în lagăre şi unii trimişi cu domiciliul forţat în diferite localităţi din ţară. După intrarea României în « războiul sfânt » împotriva « bolşevicilor », cei care au vrut să lupte împotriva Uniunii Sovietice s-a înscris voluntar fiind eliberaţi şi trimişi pe frontul din răsărit.
Partidul Naţional Creştin, şi el organizaţie de orientare de dreapta a luat fiinţă la 14 iulie 1935 din fuziunea Ligii Apărării Naţionale Creştine conduse de A. C. Cuza şi cu Partidul Naţional Agrar prezidat de Octavian Goga. A cuprins intelectuali, profesori, avocaţi, ingineri, publicişti, politicieni de profesie. Baza acestui partid a constituit-o elemente din mica burghezie orăşenească şi din lumea rurală în rândul cărora se aflau cârciumari, preoţi şi meseriaşi56. Printre militanţi amintim pe: avocatul Gogu Pleşoianu, gen. Constantin Radulian, Nicolae Pleşoianu, avocatul Gh. Tănăsescu-Govora, judecătorul Bogdan Popescu, maiorul în retragere Ion Mihăilescu, colonelul Ion Ungureanu, ziaristul Ilie Prundeni, pictorul Constantin Iliescu57. Organul acestui partid a fost «Credinţa noastră», care a apărut între anii 1933-1934 . Partidul socialist în Râmnic s-a constituit la începutul anului 1919 şi definitiv la 30 martie 1920 odată cu creşterea numerică a membrilor săi. Organizaţia socialistă vâlceană nu a trimis nici un delegat la congresul de la Bucureşti din 8 mai 1921 • Printre militanţi amintim pe: Anton Diaconescu cizmar, Gh. Enăchescu tăbăcar, Ion Pârvulescu tăbăcar, Florea Marinescu ceferist, Ion Stoica croitor, Dinu Lazăr tâmplar, D. Petrescu etc61. Partidul Social Democrat a avut o slabă influenţă în Vâlcea. Este reperat de către patronul tipograf Alexandru Oiţă, cizmarulAnton Diaconescu, D. C. Măldărescu directorul publicaţiei Pandurul în rezervă Constantin Stoichiţoiu şi legătorul de cărţi plutonier Alexandru Bertoli62.
Partidul Socialist Unitar s-a constituit la data de 5 februarie 1933. Conducerea era formată din preşedinte Anton Diaconescu, vicepreşedinte avocatul Victor Parhon, tâmplar Alexandru Izvoranu, ca secretar şi ca membrii Ion Tufanu tâmplar şi Nicolae Ceapă ceasornicar. Mai amintim pe Ilie Câmpeanu, Badea Marinescu, Cărpiniş Dumitru, Ioan Hin, toţi tâmplari, Carol Toth ceasornicar şi Constantin Oprescu cizmar etc63.
Partidul Comunist Român i-a fiinţă în Vâlcea în anul 1925 primele celule comuniste sunt cunoscute la Depoul CFR şi Fabrica de tăbăcărie din Râmnicu Vâlcea, care erau formate din câte trei membri. La sfârşitul anului 1934 activau în judeţ un număr de 42 membrii de partid. În anul 1939 s-a mutat sediul regionalei Craiova la Râmnicu Vâlcea sub conducerea lui Mihai Roşianu. În anul 1940 organizaţia orăşenească avea 22 de cadre iar în total pe judeţ numărul lor se ridica la 3664. Dintre activişti menţionăm pe Ilie Stănculescu, tâmplarul Iosif Himler, Petre Chirtop, Vasile Oproiu tipograf, Gh. Belu tâmplar, Ion Pătrăşcoiu, preot Ion Grigore-Gorun, tâmplar Dumitru Cumpănaşu, preot Ion Magheru, tipograf Ion Lateş, tipograf Mihai Gh. Mitrea. Comunismul vâlcean a fost unul de familie, printre comunişti se aflau desigur aproape toate soţiile celor menţionaţi : Ana Stănculescu, Ana Belu, Ana Himler. Paraschiva Lateş şi Silvia Chirtop. Cu toate eforturile numărul comuniştilor nu a depăşit în Vâlcea până în anul 1944 un număr de circa 40 membrii cu toţi simpatizanţii65.
Frontul Renaşterii Naţionale s-a înfiinţat prin decret regal la 15 decembrie 1938, fiind singurul partid admis. Şeful acestei formaţii era însăşi regele, membrii frontului purtau uniforme speciale şi se salutau între ei prin ridicare braţului drept. Ideea partidului unic a avut o slabă aderenţă, el neputând dobândi un caracter naţional, evidenţiindu-se ca o grupare de forţe speciale şi politice. În vara anului 1940 şi anume la 22 iunie a primit numele de Partidul Naţiunii.
Frontul Renaşterii Naţionale nu reuşise să se închege ca un organism viabil, să genereze o mişcare capabilă să înlocuiască vechile partide66. La Râmnicu Vâlcea organul de presă era « Biruinţa » având ca director pe Nic. Cristofor67. La Vâlcea F.R.N. a fost condus de către Constantin Tetoianu- Bebe.
Viaţa politică locală a scăzut în intensitate în timpul dictaturii regale, al dictaturii antonesciene, precum şi în primii ani ai celui de-al doilea război mondial. În rândul organizaţiilor P.N.L. şi P.N.Ţ. aveau să se manifeste contradicţii şi tendinţe dizidente ale unor membrii ai acestor partide care s-au ridicat împotriva războiului şi alianţei cu Germania hitleristă68 .
Este vremea în care acţiunea maselor populare se va face simţită tot mai puternic, cu deosebire la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, profundul patriotism al populaţiei locale.
Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2006, p. 327-351.
_________
Note bibliografice
1.L. Părăşcanu, Sub trei dictaturi, Bucureşti, 1970, p.78
2.D. Drăghicescu, Partide politice şi clase sociale, Bucureşti, 1922, p.37
3.M. Rusenescu, Ion Saizu, Viaţa politică în România, 19220-1928, Bucureşti, 1979, p.37
4.M. Muşat, I. Ardeleanu, România după Marea Unire, Bucureşti, vol. 11/1986, p.437
5.Emilia Sonea, G. Sonea, Viaţa economică şi politică a României, 1933-1938, Bucureşti, 1978, p.69
6.Ion Bulei, Sistemul politic al României moderne. Partidul Conservator, Bucureşti, 1987, p.547
7.D. Drăghicescu, op. cit., p.62
8.M. Rusenescu, ş.a., op. cit., p.43
9.E. Sonea ş.a., op. cit., p.53
10.H. Nestorescu-Bălceşti, Bibliografia presei vâlcene, 1875-1970, în Studii Vâlcene 1/1971, p. 155
11.Idem p.96
12.M. Muşat, I. Ardeleanu, op. cit., p.83
13.D. Drăghicescu, op. cit., p.82
14.N. Iorga, România Contemporană, Bucureşti, 1932, p.306
15.M. Muşat, I. Ardeleanu, Viaţa politică în România 1918-1921, ed. Il-a, Bucureşti, 1976, p.98
16.M. Manoilescu, Rostul şi destinele burgheziei româneşti, Bucureşti, (f-a) p.202
17.D. Drăghicescu, Evoluţia ideilor liberale, Bucureşti, 1921, p.4
18.M. Muşat, I. Ardelean, op. cit., p.122
19.Idem p.479
20.H. Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p.161-162
21.Idem p.120
22.Ibidem p.160
23.Idem p.153
24.“Îndreptarea” din 3 decembrie 1922
25.M. Muşat, I. Ardeleanu, op. cit., p.44
26.“Îndreptarea” din 25 mai 1922
27.H. Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p.108
28.Idem p.148
29.M. Rusenescu, ş.a., op. cit., p.101
30.M. Muşat, I. Ardeleanu, op. cit., p.143
31.M. Rusenescu, ş.a., op.cit., p.102
32.H. Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p.99
33.Idem p.95
34.M. Muşat, I. Ardeleanu, op. cit., p.42
35.Filuţă Popescu, Tragedia ţărănismului, dezvoltarea, traducerea, refacerea Platformei, Bucureşti, 1934, p. 18
36.H. Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p145-146
37.D. Pătrăşcanu, Probleme de bază ale României, Bucureşti, 1944, p.229
38.M. Muşat, I. Ardeleanu, op. cit., p.519
39.Idem p.53
40.Idem p.221
41.Radu Livezeanu, Scurtă prima asupra vieţii Partidului Naţional Ţărănesc din Rm. Vâlcea 1919-1998, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea, 1999, p.73
42.H. Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p.154
43.Idem p.142
44.M. Muşat, I. Ardeleanu, op. cit., p.526
45.Idem p.527
46.H. Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p.78-79
47.M. Muşat, I. Ardeleanu, op. cit., p.474
48.Comeliu Tamaş ş.a., îndrumător în Arhivele Statului, p.139
49.H. Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p.139
50.Idem p.76
51.Lucreţiu Pătrăşcanu, Sub trei dictaturi, p.52-53
52.N. Angelescu, Memoriile unui om obscur. Contribuţii la istoria Râmnicului Vâlcea, Editura Adrianso, Rm. Vâlcea 2005, p.298
53.Serghie Ianola, Din memoriile şefului de siguranţă din Rm. Vâlcea în Curierul de Vâlcea nr. 957 din 30-31 noiembrie 1993, p.3
54.Sorin Oane, Schiţa partidelor şi doctrinelor politice din judeţul Vâlcea în perioada interbelică, în Studii Vâlcene I/VIII, 2003, p. 176-178
55.Ibidem
56.Al. Savu ş.a., op. cit., p.77
57.Idem p.74
58.S. Oane, art. cit., p.179
59.Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.206
60.Gh. Dumitraşcu, Mişcarea muncitorească şi socialistă din judeţul Vâlcea în primii ani după Marea Unire (1918-1921) în Studii Vâlcene VI/1983, p.53
61.Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.214
62.S. Oane, art. cit., p.180
63.Idem p.181
64.Ibidem
65.Gh. Dumitraşcu, art. cit., p.74
66.Arh. Naţ. Rm. Vâlcea, fond personal Petre Chirtop, caiet Ii, f.5
67.Al. Savu, ş.a., op, cit., p.150
68.H. Nestorescu-Bălceşti, art. cit., p.79
69.Al. Savu, ş.a., op. cit., p.68
70.Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.206
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu